Legislație națională
HOTĂRÂRE · 878 · 2018
HOTĂRÂRE nr. 878 din 9 noiembrie 2018 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, precum şi trecerea parţială a acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 206975
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 878 din 9 noiembrie 2018 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Sănătății prin Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, precum și trecerea parțială a acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 16 noiembrie 2018 Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001 , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, potrivit anexei nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a imobilului aflat în administrarea Ministerului Sănătății prin Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării imobilului prevăzut la alin. (1) . + Articolul 3 Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul sănătății, Cristian-Vasile Grasu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 9 noiembrie 2018. Nr. 878. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, care își actualizează valoarea de inventar Nr. M.F.P. Cod clasificare Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Datele de identificare ale imobilului Valoarea de inventar (lei) Descriere tehnică Adresa 1 2 3 4 5 6 Administratorul: Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare/CUI: 8069902 163496 8.28.08 Garaj auto 2, Negrești-Oaș Suprafață construită C19 = 178 mp CF nr. 108425 Nr. cadastral 108425-C19 Localitatea Negrești-Oaș, Str. Victoriei nr. 90, județul Satu Mare 15.200 + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în administrarea Ministerului Sănătății prin Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, care trece din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării Nr. M.F.P. Cod clasificare Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Datele de identificare ale imobilului care trece în domeniul privat al statului Valoarea de inventar (lei) Descriere tehnică Adresa 1 2 3 4 5 6 Administratorul: Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare/CUI: 8069902 163496 (parțial) 8.28.08 Garaj auto 2, Negrești-Oaș Suprafață construită parțial din C19 Sc = 66 mp CF nr. 108425 Nr. cadastral 108425-C19 Localitatea Negrești-Oaș, Str. Victoriei nr. 90, județul Satu Mare 1.900 -----
Preluat: 2026-09-24T20:17:41.289946+00:00 · SHA256: 026f9a7d09dd5046608b84d4e30bd39ec0ba7e8c636eb97a05cf98606d30618f