legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 825 · 2020

HOTĂRÂRE nr. 825 din 1 octombrie 2020 privind modificarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv Ministerului Apărării Naţionale, transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexelor nr. 4 şi 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 230856

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 825 din 1 octombrie 2020  privind modificarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului  și în administrarea Ministerului Justiției, respectiv Ministerului Apărării Naționale, transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Justiției  în administrarea Ministerului Apărării Naționale și modificarea anexelor nr. 4 și 11  la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor  din domeniul public al statului     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 8 octombrie 2020      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , al  art. 288  și  299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019  privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile  art. 867 alin. (1),   art. 868  și  869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare,    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 159741, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 1 .       
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Se aprobă transmiterea imobilului aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 2 , din administrarea Ministerului Justiției în administrarea Ministerului Apărării Naționale.     (2)     Imobilul prevăzut la  alin. (1)  se utilizează de Ministerul Apărării Naționale pentru desfășurarea activităților specifice domeniului apărării naționale.      
				 + 
			  Articolul 3       (1)    Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 562, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 153323, ca urmare a comasării cu imobilul transmis potrivit prevederilor  art. 2 alin. (1) , având datele de identificare prevăzute în  anexa nr. 3 .     (2)     Se aprobă radierea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a nr. MFP 159741, ca urmare a comasării acestuia cu nr. MFP 153323.      
				 + 
			  Articolul 4      Predarea-preluarea imobilului prevăzut la  art. 2 alin. (1)  se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Justiției prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.      
				 + 
			  Articolul 5      Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Justiției își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidențele cantitativ-valorice și de cadastru și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexele nr. 4 și 11 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 6       Anexele nr. 1-3  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       PRIM-MINISTRU    LUDOVIC ORBAN    Contrasemnează:    Ministrul apărării naționale,    Nicolae-Ionel Ciucă    Ministrul justiției,    Marian Cătălin Predoiu    Ministrul finanțelor publice,    Vasile-Florin Cîțu    București, 1 octombrie 2020.   Nr. 825.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         DATELE DE IDENTIFICARE    ale imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției  la care se modifică valoarea de inventar         Nr.    M.F.P.    Codul de clasificare  Tipul bunului (mobil/imobil)  Denumirea  Adresa bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului  Descrierea tehnică   Valoarea de inventar a bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului    (lei)     Valoarea de inventar modificată a bunului imobil    (lei)     Administratorul bunului    CUI      159741  8.29.09  Imobil  Tribunalul Sibiu   Județul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii    nr. 28-32     Suprafață construită = 1.545 mp    Suprafață desfășurată = 6.460 mp    Suprafață teren = 3.850 mp    CF 120824    Nr. cadastral 120824    CF 121731    Nr. cadastral 121731    CF 121741    Nr. cadastral 121741    312.419,96  369.966,36  Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu CUI - 4265841           
				 + 
			  Anexa nr. 2         DATELE DE IDENTIFICARE    ale imobilului aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Justiției  în administrarea Ministerului Apărării Naționale         Nr.    MFP    Codul de clasificare  Denumirea bunului imobil  Adresa    Elementele-cadru de descriere tehnică/   Valorile contabile aferente activelor fixe ce compun bunul/   Carte funciară/Nr. cadastrale     Valoarea    de inventar    a bunului care    se transmite (lei)     Persoana juridică    de la care se transmite imobilul/CUI     Persoana juridică    la care se transmite imobilul/CUI      159741  8.29.09  Imobil   Județul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 28-32   Construcții:    Pavilionul A1    - suprafață construită - 1.545 mp    - suprafață desfășurată - 6.460 mp    - valoare contabilă - 83.170,20 lei    Amenajări la teren:    - Rețea alimentare cu apă - 165,83 ml - valoare contabilă - 111,66 lei    - Rețea canalizare - 130,26 ml    - valoare contabilă - 80,76 lei    - Rețea termoficare - 37,06 ml    - valoare contabilă - 245,06 lei    - Rețea gaze naturale - 6,50 ml    - valoare contabilă - 23,73 lei    - Rețea energie electrică subterană - 15,5 ml - valoare contabilă - 6,53 lei    - Drum asfaltat - 980,53 mp    - valoare contabilă - 977,22 lei    - Platou betonat/asfaltat - 190,10 mp    - valoare contabilă - 47,53 lei    - Împrejmuire beton - 31,64 mp    - valoare contabilă - 248,69 lei    - Împrejmuire metal - 17,00 ml    - valoare contabilă - 9,52 lei    Total valoare contabilă amenajări la teren - 1.750,70 lei    Alte mijloace fixe:    Centrală termică Feroli - 1 buc.    - valoare contabilă - 57.546,40 lei    Teren:    Teren - 3.850 mp    - valoare contabilă - 227.499,06 lei    CF 120824    Nr. cadastral 120824    CF 121731    Nr. cadastral 121731    CF 121741    Nr. cadastral 121741     369.966,36   Statul român,    din administrarea Ministerului Justiției    CUI - 4265841     Statul român,    în administrarea Ministerului Apărării Naționale CUI - 4183229             
				 + 
			  Anexa nr. 3         DATELE DE IDENTIFICARE    ale imobilului 562, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale,  la care se modifică valoarea de inventar, ca urmare a comasării acestuia cu imobilul înregistrat în inventarul  centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 159741 transmis din administrarea Ministerului Justiției în administrarea Ministerului Apărării Naționale          Nr.    crt.     Nr.    MFP     Codul    de clasificare     Denumirea    bunului imobil    Adresa    Elementele-cadru de descriere tehnică/Carte funciară/   Nr. cadastrale     Valoarea de inventar    a bunului imobil    (în lei)     Persoana juridică    care deține imobilul    în administrare    Observații    1  159741  8.19.01  imobil   Județul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii    nr. 28-32     Construcții și teren*    CF 120824    Nr. cadastral 120824    CF 121731    Nr. cadastral 121731    CF 121741    Nr. cadastral 121741     369.966,36    Statul român,    în administrarea Ministerului Apărării Naționale    CUI - 4183229     Nr. MFP 159741    se radiază ca urmare a comasării    cu nr. MFP 153323      2  153323  8.19.01  imobil 562   Județul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii    nr. 28-32     Construcții și teren*    C.F. 126116    Nr. cadastral 126116    C.F. 124689    Nr. cadastral 124689    C.F. 130536    Nr. cadastral 130536    4.925.067   Statul român,    în administrarea Ministerului Apărării Naționale    CUI - 4183229           3  153323  8.19.01  imobil 562   Județul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii    nr. 28-32     Construcții și teren*    CF 120824    Nr. cadastral 120824    CF 121731    Nr. cadastral 121731    CF 121741    Nr. cadastral 121741    C.F. 126116    Nr. cadastral 126116    C.F. 124689    Nr. cadastral 124689    C.F. 130536    Nr. cadastral 130536    5.295.033,36**   Statul român,    în administrarea Ministerului Apărării Naționale    CUI - 4183229             * Conform prevederilor  Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011  pentru aprobarea  Precizărilor  privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.   ** Valoarea de inventar modificată a imobilului 562, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, ca urmare a comasării acestuia cu imobilul de la nr. crt. 1, transmis în administrarea Ministerului Apărării Naționale.       ------  

Preluat: 2026-09-24T18:04:57.029376+00:00 · SHA256: 10d8b4115ee16e08ca7e2f6fa2aa0c262bb30aa2934cbacee7248ee6d924cd24