legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 678 · 2017

HOTĂRÂRE nr. 678 din 21 septembrie 2017 pentru înfiinţarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 193370

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 678 din 21 septembrie 2017  pentru înființarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 26 septembrie 2017      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 7 din Legea nr. 213/2016  privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se înființează Comitetul consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară, denumit în continuare Comitetul consultativ, organism fără personalitate juridică, care funcționează în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E.      
				 + 
			  Articolul 2      Scopul Comitetului consultativ este de a asigura unitatea planificării strategice și stabilirea consensuală a priorităților geografice și tematice în politica de cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară a României.      
				 + 
			  Articolul 3      În vederea atingerii scopului prevăzut la  art. 2 , Comitetul consultativ are următoarele atribuții:  a)    identificarea și ierarhizarea priorităților naționale, conform criteriilor stabilite, în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară;   ...     b)    emiterea avizului consultativ cu privire la Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară elaborat de M.A.E. potrivit  Legii nr. 213/2016  privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară;   ...     c)    emiterea avizului consultativ cu privire la Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară elaborat de M.A.E. potrivit  Legii nr. 213/2016 ;   ...     d)    urmărirea respectării și implementării obiectivelor din Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, precum și a Planului anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, inclusiv formularea de propuneri sau observații, oricând consideră necesar, în vederea sprijinirii implementării acestora;   ...     e)    stabilirea de poziții comune ale instituțiilor ce participă la ședințele Comitetului consultativ pe tematici specifice din domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară.   ...         
				 + 
			  Articolul 4      Președinția Comitetului consultativ este asigurată de secretarul de stat care reprezintă Ministerul Afacerilor Externe în Comitetul consultativ.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)    Activitatea Comitetului consultativ este sprijinită de un secretariat tehnic, asigurat de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, denumită în continuare Agenție.    (2)    Cheltuielile necesare activității secretariatului tehnic se asigură din bugetul Agenției.      
				 + 
			  Articolul 6       (1)    Comitetul consultativ este compus din reprezentanți ai următoarelor instituții:  a)    Ministerul Afacerilor Externe;   ...     b)    Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare;   ...     c)    Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene;   ...     d)    Ministerul Afacerilor Interne;   ...     e)    Ministerul Educației Naționale;   ...     f)    Ministerul Muncii și Justiției Sociale;   ...     g)    Ministerul Finanțelor Publice;   ...     h)    Ministerul Justiției;   ...     i)    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.   ...       (2)    Instituțiile menționate la  alin. (1)  desemnează câte un membru în cadrul Comitetului consultativ, din rândul persoanelor care ocupă funcții la nivel de secretar de stat, în cazul ministerelor, și de către directorul general al Agenției, cu obligația asigurării și a unui membru supleant.    (3)    Comitetul consultativ poate invita în cadrul ședințelor sale reprezentanți ai altor instituții publice, ai societății civile, organizațiilor internaționale, mediului academic și ai sectorului privat.      
				 + 
			  Articolul 7       (1)    Comitetul consultativ se întrunește anual în ședințe ordinare sau, ori de câte ori este necesar, în ședințe extraordinare, la solicitarea oricărui membru adresată secretariatului tehnic al Comitetului consultativ, asigurat de Agenție.    (2)    Comitetul consultativ își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.    (3)    Deciziile Comitetului consultativ se iau consensual.      
				 + 
			  Articolul 8      Regulamentul de organizare și funcționare al Comitetului consultativ va fi elaborat sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe și va fi adoptat în prima ședință a Comitetului consultativ, în maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri. Regulamentul de organizare și funcționare este aprobat prin ordin comun al conducătorilor ministerelor reprezentate în cadrul Comitetului consultativ.       PRIM-MINISTRU    MIHAI TUDOSE    Contrasemnează:    p. Ministrul afacerilor externe,    George Ciamba,    secretar de stat    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,    Sevil Shhaideh    Ministrul afacerilor interne,    Carmen Daniela Dan    Ministrul muncii și justiției sociale,    Lia-Olguța Vasilescu    Ministrul finanțelor publice,    Ionuț Mișa    Ministrul educației naționale,    Liviu-Marian Pop    București, 21 septembrie 2017.   Nr. 678.   ----  

Preluat: 2026-09-24T17:49:45.099335+00:00 · SHA256: b48c5d4efeaf56769e13874929e64c33a165c9d7181314e53cf5989de3350b81