legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 984 · 2018

HOTĂRÂRE nr. 984 din 13 decembrie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar, modificarea denumirii şi a descrierii tehnice ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după caz, precum şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării în condiţiile legii, a unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Suceava din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 209034

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 984 din 13 decembrie 2018  privind actualizarea valorilor de inventar, modificarea denumirii și a descrierii tehnice  ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor unități din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după caz, precum și trecerea din domeniul public  al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării  în condițiile legii, a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Direcției  pentru Agricultură Județene Suceava din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1082 din 20 decembrie 2018      Având în vedere prevederile  art. 2^1  și  2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003  privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin  Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 10 alin. (2)  și  art. 20 din Legea nr. 213/1998  privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și al  art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000  pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin  Legea nr. 246/2001 ,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă actualizarea valorilor de inventar, modificarea denumirii și a descrierii tehnice ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor unități din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după caz, conform  anexei nr. 1 .      
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării în condițiile legii, a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Direcției pentru Agricultură Județene Suceava din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 2 .    (2)     Sumele rezultate din valorificarea bunului prevăzut la  alin. (1)  se fac, după recuperarea cheltuielilor efectuate cu scoaterea din funcțiune și casarea acestuia, venit la bugetul de stat.      
				 + 
			  Articolul 3      Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.      
				 + 
			  Articolul 4       Anexele nr. 1  și  2  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       PRIM-MINISTRU    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ    Contrasemnează:    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,    Petre Daea    Ministrul finanțelor publice,    Eugen Orlando Teodorovici    București, 13 decembrie 2018.   Nr. 984.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         DATELE DE IDENTIFICARE    ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor unități    din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru care se actualizează valoarea de inventar    și pentru care se modifică denumirea, descrierea tehnică, după caz         Nr. crt.     Nr. MFP și cod de clasificare     Administrator   (denumire, CUI)     Denumire     Descrierea tehnică     Adresa     Valoarea    de inventar   - lei -       1.     MF 34919   Cod 8.28.03     Direcția pentru Agricultură Județeană Harghita   CUI - 4246009     Clădire principală (birouri)     Suprafață construită = 142 mp; suprafață desfășurată = 261,86 mp; regimul de înălțime = P + M; suprafață teren = 592 mp;    CF = 51867-A1 și C1     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Gheorgheni;    Str. Stadionului nr. 2     350.800       2.     MF 34920   Cod 8.28.08     Direcția pentru Agricultură Județeană Harghita   CUI - 4246009     Magazii și garaj (anexe)     Suprafață construită = 126 mp; suprafață desfășurată = 126 mp; regimul de înălțime = P;    CF = 51867-C2, C3, C4     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Gheorgheni;    Str. Stadionului nr. 2     35.700            Nr. crt.     Nr. MFP și cod de clasificare     Administrator   (denumire, CUI)     Denumire     Descrierea tehnică     Adresa     Valoarea    de inventar   - lei -       3.     MF 34923   Cod 8.28.10     Direcția pentru Agricultură Județeană Harghita   CUI - 4246009     Lot demonstrativ cu Agroexpert și bazin betonat     Suprafață construită = 79 mp; suprafață teren = 1.322 mp;    CF = 54669-C1     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Odorheiu Secuiesc;    str. Rákóczi Ferenc nr. 84     127.405       4.     MF 34926   Cod 8.29.08     Direcția pentru Agricultură Județeană Harghita   CUI - 4246009     Birouri + anexe    cu drum de acces    și parcare     suprafață construită = 914 mp; suprafață desfășurată = 996 mp; regimul de înălțime = S + P; Suprafață teren = 2.673 mp;    CF = 54390-C1, C2 și C4;     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Odorheiu Secuiesc,    str. Rákóczi Ferenc nr. 84     1.443.890       5.     MF 34927   Cod 8.28.08     Direcția pentru Agricultură Județeană Harghita   CUI - 4246009     Magazie și garaj - Unitate fitosanitară     Suprafață construită = 135 mp; suprafață desfășurată = 135 mp; regimul de înălțime = P;    CF = 54390-C3     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Odorheiu Secuiesc;    str. Rákóczi Ferenc nr. 84     48.000       6.     MF 34787   Cod 8.28.10     Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava   CUI - 37309510     Magazie fitosanitară + birouri +    grup sanitar     Suprafață construită = 201 mp; suprafață desfășurată = 201 mp; regimul de înălțime = P; suprafață teren = 683 mp;    CF 33266     Țară: România; județ: Suceava; oraș Gura Humorului;    str. Mănăstirea Humorului nr. 158     57.000       7.     MF 151888   Cod 8.29.08     Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava   CUI - 37309510     Complex multifuncțional sediu DADR Suceava     Suprafață construită = 759 mp; suprafață desfășurată = 1.720 mp; suprafață utilă = 1.432,67 mp; regimul de înălțime = P + 1 + 3; suprafață teren = 2.067 mp;    CF 39009-C1-U1, 39008-C1-U4, 39052-C1-U1, U2 și U4, 39054-C1-U1 și U2, 39013, 39014, 39015     Țară: România;    județ: Suceava; municipiul Suceava;    Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 3     5.583.000       8.     MF 35003   Cod 8.28.10     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor    și a Materialului    Săditor Harghita   CUI - 4245674     Clădire pentru depozit carburanți cu pivniță     Suprafață construită = 40 mp; suprafață desfășurată = 40 mp; CF = 63376, C3 și C4     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Miercurea-Ciuc;    Str. Progresului nr. 22     445       9.     MF 35004   Cod 8.28.10     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor    și a Materialului    Săditor Harghita   CUI - 4245674     Magazie     Suprafață construită = 32 mp; suprafață desfășurată = 32 mp; regim de înălțime = parter;    CF = 63376, C2     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Miercurea-Ciuc;    Str. Progresului nr. 22     14.251       10.     MF 35005   Cod 8.28.03     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor    și a Materialului    Săditor Harghita,   CUI - 4245674     Clădire pentru laborator control semințe - sediu     Suprafață construită = 247 mp; suprafață utilă = 432,5 mp; regimul de înălțime = S + P(parțial) + etaj;    suprafață teren = 1.955 mp;    CF = 63376, 63376-C1    și 63377-C1-U1     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Miercurea-Ciuc;    Str. Progresului nr. 22     1.088.417       11.     MF 100153   Cod 8.28.08     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Harghita   CUI - 4245674     Garaj cu rampă     Suprafață construită = 78 mp; suprafață desfășurată = 78 mp; CF = 63376-C5     Țară: România; județ: Harghita; municipiul Miercurea-Ciuc;    Str. Progresului nr. 22     73.434       12.     MF 40242   Cod 8.29.08     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor    și a Materialului    Săditor Mureș   CUI - 5584652     Clădire sediu inspectorat     Suprafață construită = 399,28 mp; suprafață desfășurată = 697,40 mp; regimul de înălțime = et. II și III, cărămidă și prefabricate; suprafață teren = mp;    CF = 1371/1, nr. cad. 630     Țară: România; județ: Mureș, satul Sângeorgiu de Mureș, str. Mariaffi Lajos    nr. 13; nr. cad. 630, CF1371/1     1.738.545            Nr. crt.     Nr. MFP și cod de clasificare     Administrator   (denumire, CUI)     Denumire     Descrierea tehnică     Adresa     Valoarea    de inventar   - lei -       13.     MF 40243   Cod 8.28.08     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Mureș   CUI - 5584652     Garaj montabil     Suprafață construită = 16,25 mp; suprafață desfășurată 19,50 mp; regimul de înălțime = construcție prefabricate; CF = 1371/1,    nr. cad. 630     Țară: România; județ: Mureș, satul Sângeorgiu de Mureș; str. Mariaffi Lajos    nr. 13; nr. cad. 630, CF1371/1     3.487       14.     MF 35223   Cod 8.28.03     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Teleorman   CUI - 4253634     Clădire administrativă și laborator + anexe     Suprafață construită = 298 mp; suprafață desfășurată = 525 mp, regim de înălțime = P + 1; suprafață teren curți construcții = 620 mp; CF = 21927     Țară: România; județ: Teleorman; municipiul Alexandria;    Str. Libertății nr. 314     978.000       15.     MF 38089   Cod 8.29.08     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Vrancea   CUI - 4410798     Laborator ITCSMS Vrancea     Suprafață construită = 298 mp; suprafață desfășurată = 821,42 mp; regim de înălțime = D + P + 1 + M; suprafață teren curți construcții = 1.358 mp;    CF = 56149     Țară: România; județ: Vrancea; municipiul Focșani; Fdt. Cuza Vodă nr. 69     1.728.437       16.     MF 100529   Cod 8.28.10     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Vrancea   CUI - 4410798     Depozit de condiționare    și uscare semințe ITCSMS -    Filiala Bacău     Suprafață construită = 93,33 mp; CF = 62062-C1-U3 (parțial) și U4     Țară: România;    județ: Bacău; municipiul Bacău;    Str. Șoimului nr. 5     135.407       17.     MF 149551   Cod 8.28.03     Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Vrancea   CUI - 4410798     Clădire laborator ITCSMS -    filiala Bacău + împrejmuire     Suprafață construită = 262,28 mp; regim de înălțime = etaj 1;    CF = 62062-C1-U1     Țară: România;    județ: Bacău; municipiul Bacău;    Str. Șoimului nr. 5     1.647.545       18.     MF 153168   Cod 8.05.03     Oficiul de Studii Pedologice și Agronomice Teleorman   CUI - 4253634     Teren     Suprafață teren = 600 mp;    CF = 25321     Țară: România;    județ: Teleorman; municipiul Alexandria; Str. Dunării nr. 2     54.390             
				 + 
			  Anexa nr. 2         Bunul imobil din domeniul public al statului și aflat în administrarea Direcției Județene pentru Agricultură Suceava, CUI 30379510,    care trece în domeniul privat al statului în vederea casării și valorificării, după caz         Nr. MFP     Cod de clasificare     Denumire     Descriere tehnică       (pe scurt)     Adresa     Valoarea    de inventar       (lei)       MF 102534     8.28.10     Statui parc     3 buc.     Țară: România; județ: Suceava; comuna Șcheia     0            ----  

Preluat: 2026-09-24T21:12:14.108120+00:00 · SHA256: 40f0895a395cfd13f32941a95a507a02df264bebc597db5624d16a10aae3090d