legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 693 · 2019

HOTĂRÂRE nr. 693 din 12 septembrie 2019 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/501 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri şi de persoane cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniune

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 218314

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 693 din 12 septembrie 2019  privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/501  al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 18 septembrie 2019      Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2019/501 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune,    în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 6 alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011  privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare,    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Prezenta hotărâre stabilește măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2019/501 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 85 din 27 martie 2019, denumit în continuare Regulament.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)     Se desemnează Ministerul Transporturilor, prin Direcția transport rutier, denumită în continuare DTR, ca autoritate competentă în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Regulament, care se consultă și cooperează cu autoritățile competente din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, denumit în continuare Regatul Unit, pentru a asigura punerea în aplicare a Regulamentului.    (2)     DTR asigură cooperarea cu Comisia Europeană, efectuată în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulament.      
				 + 
			  Articolul 3      În vederea îndeplinirii de către DTR a competențelor prevăzute la  art. 2 , Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., pune la dispoziția DTR, în termenul stabilit de aceasta, orice informație relevantă pentru punerea în aplicare a art. 7 și 8 din Regulament.      
				 + 
			  Articolul 4      Termenii și expresiile de mai jos, utilizate în prezenta hotărâre, au semnificația prevăzută la art. 2 din Regulament:  a)    vehicul;   ...     b)    transport permis de mărfuri;   ...     c)    transport permis de persoane cu autocarul sau autobuzul;   ...     d)    operator de transport rutier de mărfuri din Regatul Unit;   ...     e)    licență în Regatul Unit;   ...     f)    autocar sau autobuz;    ...     g)    servicii regulate;    ...     h)    servicii regulate speciale;   ...     i)    operator de servicii de transport cu autocarul și autobuzul din Regatul Unit;   ...     j)    operator.   ...         
				 + 
			  Articolul 5      Următoarele fapte reprezintă încălcări ale prevederilor Regulamentului și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiuni:  a)    efectuarea transporturilor de mărfuri permise, prevăzute la art. 3 din Regulament, fără a deține la bordul vehiculului o licență în Regatul Unit sau efectuarea transporturilor de mărfuri permise pentru care nu este necesară deținerea unei licențe în Regatul Unit, cu nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) lit. e) din Regulament;   ...     b)    efectuarea transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul, prevăzute la art. 4 din Regulament, fără a deține la bordul vehiculului o licență în Regatul Unit sau efectuarea transporturilor de persoane permise pentru care nu este necesară deținerea unei licențe în Regatul Unit, cu nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Regulament;   ...     c)    nerespectarea de către operatorul de transport rutier de mărfuri din Regatul Unit a prevederilor art. 2 pct. 2 lit. b) din Regulament privind efectuarea operațiunilor suplimentare în cadrul transportului permis de mărfuri;   ...     d)    efectuarea de către operatorul din Regatul Unit a transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul fără a deține la bordul vehiculului autorizația prevăzută la art. 4 alin. (2) din Regulament sau efectuarea de către operatorul din Regatul Unit a transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul având autorizația prevăzută la art. 4 alin. (2) din Regulament necompletată/completată necorespunzător și/sau neștampilată de către autoritatea competentă din Regatul Unit, după caz;   ...     e)    efectuarea de către persoana fizică sau persoana juridică a transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul fără a deține la bordul vehiculului autorizația națională prevăzută la art. 4 alin (4) din Regulament sau având autorizația națională necompletată/completată necorespunzător și/sau neștampilată de către autoritatea competentă din Regatul Unit, după caz;   ...     f)    utilizarea de către operatorul din Regatul Unit la efectuarea transporturilor de mărfuri permise prevăzute la art. 3 din Regulament, respectiv la efectuarea transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul prevăzute la art. 4 din Regulament a unui conducător auto care nu este titular al unui document eliberat de autoritățile competente din Regatul Unit care să ateste calificarea inițială și formarea periodică potrivit cerințelor prevăzute în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului;   ...     g)    conducerea unui vehicul utilizat la efectuarea transporturilor de mărfuri permise prevăzute la art. 3 din Regulament, respectiv la efectuarea transporturilor permise de persoane cu autocarul și autobuzul prevăzute la art. 4 din Regulament fără a deține un document eliberat de autoritățile competente din Regatul Unit care să ateste calificarea inițială și formarea periodică potrivit cerințelor prevăzute în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului.   ...         
				 + 
			  Articolul 6       (1)    Contravențiile prevăzute la  art. 5 lit. c) ,  d)  și  f)  se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului din Regatul Unit.    (2)    Contravențiile prevăzute la  art. 5 lit. a) ,  b) ,  e)  și  g)  se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului din Regatul Unit ori persoanei fizice sau persoanei juridice străine, după caz.      
				 + 
			  Articolul 7      În toate cazurile în care din documentele prezentate la control de către conducătorul auto nu poate fi identificat operatorul din Regatul Unit sau persoana juridică, după caz, care efectuează operațiunea de transport, se aplică amenda conducătorului auto.      
				 + 
			  Articolul 8      Inspecția și controlul respectării prevederilor prezentei hotărâri și ale Regulamentului se efectuează în trafic de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R., potrivit competențelor ce le revin, în conformitate cu prezenta hotărâre.      
				 + 
			  Articolul 9       (1)     Constatarea contravențiilor prevăzute la  art. 5  și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare se fac de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.    (2)     Contravențiilor prevăzute la  art. 5  le sunt aplicabile dispozițiile  Ordonanței Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 10      Prevederile prezentei hotărâri se aplică fără a aduce atingere prevederilor  Hotărârii Guvernului nr. 69/2012  privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale  Ordonanței Guvernului nr. 27/2011  privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile operatorilor de transport rutier străini, persoanelor fizice sau persoanelor juridice străine.      
				 + 
			  Articolul 11       (1)     Prezenta hotărâre intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică începând cu ziua următoare datei la care încetează în mod efectiv pentru Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord statutul de membru al Uniunii Europene.     (2)     Prezenta hotărâre nu se aplică dacă, până la data la care încetează în mod efectiv pentru Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord statutul de membru al Uniunii Europene, a intrat în vigoare un acord de retragere cu Regatul Unit, în conformitate cu  art. 50 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.       
				 + 
			  Articolul 12      Prezenta hotărâre se aplică în condițiile  art. 11 alin. (1) , pe perioadă determinată, respectiv pe durata de aplicare a Regulamentului.        PRIM-MINISTRU    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ    Contrasemnează:    Ministrul transporturilor,    Alexandru-Răzvan Cuc    p. Ministrul afacerilor externe,    Monica-Dorina Gheorghiță,    secretar de stat    Ministrul delegat pentru afaceri europene,    George Ciamba    București, 12 septembrie 2019.   Nr. 693.   -----  

Preluat: 2026-09-24T17:49:07.451747+00:00 · SHA256: a5842c3586b2bd9bda37678278323928cbbec2f3a4e0623efd4ec5649362d7a1