legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 6510 · 2017

ORDIN nr. 6.510 din 17 octombrie 2017 privind stabilirea unei scheme transparente de ajutor de stat destinate finanţării priorităţilor de investiţii 6/c - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi 8/b - Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice prin Programul Interreg V-A România-Ungaria

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale · ID sursă 194484

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 6.510 din 17 octombrie 2017  privind stabilirea unei scheme transparente de ajutor de stat destinate finanțării priorităților de investiții 6/c - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural și 8/b - Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice prin Programul Interreg V-A România-Ungaria     EMITENT     MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 2 noiembrie 2017      Având în vedere prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014  privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea  Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare,   având în vedere Avizul Consiliului Concurenței comunicat cu Adresa nr. 12.651 din 28.09.2017,   în temeiul  art. 12 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017  pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 129/2017 , cu modificările și completările ulterioare, și al  art. 15 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017  privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene,   ministrul delegat pentru fonduri europene emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul 1   Dispoziții generale     (1)    Prezenta procedură stabilește o schemă transparentă de ajutor de stat destinată finanțării priorităților de investiții 6/c - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural și 8/b - Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, denumită în continuare schemă.    (2)    Schema se aplică în cele 8 județe eligibile ale Programului Interreg V-A România-Ungaria și va fi implementată până la data de 31.12.2020. Conform Programului Interreg V-A România-Ungaria, județele eligibile sunt următoarele:  –   patru județe din România - Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș;   ...     –   patru județe din Ungaria - Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg.   ...       (3)    Prezenta schemă de ajutor nu intră sub incidența obligației de notificare către Comisia Europeană prevăzută la  art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) .    (4)    Acordarea ajutorului de stat în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind categoriile de ajutor exceptate, respectiv ajutor pentru cultură și conservarea patrimoniului și ajutor pentru investiții în infrastructuri locale, prevăzute la art. 53 și 56 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014  al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107  și  108 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene , cu modificările și completările ulterioare, prevăzute de  Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017  al Comisiei din 14 iunie 2017 de modificare a  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  în ceea ce privește ajutoarele pentru infrastructurile portuare și aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive și pentru infrastructurile de agrement multifuncționale, precum și schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice și de modificare a  Regulamentului (UE) nr. 702/2014  în ceea ce privește calcularea costurilor eligibile.      
				 + 
			  Articolul 2   Baza legală    Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu:  a)     Regulamentul (UE) nr. 651/2014  al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107  și  108 din TFUE , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187 din 26 iunie 2014;   ...     b)     Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017  al Comisiei de modificare a  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  în ceea ce privește ajutoarele pentru infrastructurile portuare și aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive și pentru infrastructurile de agrement multifuncționale, precum și schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice și de modificare a  Regulamentului (UE) nr. 702/2014  în ceea ce privește calcularea costurilor eligibile;   ...     c)     Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014  privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea  Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare;   ...     d)    Decizia CE nr. 9.112 din 9 decembrie 2015 privind aprobarea Programului Interreg V-A România-Ungaria.   ...         
				 + 
			  Articolul 3   Scopul și obiectivele schemei     (1)    Scopul acestei scheme transparente de ajutor de stat îl reprezintă finanțarea proiectelor care vizează cu prioritate utilizarea sustenabilă a patrimoniului istoric, natural și cultural din regiunea eligibilă și, respectiv, dezvoltarea potențialului endogen de sprijinire a creșterii ocupării forței de muncă, fără a afecta concurența pe piața internă și comerțul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun.    (2)    Obiectivele specifice ale schemei de ajutor de stat sunt:  a)    sprijinirea unor acțiuni concentrate pentru a proteja și reabilita valorile naturale, istorice și culturale semnificative moștenite, pe ambele părți ale frontierei, precum și pentru îmbunătățirea accesibilității lor;   ...     b)    sprijinirea acțiunilor specifice care să faciliteze modernizarea/finanțarea investițiilor în infrastructuri locale și conexe, cu efect asupra creșterii ocupării forței de muncă și creării de noi produse/servicii locale, bazat pe potențialul local.   ...       (3)    Îndeplinirea scopului și a obiectivelor se realizează în cadrul regiunii eligibile a Programului Interreg V-A România-Ungaria, astfel cum a fost definită aceasta la  art. 1 .      
				 + 
			  Articolul 4   Definiții    În sensul prezentei scheme, termenii și sintagmele utilizate au următorul înțeles:  a)    ajutor - orice măsură de sprijin care îndeplinește toate criteriile prevăzute la  art. 107 alin. (1) din TFUE ;   ...     b)    beneficiar al finanțării nerambursabile - entitate care se încadrează în una dintre următoarele categorii, așa cum este aceasta definită în Ghidul solicitantului aferent acestor priorități de investiții, care participă la implementarea unui proiect finanțat în cadrul acestor priorități de investiții. În acest sens, beneficiarii finanțării nerambursabile pot fi:  (i)    instituții publice;   ...     (ii)    organisme de drept public;   ...     (iii)    companii de stat;   ...     (iv)    ONG-uri;   ...     (v)    grupări europene de cooperare teritorială;   ...      ...     c)    beneficiar principal al finanțării nerambursabile - partenerul care răspunde de implementarea generală a proiectului comun finanțat din cadrul priorităților de investiții aferente Programului Interreg V-A România-Ungaria. Beneficiarul principal va încheia acordul de parteneriat cu partenerii de proiect și contractul de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) cu Autoritatea de management a Programului Interreg V-A România-Ungaria. Beneficiarul principal răspunde de transferul către partenerii de proiect a contribuțiilor din FEDR corespunzătoare acestora;   ...     d)    beneficiar de cofinanțare națională - partenerul român din cadrul proiectului comun finanțat prin Programul Interreg VA România-Ungaria (beneficiarul principal al finanțării nerambursabile sau partenerii acestuia).   ...     e)    beneficiar de ajutor de stat exceptat - întreprinderea care beneficiază, direct sau indirect, ca urmare a unui proiect finanțat prin ajutor de stat exceptat, pentru prioritățile de investiții 6/c și 8/b, în baza art. 53 și 56 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014 , cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu activitățile descrise în continuare în prezenta schemă;   ...     f)    întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ al acesteia; din această categorie fac parte și ONG-urile, asociațiile, fundațiile, instituțiile etc. care desfășoară o activitate economică, lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, întreprinderile familiale, precum și parteneriatele sau asociațiile care desfășoară, în mod regulat, o activitate economică;   ...     g)    activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii sau lucrări pe o piață;   ...     h)    contract de finanțare - actul juridic semnat între Autoritatea de management a Programului Interreg V-A România-Ungaria, pe de o parte, și beneficiarul principal al finanțării nerambursabile, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria;   ...     i)    acord de parteneriat - acordul semnat de toți partenerii din cadrul proiectului care reglementează drepturile și obligațiile partenerilor în raport cu activitățile proiectului și alte aspecte necesar a fi reglementate în vederea implementării corespunzătoare a acestuia;   ...     j)    contract de cofinanțare - actul juridic semnat între Autoritatea de management a Programului Interreg V-A România-Ungaria, pe de o parte, și beneficiarul român al cofinanțării naționale, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria;   ...     k)    contract de acordare a ajutorului de stat - actul administrativ de transferare a avantajului economic către beneficiarul de ajutor de stat, încheiat fie între Autoritatea de management a Programului Interreg V-A România-Ungaria și beneficiarul de finanțare nerambursabilă, atunci când acesta este și beneficiar de ajutor de stat (caz în care contractul de acordare a ajutorului îmbracă forma contractului de finanțare/contractului de cofinanțare), fie între beneficiarul de finanțare nerambursabilă și beneficiarul de ajutor de stat, după caz;   ...     l)    produse agricole înseamnă produsele enumerate în  anexa I la TFUE , cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură enumerate în anexa I la  Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013  al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013;   ...     m)    prelucrarea produselor agricole înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;   ...     n)    comercializarea produselor agricole înseamnă deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei altei activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;   ...     o)    rata de actualizare este rata de referință stabilită de către Comisia Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe pagina de web www.ajutordestat.ro;   ...     p)    momentul acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a beneficia de aceste ajutoare este conferit întreprinderii beneficiare în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutoarele se plătesc întreprinderii respective sau de data la care se acordă finanțarea solicitantului (care în anumite cazuri este diferit de beneficiarul de ajutor de stat);   ...     q)    profitul rezonabil se stabilește în funcție de profitul tipic pentru sectorul în cauză. În orice caz, o rată a rentabilității capitalului care nu depășește rata swap relevantă, majorată cu o primă de 100 de puncte de bază, va fi considerată a fi rezonabilă;   ...     r)    profit din exploatare înseamnă diferența dintre veniturile actualizate și valoarea actualizată a costurilor de exploatare pe durata de viață a investiției, în cazul în care această diferență este pozitivă. Cheltuielile de exploatare includ costuri precum costurile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicațiile, energia, întreținerea, chiria, administrația, dar exclud, în sensul prezentei scheme, costurile de amortizare și costurile de finanțare în cazul în care acestea au fost acoperite de ajutoare pentru investiții;   ...     s)    costuri eligibile - cheltuielile considerate eligibile în conformitate cu prevederile art. 53 și art. 56 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014  al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107  și  108 din tratat ;   ...     t)    infrastructură specifică înseamnă o infrastructură care este construită pentru o întreprindere (întreprinderi) identificabilă(e) ex ante și adaptată la nevoile acesteia (acestora);   ...     u)    întreprindere în dificultate - înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:  (i)    în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de cel mult trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la  Directiva 2013/34/UE  (37), iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;   ...     (ii)    în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de cel mult trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la  Directiva 2013/34/UE ;   ...     (iii)    atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;   ...     (iv)    atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;   ...     (v)    în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:  1.    raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și   ...     2.    capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0;   ...      ...      ...     v)    furnizorul de ajutor de stat este Autoritatea de Management a Programului Interreg V-A România-Ungaria (Autoritatea de management) pentru finanțarea din FEDR acordată beneficiarilor din România și Ungaria, respectiv Autoritatea de management și instituțiile publice centrale și locale pentru finanțarea acordată din cofinanțarea națională (buget de stat și local) beneficiarilor din România. Autoritatea de management este structura care asigură, în principal, gestionarea Programului în numele celor două țări partenere. Autoritatea de management are competențe și atribuții în selecția operațiunilor, managementul și controlul financiar al Programului, inclusiv certificarea plăților. La nivelul Programului, Autoritatea de management este reprezentată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene;   ...     w)    administratorul schemei este Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granița România-Ungaria (BRECO). BRECO contribuie la implementarea curentă a Programului și sprijină Autoritatea de management în activitățile sale de coordonare și implementare.   ...         
				 + 
			  Articolul 5   Domeniul de aplicare     (1)    Prezenta schemă nu se aplică:  a)    ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;   ...     b)    ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;   ...     c)    ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de  Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013  al Parlamentului European și al Consiliului, cu excepția ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor pentru accesul IMM-urilor la finanțare, a ajutoarelor în materie de cercetare și dezvoltare, a ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și pentru lucrătorii cu handicap, a ajutoarelor regionale pentru investiții din regiunile ultraperiferice și a schemelor de ajutoare regionale de exploatare;   ...     d)    ajutoarelor acordate în sectorul producției agricole primare, cu excepția ajutoarelor regionale pentru investiții din regiunile ultraperiferice, a schemelor de ajutoare regionale de exploatare, a ajutoarelor pentru consultanță în favoarea IMMurilor, a ajutoarelor pentru finanțare de risc, a ajutoarelor pentru cercetare și dezvoltare, a ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, a ajutoarelor de mediu, a ajutoarelor pentru formare și a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și lucrătorii cu handicap;   ...     e)    ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:  (i)    atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective; sau   ...     (ii)    atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;   ...      ...     f)    ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de  Decizia 2010/787  a Consiliului Europei.   ...       (2)    În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse menționate la  alin. (1) lit. c)-e) , cât și în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al prezentei scheme, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția ca beneficiarii să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezenta schemă.    (3)    Prezenta schemă nu se aplică:  a)    întreprinderilor care fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei, a unui furnizor de ajutor de stat sau a altei entități care poate solicita recuperarea, prin care un ajutor este declarat ilegal și incompatibil cu piața internă, cu excepția schemelor de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale;   ...     b)    întreprinderilor aflate în dificultate.   ...       (4)    Prezenta schemă nu se aplică măsurilor de ajutor de stat care implică, prin ele însele, prin condițiile asociate lor sau prin metoda lor de finanțare, o încălcare nedisociabilă a dreptului Uniunii, în special:  a)    măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să își aibă sediul în România sau să fie stabilit cu preponderență în România; cu toate acestea, cerința de a avea un sediu sau o sucursală în România la momentul plății ajutorului este permisă;   ...     b)    măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel național sau servicii naționale.   ...       (5)    Prezenta schemă nu se aplică ajutoarelor care depășesc următoarele praguri:  a)    pentru ajutoarele pentru investiții pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului: 150 de milioane EUR pe proiect; ajutoare de exploatare pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului: 75 de milioane EUR pe întreprindere pe an;   ...     b)    pentru ajutoarele pentru investiții în infrastructuri locale: 10 milioane EUR sau costurile totale care depășesc 20 de milioane EUR pentru aceeași infrastructură.   ...         
				 + 
			  Articolul 6   Transparența ajutorului    Prezenta schemă se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ex-ante cu exactitate a echivalentului subvenție brută pentru ajutoare, fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscurilor („ajutoare transparente“).      
				 + 
			  Articolul 7   Efectul stimulativ     (1)    Prezenta schemă se aplică numai ajutoarelor care au efect stimulativ.    (2)    Această condiție se consideră îndeplinită dacă beneficiarul de ajutor a prezentat autorității care acordă ajutorul de stat în cauză o cerere de ajutor scrisă înainte de încheierea contractului de acordare a ajutorului. Cererea de ajutor conține cel puțin următoarele informații:  a)    denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;   ...     b)    descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a încheierii acestuia;   ...     c)    locul de desfășurare a proiectului;   ...     d)    lista costurilor proiectului;   ...     e)    tipul de ajutor (grant) și valoarea finanțării publice necesare pentru proiect.   ...       (3)    Se consideră că ajutoarele ad-hoc acordate întreprinderilor mari au un efect stimulativ în cazul în care, în plus față de faptul că asigură îndeplinirea condiției prevăzute la alineatul anterior, statul membru a verificat, înainte de a acorda ajutorul în cauză, că documentația pregătită de beneficiar stabilește că ajutoarele vor avea drept rezultat unul sau mai multe dintre următoarele:  a)    o creștere substanțială a domeniului de aplicare a proiectului/activității ca urmare a ajutorului; sau   ...     b)    o creștere substanțială a valorii totale a cheltuielilor suportate de beneficiar pentru proiect/activitate ca urmare a ajutorului; sau   ...     c)    o creștere substanțială a ritmului de finalizare a proiectului/activității în cauză.   ...         
				 + 
			  Articolul 8   Publicare și informare     (1)    Atât Autoritatea de management, cât și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granița România-Ungaria (BRECO) asigură publicarea pe un site internet cuprinzător privind ajutoarele de stat, la nivel național sau regional:  a)    informațiilor sintetizate menționate la art. 11 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014  în formatul standard prevăzut în anexa II a  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  sau a unei adrese URL către acestea;   ...     b)    textului integral al măsurii de ajutor, astfel cum se menționează la art. 11 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014 , sau a unei adrese URL care oferă acces la textul integral;   ...     c)    informațiilor menționate în anexa III a  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  privind fiecare ajutor individual care depășește 500.000 EUR.   ...       (2)    Informațiile menționate se publică în termen de 6 luni de la data la care s-a acordat ajutorul și sunt disponibile timp de cel puțin 10 ani de la data la care s-a acordat ajutorul.      
				 + 
			  Articolul 9   Durata schemei de ajutor de stat     (1)    Perioada de valabilitate a schemei în care vor fi acordate ajutoare de stat este de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acesteia până la 31 decembrie 2020.    (2)    Plățile aferente ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se vor efectua până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.      
				 + 
			  Articolul 10   Condiții de eligibilitate pentru beneficiarii de ajutor de stat     (1)    Pot beneficia de facilitățile prevăzute în prezenta schemă întreprinderile care îndeplinesc următoarele condiții:  a)    nu sunt în stare de insolvență, nu au afacerile administrate de un judecător sindic, nu au nicio restricție asupra activității comerciale, nu sunt subiectul unor aranjamente între creditori sau nu se află într-o altă situație similară cu cele menționate anterior, reglementate prin lege;   ...     b)    nu înregistrează datorii publice și și-au plătit la timp taxele, obligațiile și alte contribuții la bugetul de stat, bugetele speciale și bugetele locale prevăzute de legislația în vigoare;   ...     c)    reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost condamnat de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicare în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;   ...     d)    reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnări de tip res judicata în ultimii 3 ani de către nicio instanță de judecată, din motive profesionale sau etic – profesionale;   ...     e)    reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizează informații false;   ...     f)    sunt direct responsabile de pregătirea și implementarea proiectului și/sau acționează ca beneficiari ai ajutorului de stat pentru proiectul propus a fi finanțat;   ...     g)    nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată.   ...       (2)    Având în vedere faptul că beneficiarul finanțării nerambursabile poate fi diferit de beneficiarul ajutorului de stat, revine obligația beneficiarului finanțării nerambursabile de a verifica aceste condiții de eligibilitate la nivelul beneficiarului final de ajutor de stat (în situația în care beneficiarul de finanțare este cel care transferă avantajul economic beneficiarului final de ajutor de stat), cu excepția cazului în care beneficiarul de finanțare este el însuși beneficiar de ajutor de stat, caz în care obligația verificării acestor condiții revine Autorității de management.    (3)    Obligația beneficiarului de finanțare nerambursabilă de a verifica condițiile de eligibilitate a beneficiarului de ajutor este prevăzută în contractul de finanțare/cofinanțare încheiat între Autoritatea de management și beneficiarul de finanțare nerambursabilă. De asemenea, contractul de finanțare specifică condițiile ce vor fi verificate și mecanismul prin care beneficiarul de finanțare nerambursabilă se va asigura că poate recupera de la beneficiarul final al ajutorului de stat finanțarea acordată, dacă este cazul.    (4)    Obligațiile și condițiile pe care beneficiarul final de ajutor de stat trebuie să le respecte, inclusiv condițiile de eligibilitate menționate, prevăzute în prezenta schemă, sunt înscrise ca și clauze contractuale în contractul de acordare a ajutorului, încheiat între beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul final al ajutorului de stat, pentru a fi verificate. Aceste obligații de verificare a eligibilității asumate de către beneficiarul de finanțare nerambursabilă includ verificarea existenței Declarației privind întreprinderea în dificultate la nivelul beneficiarului de ajutor de stat.    (5)    În situația în care beneficiarul finanțării este el însuși beneficiar de ajutor de stat, obligațiile sale în calitate de beneficiar de ajutor de stat trebuie introduse în contractul de finanțare/cofinanțare încheiat cu Autoritatea de management.    (6)    În cazul în care întreprinderea nu este eligibilă să primească o alocare specifică în cadrul prezentei scheme de ajutor exceptat, administratorul schemei de ajutor de stat exceptat/beneficiarul finanțării nerambursabile, în funcție de situația concretă, îi comunică în scris acest lucru.    (7)    În cazul în care întreprinderea aplicantă este eligibilă să primească ajutor de stat, în baza prezentei scheme, furnizorul/ administratorul/beneficiarul de finanțare nerambursabilă trebuie să anunțe beneficiarul ajutorului de stat asupra sumei care îi este acordată, a caracterului de ajutor de stat a acesteia, cu precizarea clară a  Regulamentului (UE) nr. 651/2014 .      
				 + 
			  Articolul 11    Modalitatea de acordare a ajutorului de stat     (1)    Autoritatea de management lansează apelul de propuneri de proiecte.    (2)    În cadrul prezentei scheme pot fi finanțate proiecte care au parcurs procesul de evaluare și selecție, aferente priorităților de investiții 6/c și 8/b, în conformitate cu grilele de evaluare, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punctul de vedere al ajutorului de stat, așa cum au fost acestea definite în documentele corespunzătoare, aferente Programului Interreg VA România - Ungaria.    (3)    Proiectele finanțate vor avea în vedere următoarele principii generale necesar a fi respectate:  a)    sustenabilitatea;   ...     b)    eficiența costurilor;   ...     c)    să justifice contribuția la obiectivul specific;   ...     d)    să aibă valoare adăugată, impact transfrontalier;   ...     e)    să respecte principiile orizontale.   ...       (4)    Beneficiarul principal al finanțării nerambursabile trebuie să transmită Autorității de management o propunere de proiect, în conformitate cu cerințele apelului pentru propuneri de proiecte, în vederea selectării de către Comitetul de monitorizare al Programului Interreg V-A România - Ungaria, în conformitate cu Ghidurile solicitantului aferente priorităților de investiții menționate în prezenta schemă.    (5)    Propunerile de proiect sunt evaluate din punct de vedere administrativ și al eligibilității de către administratorul schemei de exceptare. Evaluarea calitativă și a ajutorului de stat se realizează de către evaluatori externi, în baza unor criterii de evaluare aprobate de către Comitetul de monitorizare al programului.    (6)    Comitetul de monitorizare aprobă lista proiectelor propuse pentru finanțare, iar Autoritatea de management semnează contracte de finanțare cu beneficiarii principali de finanțare nerambursabilă din fonduri FEDR și de cofinanțare națională cu beneficiarii de cofinanțare români.    (7)    Din punctul de vedere al ajutorului de stat, în cadrul Programului Interreg V-A România - Ungaria, beneficiarul de finanțare nerambursabilă se poate afla în una dintre următoarele situații:  a)    beneficiarul de finanțare nerambursabilă este și beneficiar final de ajutor de stat;   ...     b)    beneficiarul de finanțare nerambursabilă este beneficiar de ajutor de stat pentru o parte din finanțare, dar și transmite o parte a ajutorului/avantajului printr-o modalitate transparentă către un alt beneficiar de ajutor de stat, având în vedere procedura descrisă în continuare;   ...     c)    beneficiarul de finanțare nerambursabilă este doar un intermediar și transferă tot ajutorul/avantajul printr-o modalitate transparentă către un alt beneficiar de ajutor de stat, având în vedere procedura descrisă în continuare.   ...       (8)    În fiecare dintre cazurile menționate la alineatul anterior, modalitatea de acordare a ajutorului de stat se realizează după cum urmează:  a)    pentru situația descrisă la  alin. (7) lit. a) , acordarea ajutorului de stat se realizează în baza contractului de finanțare/cofinanțare, definit în prezenta schemă de ajutor de stat. Acest contract include prevederile prezentei scheme;   ...     b)    pentru situația descrisă la  alin. (7) lit. b) , acordarea ajutorului de stat se realizează în baza contractului de finanțare/cofinanțare, pentru cazul în care beneficiarul de finanțare nerambursabilă este beneficiar de ajutor de stat pentru o parte din finanțare, și respectiv în baza contractului de acordare a ajutorului de stat, dacă se transmite o parte a ajutorului/avantajului către un alt beneficiar de ajutor de stat, diferit de cel de finanțare nerambursabilă;   ...     c)    pentru situația descrisă la  alin. (7) lit. c) , acordarea ajutorului de stat se realizează în baza contractului de acordare a ajutorului de stat, descris în prezenta schemă.   ...       (9)    În conformitate cu situațiile descrise la  alin. (8) lit. a) ,  b)  și  c) , verificarea condițiilor de acordare a ajutorului de stat, în baza prezentei scheme, are loc după cum urmează:  a)    pentru situația descrisă la  alin. (8) lit. a):  verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate se realizează în cadrul procesului de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, descris;   ...     b)    pentru situația descrisă la  alin. (8) lit. b):  verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate se realizează în cadrul procesului de evaluare si selecție a cererilor de finanțare pentru partea de finanțare care reprezintă ajutorul de stat acordat beneficiarului de finanțare nerambursabilă. Pentru partea remanentă a ajutorului de stat, transferat de către beneficiarul finanțării nerambursabile către beneficiarul ajutorului de stat, în baza contractului de acordare a ajutorului de stat, verificarea îndeplinirii condițiilor de acordare a ajutorului de stat se realizează de către beneficiarul de finanțare nerambursabilă. În continuare, respectarea condițiilor acordării ajutorului de stat în baza contractului de acordare a ajutorului de stat, între beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul de ajutor de stat, va face obiectul verificării de către Autoritatea de management, pe parcursul implementării și al rambursării cheltuielilor. În situația în care se vor constatata abateri, acestea vor fi analizate prin prisma regimului neregulilor și/sau fraudelor și se va dispune recuperarea ajutorului de stat aflat în această situație. Semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat între beneficiarul de ajutor de stat și cel al finanțării nerambursabile va fi condiție obligatorie prevăzută în contractul de finanțare dintre beneficiarul finanțării nerambursabile și Autoritatea de management, fiind condiție obligatorie pentru rambursarea cheltuielilor validate aferente proiectului. Semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat va fi condiționată de furnizarea de către beneficiarul de ajutor de stat a Declarației privind întreprinderea în dificultate;   ...     c)    pentru situația descrisă la  alin. (8) lit. c):  verificarea îndeplinirii condițiilor de acordare a ajutorului de stat se realizează de către beneficiarul de finanțare nerambursabilă. În continuare, respectarea condițiilor acordării ajutorului de stat în baza contractului de acordare a ajutorului de stat, între beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul de ajutor de stat, va face obiectul verificării de către Autoritatea de management, pe parcursul implementării și al rambursării cheltuielilor. În situația în care se vor constatata abateri, acestea vor fi analizate prin prisma regimului neregulilor și/sau fraudelor și se va dispune recuperarea ajutorului de stat aflat în această situație. Semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat între beneficiarul de ajutor de stat și cel al finanțării nerambursabile va fi condiție obligatorie prevăzută în contractul de finanțare dintre beneficiarul finanțării nerambursabile și Autoritatea de management, fiind condiție obligatorie pentru rambursarea cheltuielilor validate aferente proiectului. Semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat va fi condiționată de furnizarea de către beneficiarul de ajutor de stat a Declarației privind întreprinderea în dificultate.   ...       (10)    Relațiile dintre beneficiarul de ajutor de stat și Autoritatea de management cu privire la obligațiile de acordare, monitorizare și recuperare a ajutorului de stat sunt reglementate prin contractele de acordare a ajutorului de stat încheiate atât între:  a)    Autoritatea de management și beneficiarul finanțării, în cazul în care beneficiarul de ajutor de stat este și beneficiar al finanțării nerambursabile, iar în această situație contractul de acordare a ajutorului de stat îmbracă forma contractului de finanțare (inclusiv acordul de parteneriat)/contractului de cofinanțare, cât și între     ...     b)    beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul de ajutor de stat, în cazul în care beneficiarul finanțării nerambursabile transferă parțial sau integral ajutorul obținut prin contractul de finanțare/cofinanțare.   ...       (11)    Contractul prin care se acordă ajutorul de stat, încheiat fie între Autoritatea de management și beneficiarul finanțării nerambursabile, fie între beneficiarul finanțării nerambursabile și fiecare beneficiar de ajutor exceptat conform prezentei scheme, conform situațiilor menționate anterior, va cuprinde clauze prin care să se asigure îndeplinirea funcțiilor de monitorizare a ajutorului de stat de către furnizorul/administratorul schemei, inclusiv pentru cazurile de transfer de ajutor sau de ajutor indirect.    (12)    Ajutorul se acordă sub formă de finanțare nerambursabilă din fonduri comunitare FEDR și fonduri naționale. În cazul în care ajutorul se acordă în tranșe, tranșele se actualizează la valoarea de la momentul acordării ajutorului. Rata de actualizare va fi rata de referință aplicată la momentul acordării ajutorului.    (13)    Activitățile eligibile ce fac obiectul prezentei scheme de exceptare vor fi finanțate numai dacă au fost inițiate după aprobarea propunerilor de proiecte în conformitate cu prevederile ghidurilor solicitantului aferente priorităților de investiții identificate în prezenta schemă.    (14)    Ajutorul de stat prevăzut este acordat în cadrul schemei doar pentru proiectele care nu sunt și nu au fost finanțate înainte din alte fonduri publice naționale sau comunitare, inclusiv din măsuri de sprijin de natura ajutorului de minimis/de stat (în concordanță cu declarațiile pe propria răspundere ale beneficiarilor).      
				 + 
			  Articolul 12    Bugetul schemei de ajutor de stat     (1)    Bugetul alocat este constituit din fonduri FEDR și din cofinanțare națională acordată de la bugetul de stat și bugetul local, după caz.    (2)    Valoarea estimativă a bugetului schemei, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 22.783.590 euro, defalcată după cum urmează:  a)    axă prioritară 1 (prioritatea de investiție 6/c): fonduri FEDR: 6.893.225 euro, cofinanțare națională: 608.226 euro   ...     b)    axă prioritară 3 (prioritatea de investiție 8/b): fonduri FEDR: 14.043.047 euro, cofinanțare națională: 1.239.092 euro   ...       (3)    Valoarea anuală estimată a bugetului planificat în cadrul schemei este de 5.695.897,50 euro.    (4)    Bugetul estimat privind valoarea ajutorului de stat poate fi modificat conform solicitărilor de proiecte din cadrul Programului Interreg V-A România - Ungaria, în condițiile  art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare.    (5)    Împărțirea bugetului pe categorii de cheltuieli, conform categoriilor de ajutor de stat în cadrul Programului Interreg V-A România - Ungaria, poate fi modificată conform solicitărilor de proiecte, în condițiile  art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 13    Numărul beneficiarilor    Numărul maxim estimat al beneficiarilor este de 600 beneficiari eligibili.      
				 + 
			  Articolul 14   Costuri eligibile și costuri neeligibile    Prezenta schemă se referă la următoarele: ajutoare pentru cultură, conform art. 53, și ajutoare pentru infrastructuri locale, conform articolului 56 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014  privind categorii de ajutor de stat exceptate.      
				 + 
			  Articolul 15    Ajutoare pentru cultură    Ajutorul pentru cultură poate fi acordat pentru următoarele obiective și activități culturale:  a)    muzee, arhive, biblioteci, centre sau spații artistice și culturale, teatre, cinematografe, opere, săli de concerte, alte organizații de spectacole, instituții de patrimoniu filmografic și alte infrastructuri, organizații și instituții artistice și culturale similare;   ...     b)    patrimoniul material, inclusiv toate formele mobile și imobile de patrimoniu cultural, precum și siturile arheologice, monumentele, siturile și clădirile istorice; patrimoniul natural legat de patrimoniul cultural sau dacă este recunoscut în mod oficial ca patrimoniu cultural sau natural de către autoritățile competente ale unui stat membru;   ...     c)    patrimoniul imaterial sub toate formele lui, inclusiv obiceiurile populare și artizanatul;   ...     d)    evenimentele și spectacolele de artă sau culturale, festivalurile, expozițiile și alte activități culturale similare;   ...     e)    activitățile de educație culturală și artistică, precum și promovarea înțelegerii importanței pe care o au protejarea și promovarea diversității formelor de expresie culturală prin programe educaționale și de sporire a sensibilizării publicului, inclusiv cu utilizarea noilor tehnologii;   ...     f)    activitățile de scriere, editare, producție, distribuție, digitizare și publicare a operelor muzicale și literare, inclusiv a traducerilor.   ...         
				 + 
			  Articolul 16    Costurile eligibile     (1)    Ajutorul pentru cultură poate fi acordat sub formă de:  a)    ajutoare pentru investiții, inclusiv ajutoare pentru construirea sau modernizarea infrastructurii din domeniul culturii;   ...     b)    ajutoare de exploatare.   ...       (2)    În cazul ajutoarelor pentru investiții, costurile eligibile sunt costurile de investiție în active corporale și necorporale, inclusiv:  a)    costurile pentru construirea, modernizarea, achiziționarea, conservarea sau îmbunătățirea infrastructurii, în cazul în care cel puțin 80% din capacitatea anuală a acesteia, în termeni de timp sau de spațiu, este utilizată în scopuri culturale;   ...     b)    costurile cu achiziționarea sau relocarea fizică a patrimoniului cultural;   ...     c)    costurile cu protejarea, conservarea, restaurarea și reabilitarea patrimoniului cultural material și imaterial, inclusiv costurile suplimentare aferente depozitării în condiții adecvate, instrumentelor speciale și materialelor, precum și costurile cu documentarea, cercetarea, digitizarea și publicarea;   ...     d)    costurile cu îmbunătățirea accesibilității pentru public a patrimoniului cultural, inclusiv costurile pentru digitizare și alte tehnologii noi, costurile cu îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu nevoi speciale (în special rampe și lifturi pentru persoanele cu handicap, indicații în Braille și exponate care pot fi atinse în muzee) și costurile cu promovarea diversității culturale în ceea ce privește prezentările, programele și vizitatorii;   ...     e)    costurile cu proiectele și activitățile culturale, programele de cooperare și de schimb, costurile cu promovarea.   ...       (3)    Nu sunt eligibile costurile cu achiziționarea de clădiri și terenuri, cu excepția costurilor generate de achiziționarea/ exproprierea de terenuri necesare construirii de drumuri, costuri limitate la 5% din totalul costurilor FEDR estimate pentru obiectivul investiției. Sunt excluse echipamentele second hand.    (4)    În cazul ajutoarelor de exploatare, costurile eligibile sunt următoarele:  a)    costurile instituției culturale sau ale sitului de patrimoniu legate de activități continue sau periodice (cuprinse în cererea de finanțare), inclusiv expoziții, spectacole, evenimente și activități culturale similare, care se desfășoară în cursul activității obișnuite;   ...     b)    costurile aferente activităților de educație culturală și artistică, precum și ale promovării înțelegerii importanței pe care o au protejarea și promovarea diversității formelor de expresie culturală prin programe educaționale și de sporire a sensibilizării publicului, inclusiv cu utilizarea noilor tehnologii;   ...     c)    costurile aferente îmbunătățirii accesului public la instituțiile culturale sau la siturile de patrimoniu și la activități, inclusiv costurile digitizării și ale utilizării noilor tehnologii, precum și costurile de îmbunătățire a accesibilității pentru persoanele cu handicap;   ...     d)    costurile de exploatare direct legate de proiectul sau de activitatea culturală, cum ar fi închirierea unor proprietăți și locații culturale, cheltuielile de călătorie (pentru personalul nominalizat în echipa de proiect), materialele și furniturile direct legate de proiectul sau de activitatea culturală, structurile arhitectonice pentru expoziții și instalațiile de scenă, împrumutarea instrumentelor, a programelor informatice și a echipamentelor, costurile pentru drepturi de acces la lucrări protejate de drepturi de autor și la alte conținuturi conexe protejate de drepturi de proprietate intelectuală, costurile pentru promovare și costurile suportate direct ca urmare a proiectului sau a activității; costurile de finanțare sunt eligibile doar în cazul în care nu au fost acoperite de ajutoare pentru investiții;   ...     e)    costurile aferente personalului nominalizat în echipa de proiect;   ...     f)    costurile serviciilor de consultanță și de sprijin furnizate de consultanți externi și de furnizori de servicii, suportate direct ca urmare a proiectului (numai pentru activități pe perioada proiectului).   ...       (5)    Costurile eligibile sunt costurile aferente publicării de opere muzicale și literare, inclusiv onorariile autorilor (costurile aferente drepturilor de autor), onorariile traducătorilor, onorariile redactorilor, alte costuri de editare (corectare tipografică, corectare a textelor, revizuire), costurile de punere în pagină și de pretipărire și costurile de tipărire sau de publicare electronică. Ajutoarele pentru ziare și reviste, publicate fie în format tipărit, fie în format electronic, nu sunt eligibile în temeiul prezentului articol.        
				 + 
			  Articolul 17   Descrierea pragurilor și a intensităților     (1)    Pentru ajutoarele care nu depășesc 2 milioane EUR, valoarea maximă a ajutorului se stabilește, în funcție de opțiunea beneficiarului de ajutor de stat, fie:  a)    la 80% din costurile eligibile; fie:     ...     b)    pentru ajutoarele pentru investiții, valoarea ajutoarelor nu trebuie să depășească diferența dintre costurile eligibile și profitul din exploatare aferent investiției. Profitul din exploatare se deduce din costurile eligibile ex-ante, pe baza unor estimări rezonabile, sau prin intermediul unui mecanism de recuperare. Operatorul infrastructurii are dreptul de a păstra un profit rezonabil pe durata perioadei relevante;   ...     c)    pentru ajutoarele pentru exploatare, valoarea ajutorului nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru acoperirea pierderilor din exploatare și a unui profit rezonabil pe durata perioadei relevante. Acest lucru se asigură ex-ante, pe baza unor estimări rezonabile, sau prin intermediul unui mecanism de recuperare.   ...       (2)    Opțiunea beneficiarului trebuie să fie exprimată la momentul depunerii cererii de obținere a ajutorului de stat.    (3)    Pentru ajutoarele care depășesc 2 milioane EUR, valoarea maximă a ajutorului se stabilește după următoarele metode:  a)    în cazul ajutoarelor pentru investiții, valoarea ajutoarelor nu trebuie să depășească diferența dintre costurile eligibile și profitul din exploatare aferent investiției. Profitul din exploatare se deduce din costurile eligibile ex-ante, pe baza unor estimări rezonabile, sau prin intermediul unui mecanism de recuperare. Operatorul infrastructurii are dreptul de a păstra un profit rezonabil pe durata perioadei relevante;   ...     b)    În cazul ajutorului de exploatare, valoarea ajutorului nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru acoperirea pierderilor din exploatare și a unui profit rezonabil pe durata perioadei relevante. Acest lucru se asigură ex-ante, pe baza unor estimări rezonabile, sau prin intermediul unui mecanism de recuperare.   ...       (4)    În cazul publicării de opere muzicale și literare, valoarea maximă a ajutorului nu depășește nici diferența dintre costurile eligibile și veniturile actualizate ale proiectului, nici 70% din costurile eligibile. Veniturile se deduc din costurile eligibile fie ex-ante, fie prin intermediul unui mecanism de recuperare.      
				 + 
			  Articolul 18   Ajutor pentru infrastructură locală     (1)    Activitățile eligibile sunt următoarele:  a)    finanțările pentru construirea sau modernizarea infrastructurilor locale, care sunt legate de infrastructurile care contribuie la nivel local la îmbunătățirea mediului de afaceri și de consum și la modernizarea și dezvoltarea bazei industriale, sunt compatibile cu piața internă în sensul  art. 107 alin. (3) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (TFUE)  și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la  art. 108 alin. (3) din TFUE , cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la prezentul articol și în capitolul I din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014 ;   ...     b)    prezentul articol nu se aplică în cazul ajutoarelor pentru infrastructuri care fac obiectul altor secțiuni ale capitolului III din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014  al Comisiei, cu excepția secțiunii 1 - Ajutoarele regionale. Prezentul articol nu se aplică nici infrastructurilor aeroportuare și nici infrastructurilor portuare;   ...     c)    infrastructura trebuie să fie pusă la dispoziția utilizatorilor interesați în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu. Prețul perceput pentru utilizarea infrastructurii trebuie să corespundă prețului pieței;   ...     d)    orice concesiune sau alt tip de contract prin care un terț este însărcinat cu exploatarea infrastructurii se atribuie în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu, ținându-se seama în mod corespunzător de normele aplicabile în materie de achiziții publice.   ...       (2)    Costurile eligibile sunt următoarele:  a)    costurile eligibile sunt costurile de investiții în active corporale și necorporale;   ...     b)    nu sunt eligibile costurile cu achiziționarea de clădiri și terenuri, cu excepția costurilor generate de achiziționarea/ exproprierea de terenuri necesare construirii de drumuri, costuri limitate la 5% din totalul costurilor FEDR estimate pentru obiectivul investiției. Sunt excluse echipamentele second hand;   ...     c)    nu se poate acorda ajutor pentru infrastructura locală în cazul ajutoarelor pentru infrastructuri care fac obiectul altor secțiuni ale  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  al Comisiei, cu excepția secțiunii 1 - Ajutoarele regionale. Acest tip de ajutor de stat nu se aplică nici infrastructurilor aeroportuare și nici infrastructurilor portuare.   ...       (3)    Descrierea pragurilor și a intensităților: valoarea ajutorului nu trebuie să depășească diferența dintre costurile eligibile și profitul din exploatare aferent investiției. Profitul din exploatare se deduce din costurile eligibile ex-ante, pe baza unor estimări rezonabile, sau prin intermediul unui mecanism de recuperare.    (4)    Prezenta schemă nu se aplică infrastructurilor specifice.      
				 + 
			  Articolul 19   Cumulul     (1)    Pentru a stabili dacă pragurile de notificare stabilite în cadrul  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  al Comisiei și intensitățile maxime ale ajutoarelor prevăzute la capitolul III din regulamentul menționat sunt respectate trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate pentru activitatea sau proiectul care beneficiază de ajutor.    (2)    În cazul în care finanțarea din partea Uniunii Europene gestionată la nivel central de către instituții, agenții, întreprinderi comune sau alte organisme ale Uniunii Europene, care nu este direct sau indirect sub controlul statului membru, este combinată cu ajutor de stat, numai acesta din urmă este analizat pentru a se stabili dacă pragurile de notificare și intensitățile maxime ale ajutorului sau valorile maxime ale ajutorului sunt respectate, cu condiția ca valoarea totală a finanțării publice acordate în legătură cu aceleași costuri eligibile să nu depășească rata de finanțare cea mai favorabilă prevăzută în normele aplicabile ale dreptului Uniunii Europene.    (3)    Ajutoarele cu costuri eligibile identificabile exceptate pot fi cumulate cu:  a)    orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite;   ...     b)    orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași costuri eligibile, care se suprapun parțial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu are drept rezultat depășirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai ridicat cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului respectiv în temeiul  Regulamentului (UE) nr. 651/2014  al Comisiei.   ...       (4)    Ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentei scheme nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleași costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului/prag al ajutorului care le depășește pe cele prevăzute în prezenta schemă.      
				 + 
			  Articolul 20   Monitorizare și raportare     (1)    Autoritatea de management (respectiv furnizorul ajutorului exceptat în baza prezentei scheme) va informa Comisia Europeană, prin intermediul sistemului electronic de notificare State Aid Notification Interactive stabilit de Comisia Europeană, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei scheme, potrivit art. 9 din  Regulamentul (UE) nr. 651/2014 , respectiv ale  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare. Aceste informații vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe site-ul Comisiei Europene.    (2)    Raportarea și monitorizarea ajutoarelor de stat acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare, respectiv ale  Regulamentului  privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin  Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 .    (3)    Furnizorul de ajutor de stat păstrează evidența detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat.    (4)    Beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul ajutorului de stat păstrează evidența detaliată a ajutorului de stat acordat pe o durată de cel puțin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de stat. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat.    (5)    Beneficiarul are obligația de a răspunde, în termenul stabilit de Consiliul Concurenței, la orice solicitare de informații privind ajutoarele de stat sau de minimis primite. Termenul stabilit de Consiliul Concurenței nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare.    (6)    Beneficiarul ajutorului de stat are obligația de a raporta beneficiarului finanțării nerambursabile toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutorului de stat, în formatul pus la dispoziție de către furnizorul schemei.    (7)    Beneficiarul ajutorului de stat are obligația de a restitui întreaga valoare a ajutorului de stat primit în situația nerespectării condițiilor de acordare a ajutorului, inclusiv dobânda aferentă. Beneficiarul finanțării nerambursabile are obligația de a notifica furnizorul/administratorul schemei cu privire la necesitatea recuperării ajutorului de stat.    (8)    Furnizorii de ajutor de stat au obligația de a supraveghea permanent ajutoarele de stat acordate, aflate în derulare, și de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condițiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislația națională sau europeană aplicabilă la momentul respectiv. Acestea se vor realiza în conformitate cu prevederile din contractul încheiat în condițiile descrise în  art. 11 alin. (10) .    (9)    Ajutorul de stat care trebuie rambursat sau recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății acestuia până la data recuperării sau a rambursării integrale. Furnizorul/Administratorul schemei de ajutor de stat va realiza norme metodologice, aprobate prin acte administrative, pentru stoparea/recuperarea ajutoarelor, care vor fi transmise Consiliului Concurenței în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării.    (10)    Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) al  Regulamentului (CE) nr. 659/1999  de stabilire a normelor de aplicare a  art. 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene .    (11)    Deciziile furnizorului de ajutor de stat de recuperare a ajutorului de stat se transmit Consiliului Concurenței, spre informare, în termen de 5 zile de la data adoptării.    (12)    Pe baza unei cereri scrise, furnizorul de ajutor de stat va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor de stat.    (13)    Administratorul prezentei scheme are obligația de a pune la dispoziția furnizorului de ajutor de stat, în formatul și în termenul solicitat de către acesta, toate datele și informațiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare și monitorizare ce cad în sarcina furnizorului.    (14)    Furnizorul de ajutor de stat are obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzute de  Regulamentul  privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin  Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național.    (15)    În cazul în care furnizorul de ajutor de stat nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative.    (16)    Erorile constatate de furnizorul de ajutor de stat și corecțiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează până la 31 martie a anului următor anului de raportare.    (17)    În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizorul de ajutor de stat, Consiliul Concurenței poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, să deruleze o acțiune de control la beneficiarul ajutorului de stat. Echipa de control a Consiliului Concurenței va fi însoțită de reprezentanții furnizorului de ajutor de stat.    (18)    În cazul în care furnizorul de ajutor de stat nu implementează măsurile ce se impun pentru respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, Consiliul Concurenței emite decizii de stopare sau recuperare a ajutoarelor de stat. Deciziile emise de Consiliul Concurenței reprezintă titlu executoriu.      
				 + 
			  Articolul 21      Furnizorul de ajutor de stat va transmite, spre informare, Consiliului Concurenței prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform  art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 22   Aspecte privind Registrul electronic al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS)     (1)    Furnizorul de ajutor de stat sau, după caz, administratorul schemei de ajutor de stat are obligația, conform prevederilor  art. 29 din Regulamentul  privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin  Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 , de a încărca în Registrul electronic al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) datele și informațiile referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat într-un termen de maximum 5 (cinci) zile de la data intrării în vigoare a acesteia.    (2)    Contractele de finanțare, actele de acordare a ajutoarelor, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor și rambursarea efectivă a respectivelor obligații, aferente acestei măsuri se vor încărca în RegAS în termen de maximum 7 (șapte) zile de la data semnării contractului/actului sau a publicării acestora în Monitorul Oficial al României, după caz, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare sau a rambursării efective a respectivelor obligații.      
				 + 
			  Articolul 23   Recuperarea ajutorului de stat     (1)    În situația în care se constată nerespectarea criteriilor prevăzute în prezenta schemă, se vor întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare în vigoare. Recuperarea ajutorului de stat de la beneficiarii români se realizează de către furnizorul de ajutor de stat, pe baza prevederilor  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011  privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, și a celorlalte prevederi legale aplicabile contractului de finanțare. Recuperarea ajutorului de stat de la beneficiarii statului partener se realizează de către furnizorul de ajutor de stat, pe baza prevederilor Memorandumului de implementare - aranjamente între statele membre implicate în Programul Interreg V-A România-Ungaria și a celorlalte prevederi legale aplicabile contractului de finanțare. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin  Regulamentul (CE) nr. 794/2004  al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a  Regulamentului (CE) nr. 659/1999  al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a  articolului 93 din Tratatul CE , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 140 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor  Regulamentului (UE) 2015/1.589  al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a  articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 248 din 24 septembrie 2015.    (2)    În situația în care beneficiarul de ajutor de stat este similar cu beneficiarul finanțării nerambursabile, recuperarea ajutorului de stat prevăzut în actuala schemă se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Interreg V-A România-Ungaria, conform prevederilor  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare, și ale  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare. Această recuperare se realizează în baza contractului de finanțare încheiat între Autoritatea de management pentru Programul Interreg V-A România-Ungaria și beneficiarul finanțării nerambursabile, în condițiile de la  alin. (1)  și în conformitate cu normele metodologice prevăzute la  art. 20 alin. (9) .    (3)    În situația în care beneficiarul de finanțare nerambursabilă este diferit de cel de ajutor de stat, revine obligația beneficiarului de finanțare nerambursabilă să asigure această recuperare de la beneficiarul ajutorului de stat, în baza contractului de acordare a ajutorului de stat. Recuperarea se va realiza în condițiile de la  alin. (1)  și în conformitate cu normele metodologice prevăzute la  art. 20 alin. (9) .    (4)    În situația în care beneficiarul de finanțare nerambursabilă este beneficiar de ajutor de stat pentru o parte din finanțare, dar și transmite o parte a ajutorului/avantajului către un alt beneficiar de ajutor de stat, revine obligația beneficiarului de finanțare nerambursabilă să asigure această recuperare de la beneficiarul ajutorului de stat, în baza contractului de acordare a ajutorului de stat. Recuperarea se va realiza în condițiile de la  alin. (1)  și în conformitate cu normele metodologice prevăzute la  art. 20 alin. (9) .    (5)    În toate situațiile descrise mai sus se va urmări recuperarea ajutorului de stat și a dobânzilor aferente, astfel încât să se asigure reinstaurarea situației existente înainte.    (6)    Având în vedere faptul că acest ajutor de stat se acordă pentru proiecte de cooperare teritorială europeană, România, în calitate de stat membru pe teritoriul căruia este localizată Autoritatea de management, așa cum a fost definită aceasta în articolul 21 din  Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013  al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, este considerată ca fiind furnizorul de ajutor de stat pentru partea de finanțare FEDR, și ca urmare Autoritatea de management se va conforma acestor prevederi.    (7)    Fiecare stat membru va furniza informația necesară către Autoritatea de management în vederea conformării la nivel național cu prevederile respective.    (8)    Fiecare stat membru este considerat ca fiind furnizor de ajutor de stat cu privire la cofinanțarea națională aferentă proiectelor de cooperare teritorială europeană și va răspunde de conformarea cu respectivele proceduri.    (9)    Fiecare furnizor (Autoritate de management vs. stat membru) va răspunde de monitorizarea proiectelor sau părților de proiecte aflate sub incidența ajutorului de stat, în conformitate cu regulile naționale ale fiecăruia stabilite în acord cu prevederile prezentului articol.      
				 + 
			  Articolul 24   Dispoziții finale     (1)    Textul prezentei scheme, precum și Ghidul solicitantului vor fi publicate integral pe site-ul Programului Interreg V-A România-Ungaria, la adresa http://interreg-rohu.eu/ro/home/.    (2)    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Ministrul delegat pentru fonduri europene,    Mihaela Virginia Toader,    secretar de stat    București, 17 octombrie 2017.   Nr. 6.510.   ------  

Preluat: 2026-09-24T18:55:29.593743+00:00 · SHA256: 5560f7ddcc4015f42081bf6a3833e0dbeffdb6337d30677e60f5da9b0b4ccfc9