Legislație națională
RAPORT · 8539 · 2021
RAPORT nr. 8.539 din 16 aprilie 2021 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Electorală Permanentă · ID sursă 242395
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
RAPORT nr. 8.539 din 16 aprilie 2021 privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Uniunea Națională pentru Progresul României, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020 EMITENT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 19 mai 2021 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1) , (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 19.03.2021-9.04.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Uniunea Națională pentru Progresul României - sediul central și centralizarea tuturor constatărilor cuprinse în rapoartele de control întocmite în urma verificării legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Uniunea Națională pentru Progresul României - organizațiile județene Cluj, Constanța și Neamț, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din data de 27.09.2020. Constatări: Partidul Uniunea Națională pentru Progresul României nu a depus raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale întocmit la nivel național și anexele la acesta, iar la solicitarea echipelor de control, formațiunea politică a comunicat faptul că nu a participat cu candidați la alegerile locale din anul 2020 deoarece se află în procedură de fuziune cu Partidul Mișcarea Populară, nu a desemnat mandatari financiari, nu a deschis cont bancar, nu a înregistrat venituri și cheltuieli. Echipele de control au constatat că Partidul Uniunea Națională pentru Progresul României a participat cu candidați în 3 județe. Nu a fost solicitată rambursarea cheltuielilor electorale. S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (12) și ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. București, 16 aprilie 2021. Nr. 8.539. ----
Preluat: 2026-09-24T17:20:54.480822+00:00 · SHA256: 3c015b6043a00fefff78b6f5df7cd4a7e439316a8456f3f3d4924af9f423994e