legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 912 · 2018

ORDIN nr. 912 din 19 iulie 2018 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Sănătă?ii · ID sursă 203095

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 912 din 19 iulie 2018  privind modificarea și completarea  anexelor nr. 1  și  2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017   pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale  sau medicamente aflați în relație contractuală  cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate  și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a  municipiului București, cuprinse în Catalogul național  al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață  în România, și a prețurilor de referință generice ale acestora     EMITENT     MINISTERUL SĂNĂTĂȚII       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 24 iulie 2018      Văzând Referatul de aprobare nr. SP 8.360 din 19.07.2018 al Direcției politica medicamentului și a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,   având în vedere prevederile  art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată , cu modificările și completările ulterioare,   ținând cont de prevederile  Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017  pentru aprobarea  Normelor  privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul  art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010  privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul sănătății emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I       Anexele nr. 1  și  2  la  Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017  pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, și a prețurilor de referință generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 și 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform  anexei  care face parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul II      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Ministrul sănătății,    Sorina Pintea       București, 19 iulie 2018.   Nr. 912.    
				 + 
			  ANEXĂ         MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI    ale  anexelor nr. 1  și  2  la  Ordinul ministrului sănătății nr. 251/2017  pentru aprobarea prețurilor maximale    ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente    aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene    și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate    de punere pe piață în România, și a prețurilor de referință generice ale acestora      1.    În  anexa nr. 1, după poziția nr. 6484  se introduc 82 noi poziții, pozițiile nr. 6485-6566, cu următorul cuprins:     Nr. crt.     cod_cim     obs     Denumire produs     formă     Concentrație     Firmă/țară     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_frm     statut_anm     Preț producător (lei)     Preț ridicata maximal fără TVA (lei)     Preț amănuntul maximal cu TVA (LEI)     stare     Observații     Valabilitate preț       0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       „6485     W64229001           ACEVIREX 50 mg/g     CREMĂ     50 mg/g     THE WELLCOME FOUNDATION LIMITED - MAREA BRITANIE     ACICLOVIRUM     Cutie cu 1 tub din Al x 5 g cremă (3 ani)     D06BB03     MI     inovativ     14.18     16.17     21.85                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6486     W64400001           ALGIN BABY 100 mg/5 ml     SUSP. ORALĂ     100 mg/   5 ml     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     IBUPROFENUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună x 100 ml suspensie orală, constituit din capac intern și capac extern din PP, prevăzut cu adaptor pentru seringă din PE și o seringă dozatoare PE/PS gradată la fiecare   0.25 ml pentru măsurarea volumelor până la 6 ml (3 ani)     M01AE01     MG     generic     4.49     5.12     6.92                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6487     W64400002           ALGIN BABY 100 mg/5 ml     SUSP. ORALĂ     100 mg/   5 ml     SANOFI    ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     IBUPROFENUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună x 100 ml suspensie orală, constituit din capac intern din PE și capac extern din PP, prevăzut cu adaptor pentru seringă din PE și o seringă dozatoare PE/PS gradată la fiecare 0.25 ml, pentru măsurarea volumelor până la 6 ml (3 ani)     M01AE01     MG     generic     4.49     5.12     6.92                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6488     W64373001           AVASTIN    25 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     25 mg/ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     BEVACIZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă x 4 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (2 ani)     L01XC07     MI     inovativ     1100.89     1130.89     1270.82                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6489     W64373002           AVASTIN    25 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     25 mg/ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     BEVACIZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă x 16 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (2 ani)     L01XC07     MI     inovativ     4342.95     4372.95     4804.67                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6490     W64314001           BICALUTAMIDA ALVOGEN 150 mg     COMPR. FILM.     150 mg     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA     BICALUTAMIDUM     Cutie cu 2 blistere PVC-PVDC/Al x    14 comprimate filmate (5 ani)     L02BB03     MG     generic     218.00     239.80     292.75                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6491     W64075002           BLOONIS    10 mg     COMPR. FILM.     10 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate    (2 ani)     N05AH03     MG     generic     12.20     13.91     18.80                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6492     W64077002           BLOONIS    10 mg     COMPR. ORO-DISPERSABILE     10 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-AL-PVC/Al x    28 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     12.20     13.91     18.80                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6493     W64078002           BLOONIS    15 mg     COMPR. ORO-DISPERSABILE     15 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     47.41     54.05     68.34                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6494     W64079002           BLOONIS    20 mg     COMPR. ORODISPER-SABILE     20 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     54.66     61.22     77.41                 Prețurile sunt valabile până la data de   1 octombrie 2018.       6495     W64076002           BLOONIS    5 mg     COMPR. FILM.     5 mg     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (2 ani)     N05AH03     MG     generic     8.07     9.20     12.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6496     W62966002           BRETARIS GENUAIR 322 micrograme     PULB. DE INHAL.     322 micro-grame     ASTRAZENECA    AB - SUEDIA     ACLIDINIUM BROMIDUM     Cutie conținând    1 inhalator a 60 doze (3 ani)     R03BB05     MI     inovativ     116.68     128.35     156.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6497     W64374001           CELLCEPT 250 mg     CAPS.     250 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     MYCOPHENOLATUM MOFETILUM     Cutie x 10 blistere PVCAl x 10 capsule    (3 ani)     L04AA06     MI     inovativ     155.14     170.65     208.33                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6498     W64375001           CELLCEPT 500 mg     COMPR. FILM.     500 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     MYCOPHENOLATUM MOFETILUM     Cutie x 5 blistere PVC/Al x    10 comprimate filmate (3 ani)     L04AA06     MI     inovativ     146.74     161.41     197.05                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6499     W64483002           CORDARONE 200 mg     COMPR.     200 mg     SANOFI    ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     AMIODARONUM     Cutie cu 2 blistere PVC/Al x 15 comprimate (3 ani)     C01BD01     MI     inovativ     9.13     10.41     14.07                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6500     W64489001           DEPAKINE     SIROP     57.64 mg/ml     SANOFI    ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     ACIDUM VALPROICUM + SĂRURI     Cutie x 1 flacon x 150 ml + 1 seringă pentru administrare orală    (2 ani)     N03AG01     MI     inovativ     11.96     13.64     18.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6501     W64489002           DEPAKINE     SIROP     57.64 mg/ml     SANOFI    ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     ACIDUM VALPROICUM + SĂRURI     Cutie x 1 flacon x    150 ml + 1 linguriță dozatoare (2 ani )     N03AG01     MI     inovativ     11.96     13.64     18.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6502     W64590001           EFAVIRENZ/EMTRICI-TABINA/ TENOFOVIR DISOPROXIL KRKA    600 mg/   200 mg/   245 mg     COMPR. FILM.     600 mg/ 200 mg/ 245 mg     KRKA DD NOVO MESTO - SLOVENIA     EFAVIRENZUM + EMTRICITABINUM + TENOFOVIRUM DISOPROXIL     Cutie cu flacon din PEID prevăzut cu sistem de închidere din polipropilenă securizat pentru copii, cu gel desicant de siliciu x    30 comprimate filmate (2 ani)     J05AR06     MG     generic     804.90     834.90     948.19                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6503     W62965002           EKLIRA GENUAIR 322 micro-grame     PULB. DE INHAL.     322 micro-grame     ASTRAZENECA    AB - SUEDIA     ACLIDINIUM BROMIDUM     Cutie conținând    1 inhalator a 60 doze (3 ani)     R03BB05     MI     inovativ     116.68     128.35     156.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6504     W64376001           ERIVEDGE 150 mg     CAPS.     150 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     VISMODEGIB     Flacon HDPE cu capac cu filet securizat pentru copii x 28 capsule    (4 ani)     L01XX43     MI     inovativ     19739.06     19769.04     21586.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6505     W64200001           ERTAPENEM ATB 1 g     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     1 g     ANTIBIOTICE - S.A. - ROMÂNIA     ERTAPENEMUM     Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 20 ml cu dop din cauciuc clorobutilic, acoperite cu capsă din aluminiu și disc din polipropilenă care conțin pulbere pentru concentrat pentru soluție perfuzabilă (18 luni)     J01DH03     MG     generic     919.00     949.00     1072.56                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6506     W64377001           ESBRIET    267 mg     CAPS.     267 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     PIRFENIDONUM     Cutie cu blistere x    63 capsule (4 ani)     L04AX05     MO     orfan     2200.91     2230.91     2469.84                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6507     W64378001           ESBRIET    267 mg     COMPR. FILM.     267 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     PIRFENIDONUM     Ambalaj cu 252 comprimate filmate   (2 ani)     L04AX05     MO     orfan     8586.77     8616.76     9430.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6508     W64379001           ESBRIET    801 mg     COMPR. FILM.     801 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     PIRFENIDONUM     Ambalaj cu    84 comprimate filmate (2 ani)     L04AX05     MO     orfan     8586.77     8616.76     9430.43                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6509     W63975005           FIASP    100 unități/ml     SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT     100 unități/ml     NOVO NORDISK   A/S - DANEMARCA     INSULINUM ASPART     5 stilouri injectoare preumplute (sticlă) (FlexTouch) x 3 ml soluție (30 luni)     A10AB05     MI     inovativ     133.33     146.67     179.05                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6510     W64380001           GAZYVARO 1000 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     1000 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     OBINUTUZUMABUM     Flacon din sticlă de 50 ml care conține 40 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (3 ani)     L01XC15     MO     orfan     14206.15     14236.13     15555.55                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6511     W64381001           HERCEPTIN 150 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     150 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TRASTUZUMABUM     Cutie x 1 flacon pulbere pentru concentrat pentru soluție perfuzabilă    (150 mg trastuzumab) (4 ani)     L01XC03     MI     inovativ     2108.34     2138.34     2368.94                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6512     W64382001           HERCEPTIN 600 mg/5 ml     SOL. INJ.     600 mg/ 5 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TRASTUZUMABUM     Cutie cu un flacon de    6 ml din sticlă transparentă cu dop conținând 5 ml soluție (600 mg trastuzumab) (21 luni)     L01XC03     MI     inovativ     6169.88     6199.87     6796.02                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6513     W64484001           IMOVANE    7.5 mg     COMPR. FILM.     7.5 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     ZOPICLONUM     Cutie cu 1 blister PVC/Al x    20 comprimate filmate (3 ani)     N05CF01     MI     inovativ     4.71     5.37     7.26                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6514     W56597004           IRINOTECAN KABI    20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     FRESENIUS KABI ONCOLOGY PLC - MAREA BRITANIE     IRINOTECANUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună cu capacitatea de 30 ml prevăzut cu dop din cauciuc clorobutilic, capsă din Al și disc din PP, care conține 25 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă   (2 ani)     L01XX19     MG     generic     481.13     511.13     595.28                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6515     W56597003           IRINOTECAN KABI    20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     FRESENIUS KABI ONCOLOGY PLC - MAREA BRITANIE     IRINOTECANUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună cu capacitatea de 20 ml prevăzut cu dop din cauciuc clorobutilic, capsă din Al și disc din PP, care conține 15 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (2 ani)     L01XX19     MG     generic     288.68     317.55     384.28                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6516     W56597002           IRINOTECAN KABI    20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     FRESENIUS KABI ONCOLOGY PLC - MAREA BRITANIE     IRINOTECANUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună cu capacitatea de 6 ml prevăzut cu dop din cauciuc clorobutilic, capsă din Al și disc din PP, care conține 5 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (2 ani)     L01XX19     MG     generic     96.22     107.77     131.56                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6517     W56597001           IRINOTECAN KABI    20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     FRESENIUS KABI ONCOLOGY PLC - MAREA BRITANIE     IRINOTECANUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă brună cu capacitatea de 6 ml prevăzut cu dop din cauciuc clorobutilic, capsă din Al și disc din PP, care conține 2 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (2 ani)     L01XX19     MG     generic     38.49     43.88     57.39                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6518     W64383001           KADCYLA 100 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     100 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TRASTUZUMABUM EMTANSINUM     Cutie cu 1 flacon    a 15 ml x 100 mg concentrat pentru soluție perfuzabilă   (3 ani)     L01XC14     MI     inovativ     6860.64     6890.63     7548.95                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6519     W64384001           KADCYLA 160 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     160 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TRASTUZUMABUM EMTANSINUM     Cutie cu 1 flacon    a 20 ml x 160 mg concentrat pentru soluție perfuzabilă   (3 ani)     L01XC14     MI     inovativ     10977.03     11007.01     12035.81                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6520     W64210003           LOKREN    20 mg     COMPR. FILM.     20 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     BETAXOLOLUM     Cutie cu 6 blistere PVC/Al x    14 comprimate filmate    (3 ani)     C07AB05     MI     inovativ     37.65     42.92     56.14                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6521     W64346001           LUIVAC 3 mg     COMPR.     3 mg     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA     DIVERSE - PRODUSE BIOLOGICE     Cutie cu 2 blistere PVC-Al-PVC/Al x    14 comprimate (2 ani)     L03AXN1     MI     inovativ     29.97     34.17     44.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6522     W64385001           MABTHERA 100 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     100 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     RITUXIMABUM     Cutie x 2 flacoane x    10 ml (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     1829.53     1859.53     2065.04                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6523     W64387001           MABTHERA 1400 mg     SOL. INJ.     1400 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     RITUXIMABUM     Cutie x 1 flacon    (1400 mg rituximab/11.7 ml)    sol. inj. pt. adm. subcutanată (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     6498.96     6528.95     7154.72                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6524     W64386001           MABTHERA 500 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     500 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     RITUXIMABUM     Cutie x 1 flacon x    50 ml (500 mg rituximab în 50 ml-   10 mg/ml) (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     4602.94     4632.93     5088.05                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6525     W64391001           MIRCERA 100 mcg/ 0.3 ml     SOL. INJ.    ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     100 mcg/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă    (3 ani)     B03XA03     MI     inovativ     649.32     679.32     778.61                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6526     W64392001           MIRCERA 150 mcg/   0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     150 mcg/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă    (3 ani)     B03XA03     MI     inovativ     973.95     1003.95     1132.46                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6527     W64389001           MIRCERA   50 mcg/ 0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     50 mcg/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă    (3 ani)     B03XA03     MI     inovativ     324.67     354.67     424.74                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6528     W64390001           MIRCERA    75 mcg/0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     75 mcg/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă    (3 ani)     B03XA03     MI     inovativ     487.01     517.01     601.69                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6529     W64231003           NEODOL-PASSE 0.30 mg + 0.12 mg/ml     SOL. PERF.     0.30 mg + 0.12 mg/ml     FRESENIUS KABI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     COMBINAȚII     Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră x 250 ml soluție perfuzabilă (1 an)     M01AB55     MI     inovativ     169.20     186.12     227.22                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6530     W64395002           NEORECOR-MON 10000 UI/ 0.6 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     10000 UI/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.6 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     1476.50     1506.50     1680.24                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6531     W64396002           NEORECOR-MON 2000 UI/ 0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     2000 UI/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     267.63     294.39     359.39                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6532     W64397001           NEORECOR-MON 30000 UI/ 0.6 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     30000 UI/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     EPOETINUM BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.6 ml + 1 ac (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     852.02     882.02     999.55                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6533     W64398002           NEORECOR-MON 4000 UI/ 0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     4000 UI/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     530.80     560.80     649.42                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6534     W64399002           NEORECOR-MON 5000 UI/ 0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     5000 UI/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     784.58     814.58     926.04                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6535     W64235001           NEOTON 1 g PHLEBO     PULB. + SOLV. SOL. PERF.     1 g     ALFASIGMA    ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     FOSFOCREATININUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră a 1 g pulbere + 1 flacon din sticlă incoloră x 50 ml solvent + kit de administrare care conține o trusă de transvazare a solventului peste pulbere și o trusă de perfuzie (3 ani)     C01EB06     MI     inovativ     42.97     48.98     64.07                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6536     W64401002           NO-SPA 40 mg/2 ml     SOL. INJ.     40 mg/2 ml     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     DROTAVERINUM     Cutie cu 25 fiole din sticlă brună cu punct de rupere x 2 ml soluție injectabilă (3 ani)     A03AD02     MI     inovativ     16.50     18.81     25.42                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6537     W53034002           NOVOSEVEN 1 mg (50 KUI)     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.     50 KIU     NOVO NORDISK    A/S - DANEMARCA     EPTACOG ALFA ACTIVATUM     Cutie cu 1 flacon pulbere pentru soluție injectabilă + 1 seringă preumplută cu solvent pentru reconstituire    (3 ani)     B02BD08     MI     inovativ     2390.65     2420.65     2676.66                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6538     W64151002           OLSSA    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/5 mg     HCS BVBA - BELGIA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate    (2 ani)     C09DB02     MG     generic     40.44     46.10     60.30                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6539     W64151010           OLSSA    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/5 mg     HCS BVBA - BELGIA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blist. perforate pentru eliberarea unei unități OPA-Al-PVC/   Al x 28 x 1 comprimate filmate (2 ani)     C09DB02     MG     generic     40.44     46.10     60.30                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6540     W64151003           OLSSA    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/5 mg     HCS BVBA - BELGIA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blist.    OPA-Al-PVC/Al x    30 comprimate filmate (2 ani)     C09DB02     MG     generic     43.33     49.40     64.61                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6541     W64151011           OLSSA    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/5 mg     HCS BVBA - BELGIA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blist. perforate pentru eliberarea unei unități OPA-Al-PVC/   Al x 30 x 1 comprimate filmate (2 ani)     C09DB02     MG     generic     43.33     49.40     64.61                 Prețurile sunt valabile până la data de   1 octombrie 2018.       6542     W64393001           PEGASYS 180 micro-grame/0.5 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     180 mcg/   0.5 ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     PEGINTERFERON ALFA 2A     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.5 ml + 1 ac (4 ani)     L03AB11     MI     inovativ     651.55     681.55     781.04                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6543     W64394001           PERJETA    420 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     420 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     PERTUZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă x 14 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă x 420 mg pertuzumab    (2 ani)     L01XC13     MI     inovativ     11418.32     11448.31     12516.82                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6544     W64388001           QUARELIN     COMPR.           SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     COMBINAȚII     Cutie x 1 blister x    10 comprimate (3 ani)     N02BB52     MI     inovativ     7.76     8.85     11.96                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6545     W64027003           REAGILA    1.5 mg     CAPS.     1.5 mg     GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA     CARIPRAZINUM     Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x    28 capsule (5 ani)     N05AX15     MI     inovativ     375.08     405.08     479.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6546     W64028003           REAGILA    3 mg     CAPS.     3 mg     GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA     CARIPRAZINUM     Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x    28 capsule (5 ani)     N05AX15     MI     inovativ     375.08     405.08     479.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6547     W64029001           REAGILA    4.5 mg     CAPS.     4.5 mg     GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA     CARIPRAZINUM     Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x    28 capsule (5 ani)     N05AX15     MI     inovativ     375.08     405.08     479.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6548     W64030001           REAGILA   6 mg     CAPS.     6 mg     GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA     CARIPRAZINUM     Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)     N05AX15     MI     inovativ     375.08     405.08     479.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6549     W64404001           ROACTEMRA 162 mg     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ     162 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TOCILIZUMABUM     Cutie cu 4 seringi preumplute sistem de protecție pentru ac a câte 0.9 ml sol.    (24 luni)     L04AC07     MI     inovativ     3786.86     3816.86     4198.53                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6550     W64403001           ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x 4 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     530.18     560.18     648.75                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6551     W64403003           ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x    10 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     1319.37     1349.37     1508.96                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6552     W64403005           ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x    20 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     2602.94     2632.93     2908.05                 Prețurile sunt valabile până la data de 1   octombrie 2018.       6553     W64426002           SEVIKAR    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/5 mg     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ     68.01     76.17     96.31                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6554     W64428002           SEVIKAR    40 mg/10 mg     COMPR. FILM.     40 mg/ 10 mg     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ     74.55     83.49     105.57                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6555     W64427002           SEVIKAR    40 mg/5 mg     COMPR. FILM.     40 mg/5 mg     ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA     OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x   28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ     68.01     76.17     96.31                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6556     W64420001           SOLIAN    200 mg     COMPR.     200 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     AMISULPRIDUM     Cutie cu 3 blistere PVC/Al x    10 comprimate (3 ani)     N05AL05     MI     inovativ     47.11     53.71     67.91                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6557     W64419001           SOLIAN    400 mg     COMPR. FILM.     400 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     AMISULPRIDUM     Cutie cu 3 blistere PVC/Al x    10 comprimate filmate (3 ani)     N05AL05     MI     inovativ     77.79     87.12     110.16                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6558     W63788002           TADILECTO 10 mg     COMPR. FILM.     10 mg     KRKA DD NOVO MESTO - SLOVENIA     TADALAFILUM     Cutie cu blistere   OPA-Al-PVC/Al x 4 comprimate filmate (2 ani)     G04BE08     MG     generic     40.36     46.01     60.18                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6559     W63789002           TADILECTO 20 mg     COMPR. FILM.     20 mg     KRKA DD NOVO MESTO - SLOVENIA     TADALAFILUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x 4 comprimate filmate (2 ani)     G04BE08     MG     generic     31.98     36.46     47.69                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6560     W64406001           TAMIFLU    30 mg     CAPS.     30 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     OSELTAMIVIRUM     Cutie x 1 blister PVC/PE/PVDC/Al x    10 capsule (7 ani)     J05AH02     MI     inovativ     29.19     33.28     43.53                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6561     W64405001           TAMIFLU    75 mg     CAPS.     75 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     OSELTAMIVIRUM     Cutie x 1 blister PVC/PE/PVDC/Al x    10 capsule (10 ani)     J05AH02     MI     inovativ     54.01     60.50     76.49                 Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6562     W64407001           TARCEVA 100 mg     COMPR. FILM.     100 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     ERLOTINIBUM     Cutie x 30 comprimate filmate (blister Al/PVC) (4 ani)     L01XE03     MI     inovativ     5815.17     5845.17     6409.39                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6563     W64408001           TARCEVA 150 mg     COMPR. FILM.     150 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     ERLOTINIBUM     Cutie x 30 comprimate filmate (blister Al/PVC) (4 ani)     L01XE03     MI     inovativ     7173.70     7203.69     7890.18                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6564     W64490001           TARGOCID 400 mg     PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ./PERF. SAU SOL. ORALĂ     400 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     TEICOPLANINUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră tip I, care conține pulbere și o fiolă din sticlă incoloră tip I care conține solvent (apă pentru preparare inj. 3 ml) (3 ani)     J01XA02     MI     inovativ     95.03     106.43     129.93                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6565     W64105002           VALDREN 30 mg     COMPR. FILM.     30 mg     G.L. PHARMA GMBH - AUSTRIA     MIRTAZAPINUM     Cutie cu 3 blistere albe opace PVC/PVDC/Al x 10 comprimate filmate (5 ani)     N06AX11     MG     generic     10.79     12.30     16.63                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       6566     W64409001           ZELBORAF     COMPR. FILM.     240 mg     ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA     VEMURAFENIBUM     Cutie cu blistere Al/Al perforate pentru unități dozate 56 x 1 comprimat filmat (3 ani)     L01XE15     MI     inovativ     6616.74     6646.73     7283.10                 Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.“          ...     2.    În  anexa nr. 1 , pozițiile nr. 163, 164, 513, 515, 516, 529, 530, 639, 687, 688, 690, 692, 694, 721, 995, 996, 1257, 1332, 1334, 1645, 1792, 1797, 1866, 2025, 2142, 2334, 2335, 2422, 2629, 2630, 2745, 2766, 2767, 2769, 2772, 2773, 2981, 3022, 3023, 3024, 3270, 3271, 3273, 3274, 3438, 3439, 3440, 3441, 3442, 3443, 3447, 3532, 3805, 3806, 3880, 3920, 4158, 4326, 4327, 4340, 4341, 4342, 4343, 4346, 4506, 4507, 4508, 4636, 4637, 4827, 4828, 4842, 4843, 4846, 5181, 5522, 5578, 6206, 6207, 6218 se modifică și vor avea următorul cuprins:      Nr. crt.     Cod_cim     obs     Denumire produs     formă     Concentrație     Firmă/țară     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_frm     statut_anm     Preț producător (lei)     Preț ridicata maximal fără TVA (lei)     Preț amănuntul maximal cu TVA (LEI)     stare     Observații     Valabilitate preț       0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       „163     W60584001     !     ALGIN BABY 100 mg/5 ml     SUSP. ORALĂ     100 mg/   5 ml     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     IBUPROFENUM     Cutie x 1 flacon din sticlă brună x 100 ml suspensie orală, cu capac PP și o seringă dozatoare (gradată) din PEJD     M01AE01     MG     generic     4.49     5.12     6.92     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       164     W60584002     !     ALGIN BABY 100 mg/5 ml     SUSP. ORALĂ     100 mg/   5 ml     ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ     IBUPROFENUM     Cutie x 1flacon din sticlă brună x 100 ml suspensie orală, cu capac din PE și o seringă dozatoare  ( gradată), din PEJD     M01AE01     MG     generic     4.49     5.12     6.92     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       513     W55355001      AUGMENTIN BIS    400 mg/   57 mg/5 ml     PULB. PT. SUSP. ORALĂ     400 mg/   57 mg/   5 ml     SMITHKLINE BEECHAM LTD - MAREA BRITANIE     AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră conținând pulbere pentru 35 ml suspensie orală și o seringă pentru administrare orală (2 ani, suspensie constituită 7 zile)     J01CR02     MI     inovativ     6.70     7.64     10.32       Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       515     W55355006      AUGMENTIN BIS    400 mg/   57 mg/5 ml     PULB. PT. SUSP. ORALĂ     400 mg/   57 mg/   5 ml     SMITHKLINE BEECHAM    LIMITED - MAREA BRITANIE     AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră cu pulbere pentru 70 ml suspensie orală + linguriță dozatoare    (2 ani)     J01CR02     MI     inovativ     13.31     15.17     20.51       Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       516     W55355005      AUGMENTIN BIS    400 mg/   57 mg/5 ml     PULB. PT. SUSP. ORALĂ     400 mg/   57 mg/   5 ml     SMITHKLINE BEECHAM LIMITED - MAREA BRITANIE     AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră cu pulbere pentru 35 ml suspensie orală + linguriță dozatoare    (2 ani)     J01CR02     MI     inovativ     6.66     7.59     10.26       Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       529     W42165001     !     AVASTIN  25 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     25 mg/   ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     BEVACIZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră x 4 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (2 ani)     L01XC07     MI     inovativ     1100.89     1130.89     1270.82     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       530     W42165002     !     AVASTIN    25 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     25 mg/   ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     BEVACIZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră x 16 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (2 ani)     L01XC07     MI     inovativ     4342.95     4372.95     4804.67     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       639     W58040001     !     BICALUTAMIDĂ ALVOGEN    150 mg     COMPR. FILM.     150 mg     ALVOGEN ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     BICALUTAMIDUM     Cutie x 2 blistere    PVC-PVDC/Al x    14 comprimate filmate (5 ani)     L02BB03     MG     generic     218.00     239.80     292.75     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       687     W62411002     !     BLOONIS    10 mg     COMPR. FILM.     10 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (2 ani)     N05AH03     MG     generic     12.20     13.91     18.80     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       688     W62413002     !     BLOONIS    10 mg     COMPR. ORODIS-PERSABILE     10 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     12.20     13.91     18.80     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       690     W62414002     !     BLOONIS    15 mg     COMPR. ORODIS-PERSABILE     15 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     47.41     54.05     68.34     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       692     W62415002     !     BLOONIS    20 mg     COMPR. ORODIS-PERSABILE     20 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x     comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     54.66     61.22     77.41     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            694     W62412002     !     BLOONIS    5 mg     COMPR. FILM.     5 mg     SANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA     OLANZAPINUM     Cutie cu blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (2 ani)     N05AH03     MG     generic     8.07     9.20     12.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       721     W59308002     !     BRETARIS GENUAIR    322 micrograme     PULB. INHAL.     322 micro-grame     ALMIRALL SA - SPANIA     ACLIDINIUM BROMIDUM     Cutie x 1 inhalator x  60 doze (2 ani)     R03BB05     MI     inovativ     116.68     128.35     156.69     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       995     W04406001     !     CELLCEPT 250 mg     CAPS.     250 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     MYCOPHENOLATUM MOFETIILUM     Cutie x 10 blist. x    10 caps.; (3 ani)     L04AA06     MI     inovativ     155.14     170.65     208.33     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       996     W04407001     !     CELLCEPT 500 mg     COMPR. FILM.     500 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     MYCOPHENOLATUM MOFETIILUM     Cutie x 5 blistere x    10 comprimate filmate (3 ani)     L04AA06     MI     inovativ     146.74     161.41     197.05     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1257     W06951002     !     CORDARONE 200 mg     COMPR.     200 mg     SANOFI - AVENTIS FRANCE     AMIODARONUM     Cutie x 2 blistere   din PVC/Al x    15 comprimate (3 ani)     C01BD01     MI     inovativ     9.13     10.41     14.07     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1332     W06972002     !     DEPAKINE     SIROP     57.64 mg/   ml     SANOFI - AVENTIS FRANCE - FRANȚA     ACIDUM VALPROICUM + SĂRURI     Cutie x 1 flacon din sticlă brună x 150 ml sirop, prevăzut cu 17alpro de închidere securizat pentru copii, însoțit de o linguriță dozatoare pentru măsurarea volumelor corespunzătoare dozelor 100 mg și 200 mg valproat de sodiu (3 ani)     N03AG01     MI     inovativ     11.96     13.64     18.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       1334     W06972001     !     DEPAKINE R     SIROP     57.64 mg/   ml     SANOFI - AVENTIS FRANCE - FRANȚA     ACIDUM VALPROICUM + SĂRURI     Cutie x 1 flacon x  150 ml + 1 seringă pentru administrare orală; (3 ani)     N03AG01     MP     inovativ     11.96     13.64     18.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1645     W59670002     !     EKLIRA GENUAIR 322 micro-grame     PULB. INHAL.     322 micro-grame     ALMIRALL - S.A. - SPANIA     ACLIDINIUM BROMIDUM     Cutie x 1 inhalator x    60 doze (2 ani)     R03BB05     MI     inovativ     116.68     128.35     156.69     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1792     W60059001     !     ERIVEDGE     CAPS.     150 mg     ROCHE REGISTRATION LIMITED - MAREA BRITANIE     VISMODEGIBUM     Flacon HDPE cu capac cu filet securizat pentru copii x 28 capsule     L01XX43     MI     inovativ     19739.06     19769.04     21586.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1797     W61951001     !     ESBRIET    267 mg     CAPS.     267 mg     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     PIRFENIDONUM     Cutie x blistere x    63 capsule (4 ani)     L04AX05     MO     orfan     2200.91     2230.91     2469.84     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       1866     W53455002     !     EVISTA    60 mg     COMPR. FILM.     60 mg     DAIICHI SANKYO EUROPE GMBH - GERMANIA     RALOXIFENUM     Cutie x 28 comprimate filmate (blist. Aclar)   (3 ani)     G03XC01     MI     inovativ     45.56     51.94     65.67     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2025     W59768001      FLUMETOL S 2 mg/ml     PIC. OFT. SUSP.     2 mg/ml     THEA FARMA    SPA - ITALIA     FLUOROMETHOLONUM     Cutie x 1 flacon PEJD x 10 ml picături oftalmice - suspensie (2 ani)     S01BA07     MI     inovativ     21.56     24.58     33.22       Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            2142     W62831001     !     GAZYVARO 1000 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     1000 mg     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     OBINUTUZUMAB     1 flacon care conține 40 ml concentrat    într-un flacon  (sticlă tip I) de 50 ml închis cu dop  (din cauciuc butilic)  (3 ani)     L01XC15     MO     orfan     14206.15     14236.13     15555.55     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2334     W60341001     !     HERCEPTIN 600 mg/5 ml     SOL. INJ.     600 mg/   5 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     TRASTUZUMABUM     Cutie x 1 flacon de    6 ml din sticlă transparentă de tip I cu dop de cauciuc butilic laminat cu film de fluorezină conținând  5 ml soluție injectabilă (18 luni)     L01XC03     MI     inovativ     6169.88     6199.87     6796.02     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       2335     W07881001     !     HERCEPTIN 150 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     150 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     TRASTUZUMABUM     Cutie x 1 flacon pulbere pt. concentrat soluție perfuzabilă    (4 ani)     L01XC03     MI     inovativ     2108.34     2138.34     2368.94     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2422     W43099001     !     IMOVANE    7.5 mg     COMPR. FILM.     7.5 mg     SANOFI -  AVENTIS - FRANȚA     ZOPICLONUM     Cutie x 1 blist.    Al/PVC x 20 compr. film. (3 ani)     N05CF01     MP     inovativ     4.71     5.37     7.26     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2629     W60860001     !     KADCYLA 100 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     100 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     TRASTUZUMABUM EMTANSINUM     Cutie x 1 flacon cu capacitatea de 15 ml din sticlă tip 1 închis cu dop din cauciuc butilic laminat cu fluoro-rezină de culoare gri și sigilat cu un sigiliu din aluminiu cu un capac flip-off din plastic de culoare albă     L01XC14     MI     inovativ     6860.64     6890.63     7548.95     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       2630     W60861001     !     KADCYLA 160 mg     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     160 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     TRASTUZUMABUM EMTANSINUM     Cutie x 1 flacon cu capacitatea de 20 ml din sticlă tip 1 închis cu dop din cauciuc butilic laminat cu fluoro-rezină de culoare gri și sigilat cu un sigiliu din aluminiu cu un capac flip-off din plastic de culoare violet     L01XC14     MI     inovativ     10977.03     11007.01     12035.81     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       2745     W59320003      LAMIVUDINA AUROBINDO 150 mg     COMPR. FILM.     150 mg     AUROBINDO PHARMA (MALTA) LIMITED - MALTA     LAMIVUDINUM     Cutie x blistere    PVC-Aclar/Al x    60 comprimate filmate (2 ani)     J05AF05     MG     generic     180.25     198.27     242.05       Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2766     W55419002     !     LAPOZAN    10 mg     COMPR. ORODISP.     10 mg     MEDOCHEMIE    LTD - CIPRU     OLANZAPINUM     Cutie x blistere Al/Al x 30 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     65.33     73.17     92.52     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia    nr. 737/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       2767     W55419003     !     LAPOZAN     10 mg     COMPR. ORODISP.     10 mg     MEDOCHEMIE  LTD - CIPRU     OLANZAPINUM     Cutie x blistere Al/Al x 50 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     108.88     119.77     146.21     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia    nr. 737/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2769     W55420002     !     LAPOZAN    15 mg     COMPR. ORODISP.     15 mg     MEDOCHEMIE    LTD - CIPRU     OLANZAPINUM     Cutie x blistere Al/Al x 30 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     131.07     144.18     176.01     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia  nr. 737/18.05.2018     Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       2772     W55418002     !     LAPOZAN    5 mg     COMPR. ORODISP.     5 mg     MEDOCHEMIE    LTD - CIPRU     OLANZAPINUM     Cutie x blistere Al/Al x 30 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     26.00     29.64     38.77     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia    nr. 737/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       2773     W55418003     !     LAPOZAN    5 mg     COMPR. ORODISP.     5 mg     MEDOCHEMIE    LTD - CIPRU     OLANZAPINUM     Cutie x blistere Al/Al x 50 comprimate orodispersabile (2 ani)     N05AH03     MG     generic     43.33     49.40     64.61     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia    nr. 737/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            2981     W58636003     !     LUIVAC 3 mg     COMPR.     3 mg     DAIICHI SANKYO EUROPE GMBH - GERMANIA     DIVERSE - PRODUSE BIOLOGICE     Cutie x 2 blistere    PVC-Al-PVC/Al x    14 comprimate (2 ani)     L03AXN1     MI     inovativ     29.97     34.17     44.69     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3022     W07199001     !     MABTHERA 100 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     10 mg/ ml -    10 ml     ROCHE REGISTRATION   LTD - MAREA BRITANIE     RITUXIMABUM     Cutie x 2 flacoane x    10 ml (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     1829.53     1859.53     2065.04     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       3023     W62893001     !     MABTHERA 1400 mg     SOL. INJ.     120 mg/ ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     RITUXIMABUM     Cutie x 1 flacon    (1400 mg rituximab/11,7 ml)    (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     6498.96     6528.95     7154.72     DC      Prețurile sunt valabile până la data de   1 octombrie 2018.       3024     W07200001     !     MABTHERA 500 mg     CONC. PT. SOL. PERF.     10 mg/ ml -    50 ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     RITUXIMABUM     Cutie x 1 flacon x  50 ml (30 luni)     L01XC02     MI     inovativ     4602.94     4632.93     5088.05     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3270     W52309001     !     MIRCERA 100 mcg/   0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     100 mcg/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă +    1 ac 27G1/2 (2 ani)     B03XA03     MI     inovativ     649.32     679.32     778.61     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       3271     W52310001     !     MIRCERA 150 mcg/ 0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     150 mcg/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă +    1 ac 27G1/2 (2 ani)     B03XA03     MI     inovativ     973.95     1003.95     1132.46     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3273     W52307001     !     MIRCERA  50 mcg/0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     50 mcg/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă +    1 ac 27G1/2 (2 ani)     B03XA03     MI     inovativ     324.67     354.67     424.74     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       3274     W52308001     !     MIRCERA  75 mcg/0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     75 mcg/   0.3 ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     METOXI-POLIETILENGLICOL EPOETINA BETA     Cutie x 1 seringă preumplută x 0.3 ml soluție injectabilă +    1 ac 27G1/2 (2 ani)     B03XA03     MI     inovativ     487.01     517.01     601.69     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3438     W60619003     !     NEODOL-PASSE  0.30 mg + 0.12 mg/ml     SOL. PERF.     0.30 mg + 0.12 mg/ml     FRESENIUS KABI AUSTRIA GMBH - AUSTRIA     COMBINAȚII     Cutie x 10 flacoane din sticlă incoloră x 250 ml soluție perfuzabilă   (1 an)     M01AB55     MI     inovativ     169.20     186.12     227.22     DC      Prețurile sunt valabile până la data de  1 octombrie 2018.       3439     W07740002     !     NEORECOR-MON  10000 UI/   0.6 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     10000 UI/ 0.6 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.6 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     1476.50     1506.50     1680.24     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       3440     W07741002     !     NEORECOR-MON  2000 UI/   0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     2000 UI/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     267.63     294.39     359.39     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       3441     W42097001     !     NEORECOR-MON  30000 UI/   0.6 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     30000 UI/ 0.6 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     EPOETINUM BETA     Cutie x 1 seringă pre-umplută x 0.6 ml soluție injectabilă +    1 ac (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     852.02     882.02     999.55     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       3442     W07742002     !     NEORECOR-MON  4000 UI/   0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     4000 UI/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     530.80     560.80     649.42     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       3443     W07744002     !     NEORECOR-MON  5000 UI/   0.3 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     5000 UI/ 0.3 ml     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     EPOETINUM BETA     Cutie x 6 seringi preumplute x 0.3 ml soluție injectabilă +    6 ace (2 ani)     B03XA01     MI     inovativ     784.58     814.58     926.04     DC      Prețurile sunt valabile până la data de 1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            3447     W03245001     !     NEOTON 1 g PHLEBO     PULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.     1 g     ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA     FOSFOCREATININUM     Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră a 1 g pulbere, un flacon din sticlă incoloră a 50 ml solvent și un kit de administrare care conține o trusă de transvazare a solventului peste pulbere și o trusă de perfuzie (3 ani)     C01EB06     MI     inovativ     42.97     48.98     64.07     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3532     W02902002     !     NO - SPA    40 mg/2 ml     SOL. INJ.     40 mg/   2 ml     CHINOIN - UNGARIA     DROTAVERINUM     Cutie x 25 fiole x 2 ml (5 ani)     A03AD02     MP     inovativ     16.50     18.81     25.42     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       3805     W52195001     !     OXALIPLATIN ACTAVIS    5 mg/ml     LIOF. PT. SOL. PERF.      ACTAVIS - S.R.L. - ROMÂNIA     OXALIPLATINUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră x 20 ml, conținând oxaliplatină 50 mg (2 ani)     L01XA03     MG     generic     100.47     110.52     134.92     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia   nr. 736/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de     1 octombrie 2018.       3806     W52195002     !     OXALIPLATIN ACTAVIS  5 mg/ml     LIOF. PT. SOL. PERF.      ACTAVIS - S.R.L. - ROMÂNIA     OXALIPLATINUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră x 50 ml, conținând oxaliplatină 100 mg (2 ani)     L01XA03     MG     generic     212.78     234.06     285.74     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la expirarea APP Decizia    nr. 736/18.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de     1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3880     W08978004     !     PEGASYS 180 mcg/   0.5 ml     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     180 mcg/ 0.5 ml     ROCHE REGISTRATION LTD - MAREA BRITANIE     PEGINTERFERONUM ALFA - 2A     Cutie x 1 seringă    preumplută x 0.5 ml soluție injectabilă    (3 ani)     L03AB11     MI     inovativ     651.55     681.55     781.04     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       3920     W60245001     !     PERJETA    420 mg     CONC.    PT. SOL. PERF.     420 mg     ROCHE REGISTRATION LIMITED - MAREA BRITANIE     PERTUZUMABUM     Cutie x 1 flacon din sticlă x 14 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă x 420 mg pertuzumab     L01XC13     MI     inovativ     11418.32     11448.31     12516.82     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       4158     W57666001     !     QUARELIN     COMPR.      CHINOIN PRIVATE CO. LTD. MEMBER OF SANOFI-AVENTIS GROUP - UNGARIA     COMBINAȚII     Cutie x 1 blister x 10 comprimate (3 ani)     N02BB52     MI     inovativ     7.76     8.85     11.96     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4326     W13667002     !     RISPOLEPT CONSTA    37.5 mg     PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.     37.5 mg     JANSSEN PHARMACEUTICA NV - BELGIA     RISPERIDONUM     Cutie x 1 flacon pulbere pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită, o seringă preumplută cu 2 ml solvent + 2 ace (3 ani)     N05AX08     MI     inovativ     421.31     451.31     530.08     DC      Prețurile sunt valabile până la data de   1 octombrie 2018.       4327     W13833002     !     RISPOLEPT CONSTA    50 mg     PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.     50 mg     JANSSEN PHARMACEUTICA NV - BELGIA     RISPERIDONUM     Cutie x 1 flacon pulbere pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită, o seringă preumplută cu 2 ml solvent + 2 ace (3 ani)     N05AX08     MI     inovativ     518.20     548.20     635.69     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4340     W61487001     !     ROACTEMRA 162 mg     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ     162 mg     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     TOCILIZUMABUM     Cutie cu 4 seringi preumplute sistem de protecție pentru ac a câte 0.9 ml soluție    (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     3786.86     3816.86     4198.53     DC      Prețurile sunt valabile până la data de   1 octombrie 2018.       4341     W53869001     !     ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x 4 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     530.18     560.18     648.75     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4342     W53869003     !     ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x  10 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     1319.37     1349.37     1508.96     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4343     W53869005     !     ROACTEMRA 20 mg/ml     CONC. PT. SOL. PERF.     20 mg/ml     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     TOCILIZUMABUM     Cutie x 1 flacon x  20 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă    (30 luni)     L04AC07     MI     inovativ     2602.94     2632.93     2908.05     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            4346     W51334002     !     ROCALTROL     CAPS. MOI     0.25 mcg     ROCHE ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA     CALCITRIOLUM     Cutie x 5 blistere Al/PVC x 20 capsule moi (3 ani)     A11CC04     MI     inovativ     47.94     54.65     69.10     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de    1 an de la Decizia de expirare APP    nr. 775/31.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4506     W57427002     !     SEVIKAR    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/   5 mg     TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA     COMBINAȚII (OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM)     Cutie x blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (4 ani)     C09DB02     MI     inovativ     68.01     76.17     96.31     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4507     W57425002     !     SEVIKAR   40 mg/10 mg     COMPR. FILM.     40 mg/   10 mg     TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA     COMBINAȚII (OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM)     Cutie x blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (4 ani)     C09DB02     MI     inovativ     74.55     83.49     105.57     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4508     W57426002     !     SEVIKAR    40 mg/5 mg     COMPR. FILM.     40 mg/   5 mg     TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA     COMBINAȚII (OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM)     Cutie x blistere    OPA-Al-PVC/Al x    28 comprimate filmate (4 ani)     C09DB02     MI     inovativ     68.01     76.17     96.31     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4636     W00321001     !     SOLIAN    200 mg     COMPR. DIVIZ.     200 mg     SANOFI - AVENTIS FRANCE - FRANȚA     AMISULPRIDUM     Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 compr. diviz.;  (3 ani)     N05AL05     MI     inovativ     47.11     53.71     67.91     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4637     W07071001     !     SOLIAN    400 mg     COMPR. FILM.     400 mg     SANOFI - AVENTIS FRANCE - FRANȚA     AMISULPRIDUM     Cutie x 3 blistere x    10 comprimate filmate (3 ani)     N05AL05     MI     inovativ     77.79     87.12     110.16     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4827     W52316001     !     TAMIFLU    30 mg     CAPS.     30 mg     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     OSELTAMIVIRUM     Cutie x 10 capsule (blister PVC/PE/PVDC/Al)    (7 ani)     J05AH02     MI     inovativ     29.19     33.28     43.53     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.            0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       4828     W13633001     !     TAMIFLU    75 mg     CAPS.     75 mg     ROCHE REGISTRATION    LTD - MAREA BRITANIE     OSELTAMIVIRUM     Cutie x 1 blister PVC/PE/PVDC/Al x    10 capsule (10 ani)     J05AH02     MI     inovativ     54.01     60.50     76.49     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4842     W42501001     !     TARCEVA 100 mg     COMPR. FILM.     100 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     ERLOTINIBUM     Cutie x 3 blistere din PVC/Al x    10 comprimate filmate (3 ani)     L01XE03     MI     inovativ     5815.17     5845.17     6409.39     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       4843     W42502001     !     TARCEVA 150 mg     COMPR. FILM.     150 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     ERLOTINIBUM     Cutie x 3 blistere din PVC/Al x    10 comprimate filmate (3 ani)     L01XE03     MI     inovativ     7173.70     7203.69     7890.18     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       4846     W13105001     !     TARGOCID 400 mg     PULB. + SOL. PT. SOL. INJ./   PERF. SAU SOL. ORALĂ     400 mg     AVENTIS PHARMA LTD - MAREA BRITANIE     TEICOPLANINUM     Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră tip I,  a 22 ml, prevăzut  cu dop din cauciuc bromobutilic, sigiliu din Al și capac detașabil din PP care conține pulbere + 1 fiolă din sticlă incoloră tip I care conține solv.    (apă pentru preparate inj., 3 ml) (3 ani)     J01XA02     MI     inovativ     95.03     106.43     129.93     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       5181     W59323002     !     TYPHERIX     SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PRE-UMPLUTĂ      GLAXOSMITHKLINE BIOLOGICALS - S.A. - BELGIA     VACCIN TIFOIDIC, POLIZAHARIDIC PURIFICAT     Cutie x 1 seringă preumplută din sticlă x 0.5 ml soluție injectabilă x 2 ace    (3 ani)     J07AP03     MI     imuno-logic     46.12     52.58     66.48     DC     Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia de expirare APP    nr. 774/31.05.2018.     Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       5522     W58517001     !     ZELBORAF 240 mg     COMPR. FILM.     240 mg     ROCHE REGISTRATION  LTD - MAREA BRITANIE     VEMURAFENIBUM     Cutie x blister Al/Al x 56 comprimate filmate     L01XE15     MI     inovativ     6616.74     6646.73     7283.10     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…            5578     W00040001     !     ZOVIRAX     CREMĂ     5%     THE WELLCOME - MAREA BRITANIE     ACICLOVIRUM     Cutie x 1 tub x 5 g;    (3 ani)     D06BB03     MP     inovativ     14.18     16.17     21.85     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       6206     W64064001     !     ESBRIET    267 mg     COMPR. FILM.     267 mg     ROCHE REGISTRATION LIMITED - MAREA BRITANIE     PIRFENIDONUM     Ambalaj multiplu:    252 comprimate filmate (3 cutii fiecare conținând 4 blistere x 21 comprimate filmate) (2 ani)     L04AX05     MO     orfan     8586.77     8616.76     9430.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       6207     W64065001     !     ESBRIET    801 mg     COMPR. FILM.     801 mg     ROCHE REGISTRATION LIMITED - MAREA BRITANIE     PIRFENIDONUM     4 blistere fiecare conținând    21 comprimate filmate (84 în total) (2 ani)     L04AX05     MO     orfan     8586.77     8616.76     9430.43     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       6218     W12507003     !     LOKREN    20 mg     COMPR. FILM.     20 mg     SANOFI- AVENTIS FRANCE - FRANȚA     BETAXOLOLUM     Cutie cu 6 blistere Al/PVC x    14 comprimate filmate (3 ani)     C07AB05     MI     inovativ     37.65     42.92     56.14     DC      Prețurile sunt valabile până la data de    1 octombrie 2018.“          ...     3.    În  anexa nr. 1 , pozițiile nr. 25, 135, 599, 1140, 1141, 1142, 1405, 1829, 1843, 1844, 1845, 2618, 2619, 2620, 2621, 4884, 4885, 5241 și 6170 se abrogă.   ...     4.    În  anexa nr. 2, în Lista A, după poziția nr. 496  se introduc 4 noi poziții, pozițiile nr. 497-500 cu următorul cuprins:     Nr. Crt.     cod_cim     obs     Denumire produs     forma     Concentrație     Firma/țara     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_frm     statut_anm     stare     Preț producător (lei)     PRG (lei) pentru medicamente generice 65%     PRG (lei) pentru medicamente biosimilare 80%     PRG (lei) pentru medicamente generice 65% =Actualizare 2017=     PRG (lei)   pentru medicamente biosimilare 80% =Actualizare 2017=       0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       „497     W53445002      INOVUM    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/   5 mg     MENARINI INTERNATIONAL OPERATION LUXEMBOURG - S.A. - LUXEMBURG     COMBINAȚII (OLMESARTAN MEDOXOMIL + AMLODIPINĂ)     Cutie cu blistere din OPA-Al-PVC/Al x  28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ      62.33     -     -     40.51     -       498     W57427002      SEVIKAR    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/   5 mg     TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA     COMBINAȚII (OLMESARTANUM + AMLODIPINUM)     Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x  28 comprimate filmate (4 ani)     C09DB02     MI     inovativ      68.01     44.2     -     44.65     -             0     1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16     17       499     W53445003      INOVUM    20 mg/5 mg     COMPR. FILM.     20 mg/   5 mg     MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBURG - S.A. - LUXEMBOURG     COMBINAȚII (OLMESARTANUM MEDOXOMIL + AMLODIPINUM)     Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x  56 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ      170.50     110.82     -     111.95     -       500     W13478001      INVANZ 1 g     PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.     1 g     MERCK SHARP & DOHME LTD - MAREA BRITANIE     ERTAPENEMUM     Cutie x 1 flacon de sticlă conținând pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (2 ani)     J01DH03     MI     inovativ      141.39     91.9     -     92.84     -“          ...     5.    În  anexa nr. 2, în Lista A , pozițiile nr. 478, 488 și 489 se modifică și vor avea următorul cuprins:     Nr. Crt.     cod_cim     obs     Denumire produs     forma     Concentrație     Firma/țara     DCI     Ambalaj     grupa ATC     statut_frm     statut_anm     stare     Preț producător (lei)     PRG (lei) pentru medicamente generice 65%     PRG (lei) pentru medicamente biosimilare 80%     PRG (lei) pentru medicamente generice 65% =Actualizare 2017=     PRG (lei) pentru medicamente biosimilare 80% =Actualizare 2017=       „478     W59948001      KALETRA 200 mg/50 mg     COMPR. FILM.     200 mg/   50 mg     ABBVIE LTD - MAREA BRITANIE     LOPINAVIRUM + RITONAVIRUM     Cutie x 1 flacon    din HPDE x    120 comprimate filmate (3 ani)     J05AR10     MI     inovativ      1390.05     903.53     -     912.79     -       ...................................................................................................................................…..............................................................................................................................................…........................................................................................................................................…       488     W53447002      INOVUM    40 mg/10 mg     COMPR. FILM.     40 mg/   10 mg     MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBURG - S.A. - LUXEMBOURG     COMBINAȚII (OLMESARTAN MEDOXOMIL + AMLODIPINĂ)     Cutie cu blistere    OPA-Al-VC/Al x    28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ      71.33     -     -     46.36        489     W53446002      INOVUM    40 mg/5 mg     COMPR. FILM.     40 mg/   5 mg     MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBURG - S.A. - LUXEMBOURG     COMBINAȚII (OLMESARTAN MEDOXOMIL + AMLODIPINĂ)     Cutie cu blistere    OPA-Al-VC/Al x    28 comprimate filmate (5 ani)     C09DB02     MI     inovativ      66.11     -     -     42.97     -“          ...     6.    În  anexa nr. 2, în Lista B , poziția nr. 604 se abrogă.   ...        ----  

Preluat: 2026-09-24T15:07:24.249866+00:00 · SHA256: 1d20d3af6779a226a459a8cb16fc5f399c35644c2d3abf10d4a8d888aad3648c