Legislație națională
ORDIN · 1876 · 2017
ORDIN nr. 1.876/C din 6 iulie 2017 pentru aprobarea structurii identificatorului unic la nivel european - EUID al profesioniştilor înregistraţi în registrul comerţului şi a modelului certificatului de înregistrare în registrul comerţului
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Justi?iei · ID sursă 190900
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 1.876/C din 6 iulie 2017 pentru aprobarea structurii identificatorului unic la nivel european - EUID al profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului și a modelului certificatului de înregistrare în registrul comerțului EMITENT MINISTERUL JUSTIȚIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 6 iulie 2017 În temeiul art. 12^1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 8 și art. 43 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 13 și 36 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, ministrul justiției emite următorul ordin: + Articolul 1 Se aprobă structura identificatorului unic la nivel european - EUID în următorul format: <cod țară><id registru>.<nr. de ordine în registrul comerțului>, care se alocă în sistemul informatic integrat al Oficiului Național al Registrului Comerțului la înmatricularea/înregistrarea în registrul comerțului. + Articolul 2 Se aprobă modelul certificatului de înregistrare a profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 3 Identificatorul unic la nivel european, având structura prevăzută la art. 1 , va fi utilizat pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice înregistrate în registrul comerțului, inclusiv în comunicarea dintre registrele comerțului din statele membre ale Uniunii Europene prin sistemul de interconectare. + Articolul 4 Profesioniștii înregistrați în registrul comerțului pot solicita emiterea unui nou certificat de înregistrare, conținând și identificatorul unic la nivel european - EUID. + Articolul 5 Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data de 7 iulie 2017. p. Ministrul justiției, Sofia Mariana Moț, secretar de stat București, 6 iulie 2017. Nr. 1.876/C. + ANEXĂ ----
Preluat: 2026-09-24T14:52:32.113808+00:00 · SHA256: 2937377625a7efac884ba854a3b083afa250b6cdd0225fd3585b73c41640ab93