legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 1198 · 2017

ORDIN nr. 1.198 din 15 noiembrie 2017 pentru completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 182/2017 privind aprobarea regulilor de confirmare din punctul de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punctul de vedere al datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate · ID sursă 195075

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 1.198 din 15 noiembrie 2017  pentru completarea  Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 182/2017  privind aprobarea  regulilor  de confirmare din punctul de vedere al datelor clinice și medicale  la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă și de zi,  precum și a  metodologiei  de evaluare a cazurilor neconfirmate din punctul de vedere  al datelor clinice și medicale pentru care se solicită reconfirmarea     EMITENT     CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 28 noiembrie 2017      Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale relații contractuale nr. DRC 607 din 15.11.2017 și al Direcției generale medic șef din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. MSSM 3.332 din 15.11.2017,   în temeiul dispozițiilor:  –    art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 17 alin. (5) din Statutul  Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 96 alin. (1) lit. a) ,  b)  și  g) din anexa nr. 2  la  Hotărârea Guvernului nr. 161/2016  pentru aprobarea pachetelor de servicii și a  Contractului-cadru  care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 196/139/2017  privind aprobarea  Normelor metodologice de aplicare  în anul 2017 a  Hotărârii Guvernului nr. 161/2016  pentru aprobarea pachetelor de servicii și a  Contractului-cadru  care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006  privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi, cu modificările și completările ulterioare,   ...      președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I       Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 182/2017  privind aprobarea  regulilor  de confirmare din punctul de vedere al datelor clinice și medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă și de zi, precum și a  metodologiei  de evaluare a cazurilor neconfirmate din punctul de vedere al datelor clinice și medicale pentru care se solicită reconfirmarea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 29 martie 2017, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:  1.    La  articolul 2, după alineatul (1^1)  se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:   (1^2)    Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru raportarea cazurilor externate în luna noiembrie 2017, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea continuă (SMDPC), aferent pacienților externați, conform prevederilor  Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006  privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 5 decembrie 2017.      ...     2.    La  articolul 2, după alineatul (2^1)  se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:   (2^2)    Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru raportarea cazurilor rezolvate/serviciilor furnizate în luna noiembrie 2017, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea de zi (SMDPZ), conform prevederilor  Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 , cu modificările și completările ulterioare, până la data de 5 decembrie 2017.      ...         
				 + 
			  Articolul II      Direcțiile de specialitate ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate, spitalele, precum și Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul III      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,    Răzvan-Teohari Vulcănescu    București, 15 noiembrie 2017.   Nr. 1.198.   -----  

Preluat: 2026-09-24T20:30:14.289608+00:00 · SHA256: ab11ece796eb0fcd74271284ac752bed808736e36c6facfabe198241c00324f0