legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 45 · 2019

HOTĂRÂRE nr. 45 din 24 septembrie 2019 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Abordarea impactului pe care l-ar avea retragerea fără acord a Regatului Unit din Uniune: abordarea coordonată a Uniunii - COM (2019) 195

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Camera Deputa?ilor · ID sursă 218471

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 45 din 24 septembrie 2019  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții - Abordarea impactului  pe care l-ar avea retragerea fără acord a Regatului Unit din Uniune: abordarea coordonată  a Uniunii - COM (2019) 195     EMITENT     CAMERA DEPUTAȚILOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 26 septembrie 2019      În temeiul prevederilor  art. 67  și ale  art. 148 din Constituția României, republicată , ale  Legii nr. 373/2013  privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale  art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților , aprobat prin  Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat , cu modificările și completările ulterioare,   Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  ARTICOL UNIC      Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/256, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 18 septembrie 2019, Camera Deputaților:  1.    susține poziția Comisiei Europene conform căreia o retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune pe baza acordului de retragere, care a fost acceptat de Guvernul Regatului Unit și pe care Consiliul European l-a aprobat în 2018, este cel mai bun rezultat;   ...     2.    subliniază constituirea unor mecanisme cuprinzătoare și operative prin care să se garanteze că drepturile cetățenilor în materie de securitate socială care au legătură cu Regatul Unit, în vigoare înainte de data retragerii, sunt protejate;   ...     3.    subliniază că piața internă reprezintă o construcție a statelor membre în beneficiul acestora și al celor care aderă la aceasta prin acorduri specifice, astfel încât se justifică măsurile de menținere a integrității pieței interne prin instituirea de infrastructuri și de resurse adecvate pentru aplicarea formalităților și a controalelor vamale, precum și a controalelor sanitare și fitosanitare ale bunurilor la frontieră;   ...     4.    recomandă ca viitoarele relații dintre UE-27 și Regatul Unit să urmărească respectarea valorilor sociale, de mediu și dezvoltare durabilă ale Uniunii;    ...     5.    reamintește necesitatea cooperării dintre Regatul Unit și UE-27 în asigurarea unui comerț internațional bazat pe reguli și în funcționarea eficientă a Organizației Internaționale a Comerțului;   ...     6.    susține pregătirea pentru un sprijin financiar din partea Uniunii pentru a atenua efectele economice ale unei retrageri dezordonate a Regatului Unit din Uniune, luând în considerare interesele lucrătorilor, ale patronatelor și ale cetățenilor Uniunii;   ...     7.    recomandă ca sprijinul alocat întreprinderilor mici și mijlocii, care efectuează tranzacții cu Regatul Unit și care dispun de mai puține mijloace pentru a se pregăti decât întreprinderile mari și nu dispun întotdeauna de capacitatea administrativă și juridică necesară pentru a pune în aplicare un plan complet de contingență, să fie însoțit de un plan de susținere cu informații practice, juridice și procedurale referitoare la comerțul cu Regatul Unit și să se refere și la fermele și micii producători agroalimentari, atât asociați, cât și individuali;    ...     8.    recomandă ca suplimentarea fondurilor surselor de finanțare posibile și extinderea utilizării unor instrumente specifice, cum ar fi Programul pentru competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii (COSME), Fondul european de ajustare la globalizare (FEG), Fondul de solidaritate și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), să fie însoțite de proceduri simplificate și accelerate de acces pentru a se putea interveni la momentul oportun, în funcție de necesități;   ...     9.    apreciază orientările suplimentare și disponibilitatea Comisiei în discutarea aspectelor legate de impactul unei retrageri fără acord, continuarea cooperării transparente și intense care a caracterizat perioada de negocieri și recomandă ca, în perioada ulterioară retragerii, raportarea problemelor care vor apărea să fie însoțită de un mecanism de feedback operativ și concret, adaptat specificului problemelor ridicate.   ...        Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 24 septembrie 2019, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .      PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR    ION-MARCEL CIOLACU    București, 24 septembrie 2019.   Nr. 45.   -----  

Preluat: 2026-09-24T17:57:42.195501+00:00 · SHA256: 3af9f0612f5246febf999f01edf4de95929eb635a6edebdf8ef44da2afe0611b