legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 645 · 2018

HOTĂRÂRE nr. 645 din 23 august 2018 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unui mijloc fix aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" - S.A. - Sucursala Regională CF Braşov, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 204416

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 645 din 23 august 2018  privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unui mijloc fix aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" - S.A. - Sucursala Regională CF Brașov, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 31 august 2018      În conformitate cu  art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000  pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin  Legea nr. 246/2001 ,   în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998  privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unui mijloc fix aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională CF Brașov, având datele de identificare prevăzute în  anexa  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.      
				 + 
			  Articolul 2      Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz, a mijlocului fix prevăzut la  art. 1 , în condițiile legii. Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. își va actualiza corespunzător datele din evidența contabilă.      
				 + 
			  Articolul 3       (1)     Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.    (2)     Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, și Compania Națională de Căi Ferate „CFR“ - S.A., în calitate de concesionar, va fi modificat/actualizat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.       PRIM-MINISTRU    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ    Contrasemnează:    Ministrul transporturilor,    Lucian Șova    Ministrul finanțelor publice,    Eugen Orlando Teodorovici    București, 23 august 2018.   Nr. 645.    
				 + 
			  ANEXĂ       Sucursala Regională CF Brașov     DATE DE IDENTIFICARE    ale mijlocului fix - fără teren - aflat în administrarea Ministerului Transporturilor     și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate     „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională CF Brașov, care trece din domeniul public al statului     în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz     CS MT: 13633330   CUI CNCF „CFR“ - S.A.: R 11054529       Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului       Nr.  crt.     Nr. MF     Codul de clasificare     Denumirea     Datele de identificare     Anul dobândirii/ dării în folosință     Valoarea  de inventar (lei)     Situația juridică     Situația juridică actuală     Tipul bunului       Descrierea tehnică  (pe scurt)     Vecinătăți (după caz,  pe scurt)     Adresa     Baza legală     În administrare/ concesiune     concesiune/ închiriat/dat  cu titlu gratuit       1     2     3     4     5     6     7     8     9     10     11     12     13       1     147822 Total parțial     8.10.07     Instalații fixe de siguranță și de conducere operativă  a circulației feroviare interoperabile     Instalație  CED - CR2 - Voila 2    nr. inv. 5410/205833.1.   Stația Voila      Sucursalele regionale CF Cluj, București, Timișoara, Craiova, Galați, Iași     Sucursala Regională CF Brașov,   Secția CT1 Brașov,   Districtul SCB 6 Făgăraș     1998     25.307,08      Hotărârea Guvernului  nr. 581/1998 , cu modificările și completările ulterioare     Concesiune     Concesiune     Imobil            -----  

Preluat: 2026-09-24T17:30:48.850678+00:00 · SHA256: 06ab43e1bd261db4b28435a5e7a82ada14c8c41d250274fb702ccb24b0bfa4d9