Legislație națională
HOTĂRÂRE · 771 · 2017
HOTĂRÂRE nr. 771 din 18 octombrie 2017 pentru stabilirea numărului de posturi şi a structurii organizatorice a Comisiei Naţionale de Prognoză
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 194177
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 771 din 18 octombrie 2017 pentru stabilirea numărului de posturi și a structurii organizatorice a Comisiei Naționale de Prognoză EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 20 octombrie 2017 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 10 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) În cadrul Comisiei Naționale de Prognoză se organizează și funcționează Direcția generală de programare economică, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de a efectua evaluări de impact economico-social pentru proiectele de acte normative supuse spre aprobare Guvernului și de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare a României. (2) Direcția generală de programare economică va asigura secretariatul Consiliului de Programare Economică. + Articolul 2 (1) Structura organizatorică a Comisiei Naționale de Prognoză este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naționale de Prognoză este 135, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia. + Articolul 3 Încadrarea în numărul maxim de posturi și în noua structură organizatorică se realizează în termenul de 30 de zile lucrătoare și cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Prognoză. + Articolul 4 Hotărârea Guvernului nr. 515/2013 pentru stabilirea numărului de posturi și a structurii organizatorice a Comisiei Naționale de Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 1 august 2013, se abrogă. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa București, 18 octombrie 2017. Nr. 771. + ANEXĂ STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Comisiei Naționale de Prognoză ----
Preluat: 2026-09-24T18:44:23.008872+00:00 · SHA256: 671c8972a85731360fd47fcbba798f4d981eebcbc2be6c98bb995ac59e86e4eb