Legislație națională
RAPORT · 17212 · 2018
RAPORT nr. 17.212 din 13 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Populară - Filiala Judeţeană Bacău
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Electorală Permanentă · ID sursă 214810
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
RAPORT nr. 17.212 din 13 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău EMITENT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 6 iunie 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1) , (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 23.04.2018-7.05.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017. I. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-au constatat următoarele: – în anul 2015, Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău nu a obținut venituri și nu a efectuat cheltuieli; ... – în anul 2016, veniturile Partidului Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău au totalizat 250.675,00 lei și au fost obținute din contribuții ale candidaților la alegerile locale și parlamentare din anul 2016. Cheltuielile au fost în sumă de 250.119,93 lei; ... – în anul 2017, veniturile Partidului Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău au totalizat 520 lei și au fost obținute din contribuții ale candidaților la alegerile locale parțiale din luna iunie 2017. Cheltuielile au fost în sumă de 693,23 lei. ... S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) , art. 49 alin. (5) și art. 47 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Bacău a fost sancționat potrivit art. 52 alin. (1) și (2) din același act normativ. ... II. Recomandări: – transmiterea informațiilor corecte pentru completarea de către Autoritatea Electorală Permanentă a registrului fiscal al partidelor politice; ... – respectarea prevederilor privind funcționarea și utilizarea conturilor contabile conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial; ... – transmiterea trimestrială către Autoritatea Electorală Permanentă a stadiului achitării datoriei rămase în urma campaniei electorale pentru alegerile locale din 5.06.2016, până la achitarea integrală a acesteia; ... – înregistrarea în contabilitate a sumelor necontabilizate sau eronat înregistrate; ... – respectarea cu strictețe a tuturor reglementărilor legale privind organizarea contabilității, precum și respectarea tuturor dispozițiilor Legii nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 . ... ... București, 13 decembrie 2018. Nr. 17.212. -----
Preluat: 2026-09-25T09:47:18.987713+00:00 · SHA256: 4e5dd0a5b592e7042552a98a92128ff9c801b96057a75078ace97986b8771c39