legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
GHID · 0 · 2017

GHIDUL SOLICITANTULUI din 31 mai 2017 aferent măsurii III.2 - Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (inclusiv costurile de funcţionare şi animare) - Selectarea grupurilor de acţiune locală pentru pescuit (FLAG-uri)

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale · ID sursă 194415

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 GHIDUL SOLICITANTULUI din 31 mai 2017 
 aferent măsurii III.2 - Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (inclusiv costurile de funcţionare şi animare) - Selectarea grupurilor de acţiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) 
    EMITENT     MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE     
  Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 491 bis din 28 iunie 2017  
   
  
						Notă   ...
			   Aprobat de  Ordinul nr. 181 din 31 mai 2017 , publicat în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 28 iunie 2017.   
 ORDIN  
 pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii III.2 — Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității 
 (inclusiv costurile de funcționare și animare) — Selectarea grupurilor de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) din Programul operațional pentru pescuit 
 și afaceri maritime 2014—2020*) 
 Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale pescuit — Autoritate de management pentru Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime nr. 310.364 din 31.05.2017, 
 în temeiul prevederilor: 
    —  Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;     —  Regulamentului (UE) nr. 508/2014 din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;     —  Regulamentului (UE) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1.605/2002 al Consiliului;     —  Deciziei Comisiei nr. 8.416/2015 de aprobare a programului operațional „Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime pentru România” pentru sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime în România, cu modificările și completările ulterioare,     —  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014—2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016;     —  Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;     —  Hotărârii Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014—2020;     —  Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare;     —  Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorității de management, în cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014—2020, cu modificările și completările ulterioare,  ministrul agriculturii și dezvoltării rurale  emite prezentul ordin.   Art.  1.  —  Se  aprobă  Ghidul  solicitantului  aferent măsurii  III.2  —  Punerea  în  aplicare  a  strategiilor  de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității (inclusiv costurile de funcționare și animare) — Selectarea grupurilor de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) din Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime  2014—2020, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 849/2016 își încetează valabilitatea.  Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,  Petre Daea    București, 31 mai 2017.  Nr. 181.         *) Ordinul nr. 181/2017 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 28 iunie 2017 și este reprodus și în acest număr bis.  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    PROGRAMUL OPERAŢIONAL PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME  2014 – 2020  ANEXĂ  la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 181/31.05.2017    PRIORITATEA UNIUNII EUROPENE 4    CREŞTEREA GRADULUI DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ŞI SPORIREA COEZIUNII TERITORIALE  GHIDUL SOLICITANTULUI       funcţionare şi animare)- Selectarea Grupurilor de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri)    plasate    sub  responsabilitatea  comunității   (inclusiv  costuri  de     Măsura III.2. - Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală    Obiectiv specific 4: Promovarea creşterii economice, a incluziunii sociale şi a creării de locuri de muncă şi furnizarea de sprijin pentru creşterea şanselor de angajare şi a mobilităţii forţei de muncă în cadrul comunităţilor costiere şi interioare, dependente de pescuit şi acvacultură, inclusiv diversificarea din domeniul pescuitului şi al altor sectoare ale economiei maritime.    Tipul apelului:  Competitiv, cu termen limită de depunere          Versiune nr. 1       	   	     DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    CUPRINS       1. Legislaţie a Uniunii Europene şi naţională, alte documente relevante          2. Prevederi generale          3. Condiţii specifice pentru obţinerea finanţării          3.1 Solicitanţi eligibili          3.2 Eligibilitatea zonei de implementare a Strategiei locale          3.3 Eligibilitatea proiectului          3.4 Activităţi eligibile          3.5 Cheltuieli eligibile          4. Cererea de finanţare          4.1 Întocmirea Cererii de finanţare          4.2 Lista documentelor din Cererea de finanţare          4.3 Înregistrarea dosarului Cererii de finanţare          5. Verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii Cererii de finanţare          5.1 Verificarea conformităţii administrative a Cererii de finanţare          5.2 Verificarea eligibilităţii Cererii de finanţare          6.Evaluarea şi selecţia Cererii de finanţare          6.1. Evaluarea Cererii de finaţare          6.2. Selecţia Cererii de finanţare.          7. Contestaţii          8. Contractarea          8.1. Contractul de finanţare          8.2. Obligaţiile specifice ale beneficiarului          8.3. Modificarea contractului de finanţare          9.  Implementarea  strategiilor  de  dezvoltare  locală  plasate  sub  responsabilitatea  comunităţii          10. Managementul financiar al proiectului          10.1 Derularea şi verificarea procedurii de achiziţii          10.2 Rambursarea cheltuielilor          10.2.1. Precizări referitoare la acordarea avansului          10.2.2. Plata          11. Monitorizare şi control          11.1 Raportări          11.2 Arhivarea documentelor          11.3 Control şi audit          11.4 Sesizarea neregulilor          11.5 Recuperarea debitelor          12. Informare şi publicitate          13.  ANEXE         DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       1.  Legislație a Uniunii Europene și națională, alte documente relevante    Legislația Uniunii Europene       REGULAMENTUL (UE) NR. 508/2014  din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului;        REGULAMENTUL DELEGAT (UE) nr. 1014/2014  AL COMISIEI din 22 iulie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținutul și construcția unui sistem de monitorizare și de evaluare comun pentru operațiunile finanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime;        REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1242/2014 AL COMISIEI  din 20 noiembrie 2014 de   stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, a normelor privind prezentarea datelor relevante cumulative cu privire la operațiuni;       REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1243/2014 AL COMISIEI  din 20 noiembrie 2014 de   stabilire a unor norme în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește informațiile care trebuie trimise de statele membre, precum și în ceea ce privește necesitățile în materie de date și sinergiile dintre potențialele surse de date;       REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI  din 17   decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului;       REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/2252 AL COMISIEI  din 30 septembrie 2015 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/288 în ceea ce privește perioada de inadmisibilitate a cererilor pentru sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime;        Regulamentul nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului nr. 1605/202 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;       DECIZIA COMISIEI nr. C (2015) 8416 final din 25.11.2015  de aprobare a programului operațional   „Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime pentru România” pentru sprijin din partea Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime în România;       REGULAMENTUL nr. 966/2012  privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului nr. 1605/202 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;   DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    Legislația națională, alte documente relevante:       Ordinul MADR nr. 332/2008  privind înscrierea unităților de producție în acvacultură în Registrul unităților de acvacultură și eliberarea licențelor de acvacultură;        Ordinul MADR nr. 816/2016  privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de Management în cadrul POPAM 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;        Ordinul nr. 772/2007  privind criteriile de recunoaștere a organizațiilor de producători din sectorul pecuitului și acvaculturii;        Hotărârea de Guvern nr. 347/2016  privind Stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020;        Hotărârea Guvernului nr. 30/2017  privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor și pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, cu modificările ulterioare;        Hotărârea Guvernului nr. 395/2016  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;        Ordinul 1284/2016  privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanților/beneficiarilor privați pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanțate din fonduri europene;        Ordinul MADR nr. 45/R/26.01.2017  privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificări și completări;        Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , cu privire la asociaţii și fundaţii, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 246/2005;        Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2008  privind pescuitul și acvacultura;        Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49/2015  privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările şi completările ulterioare;        Hotărârea Guvernului nr. 640/2016  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării;        Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011  privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;        Hotărârea Guvernului nr. 875/2011  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;   DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM         Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007  privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea 49/2011;        Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/1998  privind regimul zonelor defavorizate republicată;        Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, publicată în Monitorul Oficial nr. 789/7.10.2016;       Ordinul MADR nr. 849/12.07.2016  pentru aprobarea Ghidului solicitantului pentru Măsura III.2 – Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității (inclusiv costuri de funcționare și animare) - Selectarea grupurilor de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri);        Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării , publicată în Monitorul Oficial nr. 789/7.10.2016;        Decizia CM nr. 7/2016  privind aprobarea Criteriilor de selecție a operațiunilor în cadrul Măsurilor III.2 și II.10;        Decizia DGP AM POPAM nr. 52/2016  privind aprobarea Anexei „Masuri de informare si publicitate pentru beneficiarii Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime” la Normele de identitate vizuală pentru acțivitățile de informare, comunicare și promovare derulate la nivelul Direcției enerale Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime”;          2.  Prevederi generale  Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014 – 2020 reprezintă un program care își propune să sprijine apariţia condițiilor necesare redresării economice, generării creșterii și locurilor de muncă din domeniul pescuitului, acvaculturii și afacerilor maritime. Programul a fost aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 8416/25.11.2015 și permite accesarea fondurilor nerambursabile prin intermediul Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM).    Acest document se adresează potențialilor solicitanți din domeniul pescuitului și acvaculturii în scopul orientării lor în accesarea fondurilor nerambursabile și totodată, reprezintă un îndrumar privind întocmirea Cererilor de finanțare de către solicitanții sprijinului financiar finanţat în cadrul Priorităţii Uniunii 4 (PU4) din Porgramul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.  Ghidul solicitantului reprezintă un document informativ pentru sprijinirea potenţialilor beneficiari.  Ghidul solicitantului se completează cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare. În scopul realizării unei aplicaţii conforme şi complete se recomandă coroborarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare.    CLLD (Community Led Local Development) respectiv Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii (DLRC), reprezintă o abordare care pune pe primul plan viziunea şi implicarea - participarea comunităţii în atingerea obiectivelor propuse, faţă de politica tradiţional-centralistă "de sus în jos".  În cadrul dezvoltării locale, populația locală formează un parteneriat care elaborează și pune în aplicare o strategie de dezvoltare integrată. Strategia este concepută astfel încât să valorifice punctele forte sau  „atuurile” sociale, de mediu și economice ale comunității.  În sensul FEPAM, grupurile de acţiune locală pentru pescuit (FLAG) sunt formate din reprezentanţi ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public şi privat şi în cadrul cărora, la nivel decizional,  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    nici autorităţile publice astfel cum sunt definite conform normelor naţionale, nici un singur grup de interese nu deţine mai mult de 49% din drepturile de vot.  Obiectivul strategic general în cadrul PU4 este acela de a creşte rolul FLAG-urilor de catalizator pentru dezvoltarea locală a zonelor de pescuit.  Interventiile de tip DLRC presupun procesul de definire si agregare al componentelor fundamentale:  parteneriat, zonă, strategie , astfel:         •  Stabilirea structurii parteneriatului și clarificarea sarcinilor fiecărui partener     •  Definirea limitelor zonei vizate;     •  Luarea deciziei asupra schimbărilor pe care comunitatea dorește să le realizeze     •  Analiza părților implicate - Discuții individuale și de grup cu persoane care pot contribui la realizarea schimbării;     •  Pregătirea unei strategii locale de schimbare pe baza implicării și a nevoilor locale;     •  Pregătirea unui plan de acțiune și a unei cereri de finanțare;     Monitorizarea şi evaluarea/autoevaluarea periodică a Strategiei de dezvoltare locală     La stabilirea componenţei FLAG-ului trebuie avută în vedere eliminarea riscului de conflict de interese, în mod particular prin crearea unor mecanisme de luare a deciziei care să asigure transparenta şi imparţialitatea în procesul de evaluare şi selecţie şi să elimine posibilitatea potenţialilor beneficiari de a influenţa procesul de luare a deciziei privind selectarea proiectelor. Membrii care fac parte din structura organizatorică a FLAG şi se află în situaţia de a depune proiecte în cadrul strategiei, nu pot fi implicaţi în luarea deciziilor, verificarea sau selecţia proiectelor depuse la FLAG, în situaţia în care au calitatea de promotori, manageri sau beneficiari finali.      
     	  
  
     
 Sarcinile FLAG-urilor: 
  
     
 FLAG-urile elaborează şi implementează strategiile de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii! 
  
 Structura de management a FLAG va fi în concordanţă cu OG nr. 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare. 
  
    (a)  consolidarea capacității actorilor locali de a dezvolta și implementa operațiunile, inclusiv promovarea capacităților lor de management al proiectelor;     (b)  conceperea unei proceduri de selecție nediscriminatorii și transparente și a unor criterii obiective în ceea ce privește selectarea operațiunilor care să respecte următoarele:     -  să evite conflictele de interese,  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       -  să garanteze că cel puțin 50 % din voturile privind deciziile de selecție sunt exprimate de parteneri care nu au statutul de autorități publice și     -  să permită selecția prin procedură scrisă;     
 c) asigurarea, cu ocazia selecțării operațiunilor, a coerenței cu strategia de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, prin acordarea de prioritate operațiunilor în funcție de contribuția adusă la atingerea obiectivelor și țintelor strategiei; 
    (d)  pregătirea și publicarea de cereri de propuneri sau a unei proceduri permanente de depunere de proiecte, inclusiv definirea criteriilor de selecţie     (e)  primirea și evaluarea cererilor de finanţare;     (f)  selectarea operațiunilor, stabilirea cuantumului contribuției și prezentarea propunerilor către Autoritatea de Management în scopul verificării finale a eligibilității şi după caz a modalităţii de selecţie, înainte de contractare;     (g)  monitorizarea implementării strategiei de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității și a operațiunilor sprijinite și efectuarea de activități specifice de evaluare în legătură cu strategia respectivă.       O strategie de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității trebuie să respecte structura şi conţinutul prevăzute în formularul SDL !    Strategiile trebuie să fie coerente cu oportunitățile și nevoile identificate în zona relevantă și cu Prioritățile Uniunii 4. Strategiile pot varia de la cele axate pe sectorul pescăresc la strategiile mai ample, menite să diversifice activităţile din zonele de pescuit și acvacultură.      ALOCAREA FINANCIARĂ    Alocarea financiară indicativă pentru Măsura III.2. se va preciza în anuntul de lansare apeluri pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Măsura III.2.  Alocarea financiară se acordă:       Beneficiarilor din teritoriul FLAG pentru  implementarea operaţiunilor cuprinse în Măsurile din Strategiile de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității;        FLAG-urilor pentru  acoperirea costurilor de funcţionare şi animare, care nu pot depăși 25% din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (plăți aferente proiectelor implementate).      
     
 Alocarea financiară pentru punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii este de maxim 2.000.000,00 Euro (FEPAM + BN), exceptând „zona Delta Dunării”. Alocarea poate creşte sau descreşte în timp în funcție de performanţa FLAG-ului, care va fi monitorizat de către DGP AMPOPAM şi corelat cu alocarea financiară a Măsurii III.2. 
 Valoarea totală eligibilă a unui proiect nu va depaşi 400.000 Euro, exceptând zona Delta Dunării, unde valoarea totală eligibilă nu poate depăşi 600.000 Euro. conform cursului de schimb valutar 
 €/RON afișat de către INFOREURO la data lansării apelului. 
  
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
  
     
 Cheltuiala cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) este eligibilă dacă este nerecuperabilă de beneficiarul operaţiunii, potrivit dispoziţiilor legale, cu respectarea prevederilor art. 69 alin. 3 lit. c din Regulamentul UE nr. 1303/2013. 
  
 În ceea ce priveşte relaţia dintre strategia CLLD şi strategiile integrate teritoriale, cea dintâi se va subsuma Strategiei ITI, aşa cum este cazul celei ce urmează să se implementeze în Delta Dunării. Cele două tipuri de instrumente vor coexista în acelaşi spaţiu. Prin abordarea de tip “de jos în sus”, acţiunile plasate sub responsabilitatea comunităţilor locale, vor fi componente ale unei investiţii teritoriale integrate. Acestea vor fi correlate şi aliniate la strategia de dezvoltare teritorială. 
     
 Intensitatea ajutorului public (vezi art. 95/Reg. 508/2014) 
  
 Achizitionarea de produse şi servicii necesare functionarii FLAG-ului se va face în conformitate cu prevederile legale în domeniul achizitiilor, precum şi cu normele emise de către DGP-AM POPAM. 
  
 Intensitatea sprijinului financiar nerambursabil aplicat cererilor de finanţare depuse în cadrul Strategiilor, de către beneficiarii selectaţi de FLAG: 
    -  maxim 50 %  din cheltuielile eligibile totale pentru IMM-uri, de regulă;      -  Excepţii a) 100 %  din cheltuielile eligibile ale operațiunii când beneficiarul este:      •  un organism de drept public;     •  o întreprindere însarcinată cu gestionarea unor servicii de interes economic general (regii autonome, etc).     
    b)  90 %  din cheltuielile eligibile totale atunci când operaţiunea asigură accesul publicului la rezultatele sale şi aceasta îndeplinește unul dintre criteriile următoare:      i  este în interesul colectiv;     ii  are un beneficiar colectiv;     iii  are caracteristici inovatoare, după caz, la nivel local;     
 Prin exceptie la pct b):  100%  din cheltuielile eligibile totale pentru organizaţiile de producători din domeniul pescuitului comercial sau al acvaculturii, recunoscute şi asociatiile profesionale de pescari din domeniul pescuitului comercial sau al acvaculturii, recunoscute. 
 Notă: 1)  Dacă operaţiunile ar putea fi implementate și prin PU1, PU2 sau PU5, se aplică condiţiile relevante şi nivelul contribuţiilor pentru fiecare din operaţiunile respective din cadrul PU1, PU2 sau PU5, cu condiţia să existe o logică clară privind gestionarea operaţiunilor la nivel local.  
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
 2)  În cazul întreprinderilor care nu se încadrează în categoria IMM, cuantumul sprijinului financiar nerambursabil aplicat cererilor de finanţare depuse de aceştia în cadrul Strategiilor,  se diminuează cu 20% .  
 Cursul de schimb valutar €/RON luat în calcul este cel afişat de către INFOREURO la data lansării apelului. 
  http://ec.europa.eu/budget/inforeuro/index.cfm?fuseaction=currency_historique&currency=507&Langu   age=en  
 INFORMAȚII PRIVIND LANSAREA APELULUI PENTRU DEPUNEREA CERERII DE FINANTARE PENTRU MASURA III.2. 
  Anunţul privind sesiunea de depunere a cererilor de finanţare se publică pe site-ul   www.madr.ro  , secțiunea FEP și  www.ampeste.ro, secțiunea POPAM 2014-2020 şi include : 
    ✓  Măsura din cadrul POPAM 2014-2020 pentru care se acordă finanțare     ✓  Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare     ✓  Data și ora limită până la care pot fi depuse cereri de finanțare     ✓  Alocarea financiară totală aferentă apelului de proiecte     ✓  Cursul de schimb INFOREURO utilizat     ✓  Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare     ✓  Valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect     ✓  Valoarea minimă eligibilă aferentă unui proiect     ✓  Tipul apelului     ✓  Informații suplimentare, inclusiv privind datele de contact ale instituției și alte date de contact utile.   
 Pentru solicitarea de informații suplimentare/clarificări și depunerea cererilor de finanțare, locaţiile şi datele de contact ale Autorității de Management și a Centrelor regionale sunt: 
  
    Sediu    Adresă    Contact    Judeţe arondate      DGP- AMPOPAM    B-dul Carol I nr. 24, sector 3, municipiul Bucureşti    Tel: 021-307 9802  Fax. 021 307 2474    -      CR Braşov    Intern.Trade Center, str. Alexandru Vlahuţă, nr. 10, , Et. 1,  Braşov , judeţul Braşov    Tel.0725.256.235 0725.256.236    Braşov, Covasna, Harghita, Mureş,  Sibiu      CR Bucureşti    Str. Mihai Eminescu, nr. 11, cam. 7, Buftea, judeţul Ilfov    Tel.0725.256.223 0725.256.224    Arges, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi municipiul  Bucureşti      CR Constanţa    Str. Capitan Petre Romulus nr. 7 bis, Constanţa, judeţul Constanţa    Tel. 0241.511.580,  0725.256.231,  0725.256.232  0725.256.218    Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi      CR Cluj    Str. Dorobanţilor, nr. 69, cam. 8, Cluj-Napoca, judeţul Cluj    Tel. 0725.256.233  0725.256.234    Alba, Bistriţa- Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-  Mare, Sălaj    
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    CR Dolj    Bloc TCIF, str. Nicolae  Romanescu,nr. 39, etaj 2, Craiova, judeţul Dolj    Tel. 0725.256.221    Dolj, Gorj,  Mehedinţi, Olt, Teleorman, Vâlcea      CR Galaţi    Str. Basarabiei, nr. 55, bloc A16, parter, Galaţi,  judeţul Galaţi    Tel. 0725.256.225  0725.256.226    Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea;      CR Iaşi    OJRSA, Aleea Mihail Sadoveanu, nr.10 bis, Iaşi, judeţul Iaşi    Tel. /Fax. 0232.462.857  0725.256.229  0725.256.230    Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;      CR Timiş    Calea Buziașului, nr. 11A, cladire OB 6A, et. 1, Timişoara, judeţul  Timiş    Tel. 0725.256.228  0726.777.657    Arad, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara,  Timiş;      CR Tulcea    Iberom International  Str. Ing. Dumitru Ivanov, nr. 6, Tulcea, judeţul Tulcea    Tel. 0725.256.237  0725.256.238    Tulcea    
 Înainte de a începe completarea Cererii de finanțare vă recomandăm să consultați Regulamentele UE nr. 508/2014 și nr. 1303/2013, precum și Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020, legislaţia naţională privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente FEPAM. 
  Totodată vă recomandăm să consultați periodic pagina de internet   www.madr.ro şi   www.ampeste.ro   – pentru a fi la curent cu eventuale comunicări/informări cu privire la prezenta măsură de finanțare.  
 ATENTIE !!! 
 Solicitantul are obligația cunoașterii și respectării prevederilor legale în vigoare și a POPAM. 
     3.  Condiții specifice pentru obținerea finanțării     3.1.  Solicitanți eligibili  Pentru  a fi eligibil  în vederea acordării finanțarii pentru Masura III.2., trebuie să fiţi constituit ca entitate în baza O.G. nr. 26 din 2000 cu modificările și completările ulterioare, format din reprezentanți ai intereselor sociale sau economice din zonă, printre care să se regăsească cel puțin o organizație de producători din domeniul acvaculturii/pescuitului  sau  o asociație cu cel puțin 20 de pescari comerciali  sau  cel puțin 3 unități de acvacultură în zona de pescuit și de acvacultură.  Membrii privați trebuie să reprezinte minim 51% din totalul membrilor, atât la nivelul FLAG cât și la nivel decizional. La nivel decizional, nici autoritățile publice, astfel cum sunt definite conform normelor naționale, nici un singur grup de interese nu deține mai mult de 49% din drepturile de vot.  De asemenea, în cadrul  FLAG  sunt obligatorii inclusiv următoarele situaţii:     -  nu sunteți în proces de dizolvare, reorganizare, lichidare, insolvență, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare temporară a activităţii;     -  nu sunteți înscris în Registrul debitorilor AMPOP cu sume neachitate pentru POP 2007-2013;     -  nu vă încadraţi în situaţiile prevăzute la art 30 alin.2 lit.b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2015 cu modificările şi completările ulterioare  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       -  nu vă faceți vinovat de comiterea unei fraude în cadrul FEP, astfel cum este definită aceasta la articolul 1 și 3 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și prevederile art 10 și 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu completarile și modificarile ulterioare.  FLAG -ul trebuie să reprezinte o grupare echilibrată şi reprezentativă pentru zona pescărească selectată, format din parteneri publici, parteneri privaţi inclusiv din sectorul pescăresc şi organisme non- guvernamentale, inclusiv organizaţii pescăreşti:        Parteneri din sectorul public (administraţie publică, locală sau judeţeană, servicii publice: servicii sociale, de sănătate şi transport, şcoli, universităţi etc);       Parteneri din sectorul privat (întreprinderi private din sectorul pescăresc sau cele care prin activitatea lor au o legătura directă cu sectorul pescăresc etc);       Parteneri din cadrul societăţii civile (organizaţii non-profit, asociaţii, organizaţii fundaţii de antreprenoriat, persoane fizice).      FLAG -ul cuprinde, inclusiv la nivel decizional, reprezentanţi ai sectorului pescuitului şi ai altor sectoare socio- economice locale, relevante din punct de vedere al strategiei.   Apartenenţa la FLAG trebuie să fie deschisă tuturor celor interesaţi.     3.2.  Eligibilitatea zonei de implementare a strategiei locale  Zona/teritoriul în care se dorește punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității poate acoperi porțiuni dintr-un judeţ sau din mai multe județe. Pentru a putea beneficia de finanțare nerambursabilă, teritoriul în care implementați o strategie finanțată prin POPAM trebuie să fie inclus într-o zonă de pescuit și/sau acvacultură și să întrunească cumulativ următoarele criterii:     1)  are o populație cuprinsă între 10 000 și 150 000 de locuitori;     2)  suprafața zonei trebuie să fie mai mică decât suprafața unei regiuni de nivel NUTS 3 (echivalentul unui judeţ din România, respectiv județul în care FLAG-ul are suprafața zonei cea mai mare);     3)  zona este coerentă din punct de vedere funcţional în privinţa aspectelor geografice, economice și sociale;     4)  este o zonă cu un țărm marin, fluvial sau lacustru ori incluzând amenajări piscicole, un râu sau un bazin hidrografic, cu un nivel semnificativ de ocupare a forței de muncă în domeniul pescuitului sau al acvaculturii;     5)  sectorul pescăresc din cadrul parteneriatului să conțină cel puțin o organizație de producători din domeniul acvaculturii/pescuitului sau o asociație cu cel puțin 20 de pescari comerciali sau cel puțin 3 unități de acvacultură în zona de pescuit și de acvacultură eligibilă ; Pentru agenții economici care au mai multe ferme piscicole, fiecare fermă în parte este considerată unitate de acvacultură.          O zonă geografică pentru care se doreste implementarea unei strategii nu poate fi acoperită total sau partial de 2 FLAG-uri finanţate din POPAM. Nu poate fi inclus în teritoriul eligibil al unui parteneriat un teritoriu care este inclus într-un alt parteneriat selectat (in sesiuni  diferite, se va verifica lista teritoriilor UAT incluse în FLAG-urile selectate, vezi  www.ampeste.ro ).  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM     ATENŢIE !  In cazul suprapunerii teritoriale, vor fi solicitate Hotărâri ale Consiliului Local pentru UAT-urile incluse în teritoriul eligibil al parteneriatului public-privat și în care se va preciza că nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat de tip FLAG, cu finanțare din POPAM.  Dacă UAT dorește să fie partener în FLAG, se va preciza în conţinutul HCL și că acest UAT nu va adera la un alt FLAG ce va implementa o strategie cu finanțare din POPAM.       
  
 De asemenea, vor fi acceptate Hotărârile Consiliului Local emise pentru obţinerea Sprijinului Pregătitor în cadrul Măsurii III.1, dacă va fi anexată documentaţiei şi o adresă de la Prefectura județului prin care se precizează valabilitatea HCL-urilor respective. 
 În funcție de fiecare particularitate se vor solicita clarificari/informații suplimentare. 
     
  Trebuie să existe o demarcare clară între activităţile similare propuse în cadrul altor finanţări UE şi măsuri specifice pentru a asigura complementaritatea diverselor iniţiative care se adresează aceleiaşi zone sau aceluiaşi grup ţintă.  
  
 Este permis ca teritoriul acoperit de un FLAG POPAM şi un Grup de Acţiune Locală PNDR (GAL LEADER), să se suprapună total sau parţial. 
  
    	 
 Dacă un FLAG se formează pe structura GAL deja existent, acestea două vor putea utiliza acelaşi aparat administrativ pentru implementarea ambelor fonduri europene. În aceste condiţii, costurile comune vor fi împărţite în mod proporţional şi transparent între FLAG şi GAL. În toate cazurile, datorită posibilităţii de suprapunere geografică cu grupurile LEADER, este necesară o separare clară a instrumentelor, după cum urmează: 
      Strategii distincte între grupuri, dar complementare (nu divergente);       Parteneriate distincte – componenţa parteneriatului FLAG si a GAL trebuie să fie diferită (chiar dacă anumiţi actori locali vor putea fi în componenţa ambelor parteneriate). În componenţa FLAG trebuie să existe actori relevanţi ai sectorului pescăresc din zonă;       Comitete de selecţie diferite – componenţa diferită la nivelul luării deciziei de selectare a proiectelor;       Registre contabile, circuite financiare şi de control diferite.   
  
      3.3.  Eligibilitatea proiectului  Pentru  a fi eligibil  proiectul (împreună cu SDL) trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:     a)  să fie implementat pe teritoriul României;     b)  să conțină măsuri care să să contribuie la atingerea a cel puţin două obiective din PU4;     c)  măsurile pentru care se solicită finanţare nerambursabilă în Cererea de finanțare nu fac obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau ale Uniunii Europene;     d)  rezultatul verificării etapei de eligibilitate să fie pozitiv;     e)  bugetul pentru costurile de funcţionare şi animare este încadrat în maxim 25% din cheltuielile publice totale estimate a fi efectuate în cadrul strategiei  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    NOTA: Valoarea costurilor de funcționare și animare la momentul selecției cererii de finațare este de maximum 25% din cheltuielile publice alocate pentru implementarea proiectelor din cadrul SDL.        f)  activitățile/cheltuielile pentru care se solicită finanţare nerambursabilă în Cererea de finanțare sunt eligibile începând cu 1 ianuarie 2014, conf. art. 65 alin (2) din Reg. 1303/2013.         Sprijinul financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare locală se va acorda dacă cel puţin două din următoarele obiective sunt îndeplinite:       3.4.  Activități eligibile       1)  valoarea adăugată, crearea de locuri de muncă, atragerea tinerilor şi promovarea inovării în toate etapele lanţului de aprovizionare cu produse pescăreşti şi din acvacultură;     2)  sprijinirea diversificării în cadrul sau în afara pescăriilor comerciale, a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a creării de locuri de muncă în zonele de pescuit şi acvacultură;     3)  sporirea şi capitalizarea atuurilor de mediu ale zonelor de pescuit şi de acvacultură, inclusiv operaţiunile care vizează atenuarea schimbărilor climatice;     4)  promovarea bunăstării sociale şi a patrimoniului cultural în zonele de pescuit şi de acvacultură, inclusiv a pescuitului, a acvaculturii şi a patrimoniului cultural maritim;     5)  consolidarea rolului comunităţilor pescăreşti în ceea ce priveşte dezvoltarea locală şi guvernanţa resurselor locale de pescuit şi a activităţilor maritime.         3.5.  Cheltuieli eligibile  În cadrul Măsurii III.2, fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate integral de către beneficiarul proiectului. Categoriile de cheltuieli eligibile pentru Cererile de finanțare depuse în cadrul acestui apel vor fi stabilite în conformitate cu:     -  HG nr. 347/2016  privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 și      -  Ordinul nr. 816/2016 .privind aprobarea listei cu cheltuieli eligibile pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare           4.  Cererea de finanțare     4.1.  Întocmirea cererii de finanţare  Cererea de finanțare se compune din   Formularele 1-3, Formularul CF   cu Anexele A-D,   Formularul SDL   împreună cu toate actele și documentele solicitate.  Aveţi obligaţia de a tehnoredacta (Arial 12 spaţiere 1,5 rânduri) şi de a prezenta formularele și Anexele A-D ale Cererii de finanţare în limba română şi de a completa toate câmpurile chiar și cu sintagma  „nu se aplică ”.  Numerotaţi fiecare pagină scrisă a proiectului, specificând numărul total pe ultima pagină a Cererii de finanţare. În ceea ce priveşte pachetul financiar al Cererii de finanţare, toate sumele se vor exprima în lei folosind două zecimale.  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    Toate paginile Cererii de finanțare au aplicată ștampila solicitantului (după caz) și semnătura reprezentantului legal al solicitantului. Formularele si anexele Cererii de Finanțare vor fi semnate de către reprezentantul legal al solicitantului, conform instrucțiunilor de completare și semnare ale fiecărui document.  Ultima pagină a dosarului ORIGINAL al Cererii de finanţare trebuie să fie semnată de reprezentantul legal al solicitantului şi ştampilată (după caz).  Toate documentele care constituie Cererea de finanţare se îndosariază, utilizând dosare de plastic/carton cu şină sau în bibliorafturi.  Cererea de finanțare se depune la Compartimentul Regional, într-un exemplar ORIGINAL însoțit de un CD în care sunt scanate toate documentele din Dosarul Cererii de finanțare în format pdf, la care se va atasa eticheta întocmită de experții CR POPAM. Solicitantul va păstra dovada înregistrării la CR POPAM precum și un exemplar al etichetei cu numărul de înregistrare al Cererii de finanțare. Solicitantul se va asigura că rămâne în posesia unui exemplar identic al dosarului Cererii de finanțare.  Exemplarul original al CF conține toate documentele în original, cu excepția acelor documente al căror original nu poate fi depus și pentru care solicitantul depune copii conforme cu originalul, conform prevederilor Ghidului solicitantului. Aceste copii trebuie să conțină ștampila „Conform cu originalul” și semnătura reprezentantul legal al solicitantului.  Fila cu numărul 1 este OPIS-ul dosarului.Fila următoare este Declaraţia pe proprie răspundere a Solicitantului prin care garantează existența și autenticitatea documentelor depuse, specificate în Lista documentelor din Ghidul solicitantului.       4.2.  Lista documentelor din cererea de finanţare  Cererea de finanțare va cuprinde următoarele documente:     1    OPIS  – (  Formular 1) împreună cu CD-ul       2    Declaraţia  pe proprie răspundere a solicitantului prin care garantează autenticitatea documentelor   depuse specificate în Lista documentelor – (  Formular 2)        3    Formular CF  împreună cu :   Anexa A     Declarația de angajament   Anexa B     Declarația privind evitarea dublei finanțări   Anexa C     Declarația de eligibilitate   Anexa D     Declarația privind respectarea principiului egalității de șanse       4    Parteneriatele public-private cu personalitate juridică, constituite în baza OG 26/2000 vor depune  Hotărârea AGA  sau Hotărârea organului de conducere, cu respectarea prevederilor din actele constitutive ale solicitantului prin care se angajează să realizeze toate activitățile necesare punerii în aplicare Strategiei de dezvoltare locală pentru zona de pescuit și de acvacultură stabilită în Cererea  de finanțare nerambursabilă;      5    Acte anexate la Cererea de finanțare de către parteneriatul constituit juridic : Actul constitutiv, Statut, Certificatul de Înregistrare Fiscală, Certificatul de Înscriere în Registrul Asociațiilor și   Fundațiilor  -   în copie conform cu originalul       6    Formular de identificare financiară  cu datele de identificare ale trezoreriei /băncii și ale contului   aferent proiectului POPAM 2014-20120 - (  Formular 3)        7    Certificatul de atestare fiscală al solicitantului,  valabil la data depunerii Cererii de finantare, care reflectă lipsa obligaţiilor de plată la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale emis de   Administrația Finanţelor Publice  – în original      DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       8    Cazierul judiciar al solicitantului,  valabil la data depunerii cererii de finanţare, eliberat de inspectoratele de poliţie judeţene.       9    Actul de identitate  al reprezentantului legal/responsabilului de proiect, dupa caz –   în copie       10    Extras din Registrul asociaţiilor si fundatiilor , în original, emis cu 30 de zile calendaristice înainte   de data depunerii Cererii de finanţare sau copie după dovada solicitării lui însoţită de certificat de grefă, document eliberat de judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul Asociaţia.      11    Hotărârea Consiliului Local  pentru teritoriul UAT-urilor incluse în teritoriul eligibil în care se precizează că UAT nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat de tip FLAG cu finanțare din   POPAM,  în cazul suprapunerii teritoriale.       12    Document  eliberat de Prefectura județului prin care se precizează că HCL-urile obținute pentru   sprijinul pregătitor sunt în valabilitate (după caz).      13    Formularul Strategia de dezvoltare locală  plasată sub responsabilitatea comunității ( SDL ) împreună   cu toate anexele solicitate.      Formularele și Anexele A - D pe care trebuie să le folosiți în Cererea de finanțare le găsiți în ghid, precum și pe pagina de internet:   www.madr.ro   sau   www.ampeste.ro, în format editabil.        4.3.  Înregistrarea dosarului cererii de finanţare     Solicitantul va depune Cererea de finanțare într-un exemplar original şi un CD  la sediul Compartimentului Regional POPAM, pe raza căruia se află zona de implementare a strategiei, în zilele lucrătoare şi în intervalul orar stabilit în apelul publicat pe pagina de internet:   www.madr.ro   sau   www.ampeste.ro. În cazul în care zona de implementare a strategiei cuprinde un teritoriu amplasat pe raza a două sau mai multe compartimente regionale, dosarul Cererii de finanțare este depus la compartimentul regional în raza căruia se află sediul solicitantului. Nici un dosar al Cererii de finanțare nu va fi luat în considerare dacă data şi ora limită pentru depunerea acestuia au fost depăşite, acest fapt determinând respingerea acestuia.   Operațiunea de înregistrare a Cererii de finanțare se desfășoară în ziua depunerii de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către un împuternicit al acestuia. Exemplarul ORIGINAL și CD-ul se transmit la DGP-AMPOPAM iar Compartimentul regional va păstra o copie pe CD după exemplarul depus în original de către solicitant.  Atunci când sistemul electronic SMIS va deveni operaţional, cererile de finanţare şi documentele aferente vor fi încărcate în sistemul electronic.         5.  Verificarea conformităţii administrative și a eligibilităţii cererii de finanţare            5.1.  Verificarea conformităţii administrative a cererii de finanţare    Pentru a verifica cât de corect ați completat Cererea de finanțare, vă propunem să consultați lista de mai jos:       Nr. crt    Denumirea documentului/criteriului verificat    Rezultatul  verificării     DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM               DA    NU    NA      1    Cererea de finanțare este depusă în original?                  2    Originalul Cererii de finanțare este însoțit de un CD, în format pdf ?                  3    Dosarul “ORIGINAL” al Cererii de finanțare conține documente originale și/sau copii conform cu originalul ale unor documente originale care, conform legii, rămân în posesia solicitantului, iar copiile au aplicată  stampila „Conform cu originalul„ și au semnătura responsabilului legal de proiect?                  4    Toate paginile din Cererea de finanțare au aplicată ștampila solicitantului  (după caz) și semnătura responsabilului legal de proiect?                  5    Fiecare pagină din dosar este numerotată?                  6    Pagina cu numărul 1 este Opisul, iar referințele din opisul Cererii de  finanțare corespund cu numărul paginii ?                  7    Ultima pagină a Cererii de finanţare conţine menţiunea  „acest dosar cuprinde „n”pagini”,  semnată de reprezentantul legal al solicitantului și  ștampilată (după caz) in original ?                  8    Prima pagină după OPIS este Declaraţia pe proprie răspundere a  solicitantului prin care garantează autenticitatea documentelor depuse, specificate în Lista documentelor din Ghidul solicitantului?                  9    Formularul CF și toate anexele sale respectă formatul tip și sunt  tehnoredactate la calculator în limba română?                  10    Formularul CF și toate anexele este semnat, ștampilat(după caz) și datat?                  11    Sunt completate toate secțiunile din Formularul CF?                  12    Cererea de finanțare conține actele juridice ale parteneriatului constituit juridic conform OG nr. 26/2000 actualizată?  (documentele se vor prezenta în copii conform cu originalul)   „CONFORM CU ORIGINALUL” și semnătura reprezentantului legal al solicitantului                  13    Există Hotărârea AGA sau Hotărârea organului de conducere, cu respectarea prevederilor din actele constitutive ale solicitantului prin care se angajează să realizeze toate activitățile necesare punerii în aplicare a Strategiei de dezvoltare locală pentru zona de pescuit și de acvacultură  stabilită în Cererea de finanţare?                  14    Cererea de finanțare conţine  Formularul  de identificare financiară cu datele de identificare ale trezoreriei/băncii și contul aferent proiectului  POPAM?                  16    Cererea de Finantare are atașat :  copia  actului de identitate  al reprezentantul legal al solicitantului  sau  copia  actului de identitate  al responsabilului de proiect ? -  în cazul în care   acesta nu este reprezentantul legal al solicitantului                    1.  Actul constitutiv, Statut;     2.  Certificatul de Înregistrare Fiscală;     3.  Certificatul de Înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor Verificați dacă toate aceste documente au pe fiecare filă aplicată ștampila    DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       17    Cererea de Finantare conţine  Extras din Registrul Asociaţiilor şi fundaţiilor , în original, emis cu 30 de zile calendaristice înainte de data depunerii cererii de finanţare sau copie după dovada solicitării lui însoţită de certificat de grefă, document eliberat de judecătoria în a cărei  circumscripţie teritorială îşi are sediul Asociaţia.?                  18    Cererea de finanțare conţine  Certificatul de atestare fiscală al solicitantului,  valabil la data depunerii Cererii de finantare, care reflectă lipsa obligaţiilor de plată la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale emis de Administrația Finanţelor Publice – în original?                  19    Cererea de finanțare conţine Cazierul judiciar al solicitantului eliberat de inspectoratele de poliţie judeţene,în original, valabil la data depunerii  cererii de finanţare?                  20    În cazul suprapunerii teritoriale, există  Hotărârea Consiliului Local  prin care teritoriul UAT-urilor este inclus în teritoriul eligibil şi în care se precizează că UAT nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat, de tip  FLAG cu finanțare din POPAM?                  21    Formularul Strategie de dezvoltare locală  (SDL) respectă formatul tip și   este tehnoredactat la calculator în limba română ?                  22    Există Regulamentul de organizare şi funcţionare al FLAG, inclusiv organigrama FLAG, fişele de post?                  23    Există planul de finanţare al Strategiei?                  24    Există Bugetul indicativ pentru costurile de funcţionare şi animare?                  25    Există calendarul de implementare al strategiei?                  26    Există harta teritoriului FLAG, inclusiv delimitările UAT-urilor?                  27    Există Anexa Date de implementare și indicatori de rezultat?                  28    Cererea de finanțare conține documentele justificative emise de către ANPA, în copie:                  29    Cererea de finanțare conține date justificative privind numărul de locuitori conform Recensamântului populaţiei 2011, suprafețele teritoriale (UAT- uri), date privind zonele defavorizate puse la dispoziție de către Institutul  Național de Statistică și a altor instituții abilitate?                  30    Există Avizul de conformitate emis de ADI ITI DD? (pentru SDL care acoperă teritoriul Deltei Dunării)                      pentru unitățile de acvacultură se va face dovada prin depunerea licenței de acvacultura valabilă la data depunerii cererii de finanțare;       pentru Asociațiile de pescari comerciali se va face dovada prin depunerea a minim 20 de permise de pescuit comercial și adeziunile lor la asociație;       documente de recunoastere a organizațiilor de producători conform Regulamentului UE 1379/2013.    Dacă cel puţin o condiţie de conformitate nu este îndeplinită, Cererea de finanţare este declarată neconformă. Solicitantul este notificat asupra neconformităţii Cererii de finanţare.  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    5.2 Verificarea eligibilității cererii de finanțare  Pentru a verifica eligibilitatea Cererii de finanțare, vă propunem să consultați lista de mai jos:       Nr. crt    Denumirea documentului/criteriului verificat    Rezultatul  verificării      DA    NU    NA      1    Proiectul este implementat pe teritoriul României?                  2    FLAG-ul este un parteneriat public-privat cu personalitate juridică constituit în temeiul OG 26/2000?                  3    Solicitantul are sediul social în zona de pescuit sau acvacultură propusă în Cererea de finanțare ?                  4    FLAG-ul este format din reprezentanți ai intereselor sociale sau economice din zona eligibilă, printre care să se regăsească cel puțin o organizație de producători din domeniul pescuitului/acvaculturii  sau  o asociație de pescari cu cel puțin 20 de pescari comerciali  sau   cel puțin 3 unități de acvacultură în zona de pescuit și acvacultură?                  5    Parteneriatul este format din minimum 51 % reprezentanți ai sectorului privat și societații civile ?                  6    La nivel decizional, nici autoritățile publice, astfel cum sunt definite conform normelor naționale, nici un singur grup de interese nu deține mai mult de 49 % din drepturile de vot  în cadrul FLAG?                  7    Hotărârea AGA sau Hotărârea organului de conducere, este emisă în conformitate cu prevederile actelor constitutive şi conţine angajamentul organizaţiei privind realizarea tuturor activităților necesare punerii în aplicare a Strategiei de dezvoltare locală pentru zona de pescuit și de acvacultură stabilită în Cererea de finanţare?                  8    Solicitantul nu se află în situațiile descrise mai jos:  Europene.                  9    Zona de implementare a strategiei are o populație cuprinsă între 10 000 și 150 000 de  locuitori?                  10    Suprafața zonei pescărești este este mai mică decât suprafața unei regiuni de nivel NUTS 3  (un județ) ?                  11    Zona de pescuit și acvacultură este coerentă din punct de vedere funcţional în privinţa  aspectelor geografice, economice și sociale?                  12    Zona propusă în Cererea de finanțare este favorabilă desfășurării activităților de pescuit  sau de acvacultură?                  13    Proiectul se încadrează în perioada maximă de timp pentru implementare, respectiv până  la 31.12.2023?                    -  proces de dizolvare, reorganizare, lichidare, insolvență, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare temporară a activităţii;     -  înscris în Registrul debitorilor AMPOP cu sume neachitate pentru POP 2007-2013;     -  în situaţiile prevăzute la art 30 alin.2 lit.b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2015 cu modificările şi completările ulterioare;     -  se face vinovat de comiterea unei fraude în cadrul FEP, astfel cum este definită aceasta la articolul 1 si 3 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților    DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM       14    Contribuţia publică prevăzută în planul de finanțare al strategiei de dezvoltare locală se  încadrează în plafonul prevăzut în rubrica Alocarea financiară din Ghidul solicitantului?                  15    Este evitată suprapunerea teritorială?                  16    Bugetul pentru costurile de functionare şi animare este încadrat în maxim 25% din cheltuielile publice totale estimate a fi efectuate în cadrul strategiei?                  17    Măsurile cuprinse în Strategie conduc la atingerea a cel puţin două obiective ale PU4?                  18    Măsurile pentru care se solicită finanţare nerambursabilă nu fac obiectul unei alte finanţări din fonduri publice naţionale sau ale UE?                   Analiza relevantei zonei pentru pescuit si acvacultura din punctul de vedere al abordării PU4 presupune în mod obligatoriu ca specificul întregii zone de pescuit crează premisele implementarii cu succes a viziunii FLAG-ului.  Aspectul geografic  are în vedere continuitatea teritorială în zona de pescuit şi acvacultură.   Aspectul economic  are în vedere prezenţa activităţilor economice în zona sau existenţa premiselor creării acestora, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei propuse.   Apectul social  are în vedere existenţa forţei de muncă locale necesare care să contribuie la îndeplinirea obiectivului specific al Priorităţii Uniunii 4 prin implementarea Strategiei de dezvoltare locală integrată.   Dacă cel puţin o condiţie de eligibilitate nu este îndeplinită, Cererea de finanţare este declarată neeligibilă. Solicitantul va fi notificat asupra neeligibilității Cererii de finanţare.    Notă: Toate cererile de finanțare eligibile vor trece în etapa de evaluare - selecție.  Referitor la documentele justificative privind numărul de locuitori, suprafețele teritoriale (UAT-uri), organizații de producători , asociații de pescari comerciali, pescari comerciali autorizați, unități de acvacultură, vor fi acceptate doar datele oficiale puse la dispoziție de către Institutul Național de Statistică, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date, ANPA și alte instituții abilitate.   Referitor la alte date statistice precum: rata șomajului BIM total și pe sexe, venitul total mediu pe gospodărie și Produsul intern brut (PIB) pe locuitor, se vor avea în vedere datele statistice disponibile pe site-ul INS,  www.inss.ro în Baza de Date TEMPO, astfel:     -   Rata şomajului BIM pe grupe de vârstă, sexe, macroregiuni şi regiuni de dezvoltare: Statistică Socială   /   Forţă   de   Muncă   /   AMG157F   -   AMIGO,   la   urmatorul   link:   http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=AMG157F      -   Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie, pe categorii de venituri şi principalele categorii sociale, pe macroregiuni şi regiuni de dezvoltare: Statistică Socială/Nivel de Trai / BUF104J - ABF, la urmatorul link:   http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=BUF104J            6.1. Evaluarea cererii de finanțare         6.  Evaluarea și selecția cererii de finanțare           DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM          Pentru ca un FLAG şi o strategie de dezvoltare locală să fie selectată, trebuie ca punctajul obţinut să fie de minim 20 de puncte.     
  
     
 Criteriile de selecţie a strategiilor de dezvoltare plasate sub responsabilitatea comunităţii şi a Grupurilor de acţiune pentru pescuit 
  
 Evaluarea și selecţia cererilor de finanțare în vederea obținerii finanțarii nerambursabile, se vor realiza în baza punctelor de referinţă pentru evaluarea Strategiilor şi în conformitate cu criteriile de selecție aprobate de Comitetul de Monitorizare al POPAM 2014-2020. 
  
    	 
  
  
    Nr. crt .    Denumire criteriu/ subcriteriu    Punctaj  maxim    Punctaj  minim    Punctaj acordat de experți      Ev. 1    Ev.2              CRITERII PENTRU ZONĂ            30    9                            1.    Numărul de pescari comerciali și/sau lucrători în acvacultură pe teritoriul eligibil FLAG    10    4                       până la 20    4                      de la 21 până la 30    5                           de la 31 până la 40    6                           de la 41 până la 50    8                           peste 51    10                  2.    Specificul zonei și potențialul de dezvoltare al pescuitului și/sau acvaculturii    14    5              2.1    Există unități de acvacultură pe raza UAT-urilor din teritoriu  (număr UAT – uri pe care se află unități de acvacultură):     7                           până la 50%    5                           peste 50%    7                  2.2    Se practică pescuitul comercial pe raza UAT-urilor din teritoriu  (număr UAT – uri unde se practică pescuitul comercial):     7                           până la 50%    5                           peste 50%    7                
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    3.    Există zone protejate în teritoriu, declarate conform OUG 57/2007     -  zone umede de importanță internațională;     -  rezervații ale biosferei;     -  situri de importanță comunitară;     -  arii speciale de conservare;     -  arii de protecție specială avifaunistică.      3    0              4.    Există zone defavorizate pe teritoriul FLAG, declarate prin acte normative   (conform listei prezentate pe site:   http://www.cdep.ro   – vezi Nota)    3    0            
  
           CRITERII PENTRU STRATEGIE            50    10                                    5.    Generarea diversificării de activități pentru pescari comerciali/lucrători în acvacultură  (activitate alternativă ocupațională pentru pescari, lucrători în   acvacultură şi membrii familiilor (soţ/soţie şi copiii acestora cu vârsta peste 18 ani).    10    0              6.    Descrierea și coerența strategiei    12    5              6.1    Complementaritatea cu programele fondurilor ESI    5                  6.2    Coerența strategiei cu nevoile identificate și obiective  specifice stabilite    7                  7.    Contribuția privată din valoarea totală eligibilă a  strategiei    18    0                       până la 20%    0                           de la 20,01 % - până la 25 %    6                           de la 25,01 % - până la 30 %    9                           de la 30,01 % - până la 35%    12                           peste 35%    18                  8.    Numărul de locuri de muncă ENI (create sau menținute ),  prevăzute în strategie.  ENI-Echivalent Normă Întreagă. Un post creat echivalează cu 3 locuri   de muncă menținute.    10    5                       20    5                           între 21 – 25    7                           între 26 -30    10                       CRITERII PENTRU PARTENERIAT         20    1              9.    Reprezentarea sectorului privat și a societății civile în cadrul parteneriatului    10                           De la 51,00% - 52,00% 1 punct  de la 52,01% - 53,00% 2 puncte    1-9                
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
        de la 53,01% - 54,00% 3 puncte  de la 54,01% - 55,00% 4 puncte  de la 55,01% - 56,00% 5 puncte  de la 56,01% - 57,00% 6 puncte  de la 57,01% - 58,00% 7 puncte  de la 58,01% - 59,00% 8 puncte  de la 59,01% - 60,00% 9 puncte                               Peste 60% se acordă 10 puncte de evaluare.    10                  10.    Solicitantul dovedește expertiză în implementarea unei Strategii de Dezvoltare Locală  Când în zona de pescuit și de acvacultură apare o combinație între situațiile prezentate mai jos, se procedează la cumularea punctajului.    10    0                       Expertiză atrasă    5                           Expertiză proprie    5                  TOTAL    100    20            
  Notă:   http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_abc?id=22770&  
 Puncte de referinţă pentru evaluarea Strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității și a Grupurilor locale de acțiune pentru pescuit (FLAG-uri) 
  
    Verificarea elementelor care conduc la viabilitatea SDL    DA    NU      a)  Este justificată reprezentativitatea sectorului de pescuit și acvacultură pentru zonă?                    b)  Este prezentat specificul zonei și potențialul de dezvoltare al pescuitului și/sau acvaculturii?               c)  Este justificată coerența zonei din punct de vedere economic, geografic și social?               d) Este descris și justificat procesul de implicare a comunității în elaborarea și  implementarea strategiei?              e) Obiectivele definite în Strategie adresează nevoile de dezvoltare locală identificate  prin analiza SWOT, tinând cont de potențialul zonei?              f) Este dovedită capacitatea administrativă și capacitatea de implementare a Strategiei de dezvoltare locală?  În ceea ce înseamnă structura parteneriatului, se vor verifica organigrama, fișele de post, CV - urile managerului și angajaților, expertiza anterioară,              g) Planul de acțiune demonstrază modul în care obiectivele sunt transpuse în acțiuni?              h) Planul financiar al Strategiei de dezvoltare locală este corelat cu acțiunile prevăzute a fi finanțate?              i) Sunt descrise procedurile de gestionare și monitorizare a Strategiei de dezvoltare locală, inclusiv procedurile specifice de evaluare și selecție a operațiunilor din cadrul  strategiei?            
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
 6 .2. Selecția cererii de finanțare  
  
 Pentru a fi admisă în etapa de selecție, Cererea de finanțare trebuie să obțină punctajul minim înscris în dreptul fiecărui criteriu din lista criteriilor de selecţie, respectiv un punctaj total minim de  20  de puncte. 
 Pentru a fi selectabilă, fiecare cerere de finanțare trebuie să obțină „DA” la toate întrebările din lista punctelor de referinta și cel puţin punctajul minim aferent fiecărui criteriu din lista criteriilor de selecţie. Astfel, punctajul de minim 20 de puncte, trebuie să fie generat de criteriile de selecție pentru care au fost stabilite valori mai mari decât 0 puncte în lista criteriilor de selecţie. Cererile de finanţare care nu au obtinut “DA” la toate punctele de referinta si/sau care nu întrunesc punctajul minim necesar în vederea selectării, sunt propuse pentru a fi respinse. Fiecare criteriu de selecție va trebui sa îndeplinească punctajul minim aprobat în Comitetul de Monitorizare. Cererile de finanțare care au obţinut cel putin 20 de puncte, sau mai mult, prin aplicarea criteriilor de selecţie, vor fi selectate, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut în urma etapei de evaluare. 
  
                       Criterii de departajare a cererilor de finanţare              
  
     a)  Cererile de finanțare se vor selecta funcție de punctajul obținut în ordine descrescătoare;     b)  În cazul în care primul criteriu de departajare nu permite departajarea (două sau mai multe Cereri de finanțare au obținut același număr de puncte) va fi selectată Cererea de finanțare a cărei strategie conduce la crearea unui număr mai mare de noi locuri de muncă;     c)  În cazul în care nici al doilea criteriu de departajare nu permite departajarea, va fi selectată Cererea de finanțare în a cărei strategie raportul dintre valoarea contribuției private și valoarea contribuției publice este mai mare.    
  
  
 Comisia de selecţie validează rezultatele etapelor de verificare a eligibilității și de evaluare și selecție și efectuează selecția cererilor de finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. 
 Cererile de finanțare selectate cu finanțare vor fi contractate până la concurența sumei precizate în anuntul de lansare apeluri pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Măsura III.2, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. 
 Cererile de finanțare selectate fără finanțare vor fi contractate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, până la concurența sumei disponibile, dacă e posibilă realocarea sumelor de pe alte măsuri prin modificarea POPAM. 
 Solicitantul poate solicita restituirea dosarului Cererii de finanţare aflat în diferite faze de verificare și selecție. În acest caz, se consideră că solicitantul a renunţat la Cererea de finanţare. 
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
     
       se face vinovat de inducerea gravă în eroare a DGP-AMPOPAM sau a comisiilor de verificare și selecție, prin furnizarea de informaţii incorecte care reprezintă condiţii de eligibilitate, sau dacă a omis furnizarea acestor informaţii.       a încercat să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze DGP-AMPOPAM în timpul procesului de verificare și selecție.    
  
  Solicitantul va fi exclus din procesul de verificare, evaluare și selecție pentru acordarea finanţării şi Cererea de finanţare va fi respinsă, în cazul în care se dovedeşte că acesta:  
  
 În funcție de fiecare particularitate se vor solicitata clarificări/informații suplimentare. 
 Dacă în urma verificării administrative, a verificării eligibilității a evaluării și selecției cererilor de finanțare sunt neclarități, erori de formă sau se constată neconcordanțe între documentele depuse la dosar, se solicită de către DGP AMPOPAM clarificarea acestora. Aceste clarificări vor fi solicitate în baza unei Notificări de solicitare a informațiilor suplimentare, transmisă prin e-mail, fax sau poștă la adresa/datele de contact declarate în Cererea de finanțare.. 
 În această situație aveți obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării să transmiteti în scris, la CR/AM-POPAM, clarificările solicitate inclusiv eventualele documente justificative. 
  
     7.  Contestații  În cadrul acestei secțiuni veți putea găsi informații cu privire la contestații (conform Manualului de procedura pentru contestații în vigoare la data depunerii contestației, publicat pe site-ul www.ampeste.ro).  Contestația poate avea ca subiect:     ►  declararea ca neconformă a cererii de finanțare;     ►  declararea ca neeligibilă a cererii de finanțare;     ►  rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și/sau punctajul total obținut în urma procesului de evaluare tehnico-financiară;     ►  respingerea cererii de finanțare în etapa precontractuală;     ►  respingerea solicitării de modificare a contractului de finanțare nerambursabilă;        Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli NU FACE OBIECTUL PREZENTEI PROCEDURI, și se supune prevederilor OUG 66/2011 cu modificările și completările ulterioare.  Contestarea neautorizării la plată a unei cheltuieli efectuate de către beneficiar NU FACE OBIECTUL PREZENTEI PROCEDURI.       
  
    ►  respingerea unui dosar de achiziție a beneficiarului / act adițional la un contract al beneficiarului, care deja a primit un aviz favorabil;   
  
  
 Termenele de depunere a contestațiilor. 
    -  Depunerea contestației privind neconformitatea/neeligibilitatea cererii de finanțare nu va putea depăși termenul de  10 zile lucrătoare  de la data primirii notificării cu privire la neconformitatea/neeligibilitatea  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    cererii de finanțare (Anexa 4 a Manualului de procedură pentru verificarea conformității administrative și eligibilității cererilor de finanțare în vigoare la data documentului).     -  Solicitantul poate face contestaţie, în termen de  10 zile lucrătoare  de la data primirii notificării prin care se comunică rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și punctajul obținut (Anexa 4.1 a Manualului de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare în vigoare la data documentului), dar nu mai mult de  12 zile lucrătoare   de la postarea pe site-ul DGP-AMPOPAM   www.ampeste.ro  a Listei cererilor de finanțare în ordine descrescătoare a punctajului obținut.     -  Contestația privind respingerea cererii de finanțare în etapa precontractuală se poate face în termen de  10 zile lucrătoare  de la data primirii notificării de respingere (Anexa 4.4 a Manualului de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare în vigoare la data documentului).     -  Respingerea solicitării de întocmire a unui act adițional poate fi contestată de către beneficiar în termen de  10 zile lucrătoare  de la data primirii notificării de respingere.        Contestațiile care nu îndeplinesc condițiile privind termenul de depunere, obiectul și cuprinsul acestora vor fi respinse fără a se cerceta motivele de fapt și de drept invocate.    
  
    -  Contestația privind neavizarea unui dosar de achiziție / act adițional la un contract care deja a primit un aviz favorabil a beneficiarului se poate face în termen de  10 zile lucrătoare  de la data primirii notificării de neavizare.      Contestația se poate transmite:     -  la sediul DGP-AMPOPAM, bd. Carol I nr.2-4, sector 3, București.     -   prin e-mail, semnată electronic, la adresa   contestatii.popam@madr.ro  .   Termenul de depunere a contestației este același indiferent de modalitatea de transmitere.            Orice contestaţie trimisă la o altă adresă decât cea menţionată mai sus, sau după termenul de depunere, nu va fi luată în considerare.    
  
 Obiectul contestației 
    -  motivele de declarare ca neconformă administrativ / neeligibilă a cererii de finanțare enumerate în notificarea cu privire la neconformitatea/neeligibilitatea cererii de finanțare;     -  rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și/sau punctajul obținut în urma procesului de evaluare tehnico- financiară punctajul, cu specificarea denumirii criteriului/subcriteriului de selecție, așa cum este menționat în notificarea prin care se comunică rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și punctajul obținut;     -  considerentele de respingere enumerate în notificarea de respingere în etapa precontractuală;     -  motivele de respingere enumerate în notificarea de respingere a solicitării de modificare a contractului de finanțare nerambursabilă;     -  motivele de respingere enumerate în notificarea de neavizare a unui dosar de achiziție / act adițional la un contract care deja a primit un aviz favorabil a beneficiarului.  Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să cuprindă:  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM     ►  datele de identificare ale contestatarului: denumire, adresa, numele persoanei care reprezintă contestatorul şi calitatea ei;     ►  codul SMIS al cererii de finanțare/numar unic de înregistrare;     ►  obiectul contestaţiei;     ►  motivele de fapt (documentele depuse, interpretarea acestora) şi de drept (dispoziţii legislative naţionale sau comunitare).     
 La contestație se vor alătura copii ale înscrisurilor de care contestatarul înțelege a se folosi în motivarea contestației. 
 În cazul transmiterii la sediul DGP-AMPOPAM, contestația va fi redactată într-un singur exemplar original și va fi însoțită de un exemplar electronic editabil, pe suport CD/DVD. 
 În cazul transmiterii prin e-mail, contestația va fi transmisă atât în format .PDF semnat electronic, cât și editabil , iar documentele utilizate în motivarea contestației vor fi transmise în format .PDF semnat electronic. 
 Contestația și documentele anexate sunt numerotate și trecute într-un OPIS. 
  
  
     
  Contestatarul NU poate să depună documente noi care să completeze sau să modifice sau să înlocuiească conținutul cererii de finanțare.  Termenul pentru a răspunde contestaţiilor este de maxim 30 zile lucrătoare de la înregistrarea contestaţiei.  
  
     8.  CONTRACTAREA      8.1  Contractul de finanţare  Contractul de finanţare reprezintă actul juridic încheiat între DGP-AMPOPAM şi solicitant în calitate de beneficiar, prin care se stabilește valoarea totală alocată SDL, care include valoarea totală eligibilă alocată costurilor de funcţionare și animare ale FLAG.  Modelul contractului de finanțare îl regăsiți atașat ca anexa la prezentul ghid  Beneficiarul este notificat - în vederea semnării Contractului de finanţare, care stabileşte drepturile şi obligaţiile FLAG-urilor pentru implementarea strategiei locale aflată sub responsabilitatea comunității.  După semnarea contractului de finanțare FLAG-ul vor demara procesul de implementare a SDL.  În cazul în care solicitantul nu semnează contractul de finanțare şi nici nu anunţă DGP-AMPOPAM , atunci se consideră că a renunţat la sprijinul financiar acordat.  Aveţi obligaţia de a citi cu atenţie contractul de finanţare cât și anexele acestuia, întrucât, odată cu semnarea contractului, vă asumaţi termenii şi condiţiile în care veţi primi finanţarea nerambursabilă, angajându-vă să implementaţi pe proprie răspundere proiectul pentru care primiţi finanţare, respectând totodată legislaţia naţională şi a UE şi realizând obiectivele stabilite.  Contractul de finanţare va fi semnat de către reprezentantul legal al solicitantului, sau când situaţia o impune, de către o persoană mandatată să reprezinte solicitantul (FLAG-ul). Mandatul de reprezentare pentru împuternicit trebuie să fie clar şi explicit în ceea ce priveşte angajarea sub aspect patrimonial a asociației.  Contractul se semnează la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Pescuit  - Autoritatea de Management pentru POPAM, respectiv în Bulevardul Carol I nr. 2-4, sector 3, București, telefon 40-21-3079801, Fax: 40-21-307802.  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    FLAG-ul are obligația de a introduce în aplicația informatica SMIS cererea de finanțare şi documentele aferente, după ce interfața SMIS va fi operațională. În acest sens va solicita semnătura electronică, care constituie cheltuială eligibilă.     8.2  Obligațiile specifice ale beneficiarului:  Obligațiile beneficiarului sunt prevăzute la punctul 3.1 din Anexa I la Contractul de finanțare nerambursabilă, anexat prezentului ghid.     8.3  Modificarea contractului de finanțare:     Modificarea contractului de finanțare se face printr-un act adițional la contract.  Condițiile privind modificarea contractului de finanțare încheiat între DGP AMPOPAM și beneficiar sunt specificate la Articolul 9 – Amendamente la contractul de finanțare, din Anexa I la Contract contractul de finantar nerambursabilă, anexat ghidului.     9.  Implementarea strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității  După selectarea şi aprobarea strategiilor CLLD, FLAG-urile vor fi pe deplin responsabile pentru selecţia operaţiunilor propuse spre implementare. În acest sens FLAG-urile vor trebui sa demonstreze existenţa unui sistem transparent, echitabil şi obiectiv pentru selectarea proiectelor propuse pentru finanţare.  FLAG va stabili criterii şi proceduri detaliate transparente şi imparţiale de selecţie pentru fiecare tip de proiect şi le va propune spre aprobare DGP - AM POPAM.  Aceste criterii  de selecţie vor fi supuse procesului de consultare publica şi vor fi publicate o dată cu lansarea apelurilor pentru depunerea de proiecte.   Aceste criterii va trebui sa includă, în plus faţă de criterii specifice pentru fiecare măsură, criterii vizând capacitatea de management de proiect a potenţialilor beneficiari (resurse umane si financiare, expertiza specifică şi generală de management de proiect, inclusiv din punct de vedere financiar).  FLAG-urile vor selecta  propunerile de proiecte  pentru finanţare.  Beneficiarii eligibili din zona selectată pot fi încadraţi într-una dintre categoriile următoare:      -  Autoritate publică: UAT(CL,CJ)     -  Persoană juridică: agenţi economici (societăţi comerciale inclusiv ferme de acvacultură, PFA, II, IF, Regii Autonome, etc)     -  Persoană fizică     -  Organizație/Asociaţie de pescari     -  Organizație de producători     -  ONG     -  Centru de cercetare/ Universitate     -  Mixt    Măsurile prevăzute în strategiile integrate vor fi prezentate în formularul Strategie de dezvoltare locală (SDL).       10.  Managementul Financiar al proiectului     10.1.  Derularea și verificarea procedurii de achiziții  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM     Achizițiile efectuate de către beneficiari în vederea implementării strategiilor de dezvoltare locală integrată a zonelor pescărești din POPAM, se vor realiza in conformitate cu instrucţiunile DGPAMPOPAM în domeniu, publicate pe site-urile   www.ampeste.ro   si   www.madr.ro  .       10.2  Rambursarea cheltuielilor     10.2.1.  Precizări referitoare la acordarea avansului    Beneficiarul poate solicita un avans pentru costurile de funcţionare şi animare, în condiţiile prevederilor art. 29, alin. 20 din OUG nr. 49/2015, cu modificări și completări.  Beneficiarul completează și transmite către CR POPAM unde a fost depusă cererea de finanţare, cererea de plată a avansului și documentele justificative într-un exemplar original și un exemplar scanat pe suport electronic. Din momentul în care aplicația informatică MySMIS devine operațională, depunerea cererilor de plată a avansului se va face exclusiv online. Acordarea avansului se va realiza în conformitate cu Manualul de procedură pentru verificarea, autorizarea și plata cheltuielilor solicitate la rambursare, în vigoare.  Suma avansului se justifică pe bază de documente justificative, până la expirarea duratei de execuție a proiectului, prevăzute în contractul de finanțare, respectiv până la ultima tranșă de plată. Sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate până la termenele stabilite prin contractul de finanțare sau până cel târziu cu 15 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate a garanției, se recuperează de MADR prin AMPOPAM, prin executarea garanției       10.2.2.  Plata       Cererile de rambursare a cheltuielilor generate de implementarea SDL, vor fi verificate în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri privind verificarea și autorizarea plăților în vigoare, emis de DGP- AMPOPAM, precum şi cu instrucţiunile de plată prevăzute în contractul de finanţare nerambursabilă încheiat între DGP-AMPOPAM şi beneficiari.        ATENȚIE !  Folosirea finanțarii nerambursabile în alte scopuri decât cele prevăzute în Cererea de finanțare, precum și în contractul de finanțare nerambursabilă, va fi urmată de obligația restituirii acesteia.        
  
 Pe parcursul implementării strategiei de dezvoltare locală, aveţi obligația de a justifica toate sumele cheltuite, prin documente justificative cum ar fi: facturi, chitanțe, ordine de plată, ordine de deplasare, procese verbale de animare a teritoriului însoțite de lista de prezență semnate, fotografii etc. Toate documentele suport justificative aferente activităților derulate în cadrul Proiectului vor avea aplicată ștampila cu mențiunea „POPAM 2014-2020”. 
  
  
     11.  Monitorizare și control       11.1.  Raportări  DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM    Cererea de rambursare care va cuprinde și un Raport de activitate privind realizarea activităților prevazute în Cererea de finantare, la care se vor atașa documente justificative (facturi, chitanțe, ordine de plată, ordine de deplasare, procese verbale de animare a teritoriului însoțite de liste de prezență(nume si prenume, instituția, semnatura in original), materiale realizate și prezentate, minute ale întâlnirilor, imagini relevante de la fața locului etc.).  Beneficiarii POPAM trebuie să furnizeze toate datele solicitate de instituţiile implicate, atât în perioada de implementare a proiectelor, cât şi ulterior finalizării acestora până la închiderea oficială a Programului Operaţional pentru Pescuit si Afaceri Maritime 2014-2020.     11.2.  Arhivarea documentelor  Documente şi arhive în format electronic  Beneficiarul are obligaţia să aloce un spaţiu destinat arhivării tuturor documentelor referitoare la implementarea proiectelor aprobate spre finanţare din POPAM, care trebuie să fie astfel amenajat încât să fie asigurată păstrarea în bune condiţii a documentelor, să se evite distrugerea intenţionată/accidentală sau sustragerea neautorizată a acestora, pe toată perioada de implementare, cu respectarea legislaţiei în materie în vigoare.  Documentele menţionate mai sus sunt stocate şi în format electronic în reţeaua de date a DGP- AMPOPAM în My SMIS până la data de 31.12.2025.  Beneficiarul finanţării nerambursabile are responsabilitatea, conform contractului de finanţare, de a arhiva toate documentele referitoare la implementarea proiectelor aprobate spre finanţare din cadrul POPAM în spaţii special amenajate şi destinate acestui scop, în conformitate cu legislația națională în vigoare.     Beneficiarul este obligat să arhiveze toate documentele şi fişierele informatice privind gestiunea tehnică şi financiară a Proiectului finanţat prin POPAM, conform clauzelor contractuale.  Beneficiarul este obligat să informeze DGP-AMPOPAM de locul unde sunt arhivate documentele şi să permită accesul tuturor organismelor abilitate să efectueze controale şi verificări.       
     	  
 Păstrarea documentelor, atât în format hârtie cât și electronic, se va face până la închiderea oficială a Programului. 
  
 11.3 Control şi audit 
 Beneficiarul are obligaţia de a asigura accesul autorităţilor naţionale cu atribuţii de control şi audit, precum şi al serviciilor Comisiei Europene şi al Curţii Europene de Conturi, Departamentului pentru Luptă Antifraudă şi Oficiului European pentru Luptă Antifraudă în limitele competenţelor care le revin, de a însoţi echipele 
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
 de control şi de a pune la dispoziţia acestora, în timp util, toate informaţiile şi toate documentele aferente proiectului finanţat. 
 Activitatea de control şi audit se desfăşoară atât în perioada de implementare a proiectului cât şi în perioada de monitorizare a acestuia. 
     11.4.  Sesizarea neregulilor  Orice persoană care deţine informaţii privind existenţa unor nereguli în desfăşurarea proiectelor finanţate în cadrul POPAM 2014-2020 din fondurile comunitare, poate semnala nereguli prin sesizare în scris, transmisă prin poştă sau depusă personal la sediul DGP-AMPOPAM.  Semnalările privind neregulile vor conţine obligatoriu date referitoare la identificarea proiectului sau localizarea beneficiarului, în caz contrar acestea nu vor fi acceptate pentru analiză şi verificare.     11.5.  Recuperarea debitelor    
 În cazul în care se descoperă şi notifică o neregulă privind cheltuielile eligibile declarate de către dumneavoastră şi plătite de către DGP-AMPOPAM, aceasta va fi soluţionată în conformitate cu prevederile legale și procedurale în vigoare. 
 În cazul constatării unor nereguli ulterior finalizării implementării proiectului, aveţi obligaţia să restituiţi debitul constatat, precum şi eventualele dobânzi, penalităţi de întârziere, costurile bancare etc. În cazul nerespectării obligaţiei de restituire a debitului, DGP-AMPOPAM va sesiza organele competente în vederea declanşării executării. Recuperarea debitului ca urmare a neregulilor constatate, se realizează conform prevederilor legale în vigoare, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător. 
     12.  Informare și Publicitate  Beneficiarii sunt responsabili pentru implementarea activităţilor de informare şi publicitate în legătură cu asistenţa financiară nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, conform contractului de finanțare nerambursabilă.   Detalii privind modalitatea de realizare a publicităţii sunt cuprinse în Contractul de finanţare, disponibil pe site-ul   www.madr.ro  , secţiunea FEP sau   www.ampeste.ro                   Reglementările legislaţiei europene şi naţionale primează reglementărilor prezentului ghid. În cazul în care prevederile prezentului ghid contravin unor acte normative în vigoare sau completărilor şi modificărilor aduse acestora, personalul DGP AM POPAM are datoria de a pune în conformitate prezentul ghid cu modificările legislaţiei comunitare şi naţionale.     
  
     13.  Anexe    
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
 Formular 1 
  
 OPIS 
 al Cererii de finanţare 
  
    Nr. crt.      Tip document    Nr. filă  (de la … până la…)    Perioada de valabilitate a documentului      1.    Declarația pe proprie răspundere a Solicitantului  Formular 2    ….  …           2.    Formular Cererii de Finanțare    … - …          3.        … - …                  … - …          n        … - …        
  
 Opisul de mai sus va fi fila 1 a Cererii de finanţare. 
 Pentru formulare și anexe sunt prevăzute modele standard. Este obligatorie utilizarea formularelor standard prevăzute, conform instrucţiunilor. 
 Formatul celorlalte documente ce vor fi ataşate la Cererea de finanţare vor respecta normele legale în vigoare la data depunerii Cererii de finanţare. 
  
 Formular 2 
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
 DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE 
  
 Subsemnatul/a, ……………….….( nume, prenume) , în calitate de  Reprezentantul legal al solicitantului  pentru proiectul cu titlul       , cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit 
  conform art. 326 din Codul Penal, declar pe propria răspundere că Cererea de finanţare conţine….  ( nr )  pagini şi este depusă într-un exemplar ORIGINAL şi 1 CD ce conţine exemplarul original scanat.  
 De asemenea declar pe proprie răspundere că Cererea de finanțare conține toate documentele prevăzute în Ghidul solicitantului, din cadrul Priorității Uniunii 4, Măsura III.2. și că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu și înțeleg că Autoritatea de Management pentru POPAM are dreptul de a solicita orice informații suplimentare în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor din Cererea de finanțare. 
  
     
  
 semnatură și ștampila (după caz) 
  
 Reprezentantul legal al solicitantului  … ………  (nume,prenume - cu majuscule)  ………… 
  
 Data :  ………………………..  
  
 ANEXA A 
 DECLARAŢIE DE ANGAJAMENT 
  
  Prioritatea Uniunii Nr … : ………………………………………………………………………   Măsura Nr.  :………………………………………………………………………………………   
  
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Titlul Strategiei :  ………………………………………………………………………………… Durata de implementare  .… (luni); Valoarea eligibilă        (lei);       Solicitant    Reprezentant legal al solicitantului      Denumire………………………………..……......  Statut juridic …………....... Tel/fax……………………… Email ……………    Nume ……………..….………….. Prenume …………..…..………… Funcție ………………………….    
 Noi, …..  denumire organizaţie  ………………………….. având la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor Nr.   , și/sau 
 codul de înregistrare fiscală (CIF) ………………… constituiți in baza …………....……….……, în anul     , cu 
 sediul în Localitatea: ……….……, Județul …………………. Strada ………..…….……. Nr……..,Bl……,Sc. ..…..., Etaj.  , 
 Apartament nr.   , în calitate de solicitant al finanţării nerambursabile pentru finanțarea Strategiei de 
 dezvoltare locală din Programul Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime  ne angajăm prin această declaraţie  care face parte integrantă din Cererea de finanțare: 
      să menținem o formă asociativă în condițiile Ordonanței 26/2000 cu modificările și completările ulterioare, alcătuită din reprezentanți ai intereselor socioeconomice locale ale sectoarelor public și privat, care va avea în componența sa actori ai sectorului pescăresc din zonă;       să asigurăm în cadrul grupului de acțiune locală, pe toată perioada de implementare și monitorizare a proiectului, o reprezentare a sectorului privat de minim 51 % din totalul membrilor, atât la nivelul parteneriatului cât și la nivel decizional, astfel încât nici autoritățile publice, nici un singur grup de interese să nu dețină mai mult de 49 % din drepturile de vot;       să realizăm toate activitățile necesare pentru funcționarea grupului de acțiune locală, în cazul în care Cererea de finanțare depusă de noi va fi selectată;       să elaborăm toate documentele și să realizăm toate activitățile necesare implementării și monitorizării Strategiei de dezvoltare locală, conform Contractului de finanțare;       să asigurăm finanțarea pentru toate costurile neeligibile necesare funcționării grupului de acțiune locală, în cazul în care Cererea de finanțare depusă de noi va fi selectată.   
  
 Reprezentant legal al solicitantului Data :  ………………………..  
  
 …  numele și prenumele cu majuscule ……  
 … semnătura și ștampila (după caz)…….. 
  
  
 DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE PRIVIND EVITAREA DUBLEI FINANȚĂRI 
 Anexa B 
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Prioritatea Uniunii Nr..  :   ………………………………………………………………………   Măsura Nr.  :  ………………………………………………………………………………………       Titlul proiectului :  …………………………………………………………………………………   Durata de implementare  .… (luni); Valoarea eligibilă        (lei);      Solicitant    Reprezentant legal al solicitantului      Denumire………………………………..……...........  Statut juridic …………....... Tel/fax………………………  Email ……………………    Nume ……………..….………….. Prenume …………..…..…………  Funcție ………………………….    
  
 Subsemnatul/a ………………..……………….. posesor al CI/BI seria …. nr. ……….., CNP          eliberată 
 de …………………….la data de……………….., în calitate de reprezentant legal al solicitantului…   denumire 
 organizaţie     , având la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor Nr și/sau codul de înregistrare fiscală (CIF) 
 constituiți in baza  ………..……….……, în anul ………..…, cu sediul în Localitatea :……………………, Județul 
 ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……, Apartament nr.   , cunoscând că falsul 
 în declaraţii este pedepsit conform art 326 din Codul Penal declar pe propria răspundere că: 
      proiectul pentru care se solicită finantare nerambursabila în Cererea de finanțare din care această declaraţie face parte integrantă, nu face obiectul unei alte finanţări din fonduri publice naţionale sau ale Uniunii Europene în perioada 01.01.2014-31.12.2023.       activitățile și cheltuielile aferente sprijinului financiar obținut vor fi evidențiate, monitorizate și verificate distinct, în conformitate cu legislația specifică în vigoare.  Reprezentant legal al solicitantului  …  numele și prenumele cu majuscule ……   … semnatură și ștampila (după caz)……..    Data :  ………………………..     Anexa C  DECLARAŢIE DE ELIGIBILITATE     Prioritatea Uniunii Nr…  : ………………………………………………………………………     
  
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Măsura Nr.  :………………………………………………………………………………………       Titlul proiectului : …………………………………………………………………………………  Durata de implementare .…(luni); Valoarea eligibilă        (lei);      Solicitant    Reprezentant legal al solicitantului      Denumire………………………………..……....... Statut juridic …………....... Tel/fax………………… Email …………………………    Nume ……………..….…………..  Prenume …………..…..………… Funcție ………………………….    
 Subsemnatul/a ………………..……………….. posesor al CI/BI seria …. nr. ……….., eliberată de        la data 
 de……………….., CNP         , cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit conform art.326 din Codul 
 Penal, declar în calitate de reprezentant legal al …………………denumire organizație       , care a depus 
 Cererea de finanțare din care această declaraţie face parte integrantă, având la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor Nr. constituiți în baza ………..……….……, în anul ………..…, cu sediul în Localitatea         , 
 Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……,Apartament nr.   , că solicitantul 
 sprijinului financiar nu se află în nici una din situaţiile de mai jos: 
     ■  este în stare de faliment/ insolvenţă, face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare  judiciară, a încheiat acorduri cu creditorii, a suspendat activitatea economică sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situaţii sau se afla în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale;     ■  este înscris în Registrul debitorilor AMPOP cu sume neachitate pentru POP 2007-2013;     ■  se afla in situatii litigioase cu DGP AMPOP, pana la pronuntarea definitiva a instantei de judecata în litigiu dedus judecăţii;     ■  se face vinovat de comiterea unei fraude în cadrul FEP, astfel cum este definită aceasta la articolul 1 si  3 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene.  Subsemnatul/a           cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, declar pe  propria răspundere că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu și înţeleg că Autoritatea de Management pentru POPAM are dreptul de a solicita orice informaţii suplimentare privind eligibilitatea noastră.    Data :  ………………   Reprezentant legal al solicitantului  …  numele și prenumele cu majuscule ……   … semnătura și ștampila (după caz)……..      DECLARAŢIE PRIVIND RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII DE ŞANSE  Anexa D   Prioritatea Uniunii Nr … : ………………………………………………………………………      
  
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Măsura Nr.  :………………………………………………………………………………………       Titlul proiectului :  …………………………………………………………………………………   Durata de implementare  .… (luni); Valoarea eligibilă        (lei);      Solicitant    Reprezentant legal al solicitantului      Denumire………………………………..……........... Statut juridic …………....... Tel/fax………………… Email …………………    Nume ……………..….…………..  Prenume …………..…..………… Funcție ………………………….    
  
 Prin prezenta, noi …..  denumire organizaţie ……………………………, având la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor Nr) ……………… constituiți în baza ………..……………….……, în anul     , cu sediul în Localitatea 
 :……………………, Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……,Apartament nr.   , 
 în calitate de solicitant al sprijinului financiar, prin această declaraţie care face parte integrantă din Cererea de finanțare  ne angajăm :  
    a)  să respectăm prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul ocupării şi al muncii, precum şi egalitatea de şanse şi nediscriminarea conform :       art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României;       art. 3-9 din Codul Muncii;       Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată;       Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, republicată;       Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 pentru protecţia maternităţii la locurile de muncă, cu modificările ulterioare ;       Legea nr. 210/1999 a concediului paternal ;         b)  să luăm în considerare în implementarea Strategiei de dezvoltare locală toate politicile şi practicile prin care nu se va realiza nici o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de:   
      rasă, naţionalitate, etnie;       limbă, religie, categorie socială, convingeri ;       sex, orientare sexuală;       vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV ;       apartenenţă la o categorie defavorizată.   
 precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. 
 Reprezentant legal al solicitantului 
 …  numele și prenumele cu majuscule ……  
 … semnătura și ștampila (după caz)…….. 
 Data :  ………………  
  
  
 FORMULAR DE IDENTIFICARE FINANCIARĂ 
 Formular 3 
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
          DEŢINĂTORUL CONTULUI         NUME       ADRESĂ           ORAŞ       COD POŞTAL       ŢARĂ      CONTACT      TELEFON      FAX            E-MAIL      COD TVA                BANCA         NUME       ADRESĂ            ORAŞ       COD POŞTAL          ŢARĂ       CONT BANCAR           IBAN                ŞTAMPILA BĂNCII    SEMNATURA REPREZENTANTULUI BĂNCII    (Ambele obligatorii)        DATA    SEMNĂTURA DEŢINĂTORULUI DE CONT    (Ambele obligatorii)        
  
 ACRONIME 
    AGA    Adunarea Generală ale Acţionarilor      ANPA    Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură      CLLD    Community-Led Local Development/ Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea  comunității      CDL    Compartiment Dezvoltare Locală      DLRC    Dezvoltarea Locală Plasată Sub Responsabilitatea Comunităţii    
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    CV    Curriculum Vitae      DGP AMPOP    Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operational  pentru Pescuit      DGP  AMPOPAM    Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operational  pentru Pescuit și Afaceri Maritime      FEPAM    Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (2014-2020)      FEP    Fondul European pentru Pescuit (2007-2013)      FLAG    Grupul de Acţiune Locală în domeniul Pescuitului (POP 2007-2013)/ POPAM 2014-2020      GAL    Grup de Acţiune Locală      LEADER    Axă în cadrul PNDR ce are ca obiectiv dezvoltarea comunităţilor rurale ca urmare a implementării strategiilor elaborate de GAL      MADR    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale      OG    Ordonanța Guvernului      ONG    Organizație neguvernamentală      NUTS3    Unitate teritorială de statistică (echivalentul unui judeţ din România, respectiv județul  în care FLAG-ul are suprafața zonei cea mai mare)      PNDR    Programul Naţional de Dezvoltare Rurală      POP    Programul operațional pentru pescuit      POPAM    Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime      PU4 (UP)    Prioritatea uniunii 4      SWOT    Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats/ Puncte tari (T), puncte slabe (S),  oportunități (O), amenințări (A)      UAT    Unitate Administrativ Teritorială    
 GLOSAR 
  
    Termeni uzuali    Definire / explicare termeni      Autoritatea de Management pentru POPAM - Direcţia generală pescuit si  Afaceri Maritime    Autoritate din cadrul MADR desemnată și responsabilă pentru gestionarea POPAM 2014-2020.      Actori locali    Comunităţi (pescăreşti), persoane care activează în cadrul sectorului pescăresc sau în sectoare conexe, comunităţile locale, organizaţii publice sau private implicate în dezvoltarea zonei (ONG-uri, fundaţii, asociaţii, consilii locale, societatea civilă, agenţi economici, etc.).      Autoritatea de Audit    Autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra fondurilor nerambursabile acordate României de UE prin FEPAM, precum şi asupra  cofinanţării naţionale aferente, independentă de DGP-AMPOP şi de AC.      Actori locali    Comunităţi (pescăreşti), persoane care activează în cadrul sectorului pescăresc sau în sectoare conexe, comunităţile locale, organizaţii publice sau  private implicate în dezvoltarea zonei (ONG-uri, fundaţii, asociaţii, consilii locale, societatea civilă, agenţi economici, etc.).    
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Prioritatea Uniunii    Una din priorităţile unui program operaţional, cuprinzând un grup de măsuri legate între ele şi care au obiective măsurabile specifice.      Zonă de pescuit şi de acvacultură    o zonă cu un ţărm marin, fluvial sau lacustru ori incluzând iazuri, heleștee, un râu sau un bazin hidrografic, cu un nivel semnificativ de ocupare a forţei de muncă în domeniul pescuitului sau al acvaculturii, care este coerentă din punct de vedere funcţional în privinţa aspectelor geografice, economice şi  sociale şi care este desemnată ca atare de statul membru în cauză;      Pescar    orice persoană care practică activităţi de pescuit comercial, astfel cum sunt recunoscute de statul membru în cauză;      Pescuit în apele interioare    activităţi de pescuit desfăşurate în scop comercial      DLRC/CLLD    Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității înseamnă un set coerent de operațiuni cu scopul de a răspunde obiectivelor și nevoilor locale și care contribuie la îndeplinirea strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și care este conceput și realizat de un grup de acțiune local      Valoarea totală a proiectului    Totalul cheltuielilor eligibile şi neeligibile necesare pentru realizarea proiectului.      Beneficiar    Persoană juridică/persoană fizică autorizată care este destinatarul final al ajutorului      Cerere de finanţare    Formular completat de către solicitant, în vederea obţinerii finanţării prin POPAM 2014-2020.      Cheltuieli eligibile    Cheltuieli care pot fi finanţate prin POPAM conform ghidului privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din FEPAM prin POPAM 2014-2020, cu modificările si completările ulterioare.      Cheltuieli neeligibile    Cheltuieli care nu pot fi finanţate prin POPAM 2014-2020.      Contract de finanţare    Act juridic încheiat între DGP-AMPOP şi beneficiar prin care se aprobă finanţarea unui proiect în cadrul POPAM 2014-2020.      Dezvoltarea durabilă    Poate fi definită ca o calitate mai bună a vieţii pentru toată lumea, atât pentru prezent cât şi pentru generaţiile viitoare şi înseamnă: dezvoltare economică echilibrată şi echitabilă; nivele înalte de ocupare, coeziune socială şi incluziune; un înalt nivel de protecţie a mediului şi o utilizare responsabilă a resurselor naturale; o politică coerentă care generează un sistem politic deschis, transparent şi justificabil; cooperare internaţională efectivă în vederea promovării dezvoltării durabile globale; ameliorarea mediului în sectorul pescăresc; reducerea impactului activităţilor asupra mediului şi  promovarea metodelor de producţie ecologice.      Eligibilitate    Suma criteriilor pe care un beneficiar trebuie să le îndeplinească în vederea calificării pentru a obţine finanţare prin măsurile finanţate din FEPAM. Finanţarea efectivă a proiectului se va decide în urma selectarii proiectului.      Fondul European pentru Pescuit si Afaceri Maritime (FEPAM)    Instrument de programare pentru pescuit, în cadrul perspectivei financiare a UE 2014-2020, reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 508/2014.    
 DIRECȚIA GENERALĂ PESCUIT- AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 
  
    Fonduri publice    Sume alocate din bugetul de stat, fondurile speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele locale, bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare, ajutoare financiare externe acordate României sau instituţiilor publice şi credite externe contractate sau garantate de stat ori de autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi împrumuturi interne  contractate de autorităţi ale administraţiei publice locale.      FLAG    Grup de acțiune locală pentru pescuit, constituit în baza prevederilor OG nr. 26/2000. Acesta este format din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi ai societăţii civile,având aceleaşi interese şi obiective pentru a implementa o stategie de dezvoltare locală în domeniul pescaresc și al acvaculturii, selectat  de către DGP- AM POP/DGP AMPOPAM.      Măsură    Mijlocul prin care se permite cofinanţarea proiectelor; unei măsuri și se alocă o contribuţie financiară din partea Uniunii Europene şi a României şi un set de sarcini specifice      Pistă de audit    Oferă posibilitatea urmăririi unei tranzacţii din momentul iniţierii până în momentul în care se raportează rezultatele finale - reprezentând trasabilitatea documentelor/ operaţiunilor.      Programul Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM)    document de programare privind intervenţiile pentru pescuit finanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM 2014-2020), elaborat de România și aprobat de către Comisia Europeană      Parteneriat local    O asociere locală, constituit pe bază de voluntariat şi care cuprinde reprezentanţi ai actorilor locali relevanţi (persoane juridice instituţii/organizaţii și reprezentanți ai societății civile), care au ca scop comun îmbunătăţirea situaţiei în zonele pescăreşti prin elaborarea unei strategii integrate de dezvoltare locală, atragerea de finanţare din FEPAM şi alte surse şi implementarea de acţiuni capabile să conducă la obţinerea  rezultatelor urmărite.      Proiect    O serie de activităţi economice indivizibile cu obiective stabilite, concepute pentru a produce un rezultat specific într-o perioadă de timp dată. În contextul acestui ghid, Proiectul va fi ansamblul activităţilor desfăşurate de un grup de instituţii și organizaţii locale (parteneriatul local) pentru a se constitui ca Grup Local şi a elabora o strategie de dezvoltare locala integrată  pentru zona pescareasca aleasă.      Solicitant    Organizaţie, instituţie sau societate din sectorul public sau privat, persoană fizică autorizată, întreprinderi individuale/întreprinderi familiale.      Operaţiune    Acţiune distinctă din cadrul unei măsuri, care se derulează pe parcursul uneia sau al mai multor etape.    
 Formular 
  
 Cerere de finanțare 
  
    	   	    
  
 Cuprins 
    1.   Solicitant     2.  Atribute proiect     3.   Ajutor de stat PM     4.   Complementaritatea finanţării anterioare     5.   Responsabil de proiect     6.   Capacitate solicitant     7.   Localizare proiect     8.   Obiective proiect     9.   Rezultate asteptate     10.   Context     11.   Justificare     12.   Grup ţintă     13.   Sustenabilitate     14.   Relevanţă     15.   Riscuri     16.   Principii orizontale     17.   Descrierea investiţiei     18.   Descrierea tehnică a proiectului     19.   Descrierea produsului     20.   Studiu de fezabilitate/ Memoriu justificativ     21.   ACB - Analiza financiara     22.   ACB - Analiza economica     23.   ACB - Analiza senzitivitate     24.   Metodologie     25.   Rezumat revizuiri aplicaţie     26.   Indicatori prestabiliţi     27.   Plan de achiziţii     28.   Resurse umane implicate     29.   Resurse materiale implicate     30.   Activităţi previzionate     31.   Buget - Activităţi şi cheltuieli -     32.   Vizualizare proiect   
     
    1.   Solicitant                                     Informația se completează de către reprezentantul legal/împuternicit al solicitantului.    NOTĂ: Pentru reprezentantul legal al solicitantului se vor urma instrucțiunile din Ghidul Solicitantului, Capitolul 3.    DATE DE IDENTIFICARE  Denumire (obligatoriu)             Se va completa ONG    
  
 Tipul organizației (obligatoriu) Cod fiscal (obligatoriu) 
  Se va completa  Registrul Asociaților și Fundaților   
  
  Se completează cu nr. de înregsitrare din registrele relevante pentru statutul juridic al solicitantului  
  
 Nr. înregistrare (obligatoriu) Registru (obligatoriu) 
  
     
  Se va trece codul CAEN acolo unde a fost atribuit  
  
 Cod CAEN principal Data înființării 
 Înregistrat în scopuri de TVA: Da/Nu Entitate de drept public: Nu 
  
 REPREZENTANT LEGAL 
     
     
     
     
 Nume (obligatoriu) Prenume (obligatoriu) Data nașterii (obligatoriu) CNP 
     
     
     
 Telefon Fax Email 
  
 SEDIU SOCIAL 
     
  (obligatoriu)  
  
     
 Strada Informații extra 
  
    Localitate (obligatoriu)    Cod Postal              
  
    Judet    Tara (obligatoriu)          Se selecteaza din nomenclator    
  
    Telefon    Fax              
  
    Email    Pagina Web              
     
     
 DATE FINANCIARE 
 Conturi bancare 
    IBAN    Cont    Banca    Sucursala    Adresa  sucursala    Swift    Alte info                                  
 Exerciții financiare  Moneda: Lei  
  
    Dată    Dată    Număr    Cifra de    Active    Venituri    Capital    Capital    Profit    Profit în    Venit    Chelt      începere    încheiere    mediu  angajați    afaceri    totale    totale    social subscris    social propriu    NET    exploat are    uri  cerc etare    uieli  cercet are                                                                                                        
  
 Notă: Coloanele aferente veniturilor și cheltuielilor cu cercetarea se vor completa numai în cazul în care se desfășoară activitatea de cercetare, în caz contrar se va completa cu valoarea 0. 
 FINANTARI 
 Asistență acordată anterior 
 Asistență acordată anterior 
    Cod SMIS      Titlu      Nr.inreg. contract      Data semnare      Data incepere      Data finalizare    Valoare Totala Proiect      Eligibil Proiect      Eligibil Beneficiar      Sprijin Beneficiar      Rambursare Efectiva      Entitate finanțatoare *       Moneda **     Curs de schimb    Data curs de  schimb                                                                  
 FLAG-URILE care au primit finanţare în 2007-2013 şi care au acelaşi CIF vor completa acest tabel 
 * Se va completa cu denumirea instituției care a acordat finanțarea 
 ** LEI. 
 Asistența solicitată 
 Asistența solicitată 
    Titlu    Informatii inregistrare  solicitare    Valoare Totala  Proiect    Eligibil  Proiect    Surse  Financiare *     Moneda **     Curs de  schimb    Data  curs                                      
 Se completează pentru bugetul costurilor de funcţionare şi animare 
 * Se va completa cu denumirea instituției la care se solicită finanțarea 
 **LEI 
  
 Structura grupului Descrierea structurii grupului 
     
  
    Nr. crt    Denumire partener    Date de  contact ale partenerului    Tip partener  (public,privat,  societate civilă)    Numele/prenumele  reprezentantului în cadrul FLAG    Funcția  reprezentantu    
  
            (adresa,  telefon, fax, e-mail)            lui în cadrul FLAG      1                          2                          ….                        
    2.   Atribute                              proiect                                       Tip proiect      Se va selecta tipul de proiect: strategii locale      Proiect major  Se va completa  NU   Codul comun de identificare ( CCI)       Nu este cazul      Proiectul figurează in lista Proiectelor Majore (PM)  Se va completa  NU   Proiect fazat  Se va completa  NU   Numărul fazei      Nu este cazul      Proiectul face parte dintr-o rețea transeuropeana  Se va completa  NU   Operațiunea este Plan de Acțiune Comun (PAC)  Se va completa  NU   Codul comun de identificare al planului de acțiune comun      Nu este cazul      Proiectul include finanțare Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (ILMT):  Se va completa  NU   Sprijinul public va constitui ajutor de stat:  Se va  completa  NU  Proiectul este in cadrul unei structuri Parteneriat Public Privat (PPP): Da/NU  Se va completa  DA   Proiectul este generator de venit:  Se va completa  NU       Pro rată a venitului net  actualizat(%)    Pro rată a venitului net  actualizat(%)    Pro rată a venitului net  actualizat(%)                      Daca raspunsul anterior este NU, nu se completează tabelul de mai sus  Proiectul este asociat cu sit-ul Natura2000  DA / NU   Relevant pentru mecanismul ITI Delta Dunării DA/NU    
  
 Se va completa  DA-în cazul în care teritoriul FLAG se suprapune cu teritoriul ITI  
  
    3. Ajutor de stat PM (Proiect Major)                     Valoarea ajutorului  (EUR) în echivalent subvenţie brută    Valoarea totală a  costurilor eligibile (EUR)    Intensitatea ajutorului  (%)    Numărul ajutorului de  stat/ numărul de înregistrare al ajutorului cu  exceptare pe categorii      Schema de ajutor aprobată sau ajutor  individual aprobat    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul      Ajutor care intră sub  incidenţa unei reglementări de exceptare pe  categorii    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul      Ajutor în conformitate cu decizia privind serviciul de interes economic general sau cu regulamentul privind serviciile publice de transport  rutier de călători    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul      Totalul ajutorului  acordat    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul    Nu este cazul            4. Complementaritatea finanțării anterioare      Nu este cazul ( Această rubrică se completează automat în varianta electronică de sistemul SMIS)       5. Responsabil de proiect    
  
    Nume    Prenume    Funcție      Se completează cu numele și prenumele responsabilului legal de proiect    Funcţia în cadrul FLAG    
  
    Telefon    Fax    Email                  
  
    6.   Capacitate                             solicitant                                Se completează doar pentru FLAG nu şi pentru fiecare membru al parteneriatului    Sursa de cofinanțare   Contribuție privată    
  
 Calitatea entității în proiect 
  Solicitant  
  
  
 Alegeți cod CAEN relevant 
     
 Se va completa doar acolo unde a fost atribuit 
 Capacitate administrativa 
  Capacitatea administrativă (vă rugăm să menționați după caz, documente de înființare, acționari, existența unei echipe de management capabile să implementeze și să deruleze proiectul și, dacă este posibil, includeți organigrama propusă pentru implementarea și derularea proiectului).  
  
 Capacitate financiara 
  Capacitatea financiară (vă rugăm să confirmați cel puțin capacitatea financiară a organismului responsabil pentru implementarea proiectului, pentru a demonstra că acesta este în măsură să garanteze lichiditățile necesare pentru o finanțare adecvată a proiectului, astfel încât să se asigure implementarea cu succes a acestuia și funcționarea în viitor, în plus față de celelalte activități ale organismului)  
  
 Capacitate tehnica 
  Capacitatea tehnică (vă rugăm să furnizați cel puțin un rezumat al expertizei necesare pentru implementarea proiectului și să precizați numărul persoanelor cu o astfel de expertiză disponibile în cadrul organizației și alocate proiectului)  Se va descrie succint solicitantul (personalul angajat, servicii oferite, alte informații relevante)  
  
 Capacitate juridica 
  Capacitatea juridică (indicați cel puțin statutul juridic al beneficiarului care permite implementarea proiectului, precum și capacitatea sa de a întreprinde acțiuni legale, dacă este necesar).  
  
    7.   Localizare                              proiect                                  Se completează pentru fiecare componentă     Regiune    Judet    Localitate    Informații proiect        Se completeaza regiunea/regiunile de dezvoltare unde va fi implementat proiectul propus spre finanțare.    Se completează județul/județ ele    Se complete ază localitate a/localită  țile    Se va completa cu alte informații relevante despre localizarea proiectului, după caz          8.   Obiective                              proiect                                  Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului   Se va prezenta si descrie obiectivul general al proiectului; de asemenea, se va explica cum contribuie proiectul la realizarea obiectivului specific al PU4 din POPAM    
  
 Obiectivele specifice ale proiectului 
    Nr. crt.    Descriere obiective specifice ale proiectului          Obiectivele Strategiei de dezvoltare locală sunt realiste și conduc la realizarea a cel puțin două din obiectivele stabilite în art. 63 din Regulamentul (UE) Nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului?    
  
    9.   Rezultate                             așteptate                                 Se completează pentru fiecare activitate       Nr. crt.    Detalii rezultat          Indicatorii de rezultat vor fi dintre cei utilizaţi în POPAM (a se vedea subcapitolul 3.2) şi vor fi  relevanţi pentru Măsurile propuse în SDL               10.   Context                                      
  
  În cadrul acestei secțiuni se vor prezenta, cu titlu de exemplu, următoarele:     -  Contextul promovării proiectului, precum și complementaritatea cu alte proiecte finanțate din fonduri europene sau alte surse     -  Date generale privind investiția propusă     -  Componentele și activitățile investiției, și modul în care adresează problemele identificate în secțiunea Justificarea proiectului     -  Aspecte detaliate legate de localizarea proiectului    
  
  
  11. Justificare  
  
  
  În vederea justificării proiectului, se vor prezenta următoarele elemente:     -  modul în care proiectul relaţionează/se încadrează/răspunde unei strategii naţionale în domeniu, modul în care proiectul se corelează cu alte proiecte finanţate din fonduri publice/private în regiune/ judeţ/național, modul în care proiectul se încadrează în strategia națională sau locală de dezvoltare, Politica Comună de Pescuit, etc.     -  principalele probleme care justifică intervențiile     -  probleme legate de guvernanța în domeniu care justifică necesitatea/oportunitatea proiectului    
  
    12.   Grup                                țintă                                       Se va completa cu descrierea grupului/grupurilor ţintă, cuantificarea grupului ţintă (cu menţionarea sursei de informaţii) precum şi informaţii referitoare la efectul proiectului asupra grupului ţintă.  Se vor indica grupurile/entităţile care vor beneficia sau care sunt vizate de rezultatele proiectului, direct sau indirect  (beneficiarul finanțării, comunitatea locală, bugetul local, sectorul în care activează, etc.)     
  
    13.   Sustenabilitate                                  Descriere/valorificarea rezultatelor:   Se va preciza modul in care proiectul se va autosusţine financiar după încetarea finanţării solicitate prin prezenta cerere de finanţare, capacitatea de a asigura operarea şi întreţinerea investiţiei după finalizare (entităţi responsabile, fonduri, activităţi, orizont de timp. De asemenea, se va preciza modalitatea prin care proiectul va evalua/cuantifica şi estima impactul pe care îl au activităţile de diseminare/conştientizare, atât în perioada de implementare, cât şi după finalizarea proiectului):     -  Ce acţiuni/activităţi vor trebui realizate şi/sau continuate după finalizarea proiectului     -  Cum vor fi realizate aceste acţiuni/activităţi şi ce resurse vor fi necesare     -  Posibilitatea de a obţine alte fonduri după finalizarea proiectului     -  Nivelul/Statutul de protecţie vizat conform legislaţiei naţionale cu privire la  (dacă este relevant)     -  Cum, unde şi de cine va fi utilizat echipamentul/locația/etc. după finalizarea proiectului     -  În ce măsură vor fi diseminate rezultatele şi experienţele după finalizarea proiectului către persoanele şi/sau organizaţiile care le-ar putea utiliza cel mai bine (vă rugăm identificaţi pe cât posibil aceste persoane/organizaţii)    Alte aspecte relevante    
  
  
 Furnizați informații cu privire la toate acordurile instituționale relevante cu părți terțe pentru implementarea proiectului si exploatarea cu succes a facilităților care au fost planificate si eventual încheiate 
  Daca este cazul  
  
 Oferiți detalii cu privire la modul in care va fi gestionata infrastructura după încheierea proiectului (si anume, numele operatorului; metode de selecție - administrare publica sau concesiune; tip de contract etc.) 
  Cum va fi asigurată operarea infrastructurii, unde este cazul  
  
 Transferabilitatea rezultatelor 
  Nu este cazul  
  
  
    14.   Relevanță                                    Referitoare la proiect   Se va completa cu informații despre relevanța proiectului    
  
  
 Referitoare la SUERD 
  Se va completa cu informații despre relevanța proiectului în contextul contribuţiei la implementarea ariei prioritare SUERD  
  
 Aria prioritara SUERD 
  -  Se va completa cu informații despre relevanța proiectului în contextul contribuţiei la:   Sprijinirea competitivităţii întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea grupurilor   -  
  
 Referitoare la alte strategii 
  Se va completa cu informații privind modul în care proiectul va contribui la realizarea obiectivelor uneia / a mai multora dintre strategiile enumerate mai jos, sau a altor strategii relevante:       Strategia Guvernamentală pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM)       Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul 1: Protecția resurselor naturale si a mediului       Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul II: Dezvoltarea durabilă, în scopul de a sprijini economia locală și oportunitățile locale de îmbunătățire       Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul III: Sporirea conectivității și accesibilității       Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020       Strategia Naţională privind Învățarea pe tot Parcursul Vieții       Strategia Naţională de Competitivitate 2014-2020       Planul Național de Acțiune privind Energia Regenerabilă       Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2014-2020       Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice 2013 - 2020       Cadrul de Acțiune Prioritară pentru Natura 2000       Strategia Naţională şi Planul de Acţiune pentru Conservarea Biodiversităţii 2013 - 2020       Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Eficienţei Energetice III       Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile       Strategia pentru Mediul Marin           
  
  
  Se completează conform opțiunii selectate  
  
    15.   Riscuri                                     Descriere:   Se vor descrie principalele constrângeri şi riscuri identificate pentru implementarea proiectului    
  
 Detaliere riscuri: 
  
    Nr. crt.    Risc identificat    Masuri de atenuare ale riscului          Se va completa pentru fiecare risc    Se vor descrie măsurile de diminuare/remediere cu precizarea      identificat pentru implementarea    impactul   pentru   fiecare   risc   identificat   –      proiectului    semnificativ/mediu/mic.    
  
    16.   Principii                             orizontale                                 Egalitate de șanse  A se vedea în acest sens recomandările din Ghidul privind integrarea principiilor orizontale în cadrul proiectelor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020  Egalitatea de gen   Pentru a promova egalitatea de gen, proiectul trebuie să încorporeze diverse acţiuni, ca parte integrantă a stadiilor din ciclul de viață al unui proiect, care să reflecte modul în care va fi transpus principiul mai sus menţionat.  Respectarea principiului egalităţii de gen presupune asigurarea unui nivel egal de vizibilitate, afirmare și participare pentru ambele sexe în toate sferele vieții publice și private. Egalitatea de gen este opusul inegalității de gen, nu a diferențelor de gen, și urmărește promovarea participării depline a femeilor și bărbaților în societate.  Se vor prezenta. după caz, acele măsuri specifice prin care se asigură respectarea prevederilor legale în domeniul egalității de gen.  Se completează cu o prezentare sumară a modului în care beneficiarul va asigura egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel.  1.    
  
  Pentru a asigura respectarea principiului nediscriminării, proiectul trebuie să ofere o descriere a modului în care activităţile desfăşurate se supun reglementărilor care interzic discriminarea.  Se completează cu o prezentare sumară a modului în care beneficiarul va asigura condițiile pentru prevenirea oricărei forme de discriminare în implementarea proiectului.  Prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice” ( Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Art. 2.1 ).  
  
 Nediscriminare 
  
 Accesibilitate persoane cu dizabilități 
  Conceptul de accesibilitate este definit în „Strategia europeană a dizabilității 2010 - 2020 - Reînnoirea angajamentului către o Europă fără bariere” ca “posibilitatea asigurată persoanelor cu dizabilități de a avea acces, în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni, la mediul fizic, transport, tehnologii și sisteme de informații și comunicare, precum și la alte facilități și servicii “.  Se completează cu o prezentare sumară a modului în care solicitantul se va asigura că  principiul accesibilității  va fi respectat. (în cadrul tuturor investiţiilor în infrastructură, se va avea în vedere ca toate obstacolele fizice să fie înlăturate / ameliorate, vor fi prevăzute spaţii speciale de acces în vederea asigurării accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, îndeplinind astfel prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la accesul în clădirile şi structurile de utilitate publică).  
  
 Schimbări demografice 
  
     ■  Nu este cazul    
  
 DEZVOLTARE DURABILĂ 
 A se vedea în acest sens recomandările din Ghidul privind integrarea principiilor orizontale în cadrul proiectelor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020, partea a II-a 
  
 In calitate de potenţial beneficiar, puteţi utiliza o serie de întrebări în stadiul de definire a proiectului, cum ar fi: 
     ■  Implementarea proiectului ar putea avea un efect direct negativ direct sau indirect asupra mediului, utilizării eficiente a resurselor, biodiversităţi?     ■  Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea avea un impact pozitiv asupra utilizării resurselor?     ■  Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea avea impact asupra atenuării efectelor schimbărilor climatice?     ■  Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea contribui la ameliorarea stării de sănătate a populației? (spre exemplu prin diminuarea/ eliminare riscului de poluare sau reducerea volumului de deşeuri)     ■  Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea contribui la protejarea cadrului natural (terestru şi acvatic) sau la conservarea şi protejarea habitatelor din ariile protejate?     ■  Implementarea proiectului ar putea contribui la creşterea gradului de siguranţă în condiţii de riscuri naturale (alunecări de teren, risc de inundaţii)?     ■  Implementarea proiectului ar putea contribui la creşterea responsabilităţii faţă de mediul înconjurător?     ■  Implementarea proiectului ar putea contribui la revitalizarea zonelor degradate?     ■  Există informaţii, studii sau analize pentru determinarea situaţiei iniţiale?     ■  Există o progonozare a efectelor negative pe termen lung asupra mediului?  Răspunsul la întrebările propuse vă vor sprijini să determinaţi dacă un anumit proiect are implicaţii directe sau indirecte asupra protecția mediului, utilizării eficiente a resurselor, conservării şi protejării biodiversităţii. De asemenea, pot fi identificate măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice, dezvoltare a rezistenței în fața dezastrelor, precum şi prevenirea și gestionarea riscurilor.  Poluatorul plătește   Conform prevederilor de Drept al mediului, principiul „Poluatorul plătește” impune obligația ca poluatorul sǎ suporte cheltuielile pentru realizarea mǎsurilor de prevenire a poluării sau sǎ plătească pentru pagubele provocate de poluare.  Implementarea acestui principiu la nivel european a fost realizatǎ prin Directiva 2004/35/CE privind răspunderea de mediu, care a fost transpusǎ în legislația româneascǎ prin OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.  Principiul prevede ca potenṭialul poluator sǎ suporte toate costurile poluării pe care el a cauzat-o. Cu toate acestea, principiul este unul economic şi nu unul juridic. Aceasta înseamnă cǎ nu se intenționează sǎ se pedepsească poluatorul, ci sǎ se stabilească condițiile economice necesare astfel încât sǎ fie luate în considerare toate costurile de mediu asociate cu operațiunile poluatorului, acest proces ducând la o dezvoltare durabilǎ.  Principiul „Poluatorul plătește” urmărește ca sarcina costurilor controlului asupra mediului sǎ revină în primul rând poluatorilor, asigurându-se astfel faptul cǎ mecanismele de piațǎ iau în considerare aceste costuri şi cǎ resursele vor fi alocate corespunzǎtor în producție şi consum.  Oricine produce daune mediului, pericole sau riscuri este responsabil sǎ evite, sǎ reduca şi sǎ combatǎ acele daune, pericole şi riscuri. Acest principiu exprimǎ astfel răspunderea în sens larg, cuprinzând orice obligație de a respecta prevederile legislative, pânǎ la suportarea sancțiunilor contravenționale penale sau civile.  Se completează prin referirea la modul în care proiectul va aduce o contribuţie la respectarea principiului care prevede ca plata costurilor cauzate de poluare să fie suportată de cei care o generează     
  
  În vederea protejării acestui valoros capital natural şi asigurării unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale, este importantă implementarea măsurilor privind conservarea şi protejarea biodiversităţii în orice proiect de dezvoltare viitoare.  Biodiversitatea implică patru nivele de abordare, respectiv diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetică şi diversitatea etnoculturală.  
  
 Protecția biodiversității 
  
  Se completează, spre exemplu, prin referirea la modul în care proiectul va aduce o contribuţie la implementarea legislației privind managementul ariilor naturale protejate, conservarea zonelor umede etc...  
  
  Se va completa cu descrierea efectivă a activităţilor din proiect orientate către direcționarea investițiilor spre  opțiunile cele mai economice din punct de vedere al utilizării resurselor și cele mai durabile ,  evitarea investițiilor care pot avea un impact negativ semnificativ  asupra mediului sau climatului și sprijinirea acțiunilor de atenuare a altor eventuale impacturi,  adoptarea unei perspective pe termen lung  pentru compararea costului diferitelor opțiuni de investiții asupra  ciclului de viață  sau creșterea utilizării  achizițiilor publice ecologice .  
  
 Utilizarea eficientă a resurselor 
  
 Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice 
  Prin schimbări climatice se înțeleg acele schimbări ale climatului pe glob datorită activității umane, în principal datorită emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2, metan, monoxid de azot etc.), al căror efect principal este încălzirea globală a atmosferei.  Adaptarea înseamnă luarea de măsuri pentru a consolida rezistența societății la schimbările climatice și pentru a reduce la minimum impactul efectelor negative ale acestora.  Atenuarea înseamnă reducerea sau limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.  Se completează, spre exemplu, cu descrierea modului în care activităţile proiectului, prin măsurile dedicate ariilor naturale protejate, în special zonele împădurite, zonele umede sau alte tipuri de infrastructură verde, contribuie direct sau indirect la sechestrarea carbonului, etc;  
  
 Reziliența la dezastre 
  Se completează cu descrierea modului în care activităţile proiectului contribuie, spre exemplu, la măsurile de protecţie a biodiversităţii, inclusiv crearea de zone umede, refacerea ecosistemelor şi alte măsuri de infrastructură verde, ce contribuie la reţinerea naturală a apei şi reducerea riscului de secetă, prevenirea și reducerea riscurilor de inundații și incendii de pădure.  Se va completa dacă este cazul.  
  
    17.   Descrierea                            investiției                                Descrierea investiției   La această secțiune se va completa cu titlul investiției, se va fundamenta necesitatea și oportunitatea investiției. Se va descrie rezumativ investiția ce urmeaza a fi executată    
  
    18.   Descrierea        tehnică         a        proiectului                           Descrierea tehnică a proiectului   Pentru cladiri si retele se va face o descriere a solutiilor tehnice avute in vedere, cu recomandari privind tehnologia de realizare si conditiile de exploatare ale fiecarui obiect  Se vor prezenta caracteristicile tehnice și funcționale ale componentelor investiției    
  
    19.   Descrierea                            produsului                               Descrierea produsului/produselor   Se va descrie produsul rezultat, calitatea și siguranța alimentară a acestuia    
  
    20.   Studiu     de     fezabilitate/     Memoriu     justificativ                       Se atasează Anexa 8- Studiul de fezabilitate pentru investițiile care prevăd construcții montaj, împreună cu Anexa 10- Anexe financiare și Anexa 11- Precizarea ipotezelor    sau după caz  Anexa 9- Memoriu justificativ , împreună cu Anexa 10- Anexe financiare și Anexa 11- Precizarea ipotezelor       21.   ACB - Analiza financiara                                             (se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din   Capitolul A, subcapitolul 9, punctul 2 din Studiul de fezabilitate- Anexa nr.8)   Descrierea metodologiei                   Principalele elemente si parametri    Valoare      Perioada de referinta (ani)    Rata de actualizare financiara (%)                                                Trimitere la                  documentul                  analizei cost-        Principalele elemente si parametri    Valoare neactualizata    Valoare actualizata (valoare actualizata neta)    beneficiu (capitol  A/sectiune 9                  /punctul 2                  Studiul de                  fezabilitate                    Costurile de investitie totale, fara provizioanele pentru cheltuieli neprevazute                                            Valoare reziduala Venituri  Aplicarea proportionala a veniturilor nete actualizate           Venituri nete    Costuri de functionare si de inlocuire                           Costuri de investitie totale - venituri nete                 Aplicarea pro rata a venitului net actualizat (%)           Fara sprijin din partea Uniunii    Cu sprijin din partea Uniunii    Trimitere la documentul privind analiza cost- beneficiu ((Capitolul A, subcapitolul 9, punctul 2 din Studiul de fezabilitate))               Rata de  rentabilitate         financiara (%)                   Valoare actualizata neta (euro)         Justificare RRFC Justificare RRFK    Strategia de tarifare si accesibilitate din punct de vedere economic (daca este cazul)  Se preconizeaza ca proiectul va genera venituri prin instituirea de tarife sau de taxe suportate de utilizatori?  Da / Nu  Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii privind sistemul de taxare (tipul şi nivelul taxelor, principiul sau legislatia Uniunii pe baza cărora au fost instituite taxele:    Vor fi acoperite costurile cu ajutorul taxelor?  Da / Nu   Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii cu privire la strategia de tarifare. În cazul în care se acordă ajutor pentru operare, te rugăm să oferi detalii:  Variază taxele de la un utilizator la altul?  Da / Nu   Daca DA - Sunt taxele proporţionale cu utilizarea diferită a proiectului (consumul real)? Te rugăm să furnizezi detalii:  Sunt taxele proporționale cu poluarea cauzata de utilizator?  Da / Nu Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii:   A fost luata in considerare accesibilitatea taxelor pentru utilizatori?  Da / Nu Daca DA -  Te rugăm să furnizezi detalii:       22.   ACB - Analiza economica                                             (  se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din   Capitolul A, subcapitolul 9, punctul 3 din Studiul de fezabilitate-Anexa 8)    
 Descriere metodologie 
  
                Beneficiu    Valoare unitara (după caz)    Valoare totala (in euro, actualizata)    % din beneficiile totale          Total                        Cost    Valoare unitara (după caz)    Valoare totala (in euro, actualizata)    % din costuri totale          Total                  Principalii indicatori ai analizei economice in conformitate cu documentul privind analiza cost-beneficiu           Principalii parametri si indicatori    Rata de actualizare sociala (%)  Rata de rentabilitate economica (%)    Valori    Trimitere la documentul privind analiza cost-beneficiu (Capitolul A, secțiunea 9, punctul 3 din Studiul de fezabilitate)                            
     
     
 Numărul locurilor de munca create in mod direct  Nr. (ENI)  
  
 ( 
  
 Durata medie a acestor locuri de munca (luni) 
  
 Raport cost beneficiu 
  
 Impactul proiectului asupra ocupării forței de munca 
  
 In timpul fazei de implementare 
 In timpul fazei de exploatare 
  
 Valoarea actualizata neta economica (in EUR) 
  
     
 Numărul locurilor de munca create in mod direct (numai pt. inv. Productive, Capitolul A, secțiunea 11, punctul 1, 2 din Studiul de fezabilitate) 
  
 Nr. (ENI) 
  
 Durata medie a acestor locuri de munca (luni) 
  
 In timpul fazei de exploatare 
 Nr. locurilor de munca menținute (numai pt. inv. productive) 
  
 Nu se aplica 
  
  23. ACB - Analiza senzitivitate  
  
 Identificati principalele beneficii si costuri care nu pot fi cuantificate/monetizate 
  
 (se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din  Capitolul A, subcapitolul 9, punctul 4 din Studiul de fezabilitate- Anexa 8)  
  
    Descrierea metodologiei            Analiza de senzitivitate               Variabila testata    Variația valorii actualizate nete financiare  [VANF(K)](%)    Variația valorii actualizate nete financiare  [VANF(C)](%)    Variația valorii actualizate nete financiare [VANF](%)                                    
  
    Care variabile au fost identificate ca fiind critice?      Te rugăm să furnizezi o modificare procentuală estimativă pentru ca VANF sau VANE să fie egale cu zero pentru fiecare variabilă critică identificată:                      Care sunt valorile de comutare ale variabilelor critice?      Te rugăm să furnizezi o modificare procentuala estimativa pentru ca VANF sau VANE sa fie egala cu zero pentru fiecare variabile critica identificata:                      Evaluarea riscurilor      Te rugam sa prezenți un scurt rezumat al evaluării riscurilor, incluzând o lista a riscurilor la care este expus proiectul, matricea riscurilor (1) si interpretarea sa, precum si strategia de atenuare a riscurilor propusa si organismul responsabil de atenuarea principalelor riscuri cum ar fi depășirile de costuri, întârzierile, deficitul de cerere. Ar trebui sa se acorde o atenție speciala riscurilor de mediu, riscurilor legate de schimbările climatice si riscurilor legate de  dezastre naturale:                      Evaluari suplimentare efectuate, daca este cazul      Daca s-a efectuat distribuția probabilității variabilelor critice, analiza cantitativa a riscului sau opțiuni pentru a evalua riscul climatic si au fost luate masuri, va rugam sa furnizați detalii:              
  
    24.   Metodologie                                   Metodologie   Vor fi descrise/detaliate:     -  managementul proiectului: organizaţiile implicate, echipa de proiect, rolul managerului de proiect și a celorlați membrii ai echipei de implementare, repartizarea atribuţiilor, rolurile persoanelor implicate etc.     -  cheltuielile cu salariile, respectiv pentru fiecare persoană care implementează activităţi din cadrul beneficiarului (valoarea netă/oră, valoarea totală/oră, nr. ore/zi, nr zile/luni lucrate).      
  
    25.   Rezumat             revizuiri             aplicație                             Rezultatul revizuirilor formularului de cerere pentru proiect   Nu este cazul    
  
    26.   Indicatori                            prestabiliți                                Se completează pentru fiecare componentă     Indicatori prestabiliti de rezultat      Nr. crt.    Denumire indicator    Unitate măsura    Valoare referința    Anul de referința    Total    Femei    Barbati    Regiuni dezvoltate    Regiuni mai puțin  dezvoltate      1.    Număr de locuri de muncă nou create  în urma implementării strategiei    ENI                                  2.    Număr de locuri de muncă menținute în  urma implementării strategiei    ENI                                                                              Indicatori prestabiliti de realizare      Nr. crt.    Denumire indicator    Unitate măsura    Anul de referința    Total    Femei    Barbati    Regiuni dezvoltate    Regiuni mai putin  dezvoltate        1.      4.1. Număr de strategii de dezvoltare locale pentru pescuit selectate*      Număr      (la momentul depunerii)    (se va completa cu numărul  1)                     *Notă: valoarea țintă este 1.       27.   Plan               de               achiziții                                     Se completează doar pentru proiectele care au prevăzute achiziții.             Nr. crt.    Titlu achiziție    Descriere achiziție    CPV    Tip contract    Valoare contract    Moneda    Tip procedura    Data  publicare  procedura    Data  publicare  rezultat    Data  semnare  contract    Data  transmitere  J.O.U.E                                                          28.   Resurse              umane              implicate                               
    Resurse umane implicate      Se completează pentru toţi experţii cu următoarele informaţii: rol în proiect, iar codul ocupațional se selectează din nomenclator.              CERINŢE FIŞA POSTULUI              EDUCAȚIE SOLICITATA          Descriere              Durata solicitată              EXPERIENȚA SOLICITATA          Descriere              Durată solicitată              COMPETENȚE SOLICITATE          Descriere    Se va completa cu descrierea competenței specifice          LIMBI STRAINE SOLICITATE          Limba 1              Înțelegere    Se va detalia nivelul de audiție și scriere          Vorbire    Se va detalia nivelul de conversatie si pronuntie          Scriere    Se va detalia nivelul de scriere    
  
    	    	     
  
        CURRICULUM VITAE              Comepetente              Nume                  Prenume                  Data nasterii                  Tara                  Telefon                  Fax                  Email                  EDUCAŢIE              Data începerii                  Data finalizării                  Instituţie                  Adresă                  Calificare                  EXPERIENŢĂ              Data începerii                  Data finalizării                  Instituţie                  Adresă                  Poziţie                  Detalii                  COMPETENŢE              Denumire                  Detalii                  LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE  Se va completa în mod similar pentru fiecare limbă străină cunoscută              Limba 1                  Înțelegere    Se va detalia nivelul de audiție și scriere              Vorbire    Se va detalia nivelul de conversație si pronunție              Scriere    Se va detalia nivelul de scriere        
  
    29. Resurse materiale implicate      Resurse materiale implicate      Se va completa în mod similar pentru fiecare localizare a proiectului          Titlu              Pus la dispoziție de    . Se va completa cu numele entității implicată în proiect care pune la dispoziție resursa  materială          Adresa    Se va completa cu date referitoare la proveniența resursei fie cu adresa exactă unde este  localizată          Informații extra    Se va completa cu informații suplimentare relevante referitoare la resursa materială Se vor preciza resursele materiale aferente activităţilor prevăzute prin proiect:  -   informațiile privind terenul și/sau clădirile unde urmează a se realiza investiția, Pentru proiectele ce prevăd lucrări de infrastructură se va menționa inclusiv nr. cadastral și   suprafața terenului pe care se realizează investiția.    
  
            În cazul în care pe terenul respectiv există mai multe construcții se vor menționa care sunt construcțiile pe care se va interveni prin proiect.  În cazul în care proiectul vizează mai multe suprafețe de teren, se va preciza nr. cadastral pentru fiecare dintre acestea Se va menționa numărul, data și tipul documentului prin care se constituie dreptul de a realiza implementarea proiectului, în conformitate cu prevederile ghidului general/specifice.  -  dotările, echipamente IT deţinute şi utilizate pentru implementarea proiectului, alte tipuri de echipamente specifice domeniului de finanțare;   se va menționa care dintre echipamentele existente se vor folosi în cadrul proiectului şi pentru ce activităţi, justificaţi pe scurt necesitatea achiziţionării noilor echipamente şi pentru care  activităţi sunt ele necesare              ȚARĂ                  LOCALITATE                  COD POSTAL                            Resursa    Cantitate    UM    Partener              Se va preciza tipul de resursă materiale aferente activităţilor prevăzute prin  proiect    Se va completa cu cantitatea resursei pusă la dispoziție prin proiect    Se va completa cu unitatea de măsură    Se va completa cu numel entității ce va asigura resursa    e          .....                          .......                    
  
    30. Activități previzionate                 Titlu  activitate/subactivitate    Data start    Data încheiere    Durată    Parteneri implicați                          
     
     
 Detalierea subactivității Rezultate previzionate 
 Amplasamentele din cadrul subactivității 
    Denumire                  
  
    31.   Buget      -     Activități      și     cheltuieli      -                                   Activităţi/Cheltuieli      Descrierea cheltuielii      Achiziţie      U.M.      Cantitate    Preţ unitar (fără TVA)  [LEI]    Valoare totală (fără TVA)  [LEI]    Valoare TVA [LEI]      Eligibile [LEI]    TVA  eligibile [LEI]          Neeligibil e  [LEI]    TVA  neeligibil e  [LEI]    Total eligibil e  [LEI]    Total eligibile  Less [LEI]    Total eligibile  More [LEI]    Publi c [LEI]    Public  Less [LEI]    Public  More [LEI]    Nerambursabi l  [LEI]    Nerambursabil Less [LEI]          Nerambursabil More [LEI]    UE [LEI]    UE  Less [LEI]    UE  More [LEI]    Contribuţie proprie [LEI]    Contribuţie proprie Less [LEI]    Contribuţie proprie More [LEI]    Buget de stat [LEI]    Buget de stat Less  [LEI]    Buget de stat More  [LEI]          Ajutor de stat    Tip Ajutor de stat    Furnizat    Intensitatea  intervenției  (%)    Referinţă  document justificativ    Justificare calcul buget eligibil  atunci când este diferit de bugetul total      Nu este  cazul    Nu este  cazul                          	   	                 32.   Vizualizare                             proiect                                  
 Va genera Cererea de finanțare cu toate datele introduse și salvate în funcțiile anterioare 
  
     
 Formular SDL 
 STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ 
 PLASATĂ SUB RESPONSABILITATEA COMUNITĂ,II 
 CUPRINS 
 CAP. I  STRATEGIE DE DEZVOLTARE LOCALĂ INTEGRATĂ  
     1.1  Sinteza strategiei     1.2  Context şi analiza SWOT     1.2.1  Parteneriatul şi zona pescărească     A.  Informatii privind parteneriatul     B.  Definirea zonei       1.2.2  Contextul social, economic şi de mediu     A.  Economia zonei de pescuit si de acvacultura     B.  Piata muncii si forta de munca din zona de pescuit si de acvacultura     C.  Politici de dezvoltare in zona de pescuit si de acvacultura     D.  Complementaritatea şi demarcarea operaţională faţă de alte programe       1.2.3  Comunitatea şi angajamentul factorilor interesaţi     1.2.4  Analiza SWOT      
 CAP. II  STRATEGIA - VIZIUNE, OBIECTIVE ŞI REZULTATE AŞTEPTATE  
     2.1  Obiective     2.2  Măsuri strategice     2.3  Rezultate aşteptate     2.4  Caracterul integrat     2.5  Caracterul inovator    
 CAP. III  PLANUL DE ACŢIUNE  
     3.1  Transpunerea obiectivelor in actiuni     3.2  Organizarea sesiunilor pentru depunerea operatiunilor in cadrul SDL     3.3  Evaluarea si selectia proiectelor     3.4  Criterii de selecţie a proiectelor    
 CAP. IV  GESTIONAREA ŞI MONITORIZAREA STRATEGIEI  
     4.1  Capacitate operational a FLAG     4.2  Structura FLAG si modul de functionare     4.3   Monitorizarea implementarii strategiei/proiectelor   CAP. V.   PLANUL FINANCIAR     
     5.1  Tabelele financiare    
 5.2. Planul de finanţare  
 5.3  Surse de finantare a proiectului  CAP. VI  PRIORITĂ,I ORIZONTALE  
     6.1  Egalitatea de şanse     6.2  Dezvoltare durabilă    
 CAP. VII  COMUNICARE ŞI PUBLICITATE  ANEXE 
  
 CAP. I  STRATEGIE DE DEZVOLTARE LOCALĂ INTEGRATĂ   -   Maxim 22 pag.  
     
     1.1  SINTEZA STRATEGIEI -   Maxim 2 pagini   Această secţiune prezintă tema generală a strategiei şi de ce este considerată necesară în contextul socio-economic, de mediu şi cultural, indicând problemele/disfuncţionalităţile existente precum şi potenţialul la nivel local şi prezentându-se perspectiva din care este abordată strategia. Strategiile pot varia de la cele axate pe sectorul pescăresc la strategiile mai ample, menite să diversifice activităţile din zonele de pescuit şi acvacultură.  Se enumeră punctele cheie ale strategiei, se includ informaţii generale, viziunea strategiei, obiectivul general şi obiectivele specifice, beneficiile obţinute de zonă şi de către comunităţile locale, în scopul atingerii obiectivului specific al Priorităţii Uniunii 4.     1.2   CONTEXT ŞI ANALIZA SWOT   -   Maxim 20 pagini      1.2.1   PARTENERIATUL SI ZONA PESCAREASCA   -   Maxim 8 pagini       
     
 Membrii privaţi şi ONG - urile trebuie să reprezinte minim 51% din totalul membrilor, atât la nivelul FLAG cât şi la nivel decizional. La nivel decizional, nici autorităţile publice, astfel cum sunt definite conform normelor naţionale, nici un singur grup de interese nu deţine mai mult de 49% din drepturile de vot. 
  
    A.  Informatii privind parteneriatul    Se va completa componenţa FLAG       Nr. crt.    Statut juridic    Denumire partener      1    Parteneri publici    1 .....      2    2 .....      3    .......      Procent din total membri FLAG    ....%          4    Parteneri privaţi    1    .....          5    2 .....      6    ..    ......          7    Societate civilă    1 ......      N    ..    ......            B.  Definirea zonei pescăreşti   
 Prezentaţi o descriere a zonei de pescuit şi de acvacultură şi a modului în care sunt îndeplinite criteriile specifice de eligibilitate, în ceea ce priveşte teritoriul şi populaţia din zona respectivă. 
    •  UAT-uri componente ale zonei de pescuit şi de acvacultură       Nr. crt.    Denumire UAT/cartier    Suprafaţă (km 2 )      1              2              3              ..                  TOTAL zonă de pescuit şi acvacultură         Anexă  -  Harta zonei de pescuit şi de acvacultură  propusă pentru implementarea strategiei cu delimitarea unităţilor administrative. Această hartă este o anexă obligatorie şi trebuie întocmită în format A3 (420 x 297) după modelul:        Fiecare FLAG poate anexa şi alte hărţi care ilustrează grafic cât mai complet zona de pescuit şi de acvacultură.       Se vor prezenta aspecte privind: patrimoniul natural (relief, geologie, biodiversitate, râuri sau lacuri, arii naturale protejate conform  OUG 57/2007  (a se vedea PATN Secţiunea VI Zone protejate, conform site www.mdrap.ro) sau situri existente pentru reţeaua Natura 2000, etc. Aceşte zone pot fi: zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, situri de importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică. Informaţiile trebuie să includă date de referinţă şi o analiză relevantă pentru zona pescărească, precum şi să identifice potenţialul de mediu care poate fi relevant pentru strategie.  Aceste informaţii trebuie susţinute de hărţi şi date/ tabele relevante.       •  Descrierea zonei    Se va completa tabelul de mai jos:     Suprafaţă zonă    Arii naturale protejate    Lacuri / iazuri / amenajări piscicole    Lungime tărm / ape interioare      Km 2     Km 2     Km 2     Km                                                •  Populaţia din zona de pescuit şi de acvacultură   
 Analiza principalelor caracteristici demografice se va referi la informaţii privind comunităţile prezente (denumire, pondere etc.), tendinţele demografice (îmbătrânire, întinerire, exod rural, etc.). 
    Nr. crt  .    Denumire UAT/cartier    Populaţie      Femei    Bărbaţi      1                  2                  3                  ..                      Total zonă de pescuit şi acvacultură            
 *numărul de locuitori - conform surse autorizate public 
        Populaţie zonă  pescărească    Evoluţie    Soldul  migrării    Soldul  natural    Sub 20  ani ultimii trei ani    Peste 60 ani  ultimii trei ani          2011    2015                          Total                                  %                                
     
  
 Se prezintă coerenţa geografică, economică şi socială, de manieră să probeze faptul că specificul întregii zone de pescuit creaza premisele implementării cu succes a viziunii FLAG-ului. 
 Aspectul  geografic  are în vedere continuitatea teritorială în zona de pescuit şi acvacultură. Aspectul  economic  are în vedere prezenţa activităţilor economice în zonă sau existenţa premiselor creării acestora, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei propuse. 
 Apectul  social  are în vedere existenţa forţei de muncă locale necesare care să contribuie la îndeplinirea obiectivului specific al Priorităţii Uniunii 4 prin implementarea Strategiei de dezvoltare locală integrată. 
  
 1.2.2.  CONTEXTUL SOCIAL, ECONOMIC ŞI DE MEDIU  - Maxim 5pagini 
  
    A.  Economia zonei de pescuit şi de acvacultură  Vor fi descrise principalele sectoare economice, inclusiv sector meşteşugăresc şi artizanal şi repartizarea populaţiei ocupate (personalul salariat) pe principalele domenii de activitate realizându-se şi o eventuală structură pe sectoare economice (industrie, comerţ, servicii, construcţii, agricultură, pescuit, etc.) şi evoluţia pieţei muncii în ultimii 5 ani (sărăcie şi populaţie dezavantajată, excluziune, etc.).  Vor fi descrise urmatoarele:     -  sectorul pescăresc : organizaţii de producători din domeniul acvaculturii/pescuitului sau asociaţii de pescari comerciali sau unităţi de acvacultură în zona de pescuit şi de acvacultură eligibilă;      -  sectorul comercial  (industrial, agricol, turism etc.).        -  serviciile şi infrastructura medico - socială (spitale, transporturi publice, învăţământ secundar, universitar, sportive şi de relaxare etc.), eventual alte echipamente şi servicii.     -  asociaţiile de comune , de consilii etc. din zona respectivă, precum şi principalele activităţi sociale în care acestea sunt implicate şi de care beneficiază comunităţile locale.      -  ONG-uri, asociaţii locale , precum şi domeniulde intervenţie al acestora şi influenţele asupra dezvoltării zonei respective.          Populaţie activă ocupate    Sector agricol inclusiv  pescuitul    Sector industrial şi de artizanat    Sector de comerţ şi servicii      Număr    %    Număr    %    Număr    %                                    Total întreprinderi    Micro -întrep. cu 1-9 salariaţi    Întreprinderi cu 10 - 49       salariaţi         Întreprinderi cu 50- 250 salariaţi         Întreprinderi cu peste 250 salariaţi      Număr    %    Număr    %    Număr    %    Număr    %                                           Va fi prezentată importanţa/declinul activităţii de pescuit, evoluţia din ultima perioada, începând cu 2013, vor fi identificate- localizate (inclusiv pe hartă) micile comunităţi pescăreşti. Se vor prezenta date statistice cât şi situaţia economică înregistrată de organizaţiile/ operatorii cu specific pescăresc din zonă, populaţia activă în sector, inclusiv numărul pescarilor autorizaţi la nivel de parteneriat, numărul unităţilor de acvacultură/ producţie/ desfacere, numărul unităţilor de procesare a peştelui, numărul angajaţilor acestora etc.     B.  Piaţa muncii şi forţa de muncă din zona de pescuit şi de acvacultură  Principalele date evidenţiate se vor referi la:     ■  Date privind populaţia şi profilul demografic şi ocupaţional al acesteia;     ■  Numărul de locuri de muncă în zonă pe sectoare;     ■  Piaţa muncii şi evoluţia acesteia;     ■  Gradul de ocupare pe sectoare de activitate, populaţie ocupată (continuu, parţial);     ■  Abilităţi şi calificări profesionale;     ■  Şomaj.      Vor fi incluse aspecte privind resursele umane: nivelul de pregătire profesională, tendinţe şi evoluţie.       Populaţie zonă    Populaţie ocupata    Şomaj      Număr    %    Număr    %                              C.  Politici de dezvoltare în zona de pescuit şi de acvacultură  Vor fi prezentate politicile de dezvoltare locală, proiectele majore şi în special a celor care sunt sprijinite prin diferite fonduri europene, Strategii internationale/naţionale/ regionale/locale, proiecte finanţate prin Banca Mondială folosite pentru reabilitarea infrastructurii locale din învăţământ, cultură, formare profesională, protecţia mediului.     D.  Complementaritatea şi demarcarea operaţională faţă de alte programe   
 Scopul descrierii este prezentarea modului in care măsurile si operaţiunile finanţate prin aceasta strategie completează dar nu se suprapune cu alte operaţiuni ce au primit sau primesc asistenta financiara din partea altui instrument financiar. 
 Se va lua în considerare compatibilitatea strategiei cu alte prevederi relevante pe plan local (strategii şi programe) şi modul în care strategia zonei le va completa sau se va adăuga la acestea. Va fi prezentată o imagine de ansamblu şi o descriere a modului în care parteneriatul şi personalul acestuia vor colabora cu alte organizaţii şi iniţiative din zona de implementare pentru a garanta faptul că complementaritatea şi demarcarea descrise în strategie sunt  aplicate  practic.  Vor  trebui  descrise  procedurile  şi  responsabilităţile manageriale şi financiare, etc. 
 1.2.3  Comunitatea şi angajamentul factorilor interesaţi - Maxim 3 pag. 
 Solicitantul trebuie sa descrie procesul de implicare a comunitatii in elaborarea si implementarea strategiei de dezvoltarea locala: activităţile de animare, întâlnirile cu partenerii şi alte activităţi care au facut parte din procesul de implicare a comunităţilor locale. 
 1.2.4  ANALIZA SWOT - Maxim 4pag. 
 Prin analiza SWOT se realizează diagnoza zonei: punctele tari si punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările, inclusive analiza acestora Pornind de la informaţiile obţinute în capitolul precedent, se vor identifica principalele puncte tari şi punte slabe (interne teritoriului) şi oportunităţi/amenintari (externe teritoriului) pentru zona pescareasca. Analiza SWOT se bazează pe definirea zonei, pe contextul socio-economic şi de mediu, pe considerarea politicilor existente, a perspectivei comunităţii şi a consultărilor cu părţile interesate, precum şi a oricăror alte expertize tehnice relevante şi urmăreşte: 
  
    Puncte tari    Puncte slabe      Punctele tari pot lua forma unor produse sau servicii care reprezintă un avantaj competitiv, sau deţinerea strategică a unor resurse in plus. În esenţa, punctele forte sunt resurse, capacitaţi si competente de baza pe care zona le are şi care se pot utiliza in mod eficient pentru atingerea obiectivelor.    Un punct slab reprezintă o limitare, un defect, capacităţi inferioare, resurse insuficiente. Acestea limitează sau reduc capacitatea de realizare efectivă a obiectivelor strategiei. Vor trebui identificate măsuri şi mijloace de control şi de depăşire a acestora.      Oportunităţi    Amenintari      Elemente externe care reprezintă posibilităţi    Elemente externe care pot afecta sau      de îmbunătăţire a situaţiei existente prin    reduce efectele urmărite, care cresc      atragerea  de  factori  externi  favorabili    ameninţările sau limitează obţinerea      dezvoltării.  Oportunităţile  includ  orice    resurselor necesare implementării      perspectiva favorabila, precum o tendinţă, o    strategiei. O ameninţare include orice      piaţa, o schimbare sau o nevoie trecută cu    situaţie nefavorabilă, tendinţa sau      vederea, care susţine cererea pentru un    modificare iminentă, care este dăunătoare      produs  sau  serviciu  şi  permite  unei    sau pune in pericol capacitatea unei      organizaţii  să-şi  consolideze  poziţia    companiei de a concura pe piaţă. Aceasta      concurenţială .    poate lua forma unei bariere, a unei constrângeri, sau orice altceva care ar          putea cauza probleme, daune, prejudicii.    
  
 Identificarea nevoilor 
 Elementul-cheie al instrumentului SWOT este analiza. Această analiză nu reprezintă doar o listare a punctelor tari (forte), a celor slabe, a oportunităţilor (şanselor) şi amenintarilor, pentru că acest lucru nu contribuie la justificarea strategiei. SWOT trebuie să prezinte o diagnoză a implicaţiilor pentru activităţile pescăreşti în zonă şi comunitate şi oferă o bază de ierarhizare a acţiunilor şi de distribuţie a resurselor. 
 Fiecare nevoie trebuie sa fie corelata cu un punct slab sau o ameninţare iar măsurile prevăzute în strategia de dezvoltare locală trebuie să se bazeze pe punctele tari sau oportunităţile zonei. 
 CAP.II  STRATEGIA - VIZIUNE, OBIECTIVE ŞI REZULTATE AŞTEPTATE  - 
 Maxim 21 pagini 
 2.1.  OBIECTIVE  - Maxim 2 pag. 
 Ca urmare a consultării între toţi partenerii relevanţi (publici, privaţi, ONG) din teritoriul FLAG şi pe baza analizei SWOT, se vor identifica nevoile de finantare si se vor stabili măsurile relevante pentru teritoriul vizat, care trebuie să contribuie la atingerea obiectivelorSDL. Se va avea în vedere promovarea creşterii economice şi a incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă şi sprijinirea inserţiei profesionale şi a mobilităţii forţei de muncă în cadrul comunităţilor costiere şi interioare care depind de pescuit şi de acvacultură, inclusiv diversificarea activităţilor din domeniul pescuitului şi acvaculturii (procesare, marketing, activităţi de mediu, turism, educaţie). 
 Strategia va contine o ierahizare şi coerenţa obiectivelor propuse si o justificare a acestei ierarhizari. 
 Obiectivele Strategiei sunt elaborate respectând principiile SMART (specific, masurabil, abordabil, realist şi incadrat in timp). 
 Indeplinirea obiectivelor strategiei se va masura utilizand  Indicatorii de rezultat mentionati în POPAM (a se vedea subcapitolul 3.2), care sunt relevanţi pentru Măsurile propuse în SDL. Pentru PU4 sunt obligatorii si trebuie sa fie preluati în fiecare SDL următorii  Indicatori: locuri de muncă create (Echivalent Norma Intreaga) si locuri de muncă menţinute (Echivalent Norma Intreaga). 
 Locurile de muncă create se referă la noi locuri de muncă în zona FLAG create ca parte a intervenţiei FEPAM. Noile locuri de muncă nu este obligatoriu să fie direct legate de sectorul pescăresc, pot aparţine şi altor sectoare relevante pentru zona FLAG şi pentru respectiva Strategie. 
 Acestea sunt exprimate în echivalent normă întreagă (ENI) bazat pe coeficientul ENI naţional(norma întreagă = 8 ore x 5 zile x nr. de zile lucratoare/an). 
  
 Locurile de muncă menţinute reprezintă locurile de muncă existente in zona FLAG, în cadrul solicitantilor care au beneficiat de intervenţia FEPAM. 
 Locurile de muncă mentinute nu este obligatoriu să fie direct legate de sectorul pescăresc, dar pot aparţine altor sectoare relevante pentru zona FLAG şi pentru respectiva Strategie. Acestea sunt exprimate în echivalent normă întreagă (ENI) bazat pe coeficientul ENI naţional(norma întreagă = 8 ore x 5 zile x nr. de zile lucratoare/an). 
 Pentru fiecare obiectiv se va stabili cel putin un indicator. Mai multe obiective pot avea acelaşi indicator. 
 Pentru fiecare indicator ales, va fi stabilita o tinta în functie de alocarea financiară pentru masurile stabilite în cadrul obiectivului din strategia de dezvoltare locală. 
     
 Tipurile de măsuri (operatiuni) prevăzute în cadrul SDL, indiferent de denumirea acestora se vor încadra conform prevederilor Regulamentului nr. 1242/2014 al Comisiei, astfel: 
  
    -  Crearea de valoare adăugată (cod 106);     -  Diversificare (cod 107);     -  Mediu (cod 108);     -  Sociocultură (cod 109);     -  Bună guvernanţă (cod 110);     -  Costuri de functionare şi animare (cod 111).   
  
     2.2  MĂSURI STRATEGICE  (fişe şi calendar de implementare)- Maxim 10 pag.     Codurile mentionate mai sus se utilizeaza in cazul inregistrarii in sistemul electronic SMIS.       OBIECTIVE    INDICATORI DE REZULTAT  (a se vedea cap. 3.2. din POPAM)    Tinte pentru indicatori      Obiectivul 1    Indicator 1    Ex: nr. locuri de munca create      Indicator 2    Ex: locuri de muncă menţinute      ....    Ex: un alt indicator din cap. 3.2. din POPAM      Obiectivul 2    .....          ...    ....          Obiectivul 3              Obiectivul 4              ...    .....          Obiectivul ..              Obiectivul ..              ...              ........                            Obiectivul 1    Măsura 1      Masura 2      Masura 3 ...      Obiectivul 2    Masura 1      ...    Masura 2          .....      Obiectivul 3    Masura 1          Masura 2 ......       OBIECTIVE                MĂSURI    MODEL FIŞA MĂSURII  Notă:  Descrierea generală a măsurii, a contribuţiei la obiectivele strategiei. Stabilirea măsurilor din SDL se va realiza tinând cont de analiza SWOT.        Măsura nr. ...    Denumirea Măsurii: ....      Obiectivul măsurii şi miza intervenţiei    ..........      Domeniul de acţiune    .......      Complementaritate şi delimitare    ...........      Beneficiarii ţintă    Beneficiari publici Beneficiari privaţi      Criterii orientative de selecţie        Tipuri de acţiuni (exemple)    .........      Alocare financiară totală (POPAM + BN)    EURO şi LEI      Cofinanţare/contribuţie beneficiarilor (%)    .............      Rezultate estimate    -        -  Calitate proiectului     -  Viabilitatea economică şi tehnică     -  Contribuţia proiectului la obiectivele strategiei obiectivele strategiei de dezvoltare locală         Nr. de proiecte estimate    Cost estimat/ proiect (euro/lei)    Estimarea alocarii financiare totale pe măsură (euro/lei)  (4+5)    Contribuţia POPAM -  măsură (euro/lei)    Contribuţia BN -  măsură (euro/lei    Contribuţia beneficiarilor (euro/lei)      1    2    3    4    5    6                                                            1.  Obiective specifice ..     2.  Argumentare.....     3.  Contribuţia la dezvoltarea durabilă...     4.  Caracter inovator ........     5.  Resurse financiare şi proportia din total strategie (exlusiv cheltuielile de functionare)     6.  Valoarea adăugată a implementării măsurii......  În această secţiune va fi indicată modalitatea în care proiectele finanţate prin această măsură aduc plus-valoare teritoriului/comunităţii locale;     7.  Beneficiari direcţi/indirecţi (grup ţintă).....       2.3   REZULTATE ASTEPTATE (descrierea modului în care masurile si gestionarea SDL vor conduce la atingerea obiectivelor propuse_-  Maxim 4 pagini        2.4   CARACTERUL INTEGRAT - Maxim 3 pagini  Parteneriatele sunt văzute drept catalizatori care exploatează toţi factorii multiplicatori locali posibili între sectoare precum agricultura, industria alimentară, artizanatul, turismul rural, serviciile locale şi mediul. Pentru aceasta, ele trebuie să elaboreze secvenţe „integrate" de măsuri de sprijin îndreptate în aceeaşi direcţie strategică. Comunităţile trebuie să facă alegeri şi să se concentreze asupra obiectivelor şi acţiunilor care au cele mai mari şanse să conducă la realizarea schimbărilor pe care doresc să le obţină.     2.5   CARACTERUL INOVATOR   - Maxim 2 pagini     
 Inovarea în strategia de dezvoltare locală poate implica la nivel local: dezvoltarea sau introducerea/imbunatatirea de noi produse, noi tehnici, noi servicii, noi sisteme de organizare si functionare, diseminarea rezultatelor către toţi actorii interesaţi si transferul de bune practici, una sau mai multe acţiuni şi prototipuri la scară redusă sau un proiect emblematic la scară mai mare care mobilizează comunitatea, identifică modalităţi noi de mobilizare şi de utilizare a resurselor şi a activelor existente ale comunităţii. 
 Inovarea se poate obtine prin relaţii de colaborare între diferiţi actori şi sectoare, poate să implice universităţi sau activităţi de cercetare şi dezvoltare sofisticate, poate fi o platformă pentru inovaţii sociale, care pot fi ulterior extinse şi aplicate pe scară mai largă prin schimb, cooperare şi colaborare în reţea. 
 CAP. III  PLANUL DE AC,IUNE  - Maxim 9 pagini 
     3.1.   Transpunerea obiectivelor în acţiuni   -Maxim 3 pagini   Această secţiune va descrie modul de transpunere a obiectivelor în acţiuni, modul în care FLAG-ul intenţionează să funcţioneze, în conformitate cu statutul şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare având în vedere cerinţele reglementărilor europene.  Se demonstrează capacitatea grupului de acţiune locală pentru implementarea strategiei, inclusiv o descriere a procedurilor specifice de evaluare şi selecţie.  De  asemenea,  vor  fi  detaliate  promovarea  programului,  angajarea  comunităţii, supravegherea gestionării şi progresului, relaţionarea, asigurarea legăturilor şi susţinerea activităţii personalului.  In egală măsura FLAG-ul va prezenta intenţia de a pregăti  activităţi de cooperare  prin proiecte de cooperare interteritorială sau transnaţională.       3.2.   Organizarea sesiunilor pentru depunerea operaţiunilor in cadrul SDL   -Maxim 1 pagină      3.3.   Evaluarea si selectia proiectelor - Maxim 3 pagini  În această secţiune se va descrie procedura de evaluare şi selecţie a proiectelor depuse în cadrul apelului de selecţie (flux procedural), care va cuprinde informaţii referitoare la componenţa şi obligaţiile Comitetului de Selecţie şi ale Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, informaţii legate de primirea şi evaluarea proiectelor, selecţia proiectelor, desemnarea/înlocuirea membrilor, rapoartele de selecţie etc. Selecţia proiectelor în cadrul FLAG-ului va fi realizată de către un Comitet de Selecţie, format din membrii parteneriatului.    Flux procedural:     -  Lansarea apelului de selectie a proiectelor, prin mass media, site FLAG etc.,     -  Depunerea proiectului de catre beneficiar la secretariatul FLAG;     -  Verificarea conformitatii si eligibilitatii proiectului;     -  Evaluarea tehnica si economico-financiara a proiectelor;     -  Selectarea proiectelor in vederea propunerii spre finantare;     -  Depunerea proiectelor selectate de catre FLAG la DGP AMPOPAM in vederea verificarii finale si contractarii acestora.      
  
 FLAG-ul va avea întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte selectarea proiectelor ce vor fi implementate în teritoriul FLAG şi va stabili inclusiv cuantumul contribuţiei pentru fiecare operaţiune, aşa cum prevede art. 34 al Regulamentului UE nr. 1303/2013, respectiv art. 95 al Regulamentului UE nr.508/2014. 
 Selecţia proiectelor se va realiza de către o comisie de selecţie formată din membrii FLAG, reprezentaţi proporţional (sector public si privat). 
 3.4  Criterii de selecţie a proiectelor - Maxim 2 pagini 
    -  FLAG va stabili criterii şi proceduri transparente şi imparţiale de selecţie pentru fiecare tip de operaţiune;     -  FLAG-ul va fi pe deplin responsabil pentru selecţia proiectelor care vor fi implementate. În acest sens FLAG-urile vor demonstra existenţa unui sistem transparent şi corect pentru selectarea, implementarea şi finanţarea proiectelor locale. Evaluarea acestui sistem va fi realizata de către Autoritatea de Management.   
  
 CAP. IV  GESTIONAREA ŞI MONITORIZAREA STRATEGIEI  -Maxim 9 
 pagini 
     4.1   CAPACITATEA OPERATIONALA A FLAGULUI - Maxim 3 pagini  FLAG trebuie să demonstreze că are capacitate  administrativă şi ca a stabilit un mod de funcţionare transparent, eficient şi imparţial în vederea implementării strategiei, prin:      •  calitatea echipei, inclusiv prin experienţa în proceduri similare sau prin instruiri (vor fi incluse în dosarul de candidatură CV-urile: Managerului FLAG, responsabilului financiar şi ai altor membri cheie ai structurii operaţionale. Dacă aceştia din urmă nu au fost încă selectaţi, vor fi incluse competenţele, criteriile şi procedurile de selecţie care vor fi întreprinse);     •  mecanismele operaţionale şi procedurile prevăzute pentru monitorizare, evaluare şi control, responsabilităţile fiecărui organism implicat în implementarea strategiei, pentru fiecare etapă a circuitului unui proiect;     •  demonstrarea capacităţii administrative- descrierea resurselor materiale (echipamente, sedii etc.);     •  atributiile FLAG stabilite conform statutului FLAG.      
 Această secţiune va detalia abordarea decizională, rolurile, sarcinile FLAG-urilor şi responsabilităţile celor implicaţi în implementarea strategiei de dezvoltare locală. 
  
 4.2.  STRUCTURA FLAG SI MODUL DE FUNC,IONARE - Maxim 3 pagini 
     
 Structura de management tehnic a FLAG-ului , în subordinea Managerului General, dedicată deciziilor curente gestionării activităţii de zi cu zi şi implementării strategiei integrate, responsabilă direct de proiectele promovate prin FLAG şi de cooperarea cu alte FLAG-uri. Echipa tehnică a FLAG-ului şi în funcţie de specificul şi dimensiunea zonei, poate avea în componenţă, pe lângă manager, repsonsabili pentru animare, monitorizare, comunicare şi relaţii publice, raportare privind implementarea Strategiei, pentru evaluarea-selectarea proiectelor, pentru desfăşurarea monitorizării operaţiunilor economico-financiare, pentru sectorul administrativ.  
 Strategia va include CV-urile (acolo unde personalul a fost selectat anterior depunerii Dosarului de candidatură), fişele de post precum şi criteriile şi procedurile de recrutare. 
 FLAG-ul va avea un manager şi personal cu norme de lucru întregi şi/sau parţiale, în funcţie de buget, calendar, acţiuni. Strategia va include cerinţele minime de studii, experienţă şi profil pentru personalul cheie. 
  
 Cerinţele în materie de personal pot varia în timp. Este important să se analizeze ce resurse vor fi necesare la momente diferite, care sunt rolurile şi sarcinile cheie, care sunt aptitudinile asociate şi experienţa pe care va trebui să le deţină personalul. În general, în orice proces de dezvoltare locală, trebuie îndeplinite o serie de funcţii (de exemplu, sprijin pentru proiectarea şi dezvoltarea strategiei, dezvoltarea capacităţii şi formarea comunitară, dezvoltarea de proiecte). În unele zone, aceste funcţii sunt acoperite de agenţiile şi organizaţiile existente, dar în altele, ele trebuie create de la zero. 
 4.3.  MONITORIZAREA IMPLEMENTARII STRATEGIEI/PROIECTELOR  - Maxim 3 pagini 
 Se va descrie modul de evaluare si monitorizare a gradului de indeplinire a obiectivelor strategiei care va fi masurat utilizand  Indicatorii de rezultat mentionati în POPAM (a se vedea subcapitolul 3.2), care sunt relevanţi pentru Măsurile propuse în SDL.  
 Procesul de evaluare şi monitorizare va duce, după caz, la o revizuire a strategiei de dezvoltare locală, deci a modului de transpunere a obiectivelor in actiuni. 
  
 CAP. V  PLANUL FINANCIAR  -  Maxim 5 pagini  
 Valoarea bugetului solicitat în cadrul strategiei trebuie să corespundă nevoilor identificate şi măsurilor cuprinse în strategie şi să fie în strânsă concordanţă cu dimensiunea zonei de pescuit şi de acvacultură (teritoriu şi populaţie). 
  
 Această secţiune va trebui să vizeze două elemente principale: 
 5.1  Tabelele financiare   detaliate, care prevăd toate sursele de finanţare pe perioada programului. Costurile generale cu personalul, administrarea şi funcţionarea vor trebui alocate pe an,ţinând cont de sursele din care urmează să provină.  
 5.2. Planul de finanţare   a strategiei pentru perioada 2016-2023  (lei/Euro) 
  
    Denumirea măsurilor cuprinse in cadrul strategiei    Ponderea măsurii  în planul de finanţare    Cost total    Contribuţii publice POPAM    Cofinantare beneficiari      % din  costul total    % de  contribuţie POPAM    Suma    %    Suma    %    Suma    %      (1)= (3)/  total plan %    (2)=(5)/  total contrib.  POPAM%    (3)=(5)t(7)    (4)=(6)t(8)    (5)    (6)=(5)/(3)%    (7)    (8)=(7)/(3)%      Măsura 1                                      Masura 2                                      ........                                      Total măsuri                                      Costuri de functionare şi animare                                      Total valoare strategie                                    
 Notă:  Strategia trebuie să includă  Planul de finanţare  pentru întreaga perioadă 2016 - 2023 şi Planuri de finanţare anuale, atat în lei cât şi în euro.  
 In elaborarea Planul de finanţare a strategiei pentru un calcul corect al contributiilor publice/private, se vor avea in vedere categoriile de beneficiari pentru fiecare masura cu intensitatea sprijinului financiar aferentă (art. 95 din Reg. 508/2014) . 
  
    Graficul de implementare a strategiei          Măsura    Anul 2016    Anul 2017    .....    ....    Anul 2023      1                                                    ..                            
  5.3.      Surse        de        finanţare        a        proiectului                                                                                 
 Bugetul indicativ al costurilor de funcţionare şi animare 
    Nr.  crt.    Denumirea capitolelor de cheltuieli    Cheltuieli  eligibile faraTVA (lei)    Cheltuieli  neeligibile  (lei)    Total  cheltuieli (lei)    TVA**  aferent cheltuielilor eligibile (lei)      CAP I    CHELTUIELI DE PERSONAL  (Cap I=1.1+1.2+1.3)                      1.1    Cheltuieli cu Salarii (pentru personalul  propriu- venitul net)                      1.2    Contributii salarii (pentru personalul propriu-  angajat/angajator)                      1.3    Diurne deplasare (interne si externe)                      CAP II    BUNURI SI SERVICII  (Cap II=2.1+2.2+…2.13)                    
  
    2.1    Furnituri de birou (rechizite, tonere)                      2.2    Materiale pentru curatenie                      2.3    Utilitati (energie, canal, apa, utilitati pentru spatiile utilizate in scopul proiectului)                      2.4    Carburanti si lubrifianti (pentru autoturismul propriu din dotare 300l/luna)                      2.5    Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet                      2.6    Materiale prestari servicii cu caracter functional  (contracte  prestari  servicii,  materiale necesare proiectului)                      2.7    Obiecte de inventar                      2.8    Deplasari,  detasari,  transferuri  interne  (deplasare cu alte alte mijloace de transport decât autoturismul FLAG, cazare, etc)                      2.9    Deplasari in strainatate (transport, cazare)                      2.10    Carti, publicatii si materiale documentare (necesare derularii proiectului)                      2.11    Pregatire profesionala pentru personalul  propriu                      2.12    Reclama si publicitate                      2.13    Chirie                      CAP III    CHELTUIELI DE CAPITAL  (Cap III- 3.1+3.2+3.3)                      3.1    Mobilier, aparatura birotica si alte active                      3.2    Alte active fixe (IT - programe, licente, etc)                      3.3    Autoturism si echipamente/consumabile aferente autoturismului propriu FLAG                          TOTAL Valoare (fara TVA)  (Total valoare= CAP I+CAP II+CAP III)                          Valoare TVA                          TOTAL Valoare inclusiv TVA                    
     
 ** TVA aferent cheltuielilor eligibile pentru neplătitorii de TVA, conf. Reg. 1303/2013, art. 69 Valorile mentionate in buget vor fi in lei calculate la 2 zecimale. 
  
    Nr. crt.    Surse de finanţare    Valoare  (lei)       I.    Valoarea totală a proiectului  (II+III)           II.    Valoarea proiectului  fără TVAdin care:           a    Valoarea eligibilă a proiectului          b    Valoarea neeligibilă a proiectului          III.    TVA din care:           a    TVA aferent cheltuielilor eligibile          b    TVA aferent cheltuielilor neeligibile          IV    Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată          a    Finanţare din FEPAM          b    Finanţare naţională (Buget naţional-BN)        
 Notă:  Strategia trebuie să includă un Bugetul Estimativ pentru costuri de functionare si animare pentru întreaga perioadă de implementare şi un Buget Estimativ anual detaliat.  
 Identificarea şi abordarea factorilor interni sau externi care ar putea afecta finanţarea de-a lungul anilor. De exemplu, în ceea ce priveşte costurile de funcţionare a parteneriatului, un factor intern în primii ani ar putea fi costurile mai ridicate asociate cu dezvoltarea capacităţii şi activitatea de selectare a proiectelor. Factorii externi ar putea include, de exemplu, oportunităţi de activităţi complementare în jurul altor programe sau evenimente. 
  
 CAP. VI  PRIORITĂ,I ORIZONTALE  - Maxim 5 pagini  
     6.1.   Egalitatea de şanse - Maxim 2 pagini  Egalitatea de şanse şi de tratament are la bază participarea deplină şi efectivă a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.  Egalitatea de şanse şi de tratament reprezintă un drept fundamental şi o valoare de bază a Uniunii Europene, stipulată în articolul 8 al Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (versiunea consolidată).  FLAG-ul este obligat să asigure egalitatea de şanse şi de tratament, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criterii de sex, apartenenţă la grupuri minoritare, rasă, religie, dizabilităţi etc, în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne.  Principalele documente strategice în domeniul egalităţii de şanse şi tratament la nivel European sunt:    Strategia cadru - Nediscriminare şi şanse egale pentru toţi;    Strategia privind egalitatea între bărbaţi şi femei 2010-2015;    Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere (COM/2010/0636 final).  La acestea se adaugă Strategia Europa 2020 pentru creştere inteligentă, sustenabilă şi incluzivă (Strategia UE 2020).       6.2.   Dezvoltare durabila   - Maxim 3 pagini     
 Dezvoltarea durabilă reprezintă dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. 
 Durabilitatea pleacă de la ideea că activităţile umane sunt dependente de mediul înconjurător şi de resurse. 
 Activităţile proiectelor vor urmări principiile dezvoltării durabile pe parcursul diverselor etape de implementare, astfel încât să se asigure protecţia mediului, a resurselor şi a bio- diversităţii. 
 Dezvoltarea durabilă poate fi definită simplu ca o calitate mai bună a vieţii pentru toată lumea, atât pentru prezent cât şi pentru generaţiile viitoare. Dezvoltarea durabilă înseamnă: dezvoltare economică echilibrată şi echitabilă; nivele înalte de ocupare, coeziune socială şi incluziune; un înalt nivel de protecţie a mediului şi o utilizare responsabilă a resurselor naturale; o politică coerentă care generează un sistem politic deschis, transparent şi justificabil; cooperare internaţională efectivă în vederea promovării dezvoltării durabile 
 globale (Strategia Gothenburg, 2001); ameliorarea mediului în sectorul pescăresc; reducerea impactului activităţilor asuprea mediului şi promovarea metodelor de producţie ecologice. 
 CAP. VII  COMUNICARE ŞI PUBLICITATE   - Maxim 2 pagini  
 Este important ca strategia să stabilească modul în care va contribui la informarea şi comunicarea privind Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 şi FEPAM, urmărind trei scopuri principale: 
    1.  Angajarea, informarea şi implicarea populaţiei din zonă pentru implementarea strategiei de dezvoltare.     2.  Raportarea procesului şi a realizărilor va ajuta la stabili reputaţiei FLAGului, contribuind la menţinerea angajamentului partenerilor şi de participanţilor.     3.  Demonstrarea unei valori adăugate a programului, a fondurilor europene şi naţionale şi a implicării actorilor locali şi comunităţii.   
 Planul privind comunicarea, informarea şi publicitatea va trebui elaborat în conformitate cu reglementările europene şi presupune activităţi şi materialele de publicitate, accesul la documentele parteneriatului şi informaţii despre acesta, planul financiar, responsabilitatea principală, informaţii pentru solicitanţi, informaţii pentru publicul larg şi calendarul general al activităţilor programului. 
 ANEXE 
  
    Statut      Actul constitutiv      Certificatul de inscriere in Registrul Asociaţiilor si Fundatiilor      Certificatul de inregistrare fiscala      Harta zonei în format A3, din care să reiasă delimitările UAT      Organigrama      ROF      ROI      Statul de funcţii      Fişele de post, CV -uri      Documentele emise de către ANPA, în copie, în conformitate cu legislaţia în vigoare:     -  pentru unităţile de acvacultură se va face dovada prin depunerea licenţei de acvacultura valabilă la data depunerii cererii de finanţare;     -  pentru Asociaţiile de pescari comerciali se va face dovada prin depunerea a minim 20 de permise de pescuit comercial şi adeziunile lor la asociaţie;    documente de recunoastere a organizaţiilor de producători conform Regulamentului UE nr. 1379/2013.      Aviz de conformitate emis de ADI ITI DD pentru parteneriatele care acoperă teritoriul Deltei Dunării, dupa caz      Copia actului normativ prin care teritoriul respectiv este declarat zonă protejată, după caz. (în conf. cu OUG 57/2007)      Copia actului normativ prin care teritoriul respectiv este declarat zonă defavorizată,  după caz. (în conf. cu legislaţia în vigoare)      Anexa Date de implementare si indicatori de rezultat      Documente justificative privind numărul de locuitori conform recensamantului 2011, suprafeţele teritoriale (UAT-uri), date privind zonele defavorizate puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Statistică şi a altor instituţii abilitate.    
  
  
 Date de implementare si indicatori de rezultat 
 Anexă 
  
         Prioritatea Uniunii Nr … :                        Măsura Nr.  :………………………………………………………………………..      Titlul strategiei:  ……………………………………………………………………………   Durata de implementare  .… (luni); Valoarea eligibilă …………… (lei); Fonduri publice  ….. (%)      Solicitant    Responsabil legal de proiect      Denumire………………………………..…….........  Statut juridic …………....... Tel/fax…………………… Email ………………………    Nume …………….………….. Prenume …………..………… Funcţie …………………….      COD    Date privind implementarea proiectului    Număr      1    Populaţia totală din zona de pescuit şi de acvacultură          2    Număr de parteneri publici          3    Numărul de parteneri privaţi          4    Numărul de parteneri din societatea civilă          5    Numărul de angajaţi ai FLAG-ului cu normă întreagă pentru administrare          6    Numărul de angajaţi ai FLAG-ului cu normă întreagă pentru animare        
  
    Proiecte selectate beneficiari    Număr proiecte    % din total proiecte    Valoare eligibilă nermabursabilă    Contribuţia publică  (euro)    Contribuţia  private  (euro)      Publici                           Privaţi                          Total        100%                    Indicatori de rezultat prestabiliti  (ATENTIE! valorile sa corespunda cu cele incluse în Cererea de finanţare)      Număr de locuri de muncă nou create    Număr de locuri de muncă    Total      în urma implementării strategiei (*)    menţinute în urma            unitate de măsură ENI    implementării strategiei (*)  unitate de măsură ENI                      
 * Nota : Se va trece numărul pentru fiecare categorie de loc de muncă normă întreagă (nu se va face echivalenţa de la criteriile de selecţie “Un post creat echivalează cu 3 locuri de muncă menţinute). 
  
 Data :  ………………  
 Reprezentant legal al solicitantului 
 …  numele şi prenumele cu majuscule ……  
 … semnătura şi ştampila (după caz)…….. 
  
    	          	     
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 ANEXA 
  
 FORMULAR CADRU CONTRACT DE FINANŢARE 
 PROGRAMUL OPERAŢIONAL PENTRU PESCUIT ŞI AFACERI MARITIME 2014-2020 
 NR.---''----- 
 PREAMBUL 
 Baza legală pentru acordarea finanţării nerambursabile: 
 Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime  şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare; Regulamentul (UE) nr.508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului  European şi al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare; 
 Decizia nr. 8416 din 25.11.2015 a Comisiei privind aprobarea Programului Operaţional pentru Pescuit  şi Afaceri Maritime 2014-2020 (POPAM 2014-2020), cu modificările şi completările ulterioare; 
 Regulamentul nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului nr. 1605/202 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare; 
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările şi completările ulterioare; 
 Hotărârea Guvernului nr. 640/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării; 
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea,  constatarea  şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
 şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr.30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art.6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor; 
 Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020; 
 Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea listei detaliată a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de Management, în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare; 
 *  se completează şi cu alte reglementări ale Uniunii Europene şi naţionale aplicabile, dacă este cazul  
  
 ÎNTRE: 
 MINISTERUL  AGRICULTURII  ŞI DEZVOLTĂRII  RURALE,  PRIN DIRECŢIA  GENERALĂ PESCUIT  -  AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU POPAM 2014-2020,  cod fiscal  
 4221187, cu sediul în Bulevardul Carol I nr. 2-4, sector 3, Bucureşti, telefon 021/3079802, 021/3072323,  Fax:  021/3072474,  reprezentat  legal  de.                 ministrul 
 agriculturii şi dezvoltării rurale, denumit în continuare Autoritate contractantă, pe de o parte, 
  
 şi 
  
  . .............. .. . . . . ..... . ............ . ....., persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, Cod Fiscal 
 ...................................,    cu    sediul       în    .................,       nr      , 
 judeţul...................,telefon ......................... , fax ....................., e-mail............., reprezentat/ă legal de 
 .............................având funcţia de .................., identificat prin...... seria.... nr........, CNP     , în 
 calitate de Beneficiar, pe de altă parte, 
  
 au convenit încheierea prezentului contract de finanţare nerambursabilă pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în baza cererii de finanţare „RO....", în următoarele condiţii: 
  
 Articolul 1 - Obiectul contractului de finanţare 
    (1)  Obiectul prezentului contract îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea contractantă pentru acoperirea costurilor de funcţionare şi animare ale beneficiarului, în vederea implementării strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii cu titlul ,,  ".     (2)  Beneficiarul va implementa strategia de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii,,  ..  .(titlul strategiei)    "  aşa cum aceasta a fost selectată de către Autoritatea contractantă,  denumită în continuare S.D.L. şi descrisă în Anexa nr. li - cererea de finanţare „RO  ".     (3)  Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în prezentul contract de finanţare nerambursabilă.     (4)  Cererea de finanţare „RO ... ",  depusă de către beneficiar, devine Anexa nr. li la prezentul contract de finanţare nerambursabilă şi face parte integrantă din acesta.     (5)  S.D.L., care include Planul finaciar pe măsuri şi Bugetul estimativ al cheltuielilor de funcţionare şi animare, face parte integrantă din Anexa nr.  li -  cererea de finanţare, la prezentul contract.    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (6)  Bugetul estimativ pentru costurile de funcţionare şi animare, care face parte integrantă din S . D.L., devine Anexa nr. III la prezentul contract de finanţare nerambursabilă şi face parte integrantă din acesta.     (7)  Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să îndeplinească toate obligaţiile ce îi revin din prezentul contract de finanţare nerambursabilă. Pe perioada de valabilitate a prezentului contract, beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate, prin documentele depuse, în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil, în sensul îndeplinirii obiectului prevăzut la alin.(1).   
  
 Articolul 2 - Durata de execuţie şi durata de valabilitate a contractului de finanţare 
    (1)  Prezentul contract de finanţare îşi produce efectele începând cu data semnării acestuia de către părţile contractante.     (2)  Durata de execuţie a prezentului contract de finanţare nerambursabilă este până la data de 31 decembrie 2023.     (3)  Durata de valabilitate a prezentului contract de finanţare nerambursabilă este până la data de 31 martie 2024.     (4)  Termenul de prescripţie, în caz de nereguli, este cel prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare.   
  
 Articolul 3 - Valoarea contractului de finanţare nerambursabilă 
    (1)  Valoarea contractului de finanţare reprezintă valoarea maximă totală nerambursabilă alocată costurilor de funcţionare şi animare şi este în sumă de                      lei  (*suma se va completa În cifrei de ex. 400  .  OOO,00   lei).      (2)  Finanţarea nerambursabilă nu poate depăşi 25% din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul contractelor de finanţare aferente strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii.   
  
 Articolul 4 - Valoarea strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunictăţii: 
  
    (1)   	 Valoarea totală alocată implementării S.D.L. este de de                       lei  (*suma se va completa În cifrei de ex. 1.400  .  000,00 lei),  divizată după cum urmează:   
  
    Valoarea alocată  implementării proiectelor    Valoarea totală  nerambursabilă alocată costurilor de funcţionare şi animare (FEPAM+BN)    Finanţare nerambursabilă din care:    Valoar: totală  cheltuielilor neeligibile(*)      Valoarea  finanţării nerambursabile acordată din  FEPAM    Valoarea finanţării  nerambursabile acordată din bugetul naţional (BN)      (Lei)    (Lei)    (Lei)    (%)    (Lei)    (%)    (Lei)      (1) = Val. SDL    (2)= Val. SDL - (1)    (3)=(2)x75%    (4)    (5)=(2)x25%    (6)    (7)      /1,25                                                   LJ             
  
 I 
  
 (*Jinclude T.V.A.-ul aferent cheltuielilor neeligibile şi/sau T.V.A.-ul aferent cheltuielilor eligibile pentru 
     
   situaţia în care beneficiarul este plătitor de T.V.A. 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 Articolul 5 - Modalităţi de plată 
    (1)  Beneficiarul poate solicita lunar, până la data de 15 ale lunii, rambursarea costurilor de funcţionare şi animare efectuate anterior, în baza documentelor justificative  existente (de ex.: facturi, ordine de plata extrase de cont şi/sau alte acte care dovedesc plata),  necesare pentru a fundamenta cererile de rambursare.     (2)  Cererile de rambursare vor fi depuse de către beneficiar, cu respectarea Instrucţiunilor de plată prevăzute în Anexa nr. V la prezentul contract de finaţare, iar Autoritatea contractantă, în urma verificărilor necesare, va efectua plăţi către beneficiar.     (3)  Cererea de rambursare va fi depusă la compartimentul regional POPAM, unde a fost depusă cererea de finanţare.     (4)  Toate documentele suport, justificative, aferente activităţilor derulate în cadrul proiectului vor  avea aplicată ştampila cu menţiunea  „POPAM 2014  -  2020  -  contract de finanţare nr.  _/           "      (5)  Termenul pentru plata fiecărei cereri de rambursare este   de maxim  45 de zile     de la data înregistrării acesteia.     (6)  Plăţile vor fi efectuate în lei în următorul cont :     (a)  număr cont IBAN:               _     (b)  titular cont :                     _     (c)  denumirea şi adresa băncii :        .       (7)  Beneficiarul poate solicita un avans, pentru costurile de funcţionare şi animare, în condiţiile prevederilor art. 29 alin. (20) din O.U.G. nr. 49/2015, cu modificările şi completările ulterioare.     (8)  Plata finanţării nerambursabile va fi efectuată de către Autoritatea Contractantă în baza cererii de rambursare şi/sau în baza cererii de plată.   
  
 Articolul 6 - Prevederi generale 
    (1)  În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de către una dintre părţi, celeilalte, este valabil îndeplinită, dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract de finanţare. Schimbarea sediului uneia dintre părţile contractante, va fi notificată celeilate părţi, în termen   de    5    zile lucrătoare     de la modificare. Lipsa acestei informări nu atrage sancţiunea necomunicării notificărilor legate de executarea prezentului contract de finanţare.     (2)  În cazul în care, notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare.     (3)  Dacă notificarea se trimite prin fax sau e-mail, ea se consideră primită în ziua în care a fost expediată dacă este transmisă în timpul orelor de program. În cazul în care, ea se transmite în afara orelor de program se consideră a fi transmisă în următoarea zi lucrătoare, dacă partea căreia îi este adresată nu o înregistrează în ziua transmiterii.     (4)  Orice comunicare este opozabilă celeilate părţi dacă este semnată de către o persoana autorizată.     (5)  Corespondenţa poştală se consideră că a fost primită de către Autoritatea contractantă la data la care a fost înregistrată de către Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM.   
  
 Articolul 7 -Anexe 
 Următoarele documente sunt anexate la prezentul contract de finanţare şi fac parte integrantă din acesta, având aceeaşi forţă juridică: 
    Anexa nr.  I     Prevederi generale      Anexa nr. li    I  Cererea de finanţare     
  
    Anexa nr.  III     Bugetul estimativ pentru costurile de funcţionare şi animare      Anexa nr. IV    Măsurile de informare şi publicitate      Anexa nr. V    Instrucţiuni de plată    
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 I 
  
 Articolul 8 - Evaluarea performanţei 
    (1)  Se stabileşte un prim indicator de performanţă pentru implementarea S.D.L., care constă în realizarea cumulativă a următoarelor:     (a)  un procent de contractare de 30% din valoarea alocată implementării proiectelor, până la 31.03.2019;     (b)  	 un procent de plăţi rambursate de 15% din valoarea alocată implementării proiectelor contractate, până la 31.03.2019.        (2)  Dacă indicatorul de performanţă nu este atins, valoarea alocată implementării proiectelor se diminuează cu 10%.     (3)  Se stabileşte un al doilea indicator de performanţă pentru implementarea S.D.L., care constă în realizarea unui procent de plăţi rambursate de 40% din valoarea alocată implementării proiectelor, până la 30.06.2020. Dacă indicatorul de performanţă nu este atins, valoarea alocată implementării proiectelor se diminuează proporţional cu gradul de neîndeplinire.     (4)  În cazul diminuării valorii S.D.L., în condiţiile alin. (2) şi (3), determinarea noii valori totale nerambursabile alocată costurilor de funcţionare şi animare se va stabilii prin încheierea unui act adiţional la prezentul contract.     (5)  Refuzul nejustificat al beneficiarul de acceptare a noilor condiţii de finanţare conform prevederilor alin.(4), dă dreptul Autorităţii Contractante să procedeze la rezilierea unilaterală a prezentului contract, de plin drept, fără alte demersuri.     (6)  Beneficiarul poate solicita revizuirea S.D.L., conform sumelor rămase disponibile.     (7)  Dacă indicatorii de performanţă sunt atinşi şi există sume disponibile, atunci valoarea totală alocată implementării S.D.L. poate fi suplimentată.   
  
 Articolul 9 - Dispoziţii finale 
    (1)  Prevederile prezentului contract de finanţare nerambursabilă vor fi guvernate, interpretate, înţelese şi aplicate în conformitate cu legislaţia naţională, cu cea în vigoare a Uniunii Europene, precum şi cu procedurile operaţionale pentru implementarea POPAM 2014 - 2020.     (2)  Prezentul contract de finanţare nerambursabilă este guvernat de legea română.     (3)  În cazul neexecutării de către beneficiar a obligaţiilor privind justificarea avansului solicitat în condiţiile art. 5 alin.(?) sau a obligaţiei menţionate la art.3 pct.3.1 lit.a) din Anexa nr.I la prezentul contract de finanţare nerambursabilă, dă dreptul Autorităţii Contractante să procedeze la rezilierea unilaterală a prezentului contractului, de plin drept, fără alte demersuri, iar contractul constituie titlu executoriu.     (4)  Modificarea clauzelor prezentului contract de finanţare, se face de comun acord de către părţile contractante, prin încheierea unui act adiţional.     (5)  Dacă o clauză în contractul de finanţare este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile contractante, de comun acord, convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită cu altă clauză care să corespundă cât mai bine spiritului contractului de finanţare, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.     (6)  Litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de finanţare nerambursabilă, care nu vor putea fi soluţionate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.     (7)  Prezentul contract de finanţare nerambursabilă a fost redactat în limba română, înţeles de către beneficiar, semnat şi încheiat într-un număr de trei exemplare originale, două exemplare pentru Autoritatea contractantă şi un exemplar pentru beneficiar.    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (8)  Beneficiarul va completa datele cererii de finanţare în sistemul electronic MySMIS 2014, după ce acesta va deveni operaţional.     (9)  Beneficiarul va înregistra datele de implementare, rezultatele operaţiunii şi alte date relevante conform procedurilor de monitorizare ale Autorităţii contractante şi le va comunica la solicitarea acesteia, în scopul monitorizării implementării POPAM 2014 - 2020,   În termen de    5    zile de la       solicitare.     
  
    Pentru MADR    Ordonator principal de credite  Nume/prenume Data  ..................................................   Semnătura ........................................    Pentru Beneficiar    Reprezentant legal  Nume/prenume: Data:  ............................................   Semnătura ....... .. ...... . .. . . .. ... . ..... . .. . . . .      Controlor Financiar Preventiv Propriu  Nume/prenume . .. . . . .. . .. . . ... .. . . . ... . . .... . . . . .  .  Data:...................................................  Semnătura ........................................          Direcţia juridică    Director  Nume/prenume: Data:................................................ .   Semnătura  . .. . ........... . ......... . ......... .. ......          DGP-AMPOPAM    Director General  Nume/prenume: Data: ................................................ .  Semnătura ........................................        
  
 *Atenţie! 
     
 după completarea contractului de finanţare şi a anexelor aferente acestuia, toate paginile se vor numerota  astfel:  număr pagină curentă/totalul nr. de pagini (de ex  .   1/12)  
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 ANEXA nr. I la contractul de finanţare nr.                /               
  
 PREVEDERI GENERALE 
  
 Articolul 1 - Obligaţii generale 
    (1)  Beneficiarul  se  obligă  să  implementeze  strategia  de  dezvoltare  locală  plasată  sub responsabilitatea comunităţii, conform art. 1 ,,-  Obiectul contractului de finanţare",  precum şi cu descrierea acesteia (prevăzută în Anexa nr. li - cererea de finanţare, la prezentul contract de finanţare).     (2)  Regulile privind cheltuielile realizate de beneficiari sunt stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar beneficiarul finanţării nerambursabile este obligat să le respecte.     (3)  Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa Autorităţii contractante pentru implementarea S.D.L.     (4)  Beneficiarul trebuie să implementeze S.D.L. cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu dispoziţiile prezentului contract de finanţare.     (5)  Autoritatea contractantă nu va fi răspunzătoare, în eventualitatea solicitării unor despăgubiri prin executarea prezentului contract de finantare, în legătură cu orice pagube rezultate în timpul realizării acţiunilor, indiferent de circumstanţe au motive. În consecinţă, Autoritatea contractantă nu va primi nicio solicitare pentru despăgubire sau plată pentru astfel de solicitări.     (6)  Beneficiarul suportă orice daune imputate, ca urmare a realizării defectuoase a acţiunii sale realizate în implementarea S:D.L..     (7)  Beneficiarul poartă exclusiv răspunderea faţă de terţi, inclusiv pentru prejudiciile de orice fel imputate de către aceştia, în timp ce obiectul prezentului contract este în curs de implementare.     (8)  Beneficiarul nu poate pretinde drepturi de proprietate intelectuală asupra strategiei, elemente din continutul acesteia putând fi reproduse şi prezentate de Autoritatea contractantă în diverse materiale - studii, sinteze, analize, conferinţe, etc.     (9)  Beneficiarul are obligaţia respectării indicatorilor de performanţă menţionaţi la art.8 ,,-  Evaluarea performanţei"  din contractul de finanţare.   
  
 Articolul 2 - Prevederi specifice strategiilor implementate în parteneriat 
    (1)  Solicitantul în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, este responsabil cu asigurarea implementării S.D.L. şi a respectării tuturor prevederilor din prezentul contractul de finanţare.     (2)  Termenii, condiţiile şi responsabilităţile părţilor contractante privind implementarea S.D.L. sunt stabilite prin acordul de parteneriat încheiat între solicitant şi parteneri, după caz.     (3)  Acordul de parteneriat trebuie să aibă dată certă şi să fie supus legislaţiei din România.     (4)  Justificarea cheltuielilor efectuate pentru implementarea S.D.L. în cadrul parteneriatului se efectuează pe bază de factură sau orice alt document justificativ cu valoare contabilă.     (5)  Beneficiarul şi partenerii, care sunt finanţaţi integral sau parţial din fonduri publice, cuprind în bugetul propriu sumele reprezentând valoarea contribuţiei beneficiarului din valoarea totală a activităţilor pe care le desfăşoară în cadrul S.D.L. şi sumele avansate pentru cheltuieli ce urmează să fie rambursate, după caz.    Articolul 3  -  Obligaţiile Părţilor      3.1  Obligaţiile beneficiarului  În vederea încheierii prezentului contract de finanţare, beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (a)  să implementeze S.D.L. până la data de 31.12.2023, sub sancţiunea restituirii sumelor primite pentru costurile de funcţionare şi animare;     (b)  să asigure condiţii propice pentru desfăşurarea activităţilor ce decurg din implementarea S . D . L . , prin închirierea de spaţii, achiziţia de echipamente de birotică şi electronice, precum şi a altor echipamente necesare, asigurarea legăturilor de comunicare (telefonie, internet, servicii poştale), utilităţi şi transport, actualizarea periodică a site-ului web al beneficiarului;     (c)  să asigure organizarea întâlnirilor de lucru, participarea la activităţile reţelei naţionale şi europene de dezvoltare a zonelor pescăreşti, seminarii, etc.;     (d)  să menţină pe toată durata de funcţionare, o structură formată din reprezentanţi ai intereselor socio - economice locale ale sectoarelor public şi privat şi în cadrul căruia, la nivel decizional nici autorităţile publice, astfel cum sunt definite conform normelor naţionale, niciun singur grup de interese nu deţine mai mult de 49 % din drepturile de vot;     (e)  să elaboreze şi să transmită spre aprobare Direcţiei Generale Pescuit -  Autoritatea de Management pentru POPAM, în termen de   maxim 60 de zile     de la data semnării prezentului contract de finanţare, procedurile proprii pentru evaluare şi selectare proiecte, monitorizare şi raportare în vederea implementării S.D.L. precum şi ghidurile solicitantului pentru măsurile prevăzute în S.D.L.;     (f)  să transmită Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM proiectele selectate în cadrul S.D.L., în scopul verificării finale a eligibilităţii şi după caz a modalităţii de selecţie, înainte de contractare;     (g)  pentru selecţia proiectelor depuse în baza măsurilor S.D.L., se vor utiliza criterii de eligibilitate şi selecţie nediscriminatorii, obiective şi transparente, elaborate de beneficiarul prezentului contract de finanţare, respectând principiile de bază ale POPAM 2014 - 2020 şi aprobate de Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM până la data de 15.09.2020. Ultimele proiecte selectate de către FLAG vor fi depuse la Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM până la cel mai târziu 31.12.2020;     (h)  în vederea rambursării costurilor de funcţionare şi animare, să asigure parcurgerea a cel puţin următoarelor etape:  (h1)  să efectueze plata costurilor de funcţionare şi animare, potrivit prevederilor prezentului contract de finanţare;   (h2)  să depună lunar cererea de rambursare a costurilor de funcţionare şi animare, însoţită de documente justificative a plăţilor la Compartimentul Regional POPAM unde a fost depusă cererea de finanţare;   (h3)  să ataşeze la fiecare cerere de rambursare formularul Evidenţa cheltuielilor respectând prevederile manualului de procedură pentru verificările de management şi autorizarea plăţilor, în vigoare.      (i)  să întocmească şi să transmită Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM,   semestrial, Raportul de progres   .  Acesta este transmis până la data de 25 a primei luni următoare perioadei de raportare. Raportul de progres va cuprinde cel putin activităţi ale căror beneficiar direct este, cât şi proiectele depuse, în vederea implementării S.D.L., de către solicitanţi, precum şi stadiul în care acestea se află. Vor fi menţionate sumele angajate pentru aceste proiecte. Raportul de progres va fi transmis atât pe suport de hârtie cât şi pe suport electronic (CD);     (j)  să furnizeze orice alte informaţii de natură tehnică sau financiară solicitate de către Autoritatea contractantă;     (k)  sub sancţiunea returnării sumelor acordate, să transmită Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM orice date tehnice şi financiare privind implementarea S.D.L. (indicatorii de monitorizare) pe perioada de valabilitate a prezentului contract de finanţare;     (I)  beneficiarul se obligă să utilizeze finanţarea nerambursabilă numai în scopul realizării S.D.L., descrisă în cererea de finanţare, cu toate clarificările, completările şi modificările ulterioare, ca urmare a procesului de verificare şi selecţie, până la încheierea prezentului contract de finanţare;        DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (m)  pentru  implementarea  acţiunilor  care  fac  obiectul  prezentului  contract  de  finanţare nerambursabilă, beneficiarul trebuie să achiziţioneze servicii/bunuri/lucrări, respectând legislaţia achiziţiilor publice în vigoare;     (n)  să ţină o evidenţă contabilă analitică distinctă a cheltuielilor, utilizând conturi analitice distincte pentru reflectarea tuturor operaţiunilor referitoare la implementarea S.D.L., în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;     (o)  să deschidă un cont distinct la Trezorerie/Bancă pentru transferarea fondurilor nerambursabile de către Autoritatea contractantă;     (p)  să se prezinte la sediul compartimentului regional POPAM, unde a depus cererea de finanţare, pentru verificări suplimentare şi să prezinte toate documentele solicitate, ori de câte ori va primi o solicitare/notificare în acest sens;     (q)  să asigure existenţa unui sistem de management financiar şi control intern adecvat în cadrul unităţii proprii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru prevenirea neregulilor, precum şi pentru a permite Autorităţii contractante identificarea, constatarea şi recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli. În acest scop să facă dovada existenţei unei structuri organizatorice adecvate şi corespunzătoare proiectului, care să reflecte separarea atribuţiilor de aprobare, control şi înregistrare în efectuarea operaţiunilor, prin încredinţarea acestora, unor persoane diferite;     (r)  să respecte prevederile cuprinse în prezentul contract de finanţare, referitoare la asigurarea conformităţii cu politicile Uniunii Europene şi naţionale, în special, egalitatea de şanse, dezvoltarea durabilă, informarea şi publicitatea;     (s)  beneficiarul îşi asumă obligaţia de a furniza, în termenul solicitat, Autorităţii contractante, Comisiei Europene precum şi oricărui alt organism abilitat să efectueze evaluarea POPAM 2014- 2020, orice document sau informaţie necesar în acest sens. Autoritatea contractantă poate să pună rezultatul evaluării la dispoziţia beneficiarului;     (t)  beneficiarul finanţării din POPAM 2014 - 2020 are obligaţia îndosarierii şi păstrării în bune condiţii, a tuturor documentelor originale aferente S.D.L., în special înregistrări contabile şi declaraţii fiscale, conform prevederilor Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 şi nr. 508/2014, sub sancţiunea restituirii integral a sumei primite, aferentă S.D.L., reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă, inclusiv majorările de întârziere;     (u)  beneficiarul are obligaţia de a asigura accesul neîngrădit al autorităţilor naţionale cu atribuţii de verificare, control şi audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curţii Europene de Conturi, al reprezentanţilor serviciului specializat al Comisiei Europene -  Oficiul European pentru Luptă Antifraudă - OLAF, precum şi al reprezentanţilor Departamentului pentru Luptă Antifraudă - DLAF, în limitele competenţelor care le revin, în cazul în care, aceştia efectuează verificări/controale/audit la faţa locului şi solicită declaraţii, documente şi informaţii pe perioada de valabilitate a prezentului contract;     (v)  Beneficiarul se obligă să notifice Autoritatea contractantă în termen   de    5    zile lucrătoare     de la data modificării adresei, a sediului administrativ, a contului bancar sau al băncii pentru S.D.L. POPAM 2014 - 2020 sau în caz de înlocuire a responsabilului legal. Pentru oricare din aceste cazuri, notificarea va fi însoţită de documente justificative eliberate de autorităţile competente. Autoritatea contractantă înregistrează modificarea solicitată de beneficiar şi devine parte integrantă a prezentului contract de finanţare;     (w)  Beneficiarul are obligaţia să asigure, împreună cu reprezentanţii Autorităţii contractante, verificări de management în teren, pentru proiectele implementate în cadrul S.D.L.;     (x)  Beneficiarul are obligaţia de a introduce cererea de finanţare şi cererile de plată/de rambursare în aplicaţia informatică MySMIS 2014, în momentul în care, aplicaţia va deveni operaţională. În acest sens va achiziţiona o semnătura electronică şi o va utiliza în conformitate cu cerinţele aplicaţiei în MySMIS 2014.      DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      3.2  Obligaţiile Autorităţii contractante        (a)  Autoritatea contractantă verifică sumele solicitate de beneficiar pentru rambursarea costurilor de funcţionare şi animare pentru a nu se depăşi 25% din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul contractelor de finanţare aferente strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii  menţionată la art. 1 ,,-  Obiectul contractului de finanţare",  din prezentul contract de finanţare.     (b)  Autoritatea contractantă, după verificarea şi autorizarea cererii de rambursare a costurilor de funcţionare şi animare, efectuează plata către beneficiar;     (c)  Autoritatea contractantă va analiza şi aproba procedurile beneficiarului privind evaluarea şi selecţia proiectelor, monitorizarea şi raportarea;     (d)  Autoritatea contractantă are obligaţia să notifice beneficiarul cu privire la efectuarea unor controale pe durata de implementare a S.D.L., precum şi în perioada de valabilitate a prezentului contract de finanţare;     (e)  Autoritatea contractantă verifică dacă beneficiarul are un sistem de management şi de control adecvat pentru prevenirea neregulilor, precum şi pentru identificarea, constatarea şi recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli;     (f)  Autoritatea contractantă, după efectuarea verificărilor proprii, conform procedurilor oepraţioanle în vigoare, poate contracta proiectele selectate de către beneficiar.     (g)  Autoritatea contractantă are obligaţia să informeze beneficiarul despre data închiderii oficiale a POPAM 2014-2020 prin mijloace publice de informare;     (h)  Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa beneficiarul cu privire la orice decizie luată, precum şi cu privire la rapoartele, concluziile şi recomandările formulate de către Comisia Europeană cu impact asupra implementării S.D.L.;     (i)  Autoritatea contractantă are obligaţia de a acorda asistenţă beneficiarului, prin furnizarea informaţiilor sau clarificărilor pe care le consideră necesare pentru implementarea S.D.L„ Prin activitatea de asistenţă nu se înţelege activitatea de consultanţă;     (j)  Are obligaţia de a efectua vizite de monitorizare, precum şi verificări tehnice şi financiare la sediul beneficiarului, pe durata de implementare a S.D.L.;     (k)  Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica pe site-ul M.A.D.R., instrucţiunile de achiziţii aplicabile beneficiarilor de finanţare nerambursabilă;     (I)  Autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua verificări de management (administrativ şi pe teren) pentru proiectele implementate în cadrul S.D.L.;         (m)  Autoritatea contractantă nu va fi răspunzătoare, în eventualitatea solicitării unor despăgubiri prin executarea prezentului contract de finantare, în legătură cu orice pagube rezultate în timpul realizării acţiunilor, indiferent de circumstanţe sa  motive. În consecinţă, Autoritatea contractantă nu va primi nicio solicitare pentru despăgubire sau rambursare pentru astfel de solicitări.     (n)  Dacă Autoritatea contractantă constată că obiectivele finanţate nu sunt folosite, conform scopului destinat, îşi rezervă dreptul de a recupera finanţarea nerambursabilă acordată, precum şi eventualele penalizări aferente.    Articolul 4 - Conflictul de interese     (1)  Părţile implicate în realizarea obiectivelor prezentului contract de finanţare îşi asumă obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru evitarea conflictului de interese şi să se informeze imediat cu privire la orice situaţie care generează sau ar putea genera un asemenea conflict.     (2)  Reprezintă conflict de interese orice situaţie care influenţează părţile semnatare ale prezentului contract de finanţare de a avea o atitudine profesionistă, obiectivă şi imparţială, sau care le împiedică să execute activităţile prevăzute în prezentul contract de finanţare în mod imparţial şi obiectiv, din motive referitoare la familie, viaţă personală, afinităţi politice sau naţionale, interese economice sau orice alte interese comune cu ale altei persoane. Interesele anterior menţionate includ orice avantaj    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   pentru persoana în cauză, soţul/ soţia, rude ori afini, până la gradul li inclusiv sau pentru situaţia din care face parte .      (3)  Dispoziţiile menţionate la alin. (1) şi (2) se aplică şi angajaţilor beneficiarului şi respectiv ai Autorităţii contractante, implicaţi în realizarea prevederilor prezentului contract de finanţare.     (4)  Orice situaţie care constituie sau care ar putea conduce la un conflict de interese, în timpul executării prezentului contract de finanţare, trebuie să fie aduse în atenţia Autorităţii contractante, în scris, imediat ce a fost descoperită. Beneficiarul se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a corecta imediat această situaţie.     (5)  Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a verifica faptul că, măsurile luate, sunt potrivite şi pot cere ca beneficiarul să ia măsuri suplimentare, dacă este necesar, într-o anumită perioadă de timp.      Articolul 5 - Transparenţă şi protecţia datelor cu caracter personal      5.1  Transparenţă     (1)  Contractul de finanţare, inclusiv anexele sale, precum şi informaţiile şi documentele vizând executarea acestora constituie informaţii de interes public, în condiţiile prevederilor Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea excepţiilor prevăzute de aceasta şi a celor stabilite prin prezentul contract de finanţare.     (2)  Următoarele elemente, aşa cum rezultă acestea din contractul de finanţare şi anexele acestuia, inclusiv, dacă e cazul, din actele adiţionale prin care se aduc modificări ale contractului de finanţare sau a anexelor sale, nu pot avea caracter confidenţial:     (a)  denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului şi, dacă aceştia există, a partenerilor, data de începere şi cea de finalizare ale proiectului, date de contact - minimum o adresă de e-mail şi numărul de telefon - funcţionale pentru echipa proiectului; locul de implementare a proiectului - localitate, judeţ, regiune şi, dacă proiectul include activităţi care se adresează publicului, adresa exactă şi datele de contact pentru spaţiile dedicate acestor activităţi în cadrul proiectului;     (b)  valoarea totală a finanţării nerambursabile acordate şi intensitatea sprijinului, exprimate atât ca sumă concretă, cât şi ca procent din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, precum şi valoarea plăţilor efectuate;     (c)  dimensiunea şi caracteristicile grupului ţintă şi, după caz, ale beneficiarilor finali ai proiectului;     (d)  informaţii privind resursele umane din cadrul proiectului: nume, denumirea postului, timpul de lucru;     (e)  rezultatele estimate şi cele realizate ale proiectului,  atât cele corespunzătoare obiectivelor, cât şi cele corespunzătoare activităţilor, cu referire la indicatorii stabiliţi;     (f)  denumirea furnizorilor de produse, prestatorilor de servicii şi executanţilor de lucrări contractaţi în cadrul proiectului, precum şi obiectul contractului, valoarea acestuia şi plăţile efectuate;     (g)  elementele de sustenabilitate a rezultatelor proiectului respectiv de durabilitate a investiţiilor în infrastructură sau producţie - informaţii conform contractului de finanţare, respectiv, conform condiţiilor prevăzute în art. 71 din Regulamentul (UE) 1303/2013.         5.2  Protecţia datelor cu caracter personal        (1)  Datele cu caracter personal, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr. 677 din 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, colectate în cadrul proiectului sunt folosite în    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   scopul îndeplinirii obiectivelor proiectului, în scop statistic, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.     (2)  Datele cu caracter personal ale grupului ţintă şi, după caz, ale beneficiarilor finali ai proiectului nu pot fi prelucrate şi publicate, pentru informarea publicului, decât cu informarea prealabilă a acestora asupra scopului prelucrării sau publicării şi obţinerea consimţământului acestora, în condiţiile legii.      Articolul 6 - Informarea şi publicitatea proiectului  Beneficiarul are obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene, în vigoare, cu privire la măsurile de informare şi publicitate, astfel cum sunt menţionate în Anexa nr. IV la prezentul contract de finanţare pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.  Articolul 7 - Monitorizare şi Evaluare     (1)  Monitorizarea şi evaluarea activităţii beneficiarului se va realiza începând cu data intrării in vigoare a  prezentului contract, pe toată durata de valabilitate a contractului, astfel cum este prevăzută la art. 2  ,,  -  Durata de execuţie şi durata de valabilitate  a  contractului de finanţare".      (2)  Pe toată durata de valabilitate a prezentului contract de finanţare, beneficiarul trebuie să îşi asume obligaţia furnizării Autorităţii Contractante, Comisiei Europene şi/sau agenţilor autorizaţi, a oricărui document sau informaţie în măsură să ajute la realizarea rapoartelor de monitorizare şi evaluare ale obiectivelor prevăzute în contractul de finanţare şi să admită drepturile lor de acces menţionate în prezentul contract.     (3)  Rapoartele de progres întocmite semestrial, vor fi transmise la Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM, în vederea analizării acestora.     (4)  Evaluarea se va face conform manualelor de procedură operaţionale ale Direcţiei Generale Pescuit-Autoritatea de Management pentru POPAM.      Articolul 8 - Dreptul de proprietate/utilizare a rezultatelor     (1)  Drepturile de proprietate intelectuală rezultate din aplicarea S.D.L., sunt drepturi exclusive ale beneficiarului. Beneficiarul este singurul răspunzător pentru drepturile de proprietate intelectuală revendicate de terţe persoane.     (2)  Prin derogare de la prevederile alin. (1), beneficiarul acordă Autorităţii contractante dreptul de a utiliza în mod liber, toate documentele care derivă din S.D.L., în orice formă a lor, cu condiţia ca aceasta să nu încalce obligaţiile sale de confidenţialitate sau drepturile de proprietate intelectuală existentă.    Articolul 9 -Amendamente la contractul de finanţare     (1)  Părţile pot solicita modificarea prezentului contract de finanţare, numai în cursul duratei de execuţie a acestuia.     (2)  Orice modificare a prezentului contract de finanţare se va face numai cu acordul ambelor părţi contractante, cu excepţia situaţiilor în care, intervin modificări ale legislaţiei aplicabile finanţării nerambursabile, situaţie în care Autoritatea Contractantă va notifica în scris beneficiarul în acest sens.     (3)   Orice modificare a prezentului contract de finanţare sau a anexelor sale, trebuie făcut în scris printr-un act adiţional. Toate actele adiţionale vor fi încheiate în aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru contractul de finanţare. Solicitările de modificare prezentului contract se vor depune de către beneficiar la compartimentul regional POPAM, unde s-a depus cererea de finanţare,   cu cel puţin 30   de zile calendaristice   înainte de expirarea termenului prevăzut în contractul de finanţare.      (4)  Scopul actului adiţional trebuie să fie strâns legat de obiectul prezentului contract de finanţare.    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (5)  Beneficiarul poate solicita încheierea unui act adiţional la prezentul contract de finanţare în următoarele cazuri:     a)  schimbarea statutului beneficiarului, a reorganizării acestuia şi/sau a denumirii;     b)  dacă pe parcursul implementării S.D.L., beneficiarul devine plătitor de T.V.A., acesta este obligat să notifice Autoritatea contractantă în   maxim 10 (zece) zile calendaristice     şi să depună documentele care atestă acest lucru împreună cu Bugetul indicativ refăcut în acest sens;     c)  modificări aduse S.D.L.         (6)  Dacă pe parcursul implementării proiectului se modifică legislaţia naţională sau a Uniunii Europene, care are efect asupra derulării/implementării proiectului finanţat, Autoritatea Contractantă va întocmii un act adiţional, iar beneficiarul are obligaţia de a semna acest act adiţional privind modificarea contractului de finanţare în vederea corelării acestuia cu noile prevederi legale.     (7)  Constituie excepţii şi nu fac obiectul unui act adiţional, însă beneficiarul are obligaţia să Notifice Autoritatea contractantă în următoarele cazuri:     a)  	 în cazul modificării adresei, a sediului administrativ, a contului bancar sau al băncii, în caz de înlocuire a responsabilului legal. Pentru oricare dintre aceste cazuri, notificarea va fi însoţită de documente justificative eliberate de autorităţile competente, după caz. Autoritatea contractantă înregistrează modificarea solicitată de beneficiar şi devine parte integrantă a contractului de finanţare;      b)  	 în cazul modificării organigramei, a ROF-ului beneficiarului şi a fişelor de post ale personalului acestuia, precum şi modificarea bugetului estimat pentru costurile de funcţionare şi animare pe linii bugetare şi capitole bugetare, fără însă a se majora valorea totală a cheltuielilor nerambursabile de funcţionare şi animare stabilite în contractul de finaţare - Anexa nr. 111. Pentru oricare dintre aceste cazuri, notificarea va fi însoţită de documente justificative, după caz. Autoritatea contractantă va notifica beneficiarul cu privire la acceptarea/neacceptarea solicitărilor transmise.      
  
 Articolul 10 - Cesiunea 
 Prezentul contract de finanţare, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii totale sau parţiale, novaţiei, subrogaţiei sau a oricărui alt mecanism de transmisiune şi/sau transformare a obligaţiilor şi drepturilor din contractul de finanţare de către beneficiar. 
  
 Articolul 11 - Încetarea contractului de finanţare 
 Prezentul contract de finanţare nerambursabilă încetează de drept, la data prevăzută la alin. (3) art. 2  „Durata   de execuţie şi durata de valabilitate a contractului de finanţare"  
 din prezentul contract de finanţare. 
  
     11.1  Rezilierea la iniţiativa Beneficiarului  Părţile pot decide, de comun acord, rezilierea prezentului contract de finanţare, în urma solicitării scrise din partea beneficiarului, aprobată de Autoritatea contractantă. În acest caz, beneficiarul va restitui integral suma primită ca finanţare/rambursare până la data rezilierii prezentului contract de finanţare.       11.2  Rezilierea la iniţiativa Autorităţii contractante  Autoritatea contractantă poate decide rezilierea prezentului contract de finanţare, fără nicio despăgubire din partea sa, în următoarele situaţii:     a)  	 în situaţia  schimbărilor care privesc beneficiarul, respectiv situaţii financiare, tehnice, organizatorice sau de proprietate, care sunt de natură să afecteze prezentul contract de finanţare sau de a pune în discuţie decizia de atribuire a finanţării nerambursabile;     DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      b)  	 în cazul în care, beneficiarul nu reuşeşte să-şi îndeplinească o obligaţie asumată, în conformitate cu termenii/condiţiile prezentului contract de finanţare, inclusiv a anexelor sale;      c)  în caz de forţă majoră, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din prezenta anexă;     d)  	 în cazul în care, beneficiarul este declarat în stare de faliment, este în lichidare, are afacerile sale în administrare judiciară, a intrat într-un aranjament cu creditorii, a suspendat activitatea economică, este subiect al oricărei alte proceduri similare în ceea ce priveşte aceste aspecte, etc.;      e)  	 în cazul în care, Autoritatea contractantă are dovezi certe că beneficiarul sau orice altă persoană sau entitate care are legătură cu acesta, au săvârşit şi/sau au fost condamnaţi penal pentru infracţiuni de fraudă, corupţie, participare la o organizaţie criminală sau la orice alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;      f)  	 în cazul în care, Autoritatea contractantă are dovezi certe că beneficiarul sau orice altă persoană sau entitate care are legătură cu acesta, au efectuat, cu intenţie, erori, nereguli sau fraude în procedura de atribuire sau de executare a prezentului contract de finanţare;      g)  	 în cazul în care, beneficiarul a făcut declaraţii false sau prezintă rapoarte neconforme cu realitatea pentru a obţine finanţarea nerambursabilă prevăzută în prezentul contract de finanţare;          11.3  Procedura de reziliere     (1)  Procedura de reziliere este demarată printr-o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau echivalent.     (2)   În cazurile prevăzute la pct. 11.2 lit. a), b), d), e), şif) beneficiarul va avea la dispoziţie   10 (zece)   zile calendaristice   pentru a transmite observaţiile sale şi pentru a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea în continuare a obligaţiilor specificate în prezentul contract de finanţare. Dacă Autoritatea contractantă nu confirmă acceptarea acestor observaţii printr-o aprobare scrisă transmisă într-un interval de   10 (zece) zile calendaristice   de la primirea lor, procesul de reziliere va continua.          11.4  Efectele rezilierii    
 Beneficiarul se obligă să restituie sumele primite de la Autoritatea contractantă, precum şi eventualele penalizări aferente, calculate potrivit legii, în   maxim 30 de zile calendaristice     de la primirea notificării de reziliere. 
  
 Articolul 12 - Legea aplicabilă 
    (1)  Prevederile prezentului contract de finanţare vor fi guvernate, interpretate, înţelese şi aplicate în conformitate cu legislaţia naţională şi a Uniunii Europene în vigoare.     (2)  Prezentul contract de finanţare nerambursabilă este guvernat de legea română.     (3)  Prezentul contract de finanţare obligă părţile să respecte întocmai şi cu bună credinţă fiecare dispoziţie a acestuia.     (4)  În eventualitatea unei neîntelegeri între Autoritatea contractantă şi beneficiar, survenită din executarea prezentului contract de finanţare, se va încerca soluţionarea disputei pe cale amiabilă. În situaţia în care, nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă, partea interesată se va adresa instanţelor judecătoreşti competente, potrivit legii.   
  
 DISPOZIŢII FINANCIARE 
 Articolul 13 - Eligibilitatea cheltuielilor 
    (1)  Cheltuielile angajate pentru implementarea S.D.L. sunt eligibile în condiţiile stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, Regulamentului (UE) nr. 508/ 2014, de Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, de H.G. nr. 347/2016, de Ordinul MADR nr. 816/2016, precum şi de prevederile Ghidului solicitantului.    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (2)  Fondurile nerambursabile vor fi acordate de către Autoritatea Contractantă în baza prezentului contract de finanţare, eligibilitatea cheltuielilor fiind demonstrată prin documentele justificative depuse de către beneficiar.     (3)  Categoriile de cheltuieli eligibile sunt cele menţionate în cadrul Ordinului MADR nr. 816/2016.     (4)  Cheltuielile eligibile menţionate la alin.(3) se pot solicita pentru a fi rambursate de la data depunerii cererii de finanţare care include şi S.D.L.-ul.   
  
 Articolul 14 - Dispoziţii generale privind plăţile 
    (1)  Plata se efectuează de către Autoritatea contractantă în lei.     (2)  Plata efectuată de către Autoritatea contractantă se consideră a fi efectuată la data când aceasta este debitată din contul M.A.D.R. .   
  
 Articolul 15 - Contabilitate şi controale tehnice şi financiare 
    (1)  Beneficiarul trebuie să ţină o evidenţă contabilă analitică distinctă a proiectului, utilizând conturi analitice distincte pentru reflectarea tuturor operaţiunilor referitoare la implementarea acestuia, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Evidenţa contabilă se va păstra şi în format electronic.     (2)  Beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea contractantă, Comisia Europeană şi orice alt organism cu atribuţii în domeniu asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile pe durata de valabilitate a prezentului contract de finanţare. În acest scop, beneficiarul se angajează să acorde personalului Autorităţii contractante, Comisiei Europene sau al oricărui organism cu atribuţii în domeniu ori altor persoane mandatate de aceste instituţii, dreptul de acces la locurile şi spaţiile unde se implementează proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice, precum şi la toate documentele şi fişierele informatice privind gestiunea tehnică şi financiară a proiectului. Documentele trebuie să fie uşor accesibile şi arhivate, astfel încât să permită verificarea lor. Beneficiarul este obligat să informeze Autoritatea contractantă de locul unde sunt arhivate documentele.     (3)  Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a face public, la cerere sau din proprie iniţiativă, informaţii privind atribuirea fondurilor acordate pentru proiectele finanţate, în vederea asigurării transparenţei implementării POPAM 2014-2020.     (4)  Beneficiarul se angajează să furnizeze orice informaţie detaliată, inclusiv în format electronic, solicitată de Autoritatea contractantă sau de orice organism din afara Autorităţii contractante, dar autorizat de aceasta, să verifice dacă acţiunea şi clauzele prezentului contract de finanţare au fost implementate în mod corect.     (5)  Beneficiarul acceptă că Autoritatea contractantă poate întreprinde misiuni de audit asupra modului de utilizare a sprijinului financiar, atât prin personalul propriu, cât şi prin personalul oricărui organism din afara Autorităţii contractante, dar autorizat de aceasta, să acţioneze în numele său. Astfel de misiuni de audit se pot realiza pe tot parcursul perioadei de implementare a prezentului contract de finanţare, pe toata perioada de valabilitate a acestuia. Acolo unde este cazul, constatările auditorilor pot genera decizii de recuperare a fondurilor, emise de Autoritatea contractantă.     (6)  Beneficiarul acceptă dreptul de acces al personalului propriu al Autorităţii contractante, cât şi al oricărui organism din afara Autorităţii contractante, dar autorizat de aceasta, la locul de implementare a proiectului şi la orice informaţie, inclusiv în format electronic, necesare pentru desfăşurarea misiunii de audit.     (7)  În virtutea Regulamentelor europene se pot verifica şi inspecta punctual realizarea activităţilor din cadrul proiectului în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva fraudei şi a altor neregularităţi. Acolo unde este cazul, constatările acţiunilor de inspecţie pot genera decizii de recuperare a daunelor, emise de Autoritatea contractantă.    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM      (8)  Curtea Europeană a Auditorilor, Autoritatea de Certificare, Autoritatea de Audit şi serviciile Comisiei Europene vor avea aceleaşi drepturi ca şi Autoritatea contractantă, în special, în privinţa controalelor şi a misiunilor de audit.   
  
 DISPOZIŢII FINALE 
 Articolul 16 - Nereguli, sume necuvenite şi restituirea finantării 
    (1)  Neregula, în accepţiunea prezentului contract, are înţelesul prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/ 2011, cu modificările si completările ulterioare.     (2)  În cazul în care, creanţele bugetare re ultate din nereguli nu sunt recuperate prin plată voluntară, Autoritatea contractantă va deduce sumele din plăţile viitoare emiterii titlului de creanţă, chiar şi din drepturile conferite în baza altui contract de finanţare, iar în cazul în care acestea nu sunt îndestulătoare va sesiza autoritatea competentă în vederea declanşării procedurii de executare silită, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare, cu informarea debitului.     (3)  În cazul în care, se constată o neregulă şi indicii de fraudă, aşa cum sunt ei definiţi în legislaţie şi s-a formulat sesizare către OLAF, DLAF sau DNA sau la solicitarea oricăreia dintre aceste instituţii de instrumentare a unei nereguli, autoritatea contractantă va suspenda plăţile şi execuţia contractul de finantare până la finalizarea verificărilor de catre OLAF, OLAF sau DNA, respectiv până la pronunţa'rea unei sentinţe definitive dacă s-a dispus trimiterea în judecată. În cazul în care sentinţa se pronunţă în afara perioadei de programare 2014 - 2020, contractul se consideră încetat de drept şi se va trece la recuperarea tuturor sumelor plătite, dacă regulamentele europene nu prevăd o perioada de tranzitie la următoarea perioadă de programare.     (4)  În cazul în ca e, beneficiarul constată o neregulă în gestiunea propriului său proiect, ca urmare a propriului sistem de management şi control, independent de activitatea de constatare a neregulilor de către Autoritatea contractante,  acesta are obligaţia raportării neregulii către Autoritatea contractantă.     (5)   Orice  plată  excedentară,  efectuată  de către  Autoritatea  Contractantă,  constituie  plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen   de    5   zile   calendaristice   de la data confirmării primirii notificării în acest sens. Începând cu a 6 a zi calendaristică se vor calcula penalităţi, în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, pentru fiecare zi de întârziere.      (6)  În cazul în care, neregula sau plata excedentară este depistată înainte de efectuarea ultimei plăţi, în cadrul prezentului contract de finanţare, Autoritatea contractantă va proceda la diminuarea sumei rămasă de rambursat.     (7)  În situaţia în care, acest debit prevăzut la alin. (6), nu poate fi acoperit, se va proceda la diminuarea sumei rămasă de rambursat, din cadrul oricărui alt contract de finanţare (încheiat cu beneficiarul din POPAM 2014 -2020, în situaţia în care există un astfel de contract de finanţare), până la stingerea integrală a debitului la care se adaugă valoarea penalităţilor.     (8)  În cazul în care, neregula sau plata excedentară este depistată după efectuarea ultimei tranşe de rambursare aferentă prezentului contract şi debitul nu poate fi recuperat în totalitate prin diminuarea sumei aferentă oricărui alt contract de finanţare, încheiat cu beneficiarul pentru acordarea de ajutor financiar nerambursabil prin FEPAM, Autoritatea Contractantă va sesiza instituţia competentă în domeniu, în vederea declanşării executării silite, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.     (9)  Dacă Autoritatea contractantă constată că obiectivele finanţate nu sunt folosite de către beneficiar, conform scopului destinat sau primesc altă destinaţie pe perioada de valabilitate a prezentului contract de finanţare, îşi rezervă dreptul de a recupera finanţarea nerambursabilă.   
  
 Articolul 17 - Evaluarea 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
 Ori de câte ori, Autoritatea contractantă efectuează o evaluare intermediară sau finală a impactului proiectului măsurat potrivit obiectivelor S.D.L. şi a indicatorilor de rezultat, menţionaţi în POPAM 2014-2020, beneficiarul se angajează să pună la dispoziţia Autorităţii contractante şi/sau persoanelor autorizate de aceasta toate documentele sau informaţiile, inclusiv informaţiile în format electronic, permiţând astfel efectuarea evaluării şi dreptul de acces prevăzut de art. 18 din prezenta anexă a contractului de finanţare. 
  
 Articolul 18 - Protecţia datelor 
    (1)  Toate datele personale cuprinse în prezentul contract de finanţare, trebuie să fie prelucrate în conformitate cu reglementările legale europene şi naţionale în vigoare. Aceste date vor fi prelucrate în strânsă legătură cu implementarea şi monitorizarea contractului de Autoritatea contractantă, fără a aduce prejudicii posibilităţii de transmitere a datelor serviciilor de audit intern, Curţii de Conturi a României - Autoritatea de Audit, Curţii Europene de Conturi, serviciilor Comisiei Europene şi/sau Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.     (2)  Beneficiarii pot avea acces, pe baza unei cereri scrise, la datele lor personale şi pot corecta orice informaţie care este inexactă sau incompletă. Ei vor adresa orice întrebare cu privire la procesarea datelor lor personale către Autoritatea contractantă.   
  
 Articolul 19 - Forţa majoră 
    (1)  Prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor, intervenit după data semnării prezentului contract de finanţare, care împiedică executarea în tot sau în parte a acestuia şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. Pot constitui cauze de forţă majoră evenimente cum ar fi: calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren), război, revoluţie, embargo etc. Blocajul financiar şi greva nu constituie elemente de forţă majoră.     (2)  Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica cealaltă parte:     a)  în termen de  5    zile     de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră,     b)   	 în termen de maxim   15 zile     de la data producerii acesteia să transmită acte doveditoare emise de autorităţile competente,     c)   	 în termen de  5    zile     este obligată să comunice data încetării cazului de forţă majoră şi de a lua orice măsuri care le stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.       (3)  Dacă părţile care invocă forţa majoră nu procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa de notificare.     (4)  Fiecare caz de forţă majoră trebuie dovedit şi va constitui obiectul verificărilor ce vor fi efectuate cu această ocazie de către Autoritatea contractantă.     (5)  Îndeplinirea prezentului contract de finanţare va fi suspendată, de la data apariţiei cazului de forţă majoră pe perioada de acţiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părţilor.     (6)  În cazul în care, forţa majoră şi/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului contract de finanţare, pe o perioada mai mare de 3 luni, părţile se vor întâlni în termen de maxim   10 zile calendaristice     de la expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de executare a prezentului contract de finanţare nerambursabilă, fie asupra încetării acestuia.     (7)  În situaţia în care, împrejurarea de forţă majoră se manifestă continuu pe o perioadă de 6 luni, prezentul contract poate înceta la solicitarea oricărei părţi.   
 Articolul 20 - Notificări şi comunicări 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
    (1)  Orice comunicare sau notificare adresată de una din părţi celeilalte, va fi socotită ca valabil îndeplinită dacă este transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract de finanţare.     (2)  În cazul în care, notificarea/comunicarea se face pe cale poştală, se va transmite prin intermediul unei scrisori recomandate, cu confirmare de primire şi se consideră primită de destinatar, la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare.     (3)  Dacă notificarea/comunicarea se trimite prin fax/e-mail, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.     (4)  Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna din părţi, dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia din modalităţile prevăzute la alin. (1), ( 2) şi ( 3).     (5)  În cazul în care, notificarea/ comunicarea prin fax/e-mail sau pe cale poştală nu este posibilă, din motive neimputabile Autorităţii contractante, notificarea/comunicarea se va realiza prin publicitate. Notificarea/comunicarea prin publicitate se va realiza prin afişarea, concomitent, la sediul Autorităţii contractante şi pe pagina de internet a Autorităţii contractante, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis un act administrativ pe numele beneficiarului. Actul va fi considerat comunicat la expirarea termenului de   15 zile calendaristice     de la data afişării anunţului. Autoritatea contractantă va menţine afişarea anunţului timp de   15 zile calendaristice     de la data la care actul este considerat comunicat.   
  
 Articolul 21 - Legea aplicabilă 
    (1)  Prezentul contract de finanţare este guvernat de legea română.     (2)  În eventualitatea apariţiei unui diferend între Autoritatea Contractantă şi beneficiar, survenit din încheierea ori executarea acestui contract de finantare, se va încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă. În situaţia în care nu se poate ajunge la o'înţelegere pe cale amiabilă, partea interesată se va adresa instanţelor de contencios administrativ competente potrivit legii.   
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 ANEXA nr. III la contractul de finanţare nr.                 /                
  
 Bugetul indicativ pentru costurile de funcţionare şi animare 
    Nr. Crt.    Denumirea capitolelor de  cheltuieli    Cheltuieli  eligibile fără T.V.A.  (Lei)    Cheltuieli   Total  neeligibile cheltuieli (Lei)    (Lei)    T.V.A.**  aferent cheltuielilor  eligibile (Lei)      Capitolul I    CHELTUIELI DE PERSONAL  (Capitolul I= 1.1  +  1.2  +  1.3)                      1.1    Cheltuieli cu  salariile (pentru personalul   propriu  -  venitul net)                      1.2    Contribuţii salarii  (pentru personalul   propriu  -  angajat/angajator)                      1.3    Diurne deplasare  (intern/extern)                       Capitolul li    BUNURI ŞI SERVICII  (Capitolul li= 2.1+2.2+ ... +2.13)                      2.1     Furnituri de birou  (rechizite ,  tonere)                      2.2    Materiale pentru curăţenie                      2.3     Utilităţi  (energie ,  canal ,  apă, utilităşi  pentru spaţiile utilizate În scopul proiectului)                      2.4    Carburanţi şi lubrifianţi  (pentru   autoturismul propriu din dotare 300 litri  /luna)                      2.5    Poştă ,  telecomunicaţii, radio, TV, internet                      2.6    Materiale prestări servicii cu character   functional  (contracte prestări servicii ,  material necesare proiectului)                      2.7    Obiecte de inventar                      2.8    Deplasări, detaşări, transferuri interne  (deplasare cu alte mijloace de transport decât autoturismul FLAG ,  cazare ,  etc.)                      2.9    Deplasări în străinătate  (transpotlcazare)                       2.10    Cărţi ,  publicaţii şi materiale documentare  (necesare derulării proiectului)                      2.11    Pregătire profesională pentru personalul  propriu                      2.12    Reclamă şi publicitate                      2.13    Chirie                      Capitolul III    CHELTUIELI DE CAPITAL  (Capitolul III= 3.1+3.2+3.3)                      3.1    Mobilier, aparatură, birotică şi alte active                       3.2      Alte active fixe  (IT  -  programe ,  licenţe ,   etc.)    
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
    3.3    Autoturisme şi echipamente/consumabile  aferente autoturismului propriu FLAG                          TOTAL Valoare (fără T.V.A.)  (Total valoare  =  Capitolul  I+  Capitolul li  +  Capitolul  III)                       Valoare T.V.A.                      Total Valoare (inclusive T.V . A . )    
  
  **  Cheltuiala cu taxa pe valoarea adăugată este eligibilă dacă este nerecuperabilă de beneficiarul operatiunii, potrivit dispozi{iilor legale, cu respectarea prevederilor art .  69 alin .  3 fit. c) din Regulamentul (UE) nr .  1303/2013. Valorile mentionate in buget vor fi in lei calculate la 2 zecimale. 
  
    Nr. crt.    Surse de finanţare    Valoare (lei)           I.    ,Valoarea totală a proiectului  (I   =  li  +   III)                li.    Valoarea proiectului fără T.V.A. din care:               a.    ,Valoarea eligibilă a proiectului          b.           ,Valoarea neeligibilă a proiectului               III.    T.V.A. din care:               a.    T.V.A. aferent cheltuielilor eligibile               b.    T.V.A. aferent cheltuielilor neeligibile               IV    Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată               a.    Finanţare din FEPAM          b.    Finanţare naţională (Buget national  -  BN)        
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 ANEXA nr. IV contractul de finanţare nr.        /         _ 
  
 MĂSURILE DE INFORMARE ŞI PUBLICITATE 
  
 Beneficiarii Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime au obligaţia de a se asigura că măsurile de informare şi publicitate utilizate menţionează sprijinul acordat operaţiunii relevante prin intermediul Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime afişând următoarele elemente: 
  Emblema Uniunii Europene, în conformitate cu specificaţiile cuprinse în  „Normele de identitate vizuală pentru activităţile de informare, comunicare şi promovare derulate la nivelul  Direcţiei  Generale  Pescuit   -   Autoritatea  de  Management  pentru  Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri  Maritime"însoţită de o referire la Uniunea Europeană; Emblema Uniunii Europene   este afişată color pe site-urile de internet. În toate celelalte mijloace de comunicare în masă, culoarea este utilizată ori de câte ori este posibil. O versiune monocromatică poate fi utilizată doar în cazuri justificate.  
 Emblema Uniunii Europene  este întotdeauna clar vizibilă şi ocupă o poziţie de prim-plan. Poziţia şi dimensiunile sale sunt adaptate la dimensiunea materialului sau a documentului utilizat. Înălţimea minimă a emblemei Uniunii Europene este de 1 cm. În cazul articolelor promoţionale de dimensiuni mici, înălţimea minimă a emblemei Uniunii Europene este de 5 mm.  
 Atunci când emblema Uniunii Europene este afişată pe un site de internet, aceasta trebuie să fie vizibilă în zona de afişare a dispozitivului digital, fără ca utilizatorii să fie nevoiţi să deruleze în jos pagina. 
 În cazul în care sunt afişate alte logouri alături de emblema Uniunii Europene, aceasta din urmă trebuie să aibă cel puţin aceeaşi dimensiune, în înălţime sau în lăţime, ca cel mai mare dintre celelalte logouri. Este recomandat ca emblema UE să fie amplasată separat de sigla beneficiarului.  Referirea la Uniunea Europeană  
 Denumirea „Uniunea Europeană" este întotdeauna menţionată în totalitate. Caracterul tipografic care trebuie utilizat împreună cu emblema Uniunii Europene poate fi oricare dintre următoarele caractere: Arial, Auto, Calibri, Garamond, Trebuchet, Tahoma şi Verdana. Variantele în caractere cursive şi subliniate şi utilizarea efectelor tipografice nu sunt permise. 
 Poziţionarea textului în raport cu emblema Uniunii Europene nu face obiectul niciunei cerinţe speciale, dar textul nu ar trebui să interfereze în niciun fel cu emblema. 
 Dimensiunea caracterelor utilizate trebuie să fie proporţională cu dimensiunea emblemei. Culoarea caracterelor este „reflex blue", neagră sau albă, în funcţie de fundal. 
 O referire la Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime sau, în cazul unei operaţiuni finanţate din mai multe fonduri, o referire la fondurile structurale şi de investiţii europene; 
 În cazul în care Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime sau fondurile structurale şi de investiţii europene sunt menţionate pe un site de internet, această referire trebuie să fie vizibilă în zona de afişare a dispozitivului digital, fără ca utilizatorii să fie nevoiţi să deruleze în jos pagina. 
 sigla Guvernului României conform modelului indicat în  „Normele de identitate vizuală pentru activităţile de informare, comunicare şi promovare derulate la nivelul Direcţiei Generale Pescuit-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime,,;  
  sigla POPAM, conform modelului indicat în  „Normele de identitate vizuală pentru activităţile de informare, comunicare şi promovare derulate la nivelul Direcţiei Generale Pescuit  -  Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime"; 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 Opţional, fiecare entitate beneficiară de fonduri europene acordate prin POPAM, în baza propriei decizii, îşi poate concepe şi elabora propria siglă, care trebuie să fie unică şi personalizată (prin cromatică, grafică sau text) în acord cu specificul entităţii. 
 Beneficiarii măsurii 111.2  Punerea În aplicare a strategii/or de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (inclusiv costuri de funcţionare şi animare)  - Selectarea Grupurilor de acţiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) au obligaţia de a informa publicul larg cu privire la contribuţia obţinută din partea FEPAM şi contribuţia naţională, prin respectarea următoarelor cerinţe obligatorii: 
 afişarea pe site-ul web al beneficiarului a unei scurte descrieri a operaţiunii, proporţională cu nivelul sprijinului, inclusiv scopurile şi rezultatele acesteia, evidenţiind contribuţia financiară din partea Uniunii Europene şi contribuţia naţională; 
 expunerea la sediul FLAG şi la punctul de lucru, după caz, a unui panou de publicitate de 150 cm lungime x 100 cm lăţime, cu referire la cofinanţarea proiectelor cu participarea Uniunii Europene. Panoul va fi inscripţionat şi va fi afişat pe perioada implementării strategiei; 
 publicarea unui comunicat de presă într-un ziar regional şi/sau local privind începerea proiectului şi un comunicat de presă privind finalizarea proiectului cu menţionarea rezultatelor obţinute; 
 aplicarea de etichete pe mijloacele fixe achiziţionate în timpul desfăşurării proiectului (etichetele sau abţibildurile vor fi postate în locuri uşor vizibile).În cazul achiziţiilor de echipamente, acestora li se va aplica la un loc vizibil un autocolant care să conţină următoarele elemente informative obligatorii: emblema UE, sigla Guvernului României şi sigla POPAM 2014-2020. 
 Beneficiarul are obligaţia de a înscrie pe toate materialele de informare şi publicitate realizate în cadrul proiectului elementele obligatorii de identitate vizuală; 
 Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezenta Anexă, are drept consecinţă aplicarea unei corecţii financiare în procent de 1% din valoarea nerambursabilă a proiectului astfel cum este menţionat în contractul de finanţare nerambursabilă. 
  
    (1)  Panou pentru publicitate  Textul panoului de publicitate privind cofinanţarea proiectelor din POPAM 2014-2020 va fi afişat la loc vizibil. Beneficiarul va identifica cele mai potrivite amplasamente în condiţii de vizibilitate şi cu respectarea reglementărilor de circulaţie existente în România.    Elementele de informare afişate pe panou vor fi următoarele:     a)  În partea din mijloc, sus, stema  GUVERNULUI ROMÂNIEI  - Arial, 250, bold. Stema va avea dimensiunile de L= 0,18 m, I= 0,18 m.     b)  În partea din stânga, sus, steagul Uniunii Europene având sub textul  UNIUNEA EUROPEANĂ   - Arial, 250, bold. Steagul Uniunii Europene va avea dimensiunile:  L=  0,20 m, I = O,17 m.     c)  În partea din dreapta, sus:   Sigla Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 şi logoul „SUSTINE INIŢIATIVA TA!"       d)  Caseta care va conţine elementele de mai sus va avea lăţimea de 0,35 m. Sub ea se va întocmi un tabel, al cărui capăt va fi împărţit în trei casete cu următoarele dimensiuni:  casetă 1  - L=0,40 m, 1=0,21 m;  casetă 2  - L=0,40 m, 1=0,21 m;  casetă 3  - L=0,40 m, I= 0,23 m                                                Prioritatea Uniunii  Europene     Masura  Titlul proiectului    Beneficiar                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             0    150 cm                                         Prioritatea Uniunii Europene ..............................    Masura    Titlul proiectului ,i anul achiz,ionării bunului ............    .....................................................         5 cm         10 cm           DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM     ANEXA nr. V la contractul de finanţare nr.             /                  INSTRUCŢIUNI DE PLATĂ  Punerea în aplicare a Strategii/or de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (inclusiv costuri de funcţionare şi animare)  -  Selectarea Grupurilor de acţiune locală pentru pescuit (FLAG-uri)       A.  ACORDAREA AVANSURILOR     (1)  Pentru grupurile locale/ regionale din domeniul pescuitului, FLAG, se poate acorda un avans de maximum 20% din valoarea cheltuielilor de funcţionare, dar nu mai mult de echivalentul în lei a  40.000 de euro.     (2)  Pentru un avans de maximum 20.000 euro acordat FLAG-urilor, nu se constituie garanţii, acesta trebuind să fie justificat până la ultima cerere de plată, justificarea realizându-se pe bază de documente, până la expirarea duratei de execuţie a proiectului, prevăzute în contractul de finanţare, respectiv până la ultima tranşă de plată. În cazul în care avansul nu este justificat la ultima cerere de plată, recuperarea se va realiza în această ordine: din cererile de plată autorizate la plată, dar care nu au fost efectiv plătite, din sumele existente în contul FLAG-ului prin plata voluntară sau poprire pe conturi, din executarea silită a reprezentantului legal care a semnat cererea de avans. În cazul în care reprezentantul legal care a semnat cererea de avans nu mai îndeplineşte această funcţie, i se acordă sau nu descărcare de gestiune conform prevederilor statutare proprii, urmând ca persoana care preia atribuţiile să preia şi obligaţiile de justificare a avansului. Procedura de recuperare a avansului se reglementează prin norme proprii, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.     (3)  Avansul acordat FLAG-urilor, cuprins între 20.000 de euro şi 40.000 euro este subordonat constituirii unei garanţii, prezentate sub formă de scrisoare de garanţie bancară - SGB, scrisoare de garanţie eliberată de fondurile de garantare înregistrate în Registrul special al Băncii Naţionale a României sau unei poliţe de asigurare eliberate de o societate de asigurări autorizată conform legislaţiei naţionale în vigoare, care corespunde procentului de 100% din suma avansului. Avansul se justifică şi se recuperează conform prevederilor de la alineatul precedent.     (4)  Garanţia este eliberată în cazul în care MADR, prin AM POPAM, constată că suma cheltuielilor reale efectuate şi declarate de beneficiar, care corespund contribuţiei financiare a Uniunii Europene şi contribuţiei publice naţionale, depăşeşte suma avansului.     (5)  Suma avansului se justifică pe bază de documente, până la expirarea duratei de execuţie a proiectului, prevăzute în contractul de finanţare, respectiv până la ultima tranşă de plată. Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenele stabilite prin contractul de finanţare sau până cel târziu cu 15 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate a garanţiei, se recuperează de MADR, prin AM POPAM, prin executarea garanţiei.     (6)  Perioada de valabilitate a garanţiilor trebuie să fie mai mare cu minimum 15 zile lucrătoare faţă de durata de execuţie a contractului.     (7)  În cazul executării garanţiei de către MADR, prin AM POPAM, beneficiarul poate plăti suma executată în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea de către MADR, prin AM POPAM, la instituţiile financiar bancare sau la societăţile de asigurare, după caz, a cererii de executare a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare. În cazul în care contul de debite MADR este creditat cu    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   suma executată, va depune cererea de anulare a executării, iar, în caz contrar, MADR, prin AM POPAM, va notifica instituţia care a acordat garanţia, pentru continuarea executării.     (8)  În cazul nejustificării avansurilor la termenele prevăzute, prin derogare de la prevederile art .  52 alin. (12) din Legea nr.  500/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea sumelor prin executarea scrisorilor de garanţie bancară sau a garanţiilor sau a poliţelor de asigurare, după caz, de către MADR se face cu perceperea de dobânzi, calculate şi datorate conform Legii nr. 207/2015, pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării integrale a acestuia.     (9)  Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii şi penalităţii datorate, emis de MADR, constituie titlu de creanţă şi este act administrativ în sensul Legii nr.  554/2004 , cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 23 alin. (12)-(19) aplicându-se în mod corespunzător.     (10)  Este interzisă acordarea unui avans către un beneficiar POPAM care a primit anterior avans pe care nu l-a justificat şi de la care nu a fost recuperat în termenele stabilite în regulamentele europene şi legislaţia naţională.         B.  INFORMAŢII  CU  CARACTER  GENERAL  PRIVIND  RAMBURSAREA CHELTUIELILOR     (1)  Verificarea cererilor de rambursare, acoperă aspecte administrative, financiare, tehnice şi fizice ale operaţiunilor şi vor fi efectuate în proporţie de 100%, pentru toate cererile de rambursare transmise de beneficiari, în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri privind verificarea şi autorizarea plăţilor emis de DGP-AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării, care este afişat pe site-ul MADR, incluzând şi verificări la faţa locului.     (2)  Beneficiarul poate solicita lunar, până la data de 15 ale lunii, rambursarea cheltuielilor de funcţionare şi animare, în baza documentelor justificative existente (facturi, ordine de plata, extrase de cont şi/sau alte acte care dovedesc plata), necesare pentru a fundamenta cererile de rambursare.     (3)  Plăţile se efectuează de către DGP-AMPOPAM în lei. Plăţile efectuate de către DGPAMPOPAM se consideră a fi efectuate la data când acestea sunt debitate din contul MADR.     (4)  DGP-AMPOPAM va aproba sau respinge cererea de rambursare sau va solicita documente sau informaţii suplimentare în conformitate cu procedura proprie, în termen de maxim 45 (patruzeci şi cinci) de zile lucrătoare de la data înregistrării fiecărei cereri de plată/rambursare, cu excepţia acelor situaţii în care termenul de plată/rambursare se suspendă. Beneficiarul are la dispoziţie 5 (cinci) zile lucrătoare în care să prezinte informaţiile suplimentare sau o nouă cerere de rambursare. În situaţii deosebite, termenul de răspuns la solicitarea de informaţii suplimentare poate fi prelungit cu acordul DGP-AMPOPAM. Extinderea intervalului pentru aprobarea cererii de rambursare poate conduce la întârzierea plăţii cu un interval de timp echivalent.     (5)  În situaţia în care nu este de acord cu suma autorizată la plată, Beneficiarul poate solicita o reverificare a cererii de plată/rambursare în termen de maxim 30 de zile de la dată notificării de către DGP-AMPOPAM privind suma finanţării nerambursabile sau, în lipsa notificării, de la data la care a fost efectuată rambursarea soldului. După această perioadă orice solicitare va fi respinsă de către DGP-AMPOPAM. Dacă şi după reverificare beneficiarul nu este mulţumit de rezultatul verificărilor de management se va putea adresa instanţelor competente.     (6)  În situaţia în care se constată, ulterior autorizării şi plăţii finanţării nerambursabile către Beneficiar, inadvertenţe care afectează sumele rambursate, DGP-AMPOPAM va lua măsura corectării acestor sume.     (7)  Valoarea totală plătită beneficiarului de către Autoritatea de Management nu poate depăşi, în nicio situaţie, valoarea maximă a finanţării nerambursabile stabilită în Contractul de finanţare, chiar dacă totalul cheltuielilor eligibile reale depăşeşte valoarea estimată totală a cheltuielilor eligibile    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   specificate în contract sau 25% din valoarea cheltuielilor publice totale efectuate în cadrul strategiei de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii.     (8)  Rambursarea finală se face după finalizarea proiectului, în funcţie de costurile de funcţionare suportate efectiv de către beneficiar în desfăşurarea acţiunii cu încadrarea în limita de 25% din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul contractelor aferente strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii. În cazul în care valoarea totală a plăţilor anterioare este mai mare decât suma finală ce trebuie acordată, stabilită în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, va fi întocmit un ordin de recuperare.     (9)  Până la termenul limită corespunzător, Beneficiarul trebuie să depună o cerere de rambursare finală a cheltuielilor, însoţită de următoarele documente:     a)  raportul final de progres al proiectului;     b)  o declaraţie financiară finală a costurilor eligibile suportate efectiv, în conformitate cu structura bugetului estimat;     c)  o situaţie recapitulativă a încasărilor şi a plătilor din cadrul proiectului;     d)  raport de audit asupra situaţiilor financiare ale acţiunii şi a conturilor care stau la baza întocmirii acestora, emis de un auditor autorizat sau, în cazul organismelor publice, de către un funcţionar public competent şi independent. Raportul de audit se face asupra intregului proiect şi trebuie să ateste faptul că cheltuielile declarate de beneficiar sunt înregistrate în mod corect, sunt eligibile şi că toate veniturile au fost declarate, în conformitate cu prezentul Contract de finanţare nerambursabilă;     e)  alte documente prevăzute în prezenta Instrucţiune.   (1O)  Beneficiarul trebuie să certifice că informaţiile furnizate în cererea sa de rambursare sunt complete, fiabile şi adevărate.  El  trebuie, de asemenea, să certifice faptul că cheltuielile efectuate, pot fi considerate eligibile în conformitate cu prezentul Contract de finanţare, că toate încasările au fost declarate, şi că cererea sa de rambursare este sprijinită de documente justificative adecvate care pot fi verificate.           C.  DEPUNEREA CERERILOR DE PLATĂ A AVANSULUI  După semnarea Contractului de finanţare cu Autoritatea de Management Beneficiarul completează şi transmite către CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanţare, cererea de plată a avansului şi documentele justificative într-un exemplar original şi un exemplar scanat pe suport electronic. Din momentul în care aplicaţia informatică SMIS devine operaţională, depunerea cererilor de plată a avansului se va face exclusiv online. Cererile privind plata avansului trebuie însoţite de formularul de identificare financiară şi de dovada constituirii garanţiei în condiţiile art. 29, alin. 20 din OUG nr. 49/ 2015 (dacă este cazul).  Beneficiarii trebuie să anexeze la cererea privind plata avansului şi notificările emise de către Compartimentul Achiziţii Beneficiari privind procedurile de achiziţii efectuate. Plata avansului va fi efectuată în termen de 20 de zile lucrătoare de la depunerea solicitării.       D.  DEPUNEREA CERERILOR DE RAMBURSARE     (1)  Beneficiarul depune la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanţare, dosarul Cererii de rambursare, semnat şi ştampilat pe fiecare pagină, într-un singur exemplar. Acelaşi exemplar scanat va fi depus şi pe suport electronic. Beneficiarul va păstra documentele originale la sediul său în vederea prezentării acestora la acţiunile de verificări ulterioare la faţa locului. Din momentul în care aplicaţia informatică SMIS devine operaţională, depunerea cererilor de rambursare se va face exclusiv online.     (2)  Cererea de rambursare va fi însoţită de documentele justificative aferente. Documentele vor fi prezentate în copie lizibilă, certificată „conform cu originalul", semnate şi ştampilate de responsabilul legal. Formularele Cererii de rambursare, Raportul de progres şi Evidenţa cheltuielilor vor fi depuse în exemplar original. Toate documentele din Dosarul cererii de rambursare, care au regim de    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   document tipizat, vor fi în conformitate cu prevederile legale. Pentru toate documentele incluse în dosarul cererii de rambursare, redactate în alte limbi, se va anexa o traducere în limba română realizată de un traducător autorizat.     (3)  Plata către beneficiari a cererilor de rambursare se realizează de către DGP-AMPOPAM în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării fiecărei cereri de rambursare, cu excepţia acelor situaţii în care termenul de rambursare se suspendă.     (4)  Dosarul cererii de rambursare trebuie să cuprindă:     ►  OPIS     ►  Cererea de rambursare, formular însoţit de: Formular de identificare financiara  Evidenţa cheltuielilor respectând structura bugetului estimat (format excel); Raport de progres;  Fotografii realizate pe parcursul derulării evenimentelor, întâlnirilor, conferinţelor (format electronic);  Raport de audit asupra situaţiilor financiare conform art. 196 din Regulamentul DELEGAT (UE) NR. 1268/2012 (va fi depus anual după încheierea exerciţiului financiar);  Alte documente specificate expres în Manualul de procedură privind verificarea şi autorizarea plăţilor emis de DGP-AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării.     ►  Documentele financiar contabile în copie certificată pentru conformitate cu originalul;  Facturi. (Factura menţionează numele contractorului, numărul şi data contractului de executare lucrări/ furnizare bunuri/ prestare servicii conform căruia se va face plata. Pentru evitarea dublei finanţări fiecare factură originală va avea inscripţionat „Finanţat în cadrul POPAM 2014-2020, codul din sistemul informatic (dacă este cazul) şi numărul contractului de finanţare".  Ordine de plată/ Dispoziţii de plată externă, CEC-uri, bilete la ordin etc; Extrase de cont;  Balanţe analitice de verificare aferente perioadei de raportare pentru cererea de rambursare în cauză, note contabile, fişe de cont pentru conturile analitice utilizate în evidenţa contabilă.     ►  Pentru obligaţiile de plată aferente contractelor de furnizare:  declaraţii vamale (pentru bunurile din import, alte ţări decât UE),  CMR;  Poliţa de asigurare a mărfurilor (dacă există);  Procese verbale de predare - primire (cu excepţia facturilor de avans) şi Procese verbale de punere în funcţiune (se acceptă depunerea acestora la cererea de rambursare finală în cazuri temeinic justificate);  certificate de garanţie, certificate de calitate, declaraţie de conformitate, dacă este cazul.     ►  Pentru obligaţiile de plată aferente contractelor de servicii:  dovada constituirii garanţiei de bună execuţie pentru servicii (dacă e cazul); procesele verbale/rapoartele de prestare a serviciilor;  Devize financiare;  rapoartele de activitate/de audit, dacă e cazul;  În cazul în care contractul de servicii presupune efectuarea de cursuri: fişe evaluare întocmite de către participanţii la cursuri, fişe de prezenţă la curs, deviz financiar, certificate de participare la curs, certificat constatator al firmei prestatoare, proces verbal de recepţie.     ►  Pentru obligaţiile de plată aferente contractelor de muncă încheiate în cadrul proiectelor: salarii şi asimilate acestora;    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   contribuţii sociale aferente cheltuielilor salariale şi cheltuielilor asimilate acestora (eligibile din program, acolo unde este cazul);  Decizia/ Ordin de numire (pentru funcţionarii publici), Contracte individuale de muncă     ■  (CIM)/ acte adiţionale la CIM, contracte de prestări servicii pentru PFA; Stat de salarii (întocmit pentru proiect);  Rapoarte de activitate pentru experţii proiectului (cu detalierea activităţilor şi a numărului de ore lucrate şi prezentarea livrabilelor);  Lista experţilor implicaţi în derularea proiectului, Fişe de pontaj (timesheet), Fişe de post (după caz);       ►  Pentru mijloacele de transport aflate în folosinţă: ordinele de deplasare;  fişa activităţii zilnice pentru mijloacele de transport aflate în folosinţă;  devize pentru reparaţii acolo unde este cazul şi/sau alte documente echivalente şi/sau relevante, care să ateste eligibilitatea cheltuielilor şi efectuarea plăţii, documente care trebuie semnate de persoanele autorizate.     ►  alte documente care pot să clarifice eligibilitatea cheltuielilor         ►  La cererea de rambursare intermediară, în cazul în care beneficiarul a primit avans se va anexa o declaraţie din care reiese dobânda încasată pentru suma primită cu titlu de avans, din momentul încasării sumelor şi până la momentul utilizării acestora, însoţită de extrase de cont;     ►  Declaraţie privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunii finanţate din FEPAM 2014-2020, certificată de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;     ►  Declaraţie privind eligibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunii finanţate din FEPAM 2014-2020;     ►  Certificat privind nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare.       (5)  Dosarul cererii de rambursare va conţine documentele justificative în următoarea ordine: OPIS;  Formular cerere de rambursare; Formular evidenţa cheltuielilor;  Declaraţie financiară a costurilor eligibile suportate de beneficiar; Contract de achiziţii şi nota de avizare;  Factura aferentă contractului;  Ordin de plată sau alte instrumete de plată şi extras de cont; Devize detaliate pe servicii;  Procese-verbale de predare-primire, recepţie, punere în funcţiune.     (6)  Dosarul Cererii de rambursare trebuie să cuprindă opis, iar referinţele trebuie să corespundă cu numărul paginii la care se află documentele din dosar. Beneficiarul va face menţiunea la sfârşitul dosarului: ,,Acest dosar conţine ....... file, numerotate de la 1 la    ".     (7)  DGP-AMPOPAM îşi rezervă dreptul de a solicita pe parcursul procesului de verificare orice alte documente pe care le consideră necesare.     (8)  Documentele originale pe baza cărora se înregistrează în contabilitatea beneficiarului cheltuielile efectuate în cadrul proiectului vor avea menţionat codul proiectului şi menţiunea " POPAM 2014- 2020, codul SMIS şi numărul contractului de finanţare". În plus, pe originalul facturilor incluse în Cererea de rambursare se va menţiona "Factura a fost inclusă în cererea de rambursare nr   /     (9)  Beneficiarul trebuie să se asigure că valoarea cheltuielilor solicitate spre rambursare (valoarea din factură fără taxa pe valoarea adăugată) se încadrează în liniile din bugetul proiectului,    DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM   completând în Evidenţa cheltuielilor ataşată la Cererea de rambursare, încadrarea pe linii bugetare a cheltuielilor solicitate la rambursare.     (10)  Cheltuielile care depăşesc valoarea din linia bugetară sunt considerate cheltuieli neeligibile prin POPAM 2014 - 2020 şi trebuie suportate de beneficiar.     (11)  Dacă se acoperă cu o factură cheltuielile aferente mai multor cheltuieli din capitolele bugetului, se va specifica, atât valoarea totală a facturii, cât şi valorile solicitate pentru fiecare serviciu precizat în capitolul din buget. Dacă nu a fost specificat pe factură, beneficiarul va ataşa o anexă cu detalierea acestor cheltuieli, care trebuie să conţină datele de identificare ale beneficiarului, să fie semnată şi ştampilată de emitentul facturii, precum şi de beneficiar.     (12)  În  cazul achiziţiei de servicii, dacă au fost emise mai multe facturi, valoarea tuturor facturilor trebuie să fie egală cu valoarea din devizul financiar de servicii solicitate în cadrul tranşei de rambursare.          
  
 (E) CERINŢELE SPECIFICE PRIVIND DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE 
 Documentele justificative trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: 
 pe toate documentele originale de rambursare, beneficiarul trebuie să aplice ştampila 
 ,,POPAM 2014-2020, codul My SMIS/SMIS2014 şi numărul contractului de finanţare"; copia documentelor de rambursare se realizează după aplicarea ştampilei „POPAM 2014- 2020, codul SMIS şi numărul contractului de finanţare" pe original; 
 Pe documentele în copie se aplică ştampila "conform cu originalul"; să menţioneze în clar numărul facturii şi contractului pe care le achită; să fie emise ulterior semnării contractului de achiziţie; 
 să aibă semnătura şi ştampila băncii emitente şi a beneficiarului proiectului, exceptând documentele de plată aferente plăţilor electronice, după caz, funcţie de solicitările DGP­ AMPOPAM; 
 contul şi banca beneficiarului plăţii corespund cu datele din contractul de achiziţii sau din adresa furnizorului de bunuri/ presatorului de servicii privind contul bancar al acestuia; 
 CEC-urile/ biletele la ordin trebuie să fie emise de beneficiarul proiectului, în numele furnizorului. Contravaloarea biletelor la ordin va fi rambursată de către DGP AM POPAM în condiţiile prezentării doveziii tragerii acestora. 
 În cazul în care rambursarea se efectuează prin  acreditiv extern , trebuie ca la Dosarul Cererii de rambursare beneficiarul să ataşeze copii după toate documentele solicitate de bancă pentru transferul sumelor respective. 
 Extrasele de cont trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: 
 pe originalul extrasului de cont, beneficiarul trebuie să aplice ştampila "POPAM 2014 - 2020, codul SMIS şi numărul contractului de finanţare"; 
 copia documentului care atestă plata se realizează după aplicarea ştampilei "POPAM 2014 - 2020, codul SMIS şi numărul contractului de finanţare"; 
 pe documentele în copie se aplică ştampila „conform cu originalul"; 
 În cazul în care pe un extras de cont există şi alte înregistrări decât cele aferente operaţiunilor POPAM se va aplica ştampila  "POPAM  2014 - 2020, codul My SMIS/SMIS2014 şi numărul contractului de finanţare" şi se va face menţiunea: pentru poziţia din extras nr. ,,X"; 
 să fie datate şi ştampilate de banca (trezoreria) beneficiarului finanţării, inclusiv plăţile electronice; 
 să ateste, valoric şi ca dată, efectuarea plăţilor din documentul /documentele de plată corespondente. 
 Plăţile în cadrul unui contract de achiziţii trebuie efectuate conform clauzelor contractuale la termenele şi valorile stabilite. 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
 Pentru bunurile importate direct de la furnizorii extracomunitari, facturile trebuie însoţite de Declaraţia vamală, iar valoarea în euro din facturi trebuie să fie aceeaşi cu valoarea în euro a acestor bunuri din Declaraţia vamală la data înregistrării în vamă. 
  
 Bunurile livrate sau serviciile prestate trebuie să corespundă cantitativ, calitativ şi valoric ofertelor câştigătoare care au stat la baza contractelor încheiate între beneficiar şi furnizori. 
  
 Cererea de rambursare finală trebuie depusă în maximum 30 de zile calendaristice după data limită a perioadei de implementare a Contractului de finanţare/ Actelor adiţionale, şi va fi însoţită alături de celelalte documente, de un raport financiar al unui auditor independent elaborat pentru întregul proiect. 
  
 Evidenţa cheltuielilor trebuie să fie completată, datată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al proiectului. Formatul şi conţinutul Evidenţei Cheltuielilor se va elabora în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri privind verificarea şi autorizarea plăţilor emis de DGP­ AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării, care este afişat pe site-ul MADR. 
  
 Raportul de progres trebuie să aibă toate rubricile completate, să fie datat, semnat şi ştampilat de către reprezentantul legal al proiectului. Acest raport trebuie să descrie în general stadiul implementării strategiei. Datele menţionate în Raportul de progres trebuie să fie reale şi să aibă acoperire în situaţia existentă în teren. Raportul trebuie să conţină şi referiri la modul de realizare a acţiunilor asumate de către beneficar prin cererea de finanţare la Secţiunea - Principii Orizontale. 
  
 Formatul şi conţinutul Raportului de progres se va elabora în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri privind verificarea şi autorizarea plăţilor emis de DGP-AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării, care este afişat pe site-ul MADR. 
  
 Garanţia de bună execuţie pentru servicii trebuie constituită în conformitate cu Contractul de servicii (în favoarea beneficiarului finanţării), fie prin emiterea unei scrisori de garanţie bancară, a unei poliţe de asigurare, a unui cec etc., fie prin constituirea acesteia prin reţineri succesive din tranşele de plată. Certificatele de calitate/conformitate pentru bunurile achiziţionate trebuie să fie datate, semnate şi ştampilate de autoritatea emitentă. 
  
 Declaraţiile vamale pentru importurile directe de bunuri achiziţionate trebuie să fie ataşate la facturi (acolo unde este cazul). Aceste documente  trebuie semnate  şi ştampilate de autoritatea emitentă.(lmportul reprezintă intrarea de bunuri din afara spaţiului comunitar). 
  
 Comanda ferma este documentul prin care beneficiarul solicită furnizorului livrarea bunurilor. 
  
 Procesele verbale de predare-primire, de recepţie şi de punere în funcţiune a bunurilor achiziţionate trebuie completate, datate, semnate şi ştampilate de furnizorul de bunuri şi beneficiar. 
  
 În cazul contractelor de leasing, prin Procesul verbal de predare-primire trebuie să se transfere dreptul de proprietate asupra bunului de la furnizor la beneficiar înainte de finalizarea perioadei de monitorizare ex-post. Cu toate acestea, vor fi eligibile doar cheltuielile aferente ratelor plătite până la finalizarea proiectului. Contractul de leasing trebuie să fie aferent bunurilor pentru care se solicită rambursarea cheltuielilor, să aibă precizată valoarea şi să fie semnat de ambele părţi. 
 Procesele verbale de recepţie a serviciilor achiziţionate trebuie completate, datate, semnate şi ştampilate de prestatorul de servicii şi beneficiar. 
  
 DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT - AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU  POPAM  
  
 Devizele financiare pentru servicii trebuie să fie datate, semnate şi ştampilate de furnizorul de servicii şi de reprezentantul legal al proiectului. Acestea trebuie să fie în conformitate cu ofertele financiare prezentate de furnizorul de servicii şi declarate câştigătoare şi să cuprindă informaţii referitoare la numărul de experţi (angajaţi sau cu contracte de prestări servicii), preţul pe oră şi timpul lucrat pentru fiecare obiect din contractul de servicii (fişe de pontaj). 
  
 Alte documente justificative specificate (după caz) în cererea de rambursare trebuie datate, semnate şi ştampilate de beneficiarul Contractului de finanţare nerambursabilă. 

Preluat: 2026-09-24T13:45:23.383932+00:00 · SHA256: 69fa1b038ca671e604a31a6e03aa583c3ae174e8a3a2784fb93ab0b25c367491