legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
INSTRUCȚIUNI · 1 · 2019

INSTRUCŢIUNE nr. 1 din 11 aprilie 2019 pentru modificarea Instrucţiunii preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională pentru Achizi?ii Publice · ID sursă 212911

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 INSTRUCȚIUNE nr. 1 din 11 aprilie 2019  pentru modificarea  Instrucțiunii președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2018  privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială     EMITENT     MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019      Având în vedere:  –    art. 66  și  71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018  privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 221,   222  și  236 din Legea nr. 98/2016  privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 235-243  și  art. 253 din Legea nr. 99/2016  privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 164 din anexa  la  Hotărârea Guvernului nr. 395/2016  pentru aprobarea  Normelor metodologice  de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din  Legea nr. 98/2016  privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 158 din anexa  la  Hotărârea Guvernului nr. 394/2016  pentru aprobarea  Normelor metodologice  de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din  Legea nr. 99/2016  privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –   sesizările primite de la numeroase autorități contractante/operatori economici privind incidența în practică a unor interpretări diferite asupra unor prevederi ale legislației speciale în materia achizițiilor publice/sectoriale cu privire la ajustarea prețului contractului;   ...     –   necesitatea clarificării înțelesului prevederilor legale redate în continuare cu scopul asigurării unui cadru transparent, previzibil și unitar atât pentru participarea operatorilor economici interesați la proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectorială, cât și pentru asigurarea aplicării de către autoritățile/entitățile contractante pe parcursul executării contractelor a unui tratament unitar pentru aceleași situații de fapt, precum și evitarea unor interpretări care contravin principiilor din materia achizițiilor publice/sectoriale;   ...     –   Referatul de aprobare nr. 74/DGRAL din 11.04.2019 al Direcției generale reglementare și armonizare legislativă,   ...      în temeiul  art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2015  privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, aprobată prin  Legea nr. 244/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și al  art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, cu modificările și completările ulterioare,   președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice emite următoarea instrucțiune:    
				 + 
			  Articolul I       Instrucțiunea președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2018  privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2019, se modifică după cum urmează:  1.    La  articolul 4, alineatul (4)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (4)     Lipsa precizărilor prevăzute la alin. (1) determină inaplicabilitatea posibilității de ajustare prin revizuire a prețului contractului de achiziție publică/sectorială.      ...     2.    La  articolul 4, alineatele (2)  și  (5)  se abrogă.   ...     3.     Articolul 5  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 5       (1)     În vederea ajustării prin revizuire a prețului contractului de achiziție publică/sectorială, autoritatea/entitatea contractantă va introduce, atât în documentația de atribuire, cât și în contract, o formulă de revizuire a prețului contractului.    (2)     Autoritatea/Entitatea contractantă aplică formula de revizuire la fiecare aplicație de plată, pe întreaga durată a derulării contractului.    (3)     În cazul în care ajustarea prin revizuire este de tipul unui coeficient de ajustare, iar acesta are valoare subunitară, prețul contractelor nu se va ajusta prin revizuire.        ...     4.     Articolul 6  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 6       (1)     În sensul art. 3, prețul se va ajusta prin actualizarea elementelor de cost/preț care au suferit modificări, ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile, apărute oricând pe perioada de îndeplinire a contractului, în cazul apariției unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părților și care nu au putut fi prevăzute la data depunerii ofertei sau a încheierii contractului.    (2)     Actualizarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială va fi realizată, pe perioada de valabilitate a contractului, ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile, indiferent de durata de îndeplinire a acestuia.        ...     5.    La  articolul 7, alineatul (2)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (2)     Vor fi asimilate situațiilor imprevizibile, care determină actualizarea prețului contractului, fără a se limita la, următoarele:  a)    modificări legislative sau acte administrative emise de către autoritățile publice care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului;   ...     b)    modificarea salariului minim aplicabil; valoarea manoperei va fi actualizată doar pentru acoperirea creșterii salariului minim;   ...     c)    modificarea normativelor tehnice după încheierea contractului de achiziție publică care influențează și impune redimensionarea elementelor ofertate și prețului contractului, cu condiția încadrării în procentele aferente modificărilor nesubstanțiale prevăzute de lege;   ...     d)    situația în care durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială se prelungește peste durata de valabilitate a ofertei stabilită inițial prin documentația de atribuire;   ...     e)    situația în care durata de îndeplinire/executare a contractului se prelungește peste termenele stabilite inițial în respectivul contract, din motive care nu se datorează culpei contractantului. Actualizarea, în acest caz, se aplică cu condiția ca operatorul economic să nu fi încasat contravaloarea actualizării costurilor cu titlu de daune-interese.   ...         ...     6.    La  articolul 9, alineatul (4)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (4)     Autoritatea/Entitatea contractantă poate utiliza concomitent atât revizuirea prețurilor din contractul de achiziție, cât și actualizarea acestora.      ...     7.    La  articolul 9, alineatele (2) ,  (3) ,  (5)  și  (6)  se abrogă.   ...     8.     Articolele 10  și  11  se abrogă.   ...         
				 + 
			  Articolul II      Prezenta instrucțiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice,    Laszlo-Zsolt Ladanyi    București, 11 aprilie 2019.   Nr. 1.   ----  

Preluat: 2026-09-23T22:43:28.262243+00:00 · SHA256: 6808ae15f75b5469ec078630bacefc37a17b358d43691e1b6fc1333e546f1899