legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 777 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 777 din 10 septembrie 2020 pentru modificarea art. 19 din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 111/2016

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 230304

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 777 din 10 septembrie 2020  pentru modificarea  art. 19 din Normele metodologice  de punere în aplicare a  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009  privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc,  aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 111/2016      EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 17 septembrie 2020      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată ,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  ARTICOL UNIC       Articolul 19  din  Normele metodologice  de punere în aplicare a  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009  privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 111/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 26 februarie 2016, se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 19       (1)     Participarea la jocurile de noroc de tip loto - joc tradițional - se poate realiza prin achitarea taxei de participare de către participant în locații specializate, prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanții la joc sau prin accesarea secțiunii dedicate acestei activități disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.».    (2)     Locațiile specializate - agențiile loto, spațiile comerciale înregistrate ca sedii secundare ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.» sau alte spații, astfel cum sunt definite în  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare, convenite cu partenerii contractuali trebuie să îndeplinească următoarele condiții:  a)    suprafața locației să permită desfășurarea activității, asigurând jucătorilor un mediu corespunzător;   ...     b)    spațiul să fie organizat distinct de alte activități economice, cu excepția locațiilor în care se comercializează numai lozuri instant și bilete de participare la jocurile loto;   ...     c)    în incintă să fie amplasat cel puțin un terminal autonom pentru emiterea biletelor de participare la joc, cu excepția locațiilor în care se comercializează numai lozuri;   ...     d)    se interzice expres accesul minorilor în incinta agențiilor loto.   ...       (3)     Terminalele autonome pot fi amplasate în agențiile loto, în spațiile comerciale înregistrate ca sedii secundare ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.», în alte spații convenite cu partenerii contractuali, precum și în alte locații stabilite de către conducerea companiei, care permit desfășurarea activității în condițiile legii. Terminalul autonom trebuie să aibă următoarele elemente constructive minimale:  a)    interfață care permite participarea la joc, înregistrarea și eliberarea înscrisurilor aferente, conform regulamentelor de joc;   ...     b)    dispozitive care permit plata taxei de participare, cum ar fi: acceptor de bancnote și/sau monede ori un alt dispozitiv pentru acceptarea plății aferente;   ...     c)    imprimantă pentru printarea biletelor de joc.   ...       (4)     Pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.», în cadrul secțiunii dedicate prin care este permisă participarea la jocurile de noroc de tip loto - joc tradițional - se înscriu: jocurile de noroc pentru care achitarea taxei de participare poate fi realizată prin intermediul site-ului, regulamentele de joc aferente acestora, termenii și condițiile de participare. Înscrisul care atestă acordarea dreptului de participare, conform regulamentului de joc, se transmite în format electronic și poate fi imprimat de către participant.            PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN    Contrasemnează:    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,    Virgil-Daniel Popescu    Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,    Lucian Nicolae Bode    p. Ministrul afacerilor interne,    Gheorghe Sorescu,    secretar de stat    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    București, 10 septembrie 2020.   Nr. 777.   ----  

Preluat: 2026-09-24T17:48:47.750532+00:00 · SHA256: 58248199e43e0f88d32d6ec77e0776fbd07e8ce972893c15f97f54170e31ff00