legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 126 · 2018

ORDIN nr. M.126 din 6 august 2018 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.129/2009 privind conducerea unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Apărării Na?ionale · ID sursă 203942

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. M.126 din 6 august 2018  pentru modificarea și completarea  Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.129/2009   privind conducerea unităților sanitare cu paturi din rețeaua sanitară  a Ministerului Apărării Naționale     EMITENT     MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018      Având în vedere Avizul Ministerului Sănătății nr. SP 7.950 din 10.07.2018,   pentru aplicarea dispozițiilor  cap. III „Conducerea spitalelor“ al titlului VII „Spitalele“ din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale  art. 16,   17  și  art. 43 alin. (1)  și  (4) din Legea nr. 24/2000  privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul prevederilor  art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006  privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată,   ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.    
				 + 
			  Articolul I       Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.129/2009  privind conducerea unităților sanitare cu paturi din rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 5 ianuarie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:  1.    La  articolul 4, alineatul (1)  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 4       (1)     La data numirii în funcție, comandantul unității sanitare cu paturi încheie cu Ministerul Apărării Naționale un contract de management, pe o perioadă de maximum 4 ani, în cuprinsul căruia se înscriu criteriile de performanță și ponderile stabilite în condițiile legii. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate de o comisie sau în cazurile prevăzute de lege.        ...     2.    La  articolul 4, alineatul (1^1)  se abrogă.   ...     3.    La  articolul 4, după alineatul (4)  se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:   (4^1)    Cadrul militar care asigură conducerea interimară a unității sanitare cu paturi trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic.      ...     4.    La  articolul 6 alineatul (2), litera e)  se modifică și va avea următorul cuprins:   e)    propune șefului Direcției medicale sau comandantului/șefului structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi, după caz, structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului și a denumirii unității, în vederea aprobării de către ministrul apărării naționale.   ...       ...     5.    La  articolul 27, alineatele (6) ,  (8) ,  (8^1)  și  (9)  se modifică și vor avea următorul cuprins:   (6)     La numirea în funcția de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu medical, candidații care au promovat concursul sau examenul, după caz, încheie cu unitatea sanitară cu paturi, reprezentată prin comandant, un contract de administrare cu o durată de 4 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți, în condițiile legii, indicatorii de performanță asumați.   .......................................    (8)     Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau în cazurile prevăzute de lege.    (8^1)    La expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, la propunerea comandantului unității sanitare cu paturi, contractul de administrare poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcției.    (9)     La încetarea contractului de administrare, în situația în care nu sunt aplicabile dispozițiile alin.  (8^1) , comandantul unității sanitare cu paturi împuternicește/deleagă, după caz, prin ordin un șef de secție/laborator/serviciu medical interimar, pe o perioadă de cel mult 6 luni, interval în care se desfășoară procedurile prevăzute la alin. (1).      ...     6.    La  articolul 27, alineatele (7) ,  (14)  și  (15)  se abrogă.   ...     7.    La  anexa nr. 1, articolul 63  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 63      Comandantul numit în condițiile prezentului regulament încheie contract de management cu Ministerul Apărării Naționale, potrivit legii, pe o perioadă de maximum 4 ani, în baza prevederilor  Legii nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.        ...         
				 + 
			  Articolul II      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Ministrul apărării naționale,    Mihai-Viorel Fifor    București, 6 august 2018.   Nr. M.126.   -----  

Preluat: 2026-09-24T17:13:04.937868+00:00 · SHA256: ae9808e0f19b292542690b95038ddac5efde2e336cc80d8db4c091b9e68868c2