Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 213 · 2020
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 213 din 28 decembrie 2020 pentru participarea României la majorarea asimetrică de capital a Băncii Europene de Investiţii în conformitate cu Decizia (UE) 2019/1.255 a Consiliului din 18 iulie 2019 de modificare a Protocolului nr. 5 privind Statutul Băncii Europene de Investiţii
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 235736
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 213 din 28 decembrie 2020 pentru participarea României la majorarea asimetrică de capital a Băncii Europene de Investiții în conformitate cu Decizia (UE) 2019/1.255 a Consiliului din 18 iulie 2019 de modificare a Protocolului nr. 5 privind Statutul Băncii Europene de Investiții EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1307 din 29 decembrie 2020 Având în vedere decizia României de a contribui la creșterea asimetrică de capital, care a reprezentat o creștere pe bază de voluntariat, pentru a sprijini Banca Europeană de Investiții, denumită în continuare BEI, în menținerea activității la un nivel sustenabil, întrucât contribuția României la BEI este necesar a fi făcută în 10 tranșe egale semianuale, prima tranșă urmând a fi achitată prin virament în EUR nu mai târziu de 31 decembrie 2020, deoarece legea care asigură cadrul legal de plată a acestei contribuții la creșterea asimetrică de capital încă nu a finalizat circuitul parlamentar, având în vedere urgența îndeplinirii obligațiilor asumate de România ca stat membru al Băncii Europene de Investiții, întrucât neplata unei datorii la termenul scadent poate atrage după sine declararea României în incapacitate de plată, având în vedere riscul reputațional la care se pot expune Banca Europeană de Investiții și celelalte state membre ale Uniunii Europene ca urmare a neonorării unei obligații asumate de România în calitate de acționar, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată , Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1 (1) Se aprobă majorarea capitalului deținut de România în calitate de membru la Banca Europeană de Investiții cu 125.452.381 EUR în conformitate cu prevederile Deciziei (UE) 2019/1.255 a Consiliului din 18 iulie 2019 de modificare a Protocolului nr. 5 privind Statutul Băncii Europene de Investiții. (2) Valoarea capitalului vărsat, rezervelor și provizioanelor echivalente rezervelor este de 36.385.203,50 EUR și se achită în 10 tranșe egale semianuale. (3) Deschiderea de credite bugetare și plata primei tranșe datorate de România în conformitate cu majorarea asimetrică de capital a Băncii Europene de Investiții la capitalul vărsat, rezerve și provizioane echivalente rezervelor, în cuantum de 3.638.520,35 EUR, urmează a fi achitată prin virament în EUR, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în limita creditelor bugetare aprobate în acest sens. + Articolul 2 Plata capitalului vărsat, rezervelor și provizioanelor echivalente rezervelor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare p. Ministrul afacerilor externe, Cornel Feruță, secretar de stat București, 28 decembrie 2020. Nr. 213. -----
Preluat: 2026-09-24T23:01:15.300942+00:00 · SHA256: 4b947766fb286eb2d7856c20de1545dae4b2731577d5e2213aa7059cf02a4e75