Legislație națională
ORDIN · 32 · 2020
ORDIN nr. 32 din 4 februarie 2020 privind aprobarea modalităţii de plată de către unităţile sanitare a taxei de acreditare
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională de Management al Calită?ii în Sănătate · ID sursă 222783
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 32 din 4 februarie 2020 privind aprobarea modalității de plată de către unitățile sanitare a taxei de acreditare EMITENT AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 10 februarie 2020 Având în vedere: – Referatul Serviciului juridic și relații externe aprobat cu nr. 537 din 4 februarie 2020; ... – dispozițiile art. 173 alin. (1) și art. 249 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 1 alin. (4), art. 8, art. 13 alin. (5) lit. a) și art. 18 alin. (2) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare; ... – prevederile Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 1.350/668/2016 privind aprobarea modalității de calcul al taxei de acreditare, valabilă pentru ciclul de acreditare corespunzător perioadei 2017-2021; ... – dispozițiile art. 4 din Procedura și metodologia de evaluare și acreditare a spitalelor, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 446/2017 privind aprobarea Standardelor, Procedurii și metodologiei de evaluare și acreditare a spitalelor, și cele ale art. 14 din Metodologia de evaluare și acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 358/2019 ; ... – Hotărârea Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 3/2020*) privind aprobarea modalității de plată de către unitățile sanitare a taxei de acreditare, *) Hotărârea Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 3/2020 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 185/2017 , cu modificările și completările ulterioare, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate emite prezentul ordin. + Articolul 1 (1) Taxa de acreditare care include costurile aferente evaluării în vederea acreditării și monitorizării încadrării unității sanitare în nivelul de acreditare acordat, pentru o perioadă de 5 ani, se achită în tranșe după cum urmează: a) prima tranșă - după înscrierea în procesul de acreditare, în intervalul cuprins între data primirii de către unitatea sanitară a comunicării valorii estimate a taxei de acreditare și 3 luni calendaristice anterior datei estimate pentru începerea vizitei de evaluare, până la atingerea sumei reprezentând 70% din valoarea estimată a taxei; ... b) diferența dintre valoarea prevăzută la lit. a) și valoarea finală a taxei, stabilită potrivit legislației în vigoare, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de către unitatea sanitară a raportului de evaluare. ... (2) Neplata la scadență a tranșelor prevăzute la alin. (1) produce dobânzi penalizatoare calculate potrivit prevederilor legale, care curg de la scadență până la momentul plății. (3) Neplata tranșei prevăzute la alin. (1) lit. b) în termen de maximum 3 luni de la data primirii raportului de evaluare atrage încetarea procesului de acreditare. Procesul de acreditare poate fi reinițiat la cererea unității sanitare, potrivit legislației în vigoare, cu aprobarea Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. (4) Tranșele prevăzute la alin. (1) se pot achita integral sau eșalonat. + Articolul 2 Pentru perioada de valabilitate a acreditării unei unități sanitare, taxa de reevaluare la cerere se achită în modalitățile și la termenele prevăzute la art. 1 , care se aplică în mod corespunzător. + Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 148/2017 privind aprobarea modalității de plată a taxei de acreditare, valabilă pentru ciclul de acreditare corespunzător perioadei 2017-2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017. + Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Vasile Cepoi București, 4 februarie 2020. Nr. 32. ----
Preluat: 2026-09-23T16:05:27.386541+00:00 · SHA256: 2842f26a2a319ded087d6a1714e47c3eccf7f98130ee5059deb46bdbd9d6be1c