legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 17 · 2018

ORDIN nr. 17 din 9 ianuarie 2018 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Sănătă?ii · ID sursă 196692

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 17 din 9 ianuarie 2018  privind modificarea și completarea  anexelor nr. 1  și  2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017  pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile  de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, și a prețurilor  de referință generice ale acestora     EMITENT     MINISTERUL SĂNĂTĂȚII       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2018      Văzând Referatul de aprobare nr. F.B. 125 din 9.01.2018 al Direcției politica medicamentului și a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,   având în vedere prevederile  art. 890 din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,    ținând cont de prevederile  Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017  pentru aprobarea  Normelor  privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul  art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010  privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul sănătății emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I      Anexele nr. 1 și 2 la  Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017  pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, și a prețurilor de referință generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 și 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform  anexei  care face parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul II      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Ministrul sănătății,     Florian-Dorel Bodog       București, 9 ianuarie 2018.   Nr. 17.    
				 + 
			  ANEXĂ         MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI     ale  anexelor nr. 1  și  2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017  pentru aprobarea    prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale    sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate    și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București,    cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,    și a prețurilor de referință generice ale acestora      1.    În anexa nr. 1, după poziția nr. 6095 se introduc 63 de noi poziții, pozițiile nr. 6096-6158, cu următorul cuprins:     Nr.  crt.     cod_cim     obs     Denumire produs     formă     Concentrație     Firmă/   țară     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_   frm     statut_   anm     Preț producător    (lei)     Preț ridicata maximal fără TVA (lei)     Preț amănuntul maximal  cu TVA (lei)     stare     Observații     Valabilitate preț       0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       „6096     W63693001      ARQUIST    125 micrograme     SUSP. INHAL. PRESURIZATA     125 micrograme     AMRING  FARMA -  S.R.L. - ROMÂNIA     FLUTICASONUM PROPIONAT     Cutie cu un recipient Al sub presiune prevăzut cu o valvă de măsurare, un dozator din PP cu capac, introdus într-o pungă de Al cu săculeț de silicagel x 120 doze suspensie de inhalat presurizată (2 ani)     R03BA05     MG     generic     29.65     33.80     44.21       Prețurile  sunt valabile până la data de    1 aprilie 2018.       6097     W63695001      ARQUIST    250 micrograme     SUSP. INHAL. PRESURIZATA     250 micrograme     AMRING  FARMA -  S.R.L. - ROMÂNIA     FLUTICASONUM PROPIONAT     Cutie cu un recipient Al sub presiune prevăzut cu o valvă de măsurare, un dozator din PP cu capac, introdus într-o pungă de Al cu săculeț de silicagel x 120 doze suspensie de inhalat presurizată (2 ani)     R03BA05     MG     generic     53.61     60.04     75.92       Prețurile  sunt valabile până la data de    1 aprilie 2018.       6098     W63877004      AVELOX    400 mg/   250 ml     SOL. PERF.     400 mg/   250 ml     BAYER    AG - GERMANIA     MOXIFLOXACINUM     Ambalaj multiplu (fiolă de plastic: etichetă) cu 5 cutii din carton a câte 1 flacon din sticlă x 250 ml sol. perf., închis cu dop din cauciuc clorobutilic sau bromobutilic (5 ani)     J01MA14     MI     inovativ     390.84     420.84     496.87       Prețurile  sunt valabile până la data de    1 aprilie 2018.       6099     W63878007      BETAFERON 250 mcg/ml     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     250 mcg/ml     BAYER    AG - GERMANIA     INTERFERONUM BETA 1B     Cutie x 15 ambalaje multiple ce conțin fiecare câte un flacon cu pulbere, o seringă preumplută cu solvent + adaptor pentru ac și 2 tampoane cu alcool (2 ani)     L03AB08     MI     inovativ     2640.82     2670.81     2949.34       Prețurile  sunt valabile până la data de    1 aprilie 2018.       6100     W63461001      BORTEZOMIB HOSPIRA    3.5 mg     PULB. PT. SOL. INJ.     3.5 mg     HOSPIRA UK  LIMITED - MAREA BRITANIE     BORTEZOMIBUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă de tip I cu capacitate de 10 ml, prevăzut cu dop de cauciuc, ce conține bortezomib 3,5 mg pulbere pentru soluție injectabilă (2 ani)     L01XX32     MG     generic     550.00     580.00     670.35       Prețurile  sunt valabile până la data de    1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       6101     W08089004      CLORURĂ DE SODIU VIOSER 0.9 g /100 ml     SOL. PERF.     0.9 g/100 ml     VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA     NATRII CHLORIDUM     Cutie x 10 flacoane  din PE x 100 ml  soluție perfuzabilă  (3 ani)     B05BB01     MG     generic     16.39     18.68     25.25       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6102     W08089005      CLORURĂ DE SODIU VIOSER 0.9 g/100 ml     SOL. PERF.     0.9 g/100 ml     VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA     NATRII CHLORIDUM     Cutie x 10 flacoane  din PE x 500 ml  soluție perfuzabilă  (3 ani)     B05BB01     MG     generic     27.37     31.20     40.81       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6103     W63751004      DESLORA TADINA AMRING 5 mg     COMPR. FILM.     5 mg     AMRING  FARMA -  S.R.L. - ROMÂNIA     DESLORATADINUM     Cutie cu blistere  PVC-Aclar/Al x  30 comprimate filmate  (3 ani)     R06AX27     MG     generic     7.00     7.98     10.79       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6104     W63730001      DICLOREUM 150 mg     CAPS. ELIB. PREL.     150 mg     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     DICLOFENACUM     Cutie x 2 blistere  PVC/Al x 10 capsule  cu eliberare prelungită  (3 ani)     M01AB05     MG     generic     33.19     37.84     49.49       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6105     W63801002      DUTASTERIDA AUROBINDO 0.5 mg     CAPS. MOI     0.5 mg     AUROBINDO PHARMA ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     DUTASTERIDUM     Cutie cu blistere  PVC-PVDC/Al x  30 capsule moi  (2 ani)     G04CB02     MG     generic     31.38     35.77     46.79       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6106     W63540003      EPIDUO  1 mg/25 mg/g     GEL     1 mg/ 25 mg/g     GALDERMA INTERNATIONAL -  FRANȚA     COMBINAȚII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM)     Cutie cu un tub alb  din PEID, prevăzut  cu capac din PP,  care conține 30 g gel  (2 ani)     D10AD53     MI     inovativ     59.61     66.77     84.42       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6107     W63540008      EPIDUO  1 mg/25 mg/g     GEL     1 mg/ 25 mg/g     GALDERMA INTERNATIONAL -  FRANȚA     COMBINAȚII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM)     Cutie cu 1 recipient multidoză cu pompă pentru împiedicarea pătrunderii aerului  și capac cu deschidere rapidă din PP, PEJD  și PEJD, care conține  30 g gel  (2 ani)     D10AD53     MI     inovativ     63.85     71.51     90.42       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6108     W63540010      EPIDUO  1 mg/25 mg/g     GEL     1 mg/ 25 mg/g     GALDERMA INTERNATIONAL -  FRANȚA     COMBINAȚII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM)     Cutie cu 1 recipient multidoză cu pompă pentru împiedicarea pătrunderii aerului  și capac cu deschidere rapidă din PP, PEJD  și PEJD, care conține  60 g gel  (2 ani)     D10AD53     MI     inovativ     111.54     122.69     149.78       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            6109     W63463001      EXJADE  180 mg     COMPR. FILM.     180 mg     NOVARTIS EUROPHARMA LIMITED - MAREA BRITANIE     DEFERASIROXUM     Cutie cu blistere PVC/PVDC/Alu x  30 comprimate filmate  (3 ani)     V03AC03     MI     inovativ     1307.55     1337.55     1496.08       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6110     W63464001      EXJADE  360 mg     COMPR. FILM.     360 mg     NOVARTIS EUROPHARMA LIMITED - MAREA BRITANIE     DEFERASIROXUM     Cutie cu blistere PVC/PVDC/Alu x  30 comprimate filmate  (3 ani)     V03AC03     MI     inovativ     2615.10     2645.10     2921.31       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6111     W63881001      EYLEA  40 mg/ml     SOL. INJ.     40 mg/ml     BAYER AG - GERMANIA     AFLIBERCEPTUM     Cutie x 1 flacon din sticlă cu soluție injectabilă  (4 mg afibercept/ 100 microlitri sol.)  (2 ani)     S01LA05     MI     inovativ     2655.61     2685.60     2965.46       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6112     W63089001      FERACCRU  30 mg     CAPS.     30 mg     SHIELD TX (UK) LIMITED - MAREA BRITANIE     COMPLEX DE FIER (III) MALTOL     Cutie cu 1 flacon x  56 capsule  (18 luni)     B03AB10     MI     inovativ     285.77     314.35     380.79       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6113     W63322001      GARDASIL 9     SUSP. INJ.  ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     0.5 ml     MSD  VACCINS - FRANȚA     VACCIN PAPILOMAVIRUS (TIP 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58)     1 seringă preumplută  cu 2 ace  (3 ani)     J07BM03     MI     imunologic     506.81     536.81     623.27       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6114     W63322002      GARDASIL 9     SUSP. INJ.  ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     0.5 ml     MSD  VACCINS - FRANȚA     VACCIN PAPILOMAVIRUS (TIP 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58)     10 seringi preumplute  cu 2 ace fiecare  (3 ani)     J07BM03     MI     imunologic     5068.10     5098.09     5595.08       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6115     W63797003      GEROCOXAN 120 mg     COMPR. FILM.     120 mg     GL PHARMA GMBH - AUSTRIA     ETORICOXIBUM     Cutie cu blistere  OPA-Al-PVC/Al x  7 comprimate filmate  (3 ani)     M01AH05     MG     generic     9.97     11.36     15.36       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6116     W63794005      GEROCOXAN 30 mg     COMPR. FILM.     30 mg     GL PHARMA GMBH - AUSTRIA     ETORICOXIBUM     Cutie cu blistere  OPA-Al-PVC/Al x  28 comprimate filmate  (3 ani)     M01AH05     MG     generic     26.86     30.62     40.05       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6117     W63795005      GEROCOXAN 60 mg     COMPR. FILM.     60 mg     GL PHARMA GMBH - AUSTRIA     ETORICOXIBUM     Cutie cu blistere  OPA-Al-PVC/Al x  14 comprimate filmate  (3 ani)     M01AH05     MG     generic     14.45     16.47     22.26       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6118     W63796005      GEROCOXAN 90 mg     COMPR. FILM.     90 mg     GL PHARMA GMBH - AUSTRIA     ETORICOXIBUM     Cutie cu blistere  OPA-Al-PVC/Al x  14 comprimate filmate  (3 ani)     M01AH05     MG     generic     15.90     18.13     24.50       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       6119     W54188004      HEPATECT CP 50 UI/ml     SOL. PERF.     50 UI/ml     BIOTEST PHARMA  GMBH - GERMANIA     IMUNOGLOBULINĂ ANTI-HEPATITICĂ B     Cutie x 1 flacon  din sticlă incoloră x  100 ml soluție perfuzabilă (5000 UI)     J06BB04     MI     imunologic     7457.05     7487.04     8199.03       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6120     W63909001      KOGENATE BAYER 1000 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     1000 UI     BAYER AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA     Cutie cu 1 flacon  cu pulbere  pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută x  2.5 ml soluție +  ambalaj suplimentat  ce conține trusă  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     2398.13     2428.13     2684.81       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6121     W63910001      KOGENATE BAYER 2000 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     2000 UI     BAYER AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA     Cutie cu 1 flacon  cu pulbere  pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută x  5 ml soluție +  ambalaj suplimentat  ce conține trusă  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     5097.76     5127.75     5627.41       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6122     W63907001      KOGENATE BAYER 250 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     250 UI     BAYER AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA     Cutie cu 1 flacon  cu pulbere  pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută x  2.5 ml soluție +  ambalaj suplimentat  ce conține trusă  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     647.97     677.97     777.14       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6123     W63908001      KOGENATE BAYER 500 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     500 UI     BAYER AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA     Cutie cu 1 flacon  cu pulbere  pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută x  2.5 ml soluție +  ambalaj suplimentat  ce conține trusă  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     1277.43     1307.43     1463.25       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6124     W63731001      MECLON     CREMĂ VAG     40 mg/g + 200 mg/g     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie cu 1 tub din Al  x 30 g cremă vaginală +  6 aplicatoare din PP  (3 ani)     G01AF20     MG     generic     8.66     9.87     13.34       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6125     W63733001      MECLON     OVULE     500 mg/ 100 mg     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie x 2 folii PVC-PE x  5 ovule  (3 ani)     G01AF20     MG     generic     25.72     29.32     38.35       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6126     W63732001      MECLON     SOL. VAGINALĂ      ALFASIGMA  SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie x 5 flacoane  PVC-PE x 10 ml +  5 flacoane PEJD x  130 ml + 5 canule  (3 ani)     G01AF20     MG     generic     14.81     16.88     22.82       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            6127     W60936003      MIRVASO  3 mg/g     GEL     3 mg/g     GALDERMA INTERNATIONAL -  FRANȚA     BRIMONIDINUM     Cutie cu 1 tub PE/copolimer/Al/ copolimer/PE  cu cap din polietilenă  de mare densitate (hdpe) și sistem de închidere  din polipropilenă (pp)  cu sistem de închidere securizat pentru copii x  10 g gel  (2 ani)     D11AX21     MI     inovativ     54.84     61.42     77.66       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6128     W63734001      NORMIX  200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie x 1 blister  PVC-PE-PVDC/Al x  12 comprimate filmate  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     20.45     23.31     31.51       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6129     W63734002      NORMIX  200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie x 3 blistere  PVC-PE-PVDC/Al x  12 comprimate filmate  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     61.35     68.71     86.88       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6130     W63735001      NORMIX  200 mg/10 ml     GRAN. PT. SUSP. ORALĂ     200 mg/ 10 ml     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie x 1 flacon  din sticlă brună  conținând granule pentru 60 ml suspensie orală, însoțit de o măsură dozatoare marcată  la 5, 10 și 15 ml  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     12.86     14.66     19.81       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6131     W63617002      ONDANSETRON AUROBINDO  2 mg/ml     SOL. INJ./PERF.     2 mg/ml     AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA     ONDANSETRONUM     Cutie cu 5 fiole  din sticlă tip I prevăzute  cu punct de rupere sau marcaj linear x 2 ml soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     A04AA01     MG     generic     16.02     18.26     24.68       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6132     W63617005      ONDANSETRON AUROBINDO  2 mg/ml     SOL. INJ./PERF.     2 mg/ml     AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA     ONDANSETRONUM     Cutie cu 5 fiole  din sticlă tip I prevăzute  cu punct de rupere sau marcaj linear x 4 ml soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     A04AA01     MG     generic     30.44     34.70     45.39       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6133     W63699016      OPTIRAY 300     SOL. INJ./PERF.     636 mg/ml     GUEBERT - FRANȚA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP  a câte 50 ml soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     V08AB07     MI     inovativ     589.59     619.59     713.50       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6134     W63701006      OPTIRAY 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     GUEBERT - FRANȚA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 flacoane  din sticlă  a câte 100 ml soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     V08AB07     MI     inovativ     1318.60     1348.59     1508.12       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       6135     W63701012      OPTIRAY 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     GUEBERT - FRANȚA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP  a câte 50 ml soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     V08AB07     MI     inovativ     688.86     718.86     821.71       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6136     W63701016      OPTIRAY 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     GUEBERT - FRANȚA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP  a câte 100 ml soluție injectabilă/perfuzabilă pentru injectomat  (3 ani)     V08AB07     MI     inovativ     1395.13     1425.13     1591.54       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6137     W63848001      PALONOS-ETRON ALVOGEN  250 micrograme     SOL. INJ.     250 micrograme     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTA     PALONOSETRONUM     Cutie cu 1 flacon  din sticlă tip I x  5 ml soluție injectabilă  (30 luni)     A04AA05     MG     generic     159.59     175.55     214.31       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6138     W07282003      PAMECIL 1 g     PULB. PT. SOL. INJ./PERF.     1 g     MEDOCHEMIE LTD - CIPRU     AMPICILLINUM     Cutie x 10 flacoane  din sticlă incoloră  cu pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     J01CA01     MG     generic     19.90     22.68     30.66       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6139     W00450002      PAMECIL  500 mg     PULB. PT. SOL. INJ./PERF.     500 mg     MEDOCHEMIE LTD - CIPRU     AMPICILLINUM     Cutie x 10 flacoane  din sticlă incoloră  cu pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă  (3 ani)     J01CA01     MG     generic     14.85     16.93     22.88       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6140     W63039004      QUETIAPINA ZENTIVA  150 mg     COMPR. ELIB. PREL.     150 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     QUETIAPINUM     Cutie cu blistere  PVC-PCTFE/Al x  60 comprimate  eliberare prelungită  (3 ani)     N05AH04     MG     generic     61.06     68.39     86.47       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6141     W63040004      QUETIAPINA ZENTIVA  200 mg     COMPR. ELIB. PREL.     200 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     QUETIAPINUM     Cutie cu blistere  PVC-PCTFE/Al x  60 comprimate  eliberare prelungită  (3 ani)     N05AH04     MG     generic     24.25     27.65     36.16       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6142     W63041004      QUETIAPINA ZENTIVA  300 mg     COMPR. ELIB. PREL.     300 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     QUETIAPINUM     Cutie cu blistere  PVC-PCTFE/Al x  60 comprimate  eliberare prelungită  (3 ani)     N05AH04     MG     generic     53.24     59.63     75.39       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6143     W63042004      QUETIAPINA ZENTIVA  400 mg     COMPR. ELIB. PREL.     400 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     QUETIAPINUM     Cutie cu blistere  PVC-PCTFE/Al x  60 comprimate  eliberare prelungită  (3 ani)     N05AH04     MG     generic     109.96     120.95     147.66       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            6144     W63038004      QUETIAPINA ZENTIVA  50 mg     COMPR. ELIB. PREL.     50 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     QUETIAPINUM     Cutie cu blistere  PVC-PCTFE/Al x  60 comprimate  eliberare prelungită  (3 ani)     N05AH04     MG     generic     17.32     19.75     26.69       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6145     W62206001      RHOGAM ULTRA-FILTERED PLUS  300 micrograme     SOL. INJ.     300 micrograme     KEDRION SPA - ITALIA     IMUNOGLOBULINĂ ANTI-D     Cutie cu 1 seringă preumplută monodoză (300 mcg) + 1 prospect + 1 formular pentru control + 1 card de identificare  a pacientului  (2 ani)     J06BB01     MI/ IMUN.     imunologic     134.98     148.48     181.26       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6146     W43798003      RILEPTID 1 mg     COMPR. FILM.     1 mg     EGIS  PHARMA-CEUTICALS  PLC - UNGARIA     RISPERIDONUM     Cutie x 6 blistere  PVC-PVDC/Al x  10 comprimate filmate  (30 luni)     N05AX08     MG     generic     20.06     22.87     30.91       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6147     W08132003      SOLUȚIE RINGER LACTAT VIOSER     SOL. PERF.      VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA     COMBINAȚII     Cutie x 1 flacon din PE x 500 ml soluție perfuzabilă (3 ani)     B05BB01     MG     generic     2.74     3.12     4.22       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6148     W59069002      TETRAXIM     SUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ      SANOFI PASTEUR  S.A. - FRANȚA     VACCIN DIFTERIC, TETANIC, PERTUSSIS,  POLIO INACTIVAT     Cutie x 1 seringă preumplută  (din sticlă tip 1)  echipată cu piston cu dop (clorobrombutil sau clorbutil sau brombutil)  cu un ac atașat x 0.5 ml suspensie injectabilă  (3 ani)     J07CA02     MI     imunologic     46.48     52.99     67.00       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6149     W61462002      TRULICITY  1.5 mg/0.5 ml     SOL. INJ. ÎN PEN PREUMPLUT     1.5 mg/ 0.5 ml     ELI LILLY NEDERLAND  BV - OLANDA     DULAGLUTIDUM     Ambalaj multiplu:  12 (3 pachete x 4)  penuri preumplute  cu 0.5 ml soluție  (2 ani)     A10BX14     MI     inovativ     1036.30     1066.30     1200.42       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6150     W13416001      VERORAB     PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ.      SANOFI PASTEUR  S.A. - FRANȚA     VACCIN RABIC INACTIVAT     Cutie x 1 flacon  din sticlă incoloră  cu pulbere monodoză  și cutie cu 1 seringă  din sticlă incoloră a 0.5 ml solvent pentru suspensie injectabilă  (3 ani)     J07BG01     MI     imunologic     78.16     87.54     110.68       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6151     W64073003      VERRIA 200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     MEDOCHEMIE LTD - CIPRU     VORICONAZOLUM     Cutie cu blistere PVC/Al x 14 comprimate filmate  (3 ani)     J02AC03     MG     generic     997.76     1027.76     1158.41       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       6152     W64073005      VERRIA 200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     MEDOCHEMIE LTD - CIPRU     VORICONAZOLUM     Cutie cu blistere PVC/Al x 28 comprimate filmate  (3 ani)     J02AC03     MG     generic     1995.53     2025.53     2245.98       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6153     W64073008      VERRIA 200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     MEDOCHEMIE LTD - CIPRU     VORICONAZOLUM     Cutie cu blistere PVC/Al x 56 comprimate filmate  (3 ani)     J02AC03     MG     generic     3991.06     4021.06     4421.11       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6154     W63736001      VESSEL DUE F     SOL. INJ.     600 ULS/ 2 ml     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie x 10 fiole  din sticlă galbenă x 2 ml  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     55.85     62.55     79.09       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6155     W63737001      VESSEL DUE F 250 ULS     CAPS. MOI     250 ULS     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie cu 2 blistere  PVDC-PVC/Al-PVDC x  25 capsule moi  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     72.89     81.64     103.22       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6156     W63737002      VESSEL DUE F 250 ULS     CAPS. MOI     250 ULS     ALFASIGMA  SPA - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie cu 3 blistere  PVDC-PVC/Al-PVDC x  20 capsule moi  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     87.47     97.97     123.87       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6157     W63432001      XELJANZ 5 mg     COMPR. FILM.     5 mg     PFIZER  LIMITED - MAREA BRITANIE     TOFACITINIB     Cutie cu 4 blistere Al/PVC/Al x  14 comprimate filmate  (3 ani)     L04AA29     MI     inovativ     3070.34     3100.34     3417.52       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       6158     W56595001      ZUTECTRA     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     500 UI     BIOTEST PHARMA  GMBH - GERMANIA     IMUNOGLOBULINĂ ANTI-HEPATITICĂ B     Cutie x 5 seringi preumplute din sticlă  a câte 1 ml soluție injectabilă (500 UI) ambalate în blister  (2 ani)     J06BB04     MI     imunologic     4181.97     4211.97     4629.20       Prețurile  sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.“          ...     2.    În anexa nr. 1, pozițiile nr. 534, 604, 788, 789, 1269, 1270, 1271, 1272, 1418, 1752, 1895, 2717, 2718, 2719, 2720, 3065, 3066, 3067, 3388, 3389, 3390, 3391, 3392, 3561, 3562, 3563, 3612, 3726, 3729, 3731, 3732, 4017, 4018, 4206, 5316, 5317 și 5318 se modifică și vor avea următorul cuprins:     Nr.  crt.      cod_cim     obs     Denumire produs     formă     Concentrație     Firmă/Țară     DCI     Ambalaj     grupa ATC     stătut_frm     statut_anm     Preț producător    (lei)     Preț ridicată maximal fără TVA    (lei)     Preț amănuntul maximal cu TVA    (lei)     stare     Observații     Valabilitate preț       0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       „534     W57938004     !     AVELOX R 400 mg/250 ml     SOL. PERF.     400 mg/250 ml     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     MOXIFLOXACINUM     Cutie x 5 flacoane din sticlă x 250 ml (5 ani)     J01MA14     MI     inovativ     390.84     420.84     496.87     DC      Prețurile sunt valabile până la data de  1 aprilie 2018.       ...                             604     W61580007     !     BETAFERON 250 mcg/ml     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     250 mcg/ml     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     INTERFERONUM BETA 1B     Cutie x 15 ambalaje multiple ce conțin fiecare câte un flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu solvent + adaptor pentru ac și 2 tampoane cu alcool (2 ani)     L03AB08     MI     inovativ     2640.82     2670.81     2949.34     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       ...                        788     W06665001      CANCIDAS 50 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     50 mg     MERCK SHARP & DOHME  LTD - MAREA BRITANIE     CASPOFUNGINUM     Cutie x 1 flac pulb.  pt. conc. pt. sol. perf.  (2 ani la 2-8⌡ C)     J02AX04     MI     inovativ     790.67     820.67     932.68       Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       789     W06670001      CANCIDAS 70 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     70 mg     MERCK SHARP & DOHME  LTD - MAREA BRITANIE     CASPOFUNGINUM     Cutie x 1 flac. pulb.  pt. conc. pt. sol. perf.  (2 ani la 2-8⌡ C)     J02AX04     MI     inovativ     1031.95     1061.95     1195.68       Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       ...                        1269     W62169001     !!     COSENTYX 150 mg     SOL. INJECTABILĂ ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     150 mg/ml     NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE     SECUKINUMABUM     Cutie x 2 seringi preumplute x  1 ml soluție injectabilă  (18 luni)     L04AC10     MI     inovativ     4545.32     4575.32     5025.25     DC     Conform  art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017 ,  cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       1270     W62170001     !!     COSENTYX 150 mg     SOL. INJECTABILĂ ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT     150 mg/ml     NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE     SECUKINUMABUM     Cutie x 2 stilouri preumplute  (stilou Senso Ready) x  1 ml soluție injectabilă  (18 luni)     L04AC10     MI     inovativ     4545.32     4575.32     5025.25     DC     Conform  art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017 ,  cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       1271     W62169002     !!     COSENTYX 150 mg     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     150 mg/ml     NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE     SECUKINUMABUM     Cutie x 1 seringă preumplută x  1 ml soluție injectabilă  (18 luni)     L04AC10     MI     inovativ     2272.66     2302.66     2548.05     DC     Conform  art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017 ,  cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       1272     W62170002     !!     COSENTYX 150 mg     SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT     150 mg/ml     NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE     SECUKINUMABUM     Cutie x 1 stilou preumplut (stilou SensoReady) x  1 ml soluție injectabilă  (18 luni)     L04AC10     MI     inovativ     2272.66     2302.66     2548.05     DC     Conform  art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017 ,  cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                             0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       1418     W44020001     !     DICLOREUM 150 mg     CAPS. ELIB. PREL.     150 mg     ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA     DICLOFENACUM     Cutie x 2 blistere  din PVC/Al x 10 capsule  cu eliberare prelungită  (5 ani)     M01AB05     MG     generic     33.19     37.84     49.49     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        1752     W61129001      ENTYVIO  300 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL PERF.     300 mg     TAKEDA PHARMA A/S - DANEMARCA     VEDOLIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x 300 mg pulbere pentru concentrat pentru soluție perfuzabilă (3 ani)     L04AA33     MI     inovativ     5664.00     5693.99     6244.61       Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        1895     W59598001     !     EYLEA  40 mg/ml     SOL. INJ.     40 mg/ml     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     AFLIBERCEPTUM     Cutie x 1 flacon  soluție injectabilă  4 mg/100 microlitri     S01LA05     MI     inovativ     2655.61     2685.60     2965.46     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        2717     W61172001     !     KOGENATE BAYER  1000 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     1000 UI     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT)     Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2.5 ml soluție + ambalaj suplimentar  ce conține o trusă  de administrare  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     2398.13     2428.13     2684.81     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       2718     W61175001     !     KOGENATE BAYER  2000 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     2000 UI     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT)     Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 5 ml soluție + ambalaj suplimentar  ce conține o trusă  de administrare  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     5097.76     5127.75     5627.41     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       2719     W61168001     !     KOGENATE BAYER  250 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     250 UI     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT)     Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2.5 ml soluție + ambalaj suplimentar  ce conține o trusă  de administrare  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     647.97     677.97     777.14     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            2720     W61170001     !     KOGENATE BAYER  500 UI     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     500 UI     BAYER PHARMA AG - GERMANIA     OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT)     Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2,5 ml soluție + ambalaj suplimentar  ce conține o trusă  de administrare  (30 luni)     B02BD02     MI     inovativ     1277.43     1307.43     1463.25     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3065     W54288001     !     MECLON     CREMĂ VAG.      ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie x 1 tub din aluminiu x 30 g cremă vaginală +  6 aplicatoare  din polipropilenă  (3 ani)     G01AF20     MG     generic     8.66     9.87     13.34     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3066     W54286002     !     MECLON     OVULE     100 mg/ 500 mg     ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie x 2 folii PVC-PE x  5 ovule  (3 ani)     G01AF20     MG     generic     25.72     29.32     38.35     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3067     W54287001     !     MECLON     SOL. VAGINALĂ      ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA     COMBINAȚII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM)     Cutie x 5 flacoane PVC-PE (cu aspect de fiolă) x  10 ml soluție vaginală,  5 flacoane PEJD x  130 ml soluție vaginală +  5 canule de unică utilizare (3 ani)     G01AF20     MG     generic     14.81     16.88     22.82     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3388     W59247003     !     MST CONTINUS 100 mg     COMPR. ELIB. MODIF.     100 mg     MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA     MORPHYNUM     Cutie cu blist.  PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod.     N02AA01      inovativ     158.13     173.94     212.35     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1121/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3389     W59246003     !     MST CONTINUS 200 mg     COMPR. ELIB. MODIF.     200 mg     MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA     MORPHYNUM     Cutie cu blist.  PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod.     N02AA01      inovativ     307.64     337.64     406.18     DC     Medicamentul  poate fi menținut în circuitul terapeutic  până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1121/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       3390     W59249003     !     MST CONTINUS 30 mg     COMPR. ELIB. MODIF.     30 mg     MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA     MORPHYNUM     Cutie cu blist.  PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod.     N02AA01      inovativ     46.20     52.67     66.59     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1121/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3391     W59248003     !     MST CONTINUS 60 mg     COMPR. ELIB. MODIF.     60 mg     MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA     MORPHYNUM     Cutie cu blist.  PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod.     N02AA01      inovativ     100.28     110.30     134.66     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1121/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3392     W59250003     !     MST CONTINUS 10 mg     COMPR. ELIB. MODIF.     10 mg     MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA     MORPHYNUM     Cutie cu blist.  PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod.     N02AA01      inovativ     25.20     28.73     37.58     DC     Medicamentul  poate fi menținut în circuitul terapeutic  până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1121/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3561     W05444001     !     NORMIX  200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie cu un blister din PVC-PE-PVDC/Aluminium a 12 comprimate filmate  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     20.45     23.31     31.51     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3562     W05444002     !     NORMIX  200 mg     COMPR. FILM.     200 mg     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie cu 3 blistere din PVC-PE-PVDC/Aluminium a câte 12 comprimate filmate  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     61.35     68.71     86.88     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3563     W05445001     !     NORMIX  200 mg/10 ml     GRAN. PT. SUSP. ORALĂ     200 mg/ 10 ml     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     RIFAXIMINUM     Cutie cu un flacon din sticlă brună conținând granule pentru 60 ml suspensie orală, însoțit de o măsură dozatoare marcată la 5, 10 și 15 ml  (3 ani)     A07AA11     MI     inovativ     12.86     14.66     19.81     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                             3612     W56901001     !     OLANZAPINA ACTAVIS  10 mg     COMPR. ORODISP.     10 mg     ACTAVIS GROUP PTC EHF - ISLANDA     OLANZAPINUM     Cutie x blistere  OPA-Al-PVC/Al x  28 comprimate orodispersabile     N05AH03     MG     generic     10.17     11.59     15.67     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1118/28.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3726     W60587016     !     OPTIRAY (R) 300     SOL. INJ./PERF.     636 mg/ml     MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP x  50 ml soluție injectabilă/perfuzabilă     V08AB07     MI     inovativ     589.59     619.59     713.50     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3729     W60589006     !     OPTIRAY (R) 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 flacoane  din sticlă x 100 ml soluție injectabilă/perfuzabilă     V08AB07     MI     inovativ     1318.60     1348.59     1508.12     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        3731     W60589012     !     OPTIRAY (R) 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP x  50 ml soluție injectabilă/perfuzabilă     V08AB07     MI     inovativ     688.86     718.86     821.71     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       3732     W60589016     !     OPTIRAY (R) 350     SOL. INJ./PERF.     741 mg/ml     MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA     IOVERSOLUM     Cutie x 10 seringi preumplute din PP x  100 ml soluție injectabilă/perfuzabilă pentru injectomat     V08AB07     MI     inovativ     1395.13     1425.13     1591.54     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        4017     W56853002     !     PRAMIPEXOL TORRENT 0.18 mg     COMPR.     0.18 mg     TORRENT PHARMA - S.R.L. - ROMÂNIA     PRAMIPEXOLUM     Cutie x blister  OPA-Al-PVC/Al x  30 comprimate  (3 ani)     N04BC05     MG     generic     11.50     13.11     17.72     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1.107/22.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       4018     W56856002     !     PRAMIPEXOL TORRENT 0.70 mg     COMPR.     0.70 mg     TORRENT PHARMA - S.R.L. - ROMÂNIA     PRAMIPEXOLUM     Cutie x blister  OPA-Al-PVC/Al x  30 comprimate  (3 ani)     N04BC05     MG     generic     51.65     57.85     73.14     DC     Medicamentul  poate fi menținut  în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm.,  dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP  nr. 1.107/22.11.2017     Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        4206     W62918002      RASAGILINA DR. REDDY’S 1 mg     COMPR.     1 mg     DR. REDDY’S LABORATOIRES ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     RASAGILINUM     Cutie x blistere Al/Al x  30 comprimate  (2 ani)     N04BD02     MG     generic     30.00     34.20     44.73       Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       …                        5316     W05757002     !     VESSEL DUE F     CAPS. MOI     250 ULS     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie cu 2 blistere din PVDC-PVC/Al-PVDC  a câte 25 capsule moi  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     72.89     81.64     103.22     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       5317     W05758001     !     VESSEL DUE F     SOL. INJ.     600 ULS/ 2 ml     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie cu 10 fiole  din sticlă galbenă  a 2 ml soluție injectabilă  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     55.85     62.55     79.09     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.       5318     W05757003     !     VESSEL DUE F 250 ULS     CAPS. MOI     250ULS     ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA     SULODEXIDUM     Cutie x 3 blistere  PVDC-PVC/Al-PVDC x  20 capsule moi  (5 ani)     B01AB11     MI     inovativ     87.47     97.97     123.87     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018.“          ...     3.    În anexa nr. 1, pozițiile nr. 681, 833, 834, 2547, 2548, 2549, 2550, 2551, 2552, 3064, 3259, 3260, 3261, 3536, 3537, 3539, 4642, 4643, 4644, 4840, 5601, 5602, 5603 și 5619 se abrogă.   ...     4.    În anexa nr. 2, în Lista B, după poziția nr. 1355 se introduce o nouă poziție, poziția nr. 1356, cu următorul cuprins:     Nr. crt.     cod_cim     obs     Denumire produs     forma     Concentrație     Firmă/țară     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_frm     statut_ anm     stare     Preț producător (lei)     Preț referință generic (PRG)     Preț referință generic (PRG)  = actualizare 2017 =       „1356     W63693001      ARQUIST 125 micrograme     SUSP. INHAL. PRESURIZATĂ     125 micrograme     AMRING FARMA - S.R.L. - ROMÂNIA     FLUTICASONUM PROPIONAT     Cutie cu un recipient Al sub presiune prevăzut cu  o valvă de măsurare, un dozator din PP cu capac, introdus într-o pungă de Al cu săculeț de silicagel x 120 doze suspensie de inhalat presurizată (2 ani)     R03BA05     MG     generic      29.65      29.65ˮ          ...        ----  

Preluat: 2026-09-23T14:10:57.051743+00:00 · SHA256: 9ed66ad5ceb77dc65054e62f654d08e501422f17d79fb8c207e3914657e091a7