legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 276 · 2017

HOTĂRÂRE nr. 276 din 27 aprilie 2017 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 376 şi transmiterea unei părţi din acesta şi a imobilului 687, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 189118

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 276 din 27 aprilie 2017  privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 376 şi transmiterea unei părţi din acesta şi a imobilului 687, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău     EMITENT     GUVERNUL       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 9 mai 2017          În temeiul  art. 108 din Constituţia României, republicată , al  art. 9 alin. (1)  şi  art. 20 din Legea nr. 213/1998  privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile  art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, şi având în vedere prevederile  art. 2^1  şi  2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003  privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin  Legea nr. 493/2003 , cu modificările şi completările ulterioare,       Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.       
				 + 
			  Articolul 1       Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 376 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 1 , înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. MFP 106982, ca urmare a reevaluării conform  Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003  privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin  Legea nr. 493/2003 , cu modificările şi completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Se aprobă transmiterea unei părţi din imobilul 376, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 2 , şi a imobilului 687, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 3 , din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, precum şi declararea acestora din bunuri de interes public naţional în bunuri de interes public local.    (2)    Partea din imobilul 376 şi imobilul 687 transmise potrivit  alin. (1)  se vor utiliza pentru construirea de locuinţe sociale, locuinţe prin programe ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi locuinţe de serviciu care se vor realiza prin reabilitarea construcţiilor existente sau prin construirea de locuinţe noi, pentru sedii ale unor instituţii publice, amenajarea unei baze sportive, înfiinţarea unui program şcoală după şcoală, înfiinţarea unui centru de afaceri, înfiinţarea unui cămin de bătrâni prin reabilitarea construcţiilor existente, pentru amenajarea unor parcuri şi spaţii verzi, într-un termen de 10 ani de la preluare, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat nr. 144/2016, astfel cum a fost modificată prin  Hotărârea nr. 186/2016 .      
				 + 
			  Articolul 3       În cazul în care nu se respectă termenul şi destinaţiile părţii din imobilul 376 şi a imobilului 687 prevăzute la  art. 2 alin. (2) , acestea revin în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.      
				 + 
			  Articolul 4       Predarea-preluarea părţii din imobilul 376 şi a imobilului 687 transmise potrivit prevederilor  art. 2 alin. (1)  se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.      
				 + 
			  Articolul 5       Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi va opera împreună cu Ministerul Finanţelor Publice modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 6        Anexele nr. 1-3  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.        PRIM-MINISTRU     SORIN MIHAI GRINDEANU     Contrasemnează:     ---------------     p. Ministrul apărării naţionale,     Nicolae Nasta,     secretar de stat     Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,     administraţiei publice şi fondurilor europene,     Sevil Shhaideh     Ministrul finanţelor publice,     Viorel Ştefan     Bucureşti, 27 aprilie 2017.    Nr. 276.    
				 + 
			  Anexa nr. 1          DATELE DE IDENTIFICARE     a imobilului 376 aflat în domeniul public al     statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale     la care se actualizează valoarea de inventar, conform     art. 2^1  şi  2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003      privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în     patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin  Legea nr. 493/2003,      cu modificările şi completările ulterioare         *Font 7*   ┌───────┬─────────┬────────────┬────────────────────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬──────────────────┐   │  Nr.  │ Codul de│ Denumirea  │                            │                 │  Valoarea de  │ Valoarea de  │                  │   │ M.F.P.│  clasi- │bunului din │       Adresa/              │Elementele-cadru │   inventar a  │   inventar   │                  │   │       │  ficare │ domeniul   │    Carte funciară/         │   de descriere  │ bunului imobil│ actualizată  │  Administratorul │   │       │         │ public al  │     Nr. cadastral          │     tehnică     │  înscrisă în  │  a bunului   │   bunului/CUI    │   │       │         │ statului   │                            │                 │   Inventarul  │   imobil     │                  │   │       │         │            │                            │                 │ centralizat al│    (lei)     │                  │   │       │         │            │                            │                 │ bunurilor din │              │                  │   │       │         │            │                            │                 │domeniul public│              │                  │   │       │         │            │                            │                 │  al statului  │              │                  │   │       │         │            │                            │                 │     (lei)     │              │                  │   ├───────┼─────────┼────────────┼────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼──────────────────┤   │ 106982│  8.19.01│Imobil 376  │Judeţul Buzău, municipiul   │Construcţii şi   │               │              │Ministerul        │   │       │         │            │Râmnicu Sărat, str. Focşani │teren*)          │     12.554.523│ 14.114.620,04│Apărării Naţionale│   │       │         │            │CF 31931                    │                 │               │              │CUI - 4183229     │   │       │         │            │Nr. cadastral 31931         │                 │               │              │                  │   │       │         │            │CF 20250                    │                 │               │              │                  │   │       │         │            │Nr. cadastral 20250         │                 │               │              │                  │   └───────┴─────────┴────────────┴────────────────────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴──────────────────┘      
						Notă   ...
			    *) Conform prevederilor  Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011  pentru aprobarea  Precizărilor  privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.            
				 + 
			  Anexa nr. 2          DATELE DE IDENTIFICARE     a unei părţi din imobilul 376 care se transmite din domeniul public     al statului şi din administrarea Ministerului     Apărării Naţionale în domeniul public al     municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi se declară din     bun de interes public naţional în bun de interes public local         *Font 7*   ┌────────┬────────┬───────────┬───────────────┬──────────────────┬─────────────┬────────────┬────────────┬──────────────┬────────────────┐   │  Nr.   │Codul de│ Denumirea │               │                  │ Valoarea de │ Valoarea   │  Valoarea  │  Persoana    │   Persoana     │   │  MFP   │ clasi- │  bunului  │    Adresa/    │ Elementele-cadru │  inventar   │ părţii de  │   părţii   │  juridică    │   juridică     │   │        │ ficare │           │Carte funciară/│   de descriere   │  totală a   │  imobil    │  bunului   │de la care se │  la care se    │   │        │        │           │ Nr. cadastral │      tehnică     │ bunului din │ care se    │  imobil    │  transmite   │   transmite    │   │        │        │           │               │                  │  care se    │ transmite  │ care nu se │   imobilul   │    imobilul    │   │        │        │           │               │                  │ transmite   │   (lei)    │ transmite  │              │                │   │        │        │           │               │                  │ partea de   │            │   (lei)    │              │                │   │        │        │           │               │                  │imobil care  │            │            │              │                │   │        │        │           │               │                  │face obiectul│            │            │              │                │   │        │        │           │               │                  │transmiterii │            │            │              │                │   │        │        │           │               │                  │    (lei)    │            │            │              │                │   ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤   │   1    │   2    │     3     │        4      │         5        │      6      │     7      │      8     │       9      │       10       │   ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤   │106982 -│ 8.19.01│Imobil 376 │Judeţul Buzău, │1. Construcţii:   │14.114.620,04│9.774.307,54│4.340.312,50│Statul român, │Domeniul public │   │parţial │        │- parţial  │municipiul     │Pavilionul A:     │             │            │            │din           │al municipiului │   │        │        │           │Râmnicu Sărat, │Suprafaţă         │             │            │            │administrarea │Râmnicu Sărat   │   │        │        │           │strada Focşani │construită =      │             │            │            │Ministerului  │CUI - 2406871   │   │        │        │           │CF: 31931      │661 mp;           │             │            │            │Apărării      │                │   │        │        │           │Nr. cadastral  │Suprafaţă         │             │            │            │Naţionale     │                │   │        │        │           │31931          │desfăşurată =     │             │            │            │CUI - 4183229 │                │   │        │        │           │               │1.309 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │contabilă =       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │4.427,05 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │572 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │572 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │contabilă =       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │4.427,06 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B1:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │584 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │584 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.959,16 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B3:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │580 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │580 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.932,4 lei     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B4:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │576 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │576 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.932,39 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B5:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │580 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │580 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.945,78 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B8:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │497 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │497 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 2.558,54 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul B9:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │497 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │497 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.672,25 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul E:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │220 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │220 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 843,97 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul G:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │773 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │773 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 2.236,25 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul H:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │446 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │446 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 18.752,00 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul K3:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │54 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │54 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 7.736,75 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul M:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │1.127 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │2.849 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 232.474,23 lei  │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul M1:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │861 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │2.583 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 235.569,80 lei  │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul N:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │11 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │11 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 473,75 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul N1:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │13 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │13 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 608,50 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul N2:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │43 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │43 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 1.831,75 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul P:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │73 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │73 mp;            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 204,25 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul S:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │1.042 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │1.042 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 78.439,13 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul T:     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │278 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │278 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 99.057,50 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pavilionul Z3:    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │237 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │237 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 4.013,75 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │TOTAL:            │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construită =      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │9.725 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Suprafaţă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │desfăşurată =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │13.817 mp         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Total valoare     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │contabilă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construcţii =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │703.096,26 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │2. Amenajări la   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │terenuri:         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Drum asfaltat =   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │2.380 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 12.542,60 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Drum betonat =    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │910 mp;           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 22.254,24 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Platforme betonate│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 8.320 mp;       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 41.742,35 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Platouri betonate-│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │asfaltate =       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │3.630 mp;         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 18.211,90 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Împrejmuire din   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │plăci beton =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │1.129,68 ml;      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 18.289,21 lei   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Reţea energie     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │electrică         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │subterană =       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │58,00 m           │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 421,54 lei      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Plantaţii pomi:   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Arţar cu diametru │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │< 15 cm =         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │13 bucăţi;        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 0,13 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Pin cu diametru < │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │15 cm = 12 bucăţi;│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 4,54 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Plop cu diametru  │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │< 15 cm =         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │93 bucăţi;        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 0,93 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Plop cu diametru  │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │> 15 cm =         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │100 bucăţi;       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 31,43 lei       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Salcâm cu diametru│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │> 15 cm =         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │30 bucăţi;        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 3,32 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Tei cu diametru < │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │15 cm = 65 bucăţi;│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 0,65 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Vişin > 3 ani =   │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │24 bucăţi;        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 3,04 lei        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Total valoare     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │contabilă         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │amenajări la      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │la terenuri =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │113.505,88 lei    │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │3. Suprafaţa      │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │totală a          │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │terenului:        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │20,5265 ha        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Terenuri cu       │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construcţii =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │4,2306 ha         │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │=1.624.550,40 lei │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Terenuri fără     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │construcţii =     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │16,2959 ha        │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Valoare contabilă │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │=7.333.155,00 lei │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │Total valoare     │             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │contabilă terenuri│             │            │            │              │                │   │        │        │           │               │= 8.957.705,40 lei│             │            │            │              │                │   └────────┴────────┴───────────┴───────────────┴──────────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴──────────────┴────────────────┘             
				 + 
			  Anexa nr. 3          DATELE DE IDENTIFICARE     a imobilului 687, care se transmite din domeniul public al     statului şi din administrarea Ministerului Apărării     Naţionale în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat,     judeţul Buzău, şi se declară din bun de interes public naţional     în bun de interes public local         *Font 7*   ┌────────┬────────┬───────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────────┐   │  Nr.   │Codul de│ Denumirea │               │              │                                           │  Persoana    │   Persoana     │   │  MFP   │ clasi- │  bunului  │    Adresa/    │ Valoarea de  │         Elementele-cadru                  │  juridică    │   juridică     │   │        │ ficare │           │Carte funciară/│   inventar   │           de descriere                    │de la care se │  la care se    │   │        │        │           │ Nr. cadastral │   (în lei)   │             tehnică                       │  transmite   │   transmite    │   │        │        │           │               │              │                                           │   imobilul   │    imobilul    │   │        │        │           │               │              │                                           │     CUI      │      CUI       │   ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┤   │ 106.986│ 8.19.01│Imobil 687 │Judeţul Buzău, │  2.968.142,78│1. Amenajări la terenuri:                  │Statul român, │Domeniul public │   │        │        │           │municipiul     │              │Împrejmuire sârmă ghimpată 1 rând = 483 ml │din           │al municipiului │   │        │        │           │Râmnicu Sărat, │              │- valoarea contabilă = 1.716,67 lei        │administrarea │Râmnicu Sărat   │   │        │        │           │Şoseaua        │              │Total valoare contabilă amenajări la       │Ministerului  │CUI - 2406871   │   │        │        │           │Podgoriei      │              │terenuri = 1.716,67 lei.                   │Apărării      │                │   │        │        │           │nr. 16         │              │2. Suprafaţa terenului = 6,6363 ha;        │Naţionale     │                │   │        │        │           │CF: 31959      │              │Total valoare contabilă terenuri =         │CUI - 4183229 │                │   │        │        │           │Nr. cadastral  │              │2.966.426,11 lei.                          │              │                │   │        │        │           │31959          │              │Total valoare contabilă = 2.968.142,78 lei.│              │                │   └────────┴────────┴───────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────────┘          ------  

Preluat: 2026-09-24T10:03:50.852968+00:00 · SHA256: f861bb1854c655131241ea32a4a0133d55141b1f5849ea2d5aa4ce10159913ef