legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 3902 · 2019

ORDIN nr. 3.902 din 16 aprilie 2019 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "liceal", profilul "resurse naturale şi protecţia mediului", domeniul "protecţia mediului", calificarea profesională "tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Decebal" din municipiul Drobeta-Turnu Severin

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Educa?iei Na?ionale · ID sursă 213928

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 3.902 din 16 aprilie 2019  privind acordarea acreditării pentru nivelul de învățământ "liceal", profilul "resurse naturale și protecția mediului", domeniul "protecția mediului", calificarea profesională "tehnician ecolog și protecția calității mediului" din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Decebal" din municipiul Drobeta-Turnu Severin     EMITENT     MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 15 mai 2019      Având în vedere prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2019  pentru completarea  Legii educației naționale nr. 1/2011 , instituirea unor derogări și prorogarea unor termene,   având în vedere prevederile  art. 24 alin. (3) lit. c)  și  d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005  privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,   luând în considerare dispozițiile  Hotărârii Guvernului nr. 22/2007  pentru aprobarea  Metodologiei de evaluare  instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,   având în vedere prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 21/2007  privind aprobarea  Standardelor de autorizare de funcționare provizorie  a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a  Standardelor de acreditare și de evaluare periodică  a unităților de învățământ preuniversitar,   ținând cont de dispozițiile  Hotărârii Guvernului nr. 844/2002  privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare,   având în vedere prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 918/2013  privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul dispozițiilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.915/2010*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada noiembrie-decembrie 2010, *) Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.915/2010 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.     luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 8.08.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 4-29 iunie 2018,   în temeiul  art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017  privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul educației naționale emite prezentul ordin.    
				 + 
			  Articolul 1      Se acordă acreditarea pentru nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 3, conform  Hotărârii Guvernului nr. 844/2002  privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nivel 4, conform  Hotărârii Guvernului nr. 918/2013  privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul „protecția mediului“, calificarea profesională „tehnician ecolog și protecția calității mediului“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Decebal“, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, strada Antoninii nr. 2, județul  Mehedinți, începând cu anul școlar 2019-2020, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul 2      Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învățământ „liceal“, profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul „protecția mediului“, calificarea profesională „tehnician ecolog și protecția calității mediului“, autorizate, se preia la nivelul de învățământ „liceal“, profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul „protecția mediului“, calificarea profesională „tehnician ecolog și protecția calității mediului“, acreditate în cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Decebal“ din municipiul Drobeta-Turnu Severin.      
				 + 
			  Articolul 3      Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Decebal“ din municipiul Drobeta-Turnu Severin are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2023-2024.      
				 + 
			  Articolul 4      Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Decebal“ din municipiul Drobeta-Turnu Severin este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației Naționale, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.      
				 + 
			  Articolul 5      Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din Ministerul Educației Naționale, unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Decebal“ din municipiul Drobeta-Turnu Severin, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 6      Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Ministrul educației naționale,    Ecaterina Andronescu    București, 16 aprilie 2019.   Nr. 3.902.    
				 + 
			  ANEXĂ        
				 + 
			   Județul Mehedinți         Nr. crt.  Denumirea unității de învățământ  Hotărârea ARACIP de evaluare/dată  Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail  Nivel de învățământ/ Nivel de calificare  Domeniul/ Profilul  Domeniul pregătirii de bază  Calificarea profesională/ Specializarea  Limba de predare  Forma de învățământ  Capacitatea maximă de școlarizare/unitate de învățământ*    1  Colegiul Tehnic „Decebal“  14/18.06.2018  Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Antoninii nr. 2, tel.: 0352/315618  Liceal/Nivel 3 (conform  Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform  Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare)  Resurse naturale și protecția mediului  Protecția mediului  Tehnician ecolog și protecția calității mediului  Română  Cu frecvență  66 de formațiuni de studiu, în două schimburi (maximum 33 de formațiuni de studiu/schimb)      * Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.         ----  

Preluat: 2026-09-24T10:37:36.458547+00:00 · SHA256: f7795027cd8b4aa094a5d724fe44c056194c3c430c5285257d97073a676a9bf3