Legislație națională
HOTĂRÂRE · 188 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 188 din 4 aprilie 2018 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2007 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă"
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 199580
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 188 din 4 aprilie 2018 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2007 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă" EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 12 aprilie 2018 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul I Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2007 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 12 septembrie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre. + Articolul II Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă , în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Lucian Șova Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 4 aprilie 2018. Nr. 188. + ANEXĂ (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2007 ) Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă“ Titular: Ministerul Transporturilor Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. Amplasament: județul Arad Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): 853.464 mii lei (1 euro = 4,5957 lei/20.06.2017), din care C + M: 625.010 mii lei Valoare rest de executat (inclusiv TVA): 15.719 mii lei din care C + M: 8.106 mii lei Durata de realizare a restului de executat: 2 luni Capacități: Lungime totală traseu variantă 12,250 km Profil transversal platformă autostradă 26,00 m Profil transversal carosabil autostradă 2 x 7,50 m Profil transversal platformă bretele bidirecționale 9,00 m Profil transversal platformă bretele unidirecționale 6,00 m Profil transversal carosabil bretele bidirecționale 7,00 m Profil transversal carosabil bretele unidirecționale 4,00 m Poduri și pasaje ale autostrăzii 9,00 buc. Pasaje peste autostradă 4,00 buc. Noduri rutiere 4,00 buc. + Factori de risc: Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2013. + Finanțarea investiției: Finanțarea obiectivului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare“ și de la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“, conform Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pentru finanțarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad - Timișoara - Lugoj, etapa I, semnat la București la 24 decembrie 2003 și la Luxemburg la 17 decembrie 2003, ratificat prin Legea nr. 250/2004 , cu modificările și completările ulterioare și Contractului de finanțare nr. 41 din 9 decembrie 2010 al proiectului din cadrul POS-T 2007-2013 Construcția autostrăzii Arad - Timișoara (inclusiv varianta de ocolire Arad) din Fondul de coeziune. -----
Preluat: 2026-09-24T07:51:58.494663+00:00 · SHA256: d7bdd8c9d5f694e747940949e1b8e72c4145d78e07f09357f1103f4a15df926b