Legislație națională
HOTĂRÂRE · 706 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 706 din 5 septembrie 2018 privind modificarea datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea curţilor de apel şi a tribunalelor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 204784
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 706 din 5 septembrie 2018 privind modificarea datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției și transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 13 septembrie 2018 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 867 și 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, precum și al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se actualizează datele de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, conform anexei nr. 1 . + Articolul 2 Se aprobă transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor, conform anexei nr. 2 . + Articolul 3 Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 2 se face pe bază de protocoale încheiate între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 4 Ministerul Justiției își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 5 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul justiției, Tudorel Toader Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 5 septembrie 2018. Nr. 706. + Anexa nr. 1 Actualizarea datelor de identificare a imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Administrator 1. 35253 8.29.09 Judecătoria Sectorului 1 și Judecătoria Sectorului 4 S + P + 1E Sc = 1.572 mp Sd = 4.420 mp S teren = 2.400 mp CF nr. 213530 România, municipiul București, sectorul 4, str. Gheorghe Danielopol nr. 2-4 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 2. 35254 8.29.09 Judecătoria Sectorului 3 S + P + 2E Sc = 1.883 mp Sd = 4.681 mp Anexe Sc = 27 mp Sd = 27 mp S teren = 3.782 mp CF nr. 222031 România, municipiul București, sectorul 5, str. Ilfov nr. 6 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 3. 156236 8.29.09 Tribunalul Giurgiu și Judecătoria Giurgiu D + P + 1E + M + 2E Sc = 1.603 mp Sd = 6.146 mp S teren = 3.097 mp CF nr. 38650 România, județul Giurgiu, municipiul Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 13 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Administrator 4. 36223 8.29.09 Judecătoria Oltenița D + P + 2E Sc = 1.307 mp Sd = 3.492 mp CF nr. 24637-C1 România, județul Călărași, municipiul Oltenița, Str. Tineretului nr. 123 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 5. 156610 8.29.09 Judecătoria Lehliu-Gară D + P + 1E Sc = 658 mp Sd = 1.662 mp CF nr. 23066-C1 România, județul Călărași, orașul Lehliu-Gară, Str. Industriei nr. 1 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 6. 39978 8.29.09 Judecătoria Craiova S + P + 1E Sc = 1.225 mp Sd = 3.645 mp CF nr. 232421-C1 România, județul Dolj, municipiul Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 20 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 7. 36695 8.29.09 Curtea de Apel Pitești D + Sp + P + 1E parțial + pod Sc = 1.660 mp Sd = 5.144 mp S teren = 2.308 mp CF nr. 80846 România, județul Argeș, municipiul Pitești, Str. Victoriei nr. 22 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 8. 27315 8.29.09 Judecătoria Gurahonț Corp C1 - P + 1E Sc = 208 mp Sd = 416 mp Corp C2 - P Sc = 313 mp Sd = 313 mp Arhivă - P Sc = 71 mp Sd = 71 mp S teren = 2.153 mp CF nr. 303091 România, județul Arad, comuna Gurahonț, str. Crișan nr. 12 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 9. 27317 8.29.09 Judecătoria Lipova D + P + 1E Sc = 690 mp Sd = 1.501 mp S teren = 2.530 mp CF nr. 300072 CF nr. 300668 România, județul Arad, orașul Lipova, str. Brancovici nr. 27 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 10. 39084 8.29.09 Judecătoria Gherla Corp C1 - S + P + E + pod Sc = 510 mp Sd = 1.350 mp Corp C2 - S + P + pod Sc = 326 mp Sd = 542 mp Corp C3 - P Sc = 40 mp Sd = 40 mp Corp C5 - D + P + E Sc = 239 mp Sd = 669 mp S teren = 2.700 mp CF nr. 50655 România, județul Cluj, municipiul Gherla, str. Bobâlna nr. 55 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 11. 27672 8.29.09 Judecătoria Târgu Lăpuș P + 1E Sc = 581 mp Sd = 860 mp S teren = 1.212 mp CF nr. 51538 România, județul Maramureș, orașul Târgu Lăpuș, str. Liviu Rebreanu nr. 77 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 12. 28296 8.29.09 Judecătoria Bicaz S + P + 1E Sc = 605 mp Sd = 1.327 mp S teren = 1.630 mp CF nr. 53228 România, județul Neamț, orașul Bicaz, Str. Republicii nr. 21 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Administrator 13. 156238 8.29.09 Judecătoria Șimleu Silvaniei D + P + 1E Sc = 724 mp Sd = 2.066 mp S teren = 1.159 mp CF nr. 50409 România, județul Sălaj, orașul Șimleu Silvaniei, piața Iuliu Maniu nr. 1 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 14. 35620 8.29.09 Judecătoria Onești S + P + 1E Sc = 664 mp Sd = 1.279 mp S teren = 1.805 mp CF nr. 67127 România, județul Bacău, municipiul Onești, Str. Tineretului nr. 1 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 15. 35624 8.29.09 Judecătoria Buhuși P Sc = 502 mp Sd = 502 mp S teren = 977 mp CF nr. 64192 România, județul Bacău, orașul Buhuși, str. Dr. Davila nr. 4 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 16. 35626 8.29.09 Judecătoria Podu Turcului S + P + M Sc = 539 mp Sd = 1.617 mp S teren = 1.811 mp CF nr. 62093 România, județul Bacău, comuna Podu Turcului, str. Tudor Vladimirescu nr. 96 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 17. 156184 8.29.09 Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău D + P + M + 5E Sc = 863 mp Sd = 7.075,78 mp S teren = 1.599 mp CF nr. 76853-C1 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 18. 35619 8.29.09 Judecătoria Bacău S + P + 1E Sc = 947 mp Sd = 2.841 mp S teren = 1.675 mp CF nr. 76853-C2 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Oituz nr. 20 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 19. 35618 8.29.09 Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal Corp C1 - P Sc = 525 mp Sd = 525 mp Corp C2 - anexă Sc = 49 mp Sd = 49 mp Corp C3 - garaje Sc = 121 mp Sd = 121 mp S teren = 1.695 mp CF nr. 84598 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Ștefan cel Mare nr. 4 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 20. 39403 8.29.09 Judecătoria Rupea D + P + E Sc = 697 mp Sd = 1.441 mp Anexe Sc = 206 mp Sd = 206 mp S teren = 1.926 mp CF nr. 100899 CF nr. 100900 România, județul Brașov, orașul Rupea, Str. Republicii nr. 155 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 + Anexa nr. 2 Transmiterea imobilelor aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor Elemente de identificare Administratorul de la care se transmite imobilul Administratorul la care se transmite imobilul Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Valoarea de inventar 1. 35253 8.29.09 Judecătoria Sectorului 1 și Judecătoria Sectorului 4 S + P + 1E Sc = 1.572 mp Sd = 4.420 mp S teren = 2.400 mp CF nr. 213530 România, municipiul București, sectorul 4, str. Gheorghe Danielopol nr. 2-4 15.859.053,37 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul București C.U.I. 4340633 2. 35254 8.29.09 Judecătoria Sectorului 3 S + P + 2E Sc = 1.883 mp Sd = 4.681 mp Anexe Sc = 27 mp Sd = 27 mp S teren = 3.782 mp CF nr. 222031 România, municipiul București, sectorul 5, str. Ilfov nr. 6 20.614.069,83 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul București C.U.I. 4340633 3. 156236 8.29.09 Tribunalul Giurgiu și Judecătoria Giurgiu D + P + 1E + M + 2E Sc = 1.603 mp Sd = 6.146 mp S teren = 3.097 mp CF nr. 38650 România, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 13 12.375.975,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Giurgiu C.U.I. 4145853 4. 36223 8.29.09 Judecătoria Oltenița D + P + 2E Sc = 1.307 mp Sd = 3.492 mp CF nr. 24637-C1 România, județul Călărași, municipiul Oltenița, Str. Tineretului nr. 123 4.060.000,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Călărași C.U.I. 4294057 5. 156610 8.29.09 Judecătoria Lehliu-Gară D + P + 1E Sc = 658 mp Sd = 1.662 mp CF nr. 23066-C1 România, județul Călărași, orașul Lehliu-Gară, Str. Industriei nr. 1 7.315.164,15 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Călărași C.U.I. 4294057 6. 39978 8.29.09 Judecătoria Craiova S+P+1E Sc = 1.225 mp Sd = 3.645 mp CF nr. 232421-C1 România, județul Dolj, municipiul Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 20 3.273.400,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Dolj C.U.I. 4941447 7. 36695 8.29.09 Curtea de Apel Pitești D + Sp + P + 1E parțial + pod Sc = 1.660 mp Sd = 5.144 mp S teren = 2.308 mp CF nr. 80846 România, județul Argeș, municipiul Pitești, Str. Victoriei nr. 22 5.468.823,14 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Curtea de Apel Pitești C.U.I. 17180054 8. 27315 8.29.09 Judecătoria Gurahonț Corp C1 – P + 1E Sc = 208 mp Sd = 416 mp Corp C2 - P Sc = 313 mp Sd = 313 mp Arhivă - P Sc = 71 mp Sd = 71 mp S teren = 2.153 mp CF nr. 303091 România, județul Arad, comuna Gurahonț, str. Crișan nr. 12 2.001.200,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Arad C.U.I. 3519798 Elemente de identificare Administratorul de la care se transmite imobilul Administratorul la care se transmite imobilul Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Valoarea de inventar 9. 27317 8.29.09 Judecătoria Lipova D + P + 1E Sc = 690 mp Sd = 1.501 mp S teren = 2.530 mp CF nr. 300072 CF nr. 300668 România, județul Arad, orașul Lipova, str. Brancovici nr. 27 2.468.123,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Arad C.U.I. 3519798 10. 39084 8.29.09 Judecătoria Gherla Corp C1 - S + P + E + pod Sc = 510 mp Sd = 1.350 mp Corp C2 - S + P + pod Sc = 326 mp Sd = 542 mp Corp C3 - P Sc = 40 mp Sd = 40 mp Corp C5 - D + P + E Sc = 239 mp Sd = 669 mp S teren = 2.700 mp CF nr. 50655 România, județul Cluj, municipiul Gherla, str. Bobâlna nr. 55 2.585.287,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Cluj C.U.I. 4565300 11. 27672 8.29.09 Judecătoria Târgu Lăpuș P + 1E Sc = 581 mp Sd = 860 mp S teren = 1.212 mp CF nr. 51538 România, județul Maramureș, orașul Târgu Lăpuș, str. Liviu Rebreanu nr. 77 825.307,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Maramureș C.U.I. 3695026 12. 28296 8.29.09 Judecătoria Bicaz S + P + 1E Sc = 605 mp Sd = 1.327 mp S teren = 1.630 mp CF nr. 53228 România, județul Neamț, orașul Bicaz, Str. Republicii nr. 21 1.176.329,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Neamț C.U.I. 174145454 13. 156238 8.29.09 Judecătoria Șimleu Silvaniei D + P + 1E Sc = 724 mp Sd = 2.066 mp S teren = 1.159 mp CF nr. 50409 România, județul Sălaj, orașul Șimleu Silvaniei, piața Iuliu Maniu nr. 1 1.333.438,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Sălaj C.U.I. 4792205 14. 35620 8.29.09 Judecătoria Onești S + P + 1E Sc = 664 mp Sd = 1.279 mp S teren = 1.805 mp CF nr. 67127 România, județul Bacău, municipiul Onești, Str. Tineretului nr. 1 1.438.435,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Bacău C.U.I. 4278370 15. 35624 8.29.09 Judecătoria Buhuși P Sc = 502 mp Sd = 502 mp S teren = 977 mp CF nr. 64192 România, județul Bacău, orașul Buhuși, str. Dr. Davila Nr. 4 270.386,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Bacău C.U.I. 4278370 16. 35626 8.29.09 Judecătoria Podu Turcului S + P + M Sc = 539 mp S = 1.617 mp S teren = 1.811 mp CF nr. 62093 România, județul Bacău, comuna Podu Turcului, str. Tudor Vladimirescu nr. 96 2.000.437,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Bacău C.U.I. 4278370 17. 156184 8.29.09 Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău D + P + M + 5E Sc = 863 mp Sd = 7.075,78 mp S teren = 1.599 mp CF nr. 76853-C1 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1 7.207.700,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Curtea de Apel Bacău C.U.I. 17704752 Elemente de identificare Administratorul de la care se transmite imobilul Administratorul la care se transmite imobilul Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Valoarea de inventar 18. 35619 8.29.09 Judecătoria Bacău S + P + 1E Sc = 947 mp Sd = 2.841 mp S teren = 1.675 mp CF nr. 76853-C2 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Oituz nr. 20 3.467.309,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Bacău C.U.I. 4278370 19. 35618 8.29.09 Tribunalul Bacău - Secția II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal Corp C1 - P Sc = 525 mp Sd = 525 mp Corp C2 - anexă Sc = 49 mp Sd = 49 mp Corp C3 - garaje Sc = 121 mp Sd = 121 mp S teren = 1.695 mp CF nr. 84598 România, județul Bacău, municipiul Bacău, str. Ștefan cel Mare nr. 4 3.318.273,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Bacău C.U.I. 4278370 20. 39403 8.29.09 Judecătoria Rupea D + P + E Sc = 697 mp Sd = 1.441 mp Anexe Sc = 206 mp Sd = 206 mp S teren = 1.926 mp CF nr. 100899 CF nr. 100900 România, județul Brașov, orașul Rupea, Str. Republicii nr. 155 3.971.293,00 Ministerul Justiției C.U.I. 4265841 Tribunalul Brașov C.U.I. 4688540 -----
Preluat: 2026-09-24T17:40:17.086805+00:00 · SHA256: dc1d97f2d92aebc55589ed4dee7b54d87c82fc79c3af66ce1d2f685571bdf11b