legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 1 · 2021

LEGE nr. 1 din 4 ianuarie 2021 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 235938

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 1 din 4 ianuarie 2021  pentru ratificarea  Acordului de împrumut  (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar  din România) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare,  semnat la New York la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la București  la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 6 ianuarie 2021      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  Articolul 1      Se ratifică  Acordul de împrumut  (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare*), în valoare de 500 milioane euro, semnat la New York la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament*) semnată între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la București la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020, denumit în continuare Acord de împrumut. *) Traducere.        
				 + 
			  Articolul 2       (1)     Aplicarea prevederilor  Acordului de împrumut  se va realiza de Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit atribuțiilor și competențelor specifice.    (2)     Ministerul Sănătății va fi responsabil pentru implementarea, monitorizarea și evaluarea generală a programului prevăzut la  art. 1 , fiind desemnat coordonator al acestuia.    (3)     Coordonarea programului se realizează de Ministerul Sănătății, astfel cum este prevăzut la  alin. (2) , prin intermediul unui compartiment constituit în cadrul Unității de management a proiectului Băncii Mondiale, existentă în structura acestuia.    (4)     Pe parcursul implementării programului și cu acordul prealabil al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății poate transfera compartimentul prevăzut la  alin. (3)  în cadrul unei alte direcții din structura sa și/sau poate modifica modul de organizare al acestuia.    (5)     Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor  Acordului de împrumut , inclusiv în implementarea programului prevăzut la  art. 1 .      
				 + 
			  Articolul 3      Cheltuielile cu activitățile tehnice legate de implementarea programului prevăzut la  art. 1 , inclusiv cele privind coordonarea, auditul și verificarea îndeplinirii indicatorilor de rezultat care stau la baza tragerilor, la care se face referire în Acordul de împrumut, vor fi finanțate în funcție de natura și destinația acestora de către instituțiile prevăzute la  art. 2  din fonduri externe nerambursabile, sume alocate de la bugetul de stat, precum și din alte surse legal constituite, după caz.      
				 + 
			  Articolul 4      Sumele trase din împrumut și virate în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Banca Națională a României se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice, guvernamentale, în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 5      Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului se asigură conform legislației în vigoare privind datoria publică prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale.      
				 + 
			  Articolul 6       (1)     Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, să convină cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare amendamente la conținutul  Acordului de împrumut  care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate de România față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.    (2)     Amendamentele convenite potrivit  alin. (1)  se aprobă prin hotărâre a Guvernului.     Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR    LUDOVIC ORBAN    PREȘEDINTELE SENATULUI    ANCA DANA DRAGU    București, 4 ianuarie 2021.   Nr. 1.    
				 + 
			      Biroul Băncii Mondiale în România   BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE   ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE   Centrul UTI, etaj 6   Str. Vasile Lascăr nr. 31   Sector 2, 020492   București, România   Tel.: (+4) 021-201-0311   Fax.: (+4) 021-201-0338   31 iulie 2020   Excelenței Sale   Doamna Raluca Turcan,   viceprim-ministru   Cancelaria Prim-Ministrului   București, România   Excelenței Sale   Domnul Vasile-Florin Cîțu,   ministrul finanțelor publice   Ministerul Finanțelor Publice   București, România   Excelenței Sale   Domnul Nelu Tătaru,   ministrul sănătății   Ministerul Sănătății   București, România   Excelențele Voastre:     Re: Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România    (Împrumut nr. 9005-RO) - P169927    Amendarea și actualizarea Acordului de Împrumut     Facem referire la Acordul de Împrumut dintre România (Împrumutatul) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca) (denumite în mod colectiv Părțile) aferent Programului menționat mai sus (Program) din data de 23 septembrie 2019 (Acordul de Împrumut). Termenii utilizați cu majuscule în această scrisoare (Scrisoare de Amendament) și nedefiniți în aceasta au semnificația ce le-a fost atribuită în  Acordul de Împrumut.    Facem, de asemenea, referire la discuțiile anterioare dintre Părți și la scrisoarea noastră din data de 3 iunie 2020 privind: (i) o propunere de restructurare a Programului de așa natură încât să permită recunoașterea rezultatelor deja obținute în ceea ce privește acțiunile de răspuns la epidemia de COVID-19; și (ii) o solicitare de a asigura intrarea în vigoare a Acordului de Împrumut, potrivit prevederilor acestuia, până la data de 20 septembrie 2020.   Având în vedere cele de mai sus, prin prezenta propunem amendarea secțiunilor relevante din Acordul de Împrumut și, pentru plus de claritate, actualizarea Acordului de Împrumut integral astfel cum este prevăzut în anexa la această Scrisoare de Amendament.   Vă rugăm să confirmați acordul dumneavoastră față de  Acordul de Împrumut  amendat și actualizat, anexat, prin semnarea și datarea acestei Scrisori de Amendament în spațiile prevăzute mai jos. Această Scrisoare de Amendament este întocmită în două (2) exemplare, ambele având valoare de original.   Prevederile acestei Scrisori de Amendament vor intra în vigoare la data contrasemnării ei și primirii de către Bancă a unui exemplar original al acestei scrisori semnat oficial și la primirea unei notificări scrise cu privire la faptul că Acordul de Împrumut, amendat și actualizat prin prezenta scrisoare, a fost autorizat oficial prin toate acțiunile necesare în acest scop și a fost semnat și transmis în numele părții respective și creează obligații juridice pentru partea respectivă în conformitate cu prevederile relevante ale acestuia.   Vă rugăm să rețineți că politica Băncii este de a pune la dispoziția publicului această Scrisoare de Amendament și orice informații legate de aceasta, după ce această Scrisoare de Amendament a fost semnată. Documentul de Restructurare aprobat, datat 29 iulie 2020, va fi publicat pe site-ul web extern al Băncii.     Cu stimă,    Tatiana Proskuryakova,    manager de țară    Banca Mondială România    Acceptat:   ROMÂNIA   Prin: Reprezentant autorizat   Vasile-Florin Cîțu,   ministrul finanțelor publice   Data: 26 august 2020   Anexă   cc: Domnul Koen Davidse, director executiv, Banca Mondială   Doamna Gallina Andronova Vincelette, director de țară, Țările Uniunii Europene, Banca Mondială      
				 + 
			  ANEXĂ         ACORD DE ÎMPRUMUT (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România)  între România  și  Banca   Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare         

Preluat: 2026-09-23T13:31:08.373020+00:00 · SHA256: f02f79c237f6086ec3eb17276a9eb20c8641f4855db59088c23ad558fdfc91cf