legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 668 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 668 din 14 august 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 229151

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 668 din 14 august 2020  privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea  și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 14 august 2020      Ținând cont de prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2020  privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin  Legea nr. 20/2020 , cu completările ulterioare, precum și de prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020  privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea  Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a  Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, cu modificările ulterioare,   luând în considerare prevederile  art. 16 alin. (1)  și  (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004  privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 15/2005 , cu modificările și completările ulterioare, și ale  art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016  privind managementul tipurilor de risc,   având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la  art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menținerii unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 11.08.2020“, întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției,   ținând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 40/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,   în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 3 ,  4 ,  6  și  art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Începând cu data de 16 august 2020 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin  Hotărârea Guvernului nr. 394/2020  privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin  Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 , cu modificările și completările ulterioare, prelungită prin  Hotărârea Guvernului nr. 476/2020  privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și prin  Hotărârea Guvernului nr. 553/2020  privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 2      Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:   a)     anexa nr. 1  - „Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns“;    ...     b)     anexa nr. 2  - „Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților“;    ...     c)     anexa nr. 3  - „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.    ...         
				 + 
			  Articolul 3      În aplicarea dispozițiilor  art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020  privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin  Legea nr. 20/2020 , cu completările ulterioare, și ale  Hotărârii Guvernului nr. 557/2016  privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.       
				 + 
			  Articolul 4      Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în  anexele nr. 1-3  este cel stabilit la  art. 64-70 din Legea nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.       
				 + 
			  Articolul 5       Anexele nr. 1-3  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       
				 + 
			  Articolul 6      Actele emise pentru punerea în executare a  Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 , aprobată cu modificări și completări prin  Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 , cu modificările și completările ulterioare, a  Hotărârii Guvernului nr. 476/2020 , cu modificările și completările ulterioare, și a  Hotărârii Guvernului nr. 553/2020 , cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispozițiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în  anexele nr. 1-3  la prezenta hotărâre.       PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN     Contrasemnează:    Ministrul afacerilor interne,    Marcel Ion Vela    Ministrul sănătății,    Nelu Tătaru    p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării  și administrației,    Vetuța Stănescu,     secretar de stat    Ministrul educației și cercetării,    Cristina Monica Anisie    p. Ministrul afacerilor externe,     Dănuț Sebastian Neculăescu,     secretar de stat    Ministrul muncii și protecției sociale,    Victoria Violeta Alexandru    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,    Virgil-Daniel Popescu    p. Ministrul tineretului și sportului,    Dragoș-Florin Coman,    secretar de stat    p. Ministrul culturii,    Camelia Veronica Marcu,     secretar general    p. Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,    Ionel Scrioșteanu,     secretar de stat    p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,    Mircea Fechet,    secretar de stat    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,    Nechita-Adrian Oros    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    Secretariatul de Stat pentru Culte    Victor Opaschi,    secretar de stat    București, 14 august 2020.   Nr. 668.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         MĂSURI pentru creșterea capacității de răspuns           
				 + 
			  Anexa nr. 2         MĂSURI pentru asigurarea rezilienței comunităților           
				 + 
			  Anexa nr. 3         MĂSURI pentru diminuarea impactului tipului de risc         

Preluat: 2026-09-24T17:12:27.507938+00:00 · SHA256: 9b0be1c048fc3057e4a3fbc756ae8e3f8c6bc43053b2100f7fd911714b10c6f9