Legislație națională
PROCEDURĂ · 0 · 2018
PROCEDURĂ din 10 decembrie 2018 de acordare a avizului prealabil necesar autorizării operatorilor economici privind desfăşurarea de activităţi pentru realizarea de produse militare, sensibile şi strategice şi/sau prestarea serviciilor aferente
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Afacerilor Interne · ID sursă 209029
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
PROCEDURĂ din 10 decembrie 2018 de acordare a avizului prealabil necesar autorizării operatorilor economici privind desfășurarea de activități pentru realizarea de produse militare, sensibile și strategice și/sau prestarea serviciilor aferente EMITENT MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1081 din 20 decembrie 2018 Notă ... Aprobată prin Ordinul nr. 142 din 10 decembrie 2018 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1081 din 20 decembrie 2018. + Articolul 1 Obiect și domeniu de aplicare Prezenta procedură stabilește condițiile și regulile privind avizarea prealabilă în vederea autorizării operatorilor economici privind desfășurarea de activități pentru realizarea de produse militare, sensibile și strategice și/sau prestarea serviciilor aferente, necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne. + Articolul 2 Documente de referință Prezenta procedură este elaborată în aplicarea și în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative: a) Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare; ... b) Hotărârea Guvernului nr. 611/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. ... + Articolul 3 Solicitarea avizării prealabile Avizarea prealabilă se acordă pe baza propunerilor formulate de Comisia pentru relația cu industria națională de apărare, denumită în continuare Comisia, de către Direcția generală logistică din Ministerul Afacerilor Interne, denumită în continuare structură competentă, pentru operatorii economici care au/intenționează să includă în obiectul de activitate activități necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau prestării serviciilor aferente. + Articolul 4 Cerințe pentru avizare (1) Avizul prealabil stabilește necesitatea utilizării de către structurile Ministerului Afacerilor Interne a produselor/ serviciilor realizate/prestate de operatorii economici solicitanți. (2) Structura competentă declanșează procedura de acordare a avizului prealabil în urma solicitării Ministerului Economiei. (3) Solicitarea este însoțită de următoarele documente: a) copie certificată a certificatului de înregistrare emis de registrul comerțului; ... b) certificat constatator, în formă extinsă, emis de registrul comerțului; ... c) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că deține în mod legal bunuri mobile sau imobile, care fac parte din capacitățile deținute de operatorul economic. ... + Articolul 5 Evaluarea solicitării de avizare prealabilă (1) Comisia, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării de avizare, verifică corectitudinea și conținutul documentelor însoțitoare prevăzute la art. 4 alin. (3) și, în raport cu necesitatea utilizării produselor/serviciilor de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, formulează propuneri privind acordarea/neacordarea avizului prealabil. (2) Avizarea prealabilă se poate acorda pentru întreaga listă de produse/servicii supusă avizării sau numai distinct pentru anumite produse/servicii. (3) În măsura în care este necesar pentru luarea deciziilor, Comisia poate întreprinde și alte măsuri pentru informarea sa completă și corectă. (4) În perioada de evaluare pentru acordarea avizului prealabil, structura competentă integrează toate informațiile, datele și documentele în legătură cu solicitarea de avizare transmise de către Ministerul Economiei. + Articolul 6 Acordarea avizului prealabil (1) În cazul în care Comisia constată că produsele/serviciile transmise spre avizare de către operatorul economic solicitant corespund nevoilor operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, se întocmește procesul-verbal al ședinței Comisiei în care se propune acordarea avizului. (2) Avizul prealabil se acordă de către conducătorul structurii competente și se transmite Ministerului Economiei în termen de 5 zile de la semnarea procesului-verbal al ședinței Comisiei. (3) În situația în care Comisia constată că produsele/serviciile transmise spre avizare de către operatorul economic solicitant nu corespund nevoilor operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, structura competentă informează Ministerul Economiei în termen de 5 zile de la data semnării procesului-verbal al ședinței Comisiei. ----
Preluat: 2026-09-24T21:12:14.108120+00:00 · SHA256: d382c81cfc145dbe563236a1722c23f859d65fa74dc1f07aa01dd74d9e19384c