legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 826 · 2018

HOTĂRÂRE nr. 826 din 24 octombrie 2018 privind modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea curţilor de apel şi a tribunalelor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 206277

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 826 din 24 octombrie 2018  privind modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului  și în administrarea Ministerului Justiției și transmiterea unor imobile din domeniul public  al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel  și a tribunalelor     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 30 octombrie 2018      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 867  și  868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, precum și al  art. 20 din Legea nr. 213/1998  privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se actualizează datele de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, conform  anexei nr. 1 .      
				 + 
			  Articolul 2      Se aprobă transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor, conform  anexei nr. 2 .      
				 + 
			  Articolul 3      Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la  art. 2  se face pe bază de protocoale încheiate între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.       
				 + 
			  Articolul 4      Ministerul Justiției își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 5       Anexele nr. 1  și  2  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       PRIM-MINISTRU    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ    Contrasemnează:    Ministrul justiției,    Tudorel Toader    Ministrul finanțelor publice,    Eugen Orlando Teodorovici    București, 24 octombrie 2018.   Nr. 826.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         ACTUALIZAREA DATELOR DE IDENTIFICARE    ale imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției        Elementele de identificare     Administratorul de la care se transmite imobilul       Nr. crt.     Nr. M.F.P.     Codul de clasificare     Denumirea     Descrierea tehnică     Adresa       1     36697     8.29.09     Judecătoria Câmpulung Muscel     D + P + 1E + M    Sc = 903 mp   Sd = 3.612 mp   Steren = 1.200 mp   CF nr. 85845     România, județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. Emilian Paveliu nr. 2     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       2     36698     8.29.09     Judecătoria Curtea de Argeș     S + P + 1E   Sc = 432 mp   Sd = 1.087 mp    S + P + 2E    Sc = 109 mp    Su = 421 mp Steren = 1.175 mp CF nr. 87138     România, județul Argeș, municipiul Curtea de Argeș, str. Negru Vodă nr. 83      Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       3     36699     8.29.09     Judecătoria Costești     P   Sc = 614 mp   Sd = 614 mp   Steren = 1.985 mp   CF nr. 80848     România, județul Argeș, orașul Costești, Str. Victoriei nr. 44     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       4     34990     8.29.09     Judecătoria Odorheiu Secuiesc     D + P + 1E   Sc = 1.272 mp   Sd = 3.410 mp   Steren = 1.504 mp   CF nr. 53602     România, județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 1     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       5     34991     8.29.09     Judecătoria Gheorgheni     P + 1E   Sc = 1.102 mp   Sd = 2.182 mp   Steren = 2.737 mp   CF nr. 56363     România, județul Harghita, municipiul Gheorgheni, str. Kossuth nr. 4     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       6     100488     8.29.09     Judecătoria Toplița     P+2E   Sc = 452 mp   Sd = 1.009 mp   CF nr. 52417-C1     România, județul Harghita, municipiul Toplița, str. Nicolae Bălcescu nr. 48     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       7     39291     8.29.09     Judecătoria Râmnicu Sărat     P + 1E   Sc = 614 mp   Sd = 1.197 mp   P   Sc = 51 mp   Sd = 51 mp   P   Sc = 54 mp   Sd = 54 mp   P   Sc = 211 mp   Sd = 211 mp   P   Sc = 316 mp   Sd = 316 mp   Steren = 3.944 mp   CF nr. 33422      România, județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. Gheorghiță Lupescu nr. 7     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       8     39292     8.29.09     Judecătoria Pogoanele      P + 1E   Sc = 490 mp   Sd = 938 mp   P   Sc = 76 mp   Sd = 76 mp   P   Sc = 98 mp   Sd = 98 mp   Steren = 3.667 mp   CF nr. 20599     România, județul Buzău, orașul Pogoanele, Str. Unirii nr. 51     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       9     27314     8.29.09     Tribunalul Arad   Judecătoria Arad     S + P + 1E + 2Ep + 3Ep + Mp   Sc = 4.468 mp   Sd = 16.597 mp   Steren = 5.777 mp   CF nr. 319946     România, județul Arad, municipiul Arad, bd. General Vasile Milea nr. 2     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       10     156242     8.29.09     Judecătoria Roșiori de Vede - Extindere     Dp + P + 1Ep + 2Ep   Sc = 431 mp   Sd = 1.514 mp   CF nr. 23886     România, județul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Mărășești nr. 52     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       11     156240     8.29.09     Teren - Palatul de Justiție Neamț     Steren = 8.579 mp   CF nr. 64693     România, județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 68/C     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       12     156243     8.29.09     Tribunalul Vaslui     D + P + 4E   Sc = 1.934 mp   Sd = 6.717 mp   CF 75103 - C1   CF 75103 - C2     România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 54     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       13     59296     8.29.09     Judecătoria Vaslui     S + P + 1E   Sc = 923 mp   Sd = 1.904 mp   Steren=1.682 mp   CF 74524   CF 74524-C1     România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 13     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841       14     40035     8.29.06     Judecătoria Iași     S + P + 6E   Sc = 1.206 mp   Sd = 6.600 mp   CF nr. 153428-C1     România, județul Iași, municipiul Iași, str. A. Panu nr. 25     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841           
				 + 
			  Anexa nr. 2         TRANSMITEREA IMOBILELOR    din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor        Elementele de identificare     Administratorul de la care se transmite imobilul     Administratorul la care se transmite imobilul       Nr. crt.     Nr. M.F.P.     Codul de clasificare     Denumirea     Descrierea tehnică     Adresa     Valoarea de inventar       1     36697     8.29.09     Judecătoria Câmpulung Muscel     D + P + 1E + M   Sc = 903 mp   Sd = 3.612 mp   Steren = 1.200 mp   CF nr. 85845     România, județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. Emilian Paveliu nr. 2     1.804.117,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083       2     36698     8.29.09     Judecătoria Curtea de Argeș     S + P + 1E   Sc = 432 mp   Sd = 1.087 mp   S + P + 2E   Sc = 109 mp   Su = 421 mp   Steren = 1.175 mp   CF nr. 87138     România, județul Argeș, municipiul Curtea de Argeș, str. Negru Vodă nr. 83      1.111.618,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083       3     36699     8.29.09     Judecătoria Costești     P   Sc = 614 mp   Sd = 614 mp   Steren = 1.985 mp   CF nr. 80848     România, județul Argeș, orașul Costești, Str. Victoriei nr. 44     959.448,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083       4     34990     8.29.09     Judecătoria Odorheiu Secuiesc     D + P + 1E   Sc = 1.272 mp   Sd = 3.410 mp   Steren = 1.504 mp   CF nr. 53602     România, județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 1     6.923.000,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542       5     34991     8.29.09     Judecătoria Gheorgheni     P + 1E   Sc = 1.102 mp   Sd = 2.182 mp   Steren = 2.737 mp   CF nr. 56363     România, județul Harghita, municipiul Gheorgheni, str. Kossuth nr. 4     4.514.000,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542       6     100488     8.29.09     Judecătoria Toplița     P + 2E   Sc = 452 mp   Sd = 1.009 mp   CF nr. 52417-C1     România, județul Harghita, municipiul Toplița, str. Nicolae Bălcescu nr. 48     1.438.000,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542       7     39291     8.29.09     Judecătoria Râmnicu Sărat     P + 1E   Sc = 614 mp   Sd = 1.197 mp   P   Sc = 51 mp   Sd = 51 mp   P   Sc = 54 mp   Sd = 54 mp   P   Sc = 211 mp   Sd = 211 mp   P   Sc = 316 mp   Sd = 316 mp   Steren = 3.944 mp   CF nr. 33422     România, județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. Gheorghiță Lupescu nr. 7     3.132.992,58     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Buzău/ C.U.I. 4646960       8     39292     8.29.09     Judecătoria Pogoanele      P + 1E   Sc = 490 mp   Sd = 938 mp   P   Sc = 76 mp   Sd = 76 mp   P   Sc = 98 mp   Sd = 98 mp   Steren = 3.667 mp   CF nr. 20599     România, județul Buzău, orașul Pogoanele, Str. Unirii nr. 51     1.691.417,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Buzău/ C.U.I. 4646960       9     27314     8.29.09     Tribunalul Arad   Judecătoria Arad     S + P + 1E + 2Ep + 3Ep + Mp   Sc = 4.468 mp   Sd = 16.597 mp   Steren = 5.777 mp   CF nr. 319946     România, județul Arad, municipiul Arad, bd. General Vasile Milea nr. 2     19.428.200,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Arad/ C.U.I. 3519798       10     156242     8.29.09     Judecătoria Roșiori de Vede - Extindere     Dp + P + 1Ep + 2Ep   Sc = 431 mp   Sd = 1.514 mp   CF nr. 23886     România, județul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Mărășești nr. 52     3.550.710,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Teleorman/ C.U.I. 4469078       11     156240     8.29.09     Teren - Palatul de Justiție Neamț     Steren = 8.579 mp   CF nr. 64693     România, județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț,   Str. 1 Decembrie 1918 nr. 68/C     1.077.955,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Neamț/ C.U.I. 4145454       12     156243     8.29.09     Tribunalul Vaslui     D + P + 4E   Sc = 1.934 mp   Sd = 6.717 mp   CF 75103 - C1   CF 75103 - C2     România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 54     15.264.400,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Vaslui/ C.U.I. 7072330       13     59296     8.29.09     Judecătoria Vaslui     S + P + 1E   Sc = 923 mp   Sd = 1.904 mp   Steren = 1.682 mp   CF 74524   CF 74524-C1     România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 13     5.099.034,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Vaslui/ C.U.I. 7072330       14     40035     8.29.06     Judecătoria Iași     S + P + 6E   Sc = 1.206 mp   Sd = 6.600 mp   CF nr. 153428-C1     România, județul Iași, municipiul Iași, str. A. Panu nr. 25     17.037.250     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Iași/ C.U.I. 4981212       15     164124     8.29.09     Sediu Judecătoria Drăgășani     P + 1E   Sc = 622 mp   Sd = 1.244 mp   Steren = 1.114 mp   CF nr. 38256     România, județul Vâlcea, municipiul Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu nr. 392B     1.330.895,06     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Vâlcea/ C.U.I. 2540767       16     163627     8.29.09     Teren pentru construire sediu Judecătoria Suceava     Steren = 6.600 mp   CF nr. 45061     România, județul Suceava, municipiul Suceava, bd. George Enescu     834.810,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Tribunalul Suceava/ C.U.I. 4244415       17     39081     8.29.09     Palatul de Justiție din Cluj - sediu pentru:   Curtea de Apel Cluj-Napoca   Tribunalul Cluj + Tribunalul comercial   Judecătoria Cluj-Napoca   Parchetele de pe lângă instanțele clujene   Secția exterioară a Penitenciarului Gherla     Ds + P + 2E + M   Sc = 7.405 mp   Sd = 21.551 mp   Steren = 11.473 mp   CF nr. 268031     România, județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 2-4     49.392.434,33     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Curtea de Apel Cluj/ C.U.I. 17705260       18     164122     8.29.09     Teren pentru construire sediu Curtea de Apel Craiova și Judecătoria Craiova     Steren = 7.920 mp    CF nr. 224499     România, județul Dolj, municipiul Craiova, bd. Decebal nr. 91 B     4.083.672,00     Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841     Curtea de Apel Craiova/ C.U.I. 17015316       Valoare totală     138.673.952,97                -----  

Preluat: 2026-09-24T18:44:09.576686+00:00 · SHA256: a554fb99d735b018bf35c3b15e26b215863060e071e68f3536a9f2c32d7da853