legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 506 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 506 din 25 iunie 2020 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării şi valorificării acestora, precum şi actualizarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 227572

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 506 din 25 iunie 2020  privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș, pentru scoaterea din funcțiune în vederea casării și valorificării acestora, precum și actualizarea anexei nr. 8 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 3 iulie 2020      Având în vedere  art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000  pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin  Legea nr. 246/2001 , și  art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare,   în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 288  și al  art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019  privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă modificarea descrierii tehnice și adresei poștale a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, conform cărților funciare identificate potrivit  anexei nr. 1 .      
				 + 
			  Articolul 2      Se aprobă schimbarea denumirii administratorului din Universitatea Tehnică „Petru Maior“ în Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș.      
				 + 
			  Articolul 3       (1)    Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, identificate potrivit  anexei nr. 2 , pentru scoaterea din funcțiune în vederea valorificării și, după caz, casării, în condițiile legii.    (2)    Ministerul Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, asigură administrarea bunurilor având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 2 , până la finalizarea procesului de scoatere din funcțiune, valorificare și, după caz, casare, în condițiile legii.      
				 + 
			  Articolul 4      Ministerul Educației și Cercetării își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările și completările corespunzătoare în anexa nr. 8 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 5       Anexele nr. 1  și  2  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.        PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN    Contrasemnează:    Ministrul educației și cercetării,    Cristina Monica Anisie    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    București, 25 iunie 2020.   Nr. 506.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         DATELE DE IDENTIFICARE    ale imobilelor, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării,     prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,     care își modifică descrierea tehnică și adresa     Ministerul Educației și Cercetării - CUI 13729380        Nr. crt.     Nr. M.F.P.      Cod    de clasificație     Persoana juridică ce administrează bunul     Denumirea     Adresa poștală     Noua adresă poștală     Descrierea tehnică din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului     Noua descriere tehnică     Valoarea de inventar    (lei)        0     1     2     3     4     5     6     7     8     9       1     155292     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Teren intravilan     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     S teren = 11.179 mp     S teren = 11.179 mp,    CF nr. 125029,    nr. cad. 125029     1.790.116       2     155301     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Hală cu ateliere     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Hală cu ateliere:    S construită = 2.538,44 mp     Construcție, cu    nr. niveluri: 1, S construită la sol = 2.446 mp; C21/1/1 - hală cu ateliere, CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C2     1.584.776       3     155302     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Vopsitorie     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Vopsitorie:    S construită = 359,72 mp     Construcție, cu nr. niveluri: 1, S construită la sol = 361 mp; C27 - vopsitorie,    CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C3     111.507       4     155303     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Atelier/Șopron     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Atelier:    S construită = 1.192,80 mp     Construcție, cu nr. niveluri: 1, S construită la sol = 1.193 mp;    C76 - atelier, CF    nr. 125029,    nr. cad. 125029-C4     407.278       5     155304     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Centrală termică dezafectată     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Centrală termică:    S construită =    292,3 mp     Construcție, cu nr. niveluri: 1, S construită la sol = 292 mp; C94 - centrală termică dezafectată,    CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C5     74.114       6     155305     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Centrală termică     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Centrală termică    S construită = 564,83 mp     Construcție, cu nr. niveluri: 1, S construită la sol = 446 mp;    C105/1 - centrală termică, CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C6     316.192       7     155306     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Ateliere reparații, garaj     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Ateliere:    S construită = 157,77 mp     Construcție, cu    nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 158 mp; C115 - ateliere reparații și garaj,    CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C7     74.462       8     155307     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,    CUI 4322742     Castel apă     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Str. Livezii nr. 69     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Castel apă:    S construită =    28,26 mp     Construcție, cu    nr. niveluri: 1,    S construită la sol =    36 mp; C135 - castel apă, CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C8     151.585       Total anexa nr. 1     4.510.030             
				 + 
			  Anexa nr. 2         DATELE DE IDENTIFICARE    ale construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș,     care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării     Ministerul Educației și Cercetării - CUI 13729380        Nr. crt.     Nr. M.F.P.      Cod de clasificație     Persoana juridică ce administrează bunul     Denumirea     Adresa imobilului     Descrierea tehnică     Valoarea bunurilor care trec în domeniul privat al statului    (lei)        0     1     2     3     4     5     6     7       1     155301     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Hală cu ateliere     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 2.446 mp; C21/1/1 - hală cu ateliere,    CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C2     1.584.776       2     155302     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Vopsitorie      Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 361 mp;    C27 - vopsitorie, CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C3     111.507       3     155303     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Atelier/Șopron     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 1.193 mp;    C76 - atelier, CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C4     407.278       4     155304     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Centrală termică dezafectată     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 292 mp;    C94 - Centrală termică dezafectată, CF nr. 125029,    nr. cad. 125029-C5     74.114       5     155305     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Centrală termică      Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 446 mp; C105/1 - centrală termică,    CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C6     316.192       6     155306     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Ateliere reparații, garaj     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 158 mp;    C115 - ateliere reparații și garaj, CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C7      74.462       7     155307     8.26.10     Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, CUI 4322742     Castel apă     Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69     Construcție, cu nr. niveluri: 1,    S construită la sol = 36 mp;    C135 - castel apă, CF nr. 125029, nr. cad. 125029-C8     151.585       Total anexa nr. 2     2.719.914            -----  

Preluat: 2026-09-24T14:16:00.317047+00:00 · SHA256: 16f1ad86d27b0a4db40b40cdbd2bf4c8ea322c9878b4cd68b15de46d7cae3f78