legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 17 · 2021

LEGE nr. 17 din 12 martie 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 239149

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 17 din 12 martie 2021  pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 12 martie 2021      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  Articolul I      La articolul 26 din  Legea nr. 121/2011  privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011, cu completările ulterioare,  după alineatul (4)  se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:   (5)     Personalul încadrat în comandamentele multinaționale înființate pe teritoriul României, trimis să participe la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), beneficiază pentru perioada în care participă la misiuni în zonele de operații de drepturile prevăzute la alin. (1).    (6)     Prin derogare de la prevederile  art. 4 alin. (1) lit. g)  și  art. 9 din cap. IV al anexei nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) pentru deplasările efectuate în interesul serviciului la misiuni în zonele de operații.    (7)     Personalul care participă la misiuni și operații sub mandatul/conducerea organizațiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 7 alin. (3) beneficiază de drepturile stabilite la alin. (1), numai în măsura în care aceste drepturi, indiferent de denumirea sub care sunt acordate și de cuantumul acestora, nu sunt asigurate de organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile.         
				 + 
			  Articolul II      La  articolul IX alineatul (1)  din  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2014  pentru modificarea și completarea  art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 19 iunie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2014, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul IX       (1)     Pe durata îndeplinirii misiunii în străinătate personalul beneficiază de drepturile de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la  art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011  privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare.           
				 + 
			  Articolul III      La  articolul 7 alineatul (1)  din  Legea nr. 222/2017  pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol“, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 7       (1)     Pe durata misiunilor prevăzute la art. 4, personalul beneficiază de drepturile de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la  art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011  privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare.           
				 + 
			  Articolul IV      La  articolul 7 alineatul (1)  din  Legea nr. 46/2018  pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect“, aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 23 februarie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 7       (1)     Pe durata misiunilor prevăzute la art. 4, personalul beneficiază de drepturile de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la  art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011  privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare.           
				 + 
			  Articolul V      La  articolul 6 alineatul (1)  din  Legea nr. 237/2019  pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1022 din 19 decembrie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 6       (1)     Pe durata misiunilor prevăzute la art. 4, personalul beneficiază de drepturile de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la  art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011  privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare.           
				 + 
			  Articolul VI      La data intrării în vigoare a prezentei legi,  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020  pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2020, se abrogă.     Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,    LAURENȚIU-DAN LEOREANU    PREȘEDINTELE SENATULUI    ANCA DANA DRAGU    București, 12 martie 2021.   Nr. 17.   -----  

Preluat: 2026-09-24T08:26:29.914059+00:00 · SHA256: 326cd0fb052ec81147ce95a5d8e7f8c6f616d56fb072dc2440f8bb00e57a6914