Legislație națională
HOTĂRÂRE · 295 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 295 din 20 martie 2018 pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Consiliul Superior al Magistraturii · ID sursă 199469
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 295 din 20 martie 2018 pentru completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcții de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007 EMITENT CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 4 aprilie 2018 PLENUL În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată , și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște: + Articolul I Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcții de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 16 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins: (3) În termen de 48 de ore de la data afișării la sediul instanței sau parchetului care organizează concursul a listei candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs, candidații respinși pot formula contestații, care vor fi soluționate de comisia de contestații. (4) După soluționarea contestațiilor se întocmește lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, care se afișează în condițiile alin. (3). ... 2. La articolul 11^2, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins: 3. soluționează contestațiile formulate de candidații respinși în urma verificării îndeplinirii condițiilor legale de participare la concurs. ... ... + Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Simona Camelia Marcu București, 20 martie 2018. Nr. 295. -----
Preluat: 2026-09-23T22:44:16.341304+00:00 · SHA256: 0ebca68e38d2cf3c33ef8f20eda637608ce42cf0fd72ff9cff20891bb6669ab6