Legislație națională
HOTĂRÂRE · 433 · 2021
HOTĂRÂRE nr. 433 din 15 aprilie 2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 241034
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 433 din 15 aprilie 2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 15 aprilie 2021 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se aprobă acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Agenția Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, în vederea gestionării pandemiei de COVID-19, ca urmare a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii. (2) Ajutorul umanitar, cu titlu gratuit, prevăzut la alin. (1) , se acordă din rezerva Ministerului Sănătății și constă în acordarea a 132.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către Compania AstraZeneca, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătății cu Comisia Europeană. + Articolul 2 (1) Asigurarea transportului dozelor de vaccin prevăzute la art. 1 alin. (2) , inclusiv a dispozitivelor speciale de monitorizare a temperaturii, către Republica Moldova se realizează prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. (2) Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii, conform prevederilor legale. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna p. Ministrul sănătății, interimar, Romică-Andrei Baciu, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu p. Ministrul afacerilor interne, Raed Arafat, secretar de stat București, 15 aprilie 2021. Nr. 433. -----
Preluat: 2026-09-24T14:15:31.608136+00:00 · SHA256: 1f9d6df1c9bc50ead2bb10b74c3bdf9b6c268897e7d44c72bf3638b9e476e02a