Legislație națională
DECIZIE · 729 · 2017
DECIZIE nr. 729 din 27 aprilie 2017 privind condiţiile de asigurare a materialelor necesare organizării de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice în care sunt implicaţi deţinuţii
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Administra?ia Na?ională a Penitenciarelor · ID sursă 189290
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 729 din 27 aprilie 2017 privind condiţiile de asigurare a materialelor necesare organizării de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice în care sunt implicaţi deţinuţii EMITENT ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 16 mai 2017 În conformitate cu prevederile art. 199 alin. (4) şi art. 315 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 , cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie. + Articolul 1 Materialele necesare pentru organizarea de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice se asigură prin: a) achiziţionarea din fondurile unităţii; ... b) donaţii şi sponsorizări către unitate din partea persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în această materie; ... c) achiziţionarea de la punctele comerciale ale unităţii de către deţinuţi; ... d) primirea prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită de către deţinuţi. ... + Articolul 2 (1) Materialele prevăzute la art. 1 lit. c) şi d) sunt achiziţionate de la punctele comerciale ale unităţii, respectiv primite prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, cu respectarea anexelor nr. 1 şi 3 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 , cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la „Bunurile care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi“, precum şi „Bunurile interzis a fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi“. (2) Materialele prevăzute la alin. (1) sunt achiziţionate de la punctele comerciale ale unităţii, respectiv primite prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, doar în baza existenţei aprobării directorului unităţii, consecutiv formulării unei cereri scrise de către deţinuţi. (3) Deţinuţii care pot achiziţiona de la punctele comerciale ale unităţii sau pot primi prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită materiale necesare pentru organizarea de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice trebuie să fie incluşi în activităţile menţionate şi să aibă recomandare în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. (4) Cantitatea materialelor prevăzute la art. 1 este stabilită de administraţia locului de deţinere, în funcţie de tipul activităţilor organizate şi spaţiul util de depozitare existent la nivelul unităţii. + Articolul 3 (1) Obiectele confecţionate de deţinuţi în cadrul activităţilor de reintegrare socială pot fi expuse în cadrul unor expoziţii, târguri, prezentări sau altor manifestări artistice ori de difuzare a culturii, organizate de către unitate, la nivel local, regional sau naţional, ori în colaborare cu alte instituţii publice sau organizaţii nonguvernamentale. (2) Administraţia locului de deţinere poate decide utilizarea unor obiecte confecţionate de deţinuţi pentru pavoazarea unor spaţii din interiorul unităţii sau al administraţiei centrale. + Articolul 4 Dispoziţiile prezentei decizii se aplică în mod corespunzător şi persoanelor aflate în executarea măsurilor educative privative de libertate. + Articolul 5 Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. + Articolul 6 La data intrării în vigoare a prezentei decizii orice alte prevederi, contrare acesteia, se abrogă. + Articolul 7 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe Bucureşti, 27 aprilie 2017. Nr. 729. -----
Preluat: 2026-09-24T10:39:27.645143+00:00 · SHA256: cbc883456d8487d202fd26c2db87a46be0e34e1713aaf0a3d95d598e1225998b