legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2017

NORME TEHNICE din 16 februarie 2017 privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 13 martie 2017

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 187209

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME TEHNICE din 16 februarie 2017  privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun     EMITENT     AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 13 martie 2017          
						Notă   ...
			    Aprobate de  Ordinul nr. 766 din 16 februarie 2017  publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 136 martie 2017.        
				 + 
			  Capitolul I   Dispoziţii generale     
				 + 
			  Articolul 1       Prezentele norme stabilesc procedura de acordare a statutului de expeditor agreat şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun.      
				 + 
			  Articolul 2       În aplicarea prezentelor norme, prin termenii de mai jos se înţelege:  a)     Codul vamal al Uniunii  -  Regulamentul (UE) nr. 952/2013  al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;   ...     b)     Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446  -  Regulamentul Delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 din 28 iulie 2015  de completare a  Regulamentului (UE) nr. 952/2013  al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale  Codului vamal al Uniunii ;   ...     c)     Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447  -  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei  din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din  Regulamentul (UE) nr. 952/2013  al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii;   ...     d)     Convenţia  privind regimul de tranzit comun  - Convenţia  privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005 , aprobată prin  Legea nr. 22/2006 .   ...              
				 + 
			  Capitolul II   Expeditorul agreat        
				 + 
			  Articolul 3       (1)    Autorizaţia pentru acordarea statutului de expeditor agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun se acordă operatorilor economici, la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 233 alin. (4) lit. a) din  Codul vamal al Uniunii , art. 191, 192 şi 193 din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 , respectiv la  art. 55 lit. c) ,  art. 57 alin. (2)  şi  (5)  şi  art. 84 din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun.    (2)    În aplicarea art. 191 alin. (1) lit. b) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, respectiv a  art. 57 alin. (2) lit. b) din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun, se consideră că o persoană recurge frecvent la regimul de tranzit unional/comun, în situaţia în care efectuează/va efectua cel puţin 50 de operaţiuni de tranzit într-un an calendaristic.    (3)    În aplicarea art. 39 lit. a) din  Codul vamal al Uniunii  şi a art. 191 alin. (1) lit. c) din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 , respectiv a  art. 57 alin. (2) lit. c) din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun, autorizaţia nu se acordă operatorilor economici care:  a)    au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii;   ...     b)    înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;   ...     c)    sunt în stare de insolvenţă, se află în procedură de reorganizare ori lichidare judiciară sau figurează în evidenţa specială şi/sau în lista contribuabililor inactivi.   ...       (4)    Atunci când expeditorul agreat trebuie să sigileze mijlocul de transport, containerul sau coletul în care se află mărfurile, acesta utilizează sigilii speciale, în baza autorizaţiei acordate de Direcţia Generală a Vămilor.      
				 + 
			  Articolul 4       (1)    Cererea de solicitare a autorizaţiei pentru acordarea statutului de expeditor agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun se întocmeşte în scris de către operatorul economic şi conţine informaţiile din modelul prevăzut în  anexa nr. 1  la prezentele norme tehnice. Modelul cererii se regăseşte pe site-ul www.customs.ro, la secţiunea "Formulare".    (2)    Cererea se depune în format letric la biroul vamal în a cărui rază de activitate se află locul din care urmează să expedieze mărfurile transportate sub regimul de tranzit unional/comun, împreună cu următoarele documente:  a)    certificatul de înregistrare a operatorului economic, în copie;   ...     b)    actul constitutiv al operatorului economic, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în copie;   ...     c)    cazierul judiciar al persoanei care reprezintă legal operatorul economic în raporturile juridice cu autoritatea vamală;   ...     d)    cazierul judiciar al angajatului operatorului economic responsabil cu reprezentarea acestuia faţă de autoritatea vamală;   ...     e)    certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă;   ...     f)    autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale/exonerării de garanţie, în copie;   ...     g)    autorizaţia de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, în copie, după caz;   ...     h)    copia autorizaţiei pentru utilizarea sigiliilor speciale în cadrul regimului de tranzit unional/comun, dacă este cazul;   ...     i)    documente doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 27 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , în vederea respectării criteriului prevăzut la  art. 39 lit. d) din Codul vamal al Uniunii  privind standardele practice de competenţă sau calificările care sunt în legătură directă cu activitatea desfăşurată, în aplicarea prevederilor art. 191 alin. (1) lit. c) din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 ;   ...     j)    documente doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 25 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , în vederea respectării criteriului prevăzut la  art. 39 lit. b) din Codul vamal al Uniunii  privind nivelul ridicat de control al operaţiunilor şi fluxului mărfurilor, în aplicarea prevederilor art. 191 alin. (1) lit. c) din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 ; documentele doveditoare sunt prevăzute în  anexa nr. 2 .   ...       (3)    Documentele prevăzute la  alin. (2) lit. c) ,  d) ,  i)  şi  j)  nu se depun în situaţia în care solicitantul are statut de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, prevăzut la  art. 38 alin. (2) lit. a) din Codul vamal al Uniunii .      
				 + 
			  Articolul 5       (1)    În urma verificării îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond prevăzute la  art. 4 alin. (1)  şi  (2) , biroul vamal stabileşte dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru acceptarea cererii de autorizare, în termenul prevăzut la  art. 22 alin. (2) primul paragraf din Codul vamal al Uniunii .    (2)    Biroul vamal acceptă sau respinge cererea de autorizare în conformitate cu prevederile  art. 22 alin. (2) din Codul vamal  al Uniunii şi ale art. 12 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 .      
				 + 
			  Articolul 6       (1)    Dacă cererea de autorizare este acceptată, biroul vamal:  a)    verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la  art. 3 alin. (2) ,  (3)  şi  (4) ;   ...     b)    verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la  art. 39 lit. a) şi d) din Codul vamal al Uniunii ;   ...     c)    transmite copia cererii, însoţită de documentele relevante, structurii cu atribuţii de verificare în domeniul AEO din cadrul direcţiei regionale vamale competente, în termen de 5 zile de la data acceptării cererii, pentru efectuarea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), b), e)-k) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , în vederea respectării criteriului prevăzut la  art. 39 lit. b) din Codul vamal al Uniunii  privind nivelul ridicat de control al operaţiunilor şi fluxului mărfurilor.   ...       (2)    La verificarea îndeplinirii condiţiilor menţionate la  alin. (1) lit. c)  se aplică în mod corespunzător metodologia utilizată în cazul cererilor pentru obţinerea statutului de operator economic autorizat pentru simplificări vamale.    (3)    Prevederile  alin. (1) lit. b)  şi  c)  şi  alin. (2)  nu se aplică în situaţia în care solicitantul are statut de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, prevăzut la  art. 38 alin. (2) lit. a) din Codul vamal al Uniunii .      
				 + 
			  Articolul 7       (1)    În situaţia în care toate condiţiile de autorizare sunt îndeplinite, autorizaţia se eliberează de biroul vamal cu respectarea prevederilor  art. 22 alin. (3) din Codul vamal al Uniunii . Modelul autorizaţiei este prevăzut în  anexa nr. 3 .    (2)    În autorizaţie se menţionează:  a)    numărul autorizaţiei şi data emiterii acesteia;   ...     b)    biroul de plecare responsabil pentru operaţiunile de tranzit unional/comun şi competent pentru controlul vamal al mărfurilor care urmează a fi plasate sub regimul de tranzit unional/comun;   ...     c)    adresa locului de la care sunt expediate mărfurile în vederea transportului sub regimul de tranzit unional/comun;   ...     d)    modalitatea în care expeditorul agreat informează biroul vamal în legătură cu plecarea mărfurilor;   ...     e)    termenul de intervenţie, în minute, în cadrul căruia biroul vamal ia decizia privitoare la efectuarea controlului vamal al mărfurilor;   ...     f)    modul de autentificare a declaraţiilor vamale utilizate în cadrul procedurii de asigurare a continuităţii activităţii, în condiţiile şi în conformitate cu prevederile pct. 22.1 din anexa nr. 72-04 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , respectiv ale pct. 22.1 din  anexa nr. II la apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun;   ...     g)    perioada de justificare a utilizării declaraţiilor vamale preautentificate, dacă este cazul;   ...     h)    categoriile de mărfuri excluse de la această procedură, dacă este cazul;   ...     j)    măsurile de identificare utilizate şi, după caz, categoriile de mărfuri pentru care se acordă dispensă de la utilizarea sigiliilor;   ...     k)    modalitatea de transport al mărfurilor;   ...     l)    condiţii specifice privind formalităţile de tranzit efectuate în afara programului oficial de lucru al biroului vamal, dacă este cazul.   ...         
				 + 
			  Articolul 8       (1)    Autorizaţia se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de şeful biroului vamal.    (2)    Numărul autorizaţiei de expeditor agreat este de forma ROACRROXXXXXXYYYYY, unde RO reprezintă codul de ţară ISO 3166 alfa-2 al României, ACR reprezintă codul autorizaţiei menţionat în titlul II din anexa A la  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , ROXXXXXX reprezintă codul biroului vamal care eliberează autorizaţia şi YYYYY reprezintă identificatorul unic al autorizaţiei atribuit de biroul vamal. Identificatorul unic se acordă în ordine cronologică şi crescătoare.    (3)    Un exemplar al autorizaţiei se remite titularului şi un exemplar se reţine de biroul vamal. O copie a autorizaţiei se transmite la biroul centralizator din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor.    (4)    Autorizaţia produce efecte numai după ce titularul se conectează la aplicaţia NCTS-RO - procedura simplificată expeditor agreat T1/T2.    (5)    Obligaţia de conectare prevăzută la  alin. (4)  poate fi îndeplinită şi de un reprezentat în sensul  art. 18 din Codul vamal al Uniunii , care are contract încheiat cu titularul autorizaţiei. În această situaţie, expeditorul agreat depune la biroul vamal o copie a autorizaţiei pentru accesul la aplicaţia NCTS-RO - procedura simplificată expeditor agreat T1/T2, deţinută de reprezentantul său.      
				 + 
			  Articolul 9       (1)    În situaţia în care nu sunt îndeplinite toate condiţiile de autorizare biroul vamal comunică în scris operatorului economic motivele pe baza cărora intenţionează să nu acorde autorizaţia solicitată, în aplicarea prevederilor  art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii .    (2)    Operatorul economic îşi poate exprima punctul de vedere în termenul prevăzut la art. 8 alin. (1) din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 .      
				 + 
			  Articolul 10       (1)    Prevederile  art. 3-9  se aplică în mod corespunzător în situaţia în care operatorul economic solicită autorizarea pe lângă alte birouri vamale.    (2)    Condiţia prevăzută la  art. 3 alin. (2)  se aplică pentru fiecare birou vamal.      
				 + 
			  Articolul 11       (1)    Biroul vamal suspendă, anulează, revocă sau modifică autorizaţia pentru acordarea statutului de expeditor agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun în condiţiile prevăzute la  art. 23 alin. (4) lit. b), art. 27 şi 28 din Codul vamal al Uniunii , la art. 16-18 din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 , respectiv la  art. 65 alin. (2)  şi  (3)  şi  art. 67-69 din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun.    (2)    În aplicarea prevederilor  art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii , biroul vamal comunică în scris operatorului economic motivele pe baza cărora intenţionează să ia decizia suspendării, anulării, revocării sau modificării autorizaţiei, cu excepţia cazului prevăzut la  art. 28 alin. (1) lit. b) din Codul vamal al Uniunii , respectiv la  art. 65 alin. (3) lit. b) din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun.    (3)    Prevederile  art. 9 alin. (2)  se aplică în mod corespunzător.    (4)    Împotriva deciziei de suspendare, anulare, revocare sau modificare se poate formula plângere prealabilă în condiţiile  art. 44 din Codul vamal al Uniunii  şi ale  art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările şi completările ulterioare.           
				 + 
			  Capitolul III   Destinatarul agreat        
				 + 
			  Articolul 12       (1)    Autorizaţia pentru acordarea statutului de destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun se acordă operatorilor economici, la cerere, în condiţiile prevăzute la  art. 233 alin. 4 lit. (b) din Codul vamal al Uniunii , art. 191, 194 şi 195 din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 , respectiv la  art. 55 lit. (d) ,  art. 57 alin. (2)  şi  (5)  şi  art. 87 din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun.    (2)    Prevederile  art. 3 alin. (2)  şi  (3)  se aplică în mod corespunzător.    (3)    Atunci când mărfurile sunt prezentate la un destinatar agreat şi regimul de tranzit unional/comun s-a încheiat în conformitate cu prevederile art. 316 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , pentru mărfurile care au circulat sub regimul de tranzit sunt aplicabile prevederile  art. 144, art. 145 alin. (1), (3) şi (11), art. 147 şi 148 din Codul vamal al Uniunii  şi art. 115 din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 .      
				 + 
			  Articolul 13       (1)    Cererea de solicitare a autorizaţiei pentru acordarea statutului de destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun se întocmeşte în scris de către operatorul economic şi conţine informaţiile din modelul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice. Modelul cererii se regăseşte pe site-ul www.customs.ro, la secţiunea "Formulare".    (2)    Cererea se depune în format letric la biroul vamal în a cărui rază de activitate se află locul unde urmează să primească mărfurile transportate sub regimul de tranzit unional/comun, împreună cu documentele menţionate la  art. 4 alin. (2) lit. a)-e) ,  g) ,  i)  şi  j) .    (3)    Prevederile  art. 4 alin. (3) ,  art. 5  şi  6  se aplică în mod corespunzător.      
				 + 
			  Articolul 14       (1)    În situaţia în care toate condiţiile de autorizare sunt îndeplinite, autorizaţia se eliberează de biroul vamal cu respectarea prevederilor  art. 22 alin. (3) din Codul vamal al Uniunii . Modelul autorizaţiei este prevăzut în  anexa nr. 4 .    (2)    În autorizaţie se menţionează:  a)    numărul autorizaţiei şi data emiterii acesteia;   ...     b)    biroul de destinaţie responsabil pentru operaţiunile de tranzit unional/comun şi competent pentru controlul vamal al mărfurilor transportate sub regimul de tranzit unional/comun;   ...     c)    adresa locului unde sunt primite mărfurile transportate sub regimul de tranzit unional/comun;   ...     d)    modalitatea în care destinatarul agreat informează biroul vamal în legătură cu sosirea mărfurilor;   ...     e)    termenul de intervenţie, în minute, în cadrul căruia biroul vamal ia decizia privitoare la efectuarea controlului vamal al mărfurilor;   ...     f)    categoriile de mărfuri excluse de la această procedură, dacă este cazul;   ...     g)    modalitatea de transport al mărfurilor.   ...     h)    condiţii specifice privind formalităţile vamale efectuate în afara programului oficial de lucru al biroului vamal, dacă este cazul.   ...         
				 + 
			  Articolul 15       (1)    Autorizaţia se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de şeful biroului vamal.    (2)    Numărul autorizaţiei de destinatar agreat este de forma ROACEROXXXXXXYYYYY, unde RO reprezintă codul de ţară ISO 3166 alfa-2 al României, ACE reprezintă codul autorizaţiei menţionat în titlul II din anexa A la  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , ROXXXXXX reprezintă codul biroului vamal care eliberează autorizaţia şi YYYYY reprezintă identificatorul unic al autorizaţiei atribuit de biroul vamal. Identificatorul unic se acordă în ordine cronologică şi crescătoare.    (3)    Un exemplar al autorizaţiei se remite titularului şi un exemplar se reţine de biroul vamal. O copie a autorizaţiei se transmite la biroul centralizator din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor.    (4)    Autorizaţia produce efecte numai după ce titularul se conectează la aplicaţia NCTS-RO - procedura simplificată destinatar agreat T1/T2.    (5)    Obligaţia de conectare prevăzută la  alin. (4)  poate fi îndeplinită şi de un reprezentat în sensul  art. 18 din Codul vamal al Uniunii , care are contract încheiat cu titularul autorizaţiei. În această situaţie, destinatarul agreat depune la biroul vamal o copie a autorizaţiei pentru accesul la aplicaţia NCTS-RO - procedura simplificată destinatar agreat T1/T2, deţinută de reprezentantul său.      
				 + 
			  Articolul 16       (1)    Prevederile  art. 12-15  se aplică în mod corespunzător în situaţia în care operatorul economic solicită autorizarea pe lângă alte birouri vamale.    (2)    Condiţia prevăzută la  art. 3 alin. (2)  se aplică pentru fiecare birou vamal.      
				 + 
			  Articolul 17       Prevederile  art. 11  se aplică în mod corespunzător.           
				 + 
			  Capitolul IV   Dispoziţii finale        
				 + 
			  Articolul 18       În aplicarea prevederilor  art. 23 alin. (5) din Codul vamal al Uniunii , biroul vamal:  a)    verifică anual condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiilor pentru acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun;   ...     b)    în funcţie de numărul şi frecvenţa operaţiunilor, efectuează periodic sau cel puţin o dată pe an controlul ulterior al operaţiunilor de tranzit unional/comun emise de expeditorii agreaţi şi/sau primite de destinatarii agreaţi pentru a se asigura de îndeplinirea obligaţiilor pe care operatorul economic şi le-a asumat la depunerea cererii de autorizare.   ...         
				 + 
			  Articolul 19       Autorizaţiile de expeditor agreat şi/sau destinatar agreat, acordate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme tehnice, rămân valabile până la expirarea termenelor prevăzute la art. 250 şi 251 din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 .      
				 + 
			  Articolul 20       (1)    Începând cu data de 1 mai 2018 biroul vamal reevaluează autorizaţiile de expeditor agreat şi/sau destinatar agreat acordate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme tehnice, emite decizii de revocare şi, dacă este cazul, acordă autorizaţii noi.    (2)    În situaţia în care titularul autorizaţiei de expeditor/destinatar agreat solicită modificarea sau adăugarea unei modalităţi de transport al mărfurilor şi/sau a unui loc autorizat de la care sunt expediate sau, după caz, în care sunt primite mărfurile, biroul vamal reevaluează autorizaţia.    (3)    În vederea reevaluării, titularul autorizaţiei depune documentele prevăzute la  art. 4 alin. (1)  şi  (2) , respectiv la  art. 13 alin. (1)  şi  (2) .    (4)    Prevederile  art. 3 alin. (3) ,  art. 4 alin. (3) ,  art. 5-9 , respectiv  art. 13-15  se aplică în mod corespunzător.      
				 + 
			  Articolul 21       Dispoziţiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile  Codului vamal al Uniunii , ale  Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 , ale  Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , ale  Regulamentul delegat (UE) 2016/341  şi ale Convenţiei privind regimul de tranzit comun, cu modificările şi completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 22        Anexele nr. 1-4  fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.        
				 + 
			  Anexa nr. 1    la normele tehnice       - Model -         CERERE     de solicitare a autorizaţiei pentru acordarea statutului de expeditor     agreat/destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun         *Font 9*   ┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐   │1. Solicitant                                   │Rezervat în scopuri vamale               │   │(Se menţionează numele complet al operatorului  │                                         │   │economic care prezintă cererea.)                │                                         │   ├────────────────────────────────────────────────┴────────────────┬────────────────────────┤   │2. Statutul juridic al solicitantului                            │3. Data constituirii    │   │(Se menţionează statutul juridic astfel cum este indicat în actul│(Se menţionează în cifre│   │de constituire; de exemplu, societate cu răspundere limitată.)   │ziua, luna şi anul      │   │                                                                 │constituirii societăţii │   │                                                                 │comerciale.)            │   ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┤   │4. Adresa de constituire                                                                  │   │(Se completează cu adresa unde a fost constituită societatea comercială.)                 │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │5. Sediul activităţii principale                                                          │   │(Se menţionează adresa din Certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al   │   │Registrului Comerţului.)                                                                  │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │6. Adresa poştală                                                                         │   │(Se completează în situaţia în care adresa poştală este diferită de sediul activităţii    │   │principale.)                                                                              │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │7. Persoana care angajează legal operatorul economic                                      │   │(Se indică numele complet, datele de identificare, domiciliul, numărul de telefon, fax şi │   │e-mailul persoanei care angajează legal operatorul economic.)                             │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │8. Persoana de contact (nume, telefon, fax, e-mail)                                       │   │(Se indică numele complet, datele de identificare, domiciliul, numărul de telefon, fax şi │   │e-mailul persoanei responsabile cu aspectele de ordin vamal în cadrul organizaţiei        │   │administrative a operatorului economic.)                                                  │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │9. Locul în care se păstrează evidenţele                                                  │   │(Se introduce adresa completă a locaţiei/locaţiilor în care sunt păstrate sau se          │   │intenţionează a fi păstrate evidenţele solicitantului.)                                   │   ├───────────────────────────┬─────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┤   │10. Numărul legal de       │11. Numărul de   │12. Numărul autorizaţiei│13. Sectorul de    │   │înregistrare               │identificare a   │de operator economic    │activitate         │   │(Se completează cu numărul │operatorului     │autorizat pentru        │economică          │   │de ordine în registrul     │economic         │simplificări vamale     │(Se menţionează    │   │comerţului din Certificatul│(Se completează  │(Se completează după    │codul şi denumirea │   │de înregistrare eliberat   │cu numărul de    │caz.)                   │CAEN ale           │   │de Oficiul Naţional al     │identificare     │                        │activităţii        │   │Registrului Comerţului.)   │înregistrat de   │                        │principale din     │   │                           │autorităţile     │                        │Certificatul de    │   │                           │vamale - EORI.)  │                        │înregistrare.)     │   ├───────────────────────────┴─────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┤   │14. Autorizaţia solicitată                                                                │   │[] EXPEDITOR AGREAT                                                                       │   │[] DESTINATAR AGREAT                                                                      │   │(Se marchează cu X opţiunea.)                                                             │   ├─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤   │15. Numărul autorizaţiei de garanţie globală/│16. Numărul autorizaţiei pentru utilizarea  │   │exonerare de garanţie                        │sigiliilor speciale în cadrul regimului de  │   │(Se completează pentru expeditorul agreat.)  │tranzit unional/comun                       │   │                                             │(Se completează pentru expeditorul agreat,  │   │                                             │dacă este cazul.)                           │   ├─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤   │17. Adresa locului de la care sunt expediate mărfurile în vederea transportului în regim  │   │de tranzit unional/comun:                                                                 │   │(Se completează pentru expeditorul agreat.)                                               │   │                                                                                          │   │Adresa locului în care sunt primite mărfurile transportate sub regimul de tranzit         │   │unional/comun:                                                                            │   │(Se completează pentru destinatarul agreat.)                                              │   ├──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤   │18. Biroul vamal de plecare competent pentru  │19. Modalitatea de transport al mărfurilor │   │locul de la care sunt expediate mărfurile     │                                           │   │(Se completează pentru expeditorul agreat.)   │                                           │   │Biroul vamal de destinaţie competent pentru   │                                           │   │locul în care sunt primite mărfurile          │                                           │   │(Se completează pentru destinatarul agreat.)  │                                           │   │                                              │                                           │   │NOTĂ:                                         │                                           │   │Se indică denumirea sau codul biroului vamal, │                                           │   │format din 8 caractere, conform structurii din│                                           │   │aplicaţia naţională de tranzit NCTS/T1/T2     │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤   │20. Numărul estimativ al operaţiunilor de tranzit unional/comun pe care le va emite şi/sau│   │primi în decursul unei perioade de o lună calendaristică                                  │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │21. Informaţii şi documente prin care solicitantul demonstrează că îndeplineşte condiţiile│   │prevăzute la art. 25 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , în vederea   │   │respectării criteriului prevăzut la art. 39 lit. b) din  Codul vamal al Uniunii , privind   │   │nivelul ridicat de control al operaţiunilor şi fluxului mărfurilor, în aplicarea          │   │prevederilor art. 191 alin. (1) lit. c) din  Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446           │   │(Se completează cu informaţiile şi se anexează documentele prevăzute în anexa nr. 2 la    │   │Normele tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în     │   │cadrul regimului de tranzit unional/comun, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei   │   │Naţionale de Administrare Fiscală  nr. 766/2017 .)                                          │   │                                                                                          │   │NOTĂ:                                                                                     │   │Această rubrică se completează doar în situaţia în care solicitantul nu este autorizat în │   │calitate de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, prevăzut la art. 38   │   │alin. (2) lit. a) din  Codul vamal al Uniunii .                                             │   ├──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤   │21.1. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. a) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul menţine un sistem contabil care  │                                           │   │este coerent cu principiile de contabilitate  │                                           │   │general acceptate aplicate în statul membru în│                                           │   │care sunt ţinute evidenţele contabile, permite│                                           │   │controale vamale bazate pe audit şi menţine un│                                           │   │istoric al datelor care oferă o pistă de audit│                                           │   │din momentul în care datele sunt înscrise în  │                                           │   │dosar.                                        │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.2. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. b) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Evidenţele ţinute de solicitant în scopuri    │                                           │   │vamale sunt integrate în sistemul contabil al │                                           │   │solicitantului sau permit verificări          │                                           │   │încrucişate ale informaţiilor cu sistemul     │                                           │   │contabil.                                     │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.3. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. e) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul dispune de un sistem logistic    │                                           │   │care identifică mărfurile ca mărfuri unionale │                                           │   │sau neunionale şi indică, acolo unde este     │                                           │   │cazul, localizarea acestora.                  │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.4. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. f) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul dispune de o organizare          │                                           │   │administrativă care corespunde tipului şi     │                                           │   │dimensiunii întreprinderii şi care este       │                                           │   │adaptată la gestionarea fluxului de mărfuri şi│                                           │   │dispune de sisteme de control intern care     │                                           │   │permit prevenirea, detectarea şi corectarea   │                                           │   │greşelilor, precum şi prevenirea şi detectarea│                                           │   │tranzacţiilor ilegale sau neregulamentare.    │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.5. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │După caz, solicitantul dispune de proceduri   │                                           │   │satisfăcătoare de gestionare a licenţelor şi a│                                           │   │autorizaţiilor acordate în conformitate cu    │                                           │   │măsurile de politică comercială sau aferente  │                                           │   │schimburilor comerciale cu produse agricole.  │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.6. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. h) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul dispune de proceduri             │                                           │   │satisfăcătoare de arhivare a documentelor şi a│                                           │   │informaţiilor, precum şi de protecţie         │                                           │   │împotriva pierderii datelor.                  │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.7. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. i) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul se asigură că angajaţii vizaţi au│                                           │   │primit instrucţiuni să informeze autorităţile │                                           │   │vamale ori de câte ori sunt descoperite       │                                           │   │dificultăţi în îndeplinirea cerinţelor şi     │                                           │   │instituie proceduri pentru informarea         │                                           │   │autorităţilor vamale cu privire la astfel de  │                                           │   │dificultăţi.                                  │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.8. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. j) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Solicitantul dispune de măsuri adecvate de    │                                           │   │securitate în scopul protejării sistemului    │                                           │   │informatic al solicitantului împotriva        │                                           │   │intruziunilor neautorizate şi în scopul       │                                           │   │securizării documentelor acestuia.            │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤   │21.9. Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) │                                           │   │lit. k) din Regulamentul de punere în aplicare│                                           │   │ (UE) 2015/2.447 :                              │                                           │   │Dacă este cazul, solicitantul dispune de      │                                           │   │proceduri satisfăcătoare pentru gestionarea   │                                           │   │licenţelor de import şi de export legate de   │                                           │   │prohibiţii şi restricţii, inclusiv de măsuri  │                                           │   │care vizează diferenţierea mărfurilor care fac│                                           │   │obiectul unor prohibiţii sau restricţii de    │                                           │   │alte mărfuri, precum şi de măsuri vizând      │                                           │   │asigurarea respectării prohibiţiilor şi       │                                           │   │restricţiilor respective.                     │                                           │   ├──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤   │22. Data de la care se doreşte ca autorizaţia să producă efecte:                          │   │(Se completează după caz.)                                                                │   │                                                                                          │   │NOTĂ:                                                                                     │   │Solicitantul poate cere ca valabilitatea autorizaţiei să înceapă într-o anumită zi. În    │   │stabilirea acestei date se iau totuşi în considerare termenele precizate la art. 22       │   │alin. (2) şi (3) din  Codul vamal al Uniunii ; data solicitată nu poate fi anterioară datei │   │indicate la  art. 22 alin. (4) din Codul vamal al Uniunii .                                 │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │23. Acord privind accesul fizic/electronic al autorităţii vamale la sistemele mele        │   │contabile şi la evidenţele comerciale şi de transport                                     │   │DA                                                                                        │   │NU                                                                                        │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │24. Acord pentru publicare în lista titularilor de autorizaţie                            │   │A se indica dacă solicitantul este de acord să menţioneze în lista publică a titularilor  │   │de autorizaţii următoarele detalii despre autorizaţia pe care o solicită:                 │   │Titularul autorizaţiei     DA/NU                                                          │   │Tipul de autorizaţie       DA/NU                                                          │   │Data intrării în vigoare   DA/NU                                                          │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │25. Documente ataşate:                                                                    │   │tipul/numărul de identificare şi/sau data emiterii                                        │   │                                                                                          │   ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤   │26. Prin prezenta cerere pentru obţinerea autorizaţiei răspund pentru corectitudinea şi   │   │caracterul complet al informaţiilor furnizate şi pentru autenticitatea, corectitudinea şi │   │valabilitatea documentelor justificative anexate acesteia.                                │   │                                                                                          │   │Numele şi prenumele persoanei care reprezintă legal operatorul economic:                  │   │Funcţia:                                                                                  │   │Semnătura: .....................                                                          │   │                                                                                          │   │Data:                                                       Locul:                        │   └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘                
				 + 
			  Anexa nr. 2    la normele tehnice         INFORMAŢII ŞI DOCUMENTE DOVEDITOARE    privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 25 din    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, în vederea    respectării criteriului prevăzut la art. 39 lit. b)    din Codul vamal al Uniunii, privind nivelul ridicat de control al    operaţiunilor şi fluxului mărfurilor, în aplicarea prevederilor    art. 191 alin. (1) lit. c) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446      1.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Solicitantul menţine un sistem contabil care este coerent cu principiile de contabilitate general acceptate aplicate în statul membru în care sunt ţinute evidenţele contabile, permite controale vamale bazate pe audit şi menţine un istoric al datelor care oferă o pistă de audit din momentul în care datele sunt înscrise în dosar.  1.1.    Societatea dumneavoastră menţine un sistem contabil coerent cu principiile de contabilitate general acceptate în România?  Dacă da, vă rugăm furnizaţi informaţii privind platforma hardware disponibilă şi sistemul de operare aferent, precum şi sistemele utilizate (soluţie ERP complet integrată, combinaţie de aplicaţii software contabile şi logistice, soluţie software pentru întreprinderi axată pe întreprinderile mici şi mijlocii, soluţie software dezvoltată de sau pentru societatea dumneavoastră).     ...     1.2.    Sistemul dumneavoastră de contabilitate facilitează o pistă de audit completă pentru activităţile dumneavoastră vamale sau pentru fluxul de mărfuri sau intrările în contabilitate relevante din punctul de vedere al taxelor? Dacă da, vă rugăm să descrieţi caracteristicile principale ale acestei piste de audit.   ...      ...     2.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. b) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Evidenţele ţinute de solicitant în scopuri vamale sunt integrate în sistemul contabil al solicitantului sau permit verificări încrucişate ale informaţiilor cu sistemul contabil.  Ce sistem informatic (hardware/software) utilizaţi pentru activitatea dumneavoastră în general şi pentru aspectele de ordin vamal în special? Sunt aceste două sisteme integrate? Furnizaţi informaţii cu privire la următoarele:  –   separarea funcţiilor între dezvoltare, testare şi operaţii;   ...     –   separarea funcţiilor între utilizatori;   ...     –   controlul accesului (ce controale/pentru cine);   ...     –   legătura dintre sistemul intern şi sistemul de declarare.   ...        ...     3.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. e) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 : Solicitantul dispune de un sistem logistic care identifică mărfurile ca mărfuri unionale sau neunionale şi indică, acolo unde este cazul, localizarea acestora.  Sistemele dumneavoastră logistice sunt capabile să distingă între mărfurile unionale şi neunionale şi să indice locaţia acestora?    Dacă da, furnizaţi detalii.    Dacă nu vă ocupaţi cu mărfuri neunionale, vă rugăm indicaţi N/A.     ...     4.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. f) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 :  Solicitantul dispune de o organizare administrativă care corespunde tipului şi dimensiunii întreprinderii şi care este adaptată la gestionarea fluxului de mărfuri şi dispune de sisteme de control intern care permit prevenirea, detectarea şi corectarea greşelilor, precum şi prevenirea şi detectarea tranzacţiilor ilegale sau neregulamentare.    4.1.    Procesele dumneavoastră de control intern au făcut obiectul unui audit intern/extern?      DA    NU      Acesta a inclus şi un audit al formalităţilor vamale pe care le îndepliniţi?      DA    NU        Dacă da, vă rugăm să prezentaţi o copie a celui mai recent raport de audit.     ...     4.2.    Descrieţi succint procedurile dumneavoastră pentru verificarea fişierelor informatice (date principale sau dosare permanente).  Din perspectiva dumneavoastră cum acoperă aceste proceduri următoarele riscuri:  –   înregistrarea incorectă şi/sau incompletă a tranzacţiilor în sistemul contabil;   ...     –   utilizarea de date permanente, incorecte sau de date neactualizate, precum numărul de articole şi codurile tarifare;   ...     –   controlul inadecvat al proceselor de afaceri ale societăţii.   ...        ...     4.3.    Dispuneţi de proceduri documentate pentru verificarea exactităţii declaraţiilor vamale inclusiv a celor depuse în numele dumneavoastră, de exemplu de un comisionar vamal sau de un expeditor de mărfuri?      DA    NU      Dacă da, vă rugăm să descrieţi succint procedurile.    Dacă nu, este exactitatea declaraţiei vamale verificată? DA NU. Dacă da, în ce mod?     ...      ...     5.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. g) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : După caz, solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare de gestionare a licenţelor şi a autorizaţiilor acordate în conformitate cu măsurile de politică comercială sau aferente schimburilor comerciale cu produse agricole.  Societatea dumneavoastră are elaborate proceduri de gestionare a licenţelor şi autorizaţiilor acordate în conformitate cu măsurile de politică comercială sau în ceea ce priveşte schimburile comerciale cu produse agricole?    Dacă nu este cazul, vă rugăm indicaţi N/A.     ...     6.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. h) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare de arhivare a documentelor şi a informaţiilor, precum şi de protecţie împotriva pierderii datelor.  6.1.    Descrieţi pe scurt procedurile dumneavoastră pentru realizarea de copii de siguranţă, recuperare a datelor, soluţii de rezervă şi opţiuni de arhivare, precum şi recuperarea registrelor dumneavoastră comerciale.  Indicaţi tipul de suport pe care sunt stocate datele, formatul software în care sunt stocate datele şi dacă datele sunt comprimate şi în ce moment.     ...     6.2.    Dacă se face apel la un terţ, vă rugăm să indicaţi ce acorduri există, care sunt frecvenţa şi locul de stocare a copiilor de siguranţă şi a informaţiilor arhivate.   ...     6.3.    Pentru cât timp sunt salvate datele în sistemul de producţie şi pentru cât timp sunt arhivate aceste date?   ...     6.4.    Societatea dumneavoastră are un plan de urgenţă (intervenţie) şi de continuare a activităţii în cazuri de indisponibilitate a sistemului?   ...      ...     7.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. i) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Solicitantul se asigură că angajaţii vizaţi au primit instrucţiuni să informeze autorităţile vamale ori de câte ori sunt descoperite dificultăţi în îndeplinirea cerinţelor şi instituie proceduri pentru informarea autorităţilor vamale cu privire la astfel de dificultăţi.  7.1.    Societatea dumneavoastră dispune de instrucţiuni sau orientări privind notificarea neregulilor către autorităţile competente (de exemplu: suspiciuni de furt, hoţie sau contrabandă în legătură cu mărfurile care fac obiectul practicilor vamale).      DA    NU       ...     7.2.    Sunt aceste instrucţiuni documentate (de exemplu: instrucţiuni de lucru, manuale, alte documente orientative)?  DA. (Furnizaţi o copie a acestor documente)    NU     ...     7.3.    În ultimul an aţi detectat nereguli (sau presupuse nereguli) şi le-aţi notificat autorităţilor competente?      DA    NU       ...      ...     8.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. j) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Solicitantul dispune de măsuri adecvate de securitate în scopul protejării sistemului informatic al solicitantului împotriva intruziunilor neautorizate şi în scopul securizării documentelor acestuia.  8.1.      a)     Descrieţi succint acţiunile pe care le-aţi întreprins pentru a vă proteja sistemul informatic de intruziuni neautorizate (firewall, antivirus, protejarea parolei etc.)   ...     b)    S-a desfăşurat o testare în privinţa intruziunilor neautorizate? Care au fost rezultatele? Au fost luate măsuri de remediere?   ...     c)    Aţi avut vreun incident de securitate IT în anul precedent?   ...      ...     8.2.      a)     Descrieţi pe scurt modul în care sunt acordate drepturile de acces pentru sistemele informatice.   ...     b)    Cine este responsabil pentru funcţionarea şi protejarea sistemului informatic?   ...     c)    Aveţi ghiduri sau instrucţiuni interne de securitate IT pentru personalul dumneavoastră?   ...     d)    Cum monitorizaţi respectarea măsurilor de securitate IT în interiorul societăţii dumneavoastră?   ...      ...     8.3.    Unde este amplasat serverul dumneavoastră principal?  Furnizaţi detalii privind modul în care este securizat serverul dumneavoastră principal.     ...      ...     9.    Condiţia prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. k) din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 : Dacă este cazul, solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare pentru gestionarea licenţelor de import şi de export legate de prohibiţii şi restricţii, inclusiv de măsuri care vizează diferenţierea mărfurilor care fac obiectul unor prohibiţii sau restricţii de alte mărfuri, precum şi de măsuri vizând asigurarea respectării prohibiţiilor şi restricţiilor respective.  9.1.    Efectuaţi schimburi comerciale cu mărfuri care fac obiectul unor licenţe de import şi de export?  DA.    NU    Dacă da, vă rugăm să descrieţi succint procedurile pe care le utilizaţi pentru administrarea licenţelor de import sau export ale acestor mărfuri.     ...     9.2.    Efectuaţi schimburi comerciale cu mărfuri care fac obiectul unor licenţe de import şi de export legate de prohibiţii şi restricţii?  DA.    NU    Dacă da, vă rugăm să descrieţi succint procedurile pe care le utilizaţi pentru administrarea acestor licenţe.     ...      ...         
				 + 
			  Anexa nr. 3    la normele tehnice           ROMÂNIA    DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR    Biroul vamal ...........         AUTORIZAŢIE     pentru acordarea statutului de expeditor agreat     în cadrul regimului de tranzit unional/comun     nr. ROACRRO .......... din ............         În baza prevederilor  art. 233 alin. (4) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii , respectiv ale  art. 55 lit. (c) din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005 , aprobată prin  Legea nr. 22/2006 ,    Societatea ....................., CUI .............., EORI .............., cu sediul în ..................., este autorizată în calitate de:  [] expeditor agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun, beneficiind în acest sens de formalităţi vamale simplificate la biroul de plecare, pentru mărfurile pe care le plasează sub regimul de tranzit unional/comun.      1.    Prezenta autorizaţie este valabilă pentru biroul vamal .......................   ...     2.    Locul autorizat pentru efectuarea formalităţilor simplificate de tranzit este situat la adresa: ........................... .   ...     3.    Modalitatea în care societatea informează biroul vamal în legătură cu plecarea mijlocului de transport şi termenul prevăzut pentru intervenţia biroului vamal:  .....................................................     ...     4.    Categoriile de mărfuri excluse de la procedura simplificată .......................   ...     5.    În cazul procedurii de asigurare a continuităţii activităţii se utilizează declaraţii vamale:  [] ştampilate în prealabil cu ştampila biroului de plecare şi semnate de lucrătorul vamal responsabil;    [] ştampilate de expeditorul agreat cu ştampila specială din metal, conformă cu modelul prevăzut în anexa nr. 72-04, partea II, cap II la  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , respectiv în  anexa nr. B9 la Apendicele III la Convenţia  privind regimul de tranzit comun.     ...     6.    Măsurile de identificare:  [] sigilii speciale conform modelului prevăzut la art. 301 din  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 , respectiv la  art. 38 din Apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun;    [] dispensă de la sigilare pentru următoarele categorii de mărfuri:    .................................................     ...     7.    Perioada de justificare a utilizării declaraţiilor vamale preautentificate ........................   ...     8.    Mărfurile care beneficiază de formalităţi simplificate sunt transportate pe mijloace de transport: ........................... .   ...     9.    Condiţii specifice privind formalităţile de tranzit efectuate în afara programului oficial de lucru al biroului vamal .......................  Modificările aduse autorizaţiei se menţionează în formularul prevăzut în anexa la prezenta autorizaţie.     ...        .........................................    (funcţia, numele, semnătura conducătorului şi ştampila biroului vamal)    
				 + 
			  Anexă    la Autorizaţia pentru acordarea statutului de expeditor agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun Nr. ....        ┌───────────────────────────────────────────────────────────────┐   │                       MODIFICARE                              │   ├──────────────┬───────────────────┬────────────────────────────┤   │     Data     │ Tipul modificării │  Semnătura conducătorului  │   │ modificării  │                   │ şi ştampila biroului vamal │   │ autorizaţiei │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   └──────────────┴───────────────────┴────────────────────────────┘                 
				 + 
			  Anexa nr. 4    la normele tehnice           ROMÂNIA    DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR    Biroul vamal ...........         AUTORIZAŢIE     pentru acordarea statutului de destinatar agreat în     cadrul regimului de tranzit unional/comun     nr. ROACERO ........... din .............         În baza prevederilor  art. 233 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii , respectiv ale  art. 55 lit. (d) din apendicele I la Convenţia  privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005 , aprobată prin  Legea nr. 22/2006 ,    Societatea ................, CUI .............., EORI ................., cu sediul în ........................, este autorizată în calitate de:  [] destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun beneficiind în acest sens de formalităţi vamale simplificate la biroul de destinaţie, pentru mărfurile pe care le primeşte şi care au circulat sub regimul de tranzit unional/comun.      1.    Prezenta autorizaţie este valabilă pentru biroul vamal .......................... .   ...     2.    Locul autorizat pentru efectuarea formalităţilor simplificate de tranzit este situat la adresa: ......................... .   ...     3.    Modalitatea în care societatea informează biroul vamal în legătură cu sosirea mijlocului de transport şi termenul prevăzut pentru intervenţia biroului vamal:  ............................................     ...     4.    Categoriile de mărfuri excluse de la procedura simplificată .......................   ...     5.    Mărfurile care beneficiază de formalităţi simplificate sunt transportate pe mijloace de transport: ..............................   ...     6.    Condiţii specifice privind formalităţile vamale efectuate în afara programului oficial de lucru al biroului vamal, ................................  Modificările aduse autorizaţiei se menţionează în formularul prevăzut în anexa la prezenta autorizaţie.     ...        ...............................................    (funcţia, numele, semnătura conducătorului şi ştampila biroului vamal)       
				 + 
			  Anexă    la Autorizaţia pentru acordarea statutului de destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun Nr. ....        ┌───────────────────────────────────────────────────────────────┐   │                         MODIFICARE                            │   ├──────────────┬───────────────────┬────────────────────────────┤   │     Data     │ Tipul modificării │  Semnătura conducătorului  │   │ modificării  │                   │ şi ştampila biroului vamal │   │ autorizaţiei │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   ├──────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤   │              │                   │                            │   └──────────────┴───────────────────┴────────────────────────────┘              -------  

Preluat: 2026-09-23T21:01:59.864813+00:00 · SHA256: 439571ab8a45ef3b159a7a2e781b212a57021aab5db264a2ec96a9bc655cee9f