legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 4266 · 2020

ORDIN nr. 4.266 din 18 mai 2020 pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Educa?iei ?i Cercetării · ID sursă 225920

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 4.266/840/2020  pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul  de învățământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României     EMITENT     MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII Nr. 4.266 din 18 mai 2020  MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 840 din 19 mai 2020       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 19 mai 2020      Luând în considerare faptul că pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, au fost instituite măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale,   ținând seama de natura juridică a dreptului fundamental la educație și raportat la obligația asigurării exercitării acestui drept, în mod egal, pentru toți beneficiarii actului educațional, în contextul în care trebuie menținute unele măsuri în vederea prevenirii răspândirii COVID-19,   cunoscând că prevederile  Decretului nr. 240/2020  privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României își încetează aplicabilitatea,   văzând Referatul de aprobare nr. 983/MEC/SG din 18.05.2020, precum și având în vedere prevederile:  –    art. 38,  art. 41  și  42 din Legea nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;   ...     –    Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 25 din 18.05.2020  privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;   ...     –    Hotărârii Guvernului nr. 394/2020  privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia;   ...     –    art. 83 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 10 alin. (2) lit. b) ,  art. 17 alin. (2)  și  art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020  privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării și ale  art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010  privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,   ...      ministrul educației și cercetării și ministrul sănătății emit prezentul ordin.    
				 + 
			  Articolul 1      Se menține măsura suspendării cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar 2019-2020, pe durata stării de alertă, în conformitate cu prevederile  art. 38 din Legea nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.       
				 + 
			  Articolul 2      Prin excepție de la dispozițiile  art. 1 , activitățile de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale, care presupun interacțiunea „față în față“, în perioada 2 iunie- 12 iunie 2020, precum și activitățile ce constau în susținerea examenelor naționale se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.       
				 + 
			  Articolul 3      Prin excepție de la dispozițiile  art. 1 , instituțiile de învățământ pot să stabilească, în funcție de specificul fiecăreia și cu asigurarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfășurarea anumitor categorii de activități care presupun interacțiunea „față în față“ și care nu pot fi derulate în conformitate cu dispozițiile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020  privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, după cum urmează:   a)    activități pentru încheierea situației școlare aferente;   ...     b)    activități de pregătire/susținere a examenelor de admitere pentru ciclurile de licență, respectiv masterat;   ...     c)    activități necesare în vederea pregătirii/susținerii examenelor de finalizare a studiilor pentru ciclurile de licență, respectiv masterat;   ...     d)    activitățile necesare finalizării cursurilor de perfecționare/ postuniversitare;   ...     e)    alte activități stabilite în baza principiului autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice.   ...         
				 + 
			  Articolul 4      Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile/instituțiile de învățământ.      
				 + 
			  Articolul 5      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.        Ministrul educației și cercetării,    Cristina Monica Anisie      Ministrul sănătății,    Nelu Tătaru      ----  

Preluat: 2026-09-24T09:03:34.299769+00:00 · SHA256: 57c00c5f56bd23357c80f1075bffe997a965b20d7524f1cf9bc5cba7eac80566