Legislație națională
RAPORT · 4232 · 2019
RAPORT nr. 4.232 din 7 martie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la formaţiunea Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Teritorială Odorhei
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Electorală Permanentă · ID sursă 213490
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
RAPORT nr. 4.232 din 7 martie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la formațiunea Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizația Teritorială Odorhei EMITENT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 7 mai 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și ( 6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 29.10.2018-9.11.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizația Teritorială Odorhei în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017. I. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că: – în anul 2015 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizația Teritorială Odorhei au totalizat 128.674,50 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 44.298,50 lei și din donații în sumă de 84.376,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 140.355,84 lei; ... – în anul 2016 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizația Teritorială Odorhei au totalizat 131.251,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 55.251,00 lei și din donații în sumă de 76.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 136.716,88 lei; ... – în anul 2017 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizația Teritorială Odorhei au totalizat 52.793,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 26.793,00 lei și din donații în sumă de 26.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 91.617,21 lei. ... S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin. (1) din același act normativ. II. Recomandări: – respectarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii; ... – respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 , precum și ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare; ... – organizarea activității de încasări și plăți astfel încât să fie evidențiate toate sediile teritoriale secundare/teritoriale (unde există astfel de activități), conform prevederilor art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... București, 7 martie 2019. Nr. 4.232. ----
Preluat: 2026-09-24T08:28:22.890556+00:00 · SHA256: c16e9813eb879195b3b72cd416c4c471939ad2e5121572ae0f0510b77e6c67ef