Legislație națională
HOTĂRÂRE · 514 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 514 din 12 iulie 2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 202635
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 514 din 12 iulie 2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 13 iulie 2018 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 30 alin. (4) și (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă alocarea sumei de 108.677 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în perioada martie-iulie 2018. + Articolul 2 Pentru asigurarea fondurilor necesare finanțării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 108.677 mii lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. + Articolul 3 Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate din prezenta hotărâre. + Articolul 4 Eventualele sume rămase neutilizate după finalizarea lucrărilor pentru care acestea au fost alocate se restituie la bugetul de stat. + Articolul 5 Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2018. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Sirma Caraman, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 12 iulie 2018. Nr. 514. + ANEXĂ REPARTIZAREA sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale Nr. crt. Obiectiv Unitatea administrativ-teritorială Suma alocată - mii lei - 0 1 2 3 1) Județul Alba Total, din care: 650 1 Refacere drum județean DJ 107 I: Râmeț - Ponor - Mogoș, pe raza comunei Ponor, județul Alba Consiliul Județean Alba 650 Refacere drum județean DJ 750 C: Ponor - Sălciua, pe raza comunei Ponor, județul Alba Refacere drum județean DJ 704 G, pe raza orașului Cugir, județul Alba Refacere drum județean DJ 107 I: Aiud - Râmeț - Ponor și podeț, pe raza comunei Râmeț, județul Alba Refacere drum județean DJ 750 C: Râmeț - Valea Mănăstirii, pe raza comunei Râmeț, județul Alba Refacere drum județean DJ 106 E și rigole, pe raza comunei Șugag, județul Alba 2) Județul Bacău Total, din care: 3.437 1 Refacere 8,9 km și 8 podețe drum județean DJ 252 B Consiliul Județean Bacău 3.437 Refacere 6,0 km DJ 123 Refacere 0,7 km DJ 119 E Refacere 0,25 km și 1 podeț DJ 112 Refacere 5,8 km DJ 156 B Refacere 2,6 km și 1 podeț DJ 117 Refacere 0,15 km DJ 116 Refacere 0,5 km DJ 241 A Refacere 0,5 km DJ 207 D Refacere 8 km și 2 podețe DJ 118 B Refacere 1,8 km DJ 119 Refacere 0,6 km DJ 117 A Refacere 7 km DJ 252 C Refacere 0,5 km și 1 pod DJ 159 Refacere podeț afectat DJ 116 B Refacere podeț afectat DJ 156 A Refacere 2 podețe afectate DJ 119 B Refacere 2,5 km DJ 252 F Refacere 0,02 km și 1 podeț afectat DJ 118 Refacere 0,01 km DJ 252 Refacere 6,5 km DJ 115 Refacere 1 podeț afectat DJ 252 A 3) Județul Bistrița-Năsăud Total, din care: 17 1 Refacere DJ 172G Budacu de Jos 0,5 km Consiliul județean Bistrița-Năsăud 17 Refacere DJ 173C Budacu de Jos 0,5 km Refacere DJ 172E Strugureni 0,5 km Refacere DJ 154C Sebiș 1 km Refacere DJ 154C Ruștior 0,002 km 4) Județul Botoșani Total, din care: 5.766 1 Refacere DJ 291K Lozna - Călinești, 6,55 km Consiliul Județean Botoșani 5.766 Refacere DJ 293 Mileanca - Coțusca, 14,91 km Refacere DJ 293A Coțusca - Viișoara, 5,99 km Refacere DJ 294A Avrămeni - D. Cantemir, 7,8 km Refacere DJ 294C Borolea - Hănești, 5 km Refacere DJ 298 Baranca, 2,03 km Refacere DJ 291D Baranca - Bajura, 8,22 km 5) Județul Buzău Total, din care: 5.800 1 Refacerea carosabilului, terasamentului și șanțurilor de scurgere a apelor și desfundarea podețelor la DJ 203K, între km 96+000-107+000, și la km 100+300, în punctul Pestrițu, la km 103+200, la km 99+500 Consiliul Județean Buzău 5.800 Refacerea DJ 204C, Sărulești-Bisoca - limită județ Vrancea, pe o lungime de 14 km Refacerea DJ 203L între km 39+200-39+500, km 45+900-46+700 Refacerea și consolidarea DJ 102F pe următoarele tronsoane: km 16+800-16+920, km 18+000-18+100, km 20+300-20+400, km 20+400-20+525, km 20+525-20+625, km 20+700-20+800, km 21+295-21+325, km 21+475-21+550, km 21+640-21+715, km 21+785-21+825, km 21+865-21+930, km 22+075-22+155, km 22+190-22+250, km 22+350-22+515, podețul de la km 23+160, podețul de la km 23+094, km 23+281-23+303, km 23+500-23+580, km 24+053-24+133, podul amplasat la km 24+610, km 24+837-24+900, podețul existent la km 23+675, km 25+186-25+280 6) Județul Caraș-Severin Total, din care: 4.569 1 Refacere corp drum DJ 571, 3 km, tronson între Sasca Montană și Cărbunari (spălare corp drum din piatră spartă pe o suprafață de 9000 mp) (comuna Cărbunari) Consiliul Județean Caraș-Severin 4.569 Refacere 11 km DJ 585 avariat pe porțiuni (25%) (comuna Doclin) Refacere corp drum DJ 586 pe o suprafață de 1 mp și o adâncime de aproximativ 2 m (comuna Ocna de Fier) Refacere 1 podeț pe DJ 586, Vârtoape afectat pe 5 m lungime, 0,3 m lățime și 3 m înălțime (comuna Ocna de Fier) Refacere 6,5 km DJ 684, spălare corp drum cca 45% (comuna Rusca Montană) Refacere 1 podeț pe DJ 608C, Valea Seacă pe o lungime de 40 m (drum aflat în perioada de execuție) (comuna Slatina Timiș) Refacere 300 ml zid de sprijin din beton la DJ582 Slatina Timiș-Văliug, la ieșirea din Slatina Timiș (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,050 km acostament distrus și subspălare 10 ml zid de sprijin, DJ 582, la km 58 + 800-58 + 850 (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,030 km corp drum distrus, 40 ml zid de sprijin din zidărie de piatră și 30 ml parapet metalic, DJ 582 la km 58 + 700-58 + 730 (comuna Slatina Timiș) Refacere fundație și elevație distrusă zid sprijin gabioane pe 100 m lungime, corp drum lățime 3,5 m și acostamente distruse pe 0,7 m lățime, avariat subtraversare podeț la DJ 582, la km 58 + 500-58 + 400 (comuna Slatina Timiș) Refacere 30 ml corp drum distrus, fundație și elevație zid de sprijin distrus și parapet metalic distrus pe DJ 582 la km 58 + 400 (comuna Slatina Timiș) Refacere zid de sprijin gabioane, 20 ml parapet metalic, 0,005 km corp drum la DJ 582 - la km 58 + 300 (comuna Slatina Timiș) Refacere 30 ml fundație zid de sprijin și elevație, 0,045 km avariat corp drum, 100 ml depuneri aluviuni la DJ 582 la km 58 + 200 (comuna Slatina Timiș) Refacere 70 ml zid de sprijin din beton (subspălare fundație și acostament) DJ 582 la km 58 + 100 (comuna Slatina Timiș) Refacere pod pe DJ 582 (subspălare fundație culee) la km 58 + 100 (comuna Slatina Timiș) Refacere acostament și rambleu, distrus pe 0,050 km DJ 582 la km 57 + 000 (comuna Slatina Timiș) Refacere corp drum distrus pe 0,035 km DJ582 la km 57 + 200-57 + 300 (comuna Slatina Timiș) Refacere 80 ml parapet metalic, DJ 582 la km 57 + 200-57 + 300 (comuna Slatina Timiș) Refacere pod pe DJ 582 avariat pe o lungime de 6 m (subspălare fundație culee) - la km 57 + 390 (comuna Slatina Timiș) Refacere corp drum avariat pe 0,040 km DJ582, 40 ml zid de sprijin (1,5 m) din beton și elevație (2,5 m), subspălare fundație; 40 ml parapet metalic - la km 56 + 860-56 + 900 (comuna Slatina Timiș) Refacere 50 ml zid de sprijin din beton pe DJ 582 (subspălare fundație) - la km 56 + 780, dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 70 ml parapet metalic, DJ 582 - la km 56 + 780, dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere rambleu avariat pe 0,020 km DJ 582 - la km 56 + 730 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere fundație zid de sprijin din beton distrus pe 85 ml, DJ 582 - la km 56 + 490-56 + 575 (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,002 km corp drum, subspălare; 100 ml zid de sprijin din gabioane, fundație și elevație, distrus; 100 ml parapet metalic pe DJ 582 - la km 57 + 770-55 + 870 (comuna Slatina Timiș) Refacere zid sprijin, corp drum pe 15 ml, decolmatare podeț la km 55 + 585, DJ 582 - la km 55 + 550-55 + 585 (comuna Slatina Timiș) Refacere taluz rambleu pe 0,013 km, DJ 58, la km 55 + 525-55 + 555 (comuna Slatina Timiș) Refacere timpan podeț, avariat, pe DJ 582 la km 55 + 286 (comuna Slatina Timiș) Refacere 28 ml zid de sprijin (subspălare fundație) DJ 582, la km 55 + 006-55 + 034 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,075 km corp drum distrus; 75 ml zid de sprijin din beton (fundație și elevație distruse); 75 ml parapet metalic pe DJ 582, la km 54 + 525-54 + 600, dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 15 ml zid de sprijin din piatră brută (subspălare fundație și distrus), DJ 582 la km 50 + 950-50 + 96 (comuna Slatina Timiș) Refacere podeț și 10 ml zidărie din piatră brută pe DJ 582, la km 51 + 150 (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,005 km acostament DJ 582, la km 51 + 480 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 22 ml parapet metalic, DJ 582, la km 51 + 810-51 + 832 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,020 km corp drum; 20 ml zid de sprijin; 20 ml parapet metalic la DJ 582 - km 52 + 040-52 + 060, dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 30 ml zid de sprijin din piatră de râu pe DJ 582 - km 52 + 200-52 + 230 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 10 ml parapet metalic la DJ 582 km 52 + 375-52 + 387 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,028 km corp drum; 28 ml fundație zid de sprijin din piatră de râu; 28 ml parapet metalic la DJ 582, km 52 + 500-52 + 528 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,012 km DJ 582 taluz rambleu, km 52 + 615-52 + 627 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 49 ml fundație zid de sprijin din beton pe DJ 582, km 52 + 627-52 + 676 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,020 km DJ 582 taluz rambleu km 52 + 700-52 + 720 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 25 ml fundația din zidărie de piatră brută la zidul de sprijin din beton pe DJ 582 km 52 + 720-52 + 745 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 15 ml fundație zid de sprijin pe DJ 582 km 52 + 745-52 + 760 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,040 km DJ 582 taluz rambleu km 52 + 785-52 + 825 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere corp drum 0,065 km, 65 ml zid sprijin, 65 ml parapet metalic la DJ 582, km 52 + 825-52 + 890 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,050 km corp drum, 50 ml zid sprijin din zidărie de piatră, 50 ml parapet metalic la DJ 582 km 52 + 910-52 + 960 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,150 km acostament și corp drum, 70 ml zid sprijin (2 buc.), 150 ml parapet metalic la DJ 582, km 53 + 050-53 + 200 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 50 ml parapet metalic la DJ 582 km 53 + 350-53 + 400 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 20 ml zid sprijin din zidărie de piatră, subspălare fundație, pe DJ 582 km 53 + 595-53 + 615 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 55 ml parapet metalic la DJ 582, km 53 + 700-53 + 755 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,030 km rambleu, corp drum pe 30 m lungime, pe DJ 582, km 53 + 720-53 + 750 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,020 km corp drum, 68 ml fundație zid sprijin din beton pe DJ582, km 54 + 000-54 + 068 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,020 km corp drum, 50 ml subspălare zid sprijin din beton, 20 ml parapet metalic la DJ 582 km 54 + 350-54 + 400 dreapta (comuna Slatina Timiș) Refacere 0,010 km DJ 582 taluz debleu, km 54 + 350 - stânga (comuna Slatina Timiș) Refacere 6 podețe colmatate pe DJ 582 (comuna Slatina Timiș) Refacere rigole colmatate pe 12 km, DJ 582 (comuna Slatina Timiș) Refacere corp drum avariat pe 0,148 km, DJ 582A, în 8 locuri diferite (comuna Târnova) Refacere zid de sprijin avariat pe 15 ml lungime, 0,4 m lățime, 2 m înălțime în proporție de 40%, la DJ 582A (comuna Târnova) Refacere zid de sprijin distrus pe 15 ml lungime, 0,4 m lățime, 2 m înălțime în proporție de 100%, la DJ 582A (comuna Târnova) Refacere corp drum pe o suprafață de 300 mp, DJ 582 A Târnova - Reșița (comuna Târnova) Refacere podeț colmatat pe DJ 582 A pe o lungime de 7 m (comuna Târnova) Refacere 0,086 km, DJ 683 (degradare dale de beton) (comuna Zăvoi) Refacere corp drum DJ 571, pe 2 km la ieșirea din satul Sasca Montană până la intrarea în Știnăpari (comuna Sasca Montană) Refacere rigolă colmatată pe DJ 571, satul Sasca Montană, zona iazului de decantare al S.C. Conversmin - S.A. (comuna Sasca Montană) Refacere corp drum DJ 571, satul Slatina Nera, pe o suprafață de 2700 mp (comuna Sasca Montană) Refacere corp drumul județean DJ 585 (necesită reabilitare totală), satul Ramna - satul Valeapai, pe o suprafață de 8.500 mp (comuna Ramna) Refacere podeț pe DJ 585, satul Ramna (la ieșirea din Ramna spre orașul Bocșa), dislocare tuburi cu diametrul de 800 mm (comuna Ramna) Refacere corp drum DJ 587, pe o lungime de 0,5 km, la ieșirea din Rugi spre Păltiniș (spălare corp drum, gropi, denivelări) (comuna Păltiniș) Refacere corp drum DJ 587, pe o lungime de 2 km, la ieșirea din Rugi spre Ohăbița (spălare corp drum, gropi, denivelări) (comuna Păltiniș) Refacere subtraversare DJ 571 C, la ieșire din satul Zlatița, eroziune de maluri (pe 6 m lungime mal drept și 4 m lungime mal stâng) (comuna Socol) Refacere corp drum DJ 571 B, pe o lungime de 17 km, la ieșirea din satul Stăncilova spre Cărbunari (spălare corp drum) (comuna Șopotu Nou) Refacere zid de sprijin pe DJ 571 B (surpare zid de sprijin din piatră, mal drum, pe o lungime de 10 m, satul Stăncilova) (comuna Șopotu Nou) 7) Județul Cluj Total, din care: 734 1 Refacere DJ 107 P Someșu Rece - Tarnița - Mărișel (sector 24 + 000-27 + 000), L = 3 km Consiliul Județean Cluj 734 Refacere DJ 107 R Filea Săcel (sector 21 + 350-28 + 650), L = 7,2 km Refacere DJ 103 G Săndulești - Cheile Turzii (sector 21 + 350-28 + 650), L = 7,2 km Refacere DJ 161 G Chiriș - Sucutard L = 4,5 km, Desfundări 8 podețe pe DJ 109 C Chiriș - Sucutard Refacere DJ 161 C Corneni (sector 13 + 000-15 + 00), L = 2 km Refacere DJ 103 H Bologa - Săcuieu (sector 21 + 350-15 + 000), L = 7,2 km Refacere DJ 107 T Mărișel Măguri - Răcătău (sector 0 + 000-11 + 000), L = 11 km Refacere pod la km 28 + 481 pe DJ 107 N Gura Râșca Plopi 8) Județul Covasna Total, din care: 455 1 Refacere DJ 131B pe o porțiune de 1 km Consiliul Județean Covasna 455 Refacere zid sprijin pe DJ 121 A Valea Mare - Întorsura Buzăului pe o porțiune de 162 m Refacere DJ 103B Ozun - Bicfalău 9) Județul Dâmbovița Total, din care: 2.000 1 Refacere DJ 710A la limita satelor Diaconești și Ulmetu Consiliul Județean Dâmbovița 2.000 Punere în siguranță DJ 710B în punctul „Stan Stanciu“ 10) Județul Galați Total, din care: 3.626 1 Refacere DJ 252 G Braniștea - Tecucelu Sec (950 m x 6 m x 0,15 m) Vizurești (100 m x 6 m x 0,15 m) Comuna Țepu km 11 + 00-11 + 300 Consiliul Județean Galați 3.626 Refacere DJ 251G Vârlezi - Corni (20 m x 3 m x 6 m) Refacere DJ 242E Roșcani - Oancea km 13 + 900 (50 m x 10 m x 6 m) Băneasa - Roșcani - Oancea (80 m x 6 m x 0,10 m ) Refacere DJ 240A km 13 + 600 - km 14 + 400 în localitatea Cerțești Refacere DJ 242 C km 18 - km 19 în interiorul satului Șipote km 17 - km 18 (200 m) km 14 - km 15 (50 m Refacere DJ 251H ieșire localitate Corod spre Valea Mărului, partea stânga (2,5 m lățime x 10 m x 1,3 m Refacere DJ 241G Țepu de Sus - Brăhășești 400 m x 6 m x 0,15 m Refacere DJ 204N Nămoloasa - Nănești 650 m x 5 m x 1 m Refacere DJ 252I Vișina - Buciumeni 500 m x 6 m x 0,15 m; 20 m x 2,5 m x 3 m; Poiana km 12 + 200 - km 12 + 400 Refacere DJ 251 C Comuna Valea Mărului Refacere DJ 251A Drăgușeni km 29 + 700 - km 30 + 200 Refacere DJ 252J Fundeanu Adam (zona împădurită) Refacere DJ 252 G Vizurești - Tecucelu Sec (2 x 5 m x 4 m x 7,5 m) Refacere DJ 242E Băneasa - Roșcani - Oancea pod km 3 + 900 Băneasa - Roșcani - Oancea (Pod km 3 + 900 surpare drum 2,5 x 5 m x 1,7 m) Băneasa - Roșcani - Oancea pod km 8 + 800) Refacere DJ 242 Vârlezi km 42 - km 43 podeț tubular și drum aferent 3 m x 10 m x 1,2 m Refacere DJ 240 Ghidigeni pod km 21 + 357 Refacere DJ 251B pod Moara Bălășești pod pârâul Hobana Refacere DJ 252I Poiana km 12 + 500 podeț tubular Poiana - Vișina (Valea Puțului) Refacere DJ 252J Fundeanu - Adam 11) Județul Gorj Total, din care: 1.680 1 Refacere și consolidare terasamente DJ 605C la km 14 + 120, satul Nistorești, comuna Alimpești Consiliul Județean Gorj 1.680 12) Județul Harghita Total, din care: 3.418 Refacere DJ 131A (2 + 000-10 + 150) - 8,150 km 3.418 Refacere DJ 174B (10 + 220-14 + 220) - 4 km Refacere DJ 123A (11 + 900-12 + 000) - 0,1 km Refacere DJ 125 (2 + 400-2 + 600) - 0,2 km Refacere DJ 113B (3 + 600) - 0,03 km Refacere DJ 123 (18 + 591, 22 + 600) - 0,1 km Refacere pod pe DJ 127A (59 + 067) Refacere pod pe DJ 123 (18 + 591) Refacere 4 podețe pe DJ 127A (0 + 640, 0 + 800, 1 + 000, 1 + 300) Refacere 4 podețe pe DJ 174B (11 + 850, 13 + 700, 14 + 500, 15 + 050) Refacere 3 podețe pe DJ 123 (21 + 600, 21 + 800, 22 + 600) 13) Județul Hunedoara Total, din care: 2.244 1 Refacerea drumului județean DJ 707 între Vața de Sus și Căzănești Consiliul Județean Hunedoara 2.244 Refacerea drumului județean DJ 685 în comuna Râu de Mori Refacerea drumului județean DJ 686 și a 3 podețe în comuna Râu de Mori Refacerea drumului județean DJ 687E în comuna Bunila Refacerea drumului județean DJ 707A în comuna Burjuc Refacerea drumului județean DJ 705A și a unui podeț în comuna Orăștioara de Sus Refacerea drumului județean DJ 705 și a 2 podețe în comuna Balșa Refacerea drumului județean DJ 741 în comuna Balșa 14) Județul Iași Total, din care: 2.023 1 Refacere DJ 281, comuna Belcești, localitatea Belcești, 0,30 km Consiliul Județean Iași 2.023 Refacere DJ 208O, comuna Ciohorăni, localitatea Ciohorăni, 0,50 km Refacere DJ 208N, comuna Lespezi, localitatea Lespezi, 3,50 km Refacere DJ 282D, comuna Mădârjac, localitatea Mădârjac, 4 km Refacere DJ 282E, comuna Mădârjac, localitatea Mădârjac, 1 km Refacere DJ 281, comuna Sirețel, localitatea Slobozia, 5 km Refacere DJ 282E, comuna Țibana, localitatea Poiana de Sus, 1 km Refacere DJ 246, comuna Țibănești, localitatea Tungujei, 2 km Refacere DJ 201C, comuna Răchiteni, localitatea Răchiteni, 2,00 km Refacere DJ 207M, comuna A.I. Cuza, localitatea A.I. Cuza, 1,20 km Refacere DJ 208G, comuna A.I. Cuza, localitatea Kogălniceanu, 0,40 km Refacere DJ 208L, comuna Stolniceni-Prăjescu, localitatea Stolniceni-Prăjescu, 2,20 km Refacere DJ 208L, comuna Miroslovești, localitatea Miroslovești, 0,30 km Refacere DJ 208O, comuna Stolniceni-Prăjescu, localitatea Cozmești, 1,00 Refacere DJ 244G, comuna Gorban, localitatea Gorban, 0,40 km Refacere DJ 246, comuna Scânteia, localitatea Bodești, 1,50 Refacere DJ 246, comuna Șcheia, localitatea Căuești, 2,00 km Refacere 2 podețe pe DJ 248C și DJ 248F, comuna Mogoșești, localitatea Refacere DJ 248E, comuna Ipatele, localitatea Cuza Vodă, 2,60 km Refacere DJ 248F, comuna Mogoșești, localitatea Mânjești, 0,50 km Refacere DJ 248F, comuna Ipatele, localitatea Bâcu, 4,40 km Refacere DJ 249C, comuna Roșcani, localitatea Roșcani, 0,30 km Refacere DJ 280D, comuna Heleșteni, localitatea Heleșteni, 0,40 km Refacere DJ 281C, comuna Hărmănești, localitatea Boldești, 0,10 km Refacere DJ 281C, comuna Hărmănești, localitatea Hărmăneștii Vechi, 0,10 km Refacere DJ 281D, comuna Coarnele Caprei, localitatea Petroșica, 0,40 km Refacere DJ 282B, comuna Andrieșeni, localitatea Buhăieni, 3,00 km Refacere DJ 282D, comuna Andrieșeni, localitatea Spineni, 4,70 km Refacere DJ 282E, comuna Țibana, localitatea Poiana de Sus, 1,00 km 15) Județul Maramureș Total, din care: 2.405 1 Refacere suprastructură drum județean DJ 109U Băiuț, 0,4 km Consiliul Județean Maramureș 2.405 Refacere zid de sprijin, decolmatare șanțuri, degajare alunecări versanți, desfundări podețe și camere de cădere, înlocuire parapeți, îndepărtare copaci și aluviuni, împietruire cu piatră spartă pe sectorul de drum județean DJ 184B Preluca Nouă-Codru Butesii Refacere suprastructură drum, desfundări podețe și camere de cădere, decolmatări șanțuri, degajări alunecări versanți, îndepărtare aluviuni și vegetație pe sectorul de drum județean DJ 108P, Oarța de Sus-Bicaz - limită județ Satu Mare, 5 km Refacere zid de sprijin și prag de fund, împietruire cu piatră spartă pe sectorul de drum județean DJ 186D Poienile Izei Refacere zid de sprijin cu coloane forate Benotto, refacere suprastructură drum 100 ml, pe sectorul de drum județean DJ 184B Ciolt, orașul Șomcuta Mare Refacere suprastructură drum, acostamente și rigole DJ 171A Suciu de Sus, 0,7 km 16) Județul Mehedinți Total, din care: 1.600 1 Refacere DJ 606B degradat pe 0,7 km în comuna Bâcleș, satele Corzu și Bâcleș - Podu Grosului Consiliul Județean Mehedinți 1.600 Refacere DJ 607B degradat pe 0,1 km în comuna Breznița Ocol, satul Breznița Ocol 17) Județul Mureș Total, din care: 3.500 1 Refacere pod lemn pe DJ 135, km 43 + 500 parțial distrus situat pe caza comunei Sărățeni Consiliul Județean Mureș 3.500 18) Județul Neamț Total, din care: 6.304 1 Refacerea digului de apărare a frontului de captare Preutești, comuna Timișești, județul Neamț Consiliul Județean Neamț 6.304 Refacere platformă din balast DJ 159 (km 6 + 400-13 + 300) L = 6,9 km și decolmatare șanțuri stânga/dreapta (km 10 + 300-13 + 300) pe L = 6,0 km, satul Izvoare, comuna Bahna Decolmatare platformă drum și canal colector DJ 127 A pe L = 0,2 km, DN 12 C-DJ 127 A 0 + 000-0 + 200, satul Bicaz-Chei, comuna Bicaz-Chei Refacere platformă din balast DJ 207 D pe L = 1,0 km (km 26 + 000-27 + 000) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 0,5 km, km 26 + 500-27 + 000, satul Rocna, comuna Icușești Refacere platformă din balast DJ 159 pe L = 0,5 km (km 26 + 900-27 + 400) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 0,5 km, km 26 + 900-27 + 400, satul Bătrânești, comuna Icușești Refacere platformă din balast DJ 159 pe L = 0,3 km (km 51 + 500-51 + 800) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 0,3 km, km 51 + 500-51 + 800, satul Mărmureni, comuna Oniceni Refacere platformă din balast DJ 241C pe L = 2,45 km (km 7 + 000-9 + 450 ), satul Poiana Humei, comuna Oniceni Refacere platformă din balast DJ 157 H pe L = 0,4 km (km 10 + 000-14 + 000) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 2,0 km, km 12 + 000-14 + 000, satul Bălușești, comuna Dochia comuna Oniceni Decolmatare podeț tubular pe DJ 157 H pe L = 0,1 km (km 12 + 000 fam Puiu V., satul Bălușești, comuna Dochia Refacere platformă din balast DJ 208P pe L = 5,15 km, km 1 + 850-7 + 000, satul Borniș, comuna Dragomirești Decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe DJ 208 P, pe L = 3,0 km, km 3 + 000-6 + 000, satul Borniș, comuna Dragomirești Refacere platformă din balast DJ 157 H pe L = 0,2 km (km 14 + 000-14 + 200) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 0,2 km, km 14 + 000-14 + 200, satul Itrinești, comuna Mărgineni Refacere platformă din balast DJ 157 H pe L = 0,5 km (km 16 + 500-17 + 000) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 0,5 km, km 16 + 500-17 + 000, satul Itrinești, comuna Mărgineni Refacere terasament si acostament parte stângă drum DJ 155 I pe L = 0,02 km (km 9 + 000-9 + 020) și șanț betonat pe L = 0,02 km, km 9 + 000-9 + 020, satul Petricani, comuna Petricani Refacere platformă din balast DJ 157 A pe L = 1,0 km (km 14 + 000-15 + 000) și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 2,0 km, km 14 + 000-15 + 000, satul Văleni, comuna Văleni Refacere platformă din balast DJ 159 pe L = 1,5 km (km 35 + 800-37 + 300), reprofilare cu cilindrare zona fam. Carabină pe L = 0,1 km și refacere acostament partea stângă în pct. intrare satul Bucium - zona cimitir, satul Bucium, comuna Văleni Refacere platformă din balast DJ 207 A pe L = 0,6 km (km 22 + 000-22 + 600), pe L = 0,6 km, satul Slobozia, comuna Boghicea Refacere apărare de mal dreapta din gabioane S + 2E pe L = 0,03 km, pe DJ 155, pârâu Almaș, satul Almaș, comuna Gârcina Refacere platformă din balast DJ 159 pe L = 2,4 km în punctele: intrare satul Bucium - zona cimitir, zona fam. Carabină, limită județul Bacău - intrare satul Bucium km 35 + 800-37 + 300 și refacere podeț D = 1000 mm cu timpane și radier, satul Bucium, comuna Valea Ursului Refacere apărare de mal drept pârâu Dămuc pe DJ 127 A din anrocamente de piatră pe L = 0,05 km pct. Dandu Ioan, satul Ivaneș, comuna Bicaz-Chei Refacere pod din prefabricate din beton pe pârâu Dămuc pe DJ 127A, pct. Gura Secii, satul Huisurez, comuna Dămuc Refacere apărare de mal drept pârâu Dămuc pe DJ 127 A pe L = 0,1 km pct. Frăsinaru Refacere platformă din balast DJ 209 B pe L = 18 km, de la pod Capul dealului până la Mar 7 km și de la Mar până la limita de județ cu Suceava, satul Sabasa comuna Borca Refacere platformă drum (reprofilare mecanică cu adaos de balast) DJ 159 pe L = 5,0 km, km 6 + 400-13 + 300 și decolmatare șanțuri stânga/dreapta DJ 159 pe L = 5 km, km 10 + 300-13 + 300, satul Izvoare, comuna Bahna Decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe DJ 159 B pct. Platon C-tin până la Ivancuta Ghe km 2 + 000-2 + 500 pe L = 0,5 km, satul Băhnișoara, comuna Bahna Refacere timpan partea dreapta și terasament podeț tip ochelari tuburi Premo, 2 x 800 mm, pe DJ 159 B, km 5 + 300, satul Broșteni, comuna Bahna Refacere platformă din balast DJ 157 pe L = 3,5 km, km 3 + 500-7 + 000, satul Trifești, comuna Trifești Refacere platformă din balast DJ 157H pe L = 0,2 km, km 14 + 000-14 + 200, satul Itrinești, comuna Mărgineni Refacere platformă din balast DJ 157H pe L = 0,5 km, km 16 + 500-17 + 000, satul Itrinești, comuna Mărgineni Refacere platformă din balast DJ 157H pe L = 1,0 km, km 17 + 500-18 + 500, satul Itrinești, comuna Mărgineni Refacere platformă din balast DJ 207D pe L = 1,0 km, ieșire satul Rocna, limita județul Bacău, satul Bătrânești, comuna Icușești Refacere platformă din balast DJ 207D pe L = 2,0 km, de la asfalt până la DJ 159 și decolmatare șanțuri stânga/dreapta pe L = 400 m, satul Rocna, comuna Icușești Refacere apărări de maluri afectate și calibrare albie, refacere pile afectate, prag de fund și dig aval afectat la pod peste râul Moldova, km 34 + 315, satul Tupilați, comuna Tupilați Refacere corp drum DJ 156 A pe L = 0,3 km, satul Poiana, comuna Crăcăoani Refacere timpan terasament drum DJ 156 A pe L = 0,006 km, satul Poiana, comuna Crăcăoani Refacere zid apărare mal stânga, pod pe DJ 155 F km 9 + 600, satul Ceahlău, comuna Ceahlău Refacere culee dr. DJ 155 F, km 7, satul Ceahlău, comuna Ceahlău Refacere afuiere fundație pilă pod pe DJ 127 A, cătun Pârâul Caprei punct Topliceanu Simion situat pe DJ 127A, satul Telec, comuna Bicazu Ardelean Decolmatare șanț stâng și carosabil pe DJ 157 G, pe L = 1 km, satul Răucești, comuna Răucești Refacere terasament și acostament parte st. dreapta DJ 155I pe L = 0,005 km, intersecția cu DC 12, satul Petricani, comuna Petricani Decolmatare platformă DJ 157 A pe L = 1,0 km, km 1 + 100-12 + 000, satul Văleni, comuna Văleni Decolmatare șanț stâng pe DJ 157 A, pe L = 2 km, km 1 + 100-12 + 000, satul Văleni, comuna Văleni Decolmatare platformă DJ 157 A pe L = 1,0 km, km 17 + 100-18 + 000, satul David, comuna Văleni Decolmatare șanț stâng pe DJ 157 A, pe L = 2 km, km 17 + 100-18 + 000, satul David, comuna Văleni Recalibrare albie, consolidare culee mal drept, consolidare pile, pod pe DJ 159 C, km 14 + 410, satul Frunzeni, comuna Costișa Refacere apărări de mal drept din gabioane pe DJ 156 D, pct. Cazaci, satul Piatra Șoimului, comuna Piatra Șoimului Decolmatare secțiune pod pârâu Calu la DJ 156 D, pct. Cazaci și recalibrare albie amonte și aval pod pe L = 150 ml, satul Piatra Șoimului, comuna Piatra Șoimului Refacere apărare mal stâng pe DJ 156 E, pe L = 0,02 km, satul Luminiș, comuna Piatra Șoimului Refacere platformă din balast DJ 280 pe L = 2.0 km , km 29 + 400 - 31 + 400, satul Stănița, comuna Stănița 19) Județul Prahova Total, din care: 14.485 1 Apărări de mal pentru protejare DJ 101 T, 0,200 km, trei zone, comuna Bertea Consiliul Județean Prahova 14.485 Consolidare și refacere DJ 231, 0,040 km, zona km 6 + 850, comuna Gornet Consolidare și refacere DJ 102 N, 0,080 km, satul Țărculești, comuna Gornet Cricov Consolidare și refacere DJ 235, 0,020 km, zona km 2 + 950, comuna Lapoș Consolidare și refacere DJ 219, 0,150 km, pct. Achim, satul Bobicești, comuna Predeal Sărari Apărare mal pentru protejare DJ 230, 0,130 km, zonă Str. Alunilor - rezervoare apă, comuna Drajna Refacere patru podețe pe DJ 145, zona prop. 456, 514, 528 și 848, comuna Măgureni Consolidare și refacere DJ 101 S, 0,200 km, pct. „Carieră“, comuna Secăria Consolidare și refacere DJ 102 I, 0,040 km, zona km 34 + 150, comuna Valea Doftanei Consolidare și refacere DJ 102 I, 0,020 km, zona km 23 + 100, pct. „Podul Puiului“, comuna Valea Doftanei 20) Județul Sibiu Total, din care: 1.305 1 Refacerea drumului județean DJ 106E km 44 + 400, km 44 + 550, km 46 + 850, km 47 + 450, km 47 + 700 Consiliul Județean Sibiu 1.305 21) Județul Suceava Total, din care: 5.483 1 Refacere suprastructură din balast a 12,93 km DJ 174E (Păltiniș - Dârmoxa), orașul Broșteni Consiliul Județean Suceava 5.483 Refacere suprastructură din balast a 6,8 km DJ 174 (Broșteni - Dârmoxa), orașul Broșteni Refacere suprastructură din balast pe DJ 209D L = 7 km, l = 6 m, h = 0,15 m Refacere apărări de maluri aferentă lui DJ 177A km 22 + 00 stânga, km 16 + 00 dreapta pe L = 100 m Refacere apărare de mal și îmbrăcăminte asfaltică pe podul peste pârâul Maghernița de pe DJ 209A Refacere eroziune, apărare de mal a podului peste pârâul Suha Mică, de pe DJ 209A și a rampei de acces Refacere apărare de mal a podului peste pârâul Humăriei de pe DJ 209A L = 100 m, h = 1,5 m Refacere apărare de mal a podului peste pârâul Suvarata de pe DJ 209A L = 100 m, h = 1,5 m Refacere apărare de mal a podului peste pârâul Valea cu Calea de pe DJ 209A L = 100 m, h = 1,5 m Decolmatare secțiuni de scurgere pod și refacere ziduri de sprijin din gabioane pe DJ 177C (centrul satului peste pârâul Isachia) Refacere DJ 209L pe o lungime de 6,8 km sat Piesa, Mănăstirea Humorului Decolmatare rigole laterale a DJ 208D pe L = 4 km, l = 0,7 m, h = 0,7 m, comuna Adâncata Refacere suprastructură din balast și decolmatare rigole laterale pe DJ 208B Hănțești-Berești L = 1 km, I = 6 m, h = 0,15 m , comuna Hănțești Refacere 5 podețe distruse pe DJ 174E (Păltiniș-Dârmoxa) DN = 1.500 mm, orașul Broșteni Refacere 3 podețe distruse pe DJ 174 (Broșteni-Dârmoxa) DN = 1.500 mm, orașul Broșteni Decolmatare secțiune de scurgere la 4 poduri pe DJ 209G peste pâraiele Corjeni, Hremetne, Gigolea și Ulma Refacere suprastructură din balast pe DJ 208D km 16 + 900-18 + 00, L = 0,6 km, l = 6, h = 0,15 m Refacere suprastructură din balast pe DJ 208B Km 23 + 00-24 + 700, L = 0,6 km, l = 6, h = 0,15 m Refacere suprastructură din balast pe DJ 178B în comuna Grănicești L = 1,000 m, l = 6 m, h = 0,05 Decolmatare rigole și îndepărtare material aluvionar depus pe DJ 177C Decolmatare colector de torenți pe DJ 209G km 25 + 500, comuna Brodina Refacere apărare din gabioane aferentă podului pe DJ 175 B peste pârâul Izvorul Giumalău L = 8 m, zona Raia mal stâng Decolmatare 3 podețe tubulare pe DJ 177C Decolmatare secțiune de scurgere la 3 poduri de DJ 209G peste pâraiele Hremetne, Coejeni și Ulma Decolmatare și reprofilare rigolă podeț pe DJ 177 Mănăstirea Humorului - Poiana Micului Refacere suprastructură din asfalt pe DJ 208B zona la Vâlcele L = 5 m, l = 6 m, comuna Hănțești Refacere apărare de mal din anrocamente L = 30 m aferentă DJ 175B zona Vasile Raia mal drept Decolmatare rigole betonate pe DJ 175B zona Porcilescu L = 80 m Decolmatare 11 podețe pe DJ 174 (Broșteni-Dârmoxa) DN = 1.500 mm, oraș Broșteni Decolmatare rigole a drumului județean DJ 208 pe o lungime de 50 m, orașul Dolhasca 22) Județul Teleorman Total, din care: 282 1 Refacere DJ 546 km 8 + 800 în comuna Lița-0,005 km Consiliul Județean Teleorman 282 Refacere DJ 546 km 23+320-24+200 în comuna Uda Clocociov - 0,88 km 23) Județul Vaslui Total, din care: 3.186 1 Refacere km drumuri județene - 27,270 Consiliul Județean Vaslui 3.186 24) Județul Vâlcea Total, din care: 11.700 1 Refacere pod din beton armat și amenajări hidro amonte și aval, situat pe DJ 646 E, Bodești - Bărbătești, peste pârâul Otăsău, comuna Bărbătești (pericol întrerupere circulație) Consiliul Județean Vâlcea 11.700 Refacere structură rutieră și lucrări artă distruse, pe drumul județean DJ 665, limită județul Gorj - Vaideeni, km 60+600, km 62+800, comuna Vaideeni (circulație întreruptă) Refacere fundație drum și structură rutieră, precum și amenajări hidro pe drumul județean DJ 678 D, Galicea - Nicolae Bălcescu, pct. Tupani - Dicu, comuna Nicolae Bălcescu (circulație întreruptă) 25) Județul Vrancea Total, din care: 22.008 1 Refacere DJ 241F - satul Tăbucești Consiliul Județean Vrancea 22.008 Refacere DJ 204L - avariat prin alunecări de teren - satul Seciu Refacere DJ 204P - afectat prin tasarea transversală - satul Biceștii de Jos Refacere DJ 205J - avariat prin alunecări de teren - satul Păulești Refacere DJ 205M, satul Podu Șchiopului, punct Vale Refacere DJ 205M, satul Brădetu, punct Mișina (refacere drum) Refacere DJ 205M, satul Vetrești-Herăstrău, punct Rogoz Refacere DJ 205M, satul Nistorești, Bâtcari, Făgetu, Românești, Vetrești-Herăstrău, Podu Șchiopului, Brădetu Refacere DJ 205M, satul Nistorești, (alunecare de teren) Refacere DJ 205M, satul Nistorești, km 4 + 700 (refacere gabion de protecție) Refacere DJ 205M, satul Nistorești, km 4 + 700 (alunecare de teren) Refacere DJ 205M, satul Nistorești, lângă Primărie Refacere DJ 205M, satul Bâtcari, km 5 + 900 Refacere DJ 205M, satul Bâtcari, pct. Nistoroiu Adrian (refacere podeț) Refacere DJ 205M, satul Bâtcari, pct. Nistoroiu Adrian (refacere drum) Refacere DJ 205M, satul Bâtcari, pct. Școala, km 6 + 200 Refacere DJ 205M, satul Făgetu, pct. Tuvene Ion Refacere DJ 205M, satul Făgetu, pct. Diaconu Ionel Refacere DJ 205M, satul Făgetu punct Bratie Vasile Refacere DJ 205M, satul Românești, punct Corni Refacere DJ 205M, satul Românești, punct Cojocaru Toader Refacere DJ 205L, km 0 + 050, Grumaz, reactivare alunecare Refacere DJ 205L, km 4 + 400, pantă intrare Vrâncioaia Refacere DJ 205B, satul Budești, punct Banica, punct Patic, Centru Cotești, punct Troita, punct Merlaru, limita Cârligele Refacere DJ 205R, satul Cotești, punct Moraru Refacere pod DJ 205 B, satul Budești Refacere DJ 205N, satul Scânteia , zona Parvu 230 m Refacere DJ 205B, satul Blidari - punct Zăgan 15 mp, satul Blidari - punct Zăgan 60 mp, satul Bontești - punct Daraban 50 mp, satul Dălhăuți - punct Toaca 100 mp, satul Dălhăuți - punct Petrea 150 mp, sat Dălhăuți - punct Pietroasa Refacere DJ 204P, satul Sotărcari, punct Izlaz, satul Cocoșari, punct Mitrea, Dobrescu, Posta și Podoloc, satul Dealul Lung, punct La Manela, Peleltic Refacere podeț tubular DN 1000 pe DJ 204P, punct Peletic Refacere podeț tubular DN 800, pe DJ 204P, punct Podoloc Refacere DJ 204P, satul Dragosloveni Refacere DJ 202E, satul Tâmboești Refacere pod DJ 205C, traversare Seaca, satul Vârteșcoiu, limita intravilan - extravilan Refacere pod DJ 205C, foraj Baba Tecla, satul Vârteșcoiu, pct. Foraj Baba Tecla Refacere pod DJ 205C, canal ANIF, satul Vârteșcoiu, pct. Canal Anif, granița Cârligele Refacere DJ 204L, tronson Poduri - Cătăuți, tronson satul Seciu Refacere DJ 205D, prag de fund, km 15 + 575, DJ 205D Refacere DJ 205D km 13 + 050, pod Prahuda, km 13 + 050 pod Prahuda Refacere DJ 205D, satul Năruja, punct Ocii, punct aval Petrești, punct Poienița Refacere DJ 119A, satul Costisa, la școală, satul Lespezi Refacere DJ 252, km 53 + 700-54 + 000, intrare Ploscuteni, km 48 + 800-49+000, intrare Ploscuteni, km 47 + 930-48 + 050, în apropiere Mănăstirea Sihastru, zona grădinița Braniște Refacere DJ 205B, la baza pantei ce urcă în localitatea Țifești dinspre Bolotești Refacere strada Ștefan cel Mare Refacere DJ 205L, limita Negrilești - limita Soveja Refacere DJ 205L, satul Păulești, punct Preda Ion Refacere DJ 205L, satul Păulești, punct Haliciu Rodica Refacere DJ 205L, satul Păulești, punct Babei Grigore Refacere DJ 205L, satul Păulești, punct Husca Ivan Refacere DJ 205J, între localitățile Movilița și Panciu Refacere DJ 205L, satul Tulnici, punct drumul spre Coza TOTAL 108.677 -----
Preluat: 2026-09-24T14:51:53.968251+00:00 · SHA256: 04c260605d90a0bfcab5dd5719bff7d69b9d6782923739cde46062ca390ae627