Legislație națională
LEGE · 358 · 2018
LEGE nr. 358 din 27 decembrie 2018 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 209579
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 358 din 27 decembrie 2018 pentru completarea art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 4 ianuarie 2019 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + ARTICOL UNIC După alineatul (3) al articolului 11 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 26 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se introduc patru noi alineate, alineatele (3^1)-(3^4), cu următorul cuprins: (3^1) Aeronavele care operează în spațiul aerian național sunt obligate să dețină la bord un dispozitiv de localizare în caz de urgență, activ, cu excepția cazului în care, din considerente de securitate națională, se impune dezactivarea acestuia. (3^2) Prevederile alin. (3^1) intră în vigoare în termen de 2 ani de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru aeronavele de stat și pentru aeronavele civile, cu excepția cazurilor în care reglementările naționale sau europene prevăd altfel. (3^3) Prin excepție de la prevederile alin. (3^1), Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Apărării Naționale pot stabili, prin reglementări specifice, categorii de aeronave civile, respectiv aeronave de stat, care pot opera în spațiul aerian național fără a deține un dispozitiv de localizare în caz de urgență. (3^4) Categoriile de dispozitive prevăzute la alin. (3^1) se stabilesc prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor sau la nivel european pentru aeronavele civile și de Ministerul Apărării Naționale pentru aeronavele de stat. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 27 decembrie 2018. Nr. 358. -----
Preluat: 2026-09-23T13:33:18.440542+00:00 · SHA256: eb69b35ebeef8994e7e05317b10906bcc71eafb2ef74280e9badb528abf5252e