Legislație națională
RAPORT · 17245 · 2018
RAPORT nr. 17.245 din 13 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Harghita
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Electorală Permanentă · ID sursă 213895
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
RAPORT nr. 17.245 din 13 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mișcarea Populară - Organizația Județeană Harghita EMITENT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 14 mai 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.04.2018-4.05.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Harghita în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015 - 31.12.2017. + Constatări Nu au fost puse la dispoziția echipei de control la data începerii controlului (16.04.2018) și nici până la data încheierii acestuia (4.05.2018) documentele justificative și nici documentele financiar-contabile aferente anilor 2015, 2016 și 2017 solicitate prin Notificarea privind declanșarea misiunii de control; astfel nu a fost posibilă identificarea cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor înregistrate de Partidul Mișcarea Populară - Organizația Județeană Harghita. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Mișcarea Populară - Organizația Județeană Harghita se va sancționa potrivit art. 52 alin. (2) din același act normativ. București, 13 decembrie 2018. Nr. 17.245. -----
Preluat: 2026-09-24T09:04:42.260361+00:00 · SHA256: 58689a3e3e5aa43b76ab53805abe29347dfae0f7b73ca59a8a27df3851c625cb