Legislație națională
DECIZIE · 138 · 2019
DECIZIE nr. 138 din 5 iulie 2019 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului de ură
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 215919
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 138 din 5 iulie 2019 privind înființarea Comitetului interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 5 iulie 2019 Având în vedere prevederile „Declarației Consiliului Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului și dezvoltarea unei abordări comune în materie de securitate pentru a proteja mai bine comunitățile și instituțiile evreiești din Europa“ privind adoptarea și implementarea de către statele membre ale Uniunii Europene de strategii pentru prevenirea oricăror forme de antisemitism, ca parte a strategiilor de prevenire a rasismului, xenofobiei, radicalizării și extremismului violent, în temeiul art. 18 alin. (1) și al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. + Articolul 1 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, se înființează Comitetul interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură, denumit în continuare Comitetul interministerial. (2) Comitetul interministerial este coordonat de ministrul afacerilor externe. (3) Componența Comitetului interministerial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. (4) Ministerele sunt reprezentate în cadrul Comitetului interministerial la nivel de ministru sau secretar de stat, iar instituțiile publice de către conducătorii sau înlocuitorii de drept ai acestora. + Articolul 2 (1) Comitetul interministerial are ca obiectiv principal elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a „Strategiei naționale pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură“. (2) Coordonatorul Comitetului interministerial prezintă Guvernului lunar sau ori de câte ori este necesar informări cu privire la îndeplinirea obiectivului prevăzut la alin. (1) . + Articolul 3 (1) Comitetul interministerial se reunește în ședințe de lucru la solicitarea coordonatorului sau a oricărui membru. (2) La ședințele Comitetului interministerial pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor entități și specialiști în domeniu, din sfera guvernamentală sau neguvernamentală. (3) Secretariatul Comitetului interministerial este asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe. (4) Comitetul interministerial își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, pe care îl aprobă în prima ședință de lucru. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă București, 5 iulie 2019. Nr. 138. + ANEXĂ COMPONENȚA Comitetului interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură 1. Ministerul Afacerilor Externe; ... 2. Ministerul Afacerilor Interne; ... 3. Ministerul Justiției; ... 4. Ministerul Educației Naționale; ... 5. Ministerul Culturii și Identității Naționale; ... 6. Secretariatul General al Guvernului; ... 7. Cancelaria Prim-Ministrului; ... 8. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“. ... -----
Preluat: 2026-09-24T14:51:21.929646+00:00 · SHA256: dc0d49be705d9d3a016588a712b777506e8bff1b1ffb18d2067bb9568c4d0c9c