Legislație națională
HOTĂRÂRE · 62 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 62 din 16 mai 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind emiterea de obligaţiuni garantate şi supravegherea publică a obligaţiunilor garantate şi de modificare a Directivei 2009/65/CE şi a Directivei 2014/59/UE - COM (2018) 94 final
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Senatul · ID sursă 200953
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 62 din 16 mai 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE - COM (2018) 94final EMITENT SENATUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 23 mai 2018 În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată , precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008 , în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/216 din 3.05.2018, Senatul adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Senatul României: 1. Consideră că propunerea de Directivă respectă principiul subsidiarității, încadrându-se în domeniul de reglementare al art. 114 TFUE . În momentul actual, caracteristicile structurale ale obligațiunilor garantate sunt stabilite în prezent în principal la nivel național, tratamentul preferențial de care acestea beneficiază în temeiul dreptului Uniunii fiind acordat în practică unor tipuri de produse diferite. Astfel, este necesară o acțiune la nivelul UE pentru a institui un cadru comun pentru obligațiunile garantate în întreaga Uniune, care să asigure alinierea caracteristicilor structurale ale acestora cu caracteristicile de risc care justifică tratamentul preferențial acordat la nivelul Uniunii. Măsurile întreprinse de UE pentru a institui un cadru comun sunt, de asemenea, necesare pentru a dezvolta piețele obligațiunilor garantate în întreaga Uniune și a sprijini investițiile transfrontaliere, în vederea îndeplinirii obiectivelor uniunii piețelor de capital. De asemenea, consideră că propunerea de Directivă respectă principiul proporționalității deoarece creează un echilibru între flexibilitatea necesară pentru a se ține cont de caracteristicile fiecărui stat membru și uniformitatea necesară pentru asigurarea coerenței la nivelul Uniunii. Propunerea include dispoziții privind păstrarea drepturilor obținute aferente obligațiunilor garantate existente, vizând atenuarea costurilor pentru emitenții acestora și pentru piețe. ... + Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 16 mai 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA București, 16 mai 2018. Nr. 62. -----
Preluat: 2026-09-24T11:29:15.674166+00:00 · SHA256: 90fac42f0bd7b8344d0b83c638bad13b38b4f78194be027b721918064d897e84