Legislație națională
DECRET · 296 · 2020
DECRET nr. 296 din 12 iunie 2020 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind protecţia investiţiilor dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi la 30 iunie 2019
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Pre?edintele României · ID sursă 226983
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECRET nr. 296 din 12 iunie 2020 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind protecția investițiilor dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi la 30 iunie 2019 EMITENT PREȘEDINTELE ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 24 iunie 2020 În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată , Președintele României d e c r e t e a z ă: + ARTICOL UNIC Se promulgă Legea pentru ratificarea Acordului privind protecția investițiilor dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi la 30 iunie 2019, și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS București, 12 iunie 2020. Nr. 296. -----
Preluat: 2026-09-24T13:08:43.597617+00:00 · SHA256: 018bdca9499c03c6c5a1cebcd3e9f29c0ba27ba0b105f7183742c3014531a798