Legislație națională
HOTĂRÂRE · 647 · 2019
HOTĂRÂRE nr. 647 din 27 august 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Gugeşti, judeţul Vrancea
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 217973
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 647 din 27 august 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Gugești, județul Vrancea EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 17 septembrie 2019 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC (1) Se aprobă modelul steagului comunei Gugești, județul Vrancea, prevăzut în anexa nr. 1 . (2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Gugești, județul Vrancea, sunt prevăzute în anexa nr. 2. (3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu București, 27 august 2019. Nr. 647. + Anexa nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. + Anexa nr. 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale modelului steagului comunei Gugești, județul Vrancea + Descrierea steagului Steagul comunei Gugești este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, cu câmp scartelat albastru și gri, având stema comunei imprimată în centru. Sub stemă sunt inscripționate statutul și denumirea localității: „Comuna“ cu litere de culoare albastră și „Gugești“ cu litere de culoare gri. Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime. + Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului Descrierea stemei Stema comunei Gugești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat, cu scut în inimă. În partea superioară, în dreapta, și în partea inferioară, în stânga, în câmp argintiu, se află câte un copac (nuc) cu tulpină și rădăcină negre și frunze verzi. În partea superioară, în stânga, și în partea inferioară, în dreapta, în câmp albastru, se află câte un snop de grâu de aur. În inima scutului, în câmp auriu, se află două puști negre (flinte) încrucișate, cu patul armei în jos. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Nucul dă numele localității, care provine de la termenul „a gogi“, care înseamnă „a bate nucii“. Spicele de grâu fac referire la ocupația de bază a locuitorilor, agricultura. Puștile simbolizează luptele care s-au dat în Primul Război Mondial, localitatea având un monument închinat eroilor. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință. Culoarea gri (sau argintie) semnifică eleganță și respect. -----
Preluat: 2026-09-24T17:40:10.832871+00:00 · SHA256: d8bd5c0597d756b9753853987f3d3bb37e57633d38d67edaa4d01c56415383c7