legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 554 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 554 din 16 iulie 2020 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 227970

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 554 din 16 iulie 2020  privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului,  prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale  afectate de calamitățile naturale     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 20 iulie 2020      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 30 alin. (4)  și  (5) din Legea nr. 500/2002  privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă alocarea sumei de 353.229 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în  anexa  care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2020.      
				 + 
			  Articolul 2      Pentru asigurarea fondurilor necesare finanțării lucrărilor prevăzute la  art. 1  se suplimentează cu suma de 353.229 mii lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.      
				 + 
			  Articolul 3      Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor  art. 1 .      
				 + 
			  Articolul 4      Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2020.        PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN    Contrasemnează:    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării  și administrației,     Ion Ștefan    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    București, 16 iulie 2020.   Nr. 554.    
				 + 
			  ANEXĂ         Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente     în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale         Nr. crt.     Obiectiv     Unitatea administrativ-teritorială     Suma alocată - mii lei -       0     1     2     3       1)     Județ Alba Total, din care:      7.155       1     Refacere drum județean DJ 106 E - 0,3 km, pe raza comunei Șugag, județul Alba     Județul Alba     1.374       Refacere drum județean DJ 107 V - 11,5 km, pe raza comunelor Șona și Fărău, județul Alba       Refacere drum județean DJ 142 P - 1,8 km, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos, județul Alba       Refacere drum județean DJ 107 K - 0,3 km, pe raza comunei Galda de Jos, județul Alba       Refacere drum județean DJ 750 - 2 km, pe raza comunei Gârda de Sus, județul Alba       Refacere zid de sprijin pe DJ 107 M - 0,08 km, pe raza comunei Livezile, județul Alba       Refacere drum județean DJ 750 C - 7,17 km, pe raza comunelor Sălciua, Ponor și Râmet, județul Alba       Refacere drum județean DJ 670 C - 0,1 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba       Refacere drum județean DJ 704 A - 0,02 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba       Refacere drum DJ 107 A - 1,5 km, pe raza comunei Șibot, județul Alba       2     Refacere străzi - 7,1 km, pod - 2 buc., pe raza municipiului Aiud, județul Alba     Municipiul Aiud     694       3     Refacere străzi - 3,1 km pe raza orașului Cugir, județul Alba     Orașul Cugir     187       4     Refacere drum comunal - 0,05 km, pe raza orașului Teiuș, județul Alba     Orașul Teiuș     5       5     Refacere zid de sprijin - 0,015 km, pe raza orașului Zlatna, județul Alba     Orașul Zlatna     75       6     Refacere drumuri comunale - 5,5 km și drumuri sătești 17,4 km, pe raza comunei Bistra, județul Alba     Comuna Bistra     1.374       7     Refacere străzi - 2,05 km, pe raza comunei Bucerdea Grânoasă, județul Alba     Comuna Bucerdea Grânoasă     150       8     Refacere drum comunal - 0,5 km, podețe și traversări pietonale - 2 buc., pe raza comunei Cenade, județul Alba     Comuna Cenade     53       9     Refacere străzi - 0,2 km, podeț și traversări pietonale - 41 buc., pe raza comunei Crăciunelu de Jos, județul Alba     Comuna Crăciunelu de Jos     38       10     Refacere drum comunal - 0,14 km, străzi - 0,14 km, podețe și traversări pietonale - 4 buc., pe raza comunei Fărău, județul Alba     Comuna Fărău     54       11     Refacere drum comunal - 0,2 km, străzi - 0,55 km, pe raza comunei Galda de Jos, județul Alba     Comuna Galda de Jos     53       12     Refacere drum comunal - 1,9 km, pod - 1 buc., podețe și traversări pietonale - 2 buc., pe raza comunei Hopârta, județul Alba     Comuna Hopârta     13       13     Refacere drum comunal - 0,07 km, străzi - 0,25 km, pe raza comunei Ighiu, județul Alba     Comuna Ighiu     18       14     Refacere drum comunal - 0,9 km, sala de sport Jidvei - 1 buc., pe raza comunei Jidvei, județul Alba     Comuna Jidvei     445       15     Refacere poduri - 1 buc., podețe și traversări pietonale - 3 buc., zid de sprijin - 0,01 km, pe raza comunei Livezile, județul Alba     Comuna Livezile     305       16     Refacere drum comunal - 4 km, străzi - 2,5 km, pe raza comunei Mirăslău, județul Alba     Comuna Mirăslău     150       17     Refacere drum comunal - 22,5 km, poduri - 7 buc., zid de sprijin 0,02 km, pe raza comunei Ponor, județul Alba     Comuna Ponor     558       18     Refacere drum comunal - 7,57 km, drum forestier - 0,5 km, rețea alimentare cu apă Valea Uzei - 0,3 km, pe raza comunei Râmeț, județul Alba     Comuna Râmeț     174       19     Refacere drum comunal 1 km, pe raza comunei Roșia Montană, județul Alba     Comuna Roșia Montană     18       20     Refacere drum comunal - 0,12 km, străzi - 0,08 km, podețe și traversări pietonale - 8 buc., pe raza comunei Sălciua, județul Alba     Comuna Sălciua     59       21     Refacere podețe și traversări pietonale - 2 buc., pe raza comunei Sâncel, județul Alba     Comuna Sâncel     35       22     Refacere străzi - 0,7 km, zid de sprijin 0,025 km, drum forestier - 0,8 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba     Comuna Săsciori     134       23     Refacere drum comunal - 2,11 km, pe raza comunei Stremț, județul Alba     Comuna Stremț     131       24     Refacere drum comunal - 0,4 km, străzi - 0,3 km, podețe și traversări pietonale - 4 buc., pe raza comunei Șibot, județul Alba     Comuna Șibot     142       25     Refacere drumuri comunale - 8,6 km, străzi - 0,1 km, podețe și traversări pietonale 1 buc., stație de epurare 2 buc., stație de pompare 2 buc., pe raza comunei Șona, județul Alba     Comuna Șona     713       26     Refacere drum forestier - 1,14 km, drum comunal - 2,01 km, podețe și traversări pietonale 17 buc., pe raza comunei Șugag, județul Alba     Comuna Șugag     199       27     Refacere podețe și traversări pietonale - 2 buc., pe raza comunei Unirea, județul Alba     Comuna Unirea     4       2)     Județul Argeș Total, din care:      17.776       1     Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 703 I Merișani-Mălureni-Vâlsănești - Brăduleț, km 40 + 00, L = 0,1 km și pod km 34 + 640, comuna Brăduleț     Județul Argeș     2.558       Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 703 H Curtea de Argeș - Valea Danului-Cepari, km 4 + 800; km 6 + 100 și km 7 + 800, comuna Valea Danului       Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 738 Poienari-Jugur-Drăghici-Mihăești, km 15 + 950, comuna Mihăești       Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 G Albești-Cicănești-Șuici, pod km 1 + 678, comuna Albeștii de Argeș       Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 G Albești-Cicănești-Șuici, aripa pod km 5 + 400, comuna Cicănești       Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 Albești-Cicănești-Șuici, km 2 + 700; km 3 + 100; km 5 + 150, comuna Cicănești       2     Refacere 2 podețe sat Brătești     Comuna Albeștii de Argeș     1.484       Refacere 1,3 km drum local afectat strada Pățiți, sat Brătești       Refacere 1 km drum local afectat (Stupina), sat Ungureni       Refacere 1,2 km drum local afectat, sat Florieni       refacere 1,6 km drum local afectat (Strada Principală), sat Doblea       refacere 0,9 km drum local afectat (Strada Valea Rece), sat Pământeni       refacere 2,350 km drumuri locale afectate (Mocirla, Bisericii, Căminului, Molea, Arsenescu), sat Dobrotu       3     Refacere drum local afectat (str. Valea Adâncă) 0,3 km     Comuna Albeștii de Muscel     229       Refacere drum local afectat (str. Valea Strigoiului) 0,45 km       Refacere drum local afectat (str. Ulița Glod) 0,3 km       Refacere drum local afectat (str. Ulița Florești) 0,4 km       Refacere drum local afectat (str. Pârlog) 0,750 km       4     Refacere 1 pod afectat - Sticlari, sat Slănic     Comuna Aninoasa     470       Refacere 0,3 km drum local afectat (Ulița Mastan), sat Slănic       Refacere 0,2 km drum local afectat (Ulița Iliuță), sat Valea Siliștii       Refacere 0,1 km drum local afectat (Ulița Siloz), sat Broșteni       5     Refacere drumuri locale afectate (Strada Centrală, Strada Salciilor, strada Văcăreasca, Strada Soldatului, strada Poiana Mare, strada Prelungirea Văcăreasca, Strada Socului) 1,2 km, sat Băjești     Comuna Bălilești     159       Refacere drumuri locale afectate (Strada Izvorului) 0,3 km, sat Bălilești       Refacere 0,2 km drum forestier, sat Valea Mare       Refacere 0,8 km drumuri locale afectate (strada Valea Priboii, Strada Codrului), sat Priboaia       Refacere 0,5 km drumuri locale afectate (Strada Povernei, Strada Alunului), sat Golești       6     Refacere km DC 262 Brădet-Tulburea în: punctul între DJ 703I - punctul Valea Crucii L = 1 km și punctul Giulea Vasile - punctul pârâu Iulia L - 2 km; sat Brădet     Comuna Brăduleț     2.559       Refacere 3,8 km drumuri locale afectate (Seci, Brusturet, Braniște, Rizescu, Nica George, Ilinca Adrian, Andreoiu, Luca Virgil), sat Brădet       Refacere 0,4 km drumuri locale afectate (Frâna), sat Alunișu       Refacere 2,02 km DC 270 B, sat Brăduleț       Refacere 4,6 km drumuri locale afectate (Sorescu Nicolae, Dealu Mare, Releu, Colnic, Caprăreața), sat Brăduleț       Refacere 4,8 km din DC 265, DC 265A, DC 271, sat Galeșu       Refacere 8,9 km drumuri locale afectate (Sobaru, Cerbureanu, Poienița, Fulgoaica, Fasaru, GB, Vintilă), sat Galeșu       Refacere 0,7 km drumuri locale afectate (Cosaci, Palaghia), sat Cosaci       Refacere 2,3 km drumuri locale afectate (Cosac, Rancea), sat Slămnești       Refacere 2,6 km drumuri locale afectate (puncte Catrinescu, Dinescu, Arpașanu, Filip, Tița), sat Ungureni       Refacere 1,3 km drumuri locale afectate (Crângul Banului, Bârlog, Piatra), sat Piatra       7     Refacere drum local afectat (Str. Savorilor) 0,35 km     Comuna Bughea de Sus     733       Refacere drum local afectat (Str. Moicenilor) 0,55 km       Refacere drum local afectat (Str. Drumul Carului) 0,2 km       Refacere drum local afectat (str. Candea) 0,1 km       Refacere drum local afectat (str. Gartici) 0,2 km       Refacere drum local afectat (Str. Brazilor) 0,1 km       Refacere drum local afectat (str. Pe Deal) 0,1 km       Refacere drum local afectat (Str. Izvoarelor) 0,8 km       Refacere drum local afectat (Str. Râului) 0,5 km       Refacere drum local afectat (Str. Poligonului) 1 km       8     Refacere 0,7 km drum local afectat (Strada Morărești), sat Cetățeni     Comuna Cetățeni     250       Refacere 1,2 km drum local afectat (Strada Soarelui), sat Lăicăi       9     Refacere drum local afectat pct. P.V. 0,1 km, sat Bărăști     Comuna Cicănești     973       Refacere drum local afectat pct. Dumitrașcu 0,4 km, sat Bărăști       10     Refacere 2,5 km drumuri locale afectate (2 drumuri locale), sat Oeștii Pământeni     Comuna Corbeni     2.829       Refacere 0,1 km drumuri locale afectate (DC 295), sat Oeștii Pământeni       Refacere drum forestier afectat 0,05 km, sat Oeștii Pământeni       Refacere eroziune mal limitrof captare alimentare cu apă și gabion susținere conductă, sat Oeștii Pământeni       Refacere 1 podeț afectat, sat Rotunda       Refacere drumuri locale afectate (DC 254) 0,5 km, sat Rotunda       Refacere drumuri locale afectate (DC 302) 0,3 km, sat Poienari       Refacere drumuri locale afectate (DC 262) 1,5 km, sat Turburea       11     Refacere drumuri locale afectate (Ferigi - Adămoiu Alexe) 0,3 km, sat Corbi     Comuna Corbi     1.069       Refacere drumuri locale afectate (La Coacăză) 0,45 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Piatra Doamnei) 0,45 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Carpeni-Locul școlii) 0,2 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Sub Jgheab) 0,35 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Bucium) 0,45 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Carpeni - Muchia Aluniș) - 0,25 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Sub Jgheab - Curjeansca) 0,3 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Ulița Aldeștilor - Sub Jgheab) 0,35 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Învățător A. Ilinescu) 0,2 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Str. Chiliilor) 0,15 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Str. Cârstoilor) 0,1 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Piua către Grui) 0,2 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (Piua Vână Deal) 0,25 km, sat Corbi       Refacere drumuri locale afectate (str. Piua) 0,1 km, sat Corbi       Refacere drum acces Piua - La pârâu 0,3 km, sat Corbi       Refacere drum acces Piua - Muchia Roșie 0,25, sat Corbi       Refacere punte pietonală pe cablu (între satele Corbi și Jgheaburi), sat Corbi       Refacere drumuri: str. Alexandria, str. Alexandria - Sub Coastă (Izlaz), Jgheaburi - Sub Coastă (Bolovan), drum Jgheaburi - Glodoasa, Str. Petriceștilor, Str. Punții 1,780 km, sat Jgheaburi       Refacere drumuri locale afectate (Strada Muscelului, Maluri, Surpituri) 1,1 km, sat Corbșori       Refacere 1 pod afectat eroziune culee, sat Corbșori       Refacere drumuri locale afectate (strada Pârâiești, str. Pârâiești către Izlaz, str. Valea Mare, Ureanu - Schit, Ureanu) 1,480 km, sat Stănești       1 lucrare de apărare afectată (prag de fund) - deținător primăria, sat Stănești       Refacere drumuri locale afectate (Strada Ghinei, Unirii - Domnești) 0,25 km, sat Poduri       Refacere drumuri locale afectate (strada Învățător Popescu, Drum bazin apă, str. Lt. David Păunescu) 0,7 km, sat Poinărei       12     În Comuna Nucșoara, refacere apărare mal stâng Râul Doamnei, punct Bahna Rusului, în incinta bazinelor de alimentare cu apă ale comunei Domnești     Comuna Domnești     186       13     Refacere drumuri locale afectate (Valea lui Alb, Aleea Dumbravei, aleea Parvu, aleea Dealul Mare) 0,5 km, sat Micești     Comuna Micești     252       Refacere drumuri locale afectate (Strada Pășunii, aleea Duțu, aleea Năstase) 1,3 km, sat Purcăreni       Refacere drum forestier afectat (Drumul Pășunii) 1,0 km, sat Purcăreni       Refacere drumuri locale afectate (strada Valea Troislav) 1,5 km, sat Păuleasca       Refacere drumuri locale afectate (DC 220 și DC 225) 0,45 km, sat Brânzari       14     Refacere drumuri locale afectate (B. M., I. M., M. B., M. Ghe., V. I.) 1,250 km, sat Mihăești     Comuna Mihăești     728       Refacere drumuri locale afectate (M. Ghe., Badița, T. N.) 1,5 km, sat Valea Bradului       Refacere drumuri locale afectate (Stana, Spre pod) 0,450 km, sat Furnicoși       Refacere drumuri locale afectate (Marian, Troița Nicu Costea, Rădulescu, Răcaru, Petrescu) 1,350 km, sat Valea Popii       Refacere drumuri locale afectate (Lambica) 0,400 km, sat Drăghici       Refacere 1 pod afectat, sat Văcarea       Refacere drumuri locale afectate (Dumitrana Verona) 0,400 km, sat Văcarea       15     Refacere drumuri locale afectate (strada Dealul Radului, Manita, Bartea, Bisericii, Crângul Malului, Padini, Brescu, Schitului, Varu) 3,34 km, sat Sălătrucu     Comuna Sălătrucu     540       Refacere 4 podețe afectate, sat Sălătrucu       16     Refacere drumuri locale afectate (Strada Divanului, Școală, Poștei, Panselelor) 0,5 km, sat Stâlpeni     Comuna Stâlpeni     169       Refacere drumuri locale afectate (Strada Salciei, Crinului, Varniței, Anemonei) 0,500 km, sat Livezeni       Refacere drumuri locale afectate (Strada Călinului, Frasinului, Bordei, Lacului, Brazilor, Orhideelor) 1 km, sat Rădești       Refacere drumuri locale afectate (Bratu, Ilie, Punții, Prunilor, Surdeni, Codrului, Teilor, Prunilor) 1,1 km, sat Oprești       17     Refacere 1 podeț afectat, sat Bârseștii de Jos     Comuna Tigveni     465       Refacere drumuri locale afectate (DC 243, Pelin, Jeculești) 3,9 km, sat Bârseștii de Jos       Refacere drumuri locale afectate (DC 239, Popești) 2,9 km, sat Blaj       18     Refacere apărare de mal afectată (deținător Primăria Țițesti) - apărare de mal din gabioane în: Pct. Păcuraru Petre gabion afectat aprox. 0,020 km și Pct. Banu Nicolae gabion afectat 0,050 km     Comuna Țițești     522       19     Refacere drumuri locale afectate (strada Ulița Bisericii, Cârstoaia) 1,815 km, sat Vernești     Comuna Valea Danului     1.196       Refacere drum local afectat (strada Bolculești) 0,9 km, sat Bolculești       Refacere drum local afectat (strada Bănicesti) 0,9 km, sat Bănicesti       Refacere drumuri locale afectate (strada Rădești, Anula, Tănase) 1,7 km, sat Valea Danului       Refacere DC 240 - zona "Adi Ungureanu" 0,2 km, sat Valea Danului       Refacere drum local afectat (strada Borobănești) 0,8 km, sat Borobănești       20     Refacere DC 259 la km 0,9 al străzii Matei Basarab pe o lungime de 0,025 km, sat Ungureni     Comuna Valea Iașului     405       Refacere gabion prăbușit în albie pe lungime de 0,050 km, sat Ungureni       Refacere DC 259 la km 2,3 pe o lungime de 0,035 km, sat Borovinești       Refacere gabion prăbușit în albie pe lungime de 0,070 km, sat Borovinești       Refacere DC 259 la km 2,1 al străzii Mircea cel Bătrân pe o lungime de 0,01 km, sat Borovinești       3)     Județul Bacău Total, din care:      9.875       1     Refacere 5,005 km DJ 118 B - Strugari     Județul Bacău     591       Refacere 1 km DJ 119 - Cleja       Refacere 0,9 km DJ 117A - Solonț       Refacere 2 km DJ 252B - Horgești       Refacere 5 km DJ 243B - Parincea       Refacere 2 km pe DJ 241 - Răchitoasa       Refacere instalație de iluminat telescaun pârtia de schi Slănic-Moldova (cablu electric 200 m și 1 cutie de joncțiune)       2     Refacere 7,37 km străzi     Municipiul Moinești     86       3     Decolmatare 6 podețe     Oraș Slănic-Moldova     506       Refacere 1 km DC       Refacere 1,7 km străzi       Refacere rețele utilități (dren alimentare cu apă - blocare prin colmatare 800 m)       Refacere culoar telescaun și pârtia de schi Slănic-Moldova       4     Refacere 1 podeț sat Preluci     Comuna Agăș     31       5     Refacere 2,05 km DC sat Ardeoani     Comuna Ardeoani     483       Refacere 3,36 km drum sătesc sat Ardeoani       Albie colmatată - 0,4 km, sat Ardeoani       Refacere 2 km DC sat Leontinești       Refacere 1,34 km drum sătesc sat Leontinești       6     Refacere 0,1 km drum sătesc sat Balcani     Comuna Balcani     201       Refacere 1 pod metalic sat Balcani       Refacere 0,25 km drum sătesc sat Frumoasa       Refacere 3 poduri sat Frumoasa       Refacere 1 pod beton sat Frumoasa       Apărare mal 0,060 km sat Frumoasa       Refacere 0,3 km drum sătesc sat Schitu Frumoasa       Refacere 5 poduri metalice sat Schitu Frumoasa       Apărare mal 0,030 km sat Schitu Frumoasa       7     Refacere 1,5 km DC sat Tescani     Comuna Berești-Tazlău     393       Refacere 0,6 km DC sat Boșoteni       Refacere 5,5 km drum sătesc sat Turluianu       Refacere 1,5 km drum sătesc sat Berești Tazlău       8     Refacere 0,05 km drum sătesc, sat Cuchiniș     Comuna Brusturoasa     234       Refacere 0,05 km drum sătesc, sat Brusturoasa       9     Refacere 0,5 km DC sat Cleja     Comuna Cleja     50       Refacere 0,015 km apărare mal sat Cleja       Refacere 2 podețe sat Cleja       10     Refacere 0,42 km DC 55 sat Călini     Comuna Colonești     184       Refacere 0,42 km DC sat Satu Nou       Refacere 0,22 km drum sătesc sat Zăpodia       Refacere 0,50 km DC sat Valea Mare       11     Refacere 0,38 km drum sătesc sat Ștefan Vodă     Comuna Dofteana     177       Apărare mal - 0,020 km, sat Ștefan Vodă       Refacere 1 pod, sat Cucuieți       Refacere 0,8 km drum sătesc sat Cucuieți       Apărare mal pr. Soci - 0,015 km, sat Cucuieți       Apărare mal pr. Hanganu - 0,01 km, sat Cucuieți       12     Refacere 1,7 km DC sat Bazga     Comuna Horgești     310       Refacere 3,1 km DC sat Galeri       13     Refacere 0,3 km drum sătesc sat Itești     Comuna Itești     141       Refacere 4,15 km DC sat Itești       Refacere 0,8 km DC sat Dumbrava       Refacere 0,875 km DC sat Ciumași       Refacere 0,3 km DC sat Făgețel       14     Refacere 1,25 km drum sătesc sat Poiana     Comuna Negri     14       15     Refacere 0,2 km drum sătesc sat Parincea     Comuna Parincea     308       Refacere 3 km drum sătesc sat Mileștii de Sus, Barna și Satu Nou       Refacere 1,1 km drum sătesc sat Năstăseni       Refacere 0,5 km drum sătesc sat Poieni       Refacere 0,72 km drum sătesc sat Vladnic       16     Refacere 0,7 km drum sătesc sat Tărâța     Comuna Pârjol     326       Refacere 0,3 km drum sătesc sat Băhnășeni       Refacere 1,3 km DC sat Câmpeni       Refacere 3 km drum sătesc sat Câmpeni       Refacere 1,855 km drum sătesc sat Bârnești       Refacere 2 podețe din tuburi de beton sat Bârnești       Refacere 1,4 km drum sătesc sat Pârjol       Refacere 0,2 km drum sătesc sat Băsești       Refacere 0,42 km DC sat Pustiana       Refacere 6,85 km drum sătesc sat Pustiana       17     Refacere 1 km DC sat Răzeși     Comuna Plopana     402       Refacere 0,5 km DC sat Rusenii de Sus       Refacere 1,3 km DC sat Budești       Refacere 0,9 km DC sat Străminoasa       Refacere 0,6 km DC sat Ițcani       Refacere 0,9 km DC sat Dorneni       18     Refacere 2,5 km rigole sat Răcăciuni     Comuna Răcăciuni     130       19     Refacere 5,4 km DC sat Răchitoasa     Comuna Răchitoasa     366       Refacere 2,5 km DC sat Tochilea       Refacere 2,5 km DC sat Burdusaci       Refacere 1,5 km DC sat Danaila       Refacere 2,5 km DC sat Putini       Refacere 1,5 km DC sat Farcașa       Refacere 1,5 km DC sat Bucșa       Refacere 0,5 km DC sat Magazia       Refacere 1 km DC sat Buda       Refacere 4 km DC sat Barcana       Refacere 1,5 km DC sat Fundătura Răchitoasa       Refacere 0,8 km DC sat Haghiac       Refacere 2 km DC sat Oprișești       Refacere 0,8 km DC sat Movilița       Refacere 4,5 km DC sat Dumbrava       Refacere 1 podeț sat Deleni       Refacere 1 km DC sat Deleni       20     Refacere 1,028 km DC sat Săucești     Comuna Săucești     26       Refacere 0,297 km DC sat Bogdan Vodă       21     Refacere 2,35 km drum sătesc sat Secuieni     Comuna Secuieni     133       Refacere 1,95 km DC 25 sat Chiticeni       Refacere 0,12 km drum sătesc sat Chiticeni       Refacere 1,75 km drum sătesc sat Glodișoarele       Refacere 1 podeț sat Glodișoarele       Refacere 0,6 km drum sătesc sat Fundeni       Refacere 1,4 km drum sătesc sat Berbiceni       Refacere 0,2 km drum sătesc sat Văleni       22     Refacere 1,79 km drum sătesc sat Solonț     Comuna Solonț     1.692       Refacere 1 pod sat Cucuieți       Refacere 1 podeț sat Cucuieți       Refacere 5,82 km DC sat Cucuieți       Refacere 5 podețe sat Sarata       Refacere 0,05 km drum sătesc sat Sarata       Refacere 1 podeț sat Pădureni       Refacere 2,5 km drum sătesc sat Pădureni       23     Refacere 7 km DC sat Răchitiș     Comuna Strugari     1.042       Refacere 2 km DC sat Iaz       Refacere 13 km DC sat Pietricica       Refacere 5,4 km DC sat Cetățuia       Refacere 10 km DC sat Strugari       24     Refacere 0,8 km DC sat Drăgești     Comuna Tătărăști     394       Refacere 0,9 km DC sat Gherdana       Refacere 0,8 km drum sătesc sat Gherdana       Refacere 1,5 km DC sat Ungureni       Refacere 0,8 km DC sat Cornii de Jos       25     Refacere 8 km DC sat Bogdănești     Comuna Traian     170       Refacere 9 km DC sat Hertioana Răzești       Refacere 10 km DC sat Hertioana de Jos       Refacere 5 km DC sat Zăpodia       26     Refacere apărare mal 0,6 km pod CF sat Cornățel     Comuna Urechești     288       27     Refacere 0,5 km DC sat Țigănești     Comuna Vultureni     392       Refacere 2,5 km DC, sat Godineștii de Sus - Ghilăvești       Refacere 1 km drum sătesc sat Dorneni       Refacere 1 km DC sat Tomozia       Refacere 1 km DC sat Dădești       Refacere 1 km DC sat Năzăroaia       28     Refacere 1 pod sat Zemeș     Comuna Zemeș     805       Refacere 1 km DC sat Zemeș       Refacere 1,2 km drum sătesc sat Zemeș       Apărare mal 0,12 km sat Zemeș       Refacere 1 prag de rupere apă sat Zemeș       Decolmatare 2 pâraie și 1 torent sat Zemeș       Refacere 1 pod sat Bolătău       Refacere 0,2 km drum sătesc sat Bolătău       Decolmatare 4 pâraie sat Bolătău       4)     Județul Bistrița-Năsăud Total, din care:      20.205       1     Refacere drum județean DJ 172 F în localitatea Braniștea - 0,5 km     Județul Bistrița-Năsăud     1.815       Refacere pod în localitatea Jelna - 1 buc.       Refacere drum județean 173 în localitatea Jelna - 0,05 km -       Refacere pod în localitatea Buduș - 1 buc.       Refacere podețe în localitatea Budești-Fânațe - 5 buc.       Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Budești-Fânațe - 1 km       Refacere podețe în localitatea Țagu - 5 buc.       Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Țagu - 1 km       Refacere podețe în localitatea Țăgșor - 5 buc.       Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Țăgșor - 1 km       Refacere podețe în localitatea Budești - 5 buc.       Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Budești - 1 km       Refacere podețe în localitatea Căianu Mic - 1 buc.       Refacere drum județean DJ 171 în localitatea Căianu Mic - 0,3 km       Refacere drum județean DJ 171 în localitatea Dobric - 0,5 km       Refacere drum județean DJ 172 D în localitatea Ilva Mică - 0,2 km       Refacere drum județean DJ 172D în localitatea Josenii Bârgăului - 0,2 km       Refacere drum județean DJ 172C în localitatea Leșu - 0,23 km       Refacere drum județean 172G în localitatea Cușma - 1,2 km       Refacere drum județean DJ 172E în localitatea Matei - 2 km       Refacere drum județean DJ 172D în localitatea Măgura Ilvei - 1 km       Refacere drum județean DJ 154A în localitatea Monor - 2 km       Refacere drum județean DJ170 - 0,03 km - în localitatea Purcărete       Refacere drum județean DJ 172G în localitatea Feleac - 1 km       Refacere drum județean DJ 172G în localitatea Nușeni - 0,2 km       Refacere drum județean DJ 172B - 0,02 km - în localitatea Parva       Refacere podeț în localitatea Silivaș - 1 buc.       Refacere drum județean DJ 162 în localitatea Silivaș - 0,25 km       Refacere drum județean DJ172 - 0,5 km - în localitatea Zagra       2     Refacere podețe în localitatea Ghinda - 2 buc.     Municipiul Bistrița     80       Refacere străzi în localitatea Ghinda - 3 km       Refacere podețe în localitatea Sigmir - 2 buc.       3     Refacere rețea de apă potabilă, canal în localitatea Sângeorz-Băi - 0,015 km     Orașul Sângeorz-Băi     60       Refacere curs de apă Valea Tatălui în localitatea Sângeorz-Băi - 0,05 km       4     Refacere drum forestier în localitatea Bistrița Bârgăului (Pănulețul-Cofuri Repedele Neagra-Scoroșet Tânoguri) - 12 km     Comuna Bistrița Bârgăului     452       Refacere podețe în localitatea Bistrița Bârgăului - 15 buc.       Refacere drum comunal (Brazii Buni, Slatină, Valea Muncelului, Tătarca, Blidireasa) în localitatea Bistrița Bârgăului - 7 km       Refacere pod în localitatea Bistrița Bârgăului - 1 buc.       5     Refacere pod în localitatea Braniștea - 1 buc.     Comuna Braniștea     435       Refacere străzi în localitatea Cireșoaia - 2 km       Refacere drum agricol în localitatea Cireșoaia - 4 km       6     Refacere podețe în localitatea Jelna - 14 buc.     Comuna Budacu de Jos     1.856       Refacere drum comunal în localitatea Jelna - 2,2 km       Refacere drum agricol în localitatea Jelna - 1,6 km       Refacere străzi în localitatea Jelna - 2,6 km       Refacere drum agricol în localitatea Monariu - 0,2 km       Refacere podețe în localitatea Buduș - 5 buc.       Refacere drum agricol în localitatea Buduș - 0,25 km       Refacere străzi în localitatea Buduș - 0,95 km       Refacere drum comunal în localitatea Buduș - 0,2 km       7     Refacere străzi (Gorgan, Răzor, Valea Oilor, Grădini, În Hodaie) în localitatea Budești-Fânațe - 3,7 km     Comuna Budești     459       Refacere drum comunal DC 21B în localitatea Budești-Fânațe - 2,5 km       Refacere străzi (Locuințe sociale, Valea Budunoiului, Valea Peștilor) în localitatea Țagu - 3,5 km       Refacere străzi (Dorca, Valea Moldovenilor, Sub Pădure) în localitatea Țăgșor - 4 km       Refacere străzi (Sub Pădure, Pe Dos, Valea Merilor, Coasta) în localitatea Budești - 4,5 km       8     Refacere drum agricol în localitatea Căianu Mic - 2 km     Comuna Căianu Mic     180       Refacere străzi în localitatea Căianu Mic - 0,5 km       Refacere podețe în localitatea Dobric - 1 buc.       Refacere străzi în localitatea Dobric - 0,5 km       Refacere drum agricol în localitatea Dobric - 1 km       Refacere drum agricol în localitatea Căianu Mare - 0,5 km       Refacere străzi în localitatea Căianu Mare - 0,5 km       Refacere podeț în localitatea Căianu Mare - 1 buc.       9     Refacere pod în localitatea Petriș - 1 buc.     Comuna Cetate     156       Refacere drum forestier în localitatea Satu Nou - 0,65 km       10     Refacere străzi în localitatea Dumbrăveni - 3,5 km     Comuna Ciceu-Giurgești     870       Refacere podețe în localitatea Dumbrăveni - 4 buc.       Refacere pod (pe DC 35A) în localitatea Dumbrăveni - 1 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Dumbrăveni - 3 km       Refacere drum agricol în localitatea Dumbrăveni - 3 km       Refacere drum comunal DC 35A în localitatea Ciceu-Giurgești - 2 km       Refacere drum agricol în localitatea Ciceu-Giurgești - 0,7 km       Refacere străzi în localitatea Ciceu-Giurgești - 0,3 km       Refacere podețe în localitatea Ciceu-Giurgești - 7 buc.       11     Refacere drum agricol în localitatea Dumitra - 8 km     Comuna Dumitra     240       Refacere drum agricol în localitatea Cepari - 4 km       Refacere drum agricol în localitatea Tărpiu - 3 km       12     Refacere podețe în localitatea Budacu de Sus - 3 buc.     Comuna Dumitrița     303       Refacere drum agricol în localitatea Budacu de Sus - 25 km       13     Refacere drum comunal ( Valea Feldrișelului) în localitatea Feldru - 2,6 km     Comuna Feldru     1.577       Refacere drum forestier (Valea Feldrișelului) în localitatea Feldru - 0,1 km       Refacere drum comunal (Valea Frâua) în localitatea Nepos - 0,1 km       14     Refacere poduri în localitatea Ilva Mare - 2 buc.     Comuna Ilva Mare     812       Refacere podețe în localitatea Ilva Mare - 16 buc.       Refacere străzi în localitatea Ilva Mare - 6,7 km       Refacere drum forestier în localitatea Ilva Mare - 4 km       Refacere stație epurare în localitatea Ilva Mare - 1 buc.       Refacere podețe în localitatea Ivăneasa - 1 buc.       Refacere drum forestier în localitatea Ivăneasa - 0,1 km       15     Refacere podețe în localitatea Ilva Mică - 7 buc.     Comuna Ilva Mică     708       Refacere pod în localitatea Ilva Mică - 1 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Ilva Mică - 12 km       Refacere drum agricol în localitatea Ilva Mică - 2 km       16     Refacere drum comunal în localitatea Josenii Bârgăului - 0,3 km     Comuna Josenii Bârgăului     195       Refacere drum forestier și agricol în localitatea Josenii Bârgăului - 3 km       Refacere podețe în localitatea Mijlocenii Bârgăului - 3 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Mijlocenii Bârgăului - 0,5 km       17     Refacere drum comunal DC 6B în localitatea Valea Poienii - 0,15 km     Comuna Livezile     232       Refacere podețe în localitatea Valea Poienii - 2 buc.       Refacere drum agricol în localitatea Valea Poienii - 1 km       Refacere drum agricol în localitatea Dorolea - 4 km       Refacere podețe în localitatea Dorolea - 6 buc.       Refacere împrejmuire obiectiv socioeconomic (cămin cultural) în localitatea Cușma - 40 ml       Refacere străzi în localitatea Cușma - 3 km       Refacere drum agricol (drumul Ghinzii) în localitatea Livezile - 0,6 km       Refacere podeț în localitatea Livezile - 1 buc.       18     Refacere podețe în localitatea Lunca Ilvei - 11 buc.     Comuna Lunca Ilvei     2.318       Refacere ziduri și pereuri (lucrări hidrotehnice) în localitatea Lunca Ilvei - 2,79 km       Refacere străzi în localitatea Lunca Ilvei - 0,1 km       Refacere drum forestier în localitatea Lunca Ilvei - 1,2 km       19     Refacere podețe în localitatea Anieș - 1 buc.     Comuna Maieru     201       Refacere drum agricol în localitatea Anieș - 0,08 km       Refacere podețe în localitatea Maieru - 8 buc.       Refacere drum agricol în localitatea Maieru - 2 km       Refacere străzi în localitatea Maieru - 3 km       20     Refacere drum agricol în localitatea Matei - 2 km     Comuna Matei     100       21     Refacere podețe în localitatea Măgura Ilvei - 1 buc.     Comuna Măgura Ilvei     154       Refacere drum comunal în localitatea Măgura Ilvei - 2 km       Refacere podețe în localitatea Arșița - 1 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Arșița - 1 km       22     Refacere drum comunal în localitatea Sântioana - 1,2 km     Comuna Mărișelu     65       Refacere podețe în localitatea Sântioana - 6 buc.       Refacere poduri în localitatea Sântioana - 2 buc.       Refacere curs de apă (Pârâul Tăului) în localitatea Sântioana - 0,4 km       Refacere curs de apă (Valea Sântioanei) în localitatea Sântioana - 0,5 km       23     Refacere drum comunal DC 21 (Fântânița-Visuia) în localitatea Miceștii de Câmpie - 2 km     Comuna Miceștii de Câmpie     50       24     Refacere strada (Cărămidarilor) în localitatea Monor - 0,2 km     Comuna Monor     168       Refacere poduri în localitatea Monor - 2 buc.       Refacere pârâul Picuiului în localitatea Monor - 0,3 km - proprietatea Primăriei Monor       Refacere podețe în localitatea Gledin - 2 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Gledin - 0,1 km       Refacere străzi în localitatea Gledin - 1,5 km       Refacere drumuri agricole în localitatea Gledin - 10 km       25     Refacere străzi în localitatea Breaza - 4,3 km     Comuna Negrilești     912       Refacere podețe în localitatea Breaza - 5 buc.       Refacere străzi în localitatea Negrilești - 4 km       Refacere podețe în localitatea Negrilești - 6 buc. - proprietatea Primăriei Negrilești       Refacere drum forestier Valea Purcăretului - 5 km - proprietatea Primăriei Negrilești       Refacere drum agricol Valea Osoiului - 3 km - proprietatea Primăriei Negrilești       Refacere podețe în localitatea Purcărete - 8 buc. - proprietatea Primăriei Negrilești       26     Refacere străzi în localitatea Mocod - 0,6 km     Comuna Nimigea     68       Refacere străzi în localitatea Mititei - 0,2 km       27     Refacere drum comunal în localitatea Malin - 1 km     Comuna Nușeni     114       Refacere podețe în localitatea Malin - 10 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Feleac - 0,05 km       Refacere podețe în localitatea Feleac - 3 buc.       Refacere podețe în localitatea Nușeni - 2 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Nușeni - 1 km       28     Refacere străzi (Valea Vinului 0,3 km și Valea Paltinului 0,1 km) în localitatea Parva - 0,4 km     Comuna Parva     72       Refacere podețe în localitatea Parva - 5 buc.       Refacere amenajare torent V. Gătejoasa în localitatea Parva - 0,7 km - proprietatea Primăriei Parva       Refacere rețele de canalizare în localitatea Parva - 0,05 km - proprietatea Primăriei Parva       29     Refacere podețe în localitatea Poiana Ilvei - 15 buc.     Comuna Poiana Ilvei     75       Refacere stație de pompare în localitatea Poiana Ilvei - 1 buc. - proprietatea Primăriei Poiana Ilvei       Refacere drum comunal în localitatea Poiana Ilvei - 1,5 km       30     Refacere poduri în localitatea Gersa II - 2 buc.     Comuna Rebrișoara     260       Refacere podețe în localitatea Gersa II - 2 buc.       Refacere drum forestier în localitatea Gersa II - 4 km       31     Refacere podețe în localitatea Rodna - 15 buc.     Comuna Rodna     3.607       Refacere drum comunal în localitatea Rodna - 0,6 km       Refacere străzi în localitatea Rodna - 3,5 km       Refacere drum forestier în localitatea Rodna - 1,8 km       Refacere rețele alimentare cu apă și canalizare în localitatea Rodna - 1,2 km - proprietatea Primăriei Rodna       Refacere apărare de mal în localitatea Rodna - 2 km       Refacere decolmatare pârâu Măgura și pârâu Gârligata în localitatea Rodna - 2,4 km - proprietatea Primăriei Rodna       32     Refacere podețe în localitatea Romuli - 7 buc.     Comuna Romuli     119       Refacere pod în localitatea Romuli - 1 buc.       Refacere stradă în localitatea Romuli - 0,05 km       Refacere drum forestier în localitatea Romuli - 0,6 km       Refacere drum comunal în localitatea Romuli - 1,85 km       33     Refacere podețe în localitatea Brăteni - 6 buc.     Comuna Sânmihaiu de Câmpie     202       Refacere străzi în localitatea Brăteni - 2 km       Refacere podețe în localitatea Stupini - 6 buc.       Refacere străzi în localitatea Stupini - 2 km       Refacere podețe în localitatea Zoreni - 6 buc.       Refacere drum agricol în localitatea Zoreni - 4 km       Refacere podețe în localitatea Sânmihaiu de Câmpie - 6 buc.       Refacere străzi în localitatea Sânmihaiu de Câmpie - 3 km       Refacere drum agricol în localitatea Sânmihaiu de Câmpie - 0,3 km       Refacere podețe în localitatea Sălcuța - 4 buc.       Refacere străzi în localitatea Sălcuța - 2 km       34     Refacere Strada Școlii în localitatea Silivaș - 0,66 km     Comuna Silivașu de Câmpie     593       Refacere strada nr. 2 (Petru Maior) în localitatea Silivaș - 0,6 km       Refacere străzi (Măieriște, Mărului) în localitatea Silivaș - 0,35 km       Refacere podețe în localitatea Silivaș - 4 buc.       Refacere drum comunal în localitatea Silivaș - 2,65 km       Refacere drum agricol în localitatea Silivaș - 3 km - proprietatea Primăriei Silivașu de Câmpie       Refacere drum agricol în localitatea Silivaș (pe pășunea Groapa) - 1,5 km - proprietatea Primăriei Silivașu de Câmpie       Refacere strada Preot Nicolae Racovițan în localitatea Draga - 0,71 km       Refacere Strada Drumețului în localitatea Draga - 0,72 km       Refacere strada nr. 7 în localitatea Fânațele Silivașului - 0,5 km       Refacere strada nr. 10 în localitatea Fânațele Silivașului - 0,1 km       Refacere poduri în localitatea Fânațele Silivașului - 3 buc.       Refacere drum comunal DC 21 A în localitatea Fânațele Silivașului - 2,3 km       35     Refacere drum comunal Cârțibav în localitatea Șanț - 0,07 km     Comuna Șanț     56       Refacere strada Cârțibav în localitatea Șanț - 0,06 km       Refacere drum forestier în localitatea Valea Mare - 0,03 km       Refacere pod în localitatea Valea Mare - 1 buc.       Refacere podeț în localitatea Valea Mare - 1 buc. - proprietate privată       Refacere traversări Pârâul Zmeu în localitatea Valea Mare - 3 buc.       36     Refacere drum comunal DC 31A în localitatea Valea Măgherușului - 2 km     Comuna Șieu-Măgheruș     52       Refacere drum forestier Valea Besineului în localitatea Valea Măgherușului - 1 km       Refacere canal colector în localitatea Valea Măgherușului - 0,2 km - proprietatea Primăriei Șieu-Măgheruș       Refacere stradă în localitatea Crainimăt - 1 km       37     Refacere drum comunal în localitatea Șirioara - 0,15 km     Comuna Șieu-Odorhei     20       Refacere podețe în localitatea Bretea - 6 buc.       38     Refacere drum agricol în localitatea Pinticu - 0,8 km     Comuna Teaca     35       39     Refacere strada Valea lui Stan Zugău în localitatea Telciu - 0,035 km     Comuna Telciu     321       Refacere drum forestier Pârâul lui Stan în localitatea Telciu - 0,3 km       Refacere podețe în localitatea Bichigiu - 1 buc.       Refacere drum comunal DC42 în localitatea Bichigiu - 0,2 km       Refacere podețe în localitatea Telcișor - 3 buc.       Refacere pod în localitatea Telcișor - 2 buc.       Refacere drum agricol Secătura lui Traian în localitatea Telcișor - 0,1 km       Refacere drum comunal Telciu-Telcișor în localitatea Telcișor - 2 km       Refacere drum agricol Valea Trestiei în localitatea Telcișor - 0,06 km       Refacere drum forestier (Valea Seacă, Valea Luștii, Prisăcelei) - localitatea Telcișor - 2,16 km       Refacere drum forestier în localitatea Telcișor - 4 km       40     Refacere pod (Ulița Morii) în localitatea Mureșenii Bârgăului - 1 buc.     Comuna Tiha Bârgăului     124       Refacere drum comunal în localitatea Mureșenii Bârgăului - 0,85 km       Refacere drum vicinal (Braniște-Mureșeni) în localitatea Mureșenii Bârgăului - 0,05 km       41     Refacere străzi în localitatea Perișor (Lunca, Buha) - 1 km     Comuna Zagra     89       Refacere podețe tubulare în localitatea Perișor - 3 buc.       Refacere drum comunal DC39 în localitatea Perișor - 1 km       Refacere drum forestier în localitatea Suplai - 0,03 km - proprietatea Primăriei Zagra       5)     Județul Caraș-Severin Total, din care:      20.057       1     Refacere 0,1 km, pe DJ 571 J, Str. Ciclovei (pe raza orașului Oravița)     Județul Caraș-Severin     9.219       Refacere DJ 571 B Șopotu Nou - Cărbunari, pe o lungime de 1,5 km, comuna Șopotu Nou       Refacere 1,6 km corp drum DJ 571 (tronson Stinăpari - Sasca Montană), comuna Cărbunari       Decolmatare șanțuri pe 0,5 km DJ 684 (UAT Zăvoi ieșire localitatea Voislova - UAT Rusca Montană), comuna Zăvoi       Refacere covor asfaltic pe 0,5 km DJ 683 (UAT Zăvoi localitatea Măru - localitatea Poiana Mărului), comuna Zăvoi       Decolmatare șanțuri pe 5 km pe DJ 683 (UAT Zăvoi localitatea Măru - localitatea Poiana Mărului), comuna Zăvoi       Refacere 2,4 km DJ 587 (sat Apadia între Brebu și Delinești) comuna Brebu       Refacere corp drum DJ 582 A pe o lungime de 0,15 km (DJ 582 A Târnova-Reșița), comuna Târnova       Refacere 2,15 km DJ 571 C (intrare sat Petrilova până la granița cu UAT Naidăș), comuna Ciuchici       Refacere culee pod pe DJ 608 C (DJ 608 C în zona Stației de epurare Bolvașnița), comuna Bolvașnița       Refacere 3 podețe pe DJ 608 C (podeț dalat 2 - 2,05 mii lei, podeț dalat 1 - 2,05 mii lei, podeț tubular - 2,05 mii lei) comuna Bolvașnița       Refacere taluz drum și 0,005 km zid de sprijin din beton pe DJ 608 C (sat Vârciorova la sfârșitul DJ), comuna Bolvașnița       Refacere 3 km corp DJ 680 A Obreja-Ciuta-Maciova, sat Peștere, comuna Constantin Daicoviciu       Refacere Pod pe DJ 680 A, sat Peștere, comuna Constantin Daicoviciu       Refacere pod pe DJ 680, sat Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu       Refacere 3,5 km DJ 680 A Sacu-Tincova, comuna Sacu       Refacere podeț pârâul Ogașul cu Piatră pe DJ 680 A, sat Tincova, comuna Sacu       Refacere corp drum afectat pe 0,36 km DJ 585 (Biniș-Doclin), comuna Doclin       Refacere corp drum afectat pe 0,45 km DJ 572 (Doclin-Tirol), comuna Doclin       Refacere pod rutier peste râul Nera pe DJ 571, sat Sasca Montană, comuna Sasca Montană       Refacere covor asfaltic pe o lungime de 23 km pe DJ 571 (de la DN 57 - Ciuchici-Sasca Montană), comuna Sasca Montană       Curățare 3,75 km DJ 571 C (1,25 km Droduri-Potoc - 6,6 mii lei, 25 km Droduri-Petrilova - 8,8 mii lei), sat Potoc, comuna Sasca Montană       Curățare rigole DJ 571 C pe o lungime de 9,5 km, sat Potoc, comuna Sasca Montană       Refacere corp drum și decolmatare DJ 608 B pe o lungime de 4,15 km, comuna Copăcele       Decolmatare 2 podețe pe DJ 608 A sat Zervești, comuna Turnu Ruieni       Refacere DJ 608 pe 3,6 km, sat Borlova, comuna Turnu Ruieni*       Decolmatare 6 podețe pe DJ 608, sat Borlova, comuna Turnu Ruieni*       Decolmatare rigole pe o lungime de 0,1 km pe DJ 608 A , sat Turnu Ruieni, comuna Turnu Ruieni       Refacere 0,015 km DJ 608 C, extravilan Petroșnița, comuna Bucoșnița**       Refacere 2 km DJ 573 D (legătura dintre localitățile Răcășdia și Vrăniuț), comuna Răcășdia       Refacere 5 km DJ 608 limita Teregova-Luncavița, comuna Luncavița       Decolmatare rigole pe o lungime de 1 km la DJ 608 Luncavița - limită Mehadica, comuna Luncavița       Refacere 2 culee la Pod pe DJ 608 spre limita Mehadica, comuna Luncavița       Refacere podeț pe DJ 586 (Bocșa-Dognecea-intravilan Ocna de Fier), comuna Ocna de Fier       Refacere 0,6 km DJ 587, comuna Zorlențu Mare       Refacere 8 km DJ 685 Ramna-Bocșa, comuna Ramna       Refacere 0,25 km DJ 587 Fârliug-Dezești, comuna Fârliug       Refacere pod distrus pe DJ 582, sat Slatina Timiș, comuna Slatina Timiș       Refacere 1,955 km DJ 582, comuna Slatina Timiș       Refacere 10 km, DJ 587, Rugi-Păltiniș, sat Rugi, comuna Păltiniș       Refacere 2 podețe, DJ 587, sat Rugi, comuna Păltiniș       Refacere 4 podețe pe DJ 587 (localitatea Ohabița), comuna Păltiniș       Refacere 2 podețe pe DJ 587, sat Delinești, comuna Păltiniș       Refacere 5,075 km DJ 587, sat Delinești, comuna Păltiniș       Refacere Podeț DJ 684, sat Rusca Montana-Rușchița, comuna Rusca Montană       Refacere zid de sprijin pe 0,1 km pe DJ 684, sat Rusca Montana-Rușchița, comuna Rusca Montană       Refacere 1,25 km DJ 571 A sat Padina Matei, comuna Gârnic       2     Refacere zid de apărare pe o lungime de 0,25 km, cartier Câlnic, str. Bistra, municipiul Reșița     Municipiul Reșița     10       3     Refacere 2 podețe (podeț Plesa I, str. Zlagnei 1,62 mii lei, podeț Buzescu - 9,00 mii lei, municipiul Caransebeș     Municipiul Caransebeș     10       4     Refacere străzi în localitate pe o lungime de 3,677 km (str. Carpați, 0,037 km - 1,2 mii lei, str. Colonia II, 0,68 km - 30,6 mii lei, str. Colonia III, 0,4 km - 12 mii lei, str. Valea Bucuriei, 0,6 km - 27 mii lei, str. Raului, 0,36 km - 13,5 mii lei, str. Aurora, 1,6 km - 96 mii lei)     Orașul Anina     180       5     Refacere zid sprijin, Strada Banatului și Strada Minerilor     Orașul Moldova Nouă     24       6     Refacere 0,35 km străzi (0,05 km Str. Crinilor - 4,68 mii lei, 0,1 km str. Mihai Viteazu - 4,69 mii lei și 0,2 km str. Valea Minerilor - 3,3 mii lei)     Orașul Oravița     16       Refacere zid sprijin pe o lungime de 0,02 km pe Str. Brazilor (Ciclova Montană, orașul Oravița)       7     Refacere pod distrus peste râul Bistra, zona Cireșa, Strada Cireșului     Orașul Oțelu Roșu     2.219       Refacere pod distrus peste râul Bistra, zona Cireșa, Strada Cireșului       Refacere podeț avariat peste pârâul Ogaș, zona Ohaba, Strada Progresului       Refacere corp drum distrus pe o lungime de 0,25 km, Strada Ștrandului       Refacere corp drum avariat pe o lungime de 1 km, Strada Ștrandului       Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,35 km, Str. Oțelarilor       Refacere corp drum și rigole carosabil, distruse, pe o lungime de 0,08 km, Str. Oțelarilor       Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,8 km, Str. Cireșelului       Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,6 km, str. Theodor Aman       Refacere protecție mal distrusă, pârâul Ogaș, Strada Progresului       Refacere sediu Spital Orășenesc Oțelu Roșu       Refacere sediul Primăriei Orașului Oțelu Roșu       Refacere protecție mal distrusă și decolmatare albie râu Bistra pe 1,5 km       8     Refacere podeț pietonal pe cabluri de oțel, sat Armeniș, zona VIR     Comuna Armeniș     745       Refacere 0,02 km DC 22 sat Sat-Bătrân       Refacere 8,2 km drumuri agricole (3,2 km DA La Sidonia-I. S. - 64 mii lei, 2 km DA Popescu - La Taranu - 40 mii lei, 3 km DA Socetu - 60 mii lei, 0,05 km DA D.M. - 4 mii lei) sat Sat-Bătrân       Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km Strada nr. 10, sat Sat-Bătrân       Refacere drumuri agricole pe o lungime de 8,4 km (1,8 km DA Bogdănești - 36 mii lei, 1,5 km DA Scurta pe Vale - 30 mii lei, 3 km DA Cojanu - 60 mii lei, 1,1 km DA Cojanu - 22 mii lei, 1 km DA Valea Iubi - 20 mii lei), sat Feneș       Refacere 2 podețe pe DC 24 (în dreptul imobilelor nr. 46 și nr. 102), sat Feneș       Decolmatare 5 podețe (str. Ostoia, str. Ostoia nr. 227, imobil nr. 47, imobilele nr. 161 A și nr. 167), sat Feneș       Refacere 3,45 km străzi (0,3 km str. Cămin Cultural - 62,64 mii lei, 0,15 km Strada nr. 10 - 23,49 mii lei, 1 km Strada nr. 8 - 9 mii lei, 1 km Strada nr. 4 - 15,6 mii lei, 1 km Strada nr. 17 - 2,4 mii lei), sat Feneș       Decolmatare 4 Ogașe (Ogaș Alboteasa, Sitaru, Paica, Cocea), sat Feneș       Decolmatare prag de liniștire pe pârâul Alboteasa, sat Feneș       Decolmatare prize apă aval și amonte, sat Feneș       Decolmatare aluviuni vană priză apă sat Armeniș (pe teritoriul satului Feneș)       Decolmatare priză apă sat Armeniș amonte (pe teritoriul satului Feneș)       Refacere zid sprijin dreapta DC 24 pe o lungime de 0,015 km în dreptul imobilului nr. 236, sat Feneș       Refacere zid sprijin pe o lungime de 0,01 km la DC 23, sat Submarginea       9     Refacere punte pietonală, sat Cornișoru, în zona imobilului cu nr. 54     Comuna Băuțar     347       Refacere punte pietonală din beton, sat Cornișoru, în dreptul imobilului cu nr. 9       Refacere DC 1 Preveciori pe o lungime de 1,9 km, sat Cornișoru, Cornișoru-Preveciori       Refacere 0,02 km DC 1, sat Cornișoru, Băuțar-Cornișoru-Preveciori       Refacere pod peste râul Bistra, sat Băuțar, ulița Gura Popii       Refacere pod, sat Băuțar, ulița Luțian, pod peste râul Bistra       Refacere stradă Ulița Școlii, afectată pe o lungime de 0,1 km, sat Băuțar       Refacere strada Ulița Măgonilor, pe o lungime de 0,05 km, sat Băuțar       Refacere apărare mal, pereu din beton la ulița Rodoreasa, sat Băuțar       Refacere punte pietonală acces (ulița Rodoreasa), sat Băuțar       Refacere punte pietonală metalică peste râul Bistra (ulița Rodoreasa), sat Băuțar       Refacere pod, sat Bucova, Ulița Celăilor       10     Decolmatare albie și înlocuire conductă canalizare PVC la Stația de epurare, sat Bolvașnița     Comuna Bolvașnița     53       Înlocuire conductă din PVC la Stația de captare apă, sat Vârciorova       Consolidare de mal (refacere zid de sprijin din gabioane pe o lungime de 0,007 km), sat Vârciorova       Refacere culee pod peste pârâul Vârciorova, sat Vârciorova       Refacere podeț tubular peste pârâul Vârciorova, sat Vârciorova       11     Refacere 0,4 km strada Pătru Poțu, sat Brebu     Comuna Brebu     193       Refacere 2 podețe avariate (sat Brebu la strada Pătru Poțu - 1,1 mii lei, sat Brebu, zona Pogoniș - 2,2 mii lei)       Înlocuire 9 pompe canalizare transfer (sat Brebu, Zona Pogoniș, Zona La Edi, Zona Dumoni, Zona Ștefoniu - 2, Zona Toma Ițaru, Zona Centru la Brebu, Zona ieșire Brebu spre Reșița, Zona la Bezec)       Refacere dotare tehnologică la Stația de epurare (sat Brebu, lângă râul Pogoniș)       Refacere străzi pe o lungime de 0,415 km (str. V 1, 04 km - 13 mii lei, str. V2, 0,0015 - 1,1 mii lei,), sat Apadia       Refacere 1,2 km străzi (str. Malu, 0,8 km - 36 mii lei, str. Brebu, 0,4 km - 13 mii lei), sat Valeadeni       12     Refacere pod peste pârâul Valea Mare, sat Poiana la vărsare în râul Timiș     Comuna Buchin     261       Refacere pod beton peste pârâul Valea Mare, sat Poiana la vărsare în râul Timiș       Decolmatare 8 podețe (3 podețe dalat pe DC 13 - 0,385 mii lei, 3 podețe tubulare pe DC 13 - 0,385 mii lei, 1 podeț tubular pe DC 13 - 0,11 mii lei, podeț dalat 0,06), sat Poiana       Refacere 0,392 km din DC 13 pe diferite porțiuni între sat Buchin și sat Poiana pe diferite porțiuni       Refacere zid protecție pârâu Joarza, sat Poiana       Refacere podeț peste Ogaș, sat Prisian       13     Refacere drum forestier Cerneț, aparținând UAT Bucoșnița     Comuna Bucoșnița     539       Refacere mal drept distruse gabioanele și parapetul metalic pe 0,032 km la pârâul Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița       Refacere mal stâng distruse gabioanele pe 0,087 km la pârâul Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița       Refacere fundație din gabioane la pârâu Bucoșnița pe o lungime de 0,015 km, aparținând UAT Bucoșnița       Înlocuire punte metalică la pârâu Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița       Refacere mal stâng la pârâul Petroșnița, pe o lungime de 0,05 km, aparținând UAT Bucoșnița       Refacere mal drept, distruse gabioanele la pârâul Petroșnița, pe o lungime de 0,06 km, aparținând UAT Bucoșnița       Refacere acostament DC 21 partea stângă pârâu Goleț pe o lungime de 0,019 km, sat Goleț       Refacere mal stâng distruse gabioanele la pârâul Goleț pe o lungime de 0,021 km, sat Goleț       Refacere zid de gabioane distrus pe o lungime de 0,13 km la Stația de epurare, sat Petroșnița       14     Refacere 0,3 km drum forestier (tronson Valea Boiștei), aparținând UAT Cărbunari     Comuna Cărbunari     12       15     Decolmatare secțiune ogaș, Sânova, zona DJ, sat Peștere     Comuna Constantin Daicoviciu     432       Refacere 1,25 km drumuri comunale (DC Troian 1, 05,5 km - 15 mii lei, DC Troian 2, 0,55 km - 16,5 mii lei, DC Troian 3, 0,2 km - 6 mii lei)       Refacere 2 podețe pietonale peste pârâul Măcicaș, sat Prisaca       Refacere podeț Zăgujeni, sat Zăgujeni       Refacere 2 podețe pietonale peste pârâul Măcicaș, sat Zăgujeni       16     Refacere pilon central la podeț zona La Milan, sat Ciclova Română     Comuna Ciclova Română     88       Refacere Podeț din tuburi circulare, Ogașul Bogdii, sat Ciclova Română       Refacere drumuri comunale pe o lungime de 2,3 km (DC strada Grișini, 0,6 km - 20,25 mii lei, 1 km DC Ilidia - 33,75 mii lei, 0,7 km DC Socolari - 23,625 mii lei)       17     Refacere Podeț, sat Macoviște, Zona La Moară     Comuna Ciuchici     41       Refacere 2 poduri, sat Ciuchici (1 pod str. Macoviște - 17,4 mii lei, 1 pod str. nr. 1 - 23,2 mii lei)       18     Refacere corp drum agricol pe o lungime de 0,15 km, str. Marodi, sat Copăcele     Comuna Copăcele     177       Refacere corp drum DC 9 pe o lungime de 0,25 km, sat Copăcele       Refacere mal pârâu Capra pe o lungime de 0,05 km, sat Copăcele       Refacere 0,85 km străzi în satul Zorile (str. Slaveni, 0,25 km - 14,75 mii lei, str. Podena, 0,2 km - 12 mii lei, str. Pohari, 0,4 km - 12 mii lei)       Decolmatare rigole pe o lungime de 1 km str. Slaveni, sat Zorile       Refacere 3 podețe în sat Zorile [1 podeț acces imobil (proprietate publică - 4,32 mii lei, 1 podeț str. Pohari - 1,2 mii lei, 1 podeț tub Premo - 2,4 mii lei)]       Refacere culee pod str. Slaveni, sat Zorile       Refacere 0,15 km drum agricol din str. Slaveni, sat Zorile       Decolmatare pârâu Slaveni pe o lungime de 2 km, sat Zorile       19     Refacere 3,2 km drum comunal Cornereva-Negiudin, sat Negiudin     Comuna Cornereva     497       Refacere 2,8 km drum comunal Bogâltin-Pogara-Poiana Lungă, sat Poiana Lungă       Refacere 0,4 km drum comunal Poiana Lungă-Dobraia-Ineleț, sat Dobraia       Refacere 0,4 km drum comunal, sat Prislop       Decolmatare Ogaș Prislop, 0,2 km, sat Prislop       20     Refacere mal pârâu Dognecea pe o lungime de 0,12 km, sat Dognecea     Comuna Dognecea     36       21     Refacere zid de sprijin strada Mala Lungă în zona podeț distrus pe o lungime de 0,01 km, sat Domașnea     Comuna Domașnea     4       Decolmatare canal colector Mala Lungă pe o lungime de 0,1 km, sat Domașnea       22     Refacere 0,05 km străzi, sat Ezeriș     Comuna Ezeriș     128       Refacere pod peste pârâul Tău, sat Ezeriș       Refacere 0,06 km drum agricol Tăului, sat Soceni       23     Refacere 0,05 km străzi (La Tufă, La Circu), satul Fârliug     Comuna Fârliug     85       Refacere 0,6 km drum vicinal Moara Tomii, sat Fârliug       Refacere Podul Măhală (pod pe pârâul Tău), sat Fârliug       Refacere punte pietonală pe pârâul Tău, sat Fârliug       Refacere 0,2 km stradă, sat Duleu       Refacere 0,15 km stradă, sat Valea Mare       Refacere 0,95 km stradă, sat Scăiuș       Refacere 0,05 km stradă, sat Remetea Pogăniș       Refacere 0,2 km, drum vicinal între Chiciuri, sat Dezești       24     Refacere 0,77 km străzi, sat Glimboca (0,12 km str. Bucium - 1,9 mii lei, 0,25 km Str. Trandafirilor - 15 mii lei, 0,4 km Str. Măceșului - 21 mii lei     Comuna Glimboca     263       Refacere canale pluviale din beton distruse pe o lungime de 0,15 km (1 canal pe strada Gheorghe Frațilă, 0,05 km - 6,5 mii lei și 1 canal pe Str. Morii, 0,1 km - 4,2 mii lei), sat Glimboca       Refacere 3 podețe distruse sat Glimboca (2 podețe pe strada Gheorghe Frațilă - 0,7 mii lei și 1 podeț pe Str. Măceșului - 7 mii lei       Refacere eroziune mal pârâul Maceș pe 0,4 km       Refacere 1,2 km drum spre Mănăstire, cartier Baia       Decolmatare 0,1 km șanț pe Strada Morii       Refacere 0,25 km, protecție mal din beton distrusă (în dreptul imobilului cu nr. 429)       Refacere 0,4 km, drum agricol La Stupi (zona Dărăbanți)       Refacere protecție mal gabioane pe 0,06 km, pârâul Purcăreața       25     Refacere punte pietonală distrusă (punte Barbu, sat Lăpușnicel)     Comuna Lăpușnicel     62       Refacere 3 podețe sat Pârvova (1 podeț capăt str. nr. 8 - 2,4 mii lei, 1 podeț lemn str. Pârvova nr. 4 - 6 mii lei, 1 podeț acces imobil nr. 252 - 2,485 mii lei)       Refacere zid sprijin mal stâng, sat Lăpușnicel, în dreptul casei cu nr. 356       Refacere zid sprijin mal pârâul Lăpușnicel pe o lungime de 0,110 km (străzile nr. 1, nr. 4 și nr. 8), sat Pârvova       26     Refacere corp drum pe o lungime cumulată de 0,3 km DC Luncavița- Verendin DC 32, sat Luncavița     Comuna Luncavița     137       Refacere podeț pe DC 32 la 0,8 km de Verendin, sat Luncavița       27     Refacere Școala Gimnazială și Grădinița cu Program Normal Lupac     Comuna Lupac     1       28     Înlocuire gabioane protecție mal pe o lungime de 0,18 km (pârâul Mânzu, mal stâng și drept), sat Marga     Comuna Marga     88       Refacere podeț (intrare în satul Marga pe partea stângă)       Refacere protecție mal din zidărie de piatră brută pe o lungime de 0,01 km (pârâul Mânzu, în dreptul imobilului cu nr. 127), sat Marga       Înlocuire gabioane distruse punct priză apă pe o lungime de 0,012 km, sat Marga zona Bănii       Refacere drum agricol distrus Rampa Pocai pe o lungime de 0,1 km, sat Marga       Refacere podeț distrus, sat Marga, în dreptul imobilului cu nr. 371       Refacere zid protecție din gabioane, distrus pe o lungime 0,015 km, la DC 1, sat Vama Marga       Refacere drum agricol pe o lungime de 0,25 km, Vama Marga-Stânișoara (sat Vama Marga, mal drept râul Bistra)       29     Refacere DC 83 A pe o lungime de 0,61 km (Măureni-Șoșdea)     Comuna Măureni     53       Refacere rigole beton pe DC 83 A pe o lungime de 0,11 km (Măureni- Șoșdea)       Decolmatare rigole beton pe DC 83 A pe o lungime de 0,25 km (Măureni- Șoșdea)       30     Refacere corp baraj și decolmatare la Baraj Dănila (conform expertizei beton hidrotehnică, injecții cu beton, zidărie din piatră brută)     Comuna Ocna de Fier     252       Refacere punte drum vicinal Stroși       31     Refacere podeț în dreptul imobilului nr. 86, sat Rugi     Comuna Păltiniș     599       Refacere 2 km, drum agricol Beița, sat Rugi       Refacere 0,05 km, drum agricol Văcăreața, sat Rugi       Refacere 0,4 km, drum agricol La Gruni, sat Rugi       Refacere corp drum 0,01 km, drum interior în localitate, sat Rugi       Refacere corp drum stradă în localitate 0,05 km, sat Rugi       Refacere corp drum comunal 0,1 km, sat Păltiniș       Refacere podeț pe drum comunal ieșire din satul Păltiniș       Refacere podeț spre Căminul Cultural din satul Păltiniș       Refacere pod spre cimitir distrus, sat Ohabița       Refacere 1,1 km drum agricol Valea 6, sat Ohabița       Refacere 0,5 km drum agricol Dealul Găini, sat Ohabița       Refacere podeț pietonal distrus, sat Delinești       Refacere 0,5 km drum agricol Valea Ursului, sat Delinești       Refacere 0,8 km, drum agricol Paure, sat Delinești       Refacere 1,4 km, drum agricol Tabără, sat Delinești       Refacere 1 km Strada Bisericii, sat Delinești       Refacere 0,5 km Strada Cimitirului 3, sat Delinești       Refacere 0,2 km Strada Morii, sat Delinești       32     Refacere drum comunal DC 36 Prigor-Putna, distrus pe o lungime de 0,015 km (între sat Putna și sat Prigor)     Comuna Prigor     25       33     Refacere 1 km străzi comunale în sat Vrăniuț     Comuna Răcășdia     22       34     Refacere 0,21 km corp drum (Drumul Școlii), sat Rusca Montană     Comuna Rusca Montană     283       Refacere 0,15 km corp drum (Drumul Mucica), sat Rusca Montană       Refacere 0,05 km corp drum (Drumul Peter Pan), sat Rusca Montană       Refacere 0,25 km corp drum (Drumul Calea Ferată), sat Rusca Montană       Refacere 0,25 km corp drum (Drumul Kolping), sat Rusca Montană       Refacere 0,1 km corp drum (Drumul Walter), sat Rusca Montană       Refacere 0,18 km corp drum (Drumul Madelspach), sat Rusca Montană       Refacere 0,15 km corp drum (Drumul Bujorului), sat Rusca Montană       Refacere 0,3 km corp drum (Drumul Preot Nicolae Velovan), sat Rusca Montană       Refacere 2,4 km corp drum (Drumul De la Captarea de Apă), sat Rusca Montană       Refacere 0,5 km corp drum (Drumul Bisericii), sat Rusca Montană       Refacere 1,5 km corp drum (Drumul Tincova), sat Rusca Montană       Refacere 0,45 km corp drum (Drumul Catamaru), sat Rusca Montană       Refacere 0,5 km corp drum (Drumul Lozna), sat Rusca Montană       Refacere 0,45 km corp drum (Drumul Stefanuc), sat Rusca Montană       Refacere 0,4 km corp drum (Drumul Iovonilor), sat Rusca Montană       Refacere 0,1 km corp drum (Drumul Stadionului), sat Rusca Montană       Refacere 0,05 km corp drum (Drumul Preot Ursache), sat Rusca Montană       Refacere zidărie de piatră pe 0,02 km, apărare mal la Monumentul Turistului, sat Rusca Montană       Refacere protecție mal pe o lungime de 0,6 km, pârâul Bogdan       Decolmatare punct captare alimentare cu apă, sat Rusca Montană       Refacere 0,028 km ziduri la punctul de captare alimentare cu apă, sat Rusca Montană       Decolmatare rețea (conductă) aducțiune sat Rusca Montană zona captării, stației de tratare apă       Refacere podeț tubular distrus, sat Rusca Montană, Ieruga de la Puiu       Refacere canal de scurgere din tub de beton pârâul Tincova, sat Rusca Montană, zona Ciocane       Refacere 0,2 km corp drum (Drumul Cracul Lung), sat Ruschița       Refacere 0,3 km corp drum (Drumul Pârâul Morii), sat Ruschița       35     Refacere 2 podețe pe drumuri agricole (Podeț Campari - 1,08 mii lei, Podeț Pelcea - 4,47 mii lei), sat Sacu     Comuna Sacu     148       Refacere podeț drum exploatare DE, sat Sacu       Refacere 0,5 km drum exploatație agricolă DE, sat Sacu       Înlocuire panou alimentare stație alimentare cu apă, sat Sacu       Înlocuire 2 pompe alimentare stație alimentare cu apă, sat Sacu       Înlocuire pompă submersibilă stație ape uzate, sat Sacu       Refacere acoperiș stație epurare pe o suprafață de 60 mp, sat Sacu       Refacere podeț pietonal Valea Radului, sat Tincova       Refacere drum comunal Tincova Jdioara pe o lungime de 0,8 km       Decolmatare Canal Reman, sat Tincova       Refacere 5 podețe pentru acces la proprietăți, sat Sălbăgelu Nou       36     Refacere pod Str. Sportului, sat Sasca Montană     Comuna Sasca Montană     442       Refacere podeț str. Gheorghe Croitoru, sat Sasca Montană       Refacere podeț Ogașul Lupilor, str. Mânăstirii, sat Sasca Montană       Refacere străzi în sat Sasca Montană pe o lungime de 1,47 km (str. Dr. Ilie Grosianu, 0,12 km - 2,4 mii lei, str. Știubei, 0,1 km - 2 mii lei, str. Cornet, 0,2 km - 6 mii lei, str. Dr. Gheorghe Croitoru, 0,15 km - 3 mii lei, str. Mihai Novac, 0,6 km - 37,5 mii lei, Str. Codrului, 0,1 km - 2 mii lei, Str. Sportului, 0,15 km - 5,7 mii lei, str. Maier, 0,05 km - 1,5 mii lei)       Refacere zid de sprijin sat Sasca Montană       Refacere zid de sprijin pe Str. 1 Decembrie 1918, sat Sasca Montană       Refacere zid de sprijin sat Sasca Montană (magazin materiale de construcții)       Refacere pod pe drumul Bogodințului, sat Bogodinț       Refacere podeț pe drumul Bogodințului, sat Bogodinț       Refacere străzi și decolmatare rigole în sat Bogodinț pe o lungime de 1,43 km (str. Drumul Bogodințului, 0,23 km - 3,795 mii lei, str. Drumul Cimitirului, 0,3 km - 19,125 mii lei, str. de lângă familia B., pe 0,3 km - 19,125 mii lei, str. către Prund, 0,15 km - 5,4 mii lei, str. către Râul Nerra - 0,25 km - 11,075 mii lei, str. către Gura Coșului, 0,15 km - 7,05 mii lei)       Refacere drum agricol Potoc - Sub Cetate pe o lungime de 2,5 km, sat Potoc       Refacere 0,3 km strada Trei Izvoare, sat Sasca Română       Refacere pod Valea Slatinii, sat Slatina Nera       Refacere 0,35 km str. Nocia, sat Slatina Nera       Decolmatare rigole pe o lungime de 0,7 km str. Cracul Mare, sat Slatina Nera       Refacere zid de sprijin pe o lungime de 0,1 km la Albia Pârâului, Zona Surulești, sat Slatina Nera       Decolmatare canal colector pe o lungime de 0,4 km, sat Slatina Nera       37     Refacere 2 podețe acces imobile 157, 158 sat Slatina-Timiș     Comuna Slatina-Timiș     368       Decolmatare rețea canalizare Slatina-Timiș, 2 km, sat Slatina-Timiș       Decolmatare alimentare captare cu apă, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,2 km, corp drum agricol Tramic, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,6 km, drum industrial agricol Dig, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,3 km drum agricol Valea Seaca, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,7 km drum agricol Gruni-Valea Mare, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,3 km drum agricol Plai, sat Slatina-Timiș       Decolmatare canale (Balta-Slatina Mică, 0,6 km, Canal Robert Frăbric- Dig, 1 km, Canal Baltă-Slatina Mare, 1 km, Canal Cornaci-Toni, 0,25 km, decolmatare pe 0,05 km pârâu Slatina, refacere eroziuni 0,9 km râul Timiș), sat Slatina-Timiș       Refacere Strada Între Ape, avariată pe 2 tronsoane, 0,25 km       Decolmatare Strada Brutăriei, 0,2 km, sat Slatina-Timiș       Refacere Strada Mică, 0,05 km, sat Slatina-Timiș       Decolmatare Strada Mică, 0,65 km, sat Slatina-Timiș       Refacere Strada Baltă, 0,4 km, sat Slatina-Timiș       Refacere Strada Ulița Nouă-drum vicinal, 0,4 km, sat Slatina-Timiș       Decolmatare Strada Ulița Nouă-drum vicinal, 0,3 km, sat Slatina-Timiș       Refacere drum vicinal, 0,4 km, sat Slatina-Timiș       Refacere drum vicinal Rigole, 0,05 km, sat Slatina-Timiș       Refacere 0,1 km, Strada Valea Calului, sat Ilova       Refacere culee mal stâng podeț Valea Morii, 0,05 km, sat Ilova       Consolidare alunecare versant la captare apă, sat Ilova       Refacere drum agricol Vadul Banii, 0,1 km, sat Ilova       Refacere drum agricol Cleanț, 1,5 km, sat Ilova       Refacere drum agricol Vindeg, 0,2 km, sat Ilova       Înlocuire panou automatizare la Uzina de apă, sat Sadova Veche       Refacere drum agricol industrial (Apa Sadovei), 0,3 km, sat Sadova Veche       Refacere drum agricol Gornuțel, 0,5 km, sat Sadova Veche       Decolmatare canal scurgere Anif, 1 km, sat Sadova Veche       38     Decolmatare DC 135 Urcu-Stăncilova pe o lungime de 0,005 km, sat Șopotu Nou     Comuna Șopotu Nou     397       Refacere DC 136 Valea Răchitei-Ravensca pe o lungime de 0,045 km, sat Șopotu Nou       Refacere DC 45 Bârz-Ravensca pe o lungime de 13,6 km, sat Șopotu Nou       Refacere DC 137 Șopotu Nou-Driștie pe o lungime de 0,5 km, sat Șopotu Nou       Refacere drum de legătură (neclasificat) Valea Răchitei-Răchita pe o lungime de 0,24 km       Refacere drum de legătură (neclasificat) Ravensca-Valea Liubcova pe o lungime de 1,8 km       Refacere drum de legătură (neclasificat) Șopotu Nou-Poienile Boinei pe o lungime de 3 km       39     Refacere DC 91 pe o lungime de 0,15 km     Comuna Târnova     223       Refacere străzi comunale pe o lungime 3,4 km (UAT Târnova, străzi neclasificate - Ioaca Tușca, Bugăra-Văranu, Dulgheru Crava, Piciu Muegu Lăscuș, Isăin, Sârbu, Fara Mănguț, Dăloni Balaci, Grecu, Filipescu- Bugărin-Albu, Tâmpa, Ruscă Bucă, Mănescu-Jarcu, Maxim)       Refacere drum agricol Stupină pe o lungime de 0,25 km       40     Decolmatare și refacere culee mal drept, pod Colonie Teregova, sat Teregova     Comuna Teregova     177       Refacere 0,01 km DC Colonie Teregova, sat Teregova       Decolmatare rigola DC Teregova pe o lungime de 0,01 km       Refacere 2,35 km drumuri agricole în sat Teregova       Refacere 2,75 km drumuri agricole în sat Rusca       Refacere 3 podețe tubulare pe drumul agricol Rusca, sat Rusca       41     Refacere pod Zervești-Zlagna, sat Zervești     Comuna Turnu Ruieni     511       Refacere 4 km DC 12, sat Zlagna       Refacere 0,105 km DC 12 Caransebeș-Zlagna, sat Zlagna       Refacere rampă podeț Slatina, sat Turnu Ruieni       Refacere culee și suprafață de rulare podeț Cerbu, sat Turnu Ruieni       Refacere Școală Gimnazială "Trandafir Cocârlă", sat Turnu Ruieni       Refacere drum agricol Fata Raului pe o lungime de 0,3 km       Refacere 4 km DC 12 C Dalci-Cicleni, sat Cicleni       Refacere gabioane pe 0,04 km pe pârâul Craiului, sat Borlova       42     Refacere 5 km drumuri agricole distruse (pe Vale, 3 km - 157,5 mii lei, pe Luncă, 2 km - 105 mii lei), sat Zăvoi     Comuna Zăvoi     632       Refacere zid sprijin, distrus pe o lungime de 0,025 km, sat Zăvoi, Str. Bisericii, în dreptul imobilelor 94-95       Refacere șanț protejat din beton, pe DN 68, distrus pe o lungime de 0,8 km, pe DN 68 în intravilanul UAT Zăvoi       Refacere Stația de captare și tratare apă, sat Măru, pe pârâul Bolvașnița (decolmatări, înlocuire vană închidere punct captare și deznisipator, înlocuire grătar punct captare)       Refacere 2,2 km drumuri agricole distruse (Valea Bolvașniței, 0,7 km - 57,5 mii lei, Hodinț, 0,6 km - 12,6 mii lei și Balta Șasa, 0,9 km - 18,9 mii lei), sat Măru       Refacere podeț pe drumul agricol Balta Șasa, sat Măru       Refacere drumuri agricole pe 2,3 km (Valea Slatinii, 2 km - 105 mii lei, Sub Preajma, 0,3 km - 25,2 mii lei), sat Voislova       Refacere podeț pe drum de acces, sat Măgura       Refacere drum agricol Sub Gai, pe 1,2 km, sat Valea Bistrei       Refacere pod pe drumul agricol Valea Bistrei, sat Valea Bistrei       43     Refacere 7 podețe în sat Zorlențu Mare     Comuna Zorlențu Mare     52       Refacere punte pietonală sat Zorlențu Mare       Refacere 1,2 km drum comunal, sat Zorlențu Mare       Refacere 0,05 km drum Vereșeni, sat Zorlențu Mare       Refacere 0,4 km drum vicinal Frățești, sat Zorlențu Mare       Refacere 0,15 km drum agricol Dobrota, sat Zorlențu Mare       Consolidare mal pârâu Pogănici pe 0,032 km, sat Zorlențu Mare       Refacere 0,45 km drum comunal, sat Zorlencior       44     Refacere zid de sprijin în dreptul imobilelor nr. 21 și nr. 24 pe o lungime de 0,032 km, sat Padina Matei     Comuna Gârnic     6       Refacere zid de sprijin din beton, mal stâng și mal drept pe o lungime de 0,01 km, sat Padina Matei       Refacere anrocamente protecție mal din piatră naturală brută pe o lungime de 0,02 km, sat Padina Matei       6)     Județul Cluj Total, din care:      148.289       1     Refacere parte carosabilă spălată, acostamente spălate, șanțuri și rigole spălate, eroziune mal, subspălare corp drum, îmbrăcăminți asfaltice deteriorate, DJ 103K, DJ 108C, DJ 109V - 3,5 km     Județul Cluj     3.409       Decolmatare poduri, 3 buc.: 1 buc. DJ 161D - Jichișu de Jos și 2 buc. DJ 161C - Văleni       Demolare și refacere poduri noi - 2 buc.: 1 buc. DJ 161D-Jichișu de Jos și 1 buc. - DJ 161C - Văleni       Refacere podețe colmatate - 8 buc.: 3 buc. DJ 108C - Scrind-Frăsinet, 1 buc. DJ 109A - Ciubanca, 1 buc. DJ 161B - Ploscoș, 1 buc. DJ 161D - Jichiș și 2 buc. DJ 107M - Iara       2     Refacere străzi pietruite din intravilan municipiul Turda: Cocoșului, Turturelelor, Cetatea Colțești, Aleea Crestei, Teodor Aman. Lungime totală tronson afectat: 3 km     Municipiul Turda     193       Reabilitare Colegiul Tehnic "Emil Negruțiu", Turda       3     Refacere drumuri comunale: DC137 - 0,05 km - sat Ticu Colonie și DC142A - 0,4 km - sat Macău     Comuna Aghireșu     5.732       Refacere pod: - sat Macău - 9 bucăți       Refacere podețe: sat Macău - 6 bucăți și sat Ticu Colonie - 1 bucată       Consolidare de mal cu zid de sprijin pe cursul pârâului Macău, sat Macău - 85 m       Reparații școală în satul Aghireșu-Fabrici       4     Refacere podețe tubulare sat Rediu, 2 buc.     Comuna Aiton     85       Refacere străzi pietruite sat Rediu - 1.133 m       5     Refacere podețe tubulare - 6 buc. sat Poiana Horea     Comuna Beliș     14.722       Refacere stradă sat Poiana Horea - 17 km       Refacere pod sat Poiana Horea       6     Refacere străzi pietruite: în satul Borșa - 9.270 m și în satul Ciumafaia - 2.400 m     Comuna Borșa     7.619       7     Refacere drum comunal DC 20 - 1,2 km     Comuna Buza     1.451       Refacere străzi - 4,5 km       8     Refacere poduri și podețe tubulare în satele Călățele, Dealu-Negru și Calata - 10 buc.     Comuna Călățele     3.769       Refacere străzi pietruite în satele Călățele, Văleni, Dealu-Negru, Finciu și Calata - 14,9 km       Lucrări de apărări de mal - 0,4 km       9     Refacere pod tubular sat Guga 1 buc.     Comuna Cășeiu     100       Refacere uliță sătească pietruită sat Guga - 1,5 Km       Refacere drum comunal DC3 sat Guga - 0,2 km       10     Refacere străzi pietruite în satele Chinteni, Feiurdeni, Vechea - 7.500 m     Comuna Chinteni     8.797       11     Refacere drum comunal - DC 7 - 6,5 km sat Huta     Comuna Chiuiești     594       12     Refacere pod peste Valea Poicu - 12 m     Comuna Ciucea     1.771       Alunecare corp drum Calea-Lată - 240 m       13     Refacere podețe tubulare - 2 buc.     Comuna Ciurila     545       Refacere drumuri comunale în Sălicea, Filea de Jos, Filea de Sus - 0,55 km       Refacere străzi pietruite în satele Sălicea, Ciurila, Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Șutu, Pruniș, Săliște - 2,9 km       14     Refacere străzi pietruite satele Feleacu, Vâlcele, Gheorgheni - 7,3 km     Comuna Feleacu     129       Refacere podețe tubulare sat Vâlcele - 2 buc.       15     Refacere drumuri comunale - 0,8 km     Comuna Fizeșu Gherlii     70       Refacere podețe, 3 buc.       16     Reparații la drumurile comunale - 7 km     Comuna Gilău     674       Refacere rigole - 1,925 km       17     Refacere străzi pietruite în satele Gârbău, Turea - 2,3 km     Comuna Gârbău     1.565       Decolmatare șanțuri și rigole în satele Cornești, Turea - 3 km       Decolmatare podeț - satul Cornești - 4 buc.       Refacere podețe tubulare sat Turea - 50 buc.       Decolmatare văi Garboiel, Gârbău, Șomtelec, Valea Mare       18     Refacere străzi în satul Iara - 4 km     Comuna Iara     5.142       Refacere podețe în satul Iara - 5 buc.       Decolmatare văi sat Iara - 2 km       19     Refacere podețe în satul Iclod - 2 buc.     Comuna Iclod     178       Decolmatare rigolă drum comunal DC 171 - 150 m       Refacere străzi pietruite comuna Iclod - 8,30 km       Decolmatare și refacere șanț beton sat Fundătura 50 m       20     Refacere străzi pietruite în satele Jichișul de Sus, Sigău, Jichișu de Jos - 10 km     Comuna Jichișu de Jos     6.205       21     Refacere străzi pietruite în comuna Măguri-Răcătău - 3 km     Comuna Măguri-Răcătău     90       Decolmatare șanțuri și podețe       22     Refacere străzi în satele Mărgău, Răchițele - 16 km     Comuna Mărgău     17.519       Refacere podeț prefabricat sat Mărgău - 1 buc.       Refacere drum forestier sat Răchițele - 10 km       Refacere drum comunal în satele Bociu, Ciuleni - 4 km       Decolmatare pârâu Valea Stanciului sat Răchițele 2 km       23     Refacere străzi sat Negreni - 12,2 km     Comuna Negreni     13.422       Refacere podețe prefabricate sat Negreni - 8 buc.       Consolidări de mal cu gabioane Valea Semeni - 400 m       Consolidări de mal cu gabioane Valea Caselor - 50 m       24     Refacere străzi în satele Pălatca, Petea, Mureșenii de Câmpie, Sava - 10,4 km     Comuna Pălatca     450       Refacere drumuri comunale: DC 30 - sat Petea - 1,2 km și DC 31 - sat Sava - 2 km       25     Refacere sistem rutier și rigole de beton DC 69 - 0,6 km     Comuna Ploscoș     1.047       Refacere podeț intersecție DJ 161B cu DC 69       26     Refacere străzi în satele Tranisu, Lunca Vișagului - 15,8 km     Comuna Poieni     16.349       Înlocuire pod sat Morlaca - 1 buc.       Refacere pod sat Morlaca - 1 buc.       Refacere zid de sprijin sat Morlaca       27     Refacere străzi pietruite în satele Oșoi, Ciubanca - 2,2 km     Comuna Recea-Cristur     12.739       Refacere podețe în satele Oșoi, Ciubanca, Escu, Elciu - 7 buc.       Refacere drumuri comunale: DC 163 sat Escu - 1,7 km și DC 158 sat Elciu - 3,8 km       28     Refacere pod metalic 1 buc.     Comuna Rișca     1.045       Refacere drum comunal Risca-comuna Mărișel 1 buc.       Refacere podeț Valea Rișca - 1 buc.       Refacere stradă pietruită - ulița Valea Rișca 1 km       29     Refacere pod pietonal/bicicliști pe Valea Călata în sat Sâncraiu (pilon, pod) - 1 buc.     Comuna Sâncraiu     236       Refacere drum de exploatare agricolă prin pietruire în satul Sâncraiu - 800 m       Înlocuire pompă distrusă pentru stația de pompare de la baza sportivă din localitatea Sâncraiu - 1 buc.       30     Refacere drum comunal sat Mihăiești - 1,5 km     Comuna Sânpaul     112       Refacere străzi în satele Sânpaul, Topa Mică, Șardu, Mihăiești, Berindu - 3,2 km       Refacere pod Mihăiești       31     Refacere drum pietruit în satele Suatu, Aruncuța - 15,6 km     Comuna Suatu     928       32     Refacere podeț sat Pădureni - 1 buc.     Comuna Tritenii de Jos     39       Refacere străzi pietruite sat Tritenii de Jos - 16 km       33     Refacere drumuri comunale - 0,5 km     Comuna Tureni     430       Refacere străzi pietruite - 3 km       Refacere podețe 24 buc.       34     Refacere drumuri comunale: DC 12 - 5 km și DC 13 - 2,3 km     Comuna Unguraș     1.464       Amenajare pârâu Felszeg - 0,5 km       Refacere stradă pietruită sat Batin - 0,5 km       35     Refacere drum pietruit în satele Valea Groșilor, Bogata de Jos, Calna, Curtuiușu Dejului, Bogata de Sus, Vad - 14,3 km     Comuna Vad     19.669       Decolmatarea șanțurilor și rigolelor în satele Vad, Bogata de Jos, Calna - 17 km       Refacerea podețelor în sat Calna - 7 buc.       Consolidări de mal Valea Vad - 20 m       7)     Județul Harghita Total, din care:      23.175       1     Refacere DJ 124 km 6 + 600 - 7 + 000, 5 + 700 - 6 + 300, 7 + 800 - 8 + 700, 10 + 000 - 11 + 000     Județul Harghita     13.537       Refacere DJ 125 km 51 + 580 - 51 + 620, 52 + 320 - 54 + 260,54 + 240 - 54 + 280       Refacere DJ 132 km 34 + 400 - 35 + 400, 35 + 000 - 40 + 000, 45 + 800 - 45 + 950, 42 + 050 - 42 + 250, 44 + 350 - 44 + 400       Refacere DJ 132A km 9 + 300 - 9 + 330, 6 + 000 - 12 + 000       Refacere DJ 133 km 25 + 400 - 37 + 600       Refacere DJ 134B km 0 + 000 - 3 + 740       Refacere DJ 134C km 7 + 000 - 9 + 000       Refacere DJ 135 km 54 + 100 - 55 + 600, 69 + 300 - 69 + 700, 69 + 950 - 70 + 000, 70 + 100 - 70 + 250, 70 + 600 - 70 + 700       Refacere DJ 136 km 14 + 880 - 14 + 980, 15 + 330 - 15 + 480       Refacere DJ 136A km 18 + 200 - 21 + 000       Refacere DJ 137A km 6 + 100 - 6 + 200       DJ 125 POD km 8 + 700       Refacere DJ 131A POD km 1 + 265       Refacere DJ 132 POD km 37 + 250       Refacere DJ 134C POD km 15 + 280       Refacere DJ 125 PODEȚ km 51 + 600, 52 + 300, 54 + 260, 3 podețe       Refacere DJ 132 PODEȚE km 35 + 970, 36 + 100, 40 + 150, 3 podețe       Refacere DJ 136A PODEȚE 18 + 700, 19 + 200, 19 + 600, 19 + 680, 19 + 700, 20 + 300, 6 podețe       2     Refacere pod peste pârâul Homorodu Mic     Orașul Vlăhița     300       3     Refacere DC Km 0 + 000 - 0 + 800, 0,8 km     Comuna Căpâlnița     747       Refacere străzi 3,5 km       Refacere drum forestier km 5+000-11+400       Refacere drum agricol       4     Refacere cantină socială - Primăria Lueta     Comuna Lueta     1.227       Refacere Școala Generală Lueta       Refacere Drum de exploatare agricolă (de la casa nr. 768-820)       Refacere Drum de exploatare DE "Agricola Laz"       Refacere Drum de exploatare DE "Agricola Szerepreze"       Refacere podeț din beton peste pârâul Gyilkosko       Refacere drum forestier (DF, km 0-0+500)       5     Refacere strada DS 497/493     Comuna Ocland     15       6     Refacere Strada Principală Mărtiniș (de la casa nr. 282-269, 239-196, 227-216, 251-252,109-111, 109-128A, 117-120)     Comuna Mărtiniș     352       Refacere Strada Principală Chinușu (de la DJ 131A-36, 14-38, 41-44, 53-46, 6-67, 70-49, 73-91, 101-137)       Refacere Strada Principală Locodeni (de la casa nr. 41-61)       Refacere Strada Principală Bădeni (64-135, 32-39, 55-56, 51-50)       Refacere Strada Principală Aldea (de la casa 57 E-107)       Refacere podeț (peste pârâul Ghipeș, peste râul Homorodu Mare și pârâul Locod), 6 podețe       Refacere DC 22       7     Refacere strada Ret     Comuna Brădești     407       Refacere strada Korosi Csoma Sandor (de la intersecția cu DJ 138 la km 0 + 100 - 0 + 400)       Refacere strada "Orgona", km 85 + 000 - 85 85 + 400       Refacere strada "Rakoczi Ferenc" (de la casa nr. 15-23)       Refacere drum de exploatare       8     Refacere podeț peste pârâul Cușmed, 3 podețe     Comuna Atid     515       Refacere pod beton peste pârâul Cușmed       Refacere DC Cușmed-Solocma, km 1 + 000 - 0 + 100       Refacere strada Palos - sat Cireșeni, km 0 + 000 - 0 + 500       Refacere strada Atid - sat Atid, km 0 + 000 - 0 + 400       Refacere strada nr. 2 Atid, km 0 + 000 - 0 + 500       Refacere strada nr. 3 Atid, km 0 + 000 - 1 + 700       Refacere strada Gangia - sat Cușmed, km 0 + 000 - 0 + 500       Refacere strada Murva - sat Siclod, km 0 + 000 - 1 + 500       9     Refacere podeț (peste pârâul Zongota)     Comuna Avrămești     120       Refacere strada "Rozsa" (între casele 140-154 - sat Goagiu)       Refacere strada Medișoru Mic (între casele cu nr. 1-6)       Pasarele pietonale din lemn (sat Cechești în dreptul caselor cu nr. 124 și 133)       Refacere Strada Nouă (între casele 95-107)       10     Refacere strada "Felszeg" (de la casa nr. 58-78)     Comuna Săcel     938       Refacere strada "Nemes 2" (de la casa nr. 157-161)       Refacere strada "Cibre" (de la casa nr. 20-40)       Refacere strada "Ungureni 2" (de la casa 68A-87)       Refacere Strada "Bisericii" (de la casa nr. 117-140)       Refacere zid de sprijin pârâul "Mogyosus"       Podețe din tub beton în satele Vidacut (2 buc.) și Șoimușu Mare (2 buc.)       11     Școala Gimnazială "Porumbenii Mari" - distrugere teren sport asfalt 1.000 mp     Comuna Porumbeni     180       Zid de sprijin strada "Templomszeg", Pârâul Marc       Protecție mal din anrocamente sat Porumbenii Mari (peste Pârâul Mare, în aval de intersecția cu DJ 137)       12     Podețe din tub de beton (3 buc.) și tub corugat (1 buc.)     Municipiul Odorheiu Secuiesc     63       Refacere DC 27 km 1 + 500 - 1 + 700       Refacere strada "Gyerkes Mihaly"       Refacere strada "Forțeni"       Refacere DC 33 km 0 + 950 - 1 + 150       Drum agricol (cca. 100 m în amonte de str. Rakoczi)       13     Refacere drum exploatare "Muntele Gordon"     Comuna Lupeni     40       14     Podeț beton, sat Corund, Str. Principală nr. 250     Comuna Corund     48       Podeț beton (intersecția DN 13A - drum agricol Vadasmezo)       Refacere strada "Szolomal" (între casele nr. 2-22)       15     Refacere DC 231 km 0 + 730 - 0 + 750     Comuna Satu Mare     70       Refacere drum vicinal (strada "Orotvany")       16     Refacere podeț tub beton     Comuna Praid     410       Refacere strada "Sohat"(între casele nr. 1-10)       Refacere strada "Obor" (între casele nr. 107-774)       Refacere strada "Szenegeto" (de la intersecția cu strada Obor până la casa nr. 13)       Refacere strada "Orvande" (de la intersecția cu strada Haromalya - până la casa nr. 220)       Refacere Strada școlii (de la 262-272)       Refacere srada "Deak" (între casele 290-296)       Refacere strada "Csonta Domb" între casele nr. 153 și intersecția cu DN 13A)       Refacere drum forestier DF "Centură"       Refacere drum forestier DF "Hamvashoke"       Refacere drum forestier DF "A.B. Sării"       17     Refacere podețe de beton, 6 buc.     Municipiul Toplița     20       Refacere strada Călimani (între casa nr. 7-158)       Refacere strada 1 Decembrie 1918 (între casa 270-278)       Refacere Strada Lungă (în dreptul imobilului nr. 95)       18     Refacere DC "Clopotniță" km 0 + 052 - 0 + 252; km 0 + 700 - 0 + 850     Comuna Sărmaș     98       Refacere DC "Hașca" km 0 + 000 - 0 + 350       Refacere DC "Valea Cișcului" km 0 + 660 - 0 + 760       Refacere DC "Părăuț" km 0 + 000 - 0 + 400       Refacere DC "Dealul Satului" km 0 + 760 - 0 + 910       Refacere DC "Pârâul Bocancilor" km 0 + 660 - 1 + 210       Refacere podeț pe DC "Pârâul Filpei" la km 1320       19     Refacere podeț beton (peste pârâul Lăzarea și pârâul Csinod), 5 podețe     Comuna Lăzarea     16       Refacere strada "Godros" (de la casa nr. 210-224)       Refacere strada "Gat" (de la casa cu nr. 566-589)       Branșament la rețeaua de apă (cămine de vizitare - necesar PVC)       20     Refacere podeț, 5 buc.     Comuna Suseni     5       21     Refacere drum vicinal pietruit "Morosbuk" (km 0 + 500 - 1 + 000)     Comuna Voșlăbeni     90       Refacere drum vicinal pietruit "La saivane" (km 0 + 000 - 0 + 500)       22     Refacere zid de sprijin din beton pe pârâul Vinului     Orașul Borsec     15       23     Podețe (peste pârâul Rezu Mare, pârâul Asod, pârâul Putna Întunecoasă)     Comuna Tulgheș     49       Drum forestier DF "Rezu Mare" km 4 + 050 - 4 + 100, km 6 + 500 - 6 + 520, km 7 + 100 - 7 + 120, km 2 + 000 - 2 + 050, km 3 + 100 - 3 + 130, km 7 + 000 - 7 + 100       Drum forestier "Asod", km 0 + 600 - 0 + 650       Drum forestier "Șumuleu", km 0 + 700 - 1 + 700       Drum forestier "Fighes", km 0 + 000 - 0 + 200       Zid de sprijin beton pe pârâul Șumuleu       24     DC87 de la km 2 + 200 - 2 + 300, de la km 2 + 300 - 2 + 700, de la km 4 + 900 - 5 + 400, de la km 6 + 000 - 6 + 500, de la km 6 + 900 - 8 + 600     Comuna Corbu     242       DC 88 km 2 + 300 - 2 + 330, de la 2 + 300 - 4 + 400       DC 81 km 0 + 300 - 0 + 800       Strada "Zlaman", km 0 + 000 - 0 + 500       Pod (peste râul Bistricioara)       Podeț (peste pârâul Bistricioara)       Drum forestier "Făgețel", km 0 + 000 - 1 + 500       Drum agricol "Argintăria Sat", km 0 + 200 - 1 + 200       25     Refacere DC 78 km 0 + 000 - 0 + 500 și km 1 + 200 - 2 + 000     Comuna Bilbor     46       Refacere DC Sestina km 1 + 200 - 2 + 100       26     Refacere Grădinița "Micimacko" - Siculeni, nr. 634/A     Comuna Siculeni     72       Refacere DC197 (0 + 760 - 1 + 283)       Refacere drum exploatare (DE 811)       27     Refacere pod (peste râul Olt, peste pârâul Szadokut), 3 poduri     Comuna Sândominic     1.180       Refacere zid de sprijin pe pârâul Szedloca       28     Refacere stradă km 0 + 000 - 0 + 450     Comuna Sânsimion     109       Drum de exploatare agricolă sat Sânsimion (de la intersecția DC 265 până la izvorul de apă minerală)       Drum de exploatare agricolă sat Cetățuia       29     Refacere DC 133 km 1 + 578 - 1 + 590     Comuna Sântimbru     21       30     Refacere pod (peste pârâul Blond, peste pârâul Daia, peste pârâul Obrănești), 3 poduri     Comuna Ulieș     534       Refacere podețe (peste pârâul Daia, peste pârâul Obrănești), 4 podețe       Refacere cămin de golire rețea de canalizare (sat Nicolești nr. 54)       Refacere DC 30, 3,9 km       Refacere DC31, km 0 + 000 - 1 + 700       Străzi de pietriș în satul Nicolești, 2,12 km       31     Refacere podeț (peste pârâul Romplaca, pârâul Racu Mare și pârâul Racu Mic), 6 podețe     Comuna Mihăileni     58       Refacere DC 5 Livezi km 0 + 000 - 0 + 600       Refacere DC 110 Văcărești (de la casa nr. 125-132)       Refacere DC 189 Văcărești (de la casa nr. 132-137)       Refacere Strada Principală Mihăileni (de la casa nr. 7-13, 227-247, 197-208, 40-42, 81-83)       Refacere Strada Principală Nădejdea (de la casa nr. 259-270, 74-79, 203-205)       Refacere Strada Principală Văcărești, km 0 + 000 - 0 + 200       Refacere Strada Principală Livezi (de la casa nr. 168-169)       Refacere Drum forestier DF Mihăileni km 0 + 000 - 5 + 000       Refacere Drum forestier DF Nădejdea km 0 + 000 - 5 + 000       Refacere Drum forestier DF livezi km 0 + 000 - 2 + 000       Refacere rețea de alimentare cu apă și canalizare Nădejdea și sat Văcărești       32     Refacere DC7 km 3 + 100 - 3 + 145, km 3 + 300 - 3 + 310, km 3 + 600 - 3 + 620, km 4 + 300 - 4 + 325     Comuna Frumoasa     135       Refacere podeț peste Râul Trotuș       33     Refacere podeț (peste pârâul Covas, pârâul Valea Rece), 2 podețe     Comuna Lunca de Jos     125       Refacere DC "Pârâul Mare" (de la casa nr. 687-606)       Refacere DC "Covas" (de la casa nr. 1.015-1.017)       Refacere DC "Solomas" (între casa nr. 1.143-1.157)       34     Refacere DC 16 (de la casa nr. 38-61)     Comuna Mugeni     15       35     Refacere podeț beton (peste pârâul Szurdok, pârâul Nyir), 5 podețe     Comuna Feliceni     1.101       Refacere DC 23 Alexandrița-Teleac       Refacere Strada Principală       Refacere stație de pompare pârâul Hodoș       Refacere gabion pe pârâul Hodoș       Refacere gabion pe pârâul Hodoș       36     Refacere podeț beton (peste pârâul Bosniack, pârâul Balle), 3 podețe     Comuna Dealu     119       Refacere strada "Kulso" (de la casa cu nr. 344A-366A)       Refacere strada "Zsogod"       Refacere strada "Diafalau"       Refacere strada "Hidegseg"       Refacere strada "Szoros" (între casele nr. 143-164)       Refacere strada "Balint"       Refacere strada "Telekfalvi"       Refacere Strada "Romilor"       Refacere Strada "Cimitirului" (DS 37)       37     Refacere DC 32 (de la casa nr. 1-78)     Comuna Șimonești     86       Refacere strada "Szederjesi" (între casele 11-21)       Podețe tub de beton în sat Turdeni (în dreptul caselor nr. 11, 64 și 88), 3 bucăți       Refacere strada "Gombos" (între casele 50-57)       38     Refacere străzi (DS 828, 633, 1282, 4831)     Comuna Merești     70       Refacere drum agricol       8)     Județul Hunedoara Total, din care:      1.588       1     Refacere stație de epurare în localitatea Strei Săcel, orașul Călan     Orașul Călan     25       2     Refacere stradă în localitatea Hațeg, orașul Hațeg     Orașul Hațeg     744       Refacere drum vicinal în localitatea Silvașu de Sus, orașul Hațeg       Refacere drum agricol în localitatea Silvașu de Jos, orașul Hațeg       3     Refacerea drumului comunal DC 70F, în localitatea Baru, comuna Baru     Comuna Baru     728       Refacerea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Baru, comuna Baru       Refacerea stației de epurare din localitatea Baru, comuna Baru       Refacerea rețelei de canalizare în localitatea Baru, comuna Baru       Refacerea drumului auto forestier DAF Corbu în localitatea Baru, comuna Baru       Refacerea drumului auto forestier DAF Bărișor în localitatea Baru, comuna Baru       Refacerea drumului comunal DC 70B, în localitatea Petros, comuna Baru       Refacerea drumului auto forestier DAF Scoaba Verde în localitatea Petros, comuna Baru       Refacerea drumului auto forestier DAF Jigoroșița în localitatea Petros, comuna Baru       Refacere străzi în localitatea Livadia, comuna Baru       4     Refacere străzi în localitatea Tuștea, comuna General Berthelot     Comuna General Berthelot     47       Refacerea drumului comunal DC 97 în localitatea Livezi, comuna General Berthelot       Refacere rețele canalizare în localitatea Livezi, comuna General Berthelot       5     Refacerea drumului de exploatație agricolă în localitatea Sălașu de Sus, comuna Sălașu de Sus     Comuna Sălașu de Sus     44       Refacerea drumului de exploatație agricolă în localitatea Ohaba de sub Piatră, comuna Sălașu de Sus       9)     Județul Iași Total, din care:      7.586       1     Refacere DJ 207M - 5,6 km, comuna Alexandru Ioan Cuza     Județul Iași     479       Refacere DJ 244F - 0,08 km, sat Bohotin       Refacere DJ 244F - 0,81 km, localitatea Moșna       Refacere DJ 282E - 0,1 km, comuna Mădârjac, localitatea Mădârjac       Refacere DJ 244D - 3,5 km, localitatea Ciortești       Refacere DJ 244F - 0,5 km, comuna Dolhești, localitatea Dolhești       Refacere DJ 282C - 0,2 km, comuna Țigănași, localitatea Țigănași       Refacere DJ 282C - 0,2 km, comuna Dolhești, localitatea Mihail Kogălniceanu       2     Refacere drumuri clasate 1,45 km, sat Kogălniceni     Comuna Alexandru I. Cuza     567       Refacere drumuri forestiere și agricole 6,5 km, sat Kogălniceni       Refacere 5 podețe, sat Kogălniceni       Refacere 11 podețe, sat A.I. Cuza       Refacere drumuri comunale/locale 2,88 km, sat A.I. Cuza       Refacere drumuri forestiere și agricole 6,4 km, sat A.I. Cuza       Refacere 9 podețe, sat Scheia       Refacere DS - 0,34 km, sat Scheia       Refacere drumuri forestiere, DE - 0,6 km, sat Scheia       3     Refacere DC 1,0 km     Comuna Ciohorăni     307       Refacere DS 961, strada Siliște - 0,1 km       4     Refacere DC - 0,5 km, sat Răducăneni     Comuna Răducăneni     384       Refacere DS - 4,8 km, sat Răducăneni       Refacere DS - 2,9 km, sat Bohotin       Refacere DS - 1,05 km, sat Isaiia       Refacere DC - 3 km, sat Roșu       5     Refacere 2,1 km DC și DS, sat Soci     Comuna Miroslovești     92       Refacere 1,43 km DS și DCL, sat Miroslovești       6     Refacere DCL 1 km     Comuna Oțeleni     690       Refacere străzi sat Oțeleni - 5,6 km       Refacere drumuri forestiere și agricole - 7,5 km       Refacere DC 48, DCL 105, sat Hândrești       Refacere străzi 6,4 km, sat Hândrești       Refacere drumuri forestiere și agricole - 2,5 km, Dăiceni       7     Refacere 8 podețe, localitatea Gâștești     Municipiul Pașcani     187       Refacere străzi 5,32 km, localitatea Gâștești       Refacere 1 podeț, cartier Boșteni       Refacere străzi 0,4 km, cartier Boșteni       8     Refacere DC 67 - 1,1 km, sat Moșna     Comuna Moșna     233       Refacere DS 3,97 km, sat Moșna       Refacere pod (punct intersecție DCV67 cu strada Vale DS 7), sat Moșna       Podeț (punct Napoleon), sat Moșna       9     Refacere DS 1,9 km, localitate Ciortești     Comuna Ciortești     282       Refacere DC 2,0 km, localitate Coropceni       Refacere DS 3,68 km, localitate Coropceni       Refacere DE 1,0 km, sat Coropceni       10     Refacere DS 6,58 km     Comuna Costești     280       Refacere DC 4,183 km       Refacere DE 0,55 km       Refacere podeț DS 461       11     Refacere DS 1,9 km, sat Cozmești     Comuna Cozmești     144       Refacere DS 2,2 km, sat Podoenii de Sus       12     Refacere DS 2,765 km, localitatea Cucuteni     Comuna Cucuteni     219       Refacere DC 1,065 km, localitatea Cucuteni       Refacere DS 2,105 km, sat Băiceni       Refacere DC 0,700 km, sat Băiceni       Refacere DS 0,2 km, sat Săcărești       Refacere DC 0,5 km, sat Săcărești       13     Refacere DC 0,3 km, localitatea Dolhești     Comuna Dolhești     33       Refacere DS 0,43 km, localitatea Dolhești       Refacere DE 0,42 km, localitatea Dolhești       14     Refacere DS 0,42 km     Comuna Brăiești     3       15     Refacere DE 0,3 km, sat Hodora     Comuna Cotnari     250       Refacere DS 2,85 km, sat Hodora       Refacere DS 1,7 km, sat Cotnari       Refacere DS 1,5 km, sat Cârjoaia       Refacere DS 0,5 km, sat Cireșeni       Refacere DS 0,5 km, sat Valea Racului       16     Refacere DS 2,2 km, sat Buhalnița     Comuna Ceplenița     157       Refacere DE 0,6 km, sat Buhalnița       Refacere DS 1,6 km, sat Poiana Mărului       Refacere DS 0,1 km, sat Zlodica       17     Refacere DC 0,02 km, sat Stornești     Comuna Sinești     21       18     Refacere DV 5,0 km, localitatea Cozmești     Comuna Stolniceni-Prăjescu     721       Refacere DE 2,2 km, localitatea Cozmești       Refacere pod pontoane peste Siret, localitatea Cozmești       Refacere canal colector, localitatea Cozmești       Refacere podeț, localitatea Cozmești       Refacere DC 2,3 km, localitatea Brătești       Refacere DE 3,3 km, localitatea Stolniceni       19     Refacere DS 1,1 km, localitatea Topile     Comuna Valea Seacă     119       Refacere DS 1,0 km, localitatea Valea Seacă       Refacere DS 2,1 km, localitatea Conțești       Refacere DC 0,6 km, localitatea Conțești       20     Refacere DC, 8,87 km, localitatea Butea     Comuna Butea     221       21     Refacere DS 0,2 km     Comuna Hărmănești     7       22     Refacere DS 11,2 km     Comuna Vânători     105       23     Refacere DS 0,3 km     Comuna Andrieșeni     31       Refacere DC 0,6 km       24     Refacere DC 0,6 km, localitatea Balș     Comuna Balș     83       Refacere DS 0,78 km, localitatea Boureni       Refacere DC 1,00 km, localitatea Măgurii       25     Refacere DS 0,43 km, localitatea Aroneanu     Comuna Aroneanu     149       Refacere DE 0,55 km, localitatea Aroneanu       Refacere DS 1,27 km, localitatea Dorobanț       Refacere DS 0,9 km, localitatea Rediu-Aldei       Refacere DS 1,6 km, localitatea Șorogari       26     Refacere DS 0,6 km, localitatea Ciurea     Comuna Ciurea     24       Refacere DS 0,029 km, localitatea Lunca Cetățuii       27     Refacere DS 0,771 km, localitatea Dobrovăț     Comuna Dobrovăț     24       28     Refacere DC 0,24 km, localitatea Perieni     Comuna Probota     8       29     Refacere DC 5,5 km, localitatea Ruginoasa     Comuna Ruginoasa     197       Refacere DS 0,15 km, localitatea Rediu       30     Refacere DE 0,4 km, localitatea Broșteni     Comuna Vlădeni     109       Refacere DI 0,38 km, localitatea Alexandru cel Bun       Refacere DC 0,2 km, localitatea Alexandru cel Bun        Refacere DE 0,086 km, localitatea Vlădeni         Refacere DI 1,2 km, localitatea Vlădeni       Refacere DI 0,09 km, localitatea Vâlcele       Refacere podeț dalat, localitatea Vâlcele       Refacere podeț tubular, localitatea Vâlcele       Refacere podeț tubular, localitatea Vâlcele       31     Refacere DS 0,45 km, localitatea Alexeni     Comuna Ipatele     30       32     Refacere podeț, localitatea Cârniceni - 4 buc.     Comuna Țigănași     194       Refacere DC 1,2 km, localitatea Țigănași       Refacere DC 0,068 km, localitatea Mihail Kogălniceanu       Refacere podeț, localitatea Mihail Kogălniceanu - 2 buc.       33     Refacere DS 0,45 km, localitatea Dumești     Comuna Dumești     29       Refacere DE 0,05 km, localitatea Dumești       Refacere DS 0,35 km, localitatea Banu       Refacere DS 0,35 km, localitatea Păușești       Refacere DS 0,05 km, localitatea Chilișoaia       34     Podeț tubular 2 buc., localitatea Fântânele     Comuna Fântânele     60       35     Refacere DS 1,06 km, localitatea Scobinți     Comuna Scobinți     28       Refacere DC 0,1 km, localitatea Scobinți       36     Refacere DS 0,25 km, localitatea Deleni     Comuna Deleni     14       Refacere DS 0,2 km, localitatea Maxut       Refacere DS 0,15 km, localitatea Poiana       37     Refacere DE 0,8 km, localitatea Cristești     Comuna Cristești     49       Refacere DS 0,6 km, localitatea Cristești       38     Refacere DS 13,05 km, localitatea Sirețel     Comuna Sirețel     1.036       Refacere DE 9,65 km, localitatea Sirețel       Refacere DS 5,1 km, localitatea Slobozia       Refacere DC 7,6 km, localitatea Berezlogi       Refacere DC 0,5 km, localitatea Satu Nou       39     Refacere DS 0,15 km, localitatea Hărmăneasa     Comuna Heleșteni     20       Refacere DS 0,45 km, localitatea Oboroceni       10)     Județul Maramureș Total, din care:      23.154       1     Reparații 0,05 km DJ 182 C     Județul Maramureș     167       Reparații 0,5 km DJ 184 B       Reparații pod Bocicoiel, DJ 188       Reparații 0,15 km DJ 188       2     Reparații 1 podeț, strada Valea Hotarului     Municipiul Sighetu Marmației     2.255       Reparații 37,2 km străzi, municipiul Sighetu Marmației       Reparații 0,15 km mal stâng, Valea Cufundoasă       3     Reparații zid de sprijin Lac Bodi 2, oraș Baia Sprie     Orașul Baia Sprie     198       Reparații 12 km, străzi Matei Corvin, Pietrosului, Salcâmilor, Microraion, Montana, 23 August, Câmpului, Coșbuc, Aleea Minerilor, Mihai Eminescu       4     Reparații 24 podețe, oraș Borșa     Orașul Borșa     2.680       Reparații 4 km DC 8 (zona Borcului, zona Cercănel, zona Gruiu lui Dan, zona Dealul Râșilor), oraș Borșa       Reparații 103,3 km străzi, oraș Borșa       Reparații sursă alimentare - captare apă potabilă, oraș Borșa       5     Refacere acoperiș Centru medico-social     Orașul Dragomirești     301       Reparații podeț, strada Dumbrava       Reparații 0,70 km, strada Iza       Reparații 0,30 km strada Valea Bradului       Reparații 0,15 km strada Dumbrava       Reparații 0,15 km strada Ocnei       Reparații 0,75 km strada Podiș       Reparații 0,40 km strada Calmineasa       6     Reparații 3,8 km străzi, oraș Cavnic     Orașul Cavnic     93       7     Reparații 4 podețe, oraș Seini     Orașul Seini     58       Reparații 1 km drum comunal, sat Săbișa       8     Reparații 3,2 km străzi și ulițe, sat Vălenii Șomcutei     Orașul Șomcuta Mare     89       Reparații 0,2 km străzi și ulițe, sat Buciumi       Reparații 0,3 km străzi și ulițe, sat Finteușu Mare       9     Refacere pod beton, intersecție str. nr. 9 cu str. nr. 1     Orașul Tăuții-Măgherăuș     70       10     Refacere acoperiș Cămin cultural, sat Tohat     Orașul Ulmeni     58       Reparații 1,5 km drum local, sat Mânău       Reparații 1 km drum local, sat Someșu Uileac       Reparații podeț, sat Someșu Uileac       11     Refacere 2 podețe tubulare, Valea Ulmului, oraș Vișeu de Sus     Orașul Vișeu de Sus     3.404       Refacere 6 podețe, Valea Râului, Valea Rândunelelor, Valea Poieniței, Valea Peștilor, oraș Vișeu de Sus       Reparații 3,5 km străzi Valea Râului, Valea Rândunelelor, Valea Poieniței, Valea Peștilor, oraș Vișeu de Sus       Reparații zid de sprijin 0,4 km și 0,6 km consolidare mal din aroncament       Decolmatare albie Valea Poieniței 0,4 km       12     Refacere 1 podeț beton, Valea Colibrilor, oraș Săliștea de Sus     Orașul Săliștea de Sus     1.254       Refacere 10 podețe tubulare Valea Colibrilor, oraș Săliștea de Sus       Reparații 0,05 km DC20, oraș Săliștea de Sus       Reparații străzi 5,4 km Strada Colibrilor, Strada Boreștilor, Strada Răchitișului, Strada Fântânelei, Strada Tătarului, Strada Sârcului, strada Fântâna Rece, oraș Săliștea de Sus       13     Reparații 5,21 km străzi Valea Caselor, Delnița, Valea Muntelui, Trestia, Valea Slatinei, Valea Surduc, Valea Prund, sat Bârsana     Comuna Bârsana     391       Refacere 1 podeț (4 m), Valea Slatinei, sat Bârsana       Refacere 1 podeț (3 m), Valea Slatinei, sat Bârsana       Reparații 0,09 km drum Valea Bâltei, sat Nănești       14     Refacere 2 podețe beton, Valea Bocicoel     Comuna Bogdan Vodă     186       Reparații 0,15 km Strada Morii de Jos, sat Bogdan Vodă       Reparații 1,5 km strada La Arini, sat Bogdan Vodă       Reparații 0,1 km strada La Paul, sat Bogdan Vodă       Reparații 0,35 km strada Bilgăr, sat Bogdan Vodă       Reparații 0,25 km Strada Lujerilor, sat Bogdan Vodă       Reparații 0,42 km strada La Mitruț, sat Bogdan Vodă       Reparații 0,5 km strada Susan, sat Bocicoel       15     Reparații 1,5 km stradă școală, sat Iadăra     Comuna Mireșu Mare     199       Reparații 1,5 km stradă, sat Tulgheș       Reparații 2,5 km stradă, sat Iadăra       Reparații 1,5 km stradă, sat Iadăra       Reparații 1,5 km stradă, sat Remeți pe Someș       Reparații 1 km stradă, sat Remeți pe Someș       16     Reparații 0,8 km străzi, sat Lăpușel     Comuna Recea     8       17     Reparații 1,7 km DC28, DC28B, comuna Șișești     Comuna Șișești     35       18     Refacere 2 poduri, sat Curtuiușu Mare     Comuna Valea Chioarului     112       Reparații 0,2 km ulițe, sat Curtuiușu Mare       Refacere 0,2 km mal Valea Durușei, sat Durușa       19     Reparații 2,5 km stradă Trestia, sat Trestia     Comuna Cernești     410       Reparații 1,2 km stradă Fânațe, sat Fânațe       Reparații 2,3 km stradă Brebeni, sat Brebeni       Reparații 5,5 km străzi, sat Ciocotiș       Reparații 2,5 km străzi, sat Măgureni       Reparații 2,5 km străzi, comuna Cernești       20     Reparații 1 km DC80, sat Coaș     Comuna Coaș     9       Reparații 2,7 km DC46, sat Întrerâuri       21     Refacere 3 podețe, sat Copalnic-Mănăștur     Comuna Copalnic-Mănăștur     1.528       Reparații 1,15 km străzi, sat Copalnic-Deal       Reparații 2,95 km, DC, sat Copalnic-Mănăștur       Reparații 2,1 km, străzi, sat Copalnic-Mănăștur       Reparații 1 pod, sat Făurești       Reparații 1 km DC, sat Făurești       Reparații 5,1 km străzi, sat Făurești       Reparații 0,8 km străzi, sat Copalnic       Reparații 0,2 km străzi, sat Curtuiușu Mic       Reparații 0,9 km străzi, sat Vad       Reparații 2 km DC, sat Preluca Veche       Reparații 5,35 km străzi, sat Preluca Veche       Reparații 1,95 km străzi, sat Lăschia       Reparații 1,4 km DC, sat Berința       Reparații 5,4 km străzi, sat Berința       Reparații 2,15 km străzi, sat Cărpiniș       Reparații 3,2 km străzi, sat Preluca Nouă       Reparații 2,15 km străzi, sat Rușor       22     Reparații 0,8 km străzi, sat Coroieni     Comuna Coroieni     27       23     Refacere 10 podețe     Comuna Groșii Țibleșului     5       24     Reparații 0,35 km străzi, sat Coruia și sat Culcea     Comuna Săcălășeni     1       25     Reparații 1,5 km Strada Principală, comuna Suciu de Sus     Comuna Suciu de Sus     30       26     Reparații sediu primărie     Comuna Leordina     1.164       Reparații 1 pod beton Valea Satului, comuna Leordina       Refacere 18 punți pietonale, comuna Leordina       Reparații 15,7 km străzi (Valea Satului, Valea Cremenele, Valea Lupinii, Valea Spinului), comuna Leordina       27     Reparații 58,4 km străzi comuna Moisei     Comuna Moisei     2.450       Reparații 0,45 km zid de sprijin Valea Izvorul Negru       28     Reparații 1 pod Valea Porcului, sat Vișeu de Jos     Comuna Vișeu de Jos     783       Reparații 8 podețe Valea Porcului, Valea Mocira Mare, Valea Drăguioasa, Valea Morii, Valea Isorii, sat Vișeu de Jos       Reparații 3 km drum comunal, sat Vișeu de Jos       Reparații 9 km străzi (3 km Valea Niței, 1 km Pomoroade, 2 km Valea Porcului, 3 km Isorii), sat Vișeu de Jos       29     Reparații 1,35 km DC sat Cornești     Comuna Călinești     149       Reparații 4,22 km DC sat Călinești       30     Reparații 0,6 km DC 14, sat Ocna Șugatag     Comuna Ocna Șugatag     166       Reparații 5,3 km DC 14, sat Breb       Reparații 2,7 km DC 14, sat Șugatag       31     Reparații 1,35 km străzi (La Piatra, Sărata, Ioasani, Valea Dumbravei, Valea Caselor), comuna Rona de Jos     Comuna Rona de Jos     94       Reparații surse de alimentare cu apă în sistem centralizat, comuna Rona de Jos       32     Reparații 11,5 km străzi, comuna Rona de Sus     Comuna Rona de Sus     379       Refacere front captare de apă - sursă de alimentare cu apă în sistem centralizat, comuna Rona de Sus       33     Reparații 4 podețe (Valea Brănăului, Valea Spinului), comuna Rozavlea     Comuna Rozavlea     1.667       Reparații 4 km DC 21, comuna Rozavlea       Reparații 2 km DC 17, sat Sâlța       Reparații 5 km străzi (strada Valea Satului, Strada Branăului, Strada Voroniciului), sat Rozavlea       Refacere 0,45 km mal râu Iza, sat Rozavlea       34     Reparații 3 km strada Izcioara, comuna Săcel     Comuna Săcel     256       Refacere 0,09 km mal, râul Iza       35     Reparații 3 podețe, Valea Greblei, comuna Strâmtura     Comuna Strâmtura     293       Reparații 2 podețe, Valea Luncii, comuna Strâmtura       Reparații 1 podeț, Valea Lihetească, comuna Strâmtura       Reparații 1 podeț, Valea Morii, sat Slătioara       Reparații clădire farmacie veterinară, Primăria Comuna Strâmtura       Reparații 4,5 km străzi, sat Strâmtura       Reparații 1,2 km strada Ulița Nouă, sat Glod       Reparații 0,8 km strada La Fântâna, sat Slătioara       Reparații 1,2 km strada Valea Morii, sat Slătioara       36     Reparații eroziune mal 20 m, sat Valea Stejarului     Comuna Vadu Izei     136       37     Refacere 5 podețe Valea Moceaschi, Valea Raveschi, Valea Ploschi, comuna Petrova     Comuna Petrova     137       Reparații 10,1 km străzi (zona Roveschi, Busucan, Chicua), comuna Petrova       38     Reparații 1,8 km strada Misica, comuna Poienile de Sub Munte     Comuna Poienile de Sub Munte     118       Reparații 0,15 km strada Gura Rici, comuna Poienile de Sub Munte       Reparații 0,3 km strada Gura Badiului, comuna Poienile de Sub Munte       Reparații 0,4 km strada Puțul Pulschei, comuna Poienile de Sub Munte       Reparații 0,58 km strada Zorica, comuna Poienile de Sub Munte       Reparații 1,7 km strada Biserică, comuna Poienile de Sub Munte       39     Reparații 0,5 km strada Satu Nou, comuna Poienile Izei     Comuna Poienile Izei     424       Reparații 1,5 km strada Susani, comuna Poienile Izei       Reparații 1,5 km strada Obreja, comuna Poienile Izei       Reparații 0,5 km strada Poiana, comuna Poienile Izei       Reparații 0,7 km strada Gruiet, comuna Poienile Izei       Refacere 1 podeț tubular strada Satu Nou, comuna Poienile Izei       Refacere 0,15 km mal, Valea Porcului, comuna Poienile Izei       40     Reparații sursă alimentare apă, sistem centralizat, comuna Repedea     Comuna Repedea     1       41     Refacere 3 podețe, strada Principală, comuna Ruscova     Comuna Ruscova     3       42     Refacere 3 podețe tubulare Valea Slalei, comuna Oncești     Comuna Oncești     349       Refacere 1 podeț tubular Valea Oncei, comuna Oncești       Refacere 1 podeț tubular, Valea Borcutului, comuna Oncești       Reparații 10,5 km străzi Valea Borcutului, Valea Cetății, Valea Oancii, comuna Oncești       43     Reparații 4 podețe, sat Bistra     Comuna Bistra     470       Reparații 3,3 km străzi, sat Bistra       Reparații 2,8 km străzi, sat Valea Vișeului       Reparații 4,6 km străzi, sat Crasna Vișeului       Refacere 0,3 km eroziune mal, pârâul Frumușaua       44     Reparații 10,22 km străzi, sat Șieu     Comuna Șieu     293       45     Refacere 1,5 km eroziune mal drept Valea Ursoaia, sat Ieud     Comuna Ieud     246       46     Reparații 1,95 km străzi, sat Berchez     Comuna Remetea Chioarului     8       Reparații 0,95 km străzi, sat Remecioara       Reparații 0,4 km străzi, sat Berchezoia       11)     Județul Mureș Total, din care:      21.726       1     Refacere drumuri județene DJ 153 - 0,03 km (Chiheru de Jos)     Județul Mureș     312       Refacere drumuri județene DJ 153, DJ 153 A - 3,2 km (Eremitu)       Refacere drumuri județene DJ 151 - 0,5 km (Valea Largă)       Refacere poduri - 2 (Eremitu)       Refacere poduri - 1 (Hodac)       2     Refacere străzi - 0,05 km     Municipiul Reghin     68       Refacere podețe - 1       Refacere apărări de mal - 2 km       3     Refacere drumuri comunale - 2,3 km     Orașul Iernut     247       Refacere străzi - 5,06 km       Refacere podețe - 4       4     Refacere străzi - 4,5 km     Orașul Sângeorgiu de Pădure     370       5     Refacere drumuri de exploatare - 0,4 km     Comuna Adămuș     710       Refacere poduri - 1       6     Refacere străzi - 5,37 km     Comuna Bahnea     765       Refacere podețe - 10       7     Refacere străzi - 0,5 km     Comuna Beica de Jos     40       8     Refacere drumuri comunale - 2 km     Comuna Brâncovenești     1.077       Refacere străzi - 1 km       Refacere apărări mal - 0,7 km       9     Refacere drumuri comunale - 1 km     Comuna Breaza     229       Refacere străzi - 4,68 km       10     Refacere drumuri comunale - 9,8 km     Comuna Ceuașu de Câmpie     414       11     Refacere străzi - 6,1 km     Comuna Chiheru de Jos     1.208       Refacere drumuri forestiere - 11,8 km       Refacere poduri - 16       Refacere podețe - 15       12     Refacere drumuri comunale - 2 km     Comuna Coroisânmărtin     135       Refacere poduri - 1       13     Refacere străzi - 2,052 km     Comuna Cucerdea     147       Refacere traversări pietonale - 3       Refacere obiectiv socioeconomic: teren sintetic - 1       14     Refacere drumuri comunale - 0,6 km     Comuna Cuci     14       Refacere podețe - 1       15     Refacere drumuri comunale - 1,3     Comuna Deda     12       16     Refacere drumuri comunale - 0,1 km     Comuna Eremitu     168       Refacere străzi - 6,5 km       Refacere poduri - 1       Refacere traversări pietonale - 3       Refacere rețele de aprovizionare cu apă - 0,5 km       17     Refacere străzi - 3 km     Comuna Glodeni     258       Refacere pod - 1       18     Refacere drumuri comunale - 1,3 km     Comuna Gornești     245       Refacere străzi - 3,2 km       Refacere podeț - 1       19     Refacere drumuri comunale - 1 km     Comuna Gurghiu     1.465       Refacere punte pietonală -1       Refacere străzi - 7 km       Refacere drumuri agricole forestiere (DAF) - 22,1 km       Refacere podețe DAF - 4       Refacere șanț DAF - 4 km       Refacere alunecare teren drumuri agricole forestiere - 0,11 km       20     Refacere drum pietruit - 4,3 km     Comuna Hodac     719       Refacere poduri - 1       Refacere podețe - 15       Refacere apărări de mal - 0,1 km       21     Refacere drumuri comunale - 2 km     Comuna Ibănești     2.950       Refacere străzi - 31,5 km       Refacere podețe - 4       22     Refacere străzi - 3 km     Comuna Livezeni     5       Refacere poduri - 1       23     Refacere drumuri comunale - 1 km     Comuna Lunca     60       24     Refacere drumuri comunale - 0,15 km     Comuna Măgherani     100       Refacere străzi - 3,75 km       Refacere rețele de canalizare - 0,61 km       Refacere drumuri forestiere - 3,9 km       Refacere obiective sociale - 2: Centrul de zi pentru Copii Măgherani, anexe Grădinița Torba       25     Refacere străzi - 18 km     Comuna Miheșu de Câmpie     596       Refacere podețe - 4       26     Refacere drumuri comunale - 0,2 km     Comuna Ogra     40       Refacere străzi - 1 km       27     Refacere străzi - 19 km     Comuna Petelea     184       Refacere Școala Gimnazială Petelea       28     Refacere dig de protecție drum - 60 mp     Comuna Pogăceaua     40       29     Refacere străzi - 0,4 km     Comuna Râciu     50       Refacere podețe - 2       30     Refacere Bază sportivă     Comuna Sânpaul     1       31     Refacere străzi - 1,7 km     Comuna Șincai     220       Refacere podețe - 4       32     Refacere străzi - 2,1 km     Comuna Solovăstru     4.792       Refacere poduri - 2       Refacere podețe - 5       33     Refacere străzi - 2,2 km     Comuna Stânceni     80       34     Refacere străzi - 4 km     Comuna Suplac     1.450       Refacere poduri - 1       Refacere podețe - 10       Refacere traversări pietonale - 3       Refacere apărare mal - 0,8 km       35     Refacere drumuri comunale - 2,4     Comuna Suseni     454       Refacere podețe - 3       36     Refacere drumuri comunale - 1,6 km     Comuna Tăureni     241       Refacere podețe - 5       37     Refacere drumuri comunale - 5,1 km     Comuna Valea Largă     580       Refacere străzi - 8,2 km       38     Refacere poduri - 1     Comuna Vânători     10       Refacere traversare pietonală - 1       39     Refacere străzi - 12,2 km     Comuna Vătava     976       40     Refacere străzi - 0,5 km     Comuna Viișoara     30       41     Refacere străzi - 9 km     Comuna Zau de Câmpie     264       12)     Județul Neamț Total, din care:      16.294       1     Refacere culee ambele maluri pod beton armat pe pârâul Dămuc la DJ 127 A, pct. Chinduc, sat Ivaneș, comuna Bicaz-Chei     Județul Neamț     934       Decolmatare carosabil DJ 155G, L = 0,3 km, pct. str. Precista, sat Bodești, comuna Bodești       Decolmatare albie amonte și aval pod peste pârâul Horaița la DJ 156A, pct. Nicolau km 76, sat Poiana, comuna Negrești       Decolmatare zonă protecție drum pod peste pârâul Horaița la DJ 156A, pct. Bălan km 71+500, sat Poiana, comuna Negrești       Refacere infrastructură + suprastructură drum DJ 157E, L = 0,1 km, intersecția cu grădina școlii Km 2, sat Almaș, comuna Gârcina       Refacere infrastructură drum DJ 157E, L = 0,05 km, km 2+500, sat Almaș, comuna Gârcina       Decolmatare podeț tubular lateral DJ 157 J (D = 600), intersecție cu drum de exploatare Boiereasca, sat Podoleni, comuna Podoleni       Decolmatare șanț colmatat (L = 1 km) și refacere platformă drum (avariat sistem rutier pe o bandă de circulație L = 40 m, l = 3 m) DJ 157 J, L = 1,1 km, km 2+600 - km 3+600, sat Podoleni, comuna Podoleni       Refacere anrocamente pe DJ 127 A, punct M. T., L = 0,1 km, sat Damuc, comuna Damuc       Decolmatare pod tubular D = 1000 pe DJ155F, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Decolmatare albie amonte și aval pod, Pod tubular pe DJ 155F, pe L = 0,1 km, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Refacere infrastructură DJ 155 F, pe L = 0,05 km, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Decolmatare albie amonte și aval pod b.a. pe DJ 155F, pe L = 0,1 km, punct Lazăr, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Decolmatare albie amonte și aval pod b.a. pe DJ 155F, pe L = 0,2 km, la confluent cu pârâul Izvorul Muntelui, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Refacere zid de sprijin din beton armat, pe DJ 155 F, pe L = 0,05 km, punct Dogaru, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Refacere zid de sprijin din beton armat și afuiere fundație zid de sprijin, pe DJ 155 F, pe L = 0,03 km, punct Bobu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz       Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,1 km, DJ 155F-Fam M. T., sat Pârâul Mare, comuna Ceahlău       Refacere platformă drum și decolmatare șanțuri pe L = 6 km, pe DJ 159, de la comuna Racova la satul Cârligi, comuna Bahna       Refacere podeț tubular din tub Premo D = 1.000 mm pe DJ 156 A, pct. Vrabie, sat Boțești, comuna Girov       Refacere platformă drum DJ 186 Ruginoasa - Brițcani, pct. Troiță veche - fam. M.I., pe L = 1 km, sat Ruginoasa, comuna Ruginoasa       Refacere rigole betonate, pe DJ 157 I, pe L = 0,1 km, zonă Școala Veche, sat Ruginoasa, comuna Ruginoasa       Decolmatare șanțuri drum DJ 159, L = 0,2 km, de la B. Ghe. la P. N., sat Pustieta, comuna Oniceni       Decolmatare drum DJ 159, L = 0,3 km, de la B. I. la I. M., sat Pustieta, comuna Oniceni       Refacere platformă drum DJ 241C, L = 0,5 km, de la C. V. la M. I., sat Poiana Humei, comuna Oniceni       Refacere platformă din balast DJ 207 D, L = 2 km, zona Fântâna de la 30, sat Rocna, comuna Icușești       Refacere platformă din balast și asfalt DJ 207C, L = 0,1 km, la intersecția DJ 207 C cu str. Mihai Sadoveanu, sat Ion Creangă       Decolmatare albie amonte și aval Pod b.a pe DJ 207 C, la intersecția DJ 207 C cu Str. Păcii, sat Izvoru, comuna Ion Creangă       Refacere platformă din balast DJ 207A, L = 7,6 km, 22 la km 29,6, comuna Boghicea       Decolmatare rigole stg. + dr. DJ 157 L = 2 km, de la fam. Solomon până la Str. Muncii, sat Izvoare, comuna Dumbrava Roșie       Decolmatare platformă drum cu material aluvionar potmol stânci, DJ 127 A, L = 0,1 km, pct. Torent Bărbeni, sat Telec, comuna Bicazu Ardelean       Decolmatare șanț, DJ 127 A, L = 0,001 km, pct. Torent Bărbeni, sat Telec, comuna Bicazu Ardelean       Decolmatare podeț la DJ 155F punct L.M, sat Ceahlău, comuna Ceahlău       2     Refacere culee pod, rigolă și asfalt, Pod peste pârâul Bâtca Doamnei, pct. Pensiunea Domnița, anexa Bârca Doamnei, municipiul Piatra-Neamț     Municipiul Piatra-Neamț     34       Refacere asfalt zonă acostament, Pod peste pârâul Bâtca Doamnei, Amonte pct. Pensiunea Domnița, anexa Bârca Doamnei, municipiul Piatra-Neamț       Decolmatare pod, pod peste pârâul Turcului, intersecție Str. Ghe. Asachi cu pârâul Turcului, anexa Văleni, municipiul Piatra-Neamț       Refacere platformă drum din balast, Str. Muntelui, pe L = 0,5 km, din str. Ghe. Asachi până la canton silvic, anexa Văleni, municipiul Piatra-Neamț       Decolmatare baraj de retenție, baraj de retenție pe pârâul Cuiejdi, str. Gîrcina, municipiul Piatra-Neamț       3     Refacere punte metalică peste pârâul Izvorul Muntelui, punct Georgescu, sat Izvorul Muntelui     Orașul Bicaz     719       Refacere punte metalică cu podea de lemn peste pârâul Izvorul Muntelui, punct S., sat Izvorul Muntelui       Refacere culee și punte metalică, punct O. S., peste pârâul Izvorul Muntelui, pe L = 0,005 km       Refacere acostament drum DC 208, punct Andonescu, pe L = 0,1 km, sat Potoci       Refacere acostament drum DC 208, punct PTA1 Potoci, pe L = 0,03 km, sat Potoci       Refacere acostament drum DC 208, punct aval 50 m de PTA1 Potoci, pe L = 0,03 km, sat Potoci       Refacere gabion saltea + 2 etaje, DC 208, punct aval 50 m de PTA1 Potoci, pe L = 0,005 km, sat Potoci       Refacere platformă drum DC 208, km 0+000-5+500, pe L = 5,5 km, sat Potoci       Refacere fundație culee, pod b.a. pe DC 211, la intersecția cu DF baraj Izvorul Muntelui, sat Secu       Refacere fundație culee și eroziune rampe, pod b.a. pe DC 211, pct. M. V., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, la cca. 100 m amonte de pct. M.V., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,1 km, intersecția cu ulița Veseliei, sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,5 km, de la fam. C. la fam. B., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,05 km, pct. U.E., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. G. U., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. M. I., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,1 km, pct. L. M., sat Izvoru Alb       Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. D. Olga, sat Izvoru Alb       Refacere platformă drum, DC211, pe L = 15 km, km 0+000-15+000, sat Izvoru Alb       Refacere platformă drum, DC211, pe L = 0,2 km, de la fam. C. la fam. B., sat Izvoru Alb       Refacere podeț pod tubular pe DC 208, pct. intrare sat Potoci, oraș Bicaz- Potoci       Decolmatare podeț tubular pe DC 208, pct. fam A., oraș Bicaz-Potoci       Refacere platformă drum, DC208, pe L = 2 km, intrare sat Potoci - fam. A., oraș Bicaz-Potoci       4     Refacere platformă drum și decolmatare șanțuri, Str. Vânătorului, pe L = 1,4 km, pct. Fam V. - pct. fam. B., orașul Târgu-Neamț - cartier Blebea     Orașul Târgu-Neamț     109       Decolmatare podeț Strada Vânătorului pct. Fam L., oraș Târgu-Neamț - cartier Blebea       Refacere punte pietonală peste râul Ozana, cca 1 km aval de podul de pe DN 15 C, oraș Târgu-Neamț - cartier Humulești       5     Refacere punte pietonală din lemn, Strada Pensiunilor, pct. Pensiunea Maria, sat Agapia     Comuna Agapia     5       Repoziționare podețe din tub beton tip Premo, D = 1.200 mm, Strada Pensiunilor, pct. H.V., pct. O. O., pct. B. V., sat Agapia       Decolmatare albie, pârâu Agapia, Strada Pensiunilor, pct. H. V., pct. O. O., pct. B. V., sat Agapia       Repoziționare podețe din tub beton tip Premo, D = 1.200 mm, Strada Bisericii, pct. Trohana, pct. Adiaconiței, sat Săcălușești       Decolmatare albie, pârâu Agapia, Strada Bisericii, pct. Trohana, pct. Adiaconiței, sat Săcălușești       6     Refacere podeț tubular distrus, D = 1.000 mm, fam. N., sat Vădurele     Comuna Alexandru cel Bun     400       Decolmatare șanț podeț, fam. N., sat Vădurele       Refacere platformă din balast strada Secu, fam. U. F., pe L = 0,1 km, sat Vădurele       Refacere platformă din balast strada Secu, fam. D. N., pe L = 0,1 km, sat Vădurele       Refacere timpane beton distruse, podeț tubular, D = 800 mm, fam. N. E., sat Vădurele       Decolmatare albie torent necodificat, fam. N. E., pe L = 0,05 km, sat Vădurele       Refacere platformă din balast strada Secu, fam. N., pe L = 0,1 km, sat Vădurele       Refacere platformă din balast strada Secu, fam. C. H., pe L = 0,04 km, și refacere căsoaie lemn rotund, sat Vădurele       Decolmatare albie torent necodificat, fam. A. C., pe L = 0,1 km, sat Vădurele       Decolmatare șanț, strada Secu, zona Gloduri, fam. A. C., pe L = 0,15 km       Refacere căsoaie lemn rotund, strada Secu, zona Gura Canchilor, pe L = 0,05 km, sat Vădurele       Refacere platformă din balast și mal drept strada Secu, zona fam. C., pe L = 0,02 km, sat Vădurele       Refacere platformă din balast și mal drept strada Secu, zona Latu, pe L = 0,025 km, sat Vădurele       Refacere platformă din strada Secu, zona Latu, fam. P., pe L = 0,03 km,       Decolmatare albie pârâul Zona Latu (vărsare în pârâul Secu), pe L = 0,2 km, zona Latu fam. P., sat Vădurele       Refacere podeț tubular distrus D = 800 mm și 2 timpane beton distruse, zona Latu, fam. P., pârâul Zona Latu, sat Vădurele       Refacere platformă Strada Migdalelor, fam. U. M., pe L = 0,1 km, sat Vădurele       Decolmatare albie pârâul Popeni, pe L = 0,3 km, fam. C. P. - fam. U. M., sat Vădurele       Refacere podeț tubular distrus D = 1.000 mm și 2 timpane beton, fam. C. P. - fam. U. M., sat Vădurele       Refacere platformă Strada Arinilor, pe L = 0,1 km, fam. P.i, pârâul Malici, sat Vădurele       Refacere căsoaie lemn rotund și podină punte pietonala, Strada Arinilor, fam. G., pe L = 0,1 km, pârâul Malici, sat Vădurele       Refacere platformă Strada Arinilor, pe L = 0,1 km, fam. P. - fam. M.N., pârâul Malici, sat Vădurele       Refacere platformă Strada Arinilor, pe L=0,02 km, fam. T. Ctin, pârâul Malici, sat Vădurele       Decolmatare albie pârâu Malici, pe L= 0,02 km, fam. C.H., sat Vădurele       Refacere fundație culei stg. + dr. pod beton armat, pârâul Lui Stan, pod pe DC 132, sat Vădurele       Refacere platformă strada Pârâul Agarciei, pe L=1 km, zona confluență cu pârâul Sabau, sat Agarcia       Refacere apărare mal stg. - zid sprijin din beton, strada Pârâul Agarciei, pe L= 0,03 km, zona confluență cu pârâul Sabau, pârâul Agarcia, sat Agarcia       Refacere podeț tubular distrus D = 600 mm, Str. Rachitei Bolatau, sat Agarcia       Refacere platformă Strada Ulmului, pe L= 0,3 km, sat Agarcia       Decolmatare șanț, Str. Mecanicului, pe L= 0,2 km, fam. T., sat Vaduri       Refacere aripi amonte mal dr. și aval mal dr.+am. mal stg. și culee mal dr., pod b.a L= 0,05 km, Valea Mare, fam. H. - sat Bistrița       Refacere platformă strada Valea Mare, pe L= 0,02 km, fam. T., pârâu Valea Mare, sat Bistrița       Refacere zid sprijin beton strada Valea Mare, pe L= 0,035 km, fam. A., sat Bistrița       Refacere platformă Strada Ficusului, pe L= 0,15 km, intersecția Str. Magnoliei cu Str. Ficusului, sat Bistrița       Decolmatare albie pârâu Plopușor, amonte pod pe DN 15 zona Plopușor, pârâu Plopușor, sat Bistrița       Refacere platformă Strada Chiliilor, pe L= 0,55 km, Str. Chiliilor intersecția cu Str. Sătencei, sat Scăricica       Refacere platformă Strada Sătencei, pe L= 0,75 km, Str. Sătencei intersecția cu Str. Chiliilor, sat Scăricica       Refacere platformă drum + căsoaie de lemn str. Valea Mare, L = 0,020 km, pct. fam. T., sat Bistrița       Refacere zid de sprijin beton+umplutură, str. Valea Mare, L = 0,035 km, pct. Arghir, sat Bistrița       7     Refacere platformă din balast pe D.S. 390 din DJ 159 până la P. C-tin, pe L = 0,26 km, sat Izvoare     Comuna Bahna     63       Refacere platformă din balast pe DV 202, pct. Apetrei la pădure, pe L = 0,5 km, sat Băhnișoara       Refacere platformă din balast pe DV 413 de la stejar la biserica deal, pe L = 0,7 km, sat Bahna       Refacere platformă din balast pe D.S. 431, din D.S. 413 în D.S. 383, pe L = 0,2 km, sat Bahna       Refacere platformă din balast și decolmatare șanțuri pe D.S. 187, de la biserică la P. Ghe., pe L= 0,92 km, sat Broșteni       Refacere platformă din balast și 2 podețe tubulare pe D.V. 171, de la D.V. la Z. Ghe., pe L=0,25 km, sat Țuțcanii din Vale       8     Refacere platformă din balast pe str. Lt. Iorgu și Slt. Virgil Popescu, pe L = 0,4 km, de la fam M. până la pod Mihaila, sat Bălțătești     Comuna Bălțătești     17       Refacere platformă din balast pe Str. Gutuiului, pe L= 0,1 km, sat Bălțătești       Refacere protecție din beton la terasament, str. serg. M. Tr. Vasile Enăchescu, pe L= 0,1 km, de la fam U. până la fam B., sat Bălțătești       Decolmatare albie pârâu Prihodistea, pe L = 0,012 km, de la fam U. până la fam B., sat Bălțătești       Refacere protecție din beton la terasament, str. serg. M. Tr. Vasile Enăchescu, pe L = 0,01 km, de la fam. U. până la fam B., sat Bălțătești       9     Decolmatare albie torent Pipașu, L= 0,5 km, din drum acces carieră calcar până la DN 12 C, sat Bicaz-Chei     Comuna Bicaz-Chei     277       Refacere platformă din balast drum acces torent Pipașu, L = 0,5 km, din drum acces carieră calcar până la DN 12 C, sat Bicaz-Chei       Decolmatare rigole, platformă drum + baraj captare aluviuni DC Lipchieș, L = 0,5 km, de la fam. Boeru Toader până la baraj captare aluviuni, sat Bicaz-Chei       Decolmatare baraj captare aluviuni la DC Gherman, de la fam. Boeru Toader până la baraj captare aluviuni, sat Bicaz-Chei       Refacere platformă drum din balast DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,7 km, de la fam. Bangău până la fam. Dandu Elena, sat Bicaz-Chei       Refacere mal drept DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,03 km, pct. Bangău, sat Bicaz-Chei       Decolmatare baraje captare aluviuni lucrări de construcții a infrastructurii de prevenire a inundațiilor pe pârâu torențial Gherman 3 buc., pct. Bîrsan Toader, sat Gherman       Refacere mal drept DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,03 km, pct. amonte Panțîr Nicu, sat Ivaneș       Refacere fundație zid de sprijin afectată (st+dr.), zid de sprijin pârâu Ivaneș pe DC 127, L = 0,35 km, pct. Moară până la fam. Câmpeanu Ion, sat Ivaneș       Refacere terasament acostament drum și apărări de mal din beton armat DF Ivaneș, L = 0,03 km, pct. Mândrilă, sat Ivaneș       Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 5,5 km , din DN 12 C până în sat Bârnadu, sat Bârnadu       10     Decolmatare albie DS Lunca, L = 1 km, pod Centru, sat Bicazu Ardelean     Comuna Bicazu Ardelean     123       Refacere platformă din balast DS Lunca, L = 0,3 km, zona pârâu Rădeni, sat Bicazu Ardelean       Refacere platformă din balast DS Lunca, L = 0,6 km, zona pârâu Fleandură, sat Bicazu Ardelean       Refacere apărare mal distrusă, avariere apărare mal, L = 0,07 km, pct. F.E., sat Bicazu Ardelean       Refacere platformă din balast DS Țepeșeni, L = 1,2 km, zona pârâu Țepeșeni, sat Bicazu Ardelean       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, pct. Ț. M., sat Bicazu Ardelean       Refacere apărare mal, DC 138, L = 0,2 km, pct. Pod Bordea, pct. C. A. - pod pârâu Bistra, sat Telec       Refacere platformă din balast DS Toșorog, L = 0,3 km, pct. B. I. - pct. F. I., sat Telec       Refacere platformă din balast DS Valea Stânii, L = 0,8 km, pct. Valea Stânii, sat Telec       Decolmatare podețe tubulare din beton colmatate DS Valea Stânii, 8 buc., pct. Valea Stânii, sat Telec       Decolmatare albie DS Ticoș, amonte magazin centru, sat Ticoș       11     Refacere platformă din balast DS Str. Hotarului, L = 0,3 km, din DN 15C până la izlaz, sat Bodești     Comuna Bodești     77       Refacere platformă din balast DS Str. Alunișului, L = 2 km, din str. Dumbrăvele până la ieșire din satul Oșlobeni, sat Oșlobeni       Decolmatare rigole DS Str. Alunișului, L = 2 km, din str. Dumbrăvele până la ieșire din satul Oșlobeni, sat Oșlobeni       Refacere platformă din balast DS Str. Salcâmului, L = 0,3 km, din str. Valea Prundului până la pădure, sat Oșlobeni       12     Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. B. Șt. până la fam. B., sat Spiridonești     Comuna Boghicea     242       Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. M. V. până la fam. M. D., sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. I. C. până la fam. B. M., sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 2 km, de la Biserica catolică până la limită cu comuna Oțeleni, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la fam. B. Ana până la fam. V. N., sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la Cimitirul catolic până la fam. P. M., sat Spiridonești       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, de la fam. I. M. până la Trei parale, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,5 km, de la fam. M. C-tin până la Podul lui Mălău, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,5 km, de la fam. P. C-tin până la Valea Mare, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,2 km, de la fam. A. C. până la Gârla Vântului, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, din DJ 207 A până la deal de sat Căușeni, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. D. I. până la fam. B. N., sat Caușeni       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. U. N. până la H. C., sat Caușeni       Refacere platformă din balast DS, L = 1,5 km, de la fam. H. I. - B. C. - școală - troiță, sat Caușeni       Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. M. R. până la fam. T. I., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. M. V. până la fam. M. I., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. B. R. până la fam. B. P., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. H. I. până la fam. B. G., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. B. I. până la fam. L. I., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, de la fam. T. B. până la fam. B. S la fam. D. G., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,2 km, de la fam. T. A. până la fam H. R., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, troiță la fam. H. R., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la B. V. - M.V. -P. - H. M. - L. I., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la T. Ghe. la R. A., sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la R. M. la D. Ghe., sat Slobozia       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1 km, de la Cimitir catolic la Pe Deal La Cioate, sat Slobozia       Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, de la H.P. la Trei Parale, sat Slobozia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. B. G. la fam P. C., sat Nistria       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. I.V. la B. L., sat Nistria       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. M. L. la fam U. D., sat Nistria       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la biserică la fam L.V., sat Nistria       Refacere platformă din balast drum forestier Custuri, L = 2,6 km, de la DJ 207 A la Canton Custuri, sat Nistria       13     Decolmatare torent, torent Chiriac pe o lungime de 100 m, în sat Pârâul Cârjei     Comuna Borca     168       Refacere terasament din balast drum comunal pe o lungime de 300 m, pct. C.I., în sat Pârâul Cârjei       Refacere terasament din balast drum comunal 198 pe o lungime de 300 m, pct. L. Ghe., în sat Pârâul Cârjei       Refacere punte de trecere, construită din lemn pe cabluri și ancore din beton, în sat Pârâul Cârjei       Refacere pod dalat din beton armat și ebulmenți și decolmatare pod, în sat Borca       Decolmatare DC 156 pe o lungime de 100 m în pct. Pensiunea Cârja, în sat Borca       Decolmatare DC 156 pe o lungime de 100 m în pct. torent Pârâul Sec, în sat Borca       Refacere pod casetat la DC 156, decolmatare pod și refacere acostament aval pod în pct. torent Pârâul Sec, în sat Borca       Refacere platformă balast drum sătesc pe o lungime de 100 m, pct. Fedeleș - Dumitriu, în sat Soci       Decolmatare torent, torent Tărâță pe o lungime de 100 m, în pct. Fedeleș - Dumitriu, în sat Soci       Refacere platformă balast drum sătesc pe o lungime de 400 m, pct. Anastasiei - Fedeleș, în sat Soci       Decolmatare torent, torent Leonte, pe o lungime de 100 m, în pct. Fedeleș - Dumitriu, în sat Soci       Refacere platformă din piatră spartă drum sătesc pe o lungime de 200 m, pct. P. I., în sat Sabasa       Refacere podeț tubular din tub Premo, D=600 mm și 6 ml lungime, pct. pârâu Unguru de Jos, sat Sabasa       Refacere învelitoare din tablă monument istoric "Ocolul Silvic" pe o suprafață de 50 mp, în sat Sabasa       Decolmatare torent, torent Mădei pe o lungime de 200 m, în sat Mădei       Decolmatare torent și podeț, torent Runc pe o lungime de 100 m, în sat Mădei       14     Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, str. Dealul Cucului, sat Borlești     Comuna Borlești     80       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, Aleea Cățânului, Str. Vulturului, sat Borlești       Refacere culee degradate L = 0,014 km, pod, Aleea Codrului, sat Borlești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,7 km, Aleea Bisericii, sat Mastacan       Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, Aleea Corbului, sat Mastacan       Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, aleea Recea, sat Mastacan       Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, aleea Fântânele, sat Mastacan       Refacere platformă din balast DS, L = 0,9 km, Aleea Crinului, sat Mastacan       Refacere platformă din balast DS, L = 3 km, str. Portărești, sat Șovoaia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,9 km, str. Valea Lungă, sat Șovoaia       Refacere platformă din balast DS, L = 2 km, Aleea Pictorului, sat Ruseni       15     Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,025 km, Ciucănel Vasile, sat Ceahlău     Comuna Ceahlău     2.102       Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,020 km, fam. Schiopu Florin, sat Ceahlău       Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,2 km, de la intersecția cu DJ 155 F până la fam. Vasile Ciucanu, pârâul Matasa II, sat Ceahlău       Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,05 km, fam. Luca M., pârâul Răpciunița, sat Ceahlău       Refacere subzidire culee pod BA, fam. Bursuc Valentin, sat Ceahlău       Refacere gabion mal drept, drum sătesc, L = 0,02 km, aval pod Vasile Grumazescu, sat Ceahlău       Refacere platformă drum sătesc și infrastructură, pe L = 0,5 km, din DJ 155 F până la fam. Ghervasie Florin       Refacere gabion mal stâng, drum sătesc, L = 0,02 km, punct fam. Platon Florin, sat Ceahlău       Refacere subzidire culee pod BA, fam. Cojocaru Romica, sat Ceahlău       Refacere gabion distrus mal drept, DC 151, L = 0,05 km, Rosu Ionel, sat Pârâul Mare       Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,15 km, fam. Farcasan Mitut, sat Pârâul Mare       Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,10 km, fam. Rosu Maria, sat Pârâul Mare       Refacere afluire subzidire zid de sprijin, DC 151, fam. Baciu, sat Pârâul Mare       Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,10 km, fam. Floroaia, sat Pârâul Mare       Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,05 km, DJ 155F - Almășanu Gavril, sat Bistricioara, comuna Ceahlău       Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,15 km, DJ 155F - Iosub Ion, sat Bistricioara, comuna Ceahlău       Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,3 km, DJ 155F - Tătaru Vasile, sat Bistricioara, comuna Ceahlău       16     Refacere platformă din balast și decolmatare șanț colmatat Str. Sub Deal, L = 1,1 km, de la fam. Todirică Eva la limită UAT, sat Costișa     Comuna Costișa     45       Decolmatare podeț tubular D = 1000, DC 104, Str. Răsăritului intersecție Str. Livezilor, sat Dornești       Refacere platformă din balast Str. Livezilor, L = 0,26 km, de la fam. I. F. la fam. S. Ghe., sat Dornești       Refacere platformă din balast Str. Soarelui, L = 1 km, de la fam. D. Al. I. la fam. D. I., sat Dornești       17     Refacere platformă DC 165, L = 2,53 km, Str. nr. 58, fam. G., A. C-tin, fam. D. C., fam. A. I., sat Cracăul Negru     Comuna Crăcăoani     129       Refacere platformă din balast DS, L = 0,03 km, Str. 47 (Pochivnica), sat Magazia       Refacere platformă din balast DS, L = 0,1 km, Str. 21, fam. F., sat Crăcăoani       Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. 30, fam. S. F., sat Crăcăoani       Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. 33, sat Crăcăoani       18     Refacere platformă DS Frunții, de la fam. C. până la fam. V. N., pe L = 2,2 km, sat Dămuc     Comuna Dămuc     824       Decolmatare albie (Pârâul Frunții) amonte punct Cofaru, pe L = 0,15 km, sat Dămuc       Refacere gabion saltea + 2 etaje, Pârâul Frunții, aval punct Cofaru, pe L = 5 ml       Decolmatare podeț din tuburi (3 buc. x D = 800) pe DS Frunții, punct Cofaru, sat Dămuc       Decolmatare podeț din tuburi (3 buc. x D = 800) pe DS Frunții, punct V.N., sat Dămuc       Refacere platformă DS Gherghelas, de la fam. C. până la fam. C. Ghe., sat Dămuc       Refacere anrocamente balast DS Bradului, punct dispensar veterinar, pe L = 0,1 km, sat Dămuc       Refacere anrocamente balast DS Bradului, punct Bucur, pe L = 0,05 km, sat Dămuc       Refacere platformă drum DC 205 Batu, de la fam. O. S. până la fam. Oniga Neculai, pe L = 2 km, sat Dămuc       Refacere platformă drum DS Parau Strungi, de la fam. B. T. până la fam. P. T., pe L = 1,2 km, sat Dămuc       Refacere pod lemn pe structură metalică, punct Frasinaru, sat Dămuc       Refacere platformă drum DC 201, de la fam. B. S. până la fam. B. S., pe L = 8 km, sat Dămuc       Refacere platformă drum DC 206, de la fam. B.S. până la fam. B. S., pe L = 3 km, sat Huisurez       Refacere platformă drum DF Bicajel, de la fam. C. I. până la baza sportivă Șugău, pe L = 10 km, sat Trei Fântâni       Refacere pod b.a. pe DF Bicajel, Pct. D. L., sat Trei Fântâni       Refacere culee ambele maluri și apărare pod din gabioane, pod ba pe DF Bicajel, sat Trei Fântâni       19     Refacere podeț tubular distrus (tuburi crăpate și deplasate și timpane podeț distruse) 2 buc., fam. Bîgu Neculai, pârâul Bahna Deal, sat Bălușești     Comuna Dochia     40       20     Refacere radier culee și zid de sprijin din beton, pod peste pârâul Alma; la DC40, intersecția cu DN15C, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni     Comuna Dobreni     885       Decolmatare pod peste pârâul Horaița, pct. intersecție biserică, pârâul Horaița, sat Dobreni, comuna Dobreni       Decolmatare pod peste pârâul Almaș, pct. stație de epurare, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni       Refacere infrastructură DS str. Dolhești, pe L = 0,450 km, pct. pod nou peste pârâul Horaița, pârâul Horaița       Decolmatare albie pârâul Almaș, stație de epurare, pe L = 0,450 km, pct. stație de epurare, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni       21     Refacere platformă din balast DS, L = 0,39 km, str. Gârlești, sat Doljești     Comuna Doljești     68       Refacere platformă din balast DS, L = 0,40 km, Str. Viilor, sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,60 km, Str. Pârâului, sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,40 km, Str. Salcâmilor, sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Prunilor, sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,05 km, Str. Sportului, sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, str. Semănători, sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. P.V., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. P.V., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.I., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.A., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.A., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M. Ghe. M., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. R. E., sat Doljești       Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. F. F., sat Doljești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,45 km, Str. Calvarului, sat Buruienești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Triunfului, sat Buruienești       Decolmatare albie amonte și aval, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești       Decolmatare albie amonte și aval, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești       Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești       Decolmatare rigole colmatate pe DC 60, L = 0,70 km, zona N.V., sat Buruienești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. Ciocârliei, sat Buhonca       Refacere platformă din balast DS, L = 0,20 km, Str. Speranței, sat Buhonca       Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Tineretului, sat Buhonca       Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Roselor, sat Buhonca       Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe 1 buc., punct P. A., sat Buhonca       Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe 1 buc., punct M. I., sat Buhonca       22     Refacere platformă balast DS Str. Nalbei, L = 0,6 km, sat Mastacăn     Comuna Dragomirești     128       Refacere platformă balast DS str. Cernegura, L = 0,4 km, sat Mastacăn       Refacere platformă balast DS Str. Apelor, L = 1 km, sat Mastacăn       Refacere platformă balast DS str. Izvor, L = 0,3 km, sat Mastacăn       Refacere platformă balast DS Str. Poștei, L = 0,8 km, de la fam. F. A. până la fam. Manea Ion, sat Mastacăn       Refacere platformă balast DS str. Frumușica, L = 1 km, sat Hlăpești       Refacere platformă balast DS, L = 0,8 km, sat Hlăpești       Refacere platformă balast DS, L = 0,5 km, sat Hlăpești       Reconstruire pod lemn distrus, sat Hlăpești       Refacere platformă balast DS Str. Lalelelor, L = 0,5 km, sat Vad       Refacere platformă balast DS Str. Chiliei, L = 0,8 km, sat Vad       Refacere podeț tubular (erodare radie + timpane distruse și apărări maluri, erodat terasament + rampe la podeț), La Ștefănel, sat Dragomirești       Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 1 km, sat Dragomirești       Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 1,5 km, sat Unghi       Decolmatare șanțuri stânga/dreapta L = 3.000 m la drum sătesc, L = 1,5 km, sat Unghi       23     Refacere platformă din balast Str. Muncii, L = 0,5 km, Intersecție Str. Salcei până la capăt, sat Izvoare     Comuna Dumbrava Roșie     39       Refacere platformă din balast Str. Bisericii, L = 0,6 km, din DJ 157 până la Str. Viitorului, sat Izvoare       Refacere platformă din balast Prelungire Str. Primăveri, L = 0,3 km, din cimitir în dreapta, sat Izvoare       Decolmatare rigole stg. + dr. Str. Serei, L = 0,6 km, din DJ 157 + 300 m, sat Izvoare       Refacere platformă din balast Str. Viitorului, L = 0,4 km, Moara Gradinaru - societăți comerciale, sat Izvoare       Refacere platformă din balast Str. Viitorului, L = 0,2 km, Moara Gradinaru - societăți comerciale, sat Izvoare       24     Decolmatare albie Priza de captare a rețelei de apă comunală, L = 0,7 km, pârâul Stejaru, sat Stejaru     Comuna Farcașa     186       Refacere platformă din balast DC 154 Stejaru, L = 1 km, toată lungimea, sat Stejaru       Refacere terasament, platformă drum cu material pietros decolmatat drum sătesc Pr. Bâtcii, L = 0,2 km de la fam. M. spre deal, sat Stejaru       Decolmatare podeț amonte și aval D = 600, 1 buc., fam. M. T., sat Stejaru       Decolmatare podeț amonte și aval, podeț beton, 1 buc., fam. Z. P., sat Stejaru       Decolmatare podeț amonte și aval, podeț D = 600, 1 buc., fam. G. D., sat Stejaru       Decolmatare albie la limita de inundabilitate a gospodăriilor riverane (refacere maluri cu materialul rezultat din decolmatare), torent pârâul Busmei, L = 1 km, toată lungimea, sat Busmei       Refacere platformă din balast DC 191 Busmei, L = 0,8 km, toată lungimea, sat Busmei       Decolmatare podeț, podeț D = 1500, 1 buc., fam. Tutuianu, sat Stejaru       Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Bursuni, sat Popești       Refacere podeț afectat cu deplasare tuburi și distrugere protecție beton (timpane, praguri) afectare rampe acces la podeț, podeț din 4 tuburi D = 1.500 mm, torent pârâul Ariei, sat Popești       Refacere platformă din balast Str. Bisericii, L = 0,3 km, toată lungimea, sat Popești       Refacere platformă din balast str. Schit, L = 0,3 km, toată lungimea, sat Popești       Refacere platformă din balast str. Preot Gavril Danielescu, L = 0,5 km, toată lungimea, sat Popești       Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Crucii, sat Farcașa       Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Soci, sat Farcașa       Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Slatinii, sat Farcașa       Refacere teren sport gazon artificial (curățare, verificare, refacere aderență strat suport), teren de sport Farcașa, sat Farcașa       Refacere platformă din balast Str. Nucului, L = 1,3 km, toată lungimea, sat Frumasu       25     Refacere platformă din balast DS str. Peștera, L = 0,931 km, de la transformator până la panta schitului, sat Gârcina     Comuna Gârcina     760       Refacere platformă din balast DS Str. Magnoliei, L = 0,528 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Str. Pinului, L = 0,669 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Lalelelor, L = 0,285 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Prunului, L = 0,485 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Gârcinuța II, L = 0,3 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Sfatului, L = 0,2 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS str. Gârcinuța I, L = 1,2 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Str. Orhideei, L = 0,2 km, sat Gârcina       Refacere suprastructură pod lemn, pod Moară, pct. Moară, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DC Oprișeni, L = 3 km, sat Gârcina       Refacere platformă din balast DS Str. Mărului, L = 0,113 km, sat Almaș       Refacere platformă din balast DS str. Sasca, L = 0,35 km, sat Almaș       Refacere platformă din balast DS Str. Islazului, L = 0,64 km, sat Almaș       Refacere platformă din balast DS Str. Vornicului, L = 0,2 km, sat Almaș       Refacere zid de beton, zid de sprijin din beton mal stâng, umplutură căsoaie din lemn, pod Sasca, pct. Sasca, sat Almaș       Refacere platformă din balast DS Str. Imașului, L = 0,447 km, sat Cuiejdi       Refacere platformă din balast DS Str. Sălătrucului, L = 0,207 km, sat Cuiejdi       Refacere suprastructură pod lemn, pod Sălătruc, pct. Podiș, sat Cuiejdi       Refacere suprastructură pod lemn, pod Vamanu, pct. Centrul satului Cuiejdi, sat Cuiejdi       Refacere fundație pod beton în urma eroziunii, pod Vărărie, pct. Vărărie, sat Cuiejdi       Regularizare torent Peștera, pe L = 0,025 km, str. Peștera la vărsare în pârâul Cuejdiu, sat Gârcina       Decolmatare torent și cameră cădere, torent Pietrăriei, pe L = 0,05 km, zona Pietrăriei, sat Gârcina       Refacere radier și pereți canal betonat avariat 70%, 14 căi acces din beton la locuințe, pe torent Peștera parțial regularizat, pe L = 0,35 km, str. Peștera, sat Gârcina       Decolmatare torent Peștera, pe L = 0,35 km, str. Peștera       Refacere platformă drum Str. Orhideei, pe L = 0,5 km, sat Gârcina       Decolmatare platformă drum DS Str. Ghiocelului, pe L = 0,28 km, sat Gârcina       Decolmatare platformă drum DS Str. Trandafirului, pe L = 0,2 km, sat Gârcina       Refacere fundație culee mal drept + radier + prag amonte, pod Moară, punct Moară, sat Gârcina       Refacere platformă drum pe DC 145 A Gârcina-Cuejdi, pe L = 2 km, porțiune Gârcina-Cuejdiu, sat Gârcina       Refacere platformă drum pe DC 147 A Oprișeni-Dragoș Vodă, pe L = 1,5 km, porțiune de la Oprișeni la Dragoș Vodă, sat Gârcina       Refacere platformă drum pe DS Str. Lalelelor, pe L = 0,35 km, sat Almaș       Refacere platformă drum pe DS Str. Muncii, pe L = 0,2 km, sat Almaș       Refacere platformă drum pe DS Str. Nucilor, pe L = 0,5 km, sat Almaș       Refacere platformă drum pe DS Str. Harcului, pe L = 0,3 km, sat Almaș       Refacere platformă drum pe DS str. Sasca, pe L = 0,35 km, sat Almaș       Refacere fundații culei mal stâng și drept, radier și prag fund, pod Sasca, pârâul Almaș, sat Almaș       Refacere culee mal stâng + aripi stânga, punte rutieră, Str. Paltinului, sat Almaș       Refacere platformă drum pe DS Str. Molidului, pe L = 0,30 km, sat Cuiejdi       Refacere platformă drum pe DS str. Podiș, pe L = 0,40 km, sat Cuiejdi       Refacere platformă drum pe DS str. Slatina, pe L = 0,30 km, sat Cuiejdi       Refacere suprastructură pod Sălătruc, pct. Podiș, sat Cuiejdi       Refacere suprastructură pod Vamanu, pct. Centrul satului Cuiejdi, sat Cuiejdi       Refacere suprastructură pod Vărărie, pct. Vărărie, sat Cuiejdi       26     Refacere platformă drum din balast, str. Huci, de la fam. G. D. nr. 225 până la fam. M. V. nr. 267 pe L = 0,8 km, sat Gura Văii     Comuna Girov     115       Colmatare podeț și spălare rampe podeț tubular ├9 = 800 mm la fam. N. C-tin, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. Argintaru, de la fam. S. P. până la fam. G.O. pe L = 0,4 km, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. La Caescu, de la fam. I. I. până la fam. C.A. pe L = 0,2 km, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. Hățas, de la fam. N. C-tin până la fam. V.V. pe L = 0,5 km, sat Turturești       Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. I. până la biserică pe L = 0,8 km, sat Turturești       Refacere platformă drum din balast, Str. Vilelor, de la fam. M. N. până la fam. S. N. pe L = 0,2 km, sat Turturești       Decolmatare șanțuri stânga-dreapta, pe Sant Str. Principală, de la fam. R. N. până la fam. P.D. pe L = 1 km, sat Căciulești       Refacere platformă drum din balast, str. Vasile Sumanaru, de la fam. M. Ghe. la fam. Săndulescu Vasile, pe L = 0,5 km, sat Boțești       Refacere platformă drum din balast, str. Huci, de la fam. G. la fam. M.V., pe L = 0,8 km, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. Argintaru, de la fam. S.P. la fam. G. O., pe L = 0,4 km, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. La Căescu, de la fam. I.I. la fam. C.A., pe L = 0,2 km, sat Gura Văii       Refacere platformă drum din balast, str. Hățaș, de la fam. N. C-tin la fam. V. V., pe L = 0,5 km, sat Turturești       Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. Ion la biserică, pe L = 0,8 km, sat Turturești       Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. Ion la biserică, pe L = 0,8 km, sat Turturești       Refacere platformă drum din balast, Str. Vilelor, de la fam. M. N. la fam. S.N., pe L = 0,2 km, sat Turturești       Decolmatare șanțuri stg. + dr., Str. Principală, de la fam. R N. la fam. P.D., pe L = 1 km, sat Căciulești       Refacere platformă drum din balast, str. Izvoare, de la fam. R. C. la fam. R., pe L = 0,8 km, sat Doina       27     Refacere platformă din balast DS, L = 0,01 km, str. Caina, zona fam. I. C-tin, sat Grumăzești     Comuna Grumăzești     1.169       Refacere platformă din balast DS, L = 0,1 km, str. Șes, zona fam. P.D., sat Grumăzești       Afluire albie pod 1 buc. DS str. Șes, sat Grumăzești       Decolmatare albie torent zonă pod, str. Șes, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, pct. C. N. - pct. Cucușor, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 1,35 km, str. Cârcei (0,6 km), str. Ionescu (0,2 km), str. Fabrici (0,2 km), str. Deal de Sat (0,2 km), Str. Humăriei (0,15 km), sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 1,5 km, str. Joseni, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 3,4 km, str. Văleni - pct. V. A.M. - pct. D. A., sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, fdt. Marian, L = 0,15 km, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 8,05 km, str. Manolești (0,2 km), str. Alexa (0,5 km), str. Frecăuți (0,25 km), str. Enea (0,6 km), Str. Mănăstirii (5,5 km), str. Gheorghiță (1 km), sat Grumăzești       Refacere rigolă betonată DS str. Hotărăni, L = 0,5 km, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 3,9 km, str. Roșeni (1 km), str. Valea Seacă (0,5 km), str. Tăbăcari (0,2 km), str. Vârtea (0,2 km), str. Luncii (0,2 km), Str. Fermelor (0,8 km), str. Cucușor (1 km), sat Grumăzești       Refacere culee pod afluiate gabion protecție mal distrus Str. Mănăstirii, pârâu Topolița, zona Biserică Topolița, sat Grumăzești       Refacere gabion protecție mal pârâu Topolița, Str. Fermelor, pct. Mișca, sat Grumăzești       Refacere platformă din balast DS, L = 2,7 km, Str. Bisericii (0,2 km), str. Vodeni (0,5 km), Str. Podului (0,8 km), str. Pintilie (0,8 km), str. Crăciun (0,4 km), sat Curechiștea       Refacere culee pod afuiate, pârâu Curechiștea, str. Vodeni, pct. fam. V., sat Curechiștea       Refacere platformă din balast DS, L = 2,6 km, str. Rugi (1 km), str. Livezi (1 km), str. Vornicu (0,6 km), sat Netezi       28     Refacere culee mal drept pod metalic (r. Bistricioara), pct. Răstoca, sat Bradul     Comuna Grințieș     238       Refacere platformă din balast DS Bradul, L = 1,3 km, sat Bradul       Refacere infrastructură + suprastructură drum DS Bradul, L = 0,05 km, sat Bradul       Refacere culee ambele maluri, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), sat Grințieș       Refacere culee amonte, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), pct. Suber, sat Grințieș       Refacere zid apărare beton armat mal drept, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), sat Grințieș       Refacere apărare mal din gabioane saltea + 3 etaje pe malul drept la apărare mal drept din gabioane aval mal drept pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), L = 0,05 km, sat Grințieș       Refacere pod din lemn distrus (r. Bistricioara), sat Grințieș       Decolmatare albie torent Horjilă, L = 0,2 km, sat Grințieș       Refacere platformă din balast DS Str. Pinului, L = 0,2 km, sat Grințieș       29     Refacere platformă drum DS, pe L = 3,0 km, drum luncă, sat Ruginești     Comuna Hangu     640       Refacere pereți canal și radier canal, pe canal scurgere, stație epurare, fam. B D., sat Buhalnița       Refacere radier și aripi pe DC 148 (podeț), pe L = 0,005 km, pct. fam. P. M., sat Buhalnița       Refacere drum sătesc DS (baraje retenție), pe L = 0,085 km, drum sătesc Frăgăria, sat Buhalnița       Refacere drum sătesc din balast pe DS, pe L = 5 km, sat Buhalnița-Hangu, sat Buhalnița       Refacere drum sătesc din balast pe DS, pe L = 1 km, cătun Sasu, sat Hangu       Refacere drum comunal și gabioane DC 149, pe L = 0,002 km, cătun Audia, sat Hangu       Refacere podeț tuburi premo, pe L = 0,005 km, cătun Boboteni, sat Hangu       Refacere gabioane, Stație Epurare, pe L = 0,002 km, centru Hangu, sat Hangu       Refacere drum sătesc DS, pe L = 3 km, sat Hangu       Refacere drum sătesc DS, pe L = 0,03 km, drum sătesc Mitrofan, sat Hangu       Refacere drum sătesc DS, pe L = 2,6 km, sat Grozăvești       Refacere drum sătesc DS, pe L = 4 km, sat Chirițeni       30     Decolmatare albie amonte și aval pod, eroziuni amonte și aval podeț tubular, Str. Vișinilor, torent Dealul Viilor, sat Spiridonești     Comuna Icușești     108       Decolmatare albie amonte și aval podeț dalat, punct Prepelița, torent Dealul Viilor, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DC 82, L = 1 km, de la intersecție Cooperație la fam. J., sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, de la Cimitir Ortodox la fam. S. C-tin, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. S. F. și Magazin cooperație, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DC 84, L = 0,53 km, de la fam. C.R. la A. D., sat Bălușești       Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,2 km, de la ieșirea din loc. Bălușești la intersecția cu DS ce face legătura cu loc. Bătrânești, sat Bălușești       Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,6 km, de la DC 84 la intrarea în loc. Bătrânești, sat Bălușești       Decolmatare albie amonte și aval pod b.a., pr. Cioate Faur, punct Munteanu, sat Bălușești       Decolmatare albie amonte și aval pod b.a., pr. Cioate Faur, punct Cimitir Ortodox, sat Bălușești       Refacere platformă din balast DS, L = 1,8 km, de la ieșirea din loc. Bălușești la ieșirea din comuna Icușești, sat Spiridonești       Refacere platformă din balast DC 83, L = 2 km, de la fam. G. la intrare în loc. Mesteacăn, sat Bălușești       Decolmatare albie amonte și aval podeț tubular, punct fam. P. M., sat Bălușești       Decolmatare albie amonte și aval podeț tubular, punct fam. B. V., sat Bălușești       Decolmatare albie amonte și aval podeț, V. I., sat Rocna       Decolmatare albie amonte și aval podeț, C. V., sat Rocna       Decolmatare albie amonte și aval podeț, Botezatu, sat Tabăra       Decolmatare albie amonte și aval podeț, Ciobanului, sat Mesteacăn       31     Refacere platformă din balast DS, L = 4,024 km, conform anexei străzi Ion Creangă, Str. Liliacului (0,344 km), Str. Salcâmului (0,4 km), str. Ștefan cel Mare (1,1 km), Str. Fântânilor (0,2 km), str. Budai (0,25 km), Str. Badrului (0,313 km), Str. Progresului (0,25 km), Str. Păcii (0,2 km), str. Fund. Speranței (0,15), Str. Izlazului (0,3 km), str. Fund. Biserici (0,4 km), Str. Sării (0,3 km), sat Ion Creangă     Comuna Ion Creangă     150       Refacere eroziuni mal stâng și drept și pile punte metalică, pr. Zapodia, acces Biserica din Strada Unirii, sat Izvoru       Refacere platformă din balast DS, L = 1,45 km, conform anexei străzi sat Izvoru, Str. Spicului (1 km), str. Fund. Unirii (0,2 km), Str. Mesteacănului (0,25 km), sat Izvoru       Refacere platformă din balast DS, L = 3,528 km, conform anexei străzi sat Strejaru str. Fundătura Cotunei (0,3 km), str. Cezar Petrescu (0,145 km), Str. Basarabiei (0,23 km), str. Preot Moraru (0,325 km), str. Fund. Rosca (0,345 km), str. Vâlcele (1,167 km), str. Dispensar (0,218 km), Str. Moșilor (0,798 km), sat Stejaru       Refacere eroziune mal amonte și aval pod beton, punct fam. I. Ghe. (poștaș), sat Stejaru       Refacere platformă din balast DS, L = 5,282 km, conform anexei străzi sat Averești str. Deleni (0,8 km), Str. Școlii (0,52 km), Str. Șesului (0,502 km), str. Dohasca (0,3 km), Str. Sipotului (0,56 km), str. Gavril Doniceanu (0,4 km), Str. Izvoarelor (0,3 km), Str. Morii (0,45 km), Str. Margaretelor (0,16 km), str. General Atanasiu (0,63 km), Str. Izlazului (0,66 km), sat Averești       Refacere platformă din balast DS, L = 0,795 km, conform anexei străzi sat Recea Str. Muncelului (0,202 km), Str. Crizantemelor (0,060 km), str. Ponor (0,26 km), Str. Curaturilor (0,273 km), sat Recea       Refacere platformă din balast DS, L = 2,221 km, conform anexei străzi sat Muncelu str. Drumul Muncelului (1,397 km), Str. Gutuiului (0,28 km), str. Mihai Viteazu (0,544 km), sat Muncelu       32     Refacere platformă din balast DS Str. Prundului, L = 0,025 km, sat Negrești     Comuna Negrești     23       Refacere platformă din balast DS str. Slatina, L = 0,5 km, de la fam. H. până la fam. I., sat Poiana       Decolmatare albie amonte și aval zonă pod, pod peste pr. Horaița la DJ 156A, zonă Școala Poiana, sat Poiana       Refacere aripă pod amonte mal stâng distrusă, pod peste pr. Horaița la DS, pct Dădă, sat Poiana       33     Refacere platformă din balast drum DS strada Trastiana, L = 0,4 km, de la P. D. la P. M., sat Pustieta     Comuna Oniceni     84       Refacere platformă din balast drum DS strada Ses Balanu, L = 0,4 km, de la P. I. la B. A., sat Pietrosu       Refacere platformă din balast drum DS strada Ses Balanu, L = 0,5 km, de la V. D. până la pădure, sat Pietrosu       Refacere platformă din balast drum DS Strada Burlacilor, L = 0,3 km, de la B. M. până la I. M., sat Pietrosu       Refacere platformă din balast drum DS Strada Consilierilor, L = 0,35 km, de la C. M. la T. I., sat Solca       Refacere platformă din balast drum DS strada La Stupina, L = 0,2 km, de la M. V. la M. V., sat Solca       Refacere platformă din balast drum DS La Catarg, L = 0,3 km, de la S. Ghe. la O. D., sat Poiana Humei       Refacere platformă din balast drum DS Dealul Poienii, L = 0,5 km, de la P. V. la pârâul Mascacan, sat Poiana Humei       Refacere drum surpat DS Dealul Poienii, L = 0,05 km, de la M. V. la M. F., sat Poiana Humei       Refacere platformă din balast drum DS Ciorchelea, L = 0,4 km, de la G. Ghe. la C. Ghe., sat Poiana Humei       Refacere platformă din balast drum DS Fundătura Păcii, L = 0,2 km, de la M. I. la M. M., sat Poiana Humei       34     Refacere (podeț tubular avariat - reamplasare tuburi și refacere rampe acces) pod din tuburi premo 5 buc. D = 800 mm, pct. Popa, sat Pângărăcior     Comuna Pângărați     805       Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,1 km, pct. Popa, sat Pângărăcior       Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,02 km, pct. Crețu V., sat Pângărăcior       Refacere pilon și culee mal stâng erodate podeț, punct Iftimie, sat Pângărăcior       Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,08 km, fam. M. M., sat Pângărăcior       Refacere pod - fundații culei mal stâng și mal drept erodate, fam. C. I., sat Pângărăcior       Refacere pod - fundații culei mal stâng și mal drept erodate, fam. B., sat Pângărăcior       Refacere apărare mal stg. din gabioane saltea + 1 etaj și umplutură terasament Str. Bejeniei, L = 0,05 km, fam. T., sat Pângărăcior       Refacere apărare mal stg. din gabioane saltea + 1 etaj și umplutură terasament Str. Bejeniei, L = 0,3 km, fam. R., sat Pângărăcior       Decolmatare albie torent (deversare aluviuni în incinta proprietăți), L = 0,05 km, fam. M. N., sat Pângărăcior       Refacere pod dalat - fundație culee mal stâng erodată + apărare mal, fam. A., sat Pângărăcior       Refacere terasament (corp drum) + umplutură erodare terasament Str. Bejeniei, L = 0,1 km, punct Vamanu, sat Pângărăcior       Refacere platformă din balast str. Bejeniei, L = 0,05 km, pct. Scaricica, sat Pângărăcior       Refacere platformă din balast Str. Pârâul Stroiei, L = 0,1 km, fam. R., sat Pângărăcior       Refacere platformă drum + terasament (anrocamente) drum acces teren agricol, L = 0,05 km, fam. O., sat Oanțu       Refacere punte pietonală din lemn distrusă, fam. U. Ghe., sat Oanțu       Refacere podeț tubular (reamplasare tuburi, refacere acces), pod din tuburi premo 5 buc. D = 800, punct Popa, sat Pângărăcior       Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,10 km, punct Popa, sat Pângărăcior       Refacere mal erodat și corp drum D.S. L = 0,1 km, punct Șarpe, sat Pângărăcior       Decolmatare canal betonat D.S. L = 0,4 km, pct. calea ferată, sat Stejaru       35     Refacere cameră centrală termică (demisol inundat-camera centrala termice) Sediu Primărie Petricani, Str. Principală (DJ155I), sat Petricani     Comuna Petricani     121       Refacere culee mal stâng pod și decolmatare albie amonte (pârâu Topolița), pod la Axinia, sat Petricani       Refacere platformă din balast drum str. Rates, L = 0,8 km, de la Magazin Axinia până la pod Axinia, sat Petricani       Refacere platformă din balast drum Str. Luncii, L = 0,5 km, de la N. U. până la pod Axinia, sat Petricani       Refacere platformă din balast drum Str. Bisericii, L = 1,5 km, de la biserică până la pod Tirpesti, sat Petricani       Refacere pod de lemn (fundație pilă erodată, podină avariată, rampe acces stânga + dreapta erodate), pod la Pușcașu, sat Târpești       Refacere platformă din balast drum Str. Luncii, L = 0,2 km, în dreptul fam. F., sat Petricani       Refacere platformă din balast drum comunal DC 12, L = 2 km, de la asfalt până la granița cu orașul Târgu-Neamț, sat Boiștea       Refacere platformă din balast drum Str. Poiana, L = 0,5 km, de la Laur până la Poiana, sat Boiștea       Refacere pod de lemn (erodare culee stânga + pila + dreapta, podină avariată) și decolmatare albie amonte și aval pod pe pr. Tolici, pod la Gherasim, sat Tolici       Refacere pod de lemn (erodare culee stânga + pila + dreapta, podină avariată), pr. Tolici, pod la Munteanu, sat Tolici       Refacere pod de lemn (culee + fundație), pr. Tolici, pod la Culita Cirlan, sat Tolici       Refacere platformă din balast drum Str. Opreni, L = 0,5 km, în dreptul fam. Lisman, sat Tolici       Refacere platformă din balast drum str. Pe Pârâu, L = 1,5 km, de la Ocolul Silvic la Vărărie, sat Tolici       Refacere platformă din balast drum str. Cristiana, L = 1,5 km, de la fam. Balut la Pădure, sat Tolici       36     Refacere apărare mal - gabioane, fam. B. - splaiul Chirileni pe L = 0,05 km, sat Dolhești     Comuna Pipirig     3.088       Refacere gabion mal drept, drum sătesc, splaiul Defrișare, pe L = 0,06 km, sat Dolhești       Refacere apărare de mal din gabioane, fam. S., pe L = 0,04 km, sat Dolhești       Refacere apărare de mal din gabioane, fam. M., pe L = 0,1 km, sat Dolhești       Decolmatare albie torent Gherasim, sat Dolhești-torentul Gherasim, pe L = 0,1 km, sat Dolhești       Refacere platformă drum pe drum sătesc, Str. Sondei, pe L = 0,5 km, sat Dolhești       Refacere infrastructură și platforma drum pe drum sătesc, fam. G., pe L = 0,4 km, sat Dolhești       Refacere apărare de mal din gabioane, str. Splaiul Mestecenilor, pe L = 0,07 km, amonte pod Târdea mal stâng, sat Dolhești       Refacere pod lemn, str. Nistor, pârâul Pluton-Dolhești (fam. N. și fam A. C.), sat Dolhești       Refacere căsoaie din lemn, apărare mal la drum sătesc Splaiul Chirileni, pe L = 0,05 km, fam. D. I., sat Dolhești       Refacere platformă drum pe drum sătesc, punct fam. D. I., pe L = 0,5 km, sat Dolhești       Refacere punte fam. F., sat Dolhești       Refacere platformă drum pe drum sătesc, Splaiul Liliacului, punct fam. U. și fam. A., pe L = 0,7 km, sat Dolhești       Refacere podeț tubular 2x D-1500 la str. Splaiul Liliacului, sat Dolhești       Refacere infrastructură și platformă drum sătesc, pe L = 0,3 km, fam. C. N., sat Dolhești       Decolmatare platformă drum sătesc Gabor, pe L = 0,25 km, sat Dolhești       Decolmatare platformă drum sătesc Sub Branu, pe L = 0,2 km, sat Dolhești       Refacere apărare de mal stâng din gabioane, drum sătesc - Mija, pe L = 0,05 km, sat Dolhești       Refacere apărare de mal stâng din gabioane, drum sătesc Crengenilor, pe L = 0,07 km, sat Dolhești       Refacere culee mal stâng și drept, pod la str. Splaiul Mestecenilor - Pod Sub Branu, pe L = 0,04 km, sat Pâțâligeni       Decolmatare platformă drum Strada Releului, pe L = 0,2 km, punct Grămadă, sat Pâțâligeni       Decolmatare platformă drum sătesc Bursuna, pe L = 0,2 km, punct Tardea, sat Pâțâligeni       Decolmatare platformă drum sătesc Pietraru, pe L = 0,2 km, punct Aron, sat Pâțâligeni       Refacere culei pod de b.a. - strada Pârâul Străjii, familia B.i, sat Pâțâligeni       Decolmatare platformă drum sătesc Pietraru, pe L = 0,7 km, pârâul Străjii între fam. S. V. și B. N.i, sat Pâțâligeni       Refacere pod distrus, strada Pârâul Străjii, familia S.V., sat Pâțâligeni       Refacere apărare de mal stâng din gabioane, str. Poiana Focșei, pe L = 0,2 km, amonte pod Mihoc, sat Leghin       Decolmatare platformă drum sătesc Poiana Focșei, pe L = 0,2 km, pod Mihoc, sat Leghin       Decolmatare platformă drum sătesc pct. Fabrică Timișescu, pe L = 0,3 km, sat Leghin       Refacere apărare de mal din gabioane, str. Chițigaia, pe L = 0,02 km, pct. Buturaș, sat Boboiești       Refacere apărare de mal din gabioane, mal drept amonte pod, pct. Ungureanu, pe L = 0,1 km, sat Pipirig       Decolmatare platformă drum Str. Răchiților, pe L = 0,1 km, sat Pipirig       Decolmatare platformă drum Str. Bisericii, pe L = 0,2 km, sat Pipirig       Decolmatare platformă drum Str. Bisericii, pe L = 0,5 km, sat Pipirig       Refacere apărare mal stâng și drept, pct. Grigoraș, pe L = 0,05 km, sat Pluton       Decolmatare platformă drum str. Pârâul lui Anton, pe L = 0,6 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, Str. Slatinei, pct. Cuba, pe L = 0,05 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, Str. Slatinei, pct. Cuba, pe L = 0,04 km, sat Pluton       Decolmatare platformă drum sătesc str. Agăpeni, pe L = 0,1 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. fam. S., pe L = 0,05 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. fam. M., pe L = 0,05 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng și drept din gabioane, pct. Dochița, pe L = 0,08 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. Pascariu, pe L = 0,04 km, sat Pluton       Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. Magazin pe str. Cujbeni, pe L = 0,05 km, sat Pluton       Decolmatare albie torent Dochita, pe L = 0,1 km, sat Stânca       Decolmatare albie torent Bisericii, pe L = 0,3 km, sat Stânca       37     Refacere platformă drum (distrus sistem rutier l-25 m) Platformă drum (spălare l = 100 m) Drum exploatare Boiereasaca, L = 0,125 km, intersecție cu DJ 157 J, sat Podoleni     Comuna Podoleni     28       38     Refacere platformă drum și zid sprijin pe DS, pe L = 0,035 km, sat Petru Vodă     Comuna Poiana Teiului     450       Refacere acostament drum DS, pe L = 0,015 km, sat Petru Vodă       Refacere gabioane și saltea pe DS, pe L = 0,050 km, pct. fam. P., sat Petru Vodă       Refacere gabioane, saltea rigolă, pe DS, pe L = 0,050 km, pct. fam. R. D., sat Petru Vodă       Refacere albie pârâu, maluri, pe DS, pe L = 0,4 km, pct. fam. C./Ș., sat Petru Vodă       Refacere albie pârâu, pe DS, pe L = 0,3 km, pct. fam. R., sat Petru Vodă       Refacere zid sprijin din piatră, pe DS, pe L = 0,220 km, pct. fam. Tănasă Petrică, sat Roșeni       Refacere albie și maluri pe DS, pe L = 0,026 km, pct. fam. Nițuc, sat Poiana Teiului       39     Refacere platformă din balast drum str. Slătiori, L = 0,4 km, pct. A. I. - pct. B. I., sat Oglinzi     Comuna Răucești     225       Refacere platformă din balast drum Str. Salcâmilor, L = 0,2 km, pct. R. I. - pct C. A., sat Oglinzi       Refacere platformă din balast drum str. Stejari, L = 0,15 km, pct. A. Ghe. - pct. I. D., sat Oglinzi       Refacere platformă din balast drum str. Hatia, L = 0,2 km, pct. R. S. - pct. Magazin Răchieru Cristian, sat Oglinzi       Refacere podeț tubular beton strada Izvoare, pct. P.V., sat Oglinzi       Refacere podețe tubulare 3 buc. beton Strada Tâmpăului, pct. fam. C., pct. A. I., pct. T. I., sat Oglinzi       Refacere șanț betonat Strada Tâmpăului, L = 0,06 km, pct. C. M., sat Oglinzi       Refacere podeț tubular beton fdt. Dorobanț, pct. A. C., sat Oglinzi       Refacere podețe tubulare beton strada Băile Oglinzi, 2 buc., pct. I. M., pct D. Ghe., sat Oglinzi       Refacere platformă din balast drum Str. Steagului, L = 0,2 km, pct. M. I. - pct I.V., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum str. Ghibeni, L = 0,3 km, pct. M. I. - pct G. I., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum Str. Veteranilor, L = 0,6 km, pct. Sală Festivități - pct. Grădiniță, sat Răucești       Refacere platformă din balast drum Str. Curăturii, L = 0,1 km, DJ 157 G - str. Cioroiu, sat Răucești       Refacere platformă din balast drum str. Pensiuni, L = 0,1 km, DC 6 - pct. P. V., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum str. Pietriș, L = 0,2 km, pct. V.V. - pct. C. T., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum Str. Bătrânei, L = 0,2 km, pct. G. I. - pct. M. I., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum Str. Țiglăului, L = 0,1 km, pct. I. I. - pct. Ungureanu, sat Răucești       Refacere platformă din balast drum str. Trofinești, L = 0,2 km, pct. stație captare apă - pct. D.L., sat Răucești       Refacere podețe tubulare 3 buc. beton Strada Morii, pct. A. C-tin, M. A., I. F., sat Răucești       Refacere podeț tubular beton Strada Principală, pct. Ioniță Elena, sat Răucești       Refacere podețe tubulare 2 buc. beton strada Veterani, pct. I. V., pct. intersecție str. Veterani-str. Deleni, sat Răucești       Refacere podeț tubular beton Strada Pensiunii, pct. P. V., sat Răucești       Refacere platformă din balast drum str. Lunca, L = 0,1 km, pct. M. I. - pct. C. I., sat Săvești       40     Refacere platformă din balast DC 184, pe L = 0,4 km, zona Girovanu, sat Borșeni     Comuna Războieni     20       Refacere platformă din balast și acostament DC 29, pe L = 0,2 km, pct. fam. G. I., sat Valea Albă       Refacere acostament DC 195, pe L = 0,4 km, pct. fam. L., sat Războienii de jos       41     Refacere platformă din balast drumuri sătești D.S., pe L = 0,2 km, zona Trofin, sat Goșmani     Comuna Români     8       Refacere platformă din balast drumuri sătești D.S., pe L = 0,5 km, D.J. 155 I până în zona de acces la sondă, sat Goșmani       42     Refacere platformă din balast DS Str. Huciului pe L = 2 km, sat Ruginoasa     Comuna Ruginoasa     138       Refacere platformă din balast DS Str. Gropii pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS Str. Toloacelor pe L = 0,7 km, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS Str. Tochilelor pe L = 0,5 km, intersecție DJ 157 I până la pr. Velnița, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS Str. Staniștei pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS Str. Nucilor pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS str. Nicolae Apostol pe L = 0,4 km, sat Ruginoasa       Decolmatare 9 bucăți, podețe tubulare din țeavă porugată D = 600 mm, de-a lungul Str. Huciului, sat Ruginoasa       Refacere platformă din balast DS Aleea Cimitirului pe L = 0,5 km, intersecție DN 15 D până la cimitir, sat Bozienii de Sus       Refacere platformă din balast DS Aleea Școlii pe L = 0,4 km, sat Bozienii de Sus       Refacere platformă din balast DS Str. Morii pe L = 0,4 km, Școala Bozienii de Sus, sat Bozienii de Sus       Refacere platformă din balast DS Aleea Vasile Lupu, pe L = 0,3 km, Școala Bozienii de Sus până la intersecție cu Aleea Cimitirului, sat Bozienii de Sus       Refacere platformă din balast DS Str. Velniței, pe L = 0,7 km, sat Bozienii de Sus       Refacere platformă din balast DS Aleea Salcâmilor, pe L = 0,3 km, intersecție DN 15 D până la izlaz comunal, sat Bozienii de Sus       43     Refacere platformă din balast str. Lencani, L = 0,6 km, de la fam. I.M. până la C. M., sat Vulpășești     Comuna Sagna     34       Refacere platformă din balast str. Biserici, L = 0,4 km, de la C. N. până la biserică, sat Vulpășești       Refacere platformă din balast str. Cristenești, L = 0,5 km, de la L. E. până la C. Ghe., sat Vulpășești       Refacere platformă din balast Str. Păcii, L = 0,2 km, de la U.V. până la M. L., sat Vulpășești       Refacere platformă din balast Str. Teilor, L = 0,3 km, de la L. C-tin până la O. M., sat Vulpășești       Decolmatare albie pârâu, pârâul Dafinoaia, L = 0,25, de la pod până la trecerea cu calea ferată, sat Sagna       44     Decolmatare drum sătesc, L = 0,2 km, intersecție Str. Releului cu Str. Speranței, sat Tașca     Comuna Tașca     258       Decolmatare drum sătesc, L = 0,18 km, intersecție Str. Pinului cu Str. Speranței, sat Tașca       Decolmatare albie torent Hamzoița, L = 0,2 km, pct. Z.G., sat Tașca       Refacere maluri stâng +drept torent Badale, L = 0,2 km, pct. B.N., sat Tașca       Refacere terasamente drum erodate DS str. Ștefan cel Mare, L = 0,05 km, pct. D. Ghe., sat Tașca       Refacere mal erodat DS str. Ștefan cel Mare, L = 0,05 km, pct. V. Ion., sat Tașca       Refacere pod din lemn peste pr. Secu, pct. S. P., sat Tașca       Refacere mal stâng erodat la pod peste pr. Secu, pct. D., sat Tașca       Refacere apărare mal stâng din gabioane pe pr. Secu, L = 0,005 km, pct. Ș. I., sat Tașca       Refacere mal drept erodat Pr. Secu, pct. școală, sat Tașca       Decolmatare albie Pr. Secu, L = 0,014 km, pct. amonte pod C.V., sat Tașca       Decolmatare baraje 3 buc. - Baraj Buraga, pct. Niță, sat Tașca       Decolmatare drum sătesc Str. Măgurii, L = 0,1 km, sat Tașca       Decolmatare albie Pr. Ticoș, L = 0,06 km, pct. aval pod Paleu, sat Ticoș- Floarea       45     Refacere acostamente drum sătesc Măciucași - Capra, L = 0,20 km, fam. G. - intersecție cu pod Capra peste râul Bistrița, sat Tarcău     Comuna Tarcău     4       Decolmatare șanț stâng drum comunal DC 135, L = 0,2 km, zona Glodu, sat Tarcău       Refacere platformă din balast pe drum sătesc, L = 0,1 km, zona Glodu, sat Cazaci       46     Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 0,7 km, sat Dumbrava     Comuna Timișești     5       47     Refacere platformă din balast DC 182, L = 0,6 km, de la fam. D. până la pădure, sat Arămoaia     Comuna Tupilați     8       Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. N. M. până la fam. Tabac, sat Arămoaia       48     Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,5 km, de la ieșirea din localitate la limita cu comuna Icușești, sat Chilii     Comuna Valea Ursului     63       Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la B. M. la O. V., sat Giurgeni       Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la B. M. la L. C-tin, sat Giurgeni       49     Refacere platformă din balast drum Strada Neamțului, L = 0,3 km, pct. M. E. - pct. F. I., sat Lunca     Comuna Vânători-Neamț     58       Decolmatare șanț strada Vartic, L = 0,35 km, pct. B. I. - pct. intersecție Strada Troiței, sat Lunca       Refacere platformă din balast strada Vartic, L = 0,35 km, pct. B. I. - pct. intersecție Strada Troiței, sat Lunca       13)     Județul Sălaj Total, din care:      1.670       1     Refacere DJ 108S în satul Gârbou, comuna Gârbou     Județul Sălaj     366       Refacere DJ 108S în satul Zalha, comuna Zalha       Refacere DJ 108S în satul Valea Lungă, comuna Zalha       Refacere DJ 108S în satul Ceaca, comuna Zalha       2     Refacere Grădinița cu program prelungit "Voinicel"     Municipiul Zalău     472       Refacere Grădinița cu program prelungit nr. 1 Zalău       Refacere Grădinița cu program prelungit "Ion Creangă"       Refacere Școala Gimnazială "Simion Bărnuțiu"       Refacere Colegiul Național Silvania       Refacere Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul"       Refacere Liceul Pedagogic       3     Refacere DC în satul Cizer     Comuna Cizer     121       Refacere mal DC 78 A în sat Cizer, infrastructură piatră       Refacere mal, corp drum afectat DC 79 A în sat Plesca       Refacere străzi în satul Cizer (străzile Cojoc, Laloi, Silba, Cimitirului, Ruptura, Boianului)       Refacere strada Brăduleț în sat Pria       4     Refacere străzi Buciumi (strada La Costani, piața veche, La Cula)     Comuna Buciumi     80       Refacere străzi sat Bodia (strada Floroaia), comuna Buciumi       Refacere pod în localitatea Bodia peste râul Agrij       5     Refacere străzi sat Jac (străzile Grofiu, Florii, La Stanca), comuna Creaca     Comuna Creaca     5       6     Refacere drum comunal DC 48 A în localitatea Cristolț     Comuna Cristolț     117       Refacere drum comunal DC 47 A în sat Văleni, comuna Cristolț       Refacere străzi sat Cristolț (străzile Ghetar, Miri, Suseni, Lătureni, După Deal, Lazuri, Valea Fetiții), comuna Cristolț       Refacere străzi sat Poiana Onții (străzile Sub Dunga, Funduri, Păltiniș), comuna Cristolț       Refacere podeț în localitatea Văleni, situat pe Strada Seșii, comuna Cristolț       7     Refacere drum comunal DC 46 Gârbou - Solomo - Bezded     Comuna Gârbou     35       Refacere străzi sat Gârbou (străzile Cioroi, Terti, Teritori, Popeni, Bentea, Cotrii, Iguoaiei, Spătaru, Misenilo, La Mărioara, Dealu Puiului, Dealu Cosmești, Popeni 2), comuna Gârbou       8     Refacere drum comunal DC 94 Halmășd - Fufez, în localitatea Halmășd     Comuna Halmășd     106       Refacere drum comunal DC 87 Halmășd - Plopiș, în localitatea Aleuș       Refacere pod situat în sat Cerașa situat pe Valea Cerașa       9     Refacere stradă sat Răstoci (face legătura între DN 1H spre cimitir și casa nr. 42), comuna Ileanda     Comuna Ileanda     33       Refacere stradă sat Perii Vadului (Strada Principală de la Biserica la nr. casa 62), comuna Ileanda       10     Refacere stradă sat Plopiș (Vâlceaua Husar), comuna Plopiș     Comuna Plopiș     39       Refacere stradă sat Iaz, comuna Plopiș       Refacere podeț în localitatea Plopiș, situat pe pârâul Vâlceaua Husar, comuna Plopiș       11     Refacere stradă sat Zalha (strada Pod), comuna Zalha     Comuna Zalha     186       Refacere stradă sat Vârteșca (strada Valea Poienilor), comuna Zalha       Refacere străzi sat Valea Lungă (Strada Cosmeștilor, Pe Coaste), comuna Zalha       Refacere străzi sat Ceaca (strada Valea Huzmezan, Valea Hranei), comuna Zalha       Refacere pod localitatea Zalha, situat pe strada Pod, comuna Zalha       Refacere pod localitatea Vârteșca, zona Biserica, comuna Zalha       Refacere pod sat Ceaca peste Valea Husmezanu, comuna Zalha       Refacere podețe sat Ceaca, situate pe Strada Principală nr. 8 și nr. 87, comuna Zalha       Refacere Școala gimnazială Zalha       12     Refacere pod situat în sat Sutor peste Valea Sâncraiului     Comuna Zimbor     110       14)     Județul Suceava Total, din care:      34.679       1     Refacere suprastructură din balast a DJ 174 de la km 32 la km 52 - L = 20 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m pe raza orașului Broșteni     Județul Suceava     5.223       Decolmatare podeț de pe DJ 208J km 8 + 800 - km 9 + 680, sat Adâncata, comuna Adâncata       Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DJ 209C km 24+450 - km 24+700 și decolmatare șanțuri aferente DJ L = 250 ml din sat Berchișești, comuna Berchișești       Decolmatare rigolă aferentă DJ 209G sat Brodina, comuna Brodina: de la Burlică la Dispensar Uman - L = 500 m, l = 0,4 m, h = 0,5 m, zona P. B. - L = 50 m, l = 0,5 m, h = 0,5 m, în zonă podeț Herghelie - L = 75 m, l = 1 m, h = 0,5 m, în zona Herghelie km 18+300 - L = 50 m, l = 2 m, h = 0,5 m       Decolmatare podeț pe DJ 209G km 18+300 zona Herghelie - L = 12 m, l = 2 m, h = 1 m și decolmatare culee pod Sadău în zona Nicu Hudema - L = 20 m, l = 2 m, h = 2 m, sat Brodina, comuna Brodina       Refacere podeț tubular DN 800 mm L = 10 m pe DJ 209G, km 23+800, sat Paltin, comuna Brodina       Refacere suprastructură din balast pe DJ 178 B de la km 7+700 la km 12+000 - L = 4,1 km, l = 5 m, h = 0,1 m, în sat Grănicești, comuna Grănicești       Decolmatare șanțuri pentru punerea în siguranță a DJ 178B la km 9+800 - intersecție cu DN2 L = 100 m, în sat Grănicești, comuna Grănicești       Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a DJ 208D de la Hănțești la râul Siret L = 0,8 km, l = 1 m, h = 0,7 m, sat Hănțești, comuna Hănțești       Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a DJ 208B pe o L = 3 km, l = 1 m, h = 0,7, sat Berești, comuna Hănțești       Refacere eroziune mal din materiale locale în zona G.V. pentru punerea în siguranță a DJ175 L = 40 m, l = 2 m, h = 1,5 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei       Refacere suprastructură din balast de la Macoveiciu Dumitru la Marocico Dumitru pe DJ 175 L = 0,35 lm, l = 5 m, h = 0,1 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei       Refacerea elementelor de infrastructură ale DJ 177 C: decolmatare L = 0,6 km, refacere acostamente L = 5 km, l = 0,75 m, h = 0,15 m, refacere podeț dalat la km 2+900 și prism din anrocament, refacere podeț tubular la km 4+500 și decolmatare L = 0,05 km, l = 0,5 m, h = 1 m, refacere podeț la km 5+900 și a timpanelor L = 20 ml și gabioane cu h = 2 m, refacere podeț la km 6+500, decolmatare L = 0,15 km, l = 1,5 m, h = 1,2 m, refacere podeț la km 6+950, refacere podeț la km 9+500 și decolmatare pe L = 0,05 km, l = 12 m, h = 1,2 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere zid de sprijin din beton armat a DJ 174 F sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei       Refacerea DJ 175 B la km 9+088 - lucrări de decolmatare rigole și șanțuri L = 0,2 km, l = 8,5 m, h = 0,15 m, decolmatare albie pr. Izvorul Giumalău L = 20 m, l = 5 m, h = 3 m, refacere saltea gabioane L = 8 m, l = 2,5 m, h = 1 m și refacere apărare de mal gabioane L = 16 m, h = 2 m, pentru punerea în siguranță a DJ175 B, în sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Decolmatare albie a pr. Izvorul Giumalău în zona pod Raia pentru punerea în siguranță a DJ 175B L = 0,15 km, l = 2,5 m, h = 1 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere prag de fund aferent pod peste pârâul Humor pe DJ 177 la km 7+000, sat Mănăstirea Humorului, comuna Mănăstirea Humorului       Refacere podețe pe DJ 177 în sat Mănăstirea Humorului, comuna Mănăstirea Humorului, la km 6+200 și în sat Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, la km 15+800       Refacere suprastructură din balast pe DJ 291 A pe L = 1,7 km, l = 6 m, h = 0,2 m de la km 30+575 la km 32+275, sat Băncești, comuna Mușenița       Reprofilare suprastructură la DJ 291 A în sat Climăuți, comuna Mușenița, pe L = 1,35 km, l = 6 m, h = 0,2 m de la km 39+775 la km 41+100       Refacere suprastructură din balast DJ 174E în sat Panaci, comuna Panaci, pe L = 8 km, l = 6 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent DJ 174E pe L = 5 km       Refacere pod pe DJ178A peste pârâul Tinoasa în satul Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos       Refacere eroziune mal aferent pod pe DJ209A peste pârâul Suha Mică, în sat Slatina, comuna Slatina, de la km 34+495 la km 35+0,95 L = 0,6 km, l = 3 m, h = 2 m       Refacere apărare mal din gabioane aferentă podului pe DJ209A în sat Găinești, comuna Slatina, peste pârâul Valea cu Calea, la km 43+800       Decolmatare zona amonte și aval pod din beton armat pe DJ209G, pârâul Falcău, L = 150 m, l = 30, h = 0,75 în sat Straja, comuna Straja, la km 14+500       Refacere apărare de mal râul Suceava din anrocamente aferentă DJ209G, în sat Straja, comuna Straja, pe o lungime de 150 m, l = 1 m, h = 4 m la km 13+000       Decolmatare 2 podețe pe DJ177B în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: 20 ml la km 14+900 și 20 ml la 14+300       Decolmatare podeț pe DJ177A în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: 10 ml la km 8+900       2     Refacere terasament str. Izvorul Alb, zona Alexoaie nr. 118, L = 20 m, l = 3 m, h = 0,5 m     Municipiul Câmpulung Moldovenesc     153       Refacere apărare de mal pe pr. Izvorul Alb pentru punerea în siguranță a str. Izvorul Alb km 4+200, stg L = 15 m, l = 1 m, h = 2,5 m; km 4+400 stg. L = 10 m, l = 1 m, h = 2 m; km 4+650 stg. L = 15 m, l = 1 m, h = 2 m; km 4+800 stg. L = 5 m, l = 1 m, h = 2 m       Refacere terasament al podului de tuburi pe str. Valea Seacă km 3+000 peste pr. Valea Seacă L = 20 m, l = 4 m, h = 0,5 m       Refacere terasament al str. Valea Seacă, zona Crăciun L = 100 m, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere apărare de mal pe pr. Valea Seacă pentru punerea în siguranță a str. Valea Seacă km 2+900, L = 50 m, l = 2 m, h = 1 m; km 2+400 L = 20 m, l = 2 m, h = 1 m; km 2 +300 L = 60 m, l = 1,5 m, h = 1 m       Decolmatarea pr. Valea Seacă zona Crăciun - Barbanta pentru punerea în siguranță a str. Valea Seacă L = 200 m, l = 4 m, h = 0,5 m       Refacere suprastructură din piatră concasată a str. Valea Seacă de la casa nr. 138 la 140 - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din piatră concasată a str. Plaiul Deii de la casa nr. 46 la garaj - L = 0,05 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere lucrare apărare pod din gabioane zona pod 1 pr. Valea Caselor - L = 8 m, h = 2 m și placarea gabioanelor prin ecranare L = 5 m, h = 2 m       Refacere terasament str. Valea Caselor, zona Pensiunea Rustică L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere apărare de mal din anrocamente pentru punerea în siguranță a str. Valea Caselor, zona Pensiunea Rustică, L = 0,02 lm, l = 1,5 m, h = 1 m       Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. Pârâul Morii de la casa nr. 14 la casa nr. 15 - L = 0, km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. Șandru de la km 3+500 - km 3+350 și de la km 0+500 la km 0+650 - L = 0,3 km, l = 5 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. 1 Septembrie de la intersecție cu Str. Mioriței la casa nr. 6 - L = 0,03 km, l = 3 m, h = 0,1 m       3     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală municipală din Fălticeni: str. Plutonier Iacob, L = 1,5 km, l = 4,5 m, h = 0,15 m, Str. Teilor L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Nufărului L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Magazia Gării L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Antilești L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Panduri L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Zorilor L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m     Municipiul Fălticeni     202       4     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală municipală din Vatra Dornei: Str. Poligonului - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Piscului - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Lumea Nouă - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Negrești - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m și L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Căprioarei - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Eroilor - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Nichitușeni - L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Oborului - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Popeni - L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ulița Buliceni - L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Municipiul Vatra Dornei     222       Refacere suprastructură din balast pe strada Ulița Știrbeni din localitatea Argestru, municipiul Vatra Dornei - L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe strada Todireni din localitatea Todireni, municipiul Vatra Dornei - L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din localitatea Roșu, municipală din Vatra Dornei: str. Colăcelu - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Silvicultorului - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ulița Vlejeni - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m       5     Refacere suprastructură din balast pe str. Soldat Dumitru Antal de la intersecție DJ 174 la Ș.C. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni     Orașul Broșteni     513       Refacere suprastructură din balast pe Str. Braniștei de la B.D. la G. N. - L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni       Refacere suprastructură din balast pe str. Hăleasa de la G.C. la Ț. D. - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni       Refacere suprastructură din balast pe DC Căboaia de la L.G. la I. G. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni       Decolmatare pr. Hăleasa pentru punerea în siguranță a str. Hăleasa - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 1,5 m în orașul Broșteni       Decolmatare pr. Sec pentru punerea în siguranță a locuințelor C. M., C. D. la C.A., P. P. - L = 0,25 km, l = 2 m, h = 1,5 m în orașul Broșteni       Refacere eroziune mal drept a râului Bistrița pentru punerea în siguranță a str. Hăleasea în zona fam. A. E. - L = 0,02 km, l = 2 m, h = 3 m în orașul Broșteni       Refacere suprastructură din balast a DC Cotârgași de la fam. C. V. la fam. M. V. - L = 3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni       Refacere apărare de mal stâng din gabioane pe podul Cotârgași, peste pr. Cotârgași, în dreptul fam. S. S. de pe DC Cotârgași - L = 8 m, h = 3 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni       Refacere pereu din beton a podului peste pr. Lat, de pe DC Cotârgași - L = 1 m, l = 4 m, h = 2 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni       Refacere apărare mal stâng și drept din gabioane, aval de pod peste pr. Lat de pe DC Cotârgași - L = 6 m, h = 2,5 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni       Refacere suprastructură din balast pe DC Frasin de la M. P. la B. P. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; de la G. V. la L. S. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Frasin, în orașul Broșteni       6     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale situate în intravilanul orașului Cajvana: DV de la M. Ghe. la Ș. Ghe. - L = 0,35 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 1013 de la atelier service la DC 43 C - L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 866 de la J. N. la Casa de adunare - L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1710 de la C. G. la G. V. - L = 0,15 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1267 de la D. Ghe. la T. T. - L = 0,28 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DV 2644 de la N. V. la T. Ghe. - L = 0,31 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 2104 de la C. T. la C. C. - L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 1862 de la F. I. la DJ 178 D - L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 4353 de la C. F. la S. Ghe. - L = 1 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 5134 de la G. P. la R. V. - L = 0,2 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 4352 de la B. G. la D. Ghe. - L = 0,153 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 4190 de la G. Ghe. la M. M. - L = 0,3 km, l = 7 m, h = 0,15 m; DV 4016 de la M. A. la P. I. - L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1950 de la B. T. la C. N. - L = 0,218 km, l = 6,5 m, h = 0,15 m; DV 1811 de la N. D. la Ș. Ghe. - L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 4529 de la I. Al. la C. I. - L = 0,22 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV fn de la D. F. la D. V. - L = 0,4 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DC de la L. Ghe. la C. T. (releu) - L = 0,32 km, l = 8 m, h = 0,15 m     Orașul Cajvana     639       Refacere șanț din beton pe DV 2644 la fam. T. G. - L = 110 m, l = 0,5 m, h = 0,15 m în orașul Cajvana       Refacere suprastructură din balast pe DC 43 A de la Groapa M. la Tâșca - L = 2 km, l = 8 m, h = 0,15 m, sat Codru, oraș Cajvana       Refacere suprastructură din balast a DV fn de la DC 43A la Șoldan - L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m, sat Codru, oraș Cajvana       7     Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Poiana, oraș Dolhasca, în zona M.G. - L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m     Orașul Dolhasca     445       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Valea Poienei, oraș Dolhasca: zona Bucătarul - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m; zona O. Ș. - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murgoci - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Probota, oraș Dolhasca: zona Haltă - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Scorțari - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Suditu - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona P. T. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; zona Balașa - L = 0,4 m, l = 3 m, h = 0,15 m; zona Morii - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Todiraș - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Siliștea, oraș Dolhasca: zona Bahrin - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Canton Silvic - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murgoci - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Grigore - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Budeni, oraș Dolhasca: zona Canton Silvic - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Cimitir - L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Dochița - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona C. G. - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Ceaunică - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Onuțu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Minciună Hotar - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Gulia, oraș Dolhasca: zona Cristea - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Ciobanu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Bogza - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona grădiniță - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murariu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Radu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Poienari, oraș Dolhasca: zona Ragazan - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Bita - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul localității Dolhasca, oraș Dolhasca: zona Suciu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Pelin - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona școală Săndeni - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Voroneanu - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Hapău - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m       8     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din orașul Frasin: str. Sanatoriu de la Lupancu la Mișceag - L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Stadion de la J. M. la B. S. - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Bisericii de la M. V. la Sahlean - L = 0,6 km, l = 6 m, h = 0,2 m; Str. Spitalului de la spital la M. V. - L = 0,2 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Obreja de la H. V. la str. Valea Seacă - L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Cireșilor de la H. V. la V. I. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m     Orașul Frasin     1.453       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Bucșoaia, oraș Frasin: str. Prund Bucșoaia de la M. D. la B. S. - L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,2 m; Str. Sondei de la B. S. la B. D. - L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m; Str. Brădățenilor de la P. T. la B. P. - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Suha de la D. M. la S. T. - L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Plutonița, oraș Frasin: Str. Releului de la F. I. la G. Ctin. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Ghirileu de la G. F. la Ș. Ghe. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Braniște de la Pod Braniște la B. C. - L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Pârliturii de la N. C. la G. P. - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,2 m       Refacere apărare de mal din gabioane pentru punerea în siguranță a DJ 177 A (sector intravilan aflat în administrarea orașului Frasin) km 3+300, sat Plutonița, orașul Frasin - L = 150 m, h = 3 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Doroteia, oraș Frasin: str. Pârâul Doroteia de la pod Doroteia la canton silvic - L = 1,4 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Prund Doroteia de la D. A. la M. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Aleea Școlii de la Ge. L. la G.I. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere apărare de mal pe pr. Ilioaia în zona B. I. pentru punerea în siguranță a 5 gospodării - L = 75 m, h = 2,5 m       9     Refacere suprastructură din îmbrăcăminte asfaltică pe str. General Grigorescu de la str. General Grigorescu la Str. Liliacului, L - 0,2 km și acostament din balast L = 10 m, l = 0,5 m, h = 1,5 m     Orașul Gura Humorului     165       Refacere suprastructură din îmbrăcăminte asfaltică pe Str. Liliacului de la intersecția cu str. General Grigorescu în amonte - L - 0,03 km       10     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul localității Siliștea, oraș Liteni: DC Siliștea - Biserică - L = 1,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC Siliștea - Bălteni - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC Siliștea - Pârlitură - L = 1,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 2 - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Orașul Liteni     210       11     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul localității Milișăuți, oraș Milișăuți: Str. Luncii - L = 2,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Înfrățirii - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Fulgerului - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Grădiniței - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Barierei - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Rotundă - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Iazului - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Dreaptă - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Speranței - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Cernăuți - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Intrarea Dumbrăvii - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Crizantemelor - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Zimbrului - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. 24 ianuarie - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Scurtă - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Fântâniței - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Meseriașilor - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Microcentralei - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Orașul Milișăuți     168       Decolmatare albie a pr. Huțulecilor în zona fam. C., pentru punerea în siguranță a podețului de pe drumul de exploatare agricolă Prund - L = 20 m, l = 6 m, h = 1,8 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul localității Bădeuți, oraș Milișăuți: Str. Prieteniei - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Tărnuica - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Burdujeni Ciortărie - L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m       Decolmatare albie a pr. Sucevița în zona Burdujeni, în dreptul fam. H. V. pentru punerea în siguranță a podețului de acces la 7 locuințe - L = 10 m, l = 5 m, h = 0,9 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți       Decolmatare albie a pr. Sucevița în zona fam K. L., pentru punerea în siguranță a podețului de pe DC L = 10 m, l = 5 m, h = 0,9 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți       12     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din orașul Siret: Str. Arcului - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Moldovei - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Munteniei - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Petriceicu Vodă - L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Iancu Flondor - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihai Eminescu - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Transilvaniei - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Principatelor Unite - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Sas Vodă - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ciuhei - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Drăgușeni - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Sf. Ioan Botezătorul - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ștefan cel Mare - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Anton Pann - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Pietrăriei - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihai Viteazul - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mărășești - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Deșteptării - L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Orașul Siret     297       13     Refacere rețea stradală în orașul Vicovu de Sus: str. George Călinescu - L = 0,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; str. Avram Iancu - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Flesca - L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; Str. Baciului - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Voinței - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Zăvoiului - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Sicovei - L = 0,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; str. Dragoș Vodă - L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; Str. Mioriței - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Orașul Vicovu de Sus     278       Refacere 11 podețe tubulare în oraș Vicovu de Sus: podeț nr. inv. 1228 Str. Crasnei la Brahon D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1231 Str. Crasnei la Farcaș D = 1500 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1222 str. George Călinescu la Borcan D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1221 str. Horia la Intrare D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1223 str. Horia la Beni Mandici D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1219 str. Horia la intersecție cu biserica D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1218 str. Horia la T. D. D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1220 Str. Bisericii în Pantă la Puraveți D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1214 str. Horia la B. Ml. D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1215 Str. Farmaciei la Tucu D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1216 Str. Farmaciei la R. L. D = 600 mm, L = 5 m       14     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Adâncata, comuna Adâncata: poz. inv. 84 de la Ș. Ctin la G. D. L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 90 de la C. D. la G. H. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 99 de la C. G. la C. D. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 98 de la L. G. la G. D. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 100 de la C. V. la O.I. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 101 de la H. M. la F. M. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 70 de la T. C. la Ș. V. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 73 de la D. E. la Biserica adventistă - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 82 de la G. N. la. N. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 77 de la N. A. la Ursăciuc - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 76 de la C. S. la pod Călugăreni - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 74 de la A. S. la O. V. L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 103 de la I. V. la D. A. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 104 de la I. V. la C. G. L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 106 de la L. I. la D. C. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 107 de la Ș. M. la A. I. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 97 de la R. D. la C. G. - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 71 de la Ș. V. la Baltă - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Adâncata     584       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călugăreni, comuna Adâncata: poz. inv. 110 zona parcului - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 111 de la Anton la G. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 113 de la A. G. la Imaș - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Fetești, comuna Adâncata: poz. inv. 114 de la Feșterie la A. G. - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 115 de la magazin sătesc la Huțanu - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 116 de la H. Ctin. la Zadie - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 117 de la S. S. la Moruz - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m       15     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Arbore, comuna Arbore: nr. inv. 53 de la drum Jan la Prund - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 61 de la drum Pix la Grigman - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 80 de la drum Bahnari la Pomăt - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 123 de la drum Sturzeni la P. D. - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 128 de la drum Liurcă la Motan - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 218 de la cimitir penticostal la T. C. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Arbore     160       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Clit, comuna Arbore: nr. inv. 147 de la DN 2E la A. M. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 148 de la DN 2E la Blideriță - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 151 de la drum Bliderță la canton Nichitean - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 153 de la drum Deal Dan la DN2E - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m       16     Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul satului Baia, comuna Baia: str. Înv. M. Gavrilescu - L = 0,47 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Fântânărenilor - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Florilor - L = 0,08 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Busuiocului - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Bobului - L = 0,24 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Măceșului - L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Voinței - L = 0,23 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Popeștilor - L = 0,22 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Răzeșilor - L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Huțanilor - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Afinelor - L = 0,39 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Prundului (distrusă în totalitate) de la DJ155P la Str. Baciului - L = 0,3 km, l = 5 m, h = 2 m     Comuna Baia     476       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul satului Bogata, comuna Baia: str. Pânzăreni - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; Str. Baladei - L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. V. Straiescu - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; Str. Viitorului - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Înv. Ghe. Rădășanu - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Prunului - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Pârâu Bogata - L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. N. Iordache - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Fagului - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere dig mal stâng amonte prag captare Baia din materiale locale L = 70 m, V = 420 mc și L = 150 m, V = 900 mc, precum și pereu din beton armat L = 70 m și h = 0,2 m, L = 150 m, h = 0,2 m pentru punerea în siguranță a DC 95, a gospodăriilor din zonă și a captării Baia III, ce alimentează municipiul Fălticeni       17     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Bălăceana, comuna Bălăceana: DC 1640 de la C. V. la Tibric - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 911 de la Șoflău la B. Ctin. - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 2405 de la Candrea la S. V. - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 3024 de la F. D. la Gongoș - L = 0,25 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DC 2354 de la Gușă la S. D. - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 1498 de la G. G. la Titi - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 778 de la B. F. la U. P. - L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m     Comuna Bălăceana     147       18     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale în intravilanul satului Berchișești, comuna Berchișești: DV de la Ș. N. la Ș. S. - L = 0,07 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la A. I. la tarlaua Pe Deal - L = 0,12 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la O. T. la C. N. - L = 0,07 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la B. N. la A. N. - L = 0,13 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la L.O la L.M. - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la I. D. la P. I. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la O. N. la C.D. - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la V. A. la J. V. - L = 0,49 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la Ș. P.     Comuna Berchișești     350       la A. N. - L = 0,16 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la școală la P. V. - L = 0,39 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la N. V. la O. Ghe. - L = 0,52 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la A. I. la V. F. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la școala Spinărie la G. I. - L = 0,61 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la M. A. la O. I. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la C. L. la G. P. - L = 0,9 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la B.I la C. I. - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la T. V. la O. Ghe. - L = 0,16 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Berchișești, comuna Berchișești: DC de la P. Ghe. la P. C. - L = 0,89 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la V. I. la V. Ghe. - L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la B. I. la F. G. - L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la P. Ghe. la C. A. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la T. I. la A. A. - L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la A. O. la O. V. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la O. I. la L. P. - L = 0,42 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la R. I. la Ș. I. - L = 0,72 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la R. M. la V. Ghe. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la G. A. la H. I. - L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la V. Ghe. la J.A. - L = 0,36 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Corlata, comuna Berchișești: DC de la J. D. la uliță Lăptărie - L = 0,26 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la P. D la B. D. - L = 0,69 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la C. P. la C. D. - L = 0,82 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la B. C. la M. C. - L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale comunale în sat Corlata, comuna Berchișești, de la Jitaru D. la uliță Lăptărie - L = 0,26 km, l = 3 m, h = 0,1 m       19     Refacere suprastructură din balast DC 13 Boroaia - Moișa, sat Moișa L = 0,1 km, L = 5 m, h = 0,15 m și sat Săcuța L = 0,5 km, L = 5 m, h = 0,15 m     Comuna Boroaia     150       Refacere suprastructură din balast din sat Moișa, pe DC Moișa - Boboceni L = 1,5 km, L = 5 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast din sat Săcuța, pe DC Săcuța Deal L = 0,7 km, L = 5 m, h = 0,15 m       20     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale în intravilanul satului Botoșana, comuna Botoșana: DV de la DJ178 la C. V. - L = 0,32 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 16 de la DJ178 la S. M., C. Ctin. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 18 de la DJ178 la G. Ghe. - L = 1,26 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 21 de la DJ178 la B. I. - L = 0,42 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 49 de la S. A. la B. V. - L = 1,18 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 55 de la B. Ghe. la Boca A. - L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 63 de la DJ178 la N. T. - L = 0,29 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 68 de la biserică la B. T. - L = 0,16 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 71 de la DJ178 la B. P. - L = 0,12 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 74 de la DJ 178 la S. N. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 75 de la DJ178 la R. Ghe. - L = 0,78 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 97 de la I. S. la Robu S. - L = 0,12 km, l = 4 m, h = 0,2 m     Comuna Botoșana     341       21     Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Negrii - IME - prag de la C. N. la M. M. - L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m și de la Ceciuleac la H. G. - L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m     Comuna Breaza     188       Refacere protecție mal la 4 podețe tubulare pe DC Pârâul Negrii: zona Sesii L = 15 m, l = 1 m, h = 3 m, zona M. D. L = 14 m, l = 2 m, h = 2 m, zona M. M. L = 14 m, l = 2 m, h = 2 m, zona H.G. L = 6 m, l = 2 m, h = 1 m       Refacere suprastructură din balast pe DC Tătărcuța de la P.D. la H. M. - L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m       22     Refacere suprastructură din balast pe DC 48A din sat Brodina de Jos de la DJ176A la I.N. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,2 m     Comuna Brodina     599       Refacere suprastructură din balast pe DC Dubiușca din sat Dubiușca de la DJ176A la L.I. - L = 1,8 km, l = 4 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC nr. inv. 42 din DJ 209G la D. V. - L = 1,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare rigolă aferentă drumului de la biserică la cimitir - L = 0,5 km, l = 0,3 m, h = 0,5 m       Decolmatare canal pr. Iurcului din DJ 209G la S. V. pentru punerea în siguranță a locuințelor din zonă - L = 0,45 km, l = 2,5 m, h = 0,5 m       Refacere dig din balast în sat Brodina, comuna Brodina, în zona de confluență a r. Brodina cu r. Suceava, pentru punerea în siguranță a proprietăților, L = 0,2 km, l = 4 m, h = 2 m       Refacere dig din balast în sat Brodina, comuna Brodina, în zona Ghe. M., aval de pod Brodina, pentru punerea în siguranță a unei locuințe, L = 1 km, l = 2 m, h = 2 m       Decolmatare DC Brodina de Jos de la drum axial Brodina de Jos la Tega N., L = 0,1 km, l = 4 m, h = 1 m       Refacere dig din balast în sat Brodina de Jos, comuna Brodina, zona Zepciuc de la DJ186 la D. S., L = 0,03 km, l = 4 m, h = 0,2 m       Decolmatare culee pod de pe DC Brodina de Jos, zona Ș. L., L = 40 m, l = 1,5 m, h = 1 m       Refacere dig din balast pe pr. Brodina, pentru punerea în siguranță a unei gospodării în zona C.N., L = 200 m, l = 2 m, h = 2 m       Refacere pod cu suprastructură din lemn și fundație din beton nr. inv. 2356, peste r. Suceava, în zona H. I.       23     Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Cacica, comuna Cacica: de la casa polonă la Cozmici N. - L = 0,6 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Sticleți D. la Ilisoi C - L = 0,3 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la pod Canzia la Hrincescu D. - L = 0,8 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Bălăcean N. la Iețcu I. - L = 0,47 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Marchevici Z. la drum SAPARD - L = 0,14 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la ștrand la J. N. - L = 0,77 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Goretci la H. A - L = 0,14 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la DC 17 la G. Ghe. - L = 0,18 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la H. N. la S. V. - L = 0,21 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m     Comuna Cacica     361       Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Pârteștii de Sus, comuna Cacica: de la Break la DN 2E - L = 0,38 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Dormidon la N. B. - L = 0,13 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Biserică Vale la B. A. - L = 0,34 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la drum modernizat Gorceni la A. V. - L = 0,2 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la D. B. la drum modernizat Rodina - L = 0,4 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Runcu, comuna Cacica: de la DN 2E la H. M. - L = 1,6 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la DN2E la A. N. - L = 1,69 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC 18 în intravilanul satului Solonețu Nou, comuna Cacica, de la DN 2E la Deal - L = 1,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m       24     Refacere suprastructură din balast pe DC de la N. P. la C. V. L = 0,48 km, l = 4 m, h = 0,15 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,48 km, l = 0,5 m, h = 0,55 m și refacere podeț tubular din beton, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului     Comuna Capu Câmpului     688       Refacere suprastructură din balast pe DC de la Chirilă M. la Obreja Ghe. L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,1 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,8 km, l = 0,3 m, h = 0,4 m și refacere gabioane L = 58 m, h = 2 m amonte pod Isachia mal drept Buta Dumitru, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere suprastructură din balast pe DC de la M.I. la B.E. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m, refacere aripă stângă pod Mămuca aval, din beton și prism din anrocament, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. A. la O. V. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m și refacere podeț tubular din beton, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. E. la B. D. - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, refacere podeț tubular și prism din anrocament L = 8 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere suprastructură din balast pe DC de la P.P. la C. S. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și refacere asfalt 200 mp, refacere terasament L = 1 km, l = 0,75 m, h = 0,2 m, decolmatare rigolă aferentă drum L = 0,3 km, l = 0,3 m h = 0,4 m și refacere podeț din 4 tuburi, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. E. la T. I. - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,07 km, l = 0,8 m, h = 0,6 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       Refacere 5 pile ale podului peste r. Moldova de pe DC28 A, refacere asfalt S = 120 mp și culee dreaptă a podului, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului       25     Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DC Fluturica - 50 mp, decolmatare (aluviuni depuse pe drum) L = 0,2 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și decolmatarea șanțului aferent DC pe L = 300 ml     Comuna Cârlibaba     262       Refacere suprastructură din balast pe DC Fundoaia L = 0,3 lm, l = 4 m, h = 0,2 m și decolmatare șanț aferent DC - L = 450 ml       Refacere suprastructură din balast pe DC 86A - L = 4 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare șanț aferent DC - L = 1,8 km       26     Refacere structură drum și îmbrăcăminte asfaltică pe L = 0,15 km, de la Crajman la Jobu     Comuna Ciprian Porumbescu     260       Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Ciprian Porumbescu, comuna Ciprian Porumbescu: de la Hizga la Rula - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m; de la C.S. la B. D. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Jobu la Berlehui - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Foiu la M. și S. - L = 1,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Văcar la Childău - L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la C. S. la Goga - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Cățel la DJ178G - L = 0,84 km, l = 4 m, h = 0,15 m       27     Refacere suprastructură din balast în sat Brăiești, comuna Cornu Luncii, pe Strada Școlii - L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m     Comuna Cornu Luncii     296       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Păiseni, comuna Cornu Luncii; str. Mielușoaia - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Ulița Mare - L = 1,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Săscuța - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Sasca Mare, comuna Cornu Luncii; Str. Privighetorilor - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Ulița Mare - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Cozmescu - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Chirilă - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Băișești, comuna Cornu Luncii: str. Hațaș - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Drumul Gării - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m       28     Refacere suprastructură din balast pe drum axial Coșna - L = 0,56 km, l = 6 m, h = 0,2 m și decolmatare șanț aferent drumului L = 0,56 km, din sat Valea Bancului, comuna Coșna     Comuna Coșna     460       Refacere dig din balast pe drumul axial Coșna în zona F. D., L = 0,4 km, și zona Polocan L = 0,3 km și prism din anrocament zona F. D. și zona C. Ghe., sat Valea Bancului, comuna Coșna       Refacere suprastructură din balast pe Str. Aeroportului - L = 0,15 km, l = 5 m, h = 0,2 m și decolmatare torent - L = 0,4 km, l = 1 m, h = 1 m, pentru punerea în siguranță a Str. Aeroportului din sat Podul Coșnei, comuna Coșna       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Coșna, comuna Coșna: de la Poiana Vinului la G.S. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la B. M. la B. V. - L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la M. B. la T. V. - L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Teșna, comuna Coșna, în zona Tebeleuca - L = 3 km, l = 4 m, h = 0,2 m       29     Refacere suprastructură din balast a DC Bărnărel din sat Crucea, comuna Crucea, de la DN 17B la barieră ocol silvic Crucea - L = 0,84 km, l = 4 m, h = 0,2 m și terasament drum în zona N. E. V = 67,5 mc     Comuna Crucea     174       Refacere apărare de mal stâng cu gabioane pentru punerea în siguranță a DC Bărnărel în zona D. I. - L = 8 m, h = 2 m, în sat Crucea, comuna Crucea       Refacere suprastructură din balast pe DC 78B în sat Satu Mare, comuna Crucea, de la DN 17B la S.V. - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din satul Chiril, comuna Crucea: DC Chiril de la DN 17B la V. D. - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,2 m; DC Aramă Chisc de la H. D. la F. Ctin. - L = 1,1 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Fierului în sat Cojoci, comuna Crucea, de la DN 17B la R. C. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m       30     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dărmănești, comuna Dărmănești: nr. inv. 35 de la H.V. la pârâu Hatnuța - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 23 de la H. I. la O. D. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 34 de la B. N. la B. I. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 31 de la B. N. la T. M. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 30 de la T. Ghe. la pădure - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 28 de la G. Ghe. la pădure - L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Dărmănești     547       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Măriței, comuna Dărmănești: nr. inv. 56 de la DJ la S. R. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 57 de la B. Ctin. la DJ - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 55 de la DJ la C. P. - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 46 de la H. I. la C. V. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 53 de la M. C. la R. Ghe. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 58 de la F. G. la C. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 60 de la C. D. la H. I. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dănila, comuna Dărmănești: nr. inv. 94 de la Z. N. la F. V. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 95 de la F. la M. I. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 91 de la H. Ghe. la Z. N. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 90 de la T. Ctin. la T. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la M. I. la T. S. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 81 de la M. I. la T. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 82 de la T. D. la B. V. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 83 de la B. V. la H. Ctin. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 84 de la H. Ctin. la C. P. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Mărițeia Mică, comuna Dărmănești: nr. inv. 99 de la C. C. la DN 2 - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 101 de la M. G. la DN 2 - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călinești Enache, comuna Dărmănești: nr. inv. 112 de la M.G. la C. M. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 109 de la Magazin Milidon la R. I. - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 110 de la R. M. la T.L. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 118 de la A. E. la hotar Călinești-Vasilache - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 107 de la A. E. la T. D. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 115 de la L. E. la canton silvic - L = 2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 108 de la P. Ghe. la R. I. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călinești-Vasilache, comuna Dărmănești: nr. inv. 119 de la DJ 209D la casa de adunare - L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 120 de la casa de adunare la biserica ortodoxă - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 122 de la G. Ghe. la A. E. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m       31     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dorna Candrenilor, comuna Dorna Candrenilor: DC 75A Dorna de la J. P. la Ursu - L = 2 km, l = 3,5 m, h = 0,15 m; DC Izvorul Alb de la Ruscan la C. C. - L = 1,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Strada Parcului de la pasaj CFR la B. Ghe. - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Pardai de la DN 17 la Vârvărean - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Secu Poiana Negri de la A.I. la Spânu - L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC La Farmacie de la CFR la R. I. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m     Comuna Dorna Candrenilor     315       Refacere dig mal drept pr. Dorna pentru punerea în siguranță a DC 75 Dorna în zona fam. N. - L = 15 m, l = 2 m, h = 2 m și a eroziunii mal stâng pe DC Strada Parcului în zona fam. R. - L = 5 m, l = 2 m, h = 2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor: DC Livada de la Moraru la Silviu - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Poligon de la Gater la Poligon Militar - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m       32     Refacere suprastructură din balast pe DC Călinești în sat Sunători, comuna Dorna-Arini, de la fam. R. Ghe. la S. Ghe. - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m     Comuna Dorna-Arini     296       Refacere dig mal stâng pr. Sunători pentru punerea în siguranță a DC Ortoaia în zona fam. M. - L = 10 m, l = 2 m, h = 1,5 m       Refacere suprastructură din balast pe DC Rusca 2 în sat Rusca, comuna Dorna-Arini, de la fam. V. M. la păstrăvărie - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Ortoaia, comuna Dorna-Arini: DC Ortoița de la DC Ortoaia la P. D. - L = 0,02 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Ortoaia de la fam. M. D. la P. F. - L = 2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Colăcel de la Roșu la Hălgățiș - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere eroziuni mal stâng a pr. Ortoaia pentru punerea în siguranță a DC Ortoaia în zona fam. M. - L = 20 m, l = 1,5 m, h = 1,5 m și în zona fam. N. - L = 5 m, l = 1,5 m, h = 1,5 m, în sat Ortoaia, comuna Dorna-Arini       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Cozănești, comuna Dorna-Arini: DC Arinaș de la Casa Mara la M.Vl. - L = 2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Gogoșeni de la Ungureanu la Țuțuianu - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Cozănești de la A. S. la A.O. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Rece în sat Dorna-Arini, comuna Dorna-Arini, de la A. F. la B. I. - L = 1,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       33     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dornești, comuna Dornești: nr. inv. 74 de la stație asfalt la hotar Grănicești - L = 4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la canton la fântână - L = 3,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 77 de la fermă la canton iaz - L = 2,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 52 de la Prelipcea A. la C. Ghe. - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Dornești     447       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Iaz, comuna Dornești: nr. inv. 88 de la haltă sat Iaz la hotar comună - L = 3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 89 de la Cuila la haltă - L = 2,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere rampe de acces ale podului nr. inv. 88 de pe DC 88 în zona Haltă, sat Iaz - L = 12 m, l = 2 m, h = 2 m       34     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Drăgoiești, comuna Drăgoiești: DC 25E - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25C - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25D - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 F, L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Drăgoiești     217       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale din intravilanul satului Drăgoiești, comuna Drăgoiești: DV de la B. D. la R. Ghe. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la B. V. la pod Sanata - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la G. V. - L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la Buha Rufin - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la B. Șt. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Măzănăești, comuna Drăgoiești: DC15 D - L = 0,95 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 A - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe drum vicinal din intravilanul satului Măzănăești, comuna Drăgoiești, DV de la B. D. la B. V. - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast DC 25B din intravilanul satului Lucăcești, comuna Drăgoiești: - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m       35     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Drăgușeni, comuna Drăgușeni: DC 8A de la DN 2 la Gara Leu - L = 8 km, l = 6 m, h = 0,2 m; DC de la DC 8B la bazin apă - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,2 m; DC de la DN 2 la stația de epurare - L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la S. T. la S. M. - L = 0,48 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la casa parohială la H. Ctin. - L = 2,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la DN 2 la bahna satului - L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la târgul comunal la stație epurare - L = 0,9 km, l = 6 m, h = 0,2 m     Comuna Drăgușeni     1.386       Refacere apărări de maluri din gabioane h = 3 m pentru punerea în siguranță a podului rutier peste r. Moldova de pe DC de la DN 2 la limită hotar județ Neamț       Refacere terasamente din material local pentru punerea în siguranță a podului rutier peste r. Moldova de pe DC de la DN 2 la limită hotar județ Neamț, V = 500 mc       Refacere pereu dalat din beton pe DC 8A în zona fam. H. G. - L = 15 m, h = 1 m       Refacere suprastructură din balast pe DC din intravilanul satului Gara Leu, comuna Drăgușeni, de la canton silvic la M. C. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Broșteni, comuna Drăgușeni: DC de la A. A. la H. V. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la H. M. la DC 8 - L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la H. M. la V. A. - L = 2 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la G. M. la Schit Sf. Gheorghe - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,2 m       36     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Frătăuții Noi, comuna Frătăuții Noi: nr. inv. 6 de la DJ Siret la C. S. - L = 1,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 14 de la Barabulă la B. D. - L = 1,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 20 de la H.V. la Fasac - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 21 de la A. Ctin la podul Hati - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 28 de la Tofan la pod Ciorap Ciocan - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv.42 de la P. M. la B Ghe. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 45 de la P.V. la pr. Pinteasca - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 46 de la Andronache la Maidac - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 53 de la SC GRIMIS la Matei - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 65 de la DJ la Agromec Costișa - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 75 de la moară la cămin - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la Boboc la r. Suceava - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m     Comuna Frătăuții Noi     184       37     Refacere suprastructură din balast pe DC 33B din sat Frumosu, comuna Frumosu - L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m     Comuna Frumosu     378       Refacere suprastructură din balast pe DC 33A din sat Dragoșa, comuna Frumosu - L = 2,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere apărare mal din gabioane în zona gater Ciocolată de la T. D. la S. G. pentru punerea în siguranță a proprietăților acestora - L = 24 m, h = 2 m, în sat Frumosu, comuna Frumosu       Decolmatare albie pr. Dragoșa, zona Andronic de la H. M. la A. Ctin. pentru protejarea locuințelor acestora - L = 100 m, L = 4 m, h = 0,5 m și în zona Caprian de la H. R. la C. V. pentru punerea în siguranță a locuințelor acestora L = 50 m, L = 4 m, h = 0,5 m, în sat Dragoșa, comuna Frumosu       Refacere apărare mal din gabioane în zona P. I. pentru punerea în siguranță a DC 33 Deia - L = 12 m, l = 1 m, h = 2 m, în sat Deia, comuna Frumosu       Refacere suprastructură din balast pe DV Izvor de la fam. N. I. la R. P. - L = 0,2 km, l = 2,5 m, h = 0,15 m, în sat Deia, comuna Frumosu       Refacere suprastructură din balast pe DC Dealului de la pensiunea Măgura la pr. Vasile - L = 1,3 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m, în sat Deia, comuna Frumosu       Refacere terasament DC Izor zona Niga Vasile, sat Deia, comuna Frumosu - L = 10 m, l = 4 m, l = 2 m       38     Refacere suprastructură din balast pe DC Arsăneasa din sat Fundu Moldovei, comuna Fundu Moldovei, zona Zăvoare Mihăiasa - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului - L = 0,15 km, l = 1,5 m, h = 1,5 m     Comuna Fundu Moldovei     557       Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Colacu din sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, zona Ț. M. - L = 0,3 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului în zona Ț. D. - L = 0,2 km, l = 1 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe DV Mândrileni din sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, zona Mihai Valah la T.A. - L = 0,8 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului - L = 0,6 km, l = 1,5 m, h = 0,15 m       Refacere acostament a DC Botușel din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, în zona Șalvari Săvel - L = 0,015 km, l = 2 m, h = 1,5 m       Refacere terasament al DV Pini din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, de la DC Botușel la R. C. - L = 1 km, l = 3 m, h = 1 m       Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DV Căzăceni de la R.U. la L. M. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament drum - L = 0,25 km, l = 1 m, h = 1,5 m       Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DV Prelucă de la A. L. la Ț. T. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament drum - L = 0,2 km, l = 1 m, h = 0,5 m       Refacere suprastructură din balast pe DC Orata din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, de la M. S. la H. T. - L = 0,5 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DC Delnița de la I. Z. la S. E. - L = 0,3 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere acostament drum - L = 0,01 km, l = 1 m, h = 0,5 m       39     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Hănțești, comuna Hănțești, cu rol de străzi: Str. Libertății - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Eroilor - L = 0,31 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Plopilor - L = 0,67 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Victoriei - L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Nucilor - L = 0,39 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Viilor - L = 1,62 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Brazilor - L = 0,82 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Iazului - L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Mușețelului - L = 0,86 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Amurgului - L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Tolocilor - L = 1,36 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Hănțești     423       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Berești, comuna Hănțești, cu rol de străzi: str. Livezi - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Școlii - L = 0,64 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Pleșei - L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Măceșului - L = 0,27 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Cireșului - L = 0,14 km, l = 3 m, h = 0,1 m; str. Costișa - L = 0,26 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Soarelui - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Lăptăriei - L = 0,46 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Sloboziei - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Plopilor - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Trandafirilor - L = 0,36 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Nucilor - L = 0,46 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmilor - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m       40     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Horodniceni, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: Str. Trei Iazuri - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Unirii - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmului - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Velniței - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Școlii - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Hucilor - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m     Comuna Horodniceni     204       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Brădățel, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: Str. Sub Brad - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Morilor - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe drum comunal din sat Botești, comuna Horodniceni, cu rol de stradă: Str. Mălinului - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Mihăiești, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: str. Prodana - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmului - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Livezilor - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din lemn a podului din zona Prodana       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Rotopănești, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: str. Pârâul Morilor - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; str. Fundoaia - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,1 m       41     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Ipotești, comuna Ipotești, cu rol de străzi: Str. Sergentului de la M. C. la C. R. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihail Kogălniceanu de la B. R. la G. V. - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Gheorghe Cojbuc de la D. S. la A. T. - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m     Comuna Ipotești     155       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Tisăuți, comuna Ipotești, cu rol de străzi: Str. Bisericii de la N. B. la Zagan - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Redea de la C. V. la DJ 208A - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Ion Creangă de la D. la H. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la DJ 208A la C. Ctin. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Lisaura, comuna Ipotești, cu rol de străzi: str. Palaghian de la P. Ghe. la Z. Ghe. - L = 0,1 km, l = 5 m, h = 0,1 m; Str. Crizantemelor de la C. A. la C. L. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m       42     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei: DC poz. inv. 2 de la M. I. la pr. Arșita - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 3 de la M. M. la H. I. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Izvoarele Sucevei     390       Decolmatare șanțuri aferente DC poz. inv. 2 de la sector poliție frontieră la Povidaș L = 0,7 km, l = 0,5 m, h = 0,5 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei       Refacere 2 culee din beton ale podețului din zona Aluniș L = 1 m, l = 5 m, h = 2 m și a podețului din zona M. Ș. L = 1 m, l = 5 m, h = 2 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Bobeica, comuna Izvoarele Sucevei: DC 86A de la H. V. la M. V. - L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz inv. 6 de la Pacailiuca la Z. M. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei: DC poz. inv. 12 de la D. V. la Z. V. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la M. N. la fam. I. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la fam. I.V. la D. V. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 11 de la D. V. la Mehno - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 13 de la Z. V. la La Mehno N. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,15 m;       Refacere suprastructură din balast a DJ 176 A aflat în administrarea CL Izvoarele Sucevei km 12+100 - km 12 +500, km 12+600 - km 13 +700, de la km 14+ 000 - km 14+900 - L = 2,4 km, l = 5 m, h = 0,1 m, în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei       Refacere terasament a DJ 176 A aflat în administrarea CL Izvoarele Sucevei la km 5+500 - L = 50 m, l = 3 m, h = 02 m, în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei       Refacere podeț tubular D = 800 mm, L = 5 m pe pr. Cununa, pe DC în zona fam. B.D. în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei       43     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Marginea, comuna Marginea: DC poz. inv. 5 de la DN2E la Bergheva - L = 0,13 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 10 de la G. D. la B. F. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 11 de la N. T. la H. S. - L = 0,3 km, l=3 m,h = 0,1 m; DC poz. inv. 13 de la D. D. la H. B. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 14 de la H. D. la M. A. - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 15 de la N. G. la G. C. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 17 de la O. V. la M. A. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 20 de la B. I. la I. C. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 21 de la N. G. la școala generală - L = 0,24 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 22 de la Pomohaci la satu nou - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 25 de la B. V. la DN 17A - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 38 de la H. A. la M. P. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 39 de la J. D. la DN 17A - L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 41 de la pepinieră la DN 17A - L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 42 de la lutărie la Manole - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 43 de la cărămidărie la concesiune - L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 52 de la T. N. la B.I. - L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 56 de la P. M. la B. S. - L = 0,46 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 76 de la V. G. la imaș - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 77 de la S. la B.Ghe. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 78 de la Bălănești la M. I. - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 84 de la ocol silvic la Arcip - L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 85 de la G. A. la C. C. - L = 0,23 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 88 de la N. la D.M. - L = 0,32 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 90 de la B.C. la C.H. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 92 de la B.I. la Olărean - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 97 de la stănă Manț la H. F. - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 100 de la B. C. la Crucea - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 101 de la B.O. la Lazăr - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m și de la Moroșan la lutărie - L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m     Comuna Marginea     581       Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri pe DC poz. inv. 49 de la Lungeni la H.M.V. - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m, decolmatare șanț L = 500 m; DC poz. inv. 45 de la M. la Zaremba - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț L = 500 m; DC poz. inv. 89 de la DC la Timinger Derevlean - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț L = 500 m       Refacere apărare de mal din gabioane a podului de pe r. Sucevița de pe DC Moara - Băcală, mal drept amonte L = 25 m, h = 2 m, mal stâng amonte L = 25 m, h = 2 m, mal stâng aval L = 30 m, h = 2 m       Refacere podeț tubular DN 1.000 mm peste pr. Havriș de pe DC zona Lazăr       Refacere pod din beton armat peste pr. Havriș de pe DC nr. inv 87 la D.C., - la D. M. L = 5 m, l = 5 m       Refacere 2 podețe tubulare DN 800 mm peste pr. Ghervasan de pe DC din zona Poieni       Refacere apărare mal din anrocamente a podului peste pr. Șoarec de pe DC zona Șoarec - L = 20 m, l = 2 m, h = 2,5 m       Refacere terasament a DC poz. inv. 133 în zona Botnărescu - Lazăr L = 15 m, l = 6 m, h = 4 m       44     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua stradală din sat Mănăstirea Humorului, com. Mănăstirea Humorului: strada Larga, - L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la C. L., strada Chilia, - L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la P. C. până la Pensiunea Casa Bunicilor, strada Ciprian Porumbescu, - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la M. B. până la T. B., strada Mihail Sadoveanu, - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la B. D., Strada Molidului, - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la M. Ghe. până la DJ 177, strada Gălășeni, - L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la A. U. până la M. V., strada Ion Creangă, - L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la G. A. până la B. C-tin.     Comuna Mănăstirea Humorului     281       Refacere podeț tubular pe strada Larga, în sat Mănăstirea Humorului, com. Mănăstirea Humorului, în zona C. L.       Refacere suprastructură din balast pe strada Stoieneasa Mare, sat Poiana Micului, com. Mănăstirea Humorului: - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la Galeș până la Pensiunea Iacoban       Refacere suprastructură din balast pe ulițe din sat Poiana Micului , com. Mănăstirea Humorului: ulița Buganiuc - L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la Șuhani, ulița La Gemanar - L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la Domițian       45     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua stradală din sat Mitoc, comuna Mitocul Dragomirnei: Strada nr. inv. 11 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,15 m din Strada Speranței la R.L.- R. D., Strada nr. inv. 18 L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m din Strada Meseriașilor tronson II - H. S.-R. S., Strada nr. inv. 12 L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m din Strada Sărăturii la C. I. - L. F.     Comuna Mitocu Dragomirnei     55       Refacere suprastructură din balast pe Strada nr. inv. 106 în sat Mitocaș, comuna Mitocul Dragomirnei, pe L = 0,05 km, l = 4 m, h = 0,15 m din strada Bechet P.C-tin la C. C-tin       Refacere suprastructură din balast pe Strada nr. inv. 170 în sat Dragomirna, comuna Mitocul Dragomirnei, pe L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din Strada Arțarului la M. V.-U.C.       46     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Bulai, comuna Moara: strada Ion Creangă pe L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Ion Grămadă pe L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Romeo pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Vișinia pe L = 2,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Hagigadar pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Carol I pe L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Ferdinand pe L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,10 m.     Comuna Moara     734       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Moara Nica, comuna Moara: Strada Mioriței pe L = 3,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Universității pe L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Tinoasa pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Mihai Eminescu pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Bolta Rece pe L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Prisaca pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Moara Carp, comuna Moara: Strada Imașului pe L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,10 m, strada Movili pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m, Strada Rândunicii pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m, Strada Căprioarei pe L = 1,05 km, l = 3 m, h = 0,15 m, strada Ion Irimescu pe L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Parohiei pe L = 1,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, strada Suteni pe L = 2,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Frumoasa, comuna Moara: Strada Rezervației pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Liteni, comuna Moara: Strada Trandafirilor pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Sf. Nicolai pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Peste pod pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Vornicenii Mari, comuna Moara: strada Axinte pe L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,10 m       47     Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 25 în sat Mușenița, comuna Mușenița, pe L = 2,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona Gheorghian-Horecicani     Comuna Mușenița     366       Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Vășcăuți, comuna Mușenița : drum comunal nr. inv. 30 pe L = 2,0 km, l = 5 m, h = 0,10 m, zona Băiețan-Siret pe vale, drum comunal nr. inv. 31 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m zona O. I. -Vamă, drum comunal nr. inv. 52 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m zona Vamă-CAP Vășcăuți       Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Baineț, comuna Mușenița: drum comunal nr. inv. 8 pe L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona D. M. - Biriș și Barc       Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a drumului comunal nr. inv. 8, L = 2x50 m, l = 0,5 m, h = 1,0 m, zona B. M.       Refacere podeț tubular pe drum comunal nr. inv. 8 în zona B. M.       Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 20 în sat Băncești, comuna Mușenița pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona Coroliuc-La Cosmin       Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 90 CF 31422 în sat Vicșani, comuna Mușenița pe L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona intersecție DC 51 - La H.A.       Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Climăuți, comuna Mușenița: drum comunal nr. inv. 11 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona Școala Generală - D.M., drum comunal nr. inv. 12 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona D. M. - H. I.       48     Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Ostra, comuna Ostra : drum comunal pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona Bârgovan, drum comunal pe L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Talica, drum comunal pe L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Babata, drum comunal pe L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,15 m, zona La Casian, drum comunal pe L = 0,23 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Procert, drum comunal pe L = 0,83 km, l = 4 m, h = 0,4 m zona La Canel, drum comunal pe L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,15 m din DJ 177A la N. M. și fond forestier     Comuna Ostra     2.427       Refacere apărări de mal din gabioane, în sat Ostra, comuna Ostra: mal stâng pârâu Brăteasa - H = 3 m, L = 50 ml, pune în siguranță DJ 177A, DC N. G., punte pietonală și 3 gospodării în zona N. G., mal stâng pârâu Brăteasa - H = 3 m, L = 150 ml, pune în siguranță DC La Drăgean și 6 gospodării în zona D. Ghe., mal drept pârâu Băișescu- H = 3 m, L = 60 ml pune în siguranță podul pe DC Băișescu și DC Băișescu, mal stâng râu Suha - H = 3 m, L = 60 ml, pune în siguranță DC La Grădina de Vară, punte pietonală și 6 gospodării în zona La Grădina de Vară       Refacere rețea canalizare în sat Ostra, comuna Ostra, pe L = 270 m în zona DJ 177A de la km 17+635 la km 19+905       Refacere suprastructură din balast pe drum comunal în sat Tărnicioara, comuna Ostra, pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, zona La Lina       Refacere pod în sat Tărnicioara, comuna Ostra, pe drum DC 96A peste pârâul Muncel       Refacere apărări de mal din gabioane, în sat Tărnicioara, comuna Ostra: mal stâng pârâu Suha - H = 3 m, L = 200 ml, pune în siguranță DC Tărnicioara și 5 gospodării în zona Popa Ioan, mal stâng pârâu Suha - H = 3 m, L = 15 ml, pune în siguranță DC Tărnicioara, punte pietonală de la C. D. și 4 gospodării în zona C. D.       49     Refacere suprastructură din balast pe drum comunal DC 94E (L = 3 km, l = 3 m, h = 0,10 m) și decolmatare șanț drum comunal DC 94 E(2,5 km) în sat Glodu, comuna Panaci     Comuna Panaci     315       Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri în sat Panaci, comuna Panaci: balast pe drum comunal DC 81 D pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 D pe 1 km, pe drum comunal DC 81 B pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 B pe 1,5 km, pe drum comunal DC 81 G pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 G pe 1,5 km, pe drum comunal DC 81 I pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 I pe 0,6 km       Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri în sat Coverca, comuna Panaci: pe drum comunal DC 81 C pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 C pe 1 km       50     Refacere suprastructură din balast drum comunal Olărești, sat Păltinoasa, comuna Păltinoasa, L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Păltinoasa     555       Refacere suprastructură din balast în sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa: drum comunal Părăoani L = 0,48 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Joamba L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Onești Catargeni L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Gârloi la Pușcuță-Școala Țămpoceni L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal De la Gârloi la Dinu L = 0,55 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Sahlean la Fodor L = 0,55 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Ulița Morii L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Trașca la Mintari L = 0,65 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la O. A. la Chirilă L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Stoieneasa L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Decolmatare albie pr. Părăoani L = 1,8 km, l = 2 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Părăoani și Ulița Morii de la N. D. la M. N., sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa       Decolmatare albie pr. Joampa L = 1,4 km, l = 2 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Joampa, DC de la Sahlean la Fodor, în zona de la C. M. la B. V. sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa       Decolmatare albie pr. Perlejița L = 0,8 km, l = 1,5 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Onești-Catargeni și a DC de la Dinu la Gârloi, din zona C. A. la M. L., sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa       Decolmatare albie pr. Hozoaia L = 0,75 km, l = 2 m, h = 1 m pentru punerea în siguranță a zonei de la O. Ghe. La Gârla Morii și a DC Olărești, sat Păltinoasa, comuna Păltinoasa       Decolmatare albie pr. Stoieneasa, L = 0,5 km, l = 4 m, h = 1 m pentru punerea în siguranță a DC Stoineasa și DV Stoieneasa 1,2,3 din zona Țărinucă până la dezmembrări Nuțescu, sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa       51     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal DC24A L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Salcâmi, drum comunal L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la DJ 178A la C. V., drum comunal L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la DJ178A la CAP Pârteștii de Jos, drum comunal din DC24A - Piscul Vulturului L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m, drum comunal zona P. O. L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Pârteștii de Jos     781       Refacere apărare de mal din anrocamente pe pârâul Hinata, sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos, pe L = 0,05 km, l = 3 m, h = 1,5 m care pune în siguranță Școala cu clasele I-VIII, 2 gospodării și dispensar veterinar       Refacere terasament și îmbrăcăminte asfaltică pe drum comunal DC24A în sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos, L = 0,36 km zona C. V. (Biserica Sf. Nicolae)       Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale din sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal DC23 L = 3 km, l = 5 m, h = 0,15 m zona DC24B-limită hotar Ilișești, drum comunal DC 23 L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m de la DC 24A la Dealul Strigoi       Refacere apărare de mal din anrocamente sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos, pe: pârâul Varvata L = 0,07 km, l = 2 m, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 în zona Fosta Școală Varvata, pârâul Varvata L = 0,02 km, l = 2 m, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 în zona canton silvic       Refacere apărare de mal din gabioane sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos, pe: pârâul Varvata L = 0,03 km, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 și locuința R. L.       Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale din sat Deleni, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona P. Ghe. - intersecția cu DC 23 - L.V., drum comunal L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la 24B la M.M., drum comunal L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din DC 24B la M. V., drum comunal L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din DC24B - S. A. (Fâșcu)       52     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri vicinale din sat Poieni-Solca, comuna Poieni-Solca: drum vicinal nr. inv. 10 L = 2,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la J. S. - hotar comuna Arbore, drum vicinal nr. inv. 11 L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la Casa de adunare penticostală-G. Z., drum vicinal nr. inv. 12 L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la Casa de adunare penticostală-pod Racova, drum vicinal nr. inv. 17 L = 2,2 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la pod Racova-H. D., drum vicinal nr. inv. 22 L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la DC19-F. D., drum vicinal nr. inv. 55 L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la L. G.-A. M., drum vicinal nr. inv. 25 L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,10 m de la I. Ghe. - stația de epurare, drum vicinal nr. inv. 24 L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,10 m de la R. A. - B. P., drum vicinal nr. inv. 35 L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,10 de la T. S. - H. S.     Comuna Poieni-Solca     266       Refacere rampe din balast podeț pe drum vicinal nr. inventar 35 din sat Poieni-Solca, comuna Poieni-Solca: L = 4 m, l = 5 m, h = 1 m       53     Refacere apărare de mal aval pod Fuior la intersecție cu pr. Valea Pojorâtei pentru punerea în siguranță a DC Hârnei L = 20 m, l = 1,5 m, h = 2 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta     Comuna Pojorâta     486       Refacere suprastructură din balast a DC 90H Valea Străjerilor - L = 1,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m și decolmatare șanț aferent drumului L = 180 m, l = 1 m, h = 0,7 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere suprastructură din balast pe DC Prașca - L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Decolmatare albie în zona confluenței r. Moldova cu pr. Valea Pojorâtei pentru punerea în siguranță a DC Hârnei L = 0,4 km, l = 6 m, h = 1 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere suprastructură din balast pe DC Peciște de la S. Ctin. La B. I. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere apărare de mal pe râul Moldova în zona L. M. L = 10 m, l = 2 m, h = 3 m pentru punerea în siguranță a DC Hârnei, sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere apărare de mal pe pr. Muncel în zona Pensiunii Perla Rarăului L = 300 m, l = 2 m, h = 1,5 m pentru punerea în siguranță a DC Hârnei, sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere apărări de maluri pe pr. Izvorul Giumalău: zona S. N. L = 35 m, l = 1 m, h = 1,5 m, zona B. D. L = 58 m, l = 1 m, h = 1 m, zona S. I. L = 10 m, l = 1 m, h = 1 m, zona F. Ghe. L = 7 m, l = 1 m, h = 1 m, zona Șurii L = 10 m, l = 1 m, h = 1 m, pentru punerea în siguranță a proprietăților particulare și a DC Șurii din sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Decolmatare albie pr. Valea Pojorâtei în zona Străjer Gavrilei Ghe. pentru punerea în siguranță a DC Valea Pojorâtei L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,5 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta       Refacere apărare de mal pr. Putna în zona canton CFR, pentru punerea în siguranță a proprietăților, L = 14 m, l = 2 m sat Valea Putnei, comuna Pojorâta       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în sat Valea Putnei, comuna Pojorâta: DC Plaiul Tătarilor - L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, DC Pârâul Hăului - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m       54     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Basarabi, comuna Preutești: drum comunal L = 4,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la V. D. - satul Bahna Arin, drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la H. C. - G. Ghe., drum comunal L = 1,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la D. V. - C.V., drum comunal L = 0,9 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la D. M. - I. I.     Comuna Preutești     954       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Arghira, comuna Preutești: drum comunal L = 1,2 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la T. M.-Ji A., drum comunal L = 0,9 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la H. N. - D. I.       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Preutești, comuna Preutești: drum comunal DC4 L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,15 m de la R. M.-C. N., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la A. A.-L. D., drum comunal L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la Ghe. D.-A. I., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la L. I.- A.P.       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Huși, comuna Preutești: drum comunal L = 0,3 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la C. V.-Șt. V., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la M. P.-P.V.       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Bahna Arin, comuna Preutești: drum comunal L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la Școală-A. M., drum comunal L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la B. D.-A. M., drum comunal L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la L. I.-M. V.       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Leucușești, comuna Preutești: drum comunal L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,15 m de la M.C-tin-Intersecție DJ208E, drum comunal L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la M. D.-F. N.       55     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Putna, comuna Putna: de la DC Glodu la Ursoaia - L = 2 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC centru fructe de pădure la Stadion - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la Zubaș la Leuciuc- L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,2 m     Comuna Putna     362       Refacere eroziune mal drept a râului Putna pentru punerea în siguranță a stației de captare comunale, sat Putna, comuna Putna, L = 0,2 km, l = 2 m, h = 2 m și a DC Putna Timotei       Refacere eroziune mal stâng și drept în zona cantonului silvic pe pârâul Glodu, pentru punerea în siguranță a DC Glodu L = 0,1 km, l = 1 m, h = 3 m și L = 0,1 km, l = 1 m, h = 2 m sat Putna, comuna Putna       Refacere suprastructură din balast a DC de la DN2 H la sat Gura Putnei L = 2 km, l = 4 m, h = 0,1 m, sat Gura Putnei, comuna Putna       Refacere pod din 10 tuburi D = 1000 mm pe pârâul Putna de pe DC de la rampă CFR la Bahărnean, refacere rampe de acces și structura de balast a podului L = 20 m, l = 5 m, h = 3 m, sat Gura Putnei, comuna Putna       56     Refacere apărare de mal din gabioane pe pârâul Sadova, sat Sadova, comuna Sadova: L = 24 m, h = 2,0 m zona pod B. l., amonte și aval; L = 6 m, h = 2,0 m zona L. V.; L = 30 m, h = 2,0 m zona L. D.; L = 10 m, h = 2,0 m zona L. Ghe.; L = 15 m, h = 2,0 m zona I.l N.; L = 30 m, h = 1,0 m zona Z. E.; L = 6 m, h = 2,0 m zona L. M.; L = 25 m, h = 2,0 m zona C. N.; L = 25 m, h = 2,0 m zona M. G.; L = 40 m, h = 1,0 m zona S. C.     Comuna Sadova     523       Refacere apărare de mal din anrocamente pe Sadova, sat Sadova, comuna Sadova: L = 5 m, l = 2 m, h = 3 m zona C. M.; L = 30 m, l = 1 m, h = 2 m zona R. V.; L = 25 m, l = 1 m, h = 1 m zona P. L.       57     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Siminicea, comuna Siminicea: drum comunal 1371 L = 1,54 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m de la B. S.-N. A. și de la H. A.- H.M.; drum comunal 102 L = 0,69 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la R. C.-Ș. I.; drum comunal 1047 L = 0,57 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de L. C-tin-B. M.; drum comunal 1147 L = 0,8 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la J. C-tin- M. V.; drum comunal 1222 L = 0,58 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de A.Ghe.-N. I.; drum comunal 1262 L = 0,63 km, l = 4,0 m, h = 0,4 m de la C. E.-L. P.; drum comunal 1303 L = 0,42 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la C. Ghe.-N. I.     Comuna Siminicea     280       Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Grigorești, comuna Siminicea: drum comunal 1333 L = 1,2 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de A. D.-Ș. M.; drum comunal 1363 L = 0,45 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la S. D.-T. Ghe.       58     Refacere suprastructură din balast pe drum comunal în sat Slatina, comuna Slatina, L = 1,1 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m de la S.C. Alex Construct-DJ 209 A     Comuna Slatina     250       Refacere suprastructură din balast pe drumurile comunale în sat Găinești, comuna Slatina: drum comunal Valea cu Calea L = 0,6 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m; drum comunal Șovorâta L = 0,6 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m; drum comunal Ciumârna L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m; drum comunal L = 0,05 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m în zona pod Nou-Gater Tanasă       Refacere apărare mal drept pârâu Suha Mică în sat Găinești, comuna Slatina pe o L = 0,3 km, l = 1,5 m, h = 1,5 m care pune în siguranță drum comunal       Refacere suprastructură din balast pe drumurile comunale în sat Herla, comuna Slatina: drum comunal Pleșa L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m; drum comunal L = 0,10 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona G. M.; drum comunal L = 0,3 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona D. F.; drum comunal L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona C. D.       59     Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale în sat Straja, comuna Straja: L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Ș. D.-U. Ghe.; L = 0,7 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. I.-C. P.; L = 0,65 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. I.-la Islaz; L = 0,85 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la I. I.-D. V.; L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J.Ghe.-J. I. - tronson I; L = 0,35 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. Ghe.-J. A.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la H. R.-La Islaz; L = 0,45 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. P.-J.I.; L = 1,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Baimac- Gruiu Porcului; L = 0,35 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la U. V.-P. A.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. M.-H. Ghe.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m zona Ziminel; L = 0,8 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. Ghe.-J. S.; L = 1,2 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la F. V.-P. Ghe.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la H. Ghe.-C.E.; L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. N.-H. I.; L = 0,65 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Ș. D.-J. D.     Comuna Straja     286       60     Refacere suprastructură din balast pe drum comunal Toplița din sat Stulpicani, comuna Stulpicani, L = 0,45 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m     Comuna Stulpicani     717       Refacere diguri de apărare din balast, materiale locale, anrocamente, prevăzute cu EP-uri, în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: L = 500 m zona Cozma; L = 200 m zona Cornu; L = 200 m, zona Subghirleu; L = 100 m, zona Petruț; L = 100 m, zona Niță a lui Ionel; L = 350 m, zona Buliga; L = 100 m, zona Țapi aval pod       Refacere podeț și prismă din anrocamente pe lungime de 20 ml pe drum comunal, peste pârâu Șandru în sat Stulpicani, comuna Stulpicani       Refacere dig de apărare din materiale locale și anrocamente, prevăzute cu E.P.-uri pentru pârâul Gemenea, în sat Gemenea, comuna Stulpicani, pe o lungime de 450 m zona Melniciuc       Refacere 2 podețe pe drumuri comunale în sat Gemenea, comuna Stulpicani, în zona Școală și zona Trifani       Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe drum comunal în sat Gemenea, comuna Stulpicani, pe 20 mp zona Trifan       Refacere diguri de apărare din materiale locale și anrocamente, pentru pârâul Slătioara, în sat Slătioara, comuna Stulpicani, zona Valeruț       Refacere suprastructură din balast pe drum comunal Floceni din sat Negrileasa, comuna Stulpicani, L = 0,1 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m       Refacere apărare de mal din balast mal stâng pârâu Negrileasa, prevăzut cu E.P.-uri, L = 200 ml, zona Geo, sat Negrileasa, comuna Stulpicani       Refacere diguri de apărare din materiale locale, gabioane și anrocamente, în sat Negrileasa, comuna Stulpicani: pe pârâul Boicului în zona Boicu; pe pârâu Negrileasa în zona F. S.; pe pârâu Negrileasa în zona Hațaș și pe pârâu Negrileasa în zona Piticari       61     Refacere suprastructură din balast rețea stradală în sat Sucevița, comuna Sucevița: strada Izvor, L = 1,0 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Tăpșanului, L = 0,5 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; strada Ulița Morii, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m     Comuna Sucevița     160       Refacere suprastructură din balast rețea stradală în sat Voievodeasa, comuna Sucevița: Strada Arșiței, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Luncii, L = 0,1 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Salcâmilor, L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Pădurarului, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Ciprian Porumbescu, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m       62     Refacere suprastructură din balast a DC Pârâul Rusului L = 2,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanțuri aferente sectorului de DC afectat L = 2,5 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei     Comuna Șaru Dornei     1.113       Refacere podeț tubular peste pârâul Rusului pe DC pârâul Rusului D = 600 mm în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei       Înlocuire lisă parapet metalic pe DC Hârjoaica L = 6 m în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei       Refacere suprastructură din balast a DC Șeștină L = 3 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 3 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei       Refacere podeț din 3 tuburi D = 600 mm pe DC Șeștină, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei       Refacere suprastructură din balast a DC Tăieturi L = 1 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 1 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei       Refacere podeț din 3 tuburi Dn 600 mm pe DC Tăieturi, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei       Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DC 82 - L = 0,9 km și decolmatare șanț aferent drumului L = 5 km, l = 0,8, h = 0,3 m, sat Sărișoru Mare, comuna Șaru Dornei       Refacere podeț tip C2 peste pârâul Sărișor de pe DC 82, sat Sărișoru Mare, comuna Șaru Dornei       Refacere suprastructură din balast a DC Hârjoaica L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 1 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Gura Haitii, comuna Șaru Dornei       Refacere podeț din 2 tuburi Dn 600 mm pe DC Hârjoaica, în sat Gura Haitei, comuna Șaru Dornei       63     Refacere suprastructură din balast pe Str. Zămcii L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m, sat Șcheia, comuna Șcheia     Comuna Șcheia     148       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Sf. Ilie, comuna Șcheia: Str. Mănăstirii L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m, str. Marcean Viorel L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m, str. Răuț Nicolae L = 0,05 km, l = 2 m, h = 0,1 m, Str. Făgărașului L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe Str. Șipotului L = 1,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare pârâul Șipot pentru punerea în siguranță a străzii L = 0,05 km, l = 0,4, h = 0,5 m din sat Mihoveni, comuna Șcheia       64     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Șerbăuți, comuna Șerbăuți: DC poz. inv. 232 de la parohia Șerbăuți la Ci. Ctin. - L = 0,6 km, l = 6 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 5 de la H. O. la parohia Șerbăuți - L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 10 de la T.O. la H. M. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 19 de la H. I. la I. V. - L = 0,6 km, l = 65, h = 0,1 m; DC poz. inv. 23.1 de la Z. I. la Z. D.- L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 27 de la M. Ghe. la I. O. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 31 de la Z. D. la M. I. - L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 35 de la M. I. la R.V. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 37 de la C.M. la T. I. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 41 de la C. M. la F. I. - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 42 de la F. I. la C. D. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 43 de la C. D. la D. E.; DC poz. 45 de la C.I. la C. I. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 50 de la H. L. la L. I. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; de la Biserică Șerbăuți la Corniciuc Dorel - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 53 de la biserică penticostală la S.I. - L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 57 de la C. I. la S. D. - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 60 de la B. G. la D. M. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m     Comuna Șerbăuți     523       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți: DC poz. inv. 63 de la M. A. la hotar Zvoriștea - L = 3 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 65 de la școală la canton silvic - L = 2 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 67 de la S.M. la H. M. - L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 68 de la C. Ctin. la A.S. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 72 de la S. O. la O. I. - L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 78 de la S. I. la B. Ghe. - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 82 de la I. I. la M. V. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 84 de la I. V. la M. L. - L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere podeț tubular din 2 buc. dn 800 L = 5 m peste pârâul Holuba, zona Cucuruz, sat Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți       65     Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Costileva, comuna Ulma, de la km 1,2 la km 1,7 - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m     Comuna Ulma     565       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi din sat Ulma, comuna Ulma: Str. Trifanei - L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Ulma - L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Gigolea - L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la școală Lupcina la Biserica Ortodoxă Măgura - L = 5 km, l = 3 m, h = 0,05 m și refacere terasament a DC pe L = 0,3 km l = 2 m, h = 3 m       Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la biserica Lupcina la P. I. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament a DC de la școala Lupcina la Biserica ortodoxă Măgura       Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la biserica Lupcina la F. I. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Nisipitu, comuna Ulma: de la intersecția cu DC 209G la C.M. - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m, de la intersecția cu DC 209G la T. Ghe. - L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m       Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Măgura, comuna Ulma, de la Măgura la schit Sălaș - L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m       66     Refacere suprastructură din balast pe drum sătesc de la Găvan pod Mediasca la DJ 208E, sat Ioneasa, comuna Vadu Moldovei - L = 1,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Vadu Moldovei     200       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Nigotești, comuna Vadu Moldovei: de la Oniceanu la școală - L = 0,53 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la cantoriu la DJ 208F - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Ciumulești, comuna Vadu Moldovei: de la Sofron la pod pr. Rece - L = 0,65 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la Cozma la Gorban - L = 0,22 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei: de la Vătavu la biserică - L = 0,53 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la Șes la Gorovei - L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,15 m       67     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Molid, comuna Vama: str. Doabra - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Miculii - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Belțag - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Tocilă - L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Sălătruc - L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m     Comuna Vama     316       Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 20 ml, h = 5 m, zona Lunci pentru punerea în siguranță a DC cu rol de stradă Ștefan cel Mare și grup locuințe zona Lunci sat Molid, comuna Vama       Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 10 ml, h = 3 m, zona Sălătruc, pentru punerea în siguranță a DC cu rol de stradă Sălătruc sat Molid, comuna Vama       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Vama, comuna Vama: str. Păcii - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Dimitrie Cantemir - L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m       Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 104 ml, h = 5 m, zona fam. B. M. pentru punerea în siguranță a unui grup de proprietăți (locuințe și terenuri agricole) sat Molid, comuna Vama       Refacere suprastructură din balast pe str. Pârâul Floarei - L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Strâmtura, comuna Vama       Refacere apărare de mal din materiale locale pe râul Moldovița L = 120 ml, h = 2 m, zona confluența cu pr. Lui Pușcă pentru punerea în siguranță a proprietăților particulare sat Strâmtura, comuna Vama       Refacere suprastructură din balast pe str. Hurghiș - L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Prisaca Dornei, comuna Vama       68     Refacere suprastructură din balast pe DC Gura Boului L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței     Comuna Vatra Moldoviței     322       Refacere suprastructură din balast pe DC Mănăstire L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței       Refacere suprastructură din balast pe DC Trestia L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală în sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței: DV 52 L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 36 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 38 L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 57 L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,1 m DV 59 L = 0,65 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV32 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 77 L = 0,37 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 85 L = 0,37 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 73 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 70 L = 0,13 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 68 L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 89 L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 66 L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 63 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 26 L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 67 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală în sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviței: drum sondă L = 1,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m, drum Cârmăceni L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; drum Opalnic L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,1 m       Refacere suprastructură din balast pe drum Ciumârna, sat Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței: L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m       69     Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Zamostea, comuna Zamostea: nr. inv. 1 de la B. M. la magazin comunal L = 1,5 km, l = 6 m, h = 0,1 m     Comuna Zamostea     150       Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Zamostea, comuna Zamostea: nr. inv. 11 de la L. E. la J. V. L = 2 km, l = 6 m, h = 0,1 m       TOTAL     353.229            -----  

Preluat: 2026-09-24T15:06:44.915321+00:00 · SHA256: 8ec993cf10829be8ac03fa2c6149c13e5e57cac17c88cfa2d664ee01170c9f7c