Legislație națională
HOTĂRÂRE · 503 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 503 din 5 iulie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 202712
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 503 din 5 iulie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 17 iulie 2018 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și luând în considerare art. 2 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a reevaluării, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2 Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 5 iulie 2018. Nr. 503. + ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, a căror valoare de inventar se actualizează ca urmare a reevaluării 1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale) 36904099 Ministerul Apelor și Pădurilor 2. Ordonator secundar de credite RO 24326056 Administrația Națională „Apele Române“ 3. Ordonator terțiar de credite 4. Regii autonome și companii/societăți naționale aflate sub autoritatea ordonatorului principal de credite, institute naționale de cercetare-dezvoltare care funcționează în baza Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și după caz, societăți comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniu public de stat Nr. crt. Nr. M.F.P Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Valoare de inventar actualizată (lei) 1 63017 8.28.01 Clădire Stație SUHA S constr. = 168 mp Țara: România; județul: Suceava; comuna Stulpicani; -; nr.: -; INHGA 87.667 2 63818 8.03.09 Regularizări DA Siret Lungime = consolidare râu Siret, L reg = 2.370 m, L ap = 3.910 m, L cons = 0,18 km ml; suprafața regularizată = mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF =; Țara: România; județul: Vrancea; -; -; nr.: -; DA Siret 18.251.178 3 63980 8.03.11 foraje DA Siret Nr. foraje = 38; suprafață ocupată de foraje = mp; CF =; Țara: România; județul: Suceava; -; -; nr.: -; DA Siret 145.255 4 64191 8.17.02 Baraj și acumulare priză Pașcani Baraj mobil beton, S totală = 625.477 mp, St_lac = 606.611 mp, St_baraj_priză = 18.866 mp, S constr_C1-baraj = 848 mp, S constr_C2-canal_deversor = 3.359 mp, S constr_C3-rizbermă = 1.078 mp, S constr_C4-stație_pompe = 96 mp, S constr_C5-anexă = 7 mp, S constr_C6-grup_sanitar = 2 mp, CF nr. 63387, UAT Pașcani Țara: România; județul: Iași; municipiul Pașcani; -; nr.: -; 9.227.679 5 64198 8.17.02 Acumulare Bucecea Volum total 25 mil. mc baraj de pământ Țara: România; județul: Botoșani; orașul Bucecea; -; nr.: -; Botoșani 54.939.271 6 64201 8.17.03 Baraj priză + stație pompare Mihoveni baraj mobil beton stație pompare, 0,4 mil. mc, beton, pământ Țara: România; județul: Suceava; satul Mihoveni; -; nr.: -; Suceava 35.727.715 7 64636 8.03.09 Regularizări DA Siret consolidare mal drept Siret la lunca Pașcani, 9.600 mp, 5.132 m beton, anrocament Țara: România; județul: Iași; municipiul Pașcani; -; nr.: -; Iași 1.746.218 8 64676 8.03.09 Regularizări DA Siret regularizare pârâu Biserici, 3,7 km, 7.200 mp beton Țara: România; județul: Neamț; MRJ Piatra-Neamț; -; nr.: -; Neamț 901.075 9 64683 8.03.09 Regularizări DA Siret regularizare pârâu Hamzoaia 0,9 km, 4.103 mp, beton Țara: România; județul: Neamț; satul Hamzoaia; -; nr.: -; Neamț 665.736 10 64685 8.03.09 Regularizări DA Siret regularizare pârâu Tașca 0,5 km, 1.174 mp, beton Țara: România; județul: Neamț; comuna Tașca; -; nr.: -; Neamț 545.548 11 64696 8.03.09 Regularizări DA Siret Lungime = amenajare râu Siret, 678.326 mp, L înd = 29.100 m, L reg = 1.200 m, L ap = 1.630 m, beton, anrocament, pământ ml; suprafața regularizată = mp; codul hidrografic al cursului de apă = ; CF =; Țara: România; județul: Neamț; comuna Tămășeni; -; nr.: -; Neamț 24.526.477 12 65148 8.28.01 Clădire stație hidro Piatra-Neamț + foraje și construcții anexe Sconstr - 60 mp, sdesf - 180 mp, P + 1, zidărie BCA, Scurte - 1.230 mp, apă, canal, en. electr., telefon Țara: România; județul: Neamț; MRJ Piatra-Neamț; Str. Sirenei; nr.: -; 21 97.209 Nr. crt. Nr. M.F.P Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Valoare de inventar actualizată (lei) 13 65160 8.28.01 Canton Măicănești Suprafață teren = 13.339 mp; suprafață construită = S_C1-canton = 111 mp, S_C2-magazie = 33 mp; suprafață desfășurată = S_C1-canton = 111 mp, S_C2-magazie = 33 mp; tip clădire = P, beton, zidărie BCA, apă, canal, energie electrică, telefon ; CF = 50723, UAT Măicănești Țara: România; județul: Vrancea; comuna Măicănești; -; nr.: -; Vrancea 7.385 14 65164 8.28.01 Clădire stație hidro Onești+ foraje + construcții-anexe S constr. = 105 mp, S desf. = 220 mp, P + 1, beton, zidărie BCA, Scurte = 775 mp, apă, canal, energie electrică, telefon Țara: România; județul: Bacău; municipiul Onești; -; nr.: -; DA Siret 156.165 15 65186 8.28.01 Clădire stație hidro Vatra Dornei + construcții-anexe S constr = 91 mp, S teren = 2.106 mp, P + 1, zidărie BCA, apă ,canal. en. electr., telefon Țara: România; județul: Suceava; municipiul Vatra Dornei; -; nr.: -; DAS 96.235 16 108472 8.03.11 foraje de studii Nr. foraje = 48; suprafață ocupată de foraje = mp; CF = Țara: România; județul: Neamț; -; -; nr.: -; DAS 187.116 17 108473 8.03.11 foraje de studii 107 foraje Țara: România; județul: Bacău; -; -; nr.: -; DAS 7.799.579 18 154753 8.03.09 îndiguire mal drept râu Tazlău Lungime dig apărare = 0,8 km Țara: România; județul: Bacău; comuna Helegiu; -; nr.: -; DAS 846.772 19 154798 8.03.09 regularizare pârâu Borca și Sabasa L_Regularizare albie = 10 km Țara: România; județul: Neamț; comuna Borca; -; nr.: -; DAS 9.574.077 20 156631 8.05.01 teren Suprafața terenului = 35.828 mp, CF nr. 60915 Țara: România; județul: Iași; comuna Alexandru I. Cuza; -; nr.: -; extravil sat Scheia 4.241 21 161080 8.03.11 foraj piezometric Asău Nr. foraje = 1, foraj de monitorizare calitativă a apelor subterane, H = 12 m; suprafață ocupată de foraje = mp; CF = Țara: România; județul: Bacău; comuna Asău; -; nr.: - 4.968 22 161081 8.03.11 Foraj piezometric Mărgineni Nr. foraje = 1, foraj de monitorizare calitativă a apelor subterane, H = 12 m ; suprafață ocupată de foraje = mp; CF = Țara: România; județul: Bacău; comuna Mărgineni; -; nr.: -; 7.280 23 161300 8.03.09 Amenajare pârâu Cașin Lungime = apărare de mal gabioane L = 0,65 km; suprafața regularizată = mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF = Țara: România; județul: Bacău; comuna Cașin; -; nr.: -; 988.962 -----
Preluat: 2026-09-24T14:52:12.987235+00:00 · SHA256: ad9e82d9d1297c60f53f4f0257883ba1affbe1a6c3b94622134709445232d1ad