legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 148 · 2020

ORDIN nr. 148 din 30 septembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice privind managementul activităţilor de intervenţie pentru asanarea terenurilor de muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate şi executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 135/2015

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Afacerilor Interne · ID sursă 230829

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 148 din 30 septembrie 2020  pentru modificarea și completarea  Normelor tehnice  privind managementul activităților  de intervenție pentru asanarea terenurilor de munițiile rămase neexplodate din timpul  conflictelor armate și executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor, aprobate  prin  Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 135/2015       EMITENT     MINISTERUL AFACERILOR INTERNE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 7 octombrie 2020      În temeiul  art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007  privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,   ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I       Normele tehnice  privind managementul activităților de intervenție pentru asanarea terenurilor de munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate și executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor, aprobate prin  Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 135/2015 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 23 octombrie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:  1.     Articolul 3  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 3      Asanarea terenului de munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate se execută de către personal specializat și subunitățile specializate din cadrul serviciilor de urgență profesioniste și din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență din subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, potrivit prezentelor norme tehnice.        ...     2.    La  articolul 4, alineatul (1)  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Acțiunile de distrugere a zăpoarelor care pun în pericol localitățile, căile de comunicații sau siguranța cetățenilor se execută de către personal specializat și subunitățile specializate din cadrul serviciilor de urgență profesioniste și din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.        ...     3.    La  articolul 23, alineatele (1)  și  (2)  se modifică și vor avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 23       (1)     Formarea și pregătirea personalului de specialitate în domeniul pirotehnic din cadrul serviciilor de urgență profesioniste și al Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență se execută prin cursuri de inițiere și cursuri de specializare organizate de către Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență.    (2)     Verificarea și autorizarea personalului de specialitate în domeniu se fac anual, pentru ofițeri, și o dată la 5 ani, pentru maiștri militari și subofițeri, prin sesiuni de autorizare organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.        ...     4.    La  articolul 23, după alineatul (5)  se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:   (6)     Metodologia de autorizare în domeniul pirotehnic a personalului de specialitate din cadrul unităților subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se aprobă prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.     (7)     Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care absolvă cursul de inițiere în domeniul pirotehnic vor fi autorizați să execute procedurile standard în conformitate cu art. 6 alin. (2) lit. a)-d) și f).    (8)     Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care absolvă cursul de specializare în domeniul pirotehnic vor fi autorizați să execute procedurile standard în conformitate cu art. 6 alin. (2) lit. e), g) și h).      ...         
				 + 
			  Articolul II      Ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru aprobarea Metodologiei de autorizare în domeniul pirotehnic a personalului de specialitate din cadrul unităților subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prevăzut la art. 23 alin. (6) din  Normele tehnice  privind managementul activităților de intervenție pentru asanarea terenurilor de munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate și executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor, aprobate prin  Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 135/2015 , astfel cum au fost modificate și completate prin prezentul ordin, se elaborează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul III      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Ministrul afacerilor interne,    Marcel Ion Vela    București, 30 septembrie 2020.   Nr. 148.   -----  

Preluat: 2026-09-24T18:04:53.741781+00:00 · SHA256: 3abb85907f5dee7d039fc29edbf55389b0b444f54b8bad798a0fd98cb5ef5e80