legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 206 · 2019

LEGE nr. 206 din 8 noiembrie 2019 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 219712

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 206 din 8 noiembrie 2019  privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul  și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  Articolul 1      Prezenta lege stabilește măsurile necesare pentru punerea în aplicare la nivel național a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 317 din 4 noiembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014.      
				 + 
			  Articolul 2      Termenii și expresiile utilizate în prezenta lege au semnificația prevăzută în Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014.      
				 + 
			  Articolul 3      Autoritatea Electorală Permanentă este autoritatea responsabilă de efectuarea schimburilor de informații prevăzute de Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, îndeplinind atribuțiile care revin punctului de contact național.      
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Cererea de înregistrare a partidului politic european și/sau a fundației politice europene cu sediul în România, depusă potrivit prevederilor art. 8 din Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, va fi însoțită de decizia Autorității Electorale Permanente prin care se certifică respectarea legislației naționale aplicabile.    (2)    Pot solicita adoptarea deciziei prevăzute la  alin. (1) , alianțele politice fără personalitate juridică, precum și alianțele politice constituite ca persoane juridice de naționalitate română în condițiile prevăzute de  Ordonanța Guvernului nr. 26/2000  cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare.    (3)    În vederea obținerii deciziei prevăzute la  alin. (1) , alianțele politice fără personalitate juridică trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă următoarele documente:  a)    copia statutului partidului politic european și, după caz, a statutului fundației politice europene;   ...     b)    actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial.   ...       (4)    În vederea obținerii deciziei prevăzute la  alin. (1) , alianțele politice constituite ca persoane juridice de naționalitate română trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă următoarele documente:  a)    copia statutului partidului politic european și, după caz, a statutului fundației politice europene;   ...     b)    copii ale actului constitutiv și statutului persoanei juridice de naționalitate română;   ...     c)    copie a dovezii dobândirii personalității juridice în România;   ...     d)    dovada privind bonitatea, emisă de banca la care are deschis contul;   ...     e)    copii ale situației financiare anuale și bugetului de venituri și cheltuieli pe ultimul an de activitate;   ...     f)    copie a dovezii privind situația juridică a sediului.   ...       (5)    În termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii documentelor prevăzute la  alin. (3)  sau  (4) , după caz, Autoritatea Electorală Permanentă este obligată să comunice, în scris, decizia prevăzută la  alin. (1)  sau refuzul motivat al adoptării acesteia, după caz.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)    În conformitate cu art. 15 alin. (3) din Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, la dobândirea personalității juridice europene, alianța politică constituită ca persoană juridică conform  art. 4 alin. (2)  este radiată, de drept, din Registrul asociațiilor și fundațiilor conform procedurii prevăzute de  Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare.    (2)    Radierea prevăzută la  alin. (1)  este constatată de judecătoria în circumscripția căreia persoana juridică prevăzută la  art. 4 alin. (2)  își are sediul, la solicitarea Autorității Electorale Permanente.      
				 + 
			  Articolul 6      Decizia prevăzută la  art. 4 alin. (1) , refuzul adoptării acesteia și nesoluționarea cererii în termenul prevăzut la  art. 4 alin. (5)  pot fi contestate de către persoanele interesate la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile  Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 7      În măsura în care nu contravin Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, partidelor politice europene și fundațiilor politice europene cu sediul în România li se aplică în mod corespunzător dispozițiile privind asociațiile din  Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 8       (1)     Prin derogare de la prevederile  cap. IV din Legea nr. 334/2006  privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, partidul politic european poate cheltui pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European cel mult 3.225 de salarii de bază minime brute pe țară.    (2)     Plățile aferente cheltuielilor efectuate în contextul campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European se realizează numai cu notificarea Autorității Electorale Permanente în cel mult 48 de ore de la data efectuării acestora.    (3)     În termen de cel mult 15 zile de la data alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, partidul politic european care a efectuat cheltuieli în contextul campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat privind cheltuielile efectuate și sursele de finanțare a acestora, conform modelului stabilit de aceasta prin hotărâre, precum și documentele justificative aferente.    (4)     Cheltuielile efectuate de partidele politice europene în contextul campaniei electorale pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European nu fac obiectul rambursării prevăzute la  art. 48 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 9       (1)    În conformitate cu art. 16 alin. (5) din Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, în cazul pierderii personalității juridice europene, partidul politic european sau fundația politică europeană cu sediul în România poate dobândi statutul de asociație reglementat de  Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, păstrând toate drepturile și obligațiile anterioare.    (2)    În cazul prevăzut la  alin. (1) , dobândirea statutului de asociație se face sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de  Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, la cererea partidului politic european și/sau a fundației politice europene depusă în cel mult 3 luni de la data publicării deciziei Autorității pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la judecătoria în a cărei circumscripție își au sediul.    (3)    În conformitate cu art. 16 alin. (6) din Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014, în cazul în care partidul politic european și/sau fundația politică europeană nu dobândește statutul de persoană juridică de naționalitate română conform  alin. (2) , acestea se dizolvă de drept, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor  cap. IX din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare.       
				 + 
			  Articolul 10       (1)    Prin derogare de la  art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin L egea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, încălcarea dispozițiilor  art. 8 alin. (1)-(3)  constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei.    (2)    Prin derogare de la prevederile  art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin L egea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunilor prevăzute la  alin. (1)  se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptelor.    (3)    În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la  alin. (2)  curge de la data încetării săvârșirii faptei.    (4)    Contravențiile prevăzute la  alin. (1)  se constată de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente, iar sancțiunile se aplică prin decizie a Autorității Electorale Permanente.    (5)    Prevederile  alin. (1)-(3)  se completează cu dispozițiile  Legii nr. 334/2006 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale  Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin L egea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 11      Autoritatea Electorală Permanentă informează Departamentul de luptă antifraudă - DLAF cu privire la orice activitate presupusă a fi ilegală, de fraudă sau de corupție care poate afecta interesele financiare ale Uniunii Europene, de care a luat cunoștință conform prevederilor art. 23 alin. (5) din Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014.      
				 + 
			  Articolul 12      Departamentul de luptă antifraudă - DLAF asigură, în baza atribuțiilor sale specifice, controlul fondurilor europene acordate partidelor politice europene și fundațiilor politice europene cu sediul în România din bugetul Uniunii Europene, rămânând instituție națională de contact pentru Oficiul de luptă antifraudă, respectiv punct de contact pentru baza centrală de date privind excluderile și pentru sistemul de avertizare timpurie și de excludere.      
				 + 
			  Articolul 13      Dispozițiile  art. 10  intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR    ION-MARCEL CIOLACU    PREȘEDINTELE SENATULUI     TEODOR-VIOREL MELEȘCANU    București, 8 noiembrie 2019.   Nr. 206.   -----  

Preluat: 2026-09-24T20:17:33.905964+00:00 · SHA256: dfadf5a8870dedab579c26040762a7377f5e1c52256d295f10c24afe2ea19f9b