Legislație națională
ORDIN · 568 · 2019
ORDIN nr. 568 din 5 decembrie 2019 privind aprobarea tarifelor pentru prestarea serviciilor fitosanitare din domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare şi din domeniul comercializării şi utilizării produselor de protecţie a plantelor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale · ID sursă 220941
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 568 din 5 decembrie 2019 privind aprobarea tarifelor pentru prestarea serviciilor fitosanitare din domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare și din domeniul comercializării și utilizării produselor de protecție a plantelor EMITENT MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1004 din 13 decembrie 2019 Văzând Referatul de aprobare nr. 17.209 din 26.11.2019 întocmit de Autoritatea Națională Fitosanitară, având în vedere art. 5 alin. (1) din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare, în temeiul: – art. 3 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Fitosanitare, cu modificările ulterioare; și ... – art. 9 alin. (5) din Hotărârea nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, ... ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. + Articolul 1 (1) Se aprobă tarifele pentru prestarea serviciilor fitosanitare din domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare și din domeniul comercializării și utilizării produselor de protecție a plantelor, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 , care fac parte integrantă din prezentul ordin. (2) Tarifele prevăzute la alin. (1) nu conțin TVA. + Articolul 2 Operatorii economici care solicită prestarea serviciilor prevăzute în prezentul ordin au obligația de plată a tarifelor după efectuarea inspecțiilor fitosanitare. + Articolul 3 Tarifele prevăzute în prezentul ordin se actualizează anual, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Autorității Naționale Fitosanitare. + Articolul 4 Sumele încasate constituie venituri proprii ale Autorității Naționale Fitosanitare. + Articolul 5 Autoritatea Națională Fitosanitară va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 6 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 837/2016 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea inspecțiilor fitosanitare din domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare și pentru controlul comercializării și utilizării produselor de protecție a plantelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016. + Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros București, 5 decembrie 2019. Nr. 568. + Anexa nr. 1 TARIFE pentru prestarea serviciilor fitosanitare din domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare Nr. crt. Activitate supusă tarifării Tarif lei/activitate 1 Inspecția fitosanitară efectuată la solicitarea unei persoane fizice/juridice 166 2 Inspecția fitosanitară efectuată în vederea eliberării certificatului fitosanitar pentru export/reexport 166 3 Inspecția fitosanitară efectuată în vederea eliberării pașaportului fitosanitar 166 4 Inspecția fitosanitară efectuată în vederea înregistrării operatorilor economici în conformitate cu Standardul internațional pentru măsuri fitosanitare ISPM-15 166 5 Inspecția fitosanitară efectuată în vederea înnoirii anuale a angajamentului operatorilor economici înregistrați în conformitate cu Standardul internațional pentru măsuri fitosanitare ISPM-15 166 În tariful inspecției fitosanitare nu este inclus costul privind transportul și analiza probei. În situația în care operatorul economic solicită eliberarea mai multor certificate fitosanitare pentru export/reexport, la tariful de 166 lei se adaugă câte 3 lei pentru fiecare certificat fitosanitar pentru export/reexport eliberat. + Anexa nr. 2 TARIFE pentru prestarea serviciilor fitosanitare din domeniul comercializării și utilizării produselor de protecție a plantelor Nr. crt. Activitate supusă tarifării Tarif lei/activitate 1 Inspecție fitosanitară efectuată la solicitarea unei persoane fizice/juridice în cazul manifestării fenomenului de fitotoxicitate 166 2 Eliberarea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor 166 3 Eliberarea autorizației pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) 166 4 Eliberarea autorizației pentru prestări servicii cu produse de protecție a plantelor 166 5 Viza anuală pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor 166 6 Viza anuală pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) 166 7 Viza anuală pentru activitatea de prestări de servicii cu produse de protecție a plantelor 166 8 Eliberarea certificatului de abilitare a PPP importate din țări terțe 102 -----
Preluat: 2026-09-24T21:12:08.058915+00:00 · SHA256: c6796197c29ba352487e4681473b234524d00f32d7778b256319ed6cf84a6020