legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 733 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 733 din 31 august 2020 privind componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Unităţii de coordonare şi implementare a recensământului, respectiv ale unităţilor judeţene de implementare a recensământului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 229760

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 733 din 31 august 2020  privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Unității de coordonare și implementare a recensământului, respectiv ale unităților județene de implementare a recensământului     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 4 septembrie 2020      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 16 alin. (3)  și  art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2020  privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 178/2020 ,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Prezenta hotărâre reglementează componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Unității de coordonare și implementare a recensământului, respectiv ale unităților județene de implementare a recensământului.    (2)     Unitatea de coordonare și implementare a recensământului coordonează, la nivel național, sub aspect tehnico-metodologic, activitățile de pregătire, efectuare, procesare și diseminare ale RPL2021, iar unitățile județene de implementare a recensământului, sub îndrumarea Unității de coordonare și implementare a recensământului, asigură implementarea acestor activități, la nivelul fiecărui județ.      
				 + 
			  Articolul 2      În cadrul prezentei hotărâri sunt utilizate următoarele abrevieri:  a)     OUG nr. 19/2020 -  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 178/2020 ;   ...     b)    INS - Institutul Național de Statistică;   ...     c)    RPL2021 - Recensământul populației și locuințelor din anul 2021;   ...     d)    CCRPL2021 - Comisia centrală pentru recensământul populației și locuințelor din anul 2021, constituită conform  art. 4 alin. (2) din OUG nr. 19/2020 ;   ...     e)    UCIR - Unitatea de coordonare și implementare a recensământului, constituită la nivelul INS în conformitate cu prevederile  art. 16 alin. (1) din OUG nr. 19/2020 ;   ...     f)    UJIR - unități județene de implementare a recensământului, constituite la nivelul direcțiilor teritoriale de statistică în conformitate cu prevederile  art. 16 alin. (2) din OUG nr. 19/2020 .   ...         
				 + 
			  Articolul 3       (1)    UCIR funcționează conform structurii organizatorice prevăzute în  anexa nr. 1 . Aceasta cuprinde 40 de persoane desemnate prin act administrativ al președintelui INS și 45 de posturi nou-înființate pentru personal contractual angajat pe perioadă determinată de 3 ani.    (2)    UJIR funcționează conform structurii organizatorice prevăzute în  anexa nr. 2 . Aceasta cuprinde 617 persoane desemnate prin act administrativ al directorului executiv al direcției teritoriale de statistică, un număr total de 325 de posturi nou-înființate pentru personal contractual angajat pe perioadă determinată de 1 an și un număr total de 325 de posturi nou-înființate pentru personal contractual angajat pe perioadă determinată de 3 ani, repartizate pe fiecare UJIR conform  anexei nr. 3 .      
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Ocuparea posturilor nou-înființate pe perioadă determinată, prevăzute la  art. 3 , se face prin concurs, în condițiile legii.    (2)     Resursele financiare pentru plata personalului angajat, conform  alin. (1) , cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în cadrul UCIR și al celor 42 de UJIR, sunt prevăzute în bugetul recensământului pentru anul 2020 și, respectiv, pentru perioada 2021-2023 și sunt asigurate prin INS pentru UCIR și prin direcțiile teritoriale de statistică pentru fiecare UJIR.    (3)     Pe toată perioada în care este angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în cadrul UCIR și al celor 42 de UJIR și după încetarea acestei perioade, personalul UCIR și cel al fiecărei UJIR este obligat să asigure păstrarea confidențialității datelor, potrivit prevederilor  cap. X - Confidențialitatea și protecția datelor statistice din Legea organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)     UCIR are următoarele atribuții principale:  a)    asigură suportul necesar pentru organizarea din punct de vedere metodologic a ședințelor CCRPL2021;   ...     b)    elaborează documentele prevăzute la  art. 4 alin. (4) lit. b),   e),   g)  și  h) din OUG nr. 19/2020 , pe care le supune aprobării CCRPL2021;   ...     c)    elaborează și prezintă CCRPL2021 rapoarte periodice asupra modului de desfășurare a lucrărilor RPL2021;   ...     d)    asigură aducerea la îndeplinire la nivel central a hotărârilor CCRPL2021 și desfășurarea tuturor activităților RPL2021 în bune condiții și la termenele prevăzute în Programul de desfășurare al activităților RPL2021, pentru îndeplinirea acestora, colaborând cu cele 42 de UJIR;   ...     e)    monitorizează modul de desfășurare a activităților cuprinse în Strategia de promovare și comunicare a RPL2021, aprobată de CCRPL2021;   ...     f)    îndeplinește atribuțiile ce îi revin în conformitate cu prevederile  art. 8 alin. (1),  (2) și (3),  art. 11 alin. (1),   art. 29 lit. r),   art. 34 alin. (2) lit. h)  și  alin. (3) lit. f),   art. 45 pct. 1  și ale  art. 46 alin. (1) din OUG nr. 19/2020 ;   ...     g)    acordă asistență tehnico-metodologică celor 42 de UJIR pentru organizarea și desfășurarea RPL2021;    ...     h)    verifică eligibilitatea cheltuielilor și monitorizează efectuarea cheltuielilor din bugetul RPL2021;   ...     i)    verifică derularea achizițiilor publice pentru bunuri și servicii necesare RPL2021;   ...     j)    asigură, prin diferite mijloace, promovarea RPL2021 pe plan național și oferă răspuns la întrebările referitoare la RPL2021 formulate către INS de către organismele mass-media, alte instituții și organizații și de către populație;   ...     k)    gestionează luările de poziție, interviurile oferite de persoanele abilitate la nivelul INS să comunice cu mass-media și, în general, comunicarea INS cu publicul în domeniul RPL2021;   ...     l)    asigură materialele necesare instruirii personalului din cele 42 de UJIR și a personalului de recensământ;    ...     m)    asigură instruirea personalului desemnat de direcțiile teritoriale de statistică în vederea însușirii de acesta a cunoștințelor necesare asigurării instruirii personalului din UJIR, respectiv a personalului de recensământ angajat pentru realizarea activităților de colectare a datelor pentru RPL2021;   ...     n)    asigură recepționarea, verificarea și prelucrarea datelor de recensământ din surse administrative;   ...     o)    asigură recepționarea datelor colectate la nivelul județelor și validarea acestora;    ...     p)    realizează centralizarea și prelucrarea datelor de RPL2021;    ...     q)    elaborează tabelele cu rezultatele provizorii ale RPL2021;    ...     r)    aplică măsurile administrative, organizatorice și tehnice pentru protecția confidențialității datelor cu caracter personal, prevenirea accesului, difuzării, înstrăinării și distrugerii neautorizate a acestora;   ...     s)    supune aprobării CCRPL2021 rezultatele provizorii ale RPL2021 în vederea publicării;   ...     t)    elaborează norme privind conținutul și forma pe care trebuie să le respecte „Situația privind recepția cantitativă și calitativă a chestionarelor și a activităților de coordonare, îndrumare și control“ și respectiv „Situația de plată“, documente ce vor fi întocmite de UJIR.   ...       (2)     UCIR îndeplinește orice alte atribuții specifice, prevăzute de alte acte normative sau stabilite de CCRPL2021, conform legii.      
				 + 
			  Articolul 6       (1)     UJIR are următoarele atribuții principale:  a)    asigură suportul necesar pentru organizarea din punct de vedere metodologic a ședințelor comisiilor județene, a municipiului București, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale pentru RPL2021;   ...     b)    asigură implementarea RPL2021 pe plan județean și local în limitele teritoriale în care își desfășoară activitatea, în îndeplinirea acesteia asigurând colaborarea cu instituțiile administrației publice locale;   ...     c)    asigură aducerea la îndeplinire la nivel local a hotărârilor CCRPL2021 și colaborează cu UCIR în vederea desfășurării tuturor activităților RPL2021 în bune condiții și la termenele prevăzute în Programul de desfășurare al activităților RPL2021;   ...     d)    aplică instrucțiunile emise la nivelul UCIR;   ...     e)    asigură gestionarea judicioasă a resurselor care le sunt alocate pentru RPL2021;   ...     f)    asigură, prin diferite mijloace, promovarea RPL2021 pe plan județean, oferă informații populației referitoare la repartizarea recenzorilor pe sectoare de recensământ și oferă răspuns la întrebările referitoare la RPL2021 formulate pe plan local de către organismele mass-media, alte instituții și organizații și de către populație;   ...     g)    oferă suport metodologic și informații legate de modul de derulare a RPL2021 pentru fundamentarea luărilor de poziție, interviurilor oferite de persoanele abilitate pe plan local să comunice cu mass-media și, în general, comunicarea cu publicul în domeniul RPL2021;   ...     h)    asigură actualizarea bazei de date privind clădirile și locuințele, participă la realizarea sectorizării teritoriului și la întreținerea bazei de date privind locuințele din România;   ...     i)    asigură depozitarea în condiții corespunzătoare a tabletelor și încărcarea lor periodică, pentru a le menține în parametrii optimi de funcționare;   ...     j)    asigură selecția și instruirea personalului de recensământ de la nivel local, precum și înlocuirea, în cel mai scurt timp, a personalului de recensământ devenit indisponibil;    ...     k)    aplică măsuri administrative, organizatorice și tehnice pentru protecția confidențialității datelor cu caracter personal, prevenirea accesului, difuzării, înstrăinării și distrugerii neautorizate a acestora;   ...     l)    organizează și gestionează semnarea angajamentelor privind păstrarea confidențialității datelor înainte de începerea activităților;   ...     m)    asigură, cu sprijinul prefecților și al primarilor, distribuirea materialelor de recensământ în teritoriu;   ...     n)    realizează repartizarea personalului de recensământ pe sectoare de recensământ și configurarea corespunzătoare a tabletelor;   ...     o)    distribuie primăriilor materiale de recensământ și materiale de informare a populației despre existența și locul unde sunt amplasate spațiile special amenajate pentru realizarea autorecenzării asistate și programul lor de funcționare;   ...     p)    acordă suport tehnico-metodologic la colectarea datelor de recensământ, monitorizează activitatea de colectare a datelor, precum și activitatea coordonatorilor, recenzorilor-șefi și a recenzorilor pe parcursul activității acestora;   ...     q)    asigură validarea datelor colectate la nivelul județului și întocmesc „Situația privind recepția cantitativă și calitativă a chestionarelor și a activităților de coordonare, îndrumare și control“ și „Situația de plată“, pe care le comunică, sub semnătura directorului executiv, coordonatorului general al UCIR și reprezentanților legali ai unităților administrativ-teritoriale din aria de competență;   ...     r)    pun la dispoziție echipamente pentru realizarea activității de autorecenzare asistată a populației, pe care le instalează în spații special amenajate de către primării;   ...     s)    asigură, cu sprijinul prefecților și al primarilor, colectarea de la recenzori, recenzori-șefi și coordonatori a legitimațiilor, tabletelor și a celorlalte instrumente și materiale auxiliare utilizate, precum și verificarea și returnarea lor către INS, în termen de 15 zile după încheierea activităților de colectare a datelor.   ...       (2)     UJIR îndeplinește orice alte atribuții specifice, prevăzute de alte acte normative sau stabilite de CCRPL2021, conform legii.      
				 + 
			  Articolul 7      UCIR și cele 42 de UJIR își încetează activitatea la data publicării rezultatelor definitive ale RPL2021.      
				 + 
			  Articolul 8       Anexele nr. 1-3  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN    Contrasemnează:    Secretarul general al Guvernului,    Antonel Tănase    Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,    Ionel Dancă    Președintele Institutului Național de Statistică,    Andrei Tudorel     Ministrul afacerilor interne,    Marcel Ion Vela    p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,     Augustin-Cătălin Iapă,    secretar de stat    Ministrul muncii și protecției sociale,    Victoria Violeta Alexandru    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    București, 31 august 2020.   Nr. 733.    
				 + 
			  Anexa nr. 1*)       *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.     STRUCTURA ORGANIZATORICĂ     a Unității de coordonare și implementare a recensământului populației           
				 + 
			  Anexa nr. 2*)       *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.     STRUCTURA ORGANIZATORICĂ    a fiecărei unități județene de implementare a recensământului           
				 + 
			  Anexa nr. 3       Numărul de posturi nou-înființate, alocate direcțiilor județene de statistică și direcțiilor regionale de statistică,  pentru personal contractual angajat pe perioadă determinată de 1 an, respectiv de 3 ani, în vederea organizării  și desfășurării Recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021 și numărul  de persoane desemnate prin act administrativ al directorului executiv       Nr. crt.     UJIR     Înființat în cadrul     Nr. de posturi    pe o perioadă    de 3 ani     Nr. de posturi    pe o perioadă de 1 an     Nr. de persoane desemnate prin act administrativ    al directorului executiv       1.     ALBA     Direcției Regionale de Statistică Alba     6     6     9       2.     ARAD     Direcției Județene de Statistică Arad     8     8     5       3.     ARGEȘ     Direcției Județene de Statistică Argeș     10     10     10       4.     BACĂU     Direcției Județene de Statistică Bacău     10     10     7       5.     BIHOR     Direcției Județene de Statistică Bihor     9     9     9       6.     BISTRIȚA-NĂSĂUD     Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud     5     5     12       7.     BOTOȘANI     Direcției Județene de Statistică Botoșani     6     6     14       8.     BRAȘOV     Direcției Județene de Statistică Brașov     9     9     14       9.     BRĂILA     Direcției Regionale de Statistică Brăila     5     5     17       10.     BUZĂU     Direcției Județene de Statistică Buzău     7     7     12       11.     CARAȘ-SEVERIN     Direcției Județene de Statistică Caraș-Severin     6     6     17       12.     CĂLĂRAȘI     Direcției Regionale de Statistică Călărași     5     5     12       13.     CLUJ     Direcției Județene de Statistică Cluj     11     11     11       14.     CONSTANȚA     Direcției Județene de Statistică Constanța     11     11     14       15.     COVASNA     Direcției Județene de Statistică Covasna     4     4     10       16.     DÂMBOVIȚA     Direcției Județene de Statistică Dâmbovița     8     8     13       17.     DOLJ     Direcției Județene de Statistică Dolj     10     10     12       18.     GALAȚI     Direcției Județene de Statistică Galați     8     8     25       19.     GIURGIU     Direcției Județene de Statistică Giurgiu     4     4     9       20.     GORJ     Direcției Județene de Statistică Gorj     6     6     15       21.     HARGHITA     Direcției Județene de Statistică Harghita     6     6     17       22.     HUNEDOARA     Direcției Județene de Statistică Hunedoara     7     7     10       23.     IALOMIȚA     Direcției Județene de Statistică Ialomița     5     5     10       24.     IAȘI     Direcției Județene de Statistică Iași     12     12     11       25.     ILFOV     Direcției Județene de Statistică Ilfov     6     6     25       26.     MARAMUREȘ     Direcției Județene de Statistică Maramureș     8     8     10       27.     MEHEDINȚI     Direcției Județene de Statistică Mehedinți     5     5     15       28.     MUREȘ     Direcției Județene de Statistică Mureș     9     9     13       29.     NEAMȚ     Direcției Regionale de Statistică Neamț     8     8     21       30.     OLT     Direcției Regionale de Statistică Olt     7     7     14       31.     PRAHOVA     Direcției Județene de Statistică Prahova     12     12     14       32.     SATU MARE     Direcției Județene de Statistică Satu Mare     6     6     10       33.     SĂLAJ     Direcției Județene de Statistică Sălaj     4     4     12       34.     SIBIU     Direcției Județene de Statistică Sibiu     7     7     33       35.     SUCEAVA     Direcției Județene de Statistică Suceava     10     10     12       36.     TELEORMAN     Direcției Județene de Statistică Teleorman     6     6     10       37.     TIMIȘ     Direcției Regionale de Statistică Timiș     11     11     44       38.     TULCEA     Direcției Județene de Statistică Tulcea     5     5     13       39.     VASLUI     Direcției Județene de Statistică Vaslui     7     7     10       40.     VÂLCEA     Direcției Județene de Statistică Vâlcea     7     7     16       41.     VRANCEA     Direcției Județene de Statistică Vrancea     6     6     21       42.     BUCUREȘTI     Direcției Regionale de Statistică București     23     23     29         TOTAL     325     325     617            ----  

Preluat: 2026-09-24T17:30:20.210730+00:00 · SHA256: 8f3bda8f88105b6bd7d93982692a9b7a97585a0fc31fb2dc44891e14d5139444